Hrab Alexandru

miercuri, 5 octombrie 2022

Preot Constantin Necula, Conferință: Cum să ne facem viața mai frumoasă

duminică, 2 octombrie 2022

„Tată, am cântat Daciei întregi!” - Ciprian Porumbescu, un martir al României Mari. Compozitorul a murit la doar 29 de ani, după ce austro-ungarii l-au întemnițat pentru că milita pentru Unirea Bucovinei cu mama România (2 octombrie 1853 - 6 iunie 1883)

„Tată, am cântat Daciei întregi!” - Ciprian Porumbescu, un martir al României Mari. Compozitorul a murit la doar 29 de ani, după ce austro-ungarii l-au întemnițat pentru că milita pentru Unirea Bucovinei cu mama România (2 octombrie 1853 - 6 iunie 1883)

Născut pe 2 octombrie 1853, de Sfântul Ciprian, la Șipotele Sucevei, Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu.

Între 1873 și 1877 a studiat Teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească naționalistă „Arboroasa”.

După terminarea facultății, tânărul teolog a fost întemnițat aproape trei luni pentru activitatea din cadrul societății „Arboroasa", militantă pentru libertatea Bucovinei de sub stăpânirea austro-ungară și unirea cu patria-mamă România. Detenția i-a șubrezit trupul firav. Frigul și mâncarea proastă din închisoare au făcut ca Ciprian Porumbescu să se îmbolnăvească de tuberculoză.

Ciprian Porumbescu a scris în timpul detenției unele dintre cele mai bune piese ale sale. Pe 25 noiembrie 1882, a plecat în Italia, în stațiunea Nervi, pentru tratament. Nu rezistă departe de casă și se întoarce la Stupca, unde moare pe 6 iunie 1883, la doar 29 de ani, în bratele Mărioarei, sora sa. 1983 este și anul eliminării lui Mihai Eminescu din presă. Eminescu îl întâlnise pe Ciprian la Putna și avea să scrie un articol vibrant la arestarea lui.

Citiți continuarea aici: https://www.activenews.ro/cultura/%E2%80%9ETata-am-cantat-Daciei-intregi-Ciprian-Porumbescu-un-martir-al-Romaniei-Mari.-Compozitorul-a-murit-la-doar-29-de-ani-dupa-ce-austro-ungarii-l-au-intemnitat-pentru-ca-milita-pentru-Unirea-Bucovinei-cu-mama-Romania-2-octombrie-1853-6-iunie-18-143779

Vă ofer în continuare o piesă de teatru dedicată vieții lui:

Rugăciunea Sfântului Mucenic Ciprian, pentru izbăvirea de vrăji, blesteme și toată lucrarea diavolească

Rugăciunea Sfântului Mucenic Ciprian, pentru izbăvirea de vrăji, blesteme și toată lucrarea diavolească

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Tie. Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-si dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești. Și dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.

Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.

Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l cu toți ai casei lui de toate uneltirile diavolești. Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele). Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșalele, știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci. Amin.

sâmbătă, 17 septembrie 2022

Cum te setezi mental pentru performanță - Prof. Daniel David, psiholog

Idei pentru predica din Duminica a Douăzeci și Patra după după Pogorârea Sfântului Duh (Învierea fiicei lui Iair)

Idei pentru predica

din Duminica a Douăzeci și Patra după după Pogorârea Sfântului Duh

(Învierea fiicei lui Iair)

†Ioan Mihălțan Episcopul Oradiei

„În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi, căzând la picioarele lui Iisus, ÎI ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi mulţimile îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat”.

(Luca 8, 41-56)

1. Cei ce veneau la Mântuitorul Hristos veneau pentru tămăduiri de suferințe, de boli, de frământări sufletești indiferent de starea lor socială.

2. Este impresionant faptul că vine la Mântuitorul chiar mai marele sinagogii, Iair.

3. Evanghelia însemnează că era un om apreciat chiar de consătenii săi.

4. În momente de grea încercare multe patimi se potolesc în ființa oamenilor. Nu știm dacă Iair n-ar fi trecu prin grea încercare ar fi căzut la picioarele lui Iisus. E de remarcat faptul că se încredea în puterea Mântuitorului că îl poate ajuta. Nu știm dacă credea că o va învia pe fiica lui.

5. Mântuitorul a fost un mare binefăcător, nu puține au fost binefacerile lui și nu de puține ori.

6. Vindecarea femeii cu scurgere de sânge este semnificativă. Femeia venea la Mântuitorul după ce încercase tot ce a fost cu putință pentru vindecarea ei. Pedagogia acestei atitudini vrea să ne dovedească multele noastre slăbiciuni sufletești și să ne convingă că singura vindecare trebuie s-o avem mai presus de orice în puterea lui Dumnezeu. Puterea dumnezeiască consta și în veșmintele Sale, ceea ce înseamnă că materia poate fi purtătoare de har; să ne gândim la obiceiul veșmintelor aduse la biserică pentru a fi atinse de către preot.

7. Ca oameni înțelegem greu lucrările și puterea lui Dumnezeu. Judecăm mai mult omenește decât duhovnicește.

8. În fața puterii dumnezeiești noi ca oameni deseori ne umplem de frică.

9. Din cuvintele Mântuitorului reiese că femeia avea mare încredere în puterea Domnului Hristos de a o vindeca.

10. Puținătatea credinței noastre uneori ne face să ne îndoim de puterea lui Dumnezeu, uitând că El este stăpân și peste moarte.

11. În ceasuri grele Dumnezeu ne întărește prin puterea Sa peste nevrednicia noastră.

12. Interesantă este atitudinea Mântuitorului când dorea să aibă în jurul Său numai anumite persoane ca în cazul de față, ca și pe Tabor, ca și în Ghetsimani.

13. El citea cele din lăuntru ale omului, dincolo de cele ce se văd dinafară.

14. Slăbiciunea noastră sufletească, puțina noastră credință uneori ne face să ne îndoim de puterea lui Dumnezeu ca și în cazul de față. Mai mult chiar atunci luăm în derâdere cele sfinte.

15. În unele momente Mântuitorul se lipsea și de cei puțini în jurul Său, rămânea singur. Singur în rugăciunea de noapte, singur în Ghetsimani, singur în cazul de față.

16. Atitudinile acestea dovedesc marea Lui intimitate cu Tatăl ceresc – marea taină necunoscută nouă din această intimitate.

17. Faptul că i-a dat să mănânce, faptul că și El a mâncat după Înviere înaintea ucenicilor vrea să întărească realitatea evenimentului.

18. În puținătatea credinței noastre rămânem uimiți de puterea lui Dumnezeu, dar această uimire nu statornicește tăria credinței noastre de multe ori. Minunea nu este totdeauna convingătoare cu statornicie. Sf. Apostol Petru a văzut multe minuni și totuși s-a lepădat de Mântuitorul. Trebuie să ne lăsăm convinși că întărirea în credință și statornicirea în credință constă în lupta în lupta contra păcatelor care slăbesc credința și în măsura în care acestea slăbesc în ființa noastră se întărește credința în noi.

19. Deseori Mântuitorul poruncea celor tămăduiți de El să nu spună nimănui. De ce? Pentru că o împărtășire a unor evenimente prin spusa altora prea modifică evenimentul. Era cu totul alta întâlnirea față către față. Unul din Apostoli chiar, când a fost vorba de Mântuitorul nu i-a vorbit celuilalt despre Mântuitorul ci i-a zis: „Vino și vezi”. Apoi mulțimea simțămintelor din lăuntrul nostru și cu atât mai mult puterile dumnezeiești din Mântuitorul Hristos nu pot fi explicate prin cuvinte.

20. Să fim mai preocupați de aceste lumi lăuntrice ale persoanei noastre, de legătura dintre ele și puterile dumnezeiești și legătura acestora cu ispitele diavolești[1].

[1] †Ioan Mihălțan Episcopul Oradiei, Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile Duminicilor și sărbătorilor de peste an, Oradea, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, pp. 129-7132.

Idei pentru predica din Duminica a șasea după Pogorârea Sfântului Duh Vindecarea slăbănogului din Capernaum †Ioan Mihălțan Episcopul Oradiei

Idei pentru predica

din Duminica a șasea după Pogorârea Sfântului Duh

Vindecarea slăbănogului din Capernaum

†Ioan Mihălțan Episcopul Oradiei

1. Dacă privim Evanghelia și o înțelegem nu numai în ceea ce scrie ad literam, înțelesul este mai simplu. Pe lângă acest înțeles este și cel alegoric pe care-l folosea Mântuitorul Iisus Hristos; este un înțeles al sensurilor mai adânci a textelor care poartă denumirea de înțeles analogic, folosit foarte des de Sf. Părinți ai Bisericii. Amintim pe Sf. Maxim Mărturisitorul care are în unele din volumele sale o preocupare cu acest înțeles „Explicarea locurilor grele din Sf. Scriptură”.

2. În acest sens vorbind de cele zele fecioare untdelemnul n-ar avea înțelesul natural de untdelemn ci de adâncul milosteniei. Fecioarele neînțelepte ce le lipsea untdelemnul, Sf. Maxim și alți Părinți explică sensul mai adânc că nu aveau milostenie deși erau fecioare, socotind milostenia mai mult decât fecioria.

3. În cazul de față dacă ne preocupăm de un înțeles mai adânc cei patru prieteni pot reprezenta pe cei patru evangheliști care prin scrisul lor ne duc la întâlnirea cu Mântuitorul, iar această întâlnire este pentru noi tămăduitoare atât de boli trupești cât și de boli sufletești.

4. În ceea ce privește că bolnavul a fost vindecat pentru credința celor ce l-au adus este o mărturie a învățăturii Bisericii în care se susține că unul poate mărturisi pentru altul credința ca și în cazul nașilor de la Botez sau a rugăciunilor pentru cei adormiți.

5. Însuși Dumnezeu spune despre David că „Mă voi îndura asupra urmașilor lui până la al miilea neam”.

6. La mijloc e marea putere a iubirii despre care mărturisesc paginile Sf. Evanghelii.

7. Cu ocazia învierii fiicei lui Iar Mântuitorul mereu îi spune tatălui ei „crede numai”. Iată un exemplu când pentru credința tatălui îi înviază fiica. Ea nu putea avea credință pentru că era moartă.

8. De ce e de mirare că nașul poate mărturisi credința pentru fin – copil fiind? Pe va baza acestor argumente arătate mai sus Biserica face rugăciuni pentru cei morți.

9. În viața de toate zilele, pe cărările vieții, adesea întâlnim simțământul atât de nefolositor și păgubitor al disprețului, al hulei pe care nu-l întâlnim la Mântuitorul Iisus Hristos. S-a întâlnit cu atâția oameni ce l-au înjosit, ponegrit, disprețuit, dar El niciodată n-a răspuns cu aceeași atitudine, niciodată n-a înjosit pe nimeni, n-a avut nici cel mai mic sentiment de dispreț cum îl reprezintă poetul: „El tuturor deopotrivă împarte darul Său ceresc/Și celor care cred într-Însul și celor ce-l batjocoresc”.

10. Simțământul disprețului înstrăinează pe oameni de comuniunea frățească, cel al respectului și al cinstirii din contră, îi apropie.

11. Mântuitorul va rămâne un exemplu viu peste veacuri prin atitudinile Sale de respect și cinstire, apropiere față de orice om. Dacă vrem să exemplificăm din viața Sa în această privință e destul să ne gândim la comportarea Sa atât de nobilă față de femeia păcătoasă ce-i uda picioarele cu lacrimi, față de femeia samarineancă, față de Iuda Iscarioteanul când avea să-L prindă și față de tâlharul de pe cruce.

12. În toate aceste discuții nu se poate observa nici cel mai mic sentiment de dispreț și vorbește cu ei ca și cum ar vorbi cu oameni cu alese virtuți.

13. Socotim că Mântuitorul a înregistrat cu amărăciune această atitudine a fariseilor față de El, nefolosind aceeași atitudine a Sa față de ei, cin din contră caută să le explice cu toată înțelepciunea ceea ce ei nu înțelegeau.

14. Desigur de această putere a iertării păcatelor s-au îndoit fariseii neadmițând că este Dumnezeu. Ne îndoim și noi uneori azi că această putere a iertării păcatelor a fost dată unor oameni – preoților de a ierta păcatele: „Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate…”

15. Îndoiala constă și în slava cunoaștere a puterii iubirii.

16. Și mulțimile au rămas mirate de această putere dată de Dumnezeu oamenilor. Se pare că și ei Îl cunoșteau pe Iisus numai ca om nu ca și Dumnezeu.

17. Poate este bine să medităm și asupra faptului ce a gândit și ce a simțit bolnavul vindecat. Câți ani a mai trăit la casa lui. De aceea noi credem în Sf. Tradiție pentru că foarte puține sunt însemnate din ceea ce a făcut Iisus în sf. Scriptură, încât și cele scrie în Sf. Scriptură și cele spuse în Sf. Tradiție nu acoperă decât o parte din ceea ce a făcut Mântuitorul.

18. Se cade ca și noi după ce luăm parte la slujbele Sf. Biserici, împărtășirea cu Sf. Taine, să ne întoarcem la casele noastre cu atitudini de recunoștință față de atitudinile ce le revarsă Mântuitorul asupra noastră și cu atitudini de respect și cinstire față de orice om întâlnit[1].