Despre soția creștină - Hrab Alexandru

 

Despre soția creștină

 

Hrab Alexandru

 

            În numărul 11 din 1 iunie 2012 al revistei „Învierea” a Arhiepiscopiei Timișoarei, vorbeam despre soțul creștin, mai exact despre felul în care un soț ar trebui să se poarte cu soția sa, sau de ce nu un prieten cu prietena sa, însă cred că ar fi frumos să existe o continuare a acelui articol în care să vedem cum ar fi o soție potrivită unui soț creștin sau mai corect o soție creștină, lucru care din păcate în lumea de azi, lumea secularizării și a modernizării, a ajuns să fie uitat și dacă mă gândesc bine nu s-a uitat ce înseamnă soție creștină, ci pur și simplu nu mai există noțiunea de femeie creștină.

            Mai ales azi când avem de a face tot mai des și când ne întâlnim cu femeia de afaceri, cu femeia de succes, cu femeia politician, în general cu femeia care are ambiţia să facă o carieră, este important să se restabilească rolul femeii în societate, rolul femeii ca şi creștină, ca şi soție creștină. De aceea, gândindu-ne la Maica Domnului, Noua Evă, exemplul suprem pentru femei și la Femeile Mironosițe, vedem la ce demnitate a ridicat Hristos femeia, ce chemare deosebită i-a dat, făcând din femeie primul Apostol. Așadar, Femeile Mironosițe s-au făcut Apostoli ai Apostolilor, fiind cele care au mărturisit pentru prima dată Învierea Domnului. De aceea, ele se fac model pentru toate femeile. Și dacă ne gândim la ce ceea ce le îndemna Părintele Ilie Cleopa pe mame spunându-le: „Mamelor, sunteţi mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceţi Domnului, nu miresme de mult preţ, ci credinţa voastră curată şi copii buni, bine educaţi şi credincioşi. Vorbiţi-le mai mult de Dumnezeu, de sfinţi, de Biserică şi de înaintaşi. Nu-i smintiţi cu nimic şi daţi-le să citească cărţi bune, cât mai mult. Dumneavoastră puteţi contribui cât mai mult la înnoirea duhovnicească a lumii, a Bisericii, a societăţii. Adăugaţi untdelemn sfânt în sufletele copiilor dumneavoastră. Dintre ei vor ieşi mâine suflete mari, oameni buni, preoţi credincioşi, dascăli luminaţi, creştini model. Viitorul familiei, al copiilor, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastră. Să fiţi la datorie ca şi mamele noastre. Gândiţi-vă ce mame sfinte am avut!”.

Pornind de la ceea ce a spus Părintele Cleopa, mă gândesc că ce-i mai de preț și ce poate fi mai frumos pentru o soție decât asta, să știe că este Mironosița de azi? Ce dar mai frumos putea să-i facă Dumnezeu decât acesta, de a fi Apostol, primul Apostol care a vestit Învierea lui Hristos. Și mă gândesc acum și la un cuvânt al Părintelui Teofil Părăian intitulat „Martorii Învierii Domnului”, dar și la ceea ce a spus Părintele Cleopa, vedem că femeia este primul martor al Învierii și ea se face din generație în generația martor al Învierii prin nașterea de copii și educarea lor. Dacă Hristos a dat Apostolilor Preoția Sacramentală, pe femeie a restaurat-o prin nașterea Sa din Fecioara Maria și prin arătarea Sa după Înviere Femeilor Mironosițe, la preoția jertfei pe altarul nașterii de copii. De aceea, nimeni nu mai poate spune că femeia se mai face vinovată de căderea în păcat. Și vedem că acest lucru de restaurare a făpturii feminine s-a împlinit în istorie prin vestitoarele Învierii Domnului, mamele eroine care au urmat exemplu Maicii Domnului și a Femeilor Mironosițe bine-vestind copiilor lor credința curată, de aceea este bine să le amintim pe câteva dintre ele: pe Sfânta Împărăteasă Elena mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, apoi pe Emilia mama Sfântului Vasile cel Mare, pe Antuza mama Sfântului Ioan Gură de Aur, pe Nona mama Sfântului Grigorie din Nazianz, pe Monica mama Fericitului Augustin, pe Anastasia mama Sfântului Andrei Șaguna și multe alte mame sfinte din istoria Bisericii.

