Cuvânt la Anul Nou
Sfântul
Ioan Gură de Aur
Anul
îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când,
atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei
face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul,
ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce
linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă
mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care
înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă. Căci nimic nu
poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin
lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca
trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici
cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să
priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la
sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.
Creştinul nu trebuie să prăznuiască
sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el
sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice:
„Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi,
nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi
ale adevărului” (I Corinteni 6, 8).
Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi
în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu
aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat
cu multe păcate, atunci poţi să ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai
bine decât cel ce jeleşte. Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa
mea este întunecată?
Aşadar, dacă voieşti să ai vreun
folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului
că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi
către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am
si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce
de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa
mea merge spre bătrâneţe”.Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea
să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică
cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele
lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Psalmul
77, 37).
Această sărbătoare neîncetată despre
care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu
vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul.
Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura
fapta cea bună. Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai
preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare,
nesecată. Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile
dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc. Priveşte îngerii,
arhanghelii şi stăpâniile cele de sus. Toate acestea sunt proprietatea
Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn
este cu milă spre el.
A te veseli în astfel de zile, a avea
mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti
cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească. Tu eşti liber de
aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului. De
aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău
lumina cea duhovnicească, căci „Aşa să
lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele
bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).
Această lumină îţi va face mare câştig.
Nu împodobi uşile casei tale, ci
poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii. Nu face
nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum
Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi,
ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I
Corinteni 10, 31).
Tu întrebi: „Cum poate cineva să
mănânce şi să bea intru slava lui Dumnezeu”. Cheamă un sărac, primeşte
printr-însul pe Însuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru
slava lui Dumnezeu.
Dar El voieşte ca noi, nu numai să
mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa. De
exemplu, ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să
se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu?
Iată cum. Când tu ieşi spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune şi la
învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi
să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi
zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de
oameni răi şi obraznici, atunci nu ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi
astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.
Iar dacă cineva poate ieşi din casă
şi a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda şi a
dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni
pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.
Voi, adeseori, şedeţi la locurile
voastre de lucru şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu
sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de slugarnici şi de
linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni
jefuitori şi lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un
om fericit şi vrednic de râvnit”, dojeneşte această vorbă, jeleşte şi
tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel
de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de faptă
bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti.
Zi celui ce a rostit vorba de mai
sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos,
împodobit cu frâu scump şi multe slugi, o haină luxoasă şi în toate zilele
petrece în beţie şi în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în
treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteţi lăuda la
el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte
din el.
Spuneţi, poate, oare, să fie ceva mai
sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumuseţea hainei şi mulţimea
slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai
sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu
cele străine? Podoaba şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu
în slugi, nu în haine şi în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogăția
faptelor bune şi în fericita încredere in Dumnezeu.
Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un
puţin-preţuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte greu, dar foarte îmbunătăţit,
laudă-l înaintea celor de faţă, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânşii, o
chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreaptă.
Dacă ei zic: „Acesta este ticălos şi
nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are
prieten pe Dumnezeu, soaţă a vieţii, fapta cea bună; el stăpâneşte o comoară
netrecătoare, adică o conştiinţă curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa
bogăţiei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cereşti?”.
Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată
pentru laudă şi pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui
Dumnezeu.
Noi putem încă să şi pedepsim întru
slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile şi pe supuşii noştri;
dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un
cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă
la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, ocărăşte-l şi-l
pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, şi toate acestea
vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greşit împotriva
ta, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei ierta întru slava lui
Dumnezeu.
Dar, cu părere de rău, mulţi fac cu
totul din contra, atât cu cei cunoscuţi, cât şi cu slugile lor. Când aceştia
păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi;
dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi şi-au aruncat sufletele lor în
pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.
Mai departe. Poate tu trebuie să-ţi
faci prieteni. Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi,
fă-ţi-i pentru Dumnezeu! Însă cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi
pentru Dumnezeu?
Să nu căutăm prieteni de la care
primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne părtinesc în
lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni care totdeauna
ţin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc
greşelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi
ne ridică, şi prin sfat şi rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu.
Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă
cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege,
plin de păcate şi de socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te
amăgească, retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept,
scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi porunceşte
ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care îţi sunt
foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când
mântuirea ta cere aceasta.
Când te duci în societate şi trebuie
să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu. Şi când taci, să taci pentru
Dumnezeu. Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu? Când tu, în
societate, nu vorbeşti cu alţii despre lucruri pământeşti, despre lucruri
deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad;
când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum: cine a dobândit o
dregătorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de
mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce
unul nu a moştenit, pe când el socotești că are cea mai mare nădejde la
aceasta, şi altele asemenea. Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem
vorba, nici cu alţii să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca
să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.
Iarăşi, tu poţi să taci pentru
Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi
mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet şi nu
vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.
Dar noi putem, întru slava lui
Dumnezeu, nu numai a lăuda şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu
numai a vorbi şi a tăcea, ci putem şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava
lui Dumnezeu. Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în
păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin această întristare tu vei câştiga
mântuirea cea fără de căinţă, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă
spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10). De asemenea, când
vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu ca pentru binele
tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie
îţi va aduce mare plată.
Căci, spune mie: Poate să fie cineva
mai vrednic de jelit decât cel care pizmuieşte, care, în loc de a se bucura şi
a trage câştig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin
această întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu?
Trebuie, oare, să mai adaug că noi
putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de
exemplu, nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile în
care toate sunt scumpe, şi încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ţine grâul este blestemat…”
(Pilde 11, 26), zice Domnul.
Însă ce trebuie să număr toate
îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a
zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara şi aşa întocmesc zidirea, pentru
ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, aşa trebuie şi noi, de-a
pururea să întrebuinţăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de
faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).
Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de
pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice
facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate sluji spre slava
lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.
Iar cuvântul Apostolului totdeauna
să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o
comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le
grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la
Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti. Căci El zice:
„Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu îl voi
cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Însă nu numai cu cuvintele, ci şi cu
faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru,
căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor.
Amin.[i]
[i]
Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la
Duminici și Sărbători, traduse și orânduite după Duminicile și Sărbătorile
anuale ale Bisericii Ortodoxe de Melchisedec, Episcopul de Roman, ed. Bunavestire,
Bacău, 2005, p.309-316.
