Idei pentru predica
din Duminica a Douăzeci și Patra după
după Pogorârea Sfântului Duh
(Învierea fiicei lui Iair)
†Ioan
Mihălțan Episcopul Oradiei
„În vremea aceea a venit la Iisus un
om al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi, căzând la
picioarele lui Iisus, ÎI ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca
de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi
mulţimile îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de
sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie
vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată
s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar
toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule,
mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine s-a atins de
Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a
ieşit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând
înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi
cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta
te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la
mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învăţătorul.
Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi,
venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe
Ioan şi pe Iacov, pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau
pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El,
ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a
strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat
îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi
părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat”.
(Luca
8, 41-56)
1. Cei
ce veneau la Mântuitorul Hristos veneau pentru tămăduiri de suferințe, de boli,
de frământări sufletești indiferent de starea lor socială.
2. Este
impresionant faptul că vine la Mântuitorul chiar mai marele sinagogii, Iair.
3. Evanghelia
însemnează că era un om apreciat chiar de consătenii săi.
4. În
momente de grea încercare multe patimi se potolesc în ființa oamenilor. Nu știm
dacă Iair n-ar fi trecu prin grea încercare ar fi căzut la picioarele lui
Iisus. E de remarcat faptul că se încredea în puterea Mântuitorului că îl poate
ajuta. Nu știm dacă credea că o va învia pe fiica lui.
5. Mântuitorul
a fost un mare binefăcător, nu puține au fost binefacerile lui și nu de puține
ori.
6. Vindecarea
femeii cu scurgere de sânge este semnificativă. Femeia venea la Mântuitorul
după ce încercase tot ce a fost cu putință pentru vindecarea ei. Pedagogia
acestei atitudini vrea să ne dovedească multele noastre slăbiciuni sufletești
și să ne convingă că singura vindecare trebuie s-o avem mai presus de orice în
puterea lui Dumnezeu. Puterea dumnezeiască consta și în veșmintele Sale, ceea
ce înseamnă că materia poate fi purtătoare de har; să ne gândim la obiceiul
veșmintelor aduse la biserică pentru a fi atinse de către preot.
7. Ca
oameni înțelegem greu lucrările și puterea lui Dumnezeu. Judecăm mai mult
omenește decât duhovnicește.
8. În
fața puterii dumnezeiești noi ca oameni deseori ne umplem de frică.
9. Din
cuvintele Mântuitorului reiese că femeia avea mare încredere în puterea
Domnului Hristos de a o vindeca.
10. Puținătatea
credinței noastre uneori ne face să ne îndoim de puterea lui Dumnezeu, uitând
că El este stăpân și peste moarte.
11. În
ceasuri grele Dumnezeu ne întărește prin puterea Sa peste nevrednicia noastră.
12. Interesantă
este atitudinea Mântuitorului când dorea să aibă în jurul Său numai anumite
persoane ca în cazul de față, ca și pe Tabor, ca și în Ghetsimani.
13. El
citea cele din lăuntru ale omului, dincolo de cele ce se văd dinafară.
14. Slăbiciunea
noastră sufletească, puțina noastră credință uneori ne face să ne îndoim de puterea
lui Dumnezeu ca și în cazul de față. Mai mult chiar atunci luăm în derâdere
cele sfinte.
15. În
unele momente Mântuitorul se lipsea și de cei puțini în jurul Său, rămânea
singur. Singur în rugăciunea de noapte, singur în Ghetsimani, singur în cazul
de față.
16. Atitudinile
acestea dovedesc marea Lui intimitate cu Tatăl ceresc – marea taină necunoscută
nouă din această intimitate.
17. Faptul
că i-a dat să mănânce, faptul că și El a mâncat după Înviere înaintea
ucenicilor vrea să întărească realitatea evenimentului.
18. În
puținătatea credinței noastre rămânem uimiți de puterea lui Dumnezeu, dar
această uimire nu statornicește tăria credinței noastre de multe ori. Minunea
nu este totdeauna convingătoare cu statornicie. Sf. Apostol Petru a văzut multe
minuni și totuși s-a lepădat de Mântuitorul. Trebuie să ne lăsăm convinși că
întărirea în credință și statornicirea în credință constă în lupta în lupta
contra păcatelor care slăbesc credința și în măsura în care acestea slăbesc în
ființa noastră se întărește credința în noi.
19. Deseori
Mântuitorul poruncea celor tămăduiți de El să nu spună nimănui. De ce? Pentru
că o împărtășire a unor evenimente prin spusa altora prea modifică evenimentul.
Era cu totul alta întâlnirea față către față. Unul din Apostoli chiar, când a
fost vorba de Mântuitorul nu i-a vorbit celuilalt despre Mântuitorul ci i-a
zis: „Vino și vezi”. Apoi mulțimea simțămintelor din lăuntrul nostru și cu atât
mai mult puterile dumnezeiești din Mântuitorul Hristos nu pot fi explicate prin
cuvinte.
20. Să
fim mai preocupați de aceste lumi lăuntrice ale persoanei noastre, de legătura
dintre ele și puterile dumnezeiești și legătura acestora cu ispitele diavolești[1].
[1] †Ioan
Mihălțan Episcopul Oradiei, Idei din
Sfintele Evanghelii pentru predicile Duminicilor și sărbătorilor de peste an,
Oradea, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, pp. 129-7132.