            Femeile de mai sus, mamele de mai sus au fost cu adevărat eroine, cu adevărat „mame de afaceri și de succes” pentru că ele au cumpărat ingrediente de miresme duhovnicești de la Hristos, pe care le-au târguit pe sufletele copiilor lor, făcându-i pe aceștia oameni buni, creştini model, preoţi credincioşi, dascăli luminaţi ai lumii și în cele din urmă Sfinții ai Bisericii, pentru ca miresmele cumpărate de la Hristos să se întoarcă miruri pentru Hristos prin viețile model ale fiilor lor. Și iată afacerea cea mai productivă pentru o femeie, misiunea de mamă și soție. De aceea, femeiile nu trebuie să caute să renunțe la misiunea lor de mamă și soție petrecând mai mult timp în afara familiei pentru că ne spune și Sfântul Ioan Gură de Aur că „nimic nu este mai de cinste pentru o femeie decât bărbatul ei”. Și precum soțul este chemat să întrețină familia, femeia este ocrotitoarea casei.

Dacă ne gândim la această chemare a soției de a fi ocrotitoare a casei, în vremurile de azi ni s-ar putea pune întrebarea cum să mai fie ea ocrotitoare a casei când este nevoită pentru un trai mai decent să meargă să muncească? Problema nu se ridică din cauza că ea trebuie să muncească, ci problema este dată de felul în care femeia va ajunge să vadă munca, începând să fie preocupată în cele din urmă de carieră, zbătându-se pentru un salariu cât mai mare și ajungând la un salariu poate cu mult peste al soțului, astfel preluând ea conducerea familiei şi uitând că trebuie să pună accent pe autoritatea bărbatului ca soț și tată al copiilor. Într-o astfel de familie nu mai există grija pentru suflet și mântuire, ci grija pentru plăcerile trecătoare ale vieții. Așa se naște femeia independentă din punct de vedere financiar care până la urmă uită să-și cinstească soțul. Spunea Părintele Alexandru Rojdestvenskii că „soția trebuie să-și cinstească întotdeauna sincer soțul în calitatea lui de cap al familiei. Această îndatorire i-o insuflă Dumnezeu și legile firii, făcând-o mai slabă față de bărbat și menind-o să fie ajutor al acestuia. Chiar dacă soția își întrece uneori soțul prin calitățile morale, prin educație și experiență, nici atunci nu are dreptul să iasă dintre hotarele rânduite de Legea lui Dumnezeu, ci trebuie să păstreze întotdeauna cu sfințenie în suflet și să arate cu fapta cinstirea cuvenită soțului”. Dar nu o supunere prostească, ci o supunere cu dragoste, o supunere ca pentru Dumnezeu, care pleacă din iubire și rugăciune pentru soț și unde este această supunere și Dumnezeu va binecuvânta acea familie dând înțelepciune soțului.

Femeilor vreți soți model? Fiți soții model! Ce frumos ar fi să domnească în familie această imagine: atunci când soțul vine obosit de la muncă soția să-l aștepte cu masa pusă, cu un mic aranjament floral ca la restaurant și cu zâmbetul pe buze. Nu sună frumos? Ba da! Dar cum să fie bine și armonie în familie când soțul vine de la muncă iar soția în loc să-l aștepte așa, ea stă în fața televizorului care promovează imaginea femeii de succes. Dar care succes? Succesul de fațadă şi spunea un alt Părinte rus, Protoiereul Artemie Vladimirov: „soției creștine i-aș dori să se rupă puțin câte puțin, de imaginea energicei „lady” contemporane, care este necruțătoare în judecățile sale critice și batjocorește neputințele soțului său, neștiind că „dragostea îndelung rabdă, este binevoitoare… nu se aprinde de mânie…toate le suferă, toate le crede… toate le rabdă” (I Cor. 13, 4-7). Eu i-aș dori să se străduie totdeauna să-i placă soțului, fiindcă pentru el trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai dorită, cea mai dragă, trebuie să fie mângâietoarea lui și izvorul lui de inspirației” și dacă mai pune aici îndemnul din cartea Pildelor referitor la cum trebuie să fie soția pentru un soț: „cerboaică preaiubită şi gazelă plină de farmec să-ţi fie ea; dragostea de ea să te îmbete totdeauna şi iubirea ei să te desfăteze” (Pilde 5, 19)

