Simbolismul Sfintei Liturghii (I)
Proscomidia
I.
Introducere.
În
ultimele două cateheze am descris simbolismul Vecerniei și al Utreniei, slujbe
pregătitoare pentru Sfânta Liturghie, atât din punct de vedere liturgic, cât și
duhovnicesc[1].
Pășim acum spre Sfânta Liturghie, pentru a prezenta înțelesurile momentelor
principale, având același gând, de a-i familiariza pe credincioșii noștri cu
ceea ce se petrece dincolo de ceea ce se vede și se aude la slujbă. Practic, cu
ce semnifică anumite expresii, obiecte și mișcări liturgice. Sfânta Liturghie,
în partea ei văzută, începe cu „Binecuvântarea
mare”: „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului”,
dar, înainte de acest început, mai are o rânduială, tainică, prin care preotul
pregătește Sfânta Euharistie (Împărtășanie). Această rânduială se numește Proscomidie (din gr. προςϞομίζειν – a aduce, a pune înainte, a
oferi), slujbă de mare frumusețe simbolică. Însă, pentru a fi înțeles acest
simbolism, socotim necesar a prezenta integral și textul ei. De aceea,
recomandăm a se citi explicațiile din această cateheză paralele cu textul
propriu-zis, ușor de găsit în cărțile noastre și chiar pe Internet[2].
II.
În
cateheza de față am ales ca temă explicarea Proscomidiei,
întrucât ne va ajuta apoi să înțelegem mai bine simbolismul întregii Sfinte
Liturghii.
III.
Tratarea
temei
va prezenta, pe scurt, înțelesul elementelor principale, care țin de această
rânduială: locul săvârșirii, obiectele,
darurile aduse de credincioși, gesturile și textele liturgice etc.
LOCUL
săvârșirii
se numește proscomidiar, situat în
Sfântul Altar, într-o absidă (firidă) a peretelui de miazănoapte. Cuvintele proscomidiar și proscomidie provin din grecescul „proskom zo”, care înseamnă a aduce ceva pe palme, a oferi cuiva un dar.
Această firidă are un dublu simbolism: peștera
în care S-a născut Mântuitorul și mormântul din care El a înviat.
OBIECTELE.
Cadrul propriu-zis are în componență o măsuță adăpostită sub o boltă mică și o
candelă cu ulei (sau un sfeșnic cu lumânare de ceară). Pe măsuță se află: Discul, care va purta va purta viitorul
Trup al Domnului, simbolizând ieslea din
peștera în care S-a născut, dar și năsălia (patul) pe care El a fost purtat
de la Cruce la Mormânt; Potirul,
care va purta Sângele Domnului și care simbolizează
paharul de la masa Cinei celei de Taină, pe care l-a binecuvântat Iisus,
când a zis: „Beți dintru Acesta toți...”, dar și paharul în care, după
tradiție, Sfântul Ioan Evanghelistul ar fi strâns sângele curs din rănile
Mântuitorului, la răstignirea Lui pe Cruce; Copia, un cuțitaș cu două tăișuri cu lama triunghiulară, în forma
unui vârf de suliță, obiect cu ajutorul căruia preotul va tăia din prescură
părțile ce vor fi așezate pe disc. Simbolizează sulița cu care unul dintre ostași L-a împuns în constă; Steluța, alcătuită din două semicercuri
de metal, unite la mijloc. Simbolizează steaua
după care s-au călăuzit magii de la Răsărit; Lingurița, cu ajutorul căreia vor fi împărtășiți credincioșii,
simbolizând cleștele cu care un serafim a
luat o bucată de cărbune aprins și l-a atins de buzele Prorocului Isaia (Isaia,
6); Trei procovețe: unul pentru
potir, altul pentru disc și unul mai mare, numit „aer” care va fi deasupra
amândurora. Primele două simbolizează scutecele
cu care a fost înfășat Mântuitorul (ca Prunc), dar și giulgiurile cu care a fost înfășurat la punerea în mormânt. „Aerul”,
acoperământul care este purtat pe spate de către preot, la ieșirea cu
Cinstitele Daruri, simbolizează bolta
cerească, precum și lespedea așezată deasupra mormântului Domnului.
