Sfântul Ioan Gură de Aur - Omilie la Duminica Fiului Risipitor: Nu deznădăjdui!

Adevăruri uimitoare despre România. Partea a IV-a: 151-200

 

151–200: Adevăruri uimitoare despre România

151.                     România are peste 320 de orașe și municipii.

152.                     Bucureștiul este cel mai mare oraș din țară, cu peste 2 milioane de locuitori.

153.                     Cluj-Napoca este considerat „inima Transilvaniei” și centrul IT-ului românesc.

154.                     Iașul este adesea numit „capitala culturală a Moldovei”.

155.                     Timișoara a fost orașul care a declanșat Revoluția din 1989.

156.                     Timișoara a fost Capitală Culturală Europeană în 2023.

157.                     Sibiu este renumit pentru acoperișurile sale „cu ochi” care par că te privesc.

158.                     Brașov este situat la poalele munților și are una dintre cele mai frumoase piețe medievale din Europa.

159.                     Oradea este orașul Art Nouveau al României, cu clădiri superbe restaurate.

160.                     Constanța este cel mai mare port la Marea Neagră și al patrulea din Europa.

161.                     Alba Iulia are o cetate în formă de stea perfect simetrică — Alba Carolina.

162.                     Craiova este un oraș cu o tradiție universitară și artistică bogată.

163.                     Suceava a fost capitala Moldovei medievale înainte de Iași.

164.                     Botoșani este orașul natal al lui Eminescu.

165.                     România are peste 13.000 de sate, multe păstrând tradiții vechi de sute de ani.

166.                     Viscri, Biertan, Prejmer și Valea Viilor sunt sate săsești protejate de UNESCO.

167.                     În multe sate din Maramureș, oamenii încă poartă portul popular zilnic.

168.                     Portul popular românesc diferă în fiecare regiune — uneori poți ști de unde e cineva doar după cusături.

169.                     Ia românească a inspirat designeri internaționali, inclusiv pe Yves Saint Laurent.

170.                     Există o zi națională dedicată iei: 24 iunie — Ziua Universală a Iei.

171.                     Românii au una dintre cele mai bogate colecții de proverbe și zicători din lume.

172.                     Doina este un gen muzical tradițional românesc, recunoscut de UNESCO.

173.                     Miorița este una dintre cele mai vechi balade pastorale din lume.

174.                     România are o tradiție aparte de cântece de dor — cuvântul „dor” nu are traducere exactă în alte limbi.

175.                     Românii sărbătoresc Paștele cu ouă roșii, cozonac și miel — obiceiuri străvechi.

176.                     Ouăle încondeiate din Bucovina sunt o adevărată artă populară.

177.                     Crăciunul în satele românești include colinde, capra, ursul și plugul — obiceiuri cu rădăcini precreștine.

178.                     Românii sunt printre puținii europeni care păstrează colindatul la uși în fiecare sat.

179.                     Mascații din Moldova alungă spiritele rele de Anul Nou.

180.                     Sărbătoarea Mărțișorului (1 martie) a fost inclusă în patrimoniul UNESCO în 2017.

181.                     România are zeci de târguri și festivaluri populare de vară — de la Sâmbra Oilor până la Hora de la Prislop.

182.                     Ciorba de burtă este una dintre cele mai iubite mâncăruri tradiționale românești.

183.                     Mititeii au fost inventați la începutul secolului XX într-un restaurant din București, „La Iordache Ionescu”.

184.                     Sarmalele, deși de origine otomană, au devenit simbol culinar românesc.

185.                     Cozonacul este nelipsit de la sărbători și există rețete diferite în fiecare zonă.

186.                     Papanșii cu smântână și dulceață sunt desertul românesc cel mai iubit de turiști.

187.                     Plăcinta cu brânză sau cu mere este un desert tradițional rustic.

188.                     Ciorba ardelenească de fasole cu afumătură se servește uneori în pâine.

189.                     Țuica și pălinca sunt băuturi tradiționale românești, făcute din fructe fermentate.

190.                     În unele sate, țuica se sfințește la biserică înainte de a fi băută la sărbători.

191.                     România are o tradiție bogată de vinificație — peste 250 de crame și podgorii active.

192.                     Murfatlar, Cotnari, Pietroasa, Dealu Mare și Jidvei sunt printre cele mai cunoscute regiuni viticole.

193.                     România exportă vin în peste 40 de țări.

194.                     Bere Ciucaș, Ursus, Timișoreana și Silva sunt branduri românești vechi de peste 100 de ani.

195.                     Românii sunt printre cei mai ospitalieri europeni — expresia „intra, e de-al nostru!” e cât se poate de reală.

196.                     În multe sate, dacă ești străin, ți se oferă mâncare și cazare fără să fii întrebat cine ești.

197.                     Românii cred în „noroc”, „soartă” și „deochi” — superstiții păstrate din vechime.

198.                     Firul roșu sau „ața norocului” se poartă la mână pentru a alunga ghinionul.

199.                     Baba Dochia și „zilele babelor” (1–9 martie) sunt tradiții care marchează trecerea de la iarnă la primăvară.

200.                     România este un amestec unic de tradiții vechi și modernitate, unde satele autentice coexistă cu orașe high-tech.

Episodul 2 – Pace în mijlocul fricii

Sfântul Ioan Gură de Aur: Către cei ce lasă slujbele bisericeşti şi se duc la petreceri

Curajul de a face bine | Devotional pentru adolescenți | Povestea Neerjei Bhanot

CRISTIAN BĂDILIȚĂ - Teme Personaje Sarbatori Crestine. Ghid Sec - XXI (2015)

 

BADILITA_Teme personaje sarbatori crestine. Ghid sec.XXI (2015) by jean nedelea

Episodul 1 – Dumnezeu te vede

Sfântul Ioan Gură de Aur: Despre blândețe și lașitate

Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvânt la Duminica vameșului și a fariseului

Sfântul Ioan Gură de Aur - Problemele vieții

 

Sfantul Ioan Gura de Aur Problemele Vietii by Anamaria Filimon

Despre mersul la biserică - Sfântul Ioan Gură de Aur

 

Despre mersul la biserică

Sfântul Ioan Gură de Aur

 

Puţini sunt aceia care vin la biserică. Care este, oare, cauza acestui fenomen? Prăznuim pomenirile sfinţilor şi aproape nimeni nu apare în biserică. Se pare că distanţa îi duce pe creştini la nesârguinţă; sau poate că nu distanţa, ci doar nesârguinţa îi împiedică. Fiindcă, aşa cum nimic nu-l poate împiedica pe cel care are bunăvoinţă şi râvnă de a face ceva, la fel şi nesârguinţa, trândăvia şi amânarea, pe toate le pot împiedica.

Mucenicii şi-au vărsat sângele pentru Adevăr, şi tu socoteşti o aşa mică distanţă? Aceia şi-au jertfit viaţa pentru Hristos şi tu nu vrei să te osteneşti deloc? Domnul a murit pentru tine şi tu Îl nesocoteşti? Prăznuim pomenirile sfinţilor şi ţie ţi-e greu să vii la biserică, preferând să stai acasă? Şi totuşi trebuie să vii, ca să vezi cum diavolul este biruit, cum Sfântul biruie, cum Dumnezeu este slăvit şi Biserica triumfă.

„Dar sunt păcătos”, vei spune, „şi nu îndrăznesc să mă întâlnesc cu cei sfinţi”. Tocmai pentru că eşti păcătos, vino aici, ca să devii drept. Sau nu cumva nu ştii că şi cei care stau în faţa sfântului jertfelnic au săvârşit păcate? Şi noi, care vă învăţăm de la amvon, suntem păcătoşi. Dar nu deznădăjduim, fiindcă Dumnezeu este iubitor de oameni. De aceea a iconomisit ca şi preoţii să sufere de anumite patimi, încât să înţeleagă neputinţa omenească şi să-i ierte pe ceilalţi.

Ce trist! La baluri şi la distracţii alergăm binevoitori. Prostiile cântecelor le ascultăm cu plăcere. Necuviinţele actorilor le privim ceasuri întregi, fără să ne plictisim. Şi doar atunci când vorbeşte Dumnezeu, prin gura proorocilor şi a apostolilor, căscăm, ne scărpinăm şi ne ia cu ameţeală. Dar şi pe hipodromuri, cu toate că nu există acoperiş pentru a-i adăposti de ploaie pe privitori, mulţi aleargă ca turbaţii, chiar şi când plouă torenţial, chiar şi când vântul le răvăşeşte pe toate. Nu socotesc nici vremea rea, nici gerul, nici distanţa. Nimic nu-i poate ţine acasă. Însă când e vorba să meargă la biserică, atunci şi o ploaie măruntă le devine piedică. Şi dacă-i întrebi cine este Amos sau Ahab, câţi prooroci şi apostoli sunt, nu-şi pot deschide gura. Dar despre cai şi călăreţi, despre sofişti şi oratori, despre cântăreţi şi actori pot să te informeze înde-amănunt. Ce situaţie e asta?

De multe ori v-am sfătuit să nu mergeţi la locurile de distracţii neruşinate. M-aţi auzit, dar nu m-aţi ascultat. Cu toate acestea, nu vă fie ruşine să veniţi iarăşi să mă ascultaţi. „Dar de vreme ce n-am ascultat”, îmi va spune cineva, „cum voi putea veni din nou?”. Întrucât n-ai ascultat de sfatul meu, ţi-e ruşine. Şi deşi nimeni nu te cercetează, singur îţi pui ţie hotare. Nu mă aflu în faţa ta, dar cuvântul meu este înrădăcinat în sufletul tău şi învăţătura mea îţi preocupă mintea. Aşadar n-ai păzit povaţa mea? Vino s-o asculţi iarăşi şi străduieşte-te acum s-o păzeşti. Dacă pui un leac pe rana ta şi n-o vindecă în prima zi, nu-l vei pune şi în ziua următoare? Dacă tăietorul de lemne, care vrea să taie un stejar, nu reuşeşte să-l taie din prima lovitură, nu va lovi şi a doua, şi a cincia, şi a zecea oară? Fă şi tu la fel.

Acestea le spun nu pentru a mări trândăvia ta, ci, dimpotrivă, ca să te fac mai binevoitor şi mai atent. N-ai venit până acum la biserică? Vino de astăzi. Ai venit şi te-ai învrednicit să-L întâlneşti pe Hristos? Nu pleca până nu se termină slujba. Dacă pleci înainte de a se termina, eşti vinovat la fel ca un fugar. Atâtea zile, atâta timp cheltuieşti pentru satisfacerea dorinţelor tale pământeşti, şi nu poţi dedica un ceas-două nevoilor tale duhovniceşti şi lui Dumnezeu? Te duci la teatru şi, până nu se termină piesa, nu pleci. Intri în biserică, în casa Domnului, şi întorci spatele Preacuratelor Taine? Fie-ţi teamă măcar de cel care a spus: „Cel ce-L nesocoteşte pe Dumnezeu, îl va nesocoti şi Acela pe el” (Parafrază la Proverbe 13, 13).

Dar şi cât stai în biserică purtarea ta este necuviincioasă. Dacă te prezinţi în faţa unui stăpân lumesc pentru vreo treabă, nu cutezi nici să zâmbeşti. Şi când stai în faţa Stăpânului universului, râzi fără frică şi fără ruşine? În felul acesta Îl mânii mai mult decât prin alte păcate ale tale. Căci Dumnezeu nu se scârbeşte atât de cei care păcătuiesc, cât de cei care nu se ruşinează după săvârşirea păcatului.

Ce faci acolo, omule? Te afli în biserică şi te uiţi la frumuseţile femeieşti? Cum pângăreşti în asemenea fel templul lui Dumnezeu? Crezi că biserica este piaţă sau, ceva şi mai rău, bordel? În piaţă, desigur, ţi-e ruşine să priveşti viclean o femeie; şi în biserică, tocmai în ceasul în care Domnul îţi vorbeşte, îndemnându-te să te depărtezi de asemenea păcat – căci „oricine se uită la o femeie” zice, „spre a o pofti a şi desfrânat cu ea în inima lui” (Matei 5, 28) – îţi învârţi privirile pe organele nelegiuirii şi cu inima vizitezi atelierul desfrâului? Mai bine să fi fost orb, decât să-ţi foloseşti în felul acesta ochii. Gândeşte-te, omule, în faţa cui stai în ceasul slujbei şi împreună cu cine – cu heruvimii, serafimii, cu toate puterile cereşti. Dă-ţi seama cu cine psalmodiezi şi te rogi. Ca să-ţi revii e de-ajuns să-ţi aduci aminte că, în vreme ce ai trup material, te-ai învrednicit să-I aduci cântări Domnului împreună cu îngerii cei nemateriali.

Aşadar să nu participi cu nepăsare la acea cântare sfântă. Să nu ai în minte gânduri pătimaşe. Alungă orice cuget pământesc şi urcă cu mintea la cer, lângă tronul lui Dumnezeu. Zboară acolo împreună cu serafimii, dă din aripi împreună cu heruvimii, psalmodiază imnuri închinate Preasfintei Treimi.

Şi când va veni vremea sfintei împărtăşanii gândeşte-te, ce greşeală ai îndreptat, ce virtute ai izbutit, ce păcat ai şters prin spovedanie, în ce ai devenit mai bun? Dacă conştiinţa te înştiinţează că te-ai străduit îndeajuns pentru vindecarea rănilor tale sufleteşti, dacă ai făcut ceva mai mult decât postul, împărtăşeşte-te cu frică de Dumnezeu. Altfel, stai departe de Preacuratele Taine. Şi când te vei curăţa de toate păcatele tale, atunci să te apropii. Căci cel care nu posteşte este firesc să fie iertat, aducând ca justificare boala sau slăbiciunea trupească. Însă cel care nu şi-a îndreptat păcatele, e cu neputinţă să găsească justificare.

Dacă, de pildă, Dumnezeu îţi va cere socoteală pentru nepăsarea sau necuviinţa pe care o arăţi la slujbele bisericii, ce vei face? Iată, în ceasul când îţi vorbeşte Dumnezeu, tu, în loc să te rogi, ai început cu cel de lângă tine o discuţie în şoaptă, despre lucruri nefolositoare. Şi chiar dacă Dumnezeu ar trece cu vederea toate celelalte păcate ale noastre, acesta e de ajuns pentru a pierde mântuirea. Să nu crezi că e o greşeală mică. Pentru a pricepe gravitatea lui, gândeş- te-te ce se întâmplă în cazul analog al oamenilor. Să presupunem că discuţi cu o persoană oficială sau cu un prieten bun de-al tău. Şi în vreme ce acela îţi vorbeşte, tu întorci capul cu nepăsare şi începi să discuţi cu altcineva. Cel cu care vorbeşti nu va fi jignit de această necuviinţă a ta? Nu se va mânia? Nu-ţi va cere socoteală? Dumnezeu însă, deşi este jignit în fiecare zi într-un mod mult mai rău, şi nu numai de doi-trei oameni, ci aproape de noi toţi, ne îngăduie cu îndelungă-răbdare. Cât despre cei care nu vin deloc la slujbe, aş vrea să ştiu unde se află în acel ceas sfânt. Dar cred că ştiu bine asta. Sau se ocupă cu lucruri necuvioase şi zadarnice, sau sunt afundaţi în grijile lumeşti. În ambele situaţii însă, sunt de neiertat. Pentru primii acest lucru este vădit şi nu mai are nevoie de dovezi. Dar şi ultimii, care aduc ca justificare pentru absenţa lor treburile familiale, şi aceştia sunt de neiertat, pentru că preferă pe cele pământeşti în locul celor cereşti, pe cele trecătoare în locul celor veşnice, pe cele materiale în locul celor duhovniceşti.

Aş vrea, dacă aş putea, să vă arăt sufletele celor care nu merg la biserică, care nu participă la Sfintele Taine, care nu-L ascultă pe Dumnezeu; şi le-aţi vedea murdare şi respingătoare. Aşa cum trupurile nespălate sunt pline de mizerie şi duhoare, la fel şi sufletele care nu se curăţesc prin spovedanie, prin sfânta împărtăşanie şi prin învăţătură duhovnicească, sunt pătate de păcat. Aşa cum ogoarele nearate se umplu de buruieni, la fel şi sufletele necultivate duhovniceşte se umplu de mărăcinii răutăţii.

Dacă noi, care mergem la biserică, participăm la Sfintele Taine şi ascultăm Evanghelia, cu greu ne înfrânăm mânia, cu greu ne izgonim invidia din inimă, cu greu ne controlăm instinctele păcătoase, cu greu ne împotrivim poftelor rele, cu greu domesticim fiarele sălbatice ale patimilor, atunci ce vor face cei care nu calcă aproape niciodată pe la biserică?

Există însă şi o altă chestiune: Mulţi se împărtăşesc o dată pe an, alţii de două ori, alţii de mai multe ori. Pe care dintre ei îi vom ferici mai mult? Pe cei care se împărtăşesc o dată, pe cei care se împărtăşesc de câteva ori sau pe cei care se împărtăşesc de mai multe ori? Nici pe unii nici pe alţii, ci pe cei care se apropie de sfântul potir cu conştiinţa curată, cu inima neprihănită, cu trăire lipsită de reproşuri. Aceştia se pot împărtăşi mereu. Ceilalţi însă, păcătoşii nepocăiţi, să stea departe de Preacuratele Taine, căci altfel îşi pregătesc lor răutate şi osândă.

Se întâmplă deci şi aici ca şi cu un aliment care, deşi din natura lui este hrănitor şi folositor, dacă este consumat de un om bolnav de stomac, îl vatămă. Adică te bucuri de hrana cerească, iei parte la adunarea duhovnicească a Împăratului Hristos şi te tăvăleşti iar prin noroi? Te ungi cu mir şi te întorci în mizerie? Ai un an de când nu te-ai împărtăşit şi, după ce trece o săptămână, cazi din nou în păcatele de mai înainte? Spune-mi, dacă după o boală îndelungată te faci bine şi în continuare faci aceleaşi greşeli care au condus la producerea bolii tale, nu este zadarnică truda pe care ai depus-o pentru a te vindeca? Dacă lucrurile fireşti se schimbă, cu atât mai mult cele care depind de voia noastră. Cum îndrăzneşti, aşadar, să primeşti în tine Preacuratul Trup al lui Hristos având sufletul pătat, în vreme ce nu vrei să mănânci nimic până nu te speli pe mâini?

Sfântul Apostol spune: „Oricine va mânca pâinea sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi faţă de Trupul şi de Sângele Domnului... şi osândă îşi mănâncă şi bea” (I Corinteni 11; 27, 29). Adică va fi pedepsit la fel de aspru ca şi cei ce L-au răstignit pe Hristos, căci şi ei s-au făcut vinovaţi faţă de Trupul Său.

Asta vă sperie, ştiu, vă cutremură, muşcă din conştiinţa voastră. Dar muşcă şi din conştiinţa mea, cel care spun acestea. Rănile sunt la fel, de aceea folosesc aceleaşi leacuri, atât pentru voi, cât şi pentru mine. Din înţelepciunea şi din iubirea de oameni a lui Dumnezeu face parte şi asta, adică faptul că aceloraşi legi fireşti se supun atât cel care vorbeşte cât şi cei ce-l ascultă, şi că toţi sunt la fel de responsabili când săvârşesc vreun păcat. De ce? Am spus şi mai înainte. Pentru ca în felul acesta să se smerească şi propovăduitorul cuvântului dumnezeiesc. Ca să judece cu cumpătare. Ca să fie îngăduitor faţă de cei ce păcătuiesc. Ca să cugete la slăbiciunea lui şi să nu devină sever în cercetarea păcătoşilor.

Cu toate acestea, mulţi n-au putut să ridice nici povara uşoară a cercetărilor reţinute pe care le-am făcut asupra celor care se împărtăşesc cu nevrednicie. Astfel, după slujbă, au apărut în faţa mea, ca să-mi spună cu neplăcere şi furie: „Aşadar ne alungi din biserică? Ne lipseşti de sfânta împărtăşanie?” Nu, nu vă alung. Ba dimpotrivă, vă aduc mai aproape de ea. Căci teama de pedeapsă ne pătrunde în conştiinţă şi acţionează precum flacăra asupra cerii: topeşte şi nimiceşte păcatele noastre, pentru că rămâne neîncetat acolo, făcând astfel sufletul nostru mai strălucitor şi dăruindu-i mai mare îndrăzneală la Dumnezeu. Şi aşa cum doctorul care le dă bolnavilor leacuri amare îi scapă de microbii bolii, deschizându-le astfel pofta de mâncare şi făcându-i să-şi dorească mâncarea, la fel şi dascălul duhovnicesc, care spune cuvinte amare, îi dă conştiinţei prilejul de a respira cu uşurinţă şi-l pregăteşte pe om să guste cu mare bucurie Trupul Domnului.

Adevărat spunea fericitul Pavel: „Ascultaţi de mai-marii voştri şi supuneţi-vă lor, că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca unii ce au să dea seamă de ele” (Evrei 13, 17). Tu ai grijă doar de treburile tale; şi după ce le aranjezi bine, nu te mai preocupă alt gând. Preotul însă, dacă dincolo de viaţa lui nu se va îngriji şi de a ta cu aceeaşi sârguinţă, se va afla cu păcătoşii în iad. Şi deseori, în vreme ce pentru păcatele sale nu este pedepsit, îşi pierde sufletul pentru păcatele altora, pe care nu s-a îngrijit să-i îndrepteze.

Aşadar, după ce am vorbit cu atâta asprime celor care se împărtăşesc cu nevrednicie, trebuie să spun două vorbe şi celor care diaconesc la Preacuratele Taine. Voi, preoţii, trebuie să daţi aceste daruri sfinte cu multă luare-aminte, altfel veţi ajunge în iad. Dacă ştiţi că cineva a săvârşit păcat şi rămâne nepocăit, nu-i îngăduiţi să ia parte la cina pascală. Chiar de-ar fi general, chiar de-ar fi domnitor, chiar de-ar fi însuşi împăratul. Dacă se apropie fără a fi vrednic, îndepărtaţi-l. Voi aveţi putere mai mare decât acela. Nu vă fie teamă de el, orice rang ar avea. De Dumnezeu să vă fie teamă, nu de om. Altfel, şi omul vă va lua în râs şi pe Dumnezeu Îl veţi întrista. Oricum, în cazul în care nu îndrăzniţi să faceţi acest lucru, nu şovăiţi să mi-l încredinţaţi mie. Iar eu nu voi îngădui să se întâmple asemenea necuviinţe. Voi prefera să mor, decât să împărtăşesc un nevrednic cu Trupul lui Hristos. E mai de folos să-şi piardă cineva viaţa pentru Hristos, decât să-şi salveze viaţa de aici şi să fie lipsit pentru totdeauna de Dumnezeu[1].

 

---

[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Edit. Egumenița/Cartea Ortodoxă, pp. 165-172.

Neerja (2016) - film

 

Despre nedreptate la Sf. Paisie Aghioritul

Despre păcate și despre Sfântul Macarie cel Mare

 

Despre păcate și despre Sfântul Macarie cel Mare

 

 

Evagrie, care a fost ucenicul Cuviosului Macarie, spunea despre Cuviosul Macarie că s-a făcut dumnezeu pământean pentru că acoperea păcatele oamenilor cum acoperă Dumnezeu lumea cu mila Sa şi cu bunătatea Sa. Iar în Pateric ni se spune: „Pe cele pe care le vedea, ca şi cum nu le-ar fi văzut, şi pe cele despre care auzea, ca şi cum n-ar fi auzit de ele”.

„Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită” (Galateni 6, 1).

Canonul Ortodoxiei - Volumul I. Canonul Apostolic Al Primelor Secole

 

Canonul Ortodoxiei. I. Canonul Apostolic Al Primelor Secole [Edit. Diacon Ioan I. Ica Jr.] by Negru George

Mănăstirea „Sfântul Teodosie” (Betleem)

 

Mănăstirea „Sfântul Teodosie” (Betleem)[i]

 

 

Mănăstirea se află la aproximativ 8 km de Betleem și locul ei este legat de peștera în care au poposit cei trei magi de la Răsărit, când au venit să I se închine Domnului.

Numele locașului este legat de sfântul care întemeiază prima mănăstire cu viață de obște, Sfântul Teodosie. Acesta, conform informaților pe care le avem din Viețile Sfinților, s-a născut în părțile Capadociei (Turcia de astăzi în anul 424. Aproape de vârsta de 30 de ani pleacă la Locurile Sfinte și după ce primește binecuvântare de la duhovnicul său, în Antiohia, se reîntoarce în Țara Sfântă, unde prin rugăciune, Dumnezeu îi descoperă locul peșterii magilor: „Locul îi era cunoscut, însă mulțime de peșteri se găseau acolo. Punându-și nădejdea în Domnul, Sfântul Teodosie a postit și s-a rugat cu multă râvnă. Apoi a luat un tămâier, a pus cărbuni stinși, tămâie și a cercetat pe rând peșterile. Lângă peștera cea adevărată, cărbunii s-au aprins singuri, iar aroma jertfei celei bine-plăcute s-a înălțat îndată, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru marea Sa îndurare”[1].

            Între anii 465-475, Sfântul Teodosie reușește să ridice aici o mănăstire, iar în jurul său se va aduna o mulțime de ucenici care vor respecta regulile monahale stabilite de el. Amplasarea mănăstirii pe un platou înalt făcea posibilă observarea unor locuri deosebite din Țara Sfântă: Muntele Măslinilor, Betleemul, Marea Moartă și pustia Carantaniei. Numărul viețuitorilor ajunse la 700 de monahi, iar daniile făcute de diferite persoane și pelerini au ajutat la consolidarea bisericii, a chiliilor și a ale celorlalte anexe de trebuință obștii și a pelerinilor la Locurile Sfintei, la care s-a adăugat o școală mănăstirească unde erau instruiți în învățătura teologică și duhovnicescă tinerii neofiți. Pe lângă școală s-au construit în mănăstire diferite ateliere în care se confecționau diferite obiecte necesare pentru obște, precum și pentru vânzarea acestora, iar sumele de bani obținute erau folosite la întreținerea locului.

            În învățăturile Sfântului Teodosie, desăvârșirea călugărului se arăta în îndeplinirea ascultărilor și săvârșirea faptelor bune în folosul aproapelui[2].

            Sfântul Teodosie a trecut la cele veșnice la 11 ianuarie 529, la vârsta de 105 ani. A fost înmormântat în Peștera Magilor de lângă mănăstire, unde se află și mormintele altor sfinți: Sfânta Sofia (mama Sfântului Sava cel Sfințit); Sfânta Teodota (mama Sfinților Cosma și Damian); Sfântul Ioan Moshu (cel care a alcătuit Limonariul sau Livada cu flori duhovnicești, o colecție de istorioare și învățături ale marilor viețuitori din Palestina); Sfânta Maria (mama Sfinților Arcadie și Ioan).

            Sfântul Sofronie, cel care îi urmează Sfântului Teodosie, va continua lucrarea lui. Acesta s-a mutat la Domnul la 21 martie 546. Urmașii lui Sofronie au fost Rufos, Stratigios și Modest. Ultimul dintre aceștia a fost martor al teribilului masacru săvârșit de perși în anul 614, când aproape toți viețuitorii au fost uciși.

În timpul secolelor XII-XIII, mănăstirea este refăcută, dar nu rezistă multă vreme, deoarece terenul din jurul ei va fi folosit de populația locală în scopul cultivării lui.

În anul 1881, datorită trecutului deosebit, locul va fi cumpărat de Fotios Alexandritis, directorul Seminarului „Sfânta Cruce”, iar în 1896 la 11 ianuarie, ziua de prăznuire a Sfântului Teodosie, patriarhul Ierusalimului sfințește noua fundație a bisericii. În 1950, se vor finaliza lucrările de la biserică, în timpul Cuviosului Leontie din Creta.

În interior se află așezate spre închinare, mici racle cu părticele din moaștele mai multor sfinți. Biserica este împodobită cu icoane ale Sfinților Cuvioși Sava și Teodosie. Pardoseala este realizată din granit și marmură, în mijlocul căreia se află vulturul bicefal, simbolul Patriarhiei Ecumenice. În pronaos, pe partea stângă după intrare, se află așezate în racle din lemn părticele din moaște ale părinților viețuitori în mănăstire, uciși in timpul masacrului provocat de persani.

 

---

[1] Pr. David Pristavu, Betleem Biserica Nașterii, Ierusalim, 2008, p. 52.

[2] Ibidem, p. 56.

---

[i] Diac. Dr. Andrei-Mihai Zaieț, Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania, ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2016, pp. 137-140.

 

---

[1] Pr. David Pristavu, Betleem Biserica Nașterii, Ierusalim, 2008, p. 52.

[2] Ibidem, p. 56.

---

[i] Diac. Dr. Andrei-Mihai Zaieț, Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania, ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2016, pp. 137-140.