Idei pentru predica
din Duminica a șasea după Pogorârea
Sfântului Duh
Vindecarea slăbănogului din Capernaum
†Ioan
Mihălțan Episcopul Oradiei
1. Dacă
privim Evanghelia și o înțelegem nu numai în ceea ce scrie ad literam,
înțelesul este mai simplu. Pe lângă acest înțeles este și cel alegoric pe
care-l folosea Mântuitorul Iisus Hristos; este un înțeles al sensurilor mai
adânci a textelor care poartă denumirea de înțeles analogic, folosit foarte des
de Sf. Părinți ai Bisericii. Amintim pe Sf. Maxim Mărturisitorul care are în
unele din volumele sale o preocupare cu acest înțeles „Explicarea locurilor
grele din Sf. Scriptură”.
2. În
acest sens vorbind de cele zele fecioare untdelemnul n-ar avea înțelesul
natural de untdelemn ci de adâncul milosteniei. Fecioarele neînțelepte ce le
lipsea untdelemnul, Sf. Maxim și alți Părinți explică sensul mai adânc că nu
aveau milostenie deși erau fecioare, socotind milostenia mai mult decât
fecioria.
3. În
cazul de față dacă ne preocupăm de un înțeles mai adânc cei patru prieteni pot
reprezenta pe cei patru evangheliști care prin scrisul lor ne duc la întâlnirea
cu Mântuitorul, iar această întâlnire este pentru noi tămăduitoare atât de boli
trupești cât și de boli sufletești.
4. În
ceea ce privește că bolnavul a fost vindecat pentru credința celor ce l-au adus
este o mărturie a învățăturii Bisericii în care se susține că unul poate
mărturisi pentru altul credința ca și în cazul nașilor de la Botez sau a
rugăciunilor pentru cei adormiți.
5. Însuși
Dumnezeu spune despre David că „Mă voi îndura asupra urmașilor lui până la al
miilea neam”.
6. La
mijloc e marea putere a iubirii despre care mărturisesc paginile Sf.
Evanghelii.
7. Cu
ocazia învierii fiicei lui Iar Mântuitorul mereu îi spune tatălui ei „crede
numai”. Iată un exemplu când pentru credința tatălui îi înviază fiica. Ea nu
putea avea credință pentru că era moartă.
8. De
ce e de mirare că nașul poate mărturisi credința pentru fin – copil fiind? Pe
va baza acestor argumente arătate mai sus Biserica face rugăciuni pentru cei
morți.
9.
În
viața de toate zilele, pe cărările vieții, adesea întâlnim simțământul atât de
nefolositor și păgubitor al disprețului, al hulei pe care nu-l întâlnim la
Mântuitorul Iisus Hristos. S-a întâlnit cu atâția oameni ce l-au înjosit,
ponegrit, disprețuit, dar El niciodată n-a răspuns cu aceeași atitudine,
niciodată n-a înjosit pe nimeni, n-a avut nici cel mai mic sentiment de dispreț
cum îl reprezintă poetul: „El tuturor deopotrivă împarte darul Său ceresc/Și
celor care cred într-Însul și celor ce-l batjocoresc”.
10. Simțământul
disprețului înstrăinează pe oameni de comuniunea frățească, cel al respectului
și al cinstirii din contră, îi apropie.
11. Mântuitorul
va rămâne un exemplu viu peste veacuri prin atitudinile Sale de respect și
cinstire, apropiere față de orice om. Dacă vrem să exemplificăm din viața Sa în
această privință e destul să ne gândim la comportarea Sa atât de nobilă față de
femeia păcătoasă ce-i uda picioarele cu lacrimi, față de femeia samarineancă,
față de Iuda Iscarioteanul când avea să-L prindă și față de tâlharul de pe
cruce.
12. În
toate aceste discuții nu se poate observa nici cel mai mic sentiment de dispreț
și vorbește cu ei ca și cum ar vorbi cu oameni cu alese virtuți.
13. Socotim
că Mântuitorul a înregistrat cu amărăciune această atitudine a fariseilor față
de El, nefolosind aceeași atitudine a Sa față de ei, cin din contră caută să le
explice cu toată înțelepciunea ceea ce ei nu înțelegeau.
14. Desigur
de această putere a iertării păcatelor s-au îndoit fariseii neadmițând că este
Dumnezeu. Ne îndoim și noi uneori azi că această putere a iertării păcatelor a
fost dată unor oameni – preoților de a ierta păcatele: „Oricâte veți lega pe
pământ vor fi legate…”
15. Îndoiala
constă și în slava cunoaștere a puterii iubirii.
16. Și
mulțimile au rămas mirate de această putere dată de Dumnezeu oamenilor. Se pare
că și ei Îl cunoșteau pe Iisus numai ca om nu ca și Dumnezeu.
17. Poate
este bine să medităm și asupra faptului ce a gândit și ce a simțit bolnavul
vindecat. Câți ani a mai trăit la casa lui. De aceea noi credem în Sf. Tradiție
pentru că foarte puține sunt însemnate din ceea ce a făcut Iisus în sf.
Scriptură, încât și cele scrie în Sf. Scriptură și cele spuse în Sf. Tradiție nu
acoperă decât o parte din ceea ce a făcut Mântuitorul.
18. Se
cade ca și noi după ce luăm parte la slujbele Sf. Biserici, împărtășirea cu Sf.
Taine, să ne întoarcem la casele noastre cu atitudini de recunoștință față de
atitudinile ce le revarsă Mântuitorul asupra noastră și cu atitudini de respect
și cinstire față de orice om întâlnit[1].
[1] †Ioan
Mihălțan Episcopul Oradiei, Idei din
Sfintele Evanghelii pentru predicile Duminicilor și sărbătorilor de peste an,
Oradea, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, pp. 67-70.
