Idei pentru predica
din Duminica a Douăzeci și Patra după
după Pogorârea Sfântului Duh
(Învierea fiicei lui Iair)
IPS Teofan Savu (2018)
o
Mergem mulți la biserică, mulți ne
închinăm la sfintele icoane, ne împărtășim cu Sfintele Taine, mulți zicem că avem
o viață creștinească adevărată dar nouă nu ni se împlinesc cererile. De ce
aceasta? Pentru că nu avem credința cea puternică a femeii din Evanghelie și a
mai-marelui sinagogii.
o
Nu primim întotdeauna răspuns la cererile
noastre pentru că nu ne încredințăm așa cum s-a încredințat mai-marele
sinagogii puterii celei tămăduitoare și mântuitoare a Domnului Hristos.
o
Dacă cu onestitate am cerceta adâncul
ființei noastre, acolo nu l-am descoperi pe Dumnezeu. Am descoperi ambițiile
noastre, ne-am descoperi pe noi înșine care ocupăm tot locul preocupării
noastre.
o
Dumnezeu nu mai are unde să-și plece capul
în adâncul ființei noastre.
o
Viața noastră creștină depinde de credința
pe care o avem, sau pe care nu o avem.
o
De fapt întreaga istorie a mântuirii nu
este altceva decât o istorie a credinței. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în
lume, pe Domnul Iisus Hristos ca să aducă lumea de la rătăcirea închinării la
idoli la credința cea adevărată, de la stăpânirea lui satan, la împărăția
iubirii lui Dumnezeu.
o
„Doamne, dă-ne mai multă credință!”,
rostesc Apostolii, „Cred Doamne, ajută necredinței mele”, rostește sutașul din
Evanghelie.
o
Credința cea vie, credința cea adevărată,
lucrătoare în iubire și în fapte bune, aceasta este credința care ne mântuie,
nu formalisme, rutină, superstiții, fundamentalisme sau atitudini de suprafață.
o
Totul, așadar, depinde de credință.
o
Și mai presus de toate, credința cea
adevărată se arată în deschiderea omului spre înviere, spre taina învierii de
care depind toate.cf. Sf. Ap. Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este
atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (I Cor.
15:14).
