Să ne mai amuzăm (III) - că tot vine Postul

 

Soția perfectă

 

Soția perfectă[1]

 

Mulla Nasrudin ședea în prăvălia sa de ceai când sosi un vecin care voia să-i vorbească. „Mulla, mă căsătoresc și sunt tare emoționat”, îi spuse vecinul. „Tu nu te-ai gândit niciodată să te căsătorești?”

Nasrudin îi răspunse: „Ba da, m-am gândit. Și când eram tânăr mi-o doream foarte mult. Voiam să găsesc soția perfectă. Am pornit la drum pentru a o găsi și am mers la Damasc. Acolo am întâlnit o femeie frumoasă, plină de grație, distinsă și foarte spirituală, dar care nu cunoștea lumea. Am pornit atunci din nou la drum îndreptându-mă spre Ispahahan. Acolo am întâlnit o femeie pe cât de spirituală pe atât de mondenă, frumoasă din multe puncte de vedere, dar nu reușeam să comunicăm. La urmă am mers la Cairo și, după multe căutări, am găsit-o. Era profundă, plină de grație, frumoasă din toate punctele de vedere, în largul ei atât în lume cât și în imperiile care o transcend. Simțea că am găsit femeie perfectă”.

„Atunci de ce n-ai luat-o de soție Mulla?”, îl întrebă prietenul.

„Bietul de mine!”, spuse Nasrudin clătinând din cap, „și ea căuta soțul ideal”.

Un celibatar îi ceru calculatorului să-i găsească tovarășa de viață perfectă. „Vreau o fată micuță și grațioasă, căreia să-i placă sporturile nautice și activitățile de grup”.

„Căsătorește-te cu un pinguin”, îi răspunse calculatorul.

A iubi înseamnă a primi pe un „altul” cu felul său de a fi, cu diversitatea sa, cu defectele sale, și nu copia vreunui vis prostesc de-al nostru. Soțul perfect este cel care nu vrea o soție perfectă”.

(Bruno Ferrero)

---

[1] Bruno Ferero, Secretul peștilor roșii (Istorioare pentru suflet), Traducere din limba italiană de: Domnica Goția, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2007, pp. 49-50.

PESTE 100 de ANI - Florin Boldea

 

PESTE 100 de ANI

 

Adică în 2123, vom fi cu toții îngropați împreună cu familia și prietenii noștri.

Străinii vor locui în casele noastre și vor deține tot ce avem astăzi. Toată proprietatea noastră va aparține unor străini, care azi, nu s-au născut încă.

Descendenții noștri nici nu își vor aminti de noi. Câți dintre noi îl cunoșteau pe tatăl bunicului nostru?

După ce vom muri, vom fi amintiți câțiva ani, apoi vom fi doar un portret pe raftul cuiva, iar câțiva ani mai târziu nu vom mai fi nici asta.

În acest moment ai realizat cât de ignorant și de deficitar este visul oamenilor de a dori să cucerim totul.

Dacă ne-am putea gândi la asta înainte de a pleca, cu siguranță prioritățile noastre s-ar schimba, fără îndoială ar fi altele și cea mai importantă întrebare este:

Cât de mult merită să ai din ce în ce mai mult, fără să ai timp pentru ceea ce merită cu adevărat ?

Cu siguranță aș schimba totul ca să trăiesc și să mă bucur de acele plimbări pe care nu le-am făcut niciodată...

Cu siguranță aș schimba totul pentru acele îmbrățișări pierdute...

Cu siguranță aș schimba totul pentru acele sărutări pentru copiii noștri și iubirile noastre...

Aceste momente ne umplu viața de bucurie pe care le pierdem zi de zi...

ÎNCĂ MAI E TIMP PENTRU NOI!

Trăiește și bucură-te de viață!

Florin Boldea

Sursa: https://www.facebook.com/intaicaracterul?locale=ro_RO

 

Stefanos Anagnostopoulos - Explicarea Dumnezeiestii Liturghii

        Cartea se poate descărca de aici: https://mega.nz/file/IoIVlCaI#Ppd5L7Wp3_12mXnGoZrLRN-kFO7t7RYOhzq7t_CEmOk sau cumpăra de aici: https://www.librariabizantina.ro/explicarea-dumnezeiestii-liturghii-pr-stefanos-anagnostopoulos-2017. Chiar vă recomand, cei care puteți, să o cumpărați.

Stefanos Anagnostopoulos - ... by Mihai Donka

LA MULȚI ANI, 2024!

 LA MULȚI ANI, 2024!

Acum la final de an, cred că cele mai potrivite cuvinte ar fi următoarele:

Oprește-te un pic, lasă această agitație și această alergare fără sens care umple sufletul de amărăciunea de a simți că nu se ajunge niciodată nicăieri. Oprește-te, lasă această obligație de a trăi în mod accelerat, care risipește, desparte și ajunge să distrugă timpul familiei, timpul prieteniei, timpul copiilor, timpul bunicilor, timpul gratuității… timpul lui Dumnezeu.

Oprește-te un pic în fața necesității de a apărea și de a fi văzut de toți, de a sta încontinuu „în vitrină”, care te face să uiți valoarea intimității și reculegerii.

Oprește-te un pic în fața privirii orgolioase, a comentariului fugar și disprețuitor care se naște din faptul de a fi uitat duioșia, pietatea și respectul față de întâlnirea cu ceilalți, în special cei vulnerabili, răniși și chiar cufundați în păcat și în greșeală.

Oprește-te un pic în fața impulsului de voi să se controleze totul, să se știe totul, să se devasteze totul, care se naște din faptul de a fi uitat recunoștința față de darul vieții și față de atât de mult bine primit.

Oprește-te un pic în fața zgomotului asurzitor care atrofiază și asurzește urechile noastre și ne face să uităm puterea rodnică și creatoare a tăcerii.

Oprește-te un pic în fața atitudinii de a instiga sentimente sterile, nerodnice, care derivă din închidere și din autocompătimire și duc la uitarea faptului de a merge în întâmpinarea altora pentru a împărtăși poverile și suferințele.

Oprește-te în fața golului a ceea ce este instantaneu, momentan și efemer, care ne privează de rădăcini, de legături, de valoarea parcursurilor și de a ne ști mereu pe drum.

Oprește-te. Oprește-te pentru a privi și a contempla!

Privește. Privește semnele care împiedică să se stingă caritatea, care mențin vie flacăra credinței și a speranței. Fețe vii ale duioșiei și bunătății lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul nostru.

Privește fața familiilor noastre care continuă să parieze zi de zi, cu mare efort pentru a merge înainte în viață și, printre atâtea lipsuri și strâmtorări, nu neglijează nicio tentativă pentru a face din casa lor o școală de iubire.

Privește fețele, care ne interpelează, fețele copiilor și tinerilor noștri încărcate de viitor și de speranță, încărcate de mâine și de potențialități care cer dăruire și protecție. Vlăstare vii ale iubirii și ale vieții care mereu își fac spațiu în mijlocul calculelor noastre meschine și egoiste.

Privește fețele bătrânilor noștri brăzdate de trecerea timpului: fețe purtătoare ale amintirii vii a oamenilor noștri. Fețe ale înțelepciunii active a lui Dumnezeu.

Privește fețele bolnavilor noștri și ale atâtora care se ocupă de ei; fețe care în vulnerabilitatea lor și în slujirea lor ne amintesc că valoarea fiecărei persoane nu poate fi redusă niciodată la o problemă de calcul sau de utilitate.

Privește fețele căite ale atâtora care încearcă să remedieze propriile erori și greșeli și, pornind de la mizeriile lor și de la durerile lor, luptă pentru a transforma situațiile și a merge înainte.

Privește și contemplă fața Iubirii Răstignite, care astăzi de pe cruce continuă să fie aducătoare de speranță; mâna întinsă pentru aceia care se simt răstigniți, care experimentează în propria viață povara eșecurilor, a înșelărilor și a dezamăgirilor.

Privește și contemplă fața concretă a lui Cristos răstignit, răstignit din iubire față de toți fără excludere. Față de toți? Da, față de toți. A privi fața sa este invitația plină de speranță din acest timp al Postului Mare pentru a învinge demonii neîncrederii, apatiei și resemnării. Față care ne invită să exclamăm: Împărăția lui Dumnezeu este posibilă!

Oprește-te, privește și întoarce-te. Întoarce-te la casa Tatălui tău. Întoarce-te fără frică la brațele doritoare și întinse ale Tatălui tău bogat în milostivire care te așteaptă (cf. Ef 2,4)!

Întoarce-te! Fără frică: aceste este timpul potrivit pentru a te întoarce acasă, la casa „Tatălui meu și a Tatălui vostru” (cf. In20,17). Aceste este timpul pentru a ne lăsa atinși la inimă… A rămâne pe calea răului este numai izvor de iluzie și de tristețe. Adevărata viață este ceva foarte diferit și inima noastră știe bine asta. Dumnezeu nu încetează și nu va înceta să întindă mâna (cf. Bula Misericordiae vultus, 19).

Întoarce-te fără frică pentru a experimenta duioșia vindecătoare și reconciliatoare a lui Dumnezeu! Lasă ca Dumnezeu să vindece rănile păcatului și să împlinească profeția făcută părinților noștri: „Vă voi da o inimă nouă, voi pune în voi un duh nou, voi lua de la voi inima de piatră și vă voi da o inimă de carne” (Ez 36,26).

Oprește-te, privește, întoarce-te![1]

Cartea se poate cumpăra de aici: https://www.all.ro/papa-francisc-mesaje-pline-de-compasiune-si-gingasie-editie-necartonata.html#

---

[1] Papa Francisc, Mesaje pline de compasiune și gingășie, Ed. All, București, 2023, p.25-26.

 

Darurile inimii

 

Darurile inimii

„Dragostea pe care o dăruim este singura pe care o păstrăm” (Elbert Hubbard).

 

În această lume nebună-nebună în care trăim, este mult mai ușor să treci ceva în contul propriu decât să faci un dar din inimă.

Iar darurile făcute din inimă sunt necesare mai ales în timpul sărbătorilor.

Cu câțiva ani în urmă, am început să-mi pregătesc copiii să accepte faptul că în anul acela, Crăciunul va fi mai sărac. Reacția lor a fost: „Da, sigur, mamă, am mai auzit asta și înainte!” Îmi pierdusem credibilitatea pentru că le spusesem același lucru și cu un an înainte, în timp ce treceam printr-un divorț. Dar atunci îmi dădusem osteneala și folosisem încrederea la maximum. Găsisem chiar niște măsuri de finanțare pline de imaginație ca să plătesc cadourile de Crăciun ale copiilor. Desigur, anul acesta urma să fie diferit, dar copiii nu mă mai credeau.

Cu o săptămână înainte de Crăciun, mi-am pus întrebarea: „Cu ce, din ce am, pot să fac Crăciunul acesta deosebit?” În toate casele în care locuisem înainte de divorț, îmi făcusem timp să le decorez. Învățasem să lipesc tapetul, să pun gresie și faianță, să cos perdele și multe altele. Dar în casa pe care o închiriasem acum aveam puțin timp s-o decorez iar bani, și mai puțini. În plus, eram furioasă pe casa asta urâtă, cu covoarele roșu cu alb și pereții turcoaz cu verde. Refuzam să bag banii în ea. În forul meu interior, glasul mândriei rănite striga: „Nu vom sta prea mult aici!” Nimeni altcineva nu părea să fie deranjat de casă, cu excepția fiicei mele, Lisa, care se străduia întotdeauna să-și facă din camera ei un loc deosebit.

Era momentul să-mi pun talentul la bătaie. L-am sunat pe fostul meu soț și i-am cerut să cumpere o anume cuvertură de pat pentru Lisa. Apoi am cumpărat eu cearceafurile care să meargă cu ea.

În ajunul Crăciunului, am cheltuit 15 $ pe 4 l de vopsea. Am cumpărat și cele mai frumoase articole de papetărie pe care le-am găsit. Scopul meu era simplu: aveam să zugrăvesc, să cos și să fiu ocupată până la Crăciun ca să nu găsesc timp să-mi plâng de milă tocmai de sărbătoarea aceasta atât de importantă pentru familie.

Seara le-am dat copiilor câte trei seturi de rechizite și plicuri. La începutul fiecărei pagini scrisesem: „Ce îmi place la sora mea Mia”, „Ce îmi place la fratele meu Kris”, „Ce îmi place la sora mea Lisa” și „Ce îmi place la fratele meu Erik”. Copiii mei aveau 16, 14, 10 și 8 ani, și mi-a luat ceva timp să-i conving că vor fi în stare să găsească măcar un singur lucru care le place la ceilalți. În timp ce ei scriau fiecare în camera lui, eu m-am dus în dormitor să le împachetez darurile cumpărate de la magazin.

Când m-am întors în bucătărie, copiii terminaseră de scris. Numele erau și ele trecute pe plic. Ne-am îmbrățișat, ne-am sărutat și ne-am urat noapte bună, și s-au dus la culcare. Lisei îi dădusem voie – temporar – să doarmă cu mine, cu condiția să nu arunce vreo privire iscoditoare până dimineața.

M-am pus pe treabă. Cu puțin înainte de zorii Crăciunului, am terminat de cusut perdelele, de zugrăvit și m-am dat un pas înapoi ca să-mi admir opera. Ia stai – de ce n-aș pune curcubee și norișori pe perete să meargă cu perdelele? Așa au apărut periile și pămătufurile mele de machiaj și la ora 5 eram gata. Prea obosită ca să mă mai gândesc că suntem o biată „familie descompusă” cum spun statisticile, m-am dus în dormitor și am găsit-o pe Lisa întinsă de-a curmezișul patului. Am decis că nu pot să dorm cu brațele și picioarele ei peste mine, așa că am luat-o încet în brațe și am dus-o ușor în camera ei. Când i-am pus capul pe pernă, m-a întrebat: „Mami, s-a făcut deja dimineață?”

„Nu, iubito, ține ochișorii închiși până vine Moșul”.

M-am trezit dimineața cu o șoaptă veselă la ureche: „Mami, e minunată!”

Mai târziu ne-am trezit cu toții și ne-am așezat în jurul bradului și am deschis puținele cadouri împachetate. Apoi fiecare copil a primit de la ceilalți cele trei plicuri. Am citit scrisorile cu ochii în lacrimi și nasul curgând. Apoi am ajuns la scrisorile „mezinului” familiei. Erik, la cei opt ani ai lui, nu se aștepta să audă nimic drăguț. Fratele lui scrisese: „Ce îmi place la fratele meu Erik este că nu-i e teamă de nimic.” Mia notase: „Ce îmi place la fratele meu Erik este că vorbește cu toată lumea!” Lisa scrisese: „Ce îmi place la fratele meu Erik este că se urcă în pomi mai sus decât toți!”

Am simțit că mă trage cineva, ușor, de mânecă, apoi o palmă micuță se făcu căuș lângă urechea mea și Erik îmi șopti: „I-auzi, mami… n-am știut că mă plac!”

În perioadele cele mai grele, imaginația și inventivitatea ne-au oferit cele mai frumoase clipe. Sunt acum din nou pe picioarele mele din punct de vedere financiar și, între timp, am petrecut multe Crăciunuri minunate cu sumedenie de daruri în jurul bradului… dar când ne întreabă cineva care Crăciun ne-a plăcut cel mai mult, cu toții ne gândim la acela.

Joyeux Noel (2005)