Citind cele de mai sus ne putem întreba până la urmă cum este soția? Trebuie ca prin faptele și iubirea ei să-l îmbete întotdeauna pe soț. Dacă soția va fi așa nu se va mai putea plânge că soțul vine beat de băutură, că o bate sau că o înșeală. Focul dragostei într-o familie tot timpul este ținut aprins de soție. Soția poate prin focul dragostei și al chibzuinței să-și îndrepte soțul și Sfântul cel cu Gură de Aur ne spune cum poate soția să-și îndrepte soțul: „nu atât cu vorba, cât cu fapta trebuie îndreptat soțul. În ce fel? Când vede că ești așezată, necheltuitoare, că nu ești împătimită de podoabe, că nu ceri o grămadă de bani, ci te mulțumești cu ceea ce este, că nu pretinzi nici aur, nici mărgăritare, nici haine de preț, ci iubești cumințenia, curăția, bunătatea și ceri de el aceleași lucruri, va asculta sfaturile tale cu răbdare și chiar cu plăcere!”. Respectând exemplul Sfântului Ioan Gură de Aur, exemplu care trebuie urmat încă înainte de căsătorie, femeia îl va face pe bărbat  să preia şi el, la rândul lui, sfatul dat de marele Solomon în Pildele sale: „nu te uita la femeia linguşitoare, căci buzele celei străine picură miere şi cerul gurii sale e mai alunecător decât untdelemnul, dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuţişuri. Picioarele ei coboară către moarte; paşii ei duc de-a dreptul în împărăţia morţii. Ea nu ia seama la calea vieţii, paşii ei merg în neştire, nici ea nu ştie unde. Fereşte-ţi calea ta de ea şi nu te apropia de uşa casei ei” (Pilde 5, 3-8). Însă, nu numai pe bărbat îl va face să urmeze acest exemplu, ci ea ca și femeie se va feri să ajungă lingușitoare, sau după cum s-a denaturat termenul „o mironosiță” şi va reuși să restabilească adevăratul sens al termenului devenind o Mironosiță cu daruri alese pentru soț și pentru viitorii copii.

Soția nu trebuie să uite să-și susțină soțul în toate planurile lui, îndreptându-le spre scopuri înalte, că trebuie să-i fie sursă de inspirație și să-l îmbete cu iubirea ei. De asemenea, nu trebuie să uite că misiunea ei este de fi soția și mamă și că datoare este să se ocupe de firma numită familie și de bunurile mai de preț decât aurul și argintul numite soț și copii. De aceea, poate îndemnul Sfintei Mucenițe Alexandra, Împărăteasa Rusiei, trebuie să rămână veșnic în sufletul soției: „nu numai fericirea vieții bărbatului depinde de soție, ci și dezvoltarea și creșterea caracterului său. O soție bună este o binecuvântare cerească, cel mai bun dar pentru bărbat, îngerul lui și izvor de bunătăți fără număr. Glasul ei este pentru el muzica cea mai dulce, zâmbetul ei îi luminează ziua, sărutul ei este paznicul credincioșiei lui, mâinile ei sunt balsam pentru sănătatea lui și pentru toată viața lui, hărnicia ei e chezășia bunăstării lui, economia ei îi este cel mai de  nădejde administrator, buzele ei îi sunt sfetnicul cel mai bun, pieptul ei cea mai moale pernă, pe care sunt date uitării toate grijile, iar rugăciunile ei sunt avocatul lui înaintea Domnului.”

Deci, întotdeauna nu trebuie uitat că soția este binecuvântarea cerească pentru soț și ambii împreună formează un singur trup spre Hristos, Viața Veșnică.

 

Citate: Pr. Alexander Schmemann - Despre Căsătorie

3 filme pentru această perioadă

1.The Christmas Shoes
2. The Christmas Blessing
3.The Christmas Hope

Despre sotul crestin-Hrab Alexandru

Despre soțul creștin

Hrab Alexandru

Articol apărut în revista Învierea, revistă editată de Arhiepiscopia Timișoarei, Anul XXIII, nr. 11 (533), vineri 1 iunie 2012, p. 3.

Am constatat că peste tot se vorbeşte despre cum trebuie să fie soţia perfectă, „Miss nevasta”, (aşa îmi place mie să-i zic) că există o groază de îndreptare pentru fetele care vor să devină soţii. Vai săracele fete câte sfaturi, câte poveţe unele folositoare, altele mai puţin folositoare, dar să nu judecăm că ştie mai bine Dumnezeu să judece. Dar despre viitorul soţ mai nimic, sau foarte puţin. Ori soţia trebuie să fie sfântă, fecioară, supusă soţului, în schimb soţul mai îşi permite câte o mică greşeală, un micuţ păcat, că doar  soţia trebuie să fie supusă bărbatului, replica preferată a soţilor cu care rămân în urma slujbei Sfintei Taine a Căsătoriei. Mă întreb oare cum trebuie să fie soţul care tinde spre perfecţiune? Dacă avem pretenţii ca viitoarea soţie să fie aşa şi aşa, eu cred că şi viitorul soţ trebuie să fie şi mai şi decât soţia. Voi încerca să vorbesc despre „soţul ideal” aşa cum voi putea în cel mai slab mod, pentru că nu am aşa o cultură încât să vorbesc foarte frumos despre acest subiect, la modul serios vorbind un subiect delicat.

Oare cum trebuie să fie soţul? Viitorul soţ? Ce model trebuie să urmeze? Clar la aceste întrebări răspunsul îl ştim cu toţi, are model de urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos! A iubit Hristos Biserica? Da a iubit-o, aşa şi soţul să-şi iubească soţia şi  Sfântul Ioan Gură de Aur spune ca soţul să se îngrijească de soţia sa cum se îngrijeşte Hristos de Biserică. Chiar dacă ar trebui să-şi dea viaţa pentru soţie, chiar dacă ar trebui să îndure o mulţime de pierderi, să răzbată încercări grele, nu trebuie să se dea în lături, deoarece chiar răbdând toate acestea tot nu ar face nimic care să se asemene cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică.

Într-o conferinţă Părintele Constantin Necula într-o conferinţă punea aşa o întrebare cum poate o fată să iubească un băiat care o face pururi să plângă, că-i mitocan, că-i pute sufletul de îngâmfare şi de egoism?! Aaa, facem pe martirele…. Cică: Îl iubesc  din milă! Hai, să fim serioşi! Mi-e milă de porc, că-l taie de Crăciun, nu? Păi compari mila aia cu mila pentru ăstalalt?! „E beţiv, săracul, dar e aşa băiat bun când e treaz!” „Şi când e treaz? Când a fost ultima dată treaz?” Şi stă şi calculează şi ridică trei degete şi zice „Trei”. Şi tu zici: „Zile”? Ea: „Luni!” „Acum trei luni?” Cică! „Nu! Acum trei luni avea trei ani de când a fost treaz ultima dată” Şi, totuşi, ea continuă relaţia….Asta se încadrează la prostologie. Examenul la care prietenul a picat şi asta este un examen la vieţii care nu ar trebui să lase coringenţi.

Să nu uităm că în paginile Sfintei Scripturi aflăm cuvinte care ar trebui să ne dea de gândit la rolul nostru în viaţa familie, să ne gândim serios că soţia nu este ceea căruia i se porunceşte şi ea să execute: „Voi, bărbaţilor, de asemenea, trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, şi faceţi-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moştenitoare ale harului vieţii, aşa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate.”(1 Petru 3,7) ci trebuie să dea dovadă de adevărata bărbăţie şi nu de posesor, aşa cum remarca  părintele Alexander Schmemann că bărbatul poate să devină bărbat adevărat, împărat al zidirii, doar dacă nu pretinde să fie proprietar al zidirii, stăpân cu puteri nelimitate asupra ei, ci primeşte cu iubire şi ascultare voia lui Dumnezeu în ce îl priveşte. De asemenea, şi femeia încetează  să fie  numai femeie atunci când, dându-se celuilalt pe de-a-ntregul, devine la rândul său întrupare a bucuriei şi plinătăţii vieţii, devine cea pe care în Cântarea Cântărilor împăratul o aduce în cămara de nuntă zicând: „cât de frumoasă eşti tu, iubita mea. Şi fără nici o pată!” (Cântarea Cântărilor 4,7). Mergând tot în paginile Bibliei unde află răspuns la orice întrebare, mai găsim:  „Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.”(Efeseni 5, 28) şi cum ar trebui să poarte prietenul sau soţul cu prietena sau soţia?  Aşa cum îi sfătuia odată Sfânta Muceniţă Alexandra, Împărăteasa Rusiei pe apropiaţii săi, că în dragoste este nevoie de o delicateţe deosebită. Poţi fi sincer şi devotat, şi totuşi în cuvintele şi în faptele tale să nu fie destul din acea tandreţe care cucereşte inimile. Iată un sfat: nu-ţi afişa proasta dispoziţie şi sentimentele ofensate, nu vorbi cu mânie, nu te purta  urât. Nici o femeie din lume nu va suferi atât de mult ca propria ta soţie din pricina cuvintelor tăioase ori necugetate care ţi-au scăpat de pe buze. Dintre toate lucrurile din lume, cel mai de temut să îţi fie tocmai s-o amărăşti. Dragostea nu-ţi dă dreptul să te porţi grosolan cu cel pe care-l iubeşti. Cu atât sunt mai strânse relaţiile dintre voi, cu atât mai rău doare inima de la orice privire, ton, gest sau vorbă care arată iritat ori sunt pur şi simplu necugetate. Trebuie ca mâinile soţului, însuflate de dragoste, să fie în stare să facă orice. Trebuie ca fiecare soţ iubitor să aibă inimă mare. Fiecare soţ creştin trebuie să se  unească cu soţia sa în dragostea de Hristos. Din dragoste de ea, el va trece prin încercările pe care le presupune calea credinţei. Luând parte la viaţa ei plină de credinţă şi rugăciuni, el va lega cu Cerul şi viaţa sa. Cei uniţi pe pământ prin credinţa comună în Hristos, transfigurând dragostea lor reciprocă în dragoste de Dumnezeu, vor fi veşnic uniţi şi în Cer. Soţul trebuie să se sfătuiască cu soţia sa în privinţa treburilor sale, a planurilor sale, să aibă încredere în ea. Poate că ea nu se pricepe atât de bine ca el la aceste treburi, însă poate că va propune multe lucruri de valoare, întrucât intuiţia feminină funcţionează adeseori mai repede decât logica masculină. Dar şi dacă soţia nu-şi poate ajuta soţul în treburile lui, dragostea pentru el o face să  poarte un interes profund pentru grijile lui, şi este fericită atunci când el îi cere sfatul. Şi în felul acesta cei doi se apropie şi mai mult.

Datoriile şi obligaţiile relaţiei conjugale sunt reciproce şi întru totul egale. Soţul şi soţia exercită funcţiuni diferite în sânul familiei, la fel cum  preotul şi laicul o fac în „familia” comunităţii parohiale. Totuşi, aceste funcţiuni sunt complementare, fiind eficace doar atât timp cât se bazează pe egalitatea deplină şi necondiţionată a fiecărei părţi implicate, în ce priveşte statutul ontologic şi valoarea spirituală, care astăzi se cam uită din păcate. Protoiereul Artemeie Vladimirov remarcă pe bună dreptate  că soţilor contemporani le lipseşte în primul rând cavalerismul, mărinimia, tandreţea, bunăvoinţa, gentileţea –tocmai acele trăsături care alcătuiesc pentru o femeie atmosfera de cămin, de cuib. Foarte des uităm că este de datoria noastră să ne purtăm atent cu jumătatea noastră, măcar în lucrurile mărunte. După cum recunosc chiar femeile, lor ne le trebuie mult. Soţia iubitoare se bucură de orice mărturie, cât ar fi ea de microscopică, a faptului că ocupă un anumit loc în gândurile şi inima soţului. Pe cine iubim, la acela ne şi gândim; pe cine îndrăgim, pentru acela ne rugăm. Mă întreb câţi dinte soţi se mai roagă pentru soţiile lor?

Ar fi cazul ca soţilor să li se spună să mai lase bancurile cu supremaţia în căsnicie pentru că aşa cum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, Hristos dă legi care privesc şi pe bărbat şi pe femei, deşi pare că se adresează numai bărbaţilor. Vorbeşte capului, dar poruncile Sale sunt adresate deopotrivă întregului trup. Vede în femeie şi în bărbat o singură fiinţă şi nu face deosebire între sexe. Şi continuă tot Sfântul Ioan Gură de Aur, soţul nu ar trebui să uite cuvintele iubirii pentru soţie: eu dintre toate prefer iubirea ta! Şi nimic nu-mi este mai amar decât să mă cert cu tine. Şi dacă trebuie să pierd toate, să devin sărac lipit pământului, să ajung chiar în gura  morţii, să pătimesc orice, şi primesc pe toate, îmi este de ajuns ca tu să fii bine! Niciodată să nu-i vorbeşti vulgar, ci cu cumpătare, cu preţuire, cu iubire multă, s-o cinsteşti. Arată-i că-ţi place tovărăşia ei, că preferi să rămâi cu ea acasă decât să te învârţi prin piaţă. S-o preferi dintre toate şi pentru toate şi s-o lauzi pentru frumuseţea, pentru înţelepciunea ei. Pe ea s-o preferi dintre toţi prietenii, chiar mai mult decât pe copiii tăi pe care ţi i-a dăruit. Şi pe aceştia să-i iubeşti datorită ei. 

Dacă azi am respecta aceste cuvinte spuse sunt sigur că nu ar mai exista divorţuri sau alte probleme în familie, pentru că şi bărbatul dacă ar primi avansuri de la alte femei, ar avea puterea să spună: stop! stai domne! Păi eu am acasă o soţie, m-am căsătorit cu ea în faţa lui Dumnezeu, mă aşteaptă, am iubit-o, nu o voi înşela, a fost alături de mine la greu. Da o iubesc doar pe ea!

Şi până la urmă cum ar trebui să se poarte bărbatul cu soţia sa, că tot am scris mai sus dar poate fără nici un înţeles, dar ce este cel mai important că iubirea celor doi soţi este conştientă de faptul că aparţine unei iubiri mai mari, pe care ei sunt hotărâţi, o dată pentru totdeauna, să nu o mai părăsească pentru nici un motiv, nici chiar dacă ar fi ca iubirea să devină o cale de a experimenta suferinţa, din vina amândurora sau unuia dintre ei. Soţul să nu uite că femeia este preţioasă şi de neînlocuit, că este o fiinţă unică şi irepetabilă. Să nu uite că este maximul bine, că este parte din el şi un singur lucru cu el. Să nu uite s-o ţină de mână când este cu ea, că fie fericit că o are aproape. Să nu ridice vocea la ea, să-i facă mici atenţii, un mic cadou, o floare, o îngheţată, ceva dulce. Soţul să nu uite să-i spună că o iubeşte,în orice ocazie, că este unică şi atrăgătoare, importantă şi de neînlocuit.  Făcând toate acestea ajungem la o căsnicie trainică pe care doar moartea o va destrăma. Să nu aşteptăm ca doar soţia să facă primul pas şi să se schimbe, ci schimbarea să înceapă cu noi.

Pentru acest articol am folosit următoarele surse:

1.      Biblia sau Sfânta Scriptură, ed.  EIBMBOR, Bucureşti, 2006;

2.      David C. Ford, Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, ed. Sophia,  Bucureşti, 2004;

3.      D. Novello Pederzini, A te căsători este frumos!  Ed. Serafica, Roman, 2009;

4.      John Breck, Darul sacru al vieţii, ed. Patmos, Cluj Napoca 2007;

5.      Preot Constantin Necula, Creştinism de vacanţă, ed. Agnos, Sibiu, 2011;

6.      Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Căsătoria, ed. Tabor, Bucureşti, 2010;

7.      Cum să întemeiem o familie ortodoxă, ed. Sophia,  Bucureşti, 2011;

8.      Familia creştină icoana a legământului de iubire dintre Dumnezeu şi om, ed. Viaţă Creştină, 2011;

Despre soțul creștin