Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 19 decembrie 2012

Suferinţa fizică în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Suferinţa fizică în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Hrab Alexandru

Introducere

            Anul 2012 este Anul omagial a Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor, de aceea se cuvine ca o atenţie deosebită să fie acordată acestei Taine pentru că Biserica Ortodoxă este vie, este vie prin spiritul Sfinţilor Părinţi care ne-au lăsat prin operele lor, învăţături duhovniceşti actuale şi azi, care au menirea de a întoarce spre Adevăr pe cei care L-au părăsit. Înaltpreasfinţia Sa dr. Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului, sublinia în anul 1984 necesitatea întoarcerii la operele Sfinţilor Părinţi şi Scriitori Bisericeşti „deşi aparţin unor vremi trecute, Sfinţii Părinţi rămân mereu un izvor de nesecată înţelepciune pentru toţi fiii Bisericii. Petrecerea lor pământească şi scrierile pe care le-au lăsat, învăţămintele ce se desprind din ele, constituie bogat roditoare sămânţă aruncată în ogorul creştinătăţii”.[1] Şi pentru că „Sfinţii Părinţi rămân mereu un izvor de nesecată înţelepciune”, am considerat că este important să vedem cum era practicată această taină în lucrarea şi opera de caritate a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Fragmente din slujba Hramului Bisericii din Satchinez, 2012

3 filme pentru această perioadă





1.The Christmas Shoes
2. The Christmas Blessing
3.The Christmas Hope

Despre Hallowenn-Hrab Alexandru

Hallowenn-o sărbătoare a creştinilor!? Halloween-ul o sărbătoare a creştinilor!?

Hrab Alexandru

            Iată că de câţiva ani, în ţara noastră şi-a făcut simţită prezenţa, tot mai mult, pe lângă cunoscuta „sărbătoare” a Sfântului Valentin, încă o „sărbătoare” a noii generaţii cunoscută sub numele de Halloween.
            Dar ce este cu această „sărbătoare”? De unde îşi are originea? Ce reprezintă ea? Pentru a răspunde la aceste întrebări am apelat la definiţia dată de Enciclopedia Universală Britannica care expune: „sărbătoare (31 octombrie) în ajunul Zilei Tuturor Sfinţilor. Îşi are originile păgâne în sărbătoarea celtică Samhain, celebrată în Antichitate în Anglia şi Irlanda, pentru a marca sosirea Anului Nou celtic. Conform tradiţiei, sufletele morţilor se întorc acasă în ajunul zilei de Samhain. Vrăjitoarele, spiriduşii, pisicile negre şi fantomele hălăduiesc nestingherite. Se credea că seara aceasta era potrivită pentru preziceri referitoare la căsătorie, noroc, sănătate şi moarte. Riturile păgâne au influenţat sărbătoarea creştină din ajunul Zilei Tuturor Sfinţilor. Sărbătoarea a fost laicizată treptat şi introdusă în SUA la sfârşitul sec. XIX. Spiritele rele şi personajele supranaturale sunt interpretate de copii mascaţi care sună la uşi şi primesc dulciuri, strigând <<Trick or treat>> (în engleză, plăteşti sau o păţeşti!) unde cuvântul „trick” se referă la poznele sau actele de vandalism care fac parte din tradiţia de Halloween”[1].
            Din definiţia dată de dicţionarul enciclopedic vede că acest „praznic” nu are nimic în comun cu creştinismul, poate doar faptul că se sărbătoreşte în ajunul Zilei Tuturor Sfinţilor, praznic de care Biserica Ortodoxă face amintire în prima duminica după Rusalii, cunoscută sub denumirea de Duminica Tuturor Sfinţilor. Şi atunci ne punem întrebarea ce treabă au sfinţii cu mascarea noastră de Halloween? În care icoană îi vedem pe sfinţi mascaţi? Ce treabă au îngerii păzitorii cu îngerii întunericului pe care îi imităm? Unde este Dumnezeu în toată această afacere? Adevărul este că Dumnezeu este absent, de fapt devine din ce în ce mai absent din viaţa noastră, singurul care are de câştigat din toată această maimuţăreală a Halloween-ului este diavolul, tatăl minciunii.
            Din păcate uităm că trupul nostru este templu al Duhului Sfânt aşa cum afirma Sfântul Apostol Pavel: „nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (I Cor 6, 19). De asemenea omul a fost creat după Chipul lui Dumnezeu, ca stăpânitor a toată creaţia: „Şi a zis Dumnezeu: <<Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!>> Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Fc 1, 26-27). Deci dacă ştim că purtăm în noi Chipul lui Dumnezeu, că trupul nostru este templu al Duhului Sfânt, oare al cui chip purtăm atunci când ne mascăm în vampiri, vrăjitoare, vârcolaci, strigoi sau în tot felul de personaje supranaturale, jucând farse macabre? Oare nu este diavolul „mincinos şi tatăl minciunii” (In 8, 44)? Să ne întrebăm dacă nu cumva în loc să-i aducem Slavă lui Dumnezeu, îi aducem închinare diavolului prin participarea la balurile de Halloween?
            Domnul Laurenţiu Dumitru într-un articol în care dezbătea această sărbătoare aducea în vedere un studiu despre această întunecată sărbătoare. Redăm fragmentul aici: „de altfel, în cunoscutul documentar Tv Invazia păgână se spunea la întrebarea <<Cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?>>, 80% din elevii americani de clasa a IV-a de la o şcoală au răspuns zâmbind: <<Aş vrea să omor pe cineva…>>”[2]. Dacă în clasa a IV gândeau aşa, oare cum vor gândi la maturitate? Sau poate mai rău, îşi vor pune planurile în aplicare. Trebuie amintit că acest articol a fost scris în 2002, de aceea vom reda şi concluzia autorului: „ca şi în anii precedenţi şi în acest an (2002 n.n.), la noi s-a promovat această sărbătoare: grădiniţe şi teatre pentru copii speculând momentul. De nu vom fi cu luare-aminte, copii noştri îşi vor forma treptat gustul pentru macabru, ocult, sadism şi violenţă (îi ajută în acest sens desenele animate cu monştrii, jocurile agresive pe calculator, filmele horror şi cărţile pentru copii, deja clasice, din seria Harry Potter, etc.)”[3].
Iată că azi, în anul 2012, la 10 ani după concluzia autorului,  situaţia nu stă roz. Lucrurile s-au înrăutăţit, parcă nu mai există şcoală sau grădiniţă în care să nu existe petrecere de Halloween. Din păcate lucrurile nu stau bine nici la sate, pentru că şi la sate trebuie neapărat să fie sărbătorit, că doar trebuie să fie şi satul în pas cu moda. Din păcate, profesorii nu mai au timp să-i înveţe pe copii de Hristos, ci lasă totul în seama profesorului de religie, care şi el poate prea obosit de tot ceea ce este chemat să facă de acest sistem bolnav este pur şi simplu neputincios în faţa marilor provocări. Teste şi examene puse în zilele de sărbătoare când poate ar trebui împreună cu elevii lor să participe la Liturghie sau măcar pentru un sfert de oră din curs să-şi îndrepte atenţia către Dumnezeu. Să ne gândim de câte ori au fost suspendate orele pentru a participa două ore la Sfânta Liturghie? Însă pentru petrecerile de Halloween, nu contează se întrerup orele, se fac în timpul orelor tot felul de obiecte care împodobesc şcolile pentru acest păgânism. Atunci nu există materie de predat, nimeni nu rămâne în urmă cu materia, doar când vine vorba de întâlnirea cu Cel Care a murit pentru noi, atunci există atâta materie că „nu-şi mai văd capul <<sărăcii profesori>> de cât au de predat”.
După toate aceste ne mirăm că, „pruncii” noştri au coşmaruri noaptea, ca sunt nervoşi, agitaţi sau că nu mai au linişte sau că întâmpină tot felul de probleme la învăţătură sau în relaţiile de colegialitate dintre ei. Cum să fie bine când îi dăm de bună voi şi cu acordul nostru să-l imite pe diavol.
Nu putem trece cu vederea petrecerile la care participă adolescenţi şi cei ajunşi la maturitate. Toate aceste petreceri se termină cu beţii, cu droguri, cu violuri şi de multe ori cu pierderea de vieţi omeneşti. Şi toate acestea pentru ce? Pentru nimic sau pentru un răspuns pueril pe care îl auzim de multe ori : „că alungăm duhurile necurate.” Cum poate fugi diavolul de cel care îl imită? El fuge de Hristos şi de Sfinţii Săi.
Fără a ne întinde prea mult, readucem din nou în vedere sărbătoarea religioasă de care se leagă Halloween-ul, Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Trebuie să precizăm că nu există nici un sfânt pe care să-l vedem schimonisit şi imitând tot felul de duhuri necurate. Oare sfinţii îşi doresc aşa o cinstire? Nu s-ar bucura mai mult dacă le imităm purtarea lor prin mărturisirea lui Hristos. Şi aici este bine să amintim exemplul Sfântului Arhiepiscop Ioan Maximovici care atunci când enoriaşii săi participau la o petrecere în cinstea Halloween-ului s-a dus printre ei, mustrându-i doar cu privirea sa, făcându-i să se ruşineze că în loc să caute Adevărul din slujbele şi rugăciunile Bisericii, căutau lucruri nefolositoare.
            Biserica din care facem parte cu toţii, atât clericii, cât şi mirenii suntem datori, urmând exemplul Sfântului Ioan Maximovici să explicăm tuturor că a sărbătorii Halloween-ul nu-i aduce nici o cinstire lui Hristos, nici Sfinţilor şi nici celor adormiţi, pentru că „ce înţelegere poate fi intre Hristos si Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” (2 Cor 6, 15). Astfel putem spune clar că sărbătoarea Halloween-ului nu-şi are rostul în cultura poporului român printre sărbătorile Bisericii.
Bibliografie
1.      ***Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2006.
2.      Enciclopedia Universală Britannica, vol. 7, ed. Litera, 2010.
3.      Dumitru, Laurenţiu, Halloweenu-ul, o sărbătoare de care nu avem nevoie, în volumul Hristos şi tinerii, ed. Egumeniţa, Galaţi, 2009.



[1] Enciclopedia Universală Britannica, vol. 7, ed. Litera,2010, p.105.
[2] Laurenţiu Dumitru, Halloweenu-ul, o sărbătoare de care nu avem nevoie, p.178-181, în volumul Hristos şi tinerii, ed. Egumeniţa, Galaţi, 2009.
[3] Ibidem, p. 180.

Despre sotul crestin-Hrab Alexandru

Despre soțul creștin

Hrab Alexandru
Articol apărut în revista Învierea, revistă editată de Arhiepiscopia Timișoarei, Anul XXIII, nr. 11 (533), vineri 1 iunie 2012, p. 3.
Am constatat că peste tot se vorbeşte despre cum trebuie să fie soţia perfectă, „Miss nevasta”, (aşa îmi place mie să-i zic) că există o groază de îndreptare pentru fetele care vor să devină soţii. Vai săracele fete câte sfaturi, câte poveţe unele folositoare, altele mai puţin folositoare, dar să nu judecăm că ştie mai bine Dumnezeu să judece. Dar despre viitorul soţ mai nimic, sau foarte puţin. Ori soţia trebuie să fie sfântă, fecioară, supusă soţului, în schimb soţul mai îşi permite câte o mică greşeală, un micuţ păcat, că doar  soţia trebuie să fie supusă bărbatului, replica preferată a soţilor cu care rămân în urma slujbei Sfintei Taine a Căsătoriei. Mă întreb oare cum trebuie să fie soţul care tinde spre perfecţiune? Dacă avem pretenţii ca viitoarea soţie să fie aşa şi aşa, eu cred că şi viitorul soţ trebuie să fie şi mai şi decât soţia. Voi încerca să vorbesc despre „soţul ideal” aşa cum voi putea în cel mai slab mod, pentru că nu am aşa o cultură încât să vorbesc foarte frumos despre acest subiect, la modul serios vorbind un subiect delicat.

Sfântul Ignatie Teoforul și tăierea porcilor



„Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sânt măcinat de dinţii fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos”
Sfântul Ignatie Teoforul

Sfântul Ignatie Teoforul și tăierea porcilor
Hrab Alexandru

Ne apropiem cu pași repezi de marele praznic al Nașterii Domnului. Televiziunile și presa din țara noastră ne ademenesc cu tot felul de programe și filme de „Sărbătoare” care mai de care să ne țină în fața televizorului sau a calculatorului atunci când citim presa pe internet. Să nu mai vorbim de cluburi care organizează tot felul de petreceri, unde ne simțim bine numai de Micul Prunc născut în ieslea din Betleem nu ne amintim.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Concursul Biserica Mea



Concursul Biserica Mea

            Parohia Ortodoxă cu Hramul Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, din localitatea Satchinez, Protopopiaul Sânnicolau Mare, Arhiepiscopia Timişoarei, Mitropolia Banatului, a organizat concursul „Biserica Mea” sub îndrumarea studentului teolog Hrab Alexandru, cu sprijinul părintelui Rusandu Alexandru şi a corului parohiei.
            Concursul s-a desfăşurat  în perioada 28.05.2012-17.06.2012 şi a cuprins o secţiune artistică, ce a constat din construirea unei bisericuţe în miniatură (din carton, lemn, plastic, hârtie, etc.)
            La acest concurs s-au înscris 9 copii cu vârstele cuprinse între 7 şi 16 ani din Parohia Ortodoxă Satchinez.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină