Hrab
Alexandru
Iată
că de câţiva ani, în ţara noastră şi-a făcut simţită prezenţa, tot mai mult, pe
lângă cunoscuta „sărbătoare” a Sfântului Valentin, încă o „sărbătoare” a noii generaţii cunoscută sub numele de Halloween.
Dar
ce este cu această „sărbătoare”? De
unde îşi are originea? Ce reprezintă ea? Pentru a răspunde la aceste întrebări
am apelat la definiţia dată de Enciclopedia
Universală Britannica care expune: „sărbătoare
(31 octombrie) în ajunul Zilei Tuturor Sfinţilor. Îşi are originile păgâne în
sărbătoarea celtică Samhain, celebrată în Antichitate în Anglia şi Irlanda,
pentru a marca sosirea Anului Nou celtic. Conform tradiţiei, sufletele morţilor
se întorc acasă în ajunul zilei de Samhain. Vrăjitoarele, spiriduşii, pisicile
negre şi fantomele hălăduiesc nestingherite. Se credea că seara aceasta era
potrivită pentru preziceri referitoare la căsătorie, noroc, sănătate şi moarte.
Riturile păgâne au influenţat sărbătoarea creştină din ajunul Zilei Tuturor
Sfinţilor. Sărbătoarea a fost laicizată treptat şi introdusă în SUA la sfârşitul
sec. XIX. Spiritele rele şi personajele supranaturale sunt interpretate de
copii mascaţi care sună la uşi şi primesc dulciuri, strigând <<Trick or
treat>> (în engleză, plăteşti sau o păţeşti!) unde cuvântul „trick” se
referă la poznele sau actele de vandalism care fac parte din tradiţia de Halloween”[1].
Din
definiţia dată de dicţionarul enciclopedic vede că acest „praznic” nu are nimic în comun cu creştinismul, poate doar faptul
că se sărbătoreşte în ajunul Zilei Tuturor Sfinţilor, praznic de care Biserica
Ortodoxă face amintire în prima duminica după Rusalii, cunoscută sub denumirea
de Duminica Tuturor Sfinţilor. Şi
atunci ne punem întrebarea ce treabă au sfinţii cu mascarea noastră de Halloween?
În care icoană îi vedem pe sfinţi mascaţi? Ce treabă au îngerii păzitorii cu
îngerii întunericului pe care îi imităm? Unde este Dumnezeu în toată această
afacere? Adevărul este că Dumnezeu este absent, de fapt devine din ce în ce mai
absent din viaţa noastră, singurul care are de câştigat din toată această
maimuţăreală a Halloween-ului este diavolul, tatăl minciunii.
Din
păcate uităm că trupul nostru este templu al Duhului Sfânt aşa cum afirma
Sfântul Apostol Pavel: „nu ştiţi că
trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de
la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (I Cor 6, 19). De asemenea omul
a fost creat după Chipul lui Dumnezeu, ca stăpânitor a toată creaţia: „Şi a zis Dumnezeu: <<Să facem om după
chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările
cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot
pământul!>> Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său;
după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Fc 1,
26-27). Deci dacă ştim că purtăm în noi Chipul lui Dumnezeu, că trupul nostru
este templu al Duhului Sfânt, oare al cui chip purtăm atunci când ne mascăm în
vampiri, vrăjitoare, vârcolaci, strigoi sau în tot felul de personaje supranaturale,
jucând farse macabre? Oare nu este diavolul „mincinos şi tatăl minciunii” (In 8, 44)? Să ne întrebăm dacă nu
cumva în loc să-i aducem Slavă lui Dumnezeu, îi aducem închinare diavolului
prin participarea la balurile de Halloween?
Domnul
Laurenţiu Dumitru într-un articol în care dezbătea această sărbătoare aducea în
vedere un studiu despre această întunecată sărbătoare. Redăm fragmentul aici: „de altfel, în cunoscutul documentar Tv Invazia păgână se spunea la întrebarea
<<Cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?>>,
80% din elevii americani de clasa a IV-a de la o şcoală au răspuns zâmbind:
<<Aş vrea să omor pe cineva…>>”[2]. Dacă în
clasa a IV gândeau aşa, oare cum vor gândi la maturitate? Sau poate mai rău,
îşi vor pune planurile în aplicare. Trebuie amintit că acest articol a fost
scris în 2002, de aceea vom reda şi concluzia autorului: „ca şi în anii precedenţi şi în acest an (2002 n.n.), la noi s-a
promovat această sărbătoare: grădiniţe şi teatre pentru copii speculând
momentul. De nu vom fi cu luare-aminte, copii noştri îşi vor forma treptat
gustul pentru macabru, ocult, sadism şi violenţă (îi ajută în acest sens
desenele animate cu monştrii, jocurile agresive pe calculator, filmele horror
şi cărţile pentru copii, deja clasice, din seria Harry Potter, etc.)”[3].
Iată că azi, în anul 2012, la 10 ani
după concluzia autorului, situaţia nu
stă roz. Lucrurile s-au înrăutăţit, parcă nu mai există şcoală sau grădiniţă în
care să nu existe petrecere de Halloween. Din păcate lucrurile nu stau bine
nici la sate, pentru că şi la sate trebuie neapărat să fie sărbătorit, că doar
trebuie să fie şi satul în pas cu moda. Din păcate, profesorii nu mai au timp
să-i înveţe pe copii de Hristos, ci lasă totul în seama profesorului de
religie, care şi el poate prea obosit de tot ceea ce este chemat să facă de
acest sistem bolnav este pur şi simplu neputincios în faţa marilor provocări.
Teste şi examene puse în zilele de sărbătoare când poate ar trebui împreună cu
elevii lor să participe la Liturghie sau măcar pentru un sfert de oră din curs
să-şi îndrepte atenţia către Dumnezeu. Să ne gândim de câte ori au fost
suspendate orele pentru a participa două ore la Sfânta Liturghie? Însă pentru
petrecerile de Halloween, nu contează se întrerup orele, se fac în timpul
orelor tot felul de obiecte care împodobesc şcolile pentru acest păgânism.
Atunci nu există materie de predat, nimeni nu rămâne în urmă cu materia, doar
când vine vorba de întâlnirea cu Cel Care a murit pentru noi, atunci există
atâta materie că „nu-şi mai văd capul <<sărăcii
profesori>> de cât au de predat”.
După toate aceste ne mirăm că, „pruncii”
noştri au coşmaruri noaptea, ca sunt nervoşi, agitaţi sau că nu mai au linişte
sau că întâmpină tot felul de probleme la învăţătură sau în relaţiile de
colegialitate dintre ei. Cum să fie bine când îi dăm de bună voi şi cu acordul
nostru să-l imite pe diavol.
Nu putem trece cu vederea petrecerile
la care participă adolescenţi şi cei ajunşi la maturitate. Toate aceste
petreceri se termină cu beţii, cu droguri, cu violuri şi de multe ori cu
pierderea de vieţi omeneşti. Şi toate acestea pentru ce? Pentru nimic sau
pentru un răspuns pueril pe care îl auzim de multe ori : „că alungăm duhurile necurate.” Cum poate fugi diavolul de cel care
îl imită? El fuge de Hristos şi de Sfinţii Săi.
Fără a ne întinde prea mult, readucem
din nou în vedere sărbătoarea religioasă de care se leagă Halloween-ul, Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Trebuie
să precizăm că nu există nici un sfânt pe care să-l vedem schimonisit şi
imitând tot felul de duhuri necurate. Oare sfinţii îşi doresc aşa o cinstire?
Nu s-ar bucura mai mult dacă le imităm purtarea lor prin mărturisirea lui
Hristos. Şi aici este bine să amintim exemplul Sfântului Arhiepiscop Ioan Maximovici
care atunci când enoriaşii săi participau la o petrecere în cinstea Halloween-ului
s-a dus printre ei, mustrându-i doar cu privirea sa, făcându-i să se ruşineze
că în loc să caute Adevărul din slujbele şi rugăciunile Bisericii, căutau
lucruri nefolositoare.
Biserica
din care facem parte cu toţii, atât clericii, cât şi mirenii suntem datori, urmând
exemplul Sfântului Ioan Maximovici să explicăm tuturor că a sărbătorii
Halloween-ul nu-i aduce nici o cinstire lui Hristos, nici Sfinţilor şi nici
celor adormiţi, pentru că „ce înţelegere
poate fi intre Hristos si Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel
necredincios?” (2 Cor 6, 15). Astfel putem spune clar că sărbătoarea
Halloween-ului nu-şi are rostul în cultura poporului român printre sărbătorile
Bisericii.
Bibliografie
1.
***Biblia
sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2006.
2.
Enciclopedia
Universală Britannica, vol. 7, ed. Litera, 2010.
3. Dumitru,
Laurenţiu, Halloweenu-ul, o sărbătoare de
care nu avem nevoie, în volumul Hristos
şi tinerii, ed. Egumeniţa, Galaţi, 2009.