DARURILE: pâine (prescură) și vin,
aduse de credincioși odată cu pomelnicele de vii și morți. De ce pâine și vin? Pentru faptul că din aceste elemente se va pregăti Sfânta
Euharistie (numite și Împărtășanie
sau Cuminecătură), ca la Cina cea de
Taină. Pâinea și vinul sunt alimente constitutive ale vieții omului, care nu
pot fi înlocuite cu nimic altceva. În același timp, ele sunt produsul specific
al priceperii omului; animalele și păsările consumă grâul ca grâu, strugurele
ca strugure, dar numai omul e capabil să obțină din ele pâine și vin.
Prescura
are o pecete pătrată (sau mai multe), cu inscripția IIS HS NI KA (Iisus Hristos biruie, învinge). Cuvântul „prescură”
vin din grecescul „προϭϕοπά”[3]
(pro-aducere, ceva care se aduce în mod solemn, ofrandă), iar forma ei poate fi
diferită: de obicei, în cruce, dar și rotundă. Pentru Proscomidie este nevoie
de cinci prescuri, dar poate fi și una, fie în formă de cruce, cu cinci părți,
patru laterale și una la mijloc, fie rotundă, cu peceți speciala, așa cum se
obișnuiește în multe biserici. Anumiți părinți ai Bisericii (între ei, pr.
Prof. Ilie Moldovan, de la Sibiu) nominalizează și apa (curată, de izvor – unde se poate), pe care credincioșii
trebuie s-o aducă la Altar, întrucât și acest element intră în compoziția
Sfintei Euharistii.
GESTURILE
ȘI TEXTELE LITURGICE trebui urmărite, acum, în paralele cu
textul propriu-zis al Proscomidiei. Vom
observa, astfel, că pe Sfântul Disc va fi reprezentată întreaga Biserică, din
cer și de pe pământ.
1. Din
prima prescură sau din mijlocul
celei rotunde se scoate un „cub” cu pecetea IIS HS NI KA, ce se numește Agneț,
(Lat. Agnus; gr. ἀμνὸς; sl. Agnĭcĭ – miel),
care Îl reprezintă pe Hristos, „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele
lumii” (In 1, 29). Ritualul liturgic legat de scoaterea Agnețului amintește,
treaptă cu treaptă, ceea ce a fost esențial în actul mântuirii: patimile și
moartea jertfelnică îndurate de Mântuitorul Iisus Hristos.
2. Din
prescura a doua se scoate un
triunghi consacrat Maicii Domnului, ce va sta de-a dreapta Sfântului Agneț.
3. Din
prescura a treia se scot triunghiuri
micuțe pentru sfinții Bisericii, începând cu arhanghelii și încheind cu sfântul
a cărui Liturghie se săvârșește în acea zi.
4.
Din a patra prescură se scot trei triunghiuri, pentru arhiereul locului
și preoții/diaconii coslujitori; pentru popor și cârmuitorii țării; pentru
ctitorii în viață ai lăcașului respectiv. Tot
din prescura a patra se scot și părticele (miride) pentru toți cei vii care se
pomenesc în Sfântul Altar.
5. Din
prescura a cincea se scot miride
pentru toți cei adormiți care se pomenesc.
La
urmă, preotul ia din nou a patra prescură, scoate o părticică și o pune la cele
vii, zicând: Pomenește, Doamne, după
mulțimea îndurărilor Tale, și a mea nevrednicie; iartă-mi toată greșeala cea de
voi și cea fără de voie și să nu oprești, pentru păcatele mele, harul
Preasfântului Tău Duh de la darurile ce sunt puse înainte.
IV.
Recapitulând
cele
de până aici, e bine să observăm că la Proscomidie preotul și credincioșii își
dau mâna pentru minunata pregătire a Sfintei Liturghii, fiecare cu partea sa de
contribuție: preotul, cu slujba tainică, frumoasă și atât de bogată în semnificații,
iar credincioșii cu darurile pe care la duc, din darurile primite de la Dumnezeu
și din ostenelile proprii.
V.
Asocierea
dintre
priveliștea extraordinară, măreață și emoționată de pe Sfântul Disc și ceea ce
preotul slujitor vede cu ochii minții în Împărăția cerurilor este evidentă.
După cum bobul, din diminețile de vară, prinde toată bolta senină a cerului,
încât soarele se reflectează ca un punctuleț strălucitor într-o mare albastră,
încadrat de marginile verzi ale orizontului, așa tipsia de metal a Discului
cuprinde (minune a lui Dumnezeu!) Biserica întreagă, din cer și de p e pământ: triumfătoare, din cer, cu Hristos în
mijloc (nedespărțit de Tatăl și de Duhul Sfânt), cu Maica Domnului, cu cetele
îngerilor și ale sfinților; luptătoare,
de pe pământ, cu viii care se roagă și morții care așteaptă.
VI.
Generalizând
ceea
ce se petrece în firida Sfântului Altar, reținem că Proscomidia face parte din
Sfânta Liturghie, fiind începutul ei tainic, pregătitor, așa cum tainică a fost
viața Mântuitorului până la 30 de ani, când a ieșit la propovăduire. De fapt,
această lucrare „povestește” plastic istoria mântuirii neamului omenesc,
marcată de Nașterea, propovăduirea, patimile, moartea și Învierea lui Hristos.
VII.
Aplicarea
învățămintelor acestei lucrări tainice reiese de la sine: în timp ce preotul
proscomidește, credincioșii îl pot însoți tainic cu rugăciunea lor și cu
evlavia manifestată în timpul Utreniei, având o atitudine cuviincioasă nu doar
în timpul Liturghiei propriu-zise, ci chiar din clipa în care au pășit pragul
sfântului locaș. Un mare ajutor pentru cultivarea acestei evlavii, chiar de la
început, îl reprezintă rostirea în taină a rugăciunii de intrare în biserică:
Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. Iar eu întru
mulțimea îndurărilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta; închina-mă-voi în
biserica Ta cea sfântă, Doamne, povățuiește-mă cu dreptatea Ta, pentru
vrăjmașii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără alunecare să
preaslăvesc o Dumnezeire: pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și
pururea și în vecii vecilor. Amin!
Surse
bibliografice:
Pr .prof. Ene Braniște, Liturgică Specială, Edit. Institutului
Biblic, București, 1980;
† Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul
Clujului, Cartea deschisă a Împărăției. O
însoțire liturgică pentru preoți și mireni, Edit. Institutului Biblic,
București, 2007;
Rânduiala
Proscomidiei, www.biserica.org/Publicatii/Rugăciuni/Liturghier/Proscomidia/index.html[4].
Carte citată se
găsește aici: http://www.librariasophia.ro/carti-Cateheze-pastorale-pe-%C3%AEn%C5%A3elesul-tuturor-vol-I-Gordon-Vasile-pr-prof-dr-so-8383.html
[1]
Este vorba de catehezele cu numărul 39 și 40 pe care eu nu le-am copiat pe
blog, pentru că momentan ne ocupăm, strict, de Sfânta Liturghie.
[2]
Ritualul Proscomidiei: https://dervent.ro/proscomidia.php?cID=cat-rugaciuni-proscomidia&cType=INDEX.
[3]
În limba slavă: proskura.
[4]
Pr. Prof. dr. Vasile Gordon, Cateheze
pastorale pe înțelesul tuturor, vol. I, ed. Sophia, București, 2012, pp.
201-204.
