dependente, droguri, tineri, educatie, religie, ispita, libertate, scoala, prevenire, viata sanatoasa

 O prezentare pentru clasele V-VI despre pericolul dependențelor, explicată pe înțelesul copiilor prin exemple simple și imagini sugestive. Lecția arată cum ispita poate părea atractivă, dar duce la pierderea libertății, și îi încurajează pe elevi să aleagă binele, prietenii sănătoase și curajul de a spune „nu”.

Cât de mult s-a schimbat lumea? Lecții duhovnicești despre dreptate si nedreptate

 

Cât de mult s-a schimbat lumea? Lecții duhovnicești despre dreptate si nedreptate

 

Cât de mult s-a schimbat lumea? O reflecție duhovnicească actuală

Trăim într-o lume în care valorile par tot mai răsturnate. Ceea ce altădată era considerat rău, astăzi este adesea acceptat sau chiar admirat. Fragmentul din cartea „Cu durere și dragoste pentru omul contemporan” a Cuviosului Paisie Aghioritul ne oferă o perspectivă profundă asupra acestei realități și ne invită la o cercetare sinceră a propriei vieți.

Lumea falsului și a înșelăciunii

Cuviosul Paisie observă cu durere că oamenii au ajuns să falsifice aproape totul. Nu este vorba doar despre lucruri materiale, ci și despre relații, intenții și comportamente. Înșelăciunea a devenit o practică obișnuită, iar cel care reușește să „păcălească” pe altul este privit ca fiind inteligent sau descurcăreț.

Această mentalitate schimbă profund sufletul omului. În loc să caute adevărul și binele, omul ajunge să caute avantajul personal cu orice preț, chiar dacă acest lucru înseamnă nedreptate față de aproapele său.

Greutatea de a rămâne drept

Unul dintre cele mai puternice mesaje ale textului este dificultatea de a rămâne cinstit într-o lume coruptă. Omul drept ajunge adesea pus în situații-limită: la locul de muncă este presat să accepte compromisuri, să înșele sau să participe la nedreptăți.

Refuzul acestor lucruri nu vine fără cost. Uneori înseamnă pierderi materiale, marginalizare sau chiar suferință. A rămâne drept devine o luptă continuă, o alegere conștientă, zi de zi.

Dreptatea și ajutorul lui Dumnezeu

Și totuși, mesajul nu este unul de deznădejde. Dimpotrivă. Cuviosul Paisie subliniază un adevăr esențial: omul drept nu este niciodată singur. El Îl are pe Dumnezeu de partea sa.

Chiar dacă oamenii îl împing „spre cele de jos”, Dumnezeu îl ridică „spre cele de sus”. Această imagine este una de o mare frumusețe duhovnicească: asemenea unei plute care se ridică la suprafață, sufletul dreptului este înălțat de har, chiar și atunci când pare că pierde.

Răbdarea devine astfel cheia. Nu o răbdare pasivă, ci una plină de credință și nădejde.

O lecție despre adevărata reușită

Un exemplu impresionant din text vorbește despre un om nedreptățit de propriii frați, care nu s-a revoltat, ci a primit totul cu liniște și credință. În timp, ceea ce părea pierdere s-a transformat în binecuvântare, iar el a ajuns să fie răsplătit chiar din această viață.

În contrast, cei care au ales nedreptatea au ajuns, în final, să piardă totul.

Această întâmplare ne arată că adevărata reușită nu este cea imediată, ci cea binecuvântată de Dumnezeu.

Concluzie: Ce alegem?

Într-o lume în care nedreptatea pare să câștige teren, suntem puși în fața unei alegeri simple, dar decisive: alegem calea ușoară a compromisului sau calea grea, dar dreaptă?

Mesajul Cuviosului Paisie este limpede și actual: nu există nimic mai rău decât nedreptatea. De aceea, orice am face, să căutăm să avem binecuvântarea lui Dumnezeu în viața noastră.

Pentru că, în cele din urmă, aceasta este singura care contează cu adevărat.

Cuviosul Paisie Aghioritul - Cu Durere Si Dragoste Pentru Omul Contemporan - Cel Drept Are Pe Dumnezeu de ... by Hrab Alexandru

Dependențele la tineri: droguri, alcool și ispită – o perspectivă creștină asupra libertății

 

Dependențele la tineri: droguri, alcool și ispită – o perspectivă creștină asupra libertății

 

 

Pericolul dependențelor din perspectivă creștină – între libertate și ispită

Trăim într-o lume în care tentațiile sunt tot mai variate și mai atrăgătoare, mai ales pentru tineri. Drogurile, alcoolul, fumatul, dar și dependența de tehnologie sau presiunea grupului sunt realități tot mai prezente. Din perspectivă creștină, toate acestea nu sunt doar probleme sociale sau medicale, ci și probleme duhovnicești, pentru că ating însăși libertatea omului.

Ce sunt dependențele și de ce sunt periculoase

Dependențele apar atunci când omul pierde controlul asupra unui obicei sau asupra unei substanțe. La început, ele pot părea inofensive sau chiar plăcute, dar în timp devin o formă de robie.

Drogurile, de exemplu, oferă o stare de euforie temporară, însă în spatele acestei senzații se ascund:

·         pierderea controlului

·         degradarea sănătății

·         distrugerea relațiilor

·         dependența psihică și fizică

Creștinismul ne învață că omul a fost creat pentru libertate, nu pentru dependență.

Prima ispită – o lecție pentru toate timpurile

În cartea Facerii găsim prima ispită din istoria omenirii: Adam și Eva în Grădina Raiului. Șarpele nu vine cu o amenințare, ci cu o promisiune: „Veți fi ca Dumnezeu”. Fructul nu este respingător, ci:

·         plăcut ochilor

·         bun de mâncat

·         dorit pentru a da înțelepciune

Aceasta este cheia înțelegerii: ispita nu se prezintă niciodată ca ceva rău, ci ca ceva atrăgător.

De ce răul pare frumos

Sfântul Apostol Pavel spune în a doua epistolă către corinteni că: „însuși satana se preface în înger de lumină.”

Aceasta înseamnă că răul poate lua o formă:

·         frumoasă

·         convingătoare

·         aparent bună

La fel se întâmplă și în viața de zi cu zi. Drogurile nu sunt prezentate ca distrugătoare, ci ca:

·         „distracție”

·         „libertate”

·         „experiență nouă”

Dar în realitate, ele duc la pierderea libertății.

Alte forme de dependență în viața tinerilor

Nu doar drogurile pot deveni periculoase. Există și alte forme de dependență:

Fumatul și alcoolul

Deși uneori sunt considerate „normale”, ele pot deveni obiceiuri care slăbesc voința și afectează sănătatea.

Dependența de tehnologie

Telefonul, jocurile sau rețelele sociale pot consuma timpul și atenția, ducând la izolare și lipsă de echilibru.

Presiunea grupului și influența anturajului

Mulți tineri ajung să facă lucruri greșite nu pentru că își doresc, ci pentru că vor să fie acceptați.

Aici apare o lecție importantă:

NU ORICE ALEGERE POPULARĂ ESTE ȘI O ALEGERE BUNĂ.

Libertatea adevărată

Din perspectivă creștină, libertatea nu înseamnă să faci orice, ci să alegi binele.

Omul, creat după chipul lui Dumnezeu, are:

·         demnitate

·         responsabilitate

·         capacitatea de a spune „nu” răului

Dependențele distrug această libertate, transformând omul din stăpân în rob.

Cum putem evita aceste pericole

Există câteva căi simple, dar esențiale:

·         alegerea unor prieteni buni

·         implicarea în activități sănătoase

·         dialogul sincer cu familia

·         credința și rugăciunea

Toate acestea întăresc voința și ajută omul să rămână liber.

Poate cel mai important lucru de reținut este acesta:

Răul nu vine la noi cu o față urâtă, ci cu una atrăgătoare.
Dar adevărata fericire nu se găsește în plăceri trecătoare, ci în viața trăită în adevăr, echilibru și apropiere de Dumnezeu.

A alege binele nu este o slăbiciune, ci cea mai mare dovadă de putere.

Două mesaje pentru tineri

Cateheza în lumea de azi – credința ortodoxă între tradiție și provocările mediului digital

 

Cateheza în lumea de azi – credința ortodoxă între tradiție și provocările mediului digital

 

Trăim într-o lume în continuă schimbare, în care copiii, tinerii și adulții sunt provocați zilnic să-și definească identitatea, valorile și sensul vieții. În acest context, cateheza nu mai poate fi doar transmitere de informații religioase, ci trebuie să devină formare vie, dialog, însoțire și luminare.

Temele propuse își doresc să aducă în actualitate adevărurile fundamentale ale credinței – de la îndumnezeirea omului și persoana lui Iisus Hristos, până la viața în Biserică și Sfintele Taine – într-un mod adaptat realităților contemporane, inclusiv provocărilor mediului digital. Credința nu se trăiește fragmentat, „offline” sau „online”, ci unitar, în fiecare spațiu al existenței noastre.

Scopul acestor teme este formarea unei conștiințe creștine mature, capabile de discernământ, responsabilitate și comuniune autentică. Ele propun nu doar explicații teologice, ci și aplicații concrete pentru viața de zi cu zi, pentru familie, pentru școală, pentru comunitate și pentru spațiul digital.

Cateheza de astăzi este chemare la autenticitate, la echilibru și la redescoperirea bucuriei de a trăi în Hristos, în Biserică și împreună unii cu alții.

Îndumnezeirea omului – prezentarea scopului vieții creștine ca împlinire a persoanei în comuniune cu Dumnezeu, formarea identității autentice într-o cultură a imaginii și a validării digitale, prin exemple concrete din viețile sfinților și aplicații practice pentru viața zilnică.

1.      Revelația divină – explicarea relației dintre Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție în contextul accesului nelimitat la informație religioasă online, formarea discernământului teologic, cultivarea lecturii biblice în Biserică și prevenirea interpretărilor individualiste.

2.      Căderea protopărinților și păcatul – abordarea pedagogică a păcatului ca rupere de comuniune, reflectată atât în relațiile directe, cât și în comportamentele din mediul digital, evitând moralismul și cultivând responsabilitatea și libertatea autentică.

3.      Persoana lui Iisus Hristos – prezentarea Mântuitorului ca model viu de viață, autenticitate și iubire jertfelnică, adaptată diferitelor vârste și contextului cultural actual, inclusiv provocărilor legate de identitate și comunicare în spațiul online.

4.      Harul dumnezeiesc – explicarea lucrării Sfântului Duh în viața credincioșilor prin experiențe concrete, legătura vie cu Sfintele Taine și diferențierea între emoția religioasă consumată mediatic și transformarea reală prin har.

5.      Taina Botezului – cateheza pre și post-baptismală, responsabilitatea părinților și a nașilor în formarea identității creștine într-o societate secularizată și digitalizată, cultivarea conștiinței apartenenței la Hristos în toate mediile vieții.

6.      Taina Spovedaniei – pregătirea pentru prima spovedanie, formarea conștiinței morale într-o cultură a expunerii publice, rolul paternității duhovnicești și dimensiunea terapeutică a pocăinței ca restaurare a comuniunii.

7.      Taina Euharistiei – educarea pentru participarea conștientă și activă la Sfânta Liturghie, înțelegerea împărtășirii ca act real de comuniune, depășirea atitudinii de spectator și integrarea copiilor și tinerilor în viața liturgică.

8.      Taina Nunții – cateheza premaritală și consolidarea familiei ca spațiu de iubire, responsabilitate și educație creștină, oferind răspuns pastoral la provocările contemporane privind relațiile, fidelitatea și influența mediului digital asupra vieții de cuplu.

9.      Taina Maslului – abordarea catehetică a suferinței și bolii într-o cultură a vizibilității și vulnerabilității publice, înțelegerea vindecării ca restaurare integrală și implicarea comunității în sprijinirea concretă a celor bolnavi.

10.  Rugăciunea inimii – formarea deprinderii rugăciunii personale la copii, tineri și adulți, educarea atenției și a echilibrului interior într-o cultură dominată de tehnologie, agitație și fragmentare a concentrării.

11.  Taina Bisericii – prezentarea Bisericii ca spațiu viu de comuniune euharistică și misionară, combaterea individualismului religios și integrarea responsabilă a mediului online ca instrument complementar vieții comunitare, nu substitut al acesteia.

Doar 15 minute pe zi: cum lectura cu voce tare poate schimba dezvoltarea copilului

 

Doar 15 minute pe zi: 

cum lectura cu voce tare poate schimba dezvoltarea copilului

 

Într-o lume dominată de ecrane, telefoane și distrageri digitale, un gest simplu poate avea un impact surprinzător asupra dezvoltării copiilor: cititul cu voce tare. Specialiștii spun că doar 15 minute de lectură zilnică pot influența semnificativ modul în care se dezvoltă creierul unui copil și felul în care acesta învață să gândească și să comunice.

Lectura nu este doar o activitate plăcută sau o metodă de relaxare. În timpul cititului, în creierul copilului se activează simultan mai multe procese importante: limbajul, imaginația, atenția și emoțiile. Toate acestea contribuie la dezvoltarea intelectuală și emoțională a celui mic.

De ce este important cititul cu voce tare

Atunci când un adult citește copilului, se creează o experiență de învățare comună. Copilul nu doar ascultă povestea, ci începe să înțeleagă cuvintele, să își imagineze situațiile descrise și să își formeze propriile interpretări.

Studiile arată că doar câteva săptămâni de lectură interactivă – în care adultul pune întrebări, explică anumite cuvinte și discută povestea – pot duce la o creștere vizibilă a vocabularului copiilor. Ei nu doar aud cuvintele, ci încep să le folosească și să le integreze în modul lor de exprimare.

Copiii care ascultă povești se dezvoltă diferit

Specialiștii în educație și psihologie observă că acei copii care cresc într-un mediu în care lectura este prezentă au, în general:

·         un vocabular mai bogat

·         o capacitate mai bună de concentrare

·         o imaginație mai dezvoltată

·         abilități sociale mai bune

Diferențele devin evidente mai ales atunci când copiii intră în colectivitate, la grădiniță sau la școală. Cei care au fost obișnuiți cu lectura sunt adesea mai echilibrați emoțional și se adaptează mai ușor la activitățile educaționale.

Cititul – o alternativă sănătoasă la ecrane

Un aspect important este contrastul dintre lectură și timpul petrecut în fața ecranelor. Expunerea excesivă la telefon sau tabletă, fără interacțiune verbală reală, nu stimulează aceleași procese cognitive ca lectura.

Cititul implică dialog, imaginație și reflecție. Copilul nu primește imagini gata făcute, ci le construiește în mintea lui, ceea ce stimulează creativitatea și dezvoltarea gândirii.

Cine poate citi copilului

Vestea bună este că nu doar părinții pot face acest lucru. Copilului îi poate citi oricine este prezent în viața lui: bunici, profesori, educatori sau alte persoane apropiate. Important este ca lectura să devină un obicei constant, chiar dacă durează doar câteva minute pe zi.

Un obicei mic cu efecte mari

În educație, uneori lucrurile simple au cele mai mari rezultate. Cititul cu voce tare nu necesită tehnologie specială, programe sofisticate sau metode complicate. Este nevoie doar de o carte, câteva minute de liniște și dorința de a petrece timp împreună.

În timp, aceste momente se transformă într-o bază solidă pentru dezvoltarea intelectuală și emoțională a copilului și pot aprinde în el dragostea pentru lectură și pentru cunoaștere.

 

Sursa: https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/doar-15-minute-pe-zi-cum-lectura-cu-voce-tare-2512398.html

Puterea de a spune NU: demnitate, caracter și credință

puterea-de-a-spune-nu-demnitate-caracter-i-credin-a-in-via-a-cre-tinafrom Hrabalexandru

Black (2005) - Întuneric. Subtitrat în limba română

 

Preotul care a refuzat să fie scos din lagăr

 

De câte ori trec pe la Mănăstirea Timișeni Șag, mă opresc și la mormântul Părintelui Ioan Negruțiu. În liniștea acelui loc, printre cruci simple și flori așezate cu smerenie, simți că te afli înaintea unei vieți care a ars ca o candelă în vremuri de întuneric. Părintele Ioan Negruțiu – un sfânt, un martir al temnițelor comuniste – rămâne pentru noi chipul viu al credinței care nu s-a frânt sub povara suferinței.

Viața lui a fost o minune de rezistență și credință: a îndurat iadul închisorilor de la Aiud și Gherla timp de 16 ani și a ieșit de acolo fără pic de ură în suflet. Deși a fost torturat, s-a rugat neîncetat pentru prigonitorii săi, convins că doar prin iubire și iertare omul își poate salva sufletul. După eliberare, a devenit „doctor de suflete” pentru mii de oameni; cei care îi treceau pragul plecau cu o pace pe care nu o puteau explica în cuvinte.

Părintele Ioan Negruțiu ne-a arătat că sfințenia înseamnă să rămâi bun într-o lume crudă, să alegi crucea în locul compromisului și să transformi suferința în rugăciune. Destinul său, marcat de prigoană, refuzul eliberării din lagăr pentru a rămâne alături de frații de suferință și o neclintită fidelitate față de Hristos, este mărturia unei generații care „și-a pus viața pentru apărarea credinței și a sufletului românesc”.

În rândurile care urmează se conturează portretul acestui mărturisitor al secolului XX – preot, profesor, duhovnic și martir –, a cărui viață rămâne o lecție de demnitate, curaj și iubire jertfelnică. Veșnică să-i fie pomenirea!

 

Preotul care a refuzat să fie scos din lagăr

Preotul Ioan Negruţiu face parte din generaţia care „a hotărât să-şi pună viaţa pentru apărarea credinţei şi sufletului românesc”, generaţie care a fost „martirizată de comunişti după înstăpânirea lor deplină în România”.

Reconstituirea profilului său duhovnicesc, teologic şi intelectual numai pe baza puţinelor documente păstrate în arhiva Centrului nostru Eparhial şi a sumarelor informaţii publicate până acum este destul de dificilă, atât timp cât nu sunt cunoscute momentele dramatice ale suferinţelor, privaţiunilor şi umilinţelor trăite în temniţele comuniste.

În acest scop, o documentare riguroasă în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ar fi mai mult decât necesară.

Născut la 9 iulie 1915, în satul Borşa, comuna Săcădat, judeţul Bihor, din părinţii Simion şi Floarea, agricultori, Ioan Negruţiu s-a confruntat, de la vârsta cea mai fragedă, cu greutăţile vieţii pământeşti. Potrivit propriei mărturisiri, încă de la naştere, a fost firav şi bolnav, aşa încât pe la vârsta de trei luni i s-a pregătit sicriul. Dumnezeu a avut însă un plan cu el şi i-a rânduit să-L slujească, să propovăduiască Evanghelia şi să arate oamenilor „cărarea Împărăţiei”.

Rămaşi orfani de mamă şi apoi de tată, cei cinci copilaşi ai familiei Negruţiu au crescut sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi sub oblăduirea plină de dragoste a surorii mai mari. „Locuinţa de la marginea satului nu era deloc înstărită: „Într-o seară am găzduit un cerşetor orb. Am împărţit cu dânsul ţolul cu care ne înveleam; dacă Vasile Voiculescu ar fi scris povestirea cu supa de bolovan, am fi avut şi noi cu ce să ne cinstim oaspetele care, surprins de o sărăcie şi mai lucie, se va ruga cu lacrimi la miez de noapte”, povestea părintele unor apropiaţi.”

Clasa I primară a frecventat­o în satul natal, însă, din pricina sărăciei, a mers la şcoală numai la începutul şi la sfârşitul anului şcolar. Învăţătoarea a observat calităţile copilului Ioan şi, împreună cu soţul său, care era directorul şcolii, l-a înscris la un orfelinat din Oradea, unde a beneficiat de bursă. Studiile secundare le-a urmat în cadrul seminariilor teologice din Edineţ (Basarabia) şi „Sfântul Andrei” din Galaţi, pe care l-a absolvit în anul 1934.

Închis în beciurile Securităţii din Oradea

Între anii 1934 şi 1938 a studiat la Facultatea de Teologie din Bucureşti, iar apoi a urmat cursurile Seminarului Pedagogic Universitar, pe care le-a absolvit în anul 1942. În acelaşi an a fost hirotonit diacon şi preot celib de către episcopul martir Nicolae Popoviciu al Oradiei, care l-a numit profesor la şcolile confesionale din oraşul Beiuş. Aici a activat din 1945 şi până în 1948, când a fost arestat şi închis în beciurile Securităţii din Oradea. Procesul a fost judecat la Cluj, preotul Ioan Negruţiu fiind condamnat ca „duşman al poporului” la 10 ani de muncă silnică (op. cit., p. 141). După ispăşirea pedepsei, a fost eliberat, dar nu peste mult timp a fost arestat din nou. În total, a făcut şaisprezece ani de închisoare la Aiud, Cluj, Gherla, Jilava şi Canal.

În anul 1957, aflat la Canal, părintele Negruţiu a avut un vis care l-a urmărit, prin semnificaţia lui adâncă, în toţi anii de suferinţă de mai târziu. „Urca cu mare greutate Golgota. Obosit, plin de sudoare, târându-se pe pietrele colţuroase, ajunse în vârful Căpăţânii, la picioarele celor trei cruci. Abia ridicându-şi ochii, cu teamă şi cutremur, spre cei trei crucificaţi, rămase uimit şi cuprins de tulburare, neînţelegând ceea ce vede. Numai Domnul Iisus Hristos era pe Crucea Sa; cei doi tâlhari nu erau prezenţi.

– Doamne, strigă părintele Ioan, ai rămas singur pe Cruce! Nimeni nu e lângă Tine să Te însoţească în această răstignire care nu se mai termină?

– Nimeni, Ioane, îi răspunde Domnul Hristos de pe Cruce.

– Doamne, iartă-mă dacă îndrăznesc să Te rog să mă primeşti şi pe mine pe una din cruci, să fiu şi eu cu Tine! Să nu mai fii singur!

– Ioane, te primesc! Suie-te! Întinde-ţi mâinile pe cruce!

– Doamne, pe care să mă sui, pe cea din stânga sau pe cea din dreapta Ta? Pentru osândă sau pentru mântuire?

– Ioane, acum înţelesul nu mai e ca în Vinerea Răstignirii. Suie-te pe care vrei. Pe cruce să fii, lângă Mine!

Ridicându-se din genunchi, se îndrepta spre una din cruci. Dar trecând pe lângă picioarele Mântuitorului, se lovi uşor cu cotul de genunchiul Lui însângerat. Un fior îl străbătu din creştet până în tălpi şi se trezi în sudoare şi suspinând. Mântuitorul, iubindu-l, îl chema alături de El, în jertfa de ispăşire” (Ibidem). A doua zi a fost eliberat, dar nu a făcut decât câţiva paşi de la ieşirea pe poartă şi a fost preluat de o dubă a Securităţii, care l-a dus în lagăr. Visul s-a împlinit şi părintele a purtat mai departe crucea suferinţei.

Alături de fraţii de suferinţă, refuză eliberarea

Nu peste mult timp, părintele Ioan a refuzat propunerea patriarhului Justinian de a fi scos din lagăr, preferând să pătimească în continuare, pentru a-i întări pe fraţii de suferinţă (cf. Ionuţ Băiaş şi Costel Condurache, „Părintele Ioan Negruţiu – deţinutul care a refuzat să fie scos din lagăr”, http://www.hotnews.ro/ştiri-arhiva-1043334-serial-sfinţii-închisorilor-ioan-negruţiu-deţinutul-care-refuzat-fie-scos-din-lagăr-html).

Trimis, cu domiciliu forţat, la Rubla, în Bărăgan, preotul martir Ioan Negruţiu a avut puterea să transforme o casă părăginită în biserică şi să o târnosească. Din păcate, misiunea începută aici a fost întreruptă brutal în anul 1958, când a fost arestat din nou, condamnat şi închis la Aiud. Asupra sa fuseseră găsite mai multe scrisori, între care se aflau şi unele poezii ale poetului Radu Gyr, alt „veteran” al închisorilor comuniste.

După decretul din 1964, preotul Ioan Negruţiu a fost eliberat şi a avut posibilitatea de a-şi valorifica talanţii cu care l-a înzestrat Dumnezeu atât pe tărâm pastoral ca preot paroh, duhovnic şi predicator iscusit, dar şi în administraţia bisericească. Astfel, din 1965 şi până în 1967 a funcţionat ca preot paroh la Parohia Cihei din Bihorul natal, secretar şi inspector eparhial la Episcopia Oradiei (1968-1971), profesor şi director la Seminarul Teologic Special de la Curtea de Argeş (1971-1976), inspector general patriarhal şi membru al Consistoriului Central Bisericesc (1976-1979) şi redactor principal al revistei „Mitropolia Banatului” (1979-1981).

La data de 1 ianuarie 1982, preotul Ioan Negruţiu a fost transferat din postul de redactor principal la editură în postul de preot duhovnic la Mănăstirea Timişeni Şag. Lucrarea sa duhovnicească în acest aşezământ monahal situat la marginea Timişoarei a devenit rapid cunoscută, predicile elevate, bine documentate, din care nu lipseau citate culese din Sfinţii Părinţi şi din operele unor mari filosofi ai lumii, şi mai ales calităţile sale de duhovnic smerit la cugetare şi blând sporind numărul credincioşilor, foarte mulţi tineri venind aici să se îmbogăţească sufleteşte şi să primească hrană spirituală.

Preotul Ioan Negruţiu a ostenit zeci de ani în ogorul Bisericii, a format multe generaţii de slujitori ai altarelor, a semănat cuvântul lui Dumnezeu, cu multe chinuri, mai ales în detenţie, îndeosebi prin exemplul vieţii sale, dar nu a lăsat lucrări teologice, cu excepţia dialogului avut cu ieromonahul Ioanichie Bălan, publicat în cunoscutele „Convorbiri duhovniceşti”, şi a tezei de licenţă: „Concepţia creştină despre martiriu în primele trei secole”, notată cu 9,00, adică menţiunea „cum laudae”. Mărturiile sale, atâtea câte s-au păstrat, despre suferinţele îndurate în temniţele comuniste, sunt, însă, foarte importante. Iată doar câteva: „Se mutaseră în aceste lagăre şi temniţe – spunea părintele – mii şi zeci şi sute de mii de oameni, dintre cei mai buni pe care îi avea ţara. Toate instituţiile de bază ale societăţii noastre erau bine reprezentate. Academia Română, Universitatea, facultăţile, inclusiv cea de Teologie; fostele guverne, împreună cu armata, clerul şi călugării, şcolile şi întreprinderile, muncitorii şi ţăranii nedispuşi să-şi vândă sufletele satanei ş.a.m.d. ş…ţ Scopul era bine definit: exterminarea lentă a insului prin anularea personalităţii şi degradarea totală a fiinţei umane prin nimicirea chipului lui Dumnezeu în om, prin îndobitocirea lui.

Preotul Ioan Negruţiu a făcut parte, aşadar, din rândul celor 1.725 de clerici ortodocşi, între care 31 de ierarhi, unii scoşi din scaun şi morţi în împrejurări obscure (Irineu Mihălcescu, Nicolae Popoviciu ş.a.), care au suferit la Canal, în închisori, deportări şi lagăre. Din pricina asprului regim de detenţie suferit mai bine de 16 ani, sănătatea preotului Ioan Negruţiu s-a deteriorat tot mai mult până când, în 1996, a căzut la pat şi, timp de şapte ani, a fost îngrijit de maici în modesta chilie de la mănăstire, fiind vizitat de toţi cei ce l-au cunoscut, l-au preţuit şi îndrăgit. S-a stins din viaţă la 22 octombrie 2003 şi a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.

(Pr. Ionel Popescu – Ziarul Lumina), apud, https://fericiticeiprigoniti.net/preotul-care-a-refuzat-sa-fie-scos-din-lagar/