Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta File de pateric. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta File de pateric. Afișați toate postările

luni, 17 ianuarie 2022

Despre avva Antonie (Sfântul Antonie cel Mare) – 17 ianuarie

 



Despre avva Antonie

(Sfântul Antonie cel Mare) – 17 ianuarie

 

Patericul începe cu un grupaj de apoftegme despre Antonie cel Mare, figura emblematică a monahismului egiptean. Antonie își datorează renumele biografiei pe care i-o consacră Atanasie, episcopul Alexandriei, la câțiva ani după moarte. Vita Antonii, tradusă rapid în latină, coptă, siriacă etc., propune un model de sfânt egiptean în opoziție clară cu modelele spirituale păgâne sau creștin-păgâne (Origen, de pildă). De asemenea, personajul lui Atanasie – care nu trebuie confundat neapărat cu adevăratul Antonie -, încarnează o atitudine antipolitică, fățis antiimperială. El se înscrie în tradiția radicalistă  Bisericii. După încetarea persecuțiilor anticreștine, rolul foștilor martiri, persecutați de puterea seculară, este preluat de „noii martiri”, „martirii conștiinței”, persecutați armatele demonilor. Antonie a trăit peste o sută de ani (250-356). S-a născut într-o familie de creștini copți destul de înstărită. Rămâne orfan la optsprezece ani, împreună cu o soră mai mică. Orfanitatea îl face și mai sensibil la mesajul Evangheliei. Convertirea se produce într-o duminică, în timpul Liturghiei, când aude cuvintele pe care Iisus i le spune tânărului bogat, în Mt 19, 21: „Dacă vrei să fi desăvârșit, du-te vinde-ți averile, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer”. Antonie face întocmai, își vinde partea lui de moștenire, păstrând-o numai pe cea a surorii sale (devenită, și ea, ulterior, călugăriță). Începe viața monastică în propria locuință (la începutul creștinismului „monah” desemnându-l pur și simplu pe „cel care trăiește singur”). Curând descoperă, al marginea satului, un „bătrân” experimentat, pe care-l frecventează o vreme. Inițiat în pustnicie, se retrage într-un mormânt părăsit. Rămâne aici timp de treizeci și cinci de ani, în post, rugăciune, abstinență, singurătate. Un prieten îi aduce regulat porția de mâncare pe câteva luni. Este perioada cea mai dramatică din viața lui spirituală. Felul său extraordinar de viață atrage și fascinează. Își face numeroși discipoli, care însă îl vor obliga să se retragă mai adânc în pustiu, într-o cazemată distrusă, la Pispir, pentru a regăsi liniștea și singurătatea propice hesychiei și contemplației. În timpul persecuțiilor lui Dicolețian pleacă la Alexandria, dar martirul trupesc îi este refuzat. Se instalează „pe muntele interior”, lângă Marea Roșie, un munte care se numește și acum Muntele Sfântului Antonie, de pe culmile căruia se zărește Sinaiul. Aici a rămas până la moarte, vizitat de frați de la mănăstirile „din vale” și înconjurat de grija filială a doi discipoli. Dumnezeu îi revelează momentul morții. Antonie își împarte „averea” – hainele sfințite cu care trăise – celor doi ucenici, poruncindu-le  săi ascundă trupul neînsuflețit într-un loc neștiut de nimeni, ca să nu poată fi dezgropat, mumificat și transformat în relicvă, adică slăvit. Cu acest gest de smerenie supremă se încheie viața sa pământească. Apoftegmele adaugă anumite trăsături acestui „portret” realizat de Atanasie. Antonie este theodidactul prin excelență. El comunică direct, prin viziune și rugăciune, cu Dumnezeu având mai multe harisme, între care se remarcă discernământul, clarviziunea și sensibilitatea hermenetuică (se mișcă prin Biblie cu o dexteritate uluitoare). Imaginea, construită de biograful său politician, a unui țăran neșlefuit, analfabet, incult, adversar al culturii grecești, trebuie corectată. Teologia centrată pe comuniunea sufletului cu Sfântul Duh, conținută în scrisorile transmise sub numele sau (primele șapte cu siguranță autentice), mistica de nuanță origeniană de interpretare ale Sfintei Scripturi ne dau o imagine mai puțin „rurală”, mai „cazonă” și mult mai destinsă și urbană despre marele Antonie. Această imagine este confirmată și de apoftegmele incluse în Pateric. Biserica Ortodoxă îl sărbătorește la 17 ianuarie[1].

 

Câteva cuvinte din învățăturile lui:

 

3.      „Cineva l-a întrebat pe avva Antonie: «Ce trebuie să păzesc, ca să fiu plăcut lui Dumnezeu?» Bătrânul a răspuns: «Păzește ce-ți poruncesc: oriunde mergi, ține-L pe Dumnezeu în fața ochilor tăi, orice face, urmează mărturia Sfintelor Scripturi; și-n orice loc te așezi, nu-l părăsi degrabă! Păzește aceste trei porunci și te vei mântui!»”[2].

 

13.  „Un vânător de sălbăticiuni din pustiu l-a văzut odată pe avva Antonie glumind cu frații. Bătrânul, dorind să-i dovedească acelui că trebuie din când în când să lase de la dânsul (synkatabainein) fraților, i-a zis: «Pune o săgeată în arcul tău și întinde!». El a făcut întocmai. Îi zice iar: «Întinde și mai mult!». Și a întins. Și încă o dată: «Întinde!». Atunci vânătorul spune: «dacă întinde peste măsură plesnește arcul!». Bătrânul răspunde: «Tot așa se întâmplă și cu lucrul lui Dumenzeu. Dacă ne întindem cu frații peste măsură, îndată se rup. Trebuie ca, din când în când, să lăsăm de la noi». Auzind acestea vânătorul s-a smerit și după ce-a cules multe alte lucruri folositoare de la bătrând a plecat. Iar frații, întărindu-se, s-au retras, fiecare la locul său[3].

 

15.  „Un călugăr a fost lăudat de frați înainte avvei Antonie. Acesta s-a dus la călugăr și l-a încercat dacă suportă disprețul. Și văzând că nu, i-a spus: «Semeni cu un târg minunat împodobit prin față, dar prin spate jefuit de tâlhari»”[4].

 

16.  „Un frate i-a zis avvei Antonie: «Rogă-te pentru mine!». Bătrânul îi răspunde: «Nici eu și nici Dumnezeu nu ne milostivim de tine, dacă tu însuți nu te străduiește și nu te rogi lui Dumnezeu!»”[5].

 

27.  „Trei părinți obișnuiau să meargă în fiecare an la fericitul Antonie. Doi dintre ei îl întrebau despre gândurile lor și despre mântuirea sufletului. Unul tăcea și nu întreba nimic. După un timp avva Antonie  îi zice: «Vii aici de o grămadă de vreme și nu mă întrebi niciodată nimic». El i-a răspuns: «Îmi ajunge să te privesc, părinte»”[6].

 

32.  „Avva Antonie a zis: «Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci-L iubesc pe Dumnezeu, fiindcă iubirea alungă teama»” (1 In 4, 18)[7].



[1] Patericul sau Apoftegmele Părinților din Pustiu, ediția a III-a adăugită, Traducere, studii și prezentări de Cristian Bădiliță, Polirom, Iași, 2007 pp. 41-43.

[2] Ibidem, p. 44.

[3] Ibidem, p. 46.

[4] Ibidem, p. 46.

[5] Ibidem, p. 46.

[6] Ibidem, p. 50.

[7] Ibidem, p. 51.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină