Minunea vindecării părintelui Ionuț Butoiu

Felicia Costa la Satchinez (Colinde la Satchinez)

Idei pentru predica din Duminica după Nașterea Domnului – Fuga în Egipt: †Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

Idei pentru predica

din Duminica după Nașterea Domnului – Fuga în Egipt

†Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

o        Binecuvântarea lui Dumnezeu se manifestă acolo unde familia este unită şi luptă împreună împotriva relelor şi primejdiilor din viaţa ei;

o        Fiecare copil trebuie păzit, ocrotit; el nu trebuie lăsat pradă frigului și foamei, neștiinței și nesiguranței, violenței și morții;

o        În familia credincioasă se pregătește mântuirea omului;

o        Întruparea Mântuitorului este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familie și pentru întreaga umanitate.

ü  Familia creştină tradiţională este din ce în ce mai ameninţată, deoarece trăieşte într-o lume secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual şi este confruntată adesea cu sărăcia, nesiguranţa zilei de mâine, şomajul, migraţia, instabilitatea şi dezorientarea.

ü  Așadar, să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului și tuturor sfinților să ocrotească familia și să înmulţească iubirea dintre soţi şi soţii, iubirea copiilor faţă de părinţi şi a părinţilor faţă de copii.

ü  Viața lui Hristos este de la început îndreptată spre suferință.

ü  Petrecându-se „într-o lume a violenței, robită de păcat și de moarte”, Naşterea Domnului Iisus Hristos poartă deja în ea arvuna Crucii şi a Învierii Sale și astfel, în mod minunat, vedem cum Dumnezeu schimbă răul în bine.

ü  În Irod se vede acumulată toată răutatea lumii robite de păcat sau patimi egoiste.

ü  Pe de o parte, evenimentele pe care le descrie Evanghelia de astăzi se desfășoară dramatic, întrucât bunătatea și generozitatea păstorilor și a magilor arătate Pruncului Iisus sunt umbrite de răutatea invidiei și a dorinței pătimașe de stăpânire a lui Irod, regele Iudeii.

ü  Pe de altă parte, se vede că în planul lui Dumnezeu, Care cunoaște cum se manifestă natura umană robită de păcat și amenințată de moarte, există o lucrare sfântă care biruiește răutatea demonilor și a oamenilor din lume, astfel încât Dumnezeu salvează viața oamenilor prigoniți și transformă fuga în salvare și înstrăinarea în binecuvântare.

ü  Pruncul Iisus Se naște într-o călătorie arătând că „este viețuitor pe pământ, dar nu se leagă de nimic din lumea pământească instabilă și trecătoare”.

ü  El nu Se naște în casa mamei Sale din Nazaretul Galileii, ci în Betleemul Iudeii, și nici măcar într-o casă, ci într-o peșteră, pentru că în casa de oaspeți din oraș nu mai era loc.

ü  și noi trebuie să înțelegem că „destinația ultimă a oamenilor sau cetatea lor stătătoare și definitivă este Împărăția cerurilor”.

ü  Binecuvântarea dăruită Egiptului care L-a adăpostit pe Iisus se va vedea câteva secole mai târziu, când în pustiile Egiptului a înflorit viaţa duhovnicească a monahilor care au fugit de lume, pentru a-şi salva sufletul de păcate şi a dobândi mântuirea sau viaţa veşnică.

ü  Iisus este prieten cu cei săraci, solidar cu străinii exilați sau refugiați, apropiat de cei marginalizați și disprețuiți.

ü  Mântuitorul vede în toți valoarea infinită a fiecărui om, dincolo de rangul lui în societate, poziție centrală sau supraviețuire marginală, dincolo de bogăție sau sărăcie, dincolo de orice clasificare sau judecată omenească subiectivă și colectivă.

Sursa: http://basilica.ro/patriarhul-daniel-ce-trebuie-sa-stie-familia-crestina-care-traieste-intr-o-lume-confuza-spiritual/

Felicia Costa - Colinde la Satchinez

Teatru Radiofonic - Valeriu Anania - Colinde, Colinde (1993)

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie - Marina Cristina Maria

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie - Marina Cristina Maria

Liceul Teoretic Periam

Programul artistic face parte din manifestările dedicate concursului „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”.

Recital Cântece patriotice

Programul artistic face parte din manifestările dedicate concursului „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”

1. Lăudați-L că e Mare Dumnezeu

2. Avem o țară

3. Nu plânge Maică Românie

Episcopul Timotei Prahoveanul despre cum a reacționat Sf. Nectarie la calomnii (2018)

Episcopul Timotei Prahoveanul despre cum a reacționat

Sf. Nectarie la calomnii

(2018)

o   Era răvășit, nu înțelegea cum ispitele îi făcuseră atâta tulburare în viața sa care fusese dintotdeauna închinată Domnului. După ce a încercat să meargă la Muntele Athos, s-a așezat la Atena, unde vreme de șapte luni nici nu a avut ce mânca, nu a fost primit nicăieri la slujbă, dușmănit fiind de cei care-i fuseseră colegi și care se considerau altădată prieteni.

o   Se poate ca uneori slujitorii Bisericii să primească foarte multe cuvinte nedrepte, defăimări, nedreptăți evidente, așa cum s-a întâmplat în cazul Sfântului Nectarie. Dar Dumnezeu nu uită să răsplătească râvna, răbdarea, umilința, smerenia și tăcerea celor care-l iubesc pe El. Așa se explică numărul mare de minuni, de tămăduiri pe care Sfântul Ierarh Nectarie le săvârșește pretutindeni acolo unde este chemat în ajutor.

 

 

Sursa: http://basilica.ro/episcopul-timotei-prahoveanul-despre-cum-a-reactionat-sf-nectarie-la-calomnii/ 

Predică la Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul - prof. de Religie Hrab Alexandru Sorin

https://soundcloud.com/hrab-alexandru/predica-la-soborul-sf-prooroc-ioan-botezatorul-prof-de-religie-hrab-alexandru-sorin/s-zKxa2

Necrologul – un crâmpei de speranţă

Necrologul – un crâmpei de speranţă[1]

Prof. de Religie Hrab Alexandru Sorin

                    Cuvântul îl însoțește pe om de la Botez până când trece din această viață spre veșnicie^[2]. La fel ca și predica la Sfânta Liturghie, de la Cununie sau de la altă slujbă, necrologul sau predica de la înmormântare pe lângă faptul că este un omagiu adus celui plecat spre Dumnezeu devine și ea un mijloc de transmitere a învățăturilor de credință ajutându-i pe ascultători să se apropie de Dumnezeu^[3].

                    Privind acest gen de predică, în viziunea noastră se impun câteva cerințe pe care cel ce ține cuvântarea trebuie să le urmeze. Prima cerință este atenția preotului în pregătirea predicii. El trebuie să țină cont cine este cel adormit: dacă este femeie sau bărbat, dacă este copil, tânăr, la vârsta de mijloc sau bătrân, dacă a fost căsătorit sau nu, dacă a avut copii, dacă a fost un apropiat al Bisericii sau dacă nu, „preotul să evite să predice aberant de insensibil în cazul înmormântării unor persoane care nu frecventează biserica”^[4]. Chiar și cauza morții are nevoie de o atenție specială, fiind interzis „ expunerea suferinței umane drept răspuns credinței sau necredinței unui membru al comunității”^[5]. Nu poate veni cu același tipar de predică pentru fiecare înmormântare. Într-un fel va rosti cuvântul la moartea unui copil, în alt fel la moartea unui bătrân, într-un fel la moartea unei tinere și în alt fel la moartea unei persoane care nu a fost apropiată de Biserică și așa mai departe.

                    Preocuparea pentru veșmintele pe care preotul le va alege pentru ziua înmormântării este o altă cerință pentru o predică dătătoare de nădejde. Este de preferabil ca acestea să fie veșminte de culoare albă, galbenă sau aurii, nicidecum negre, așa cum se obișnuiește în unele zone ale țării. Sunt purtate veșminte luminate pentru a aduce aminte de Învierea Domnului și a-i încredința pe cei de față că moartea este o Înviere.

                    O altă grijă care va trebui să o aibă în vedere predicatorul la înmormântare este formula de început a predicii. Din nefericire, multe dintre predici încep cu formula: „Îndurerată familie, jalnică adunare” sau „jalnici ascultători”. Ascultătorii nu sunt jalnici. Este adevărat că înmormântarea aduce jale, dar jalnic nu înseamnă îndurerat de pierderea unei persoane dragi. De preferabil, ar fi ca predica să înceapă indiferent de perioadă cu salutul creștinilor din perioada pascală: „Hristos a înviat!”, pentru a trezi în inima celor îndurerați nădejdea Învierii, iar formula de adresare să fie: „Îndoliată familie, întristată adunare”, „Îndurerată familie, iubiți credincioși”, „Iubită familie, iubiți credincioși”.

                    A patra problemă pe care o ridicăm este faptul că preotul trebuie să-și întipărească în minte faptul că trebuie să înceapă întotdeauna cu un motto al încurajării fie scripturistic: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău” (Matei 25, 23), „Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (I Tesaloniceni 4, 13-14), fie cel de la pericopa Apostolică rostită în cadrul slujbei: „Fericită este calea întru care mergi astăzi, suflete, că s‑a gătit ţie loc de odihnă”. Bineînțeles că se poate folosi un motto și din scrierile patristice și din zicătorile populare, dar el să fie în tema înmormântării.

                    A cincea cerință în viziunea noastră este atenția pe care predicatorul trebuie să o acorde discursului. Familia este destul de îndurerată. Cu toată frumusețea slujbei înmormântării și cu toate rugăciunile care au un caracter de iertare a păcatelor și de sălășluire a sufletului despărțit de trup în Împărăția lui Dumnezeu, ea păstrează o melodie de jale, de durere. Nu mai este cazul ca și preotul să accentueze durerea prin cuvinte lacrimogene. Un discurs limpede, centrat pe Evanghelie este mai mult decât necesar. Indiferent de faptele pe care le-a avut în viață adormitul, preotul este chemat să încurajeze, să redea speranța, să condamne păcatul, dar să iubească pe păcătos, de exemplu, dacă adormitul nu prea a ajuns pe la biserică: „Ce ne mai rămâne nouă? Ne rămâne să ne întrebăm ce putem face pentru un om care, poate, nu s-a străduit cât ar fi trebuit  pentru cele veșnice, ci s-a străduit mai mult pentru cele vremelnice, ce putem face? Știți ce putem face? Ce am făcut de când a început slujba: să ne rugăm pentru el, să ne rugăm lui Dumnezeu să-l primească și să-l învrednicească de darurile și de odihna veșnică”^[6] sau „Iată, ne-am adunat aici ca să fim rugători și cinstitori pentru cel ce s-a mutat din această viață, robul lui Dumnezeu, (…), îl însoțim cu rugăciunea pe drumul care duce din această viață, nădăjduim noi că drumul lui este un drum spre cer și, de aceea, am și zis ceea ce s-a spus la sfânta slujbă «Fericită este calea pe care mergi astăzi, suflete, că ți s-a gătit loc de odihnă!». Sigur că, familia lui, care îl reprezintă după ce el nu mai este cu noi, îl iubește. Și așa cum îl iubește familia lui trebuie să îl iubim și noi, ca pe un frate al nostru și să-l însoțim cu rugăciunea și să ne rugăm pentru fericirea lui cea veșnică, să ne rugăm ca Dumnezeu să-l primească cu drepții și cu sfinții. Ne-am rugat și ne vom mai ruga și nădăjduim ca Dumnezeu, Care iubește pe cel mai mare păcătos mai mult decât poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, să-l primească cu drepții și cu sfinții, iar pe noi să ne miluiască și să ne mântuiască ca un bun și de oameni iubitor”^[7], sau „Să rămânem în gândul acesta, de a-i fi de folos robului lui Dumnezeu, (…), de a-i fi de folos cu rugăciunea, de a-i fi de folos cu gânduri bune, de a-i fi de folos cu cinstirea noastră pe mai departe. Așa cum cei apropiați ai lui l-au iubit în starea în care a ajuns, să-l cuprindem și noi în iubirea noastră și să-l ducem în fața lui Dumnezeu, și să zicem: Doamne, odihnește cu drepții sufletul adormitului robului Tău, (…) și iartă-i lui toată greșeala cea de voie și cea fără de voie, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi. Amin”^[8]. Și exemplele pot continua. Deși nu fac obiectul predicii considerăm necesar să amintim aici eliminarea, pe cât posibil, a acelor poezii puse pe melodii cunoscute sub numele de „Hora mortului”^[9]. Dacă predica este de îmbărbătare a familiei, aceste poezii lacrimogene anulează tot efortul depus de predicator.

                    Putem prezenta câteva idei pe care se poate dezvolta o predică dătătoare de nădejde:

·         este momentul aducerii la frumusețea cea dintâi, stării paradisiace;

·         cel adormit trăiește veșnic in inima celor care l-au cunoscut;

·         care este semnificația morții trupești;

·         valoarea trupului;

·         cel adormit a câștigat rugăciunea care să-l așeze în împărăția lui Dumnezeu;

·         valoarea rugăciunilor pentru cel adormit

·         plecarea din această lume nu este o plecare definitivă;

·         există o revedere în împărăția lui Dumnezeu;

·         adormitul este de față când îl pomenim la Sfânta Liturghie și în rugăciunea particulară;

·         puterea Sfintei Liturghii și importanța participării la aceasta;

·         puterea rugăciunii;

·         nu numai preotul se roagă, ci toți cei care sunt prezenți sunt împreună-rugători cu preotul;

·         suntem trecători pe acest pământ.

                    Ca o ultimă parte a ceea ce reprezintă predica de la înmormântare exprimă cuvintele părintelui profesor Dumitru Belu: „Lăsând la o parte scopul final al necrologului, care se încadrează în acela al propovăduirii în general, prin cuvântarea funebră se urmăresc ca scopuri apropiate:

-        manifestarea părerii de rău pentru pierderea unuia din membrii organismului parohial, potrivit cuvântului Sf. Pavel care zice: «Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună…» (I Cor. 12, 26);

-        mângâierea celor îndoliați;

-        avertizarea credincioșilor participanți la înmormântare de a se lepăda de păcat, de a se hotărî pentru o viață nouă și de a merge cu hotărâre pe calea aceasta;

-        instruirea atât a celor îndoliați cât și a tuturor celorlalți participanți”^[10].

                    Nu trebuie uitat că necrologul trebuie să exprime cuvinte de îmbărbătare a familiei, de alinare pentru pierderea suferită, să fie plin de cuvinte de mângâiere și încurajare, dar cel mai important să arate că preotul este vestitorul lui Hristos cel Înviat și că moartea este o cale spre Înviere, un drum spre Împărăția lui Dumnezeu.

---

[1] Art. apărut în Învierea, revista Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timișoarei, serie nouă, anul XXVII, nr. 45 (579), Martie 2016 pp. 4-5.

[2] De real folos și inspirației în alcătuirea unor predici pentru înmormântare este lucrarea: Arhimandritul Teofil Părăian, În nădejdea învierii. Predici la înmormântări, ed. Basilica, f.l., 2010.

[3] Pr. lect. Vasile Gordon, „Pareneza în slujirea pastoral-misionară a Bisericii. Teză de doctorat în teologie” în Ortodoxia. Revista Patriarhiei Române, anul L, 1999, nr. 3-4, iulie-decembrie, București, p. 113.

[4] Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Formare pentru propovăduire. Studii și articole de catehetică, pedagogie și omiletică activă, Techno Media, Sibiu, 2013, p. 228.

[5] Ibidem, p. 228.

[6] Arhimandritul Teofil Părăian, În nădejdea învierii. Predici la înmormântări, ed. Basilica, f.l., 2010, p. 148.

[7] Ibidem, p. 254.

[8] Ibidem, p. 249.

[9] În părțile Mehedințiului există niște poezii compuse special pentru astfel de evenimente la care se adaptează viața adormitului și felul cum a murit acesta.

[10] „Cu privire la necrolog”, în MA, an X, 1965, nr. 4-6, în vol. Culegere de predici… Timișoara…, p. 221 apud Pr. lect. Vasile Gordon, op. cit., p. 113.

Necrologul - Hrab Alexandru

(Video) PS Ignatie: „Ori de câte ori participăm la Liturghie și ne împă...

fa

Idei pentru predica din Duminica a Douăzeci și Patra după după Pogorârea Sfântului Duh (Învierea fiicei lui Iair) IPS Teofan Savu (2018)

 

Idei pentru predica

din Duminica a Douăzeci și Patra după după Pogorârea Sfântului Duh

(Învierea fiicei lui Iair)

IPS Teofan Savu (2018)

o   Mergem mulți la biserică, mulți ne închinăm la sfintele icoane, ne împărtășim cu Sfintele Taine, mulți zicem că avem o viață creștinească adevărată dar nouă nu ni se împlinesc cererile. De ce aceasta? Pentru că nu avem credința cea puternică a femeii din Evanghelie și a mai-marelui sinagogii.

o   Nu primim întotdeauna răspuns la cererile noastre pentru că nu ne încredințăm așa cum s-a încredințat mai-marele sinagogii puterii celei tămăduitoare și mântuitoare a Domnului Hristos.

o   Dacă cu onestitate am cerceta adâncul ființei noastre, acolo nu l-am descoperi pe Dumnezeu. Am descoperi ambițiile noastre, ne-am descoperi pe noi înșine care ocupăm tot locul preocupării noastre.

o   Dumnezeu nu mai are unde să-și plece capul în adâncul ființei noastre.

o   Viața noastră creștină depinde de credința pe care o avem, sau pe care nu o avem.

o   De fapt întreaga istorie a mântuirii nu este altceva decât o istorie a credinței. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume, pe Domnul Iisus Hristos ca să aducă lumea de la rătăcirea închinării la idoli la credința cea adevărată, de la stăpânirea lui satan, la împărăția iubirii lui Dumnezeu.

o   „Doamne, dă-ne mai multă credință!”, rostesc Apostolii, „Cred Doamne, ajută necredinței mele”, rostește sutașul din Evanghelie.

o   Credința cea vie, credința cea adevărată, lucrătoare în iubire și în fapte bune, aceasta este credința care ne mântuie, nu formalisme, rutină, superstiții, fundamentalisme sau atitudini de suprafață.

o   Totul, așadar, depinde de credință.

o   Și mai presus de toate, credința cea adevărată se arată în deschiderea omului spre înviere, spre taina învierii de care depind toate.cf. Sf. Ap. Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (I Cor. 15:14).

Sursa: http://basilica.ro/mitropolitul-teofan-explica-de-ce-nu-ni-se-implinesc-cererile-si-nu-primim-raspuns-la-rugaciunile-noastre/