Faceți căutări pe acest blog

luni, 2 ianuarie 2017

Tineretul și viața - IPS Nicolae Corneanu

 



Tineretul și viața[1]

 

Sfintele Evanghelii ne vorbesc în mai multe rânduri despre întâlniri ale Mântuitorului Hristos cu tinerii. Un astfel de tânăr i S-a adresat odată întrebându-L: „Învățătorule bun, ce să fac să moștenesc viața veșnică?” (Marcu 10, 17; Luca 18, 18; cf. Matei 19, 16). Întâmplarea aceasta și întrebarea tânărului ne apar ca fiind caracteristice vârstei și deosebit de semnificative. Într-adevăr, nu este altă vârstă în care întrebările să bântuie cu atâta insistența și în care dorința de viață veșnică să fie atât de puternică.

E vorba, înainte de toate, de întrebările ce și le pun tinerii. De fapt, întrebările apar încă de la cei mici și cine nu știe câte întrebări, unele din cele mai neașteptate, pun copiii. Dacă la ei avem de-a face cu aceea curiozitate firească intrării în viață, al tineri întrebările pornesc dintr-o necesitate profundă de a cunoaște, de a lămuri numeroasele taine ce ne înconjoară. „ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, spunea demult Fericitul Augustin (354-430), și neliniști este sufletul nostru până nu-și va găsi odihna întru Tine”. Neliniștea cauzată de necunoscutul dimprejur duce la întrebări, destule din ele chiar dramatice. Așa s-a întâmplat cu tânărul care L-a întâlnit pe Hristos. El îndrăznește și întreabă. Nu cunoaște ocoluri, nici fraze emfatice, nici pauze afectate. Însetează după o certitudine de care să-și lege faptele tinereții și pune o întrebare care cuprinde întrebările la al căror răspuns obosesc toți înțelepții și stau zadarnic în rafturi cărțile bibliotecilor cu aproximativele lor răspunsuri. Cu adevărat tinerețea este vârsta în care se pun simultan marile probleme ale vieții, vârsta când sunt căutați învățătorii capabili să dea răspunsurile așteptate. Acum pot apărea îndoielile, negațiile, refuzurile, dar și acceptul facil al unor soluții aproximative, nu o dată greșite.

În al doilea rând, e vorba, în întâmplarea cu tânărul din Evanghelie, de obiectivul întrebării sale și anume dobândirea „vieții”. Ce viață? Oare nu o avea, nu a găsit-o în traiul său îndestulat („căci avea multe avuții” – Matei 19, 22; Marcu 10, 22; Luca 18, 23)? Plin de viață, tânărul se simțea totuși lipsit de viață. Nu toată viața este viață. Cea strânsă în vremelnic, undă de zădărnicie în alergarea spre moarte, cea care cadențează cu sfârșiturile, cu gust de râncezeală, aceasta nu-l putea mulțumii. Era tânăr, voia o viață superioară, care să nu-i târască zilele și tremurările pe ulițe, în bălăriile cu reptile și în vorbele goale ale pretinșilor înțelepți; el voia viața veșnică, împinsă dincolo de orice zăgaz, spărgând orice orizont și batjocorind orice amenințare a dintelui vremii.

În plus, tânărul din Evanghelie n-a întrebat simplu ce este viața veșnică și cum o poate dobândi ci, foarte important, ce să fac? Nu ce să cuget sau ce să simt ci, încă o dată, ce să fac, căci fapte este împlinirea ideii și a inimii, este vădirea unei metafizice, traducerea unei convingeri.

Viața spre care aspira tânărul din Evanghelie, spre care se cuvine să aspire și azi tineretul, nu este viața să-i zicem biologică, viața care e prăvălire și îndobitocire, ci viața autentică, viața care e înălțare și umanizare.

„Am venit ca lumea viață să aibă și din belșug să aibă” (Ioan 10, 10). Aceste cuvinte se adresează mai ales tinerilor. Iar plenitudinea vieții se obține prin contactul pur cu însăși viața care e Dumnezeu și în al doilea rând, printr-o trăire spirituală autentică. Prima cale este înălțarea senină spre crestele unde odihnește Dumnezeu, a doua este chemarea dramatică, dar plină de încredere, căreia Dumnezeu îi miruie fruntea cu bucuria biruinței.

Iată câteva învățăminte ce se desprind din întâlnirea tânărului bogat cu Iisus Domnul. Tinerețea este vremea ispitelor care trebuie înfrânate; e vremea în care impulsurile firii trebuie supuse imperativelor morale. Când glasurile de sirenă îl trag până aproape de marginea prăpastiei, tânărul strigă din adâncuri către Dumnezeu și El îl smulge din vârtejul prăbușirii. Când puterile sunt slabe, cheamă binecuvântarea lui Dumnezeu și El îl întărește; „Prin ce își va îndreptat tânărul calea sa, întreabă Psalmistul? Prin păzirea cuvintelor Tale” (Psalmul 118, 90).

Potrivirea vieții după cuvântul lui Dumnezeu înseamnă rotunjirea personalității după chipul cel plin de lumină a lui Iisus. Personalitatea nu e un fruct care vine de la sine; ea angajează toate forțele tinereții. Ea nu e rezultatul indiferenței și delăsării, ci al unui efort conștient, dârz și fără răgaz. În acest efort, sprijinul cel mai puternic este comuniunea cu Dumnezeu în Hristos și în sfinții Lui. Dacă e adevărată maxima: „Spune-mi cu vine te însoțești, ca să-ți spun cine ești”, tânărul care se însoțește cu Dumnezeu și cu sfinții Lui devine asemenea lor, se simte pătruns de bunătatea, sfințea, iubirea lui Hristos și plăsmuit după asemănarea Lui. Fie ca toți tinerii să urmeze lui Hristos și astfel să cunoască și să dobândească viața veșnică[2].

 



[1] „Învierea”, an. II, nr. 2 (2), marți, 15 ianuarie 1991; suplimentul „Tineretul ortodox”, an. I, nr. 3, p.1, p. 1.

[2] Mitropolit Nicolae Corneanu, Pe baricadele presei bisericeşti, vol. I, ed. Învierea, Timișoara, 2000, pp 97-99.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină