Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Idei pentru predica din Duminica a Douazeci si Patra după Rusalii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Idei pentru predica din Duminica a Douazeci si Patra după Rusalii. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 septembrie 2022

Idei pentru predica din Duminica a Douăzeci și Patra după după Pogorârea Sfântului Duh (Învierea fiicei lui Iair)

 


Idei pentru predica

din Duminica a Douăzeci și Patra după după Pogorârea Sfântului Duh

(Învierea fiicei lui Iair)

†Ioan Mihălțan Episcopul Oradiei

 

            „În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi, căzând la picioarele lui Iisus, ÎI ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi mulţimile îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat”.

(Luca 8, 41-56)

 

1.      Cei ce veneau la Mântuitorul Hristos veneau pentru tămăduiri de suferințe, de boli, de frământări sufletești indiferent de starea lor socială.

2.      Este impresionant faptul că vine la Mântuitorul chiar mai marele sinagogii, Iair.

3.      Evanghelia însemnează că era un om apreciat chiar de consătenii săi.

4.      În momente de grea încercare multe patimi se potolesc în ființa oamenilor. Nu știm dacă Iair n-ar fi trecu prin grea încercare ar fi căzut la picioarele lui Iisus. E de remarcat faptul că se încredea în puterea Mântuitorului că îl poate ajuta. Nu știm dacă credea că o va învia pe fiica lui.

5.      Mântuitorul a fost un mare binefăcător, nu puține au fost binefacerile lui și nu de puține ori.

6.      Vindecarea femeii cu scurgere de sânge este semnificativă. Femeia venea la Mântuitorul după ce încercase tot ce a fost cu putință pentru vindecarea ei. Pedagogia acestei atitudini vrea să ne dovedească multele noastre slăbiciuni sufletești și să ne convingă că singura vindecare trebuie s-o avem mai presus de orice în puterea lui Dumnezeu. Puterea dumnezeiască consta și în veșmintele Sale, ceea ce înseamnă că materia poate fi purtătoare de har; să ne gândim la obiceiul veșmintelor aduse la biserică pentru a fi atinse de către preot.

7.      Ca oameni înțelegem greu lucrările și puterea lui Dumnezeu. Judecăm mai mult omenește decât duhovnicește.

8.      În fața puterii dumnezeiești noi ca oameni deseori ne umplem de frică.

9.      Din cuvintele Mântuitorului reiese că femeia avea mare încredere în puterea Domnului Hristos de a o vindeca.

10.  Puținătatea credinței noastre uneori ne face să ne îndoim de puterea lui Dumnezeu, uitând că El este stăpân și peste moarte.

11.  În ceasuri grele Dumnezeu ne întărește prin puterea Sa peste nevrednicia noastră.

12.  Interesantă este atitudinea Mântuitorului când dorea să aibă în jurul Său numai anumite persoane ca în cazul de față, ca și pe Tabor, ca și în Ghetsimani.

13.  El citea cele din lăuntru ale omului, dincolo de cele ce se văd dinafară.

14.  Slăbiciunea noastră sufletească, puțina noastră credință uneori ne face să ne îndoim de puterea lui Dumnezeu ca și în cazul de față. Mai mult chiar atunci luăm în derâdere cele sfinte.

15.  În unele momente Mântuitorul se lipsea și de cei puțini în jurul Său, rămânea singur. Singur în rugăciunea de noapte, singur în Ghetsimani, singur în cazul de față.

16.  Atitudinile acestea dovedesc marea Lui intimitate cu Tatăl ceresc – marea taină necunoscută nouă din această intimitate.

17.  Faptul că i-a dat să mănânce, faptul că și El a mâncat după Înviere înaintea ucenicilor vrea să întărească realitatea evenimentului.

18.  În puținătatea credinței noastre rămânem uimiți de puterea lui Dumnezeu, dar această uimire nu statornicește tăria credinței noastre de multe ori. Minunea nu este totdeauna convingătoare cu statornicie. Sf. Apostol Petru a văzut multe minuni și totuși s-a lepădat de Mântuitorul. Trebuie să ne lăsăm convinși că întărirea în credință și statornicirea în credință constă în lupta în lupta contra păcatelor care slăbesc credința și în măsura în care acestea slăbesc în ființa noastră se întărește credința în noi.

19.  Deseori Mântuitorul poruncea celor tămăduiți de El să nu spună nimănui. De ce? Pentru că o împărtășire a unor evenimente prin spusa altora prea modifică evenimentul. Era cu totul alta întâlnirea față către față. Unul din Apostoli chiar, când a fost vorba de Mântuitorul nu i-a vorbit celuilalt despre Mântuitorul ci i-a zis: „Vino și vezi”. Apoi mulțimea simțămintelor din lăuntrul nostru și cu atât mai mult puterile dumnezeiești din Mântuitorul Hristos nu pot fi explicate prin cuvinte.

20.  Să fim mai preocupați de aceste lumi lăuntrice ale persoanei noastre, de legătura dintre ele și puterile dumnezeiești și legătura acestora cu ispitele diavolești[1].



[1] †Ioan Mihălțan Episcopul Oradiei, Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile Duminicilor și sărbătorilor de peste an, Oradea, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, pp. 129-7132.

 

luni, 17 septembrie 2018

Idei pentru predica din Duminica a Douăzeci și Patra după după Pogorârea Sfântului Duh (Învierea fiicei lui Iair) IPS Teofan Savu (2018)

 


Idei pentru predica

din Duminica a Douăzeci și Patra după după Pogorârea Sfântului Duh

(Învierea fiicei lui Iair)

IPS Teofan Savu (2018)

o   Mergem mulți la biserică, mulți ne închinăm la sfintele icoane, ne împărtășim cu Sfintele Taine, mulți zicem că avem o viață creștinească adevărată dar nouă nu ni se împlinesc cererile. De ce aceasta? Pentru că nu avem credința cea puternică a femeii din Evanghelie și a mai-marelui sinagogii.

o   Nu primim întotdeauna răspuns la cererile noastre pentru că nu ne încredințăm așa cum s-a încredințat mai-marele sinagogii puterii celei tămăduitoare și mântuitoare a Domnului Hristos.

o   Dacă cu onestitate am cerceta adâncul ființei noastre, acolo nu l-am descoperi pe Dumnezeu. Am descoperi ambițiile noastre, ne-am descoperi pe noi înșine care ocupăm tot locul preocupării noastre.

o   Dumnezeu nu mai are unde să-și plece capul în adâncul ființei noastre.

o   Viața noastră creștină depinde de credința pe care o avem, sau pe care nu o avem.

o   De fapt întreaga istorie a mântuirii nu este altceva decât o istorie a credinței. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume, pe Domnul Iisus Hristos ca să aducă lumea de la rătăcirea închinării la idoli la credința cea adevărată, de la stăpânirea lui satan, la împărăția iubirii lui Dumnezeu.

o   „Doamne, dă-ne mai multă credință!”, rostesc Apostolii, „Cred Doamne, ajută necredinței mele”, rostește sutașul din Evanghelie.

o   Credința cea vie, credința cea adevărată, lucrătoare în iubire și în fapte bune, aceasta este credința care ne mântuie, nu formalisme, rutină, superstiții, fundamentalisme sau atitudini de suprafață.

o   Totul, așadar, depinde de credință.

o   Și mai presus de toate, credința cea adevărată se arată în deschiderea omului spre înviere, spre taina învierii de care depind toate.cf. Sf. Ap. Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (I Cor. 15:14).

Sursa: http://basilica.ro/mitropolitul-teofan-explica-de-ce-nu-ni-se-implinesc-cererile-si-nu-primim-raspuns-la-rugaciunile-noastre/

 

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină