Pagini
- Pagina de pornire
- Despre mine
- Dezvoltare personală
- Linkuri psihologie și sociologie + dezvoltare personală
- Diferite linkuri
- Despre Țara Sfântă
- Predici
- Filme
- Softuri utile
- Rugăciuni
- Povești moralizatoare
- Conferințe
- De pe Facebook adunate
- Materiale pentru religie ortodoxa
- Colinde
- Citate
- Sunete de relaxare
- Cărți
- Programe pc gratuite
- Desene animate din 1990-2000: Marcelino pan y vino
- Destinatii turistice
- Pagina dedicat videografiei (pasiune)
- Cântece istorice/patriotice
- Să-i ajutăm pe cei de lângă noi
- Desene animate din 1990-2000: Marcelino pan y vino S02
- Să ne mai amuzăm
- Versetul zilei
Bine ați venit!
Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeu nostru, binecuvintează cu binecuvântarea Ta cea cerească pe toți cei ce vor citi acest blog. Deschide-le lor inima ca să înțeleagă cuvintele din el. Ferește-i de toată rătăcirea și Te preamărește în viața lor, făcându-i instrumente ale voinței Tale sfinte.
Faceți căutări pe acest blog
vineri, 27 ianuarie 2023
duminică, 22 ianuarie 2023
Despre soția creștină - Hrab Alexandru
Despre soția creștină
Hrab Alexandru
În numărul 11 din
1 iunie 2012 al revistei „Învierea” a Arhiepiscopiei Timișoarei, vorbeam despre
soțul creștin, mai exact despre felul în care un soț ar trebui să se poarte cu
soția sa, sau de ce nu un prieten cu prietena sa, însă cred că ar fi frumos să existe
o continuare a acelui articol în care să vedem cum ar fi o soție potrivită unui
soț creștin sau mai corect o soție creștină, lucru care din păcate în lumea de
azi, lumea secularizării și a modernizării, a ajuns să fie uitat și dacă mă
gândesc bine nu s-a uitat ce înseamnă soție creștină, ci pur și simplu nu mai
există noțiunea de femeie creștină.
Mai
ales azi când avem de a face tot mai des și când ne întâlnim cu femeia de
afaceri, cu femeia de succes, cu femeia politician, în general cu femeia care
are ambiţia să facă o carieră, este important să se restabilească rolul femeii
în societate, rolul femeii ca şi creștină, ca şi soție creștină. De aceea,
gândindu-ne la Maica Domnului, Noua Evă, exemplul suprem pentru femei și la
Femeile Mironosițe, vedem la ce demnitate a ridicat Hristos femeia, ce chemare
deosebită i-a dat, făcând din femeie primul Apostol. Așadar, Femeile Mironosițe
s-au făcut Apostoli ai Apostolilor, fiind cele care au mărturisit pentru prima
dată Învierea Domnului. De aceea, ele se fac model pentru toate femeile. Și
dacă ne gândim la ce ceea ce le îndemna Părintele Ilie Cleopa pe mame
spunându-le: „Mamelor, sunteţi
mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceţi Domnului, nu miresme de
mult preţ, ci credinţa voastră curată şi copii buni, bine educaţi şi
credincioşi. Vorbiţi-le mai mult de Dumnezeu, de sfinţi, de Biserică şi de
înaintaşi. Nu-i smintiţi cu nimic şi daţi-le să citească cărţi bune, cât mai
mult. Dumneavoastră puteţi contribui cât mai mult la înnoirea duhovnicească a
lumii, a Bisericii, a societăţii. Adăugaţi untdelemn sfânt în sufletele copiilor
dumneavoastră. Dintre ei vor ieşi mâine suflete mari, oameni buni, preoţi
credincioşi, dascăli luminaţi, creştini model. Viitorul familiei, al copiilor,
al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastră. Să fiţi la datorie ca şi
mamele noastre. Gândiţi-vă ce mame sfinte am avut!”.
Pornind de la ceea ce a spus
Părintele Cleopa, mă gândesc că ce-i mai de preț și ce poate fi mai frumos pentru
o soție decât asta, să știe că este Mironosița de azi? Ce dar mai frumos putea
să-i facă Dumnezeu decât acesta, de a fi Apostol, primul Apostol care a vestit Învierea
lui Hristos. Și mă gândesc acum și la un cuvânt al Părintelui Teofil Părăian
intitulat „Martorii Învierii Domnului”, dar și la ceea ce a spus Părintele
Cleopa, vedem că femeia este primul martor al Învierii și ea se face din
generație în generația martor al Învierii prin nașterea de copii și educarea lor.
Dacă Hristos a dat Apostolilor Preoția Sacramentală, pe femeie a restaurat-o
prin nașterea Sa din Fecioara Maria și prin arătarea Sa după Înviere Femeilor
Mironosițe, la preoția jertfei pe altarul nașterii de copii. De aceea, nimeni
nu mai poate spune că femeia se mai face vinovată de căderea în păcat. Și vedem
că acest lucru de restaurare a făpturii feminine s-a împlinit în istorie prin
vestitoarele Învierii Domnului, mamele eroine care au urmat exemplu Maicii
Domnului și a Femeilor Mironosițe bine-vestind copiilor lor credința curată, de
aceea este bine să le amintim pe câteva dintre ele: pe Sfânta Împărăteasă Elena
mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, apoi pe Emilia mama Sfântului
Vasile cel Mare, pe Antuza mama Sfântului Ioan Gură de Aur, pe Nona mama
Sfântului Grigorie din Nazianz, pe Monica mama Fericitului Augustin, pe
Anastasia mama Sfântului Andrei Șaguna și multe alte mame sfinte din istoria
Bisericii.
Femeile
de mai sus, mamele de mai sus au fost cu adevărat eroine, cu adevărat „mame de
afaceri și de succes” pentru că ele au cumpărat ingrediente de miresme duhovnicești
de la Hristos, pe care le-au târguit pe sufletele copiilor lor, făcându-i pe
aceștia oameni buni, creştini model, preoţi credincioşi, dascăli luminaţi ai
lumii și în cele din urmă Sfinții ai Bisericii, pentru ca miresmele cumpărate
de la Hristos să se întoarcă miruri pentru Hristos prin viețile model ale
fiilor lor. Și iată afacerea cea mai productivă pentru o femeie, misiunea de
mamă și soție. De aceea, femeiile nu trebuie să caute să renunțe la misiunea
lor de mamă și soție petrecând mai mult timp în afara familiei pentru că ne
spune și Sfântul Ioan Gură de Aur că „nimic
nu este mai de cinste pentru o femeie decât bărbatul ei”. Și precum soțul
este chemat să întrețină familia, femeia este ocrotitoarea casei.
Dacă ne gândim la această chemare a
soției de a fi ocrotitoare a casei, în vremurile de azi ni s-ar putea pune
întrebarea cum să mai fie ea ocrotitoare a casei când este nevoită pentru un
trai mai decent să meargă să muncească? Problema nu se ridică din cauza că ea
trebuie să muncească, ci problema este dată de felul în care femeia va ajunge
să vadă munca, începând să fie preocupată în cele din urmă de carieră,
zbătându-se pentru un salariu cât mai mare și ajungând la un salariu poate cu
mult peste al soțului, astfel preluând ea conducerea familiei şi uitând că
trebuie să pună accent pe autoritatea bărbatului ca soț și tată al copiilor.
Într-o astfel de familie nu mai există grija pentru suflet și mântuire, ci
grija pentru plăcerile trecătoare ale vieții. Așa se naște femeia independentă
din punct de vedere financiar care până la urmă uită să-și cinstească soțul.
Spunea Părintele Alexandru Rojdestvenskii că „soția trebuie să-și cinstească
întotdeauna sincer soțul în calitatea lui de cap al familiei. Această
îndatorire i-o insuflă Dumnezeu și legile firii, făcând-o mai slabă față de
bărbat și menind-o să fie ajutor al acestuia. Chiar dacă soția își întrece
uneori soțul prin calitățile morale, prin educație și experiență, nici atunci
nu are dreptul să iasă dintre hotarele rânduite de Legea lui Dumnezeu, ci
trebuie să păstreze întotdeauna cu sfințenie în suflet și să arate cu fapta
cinstirea cuvenită soțului”. Dar nu o supunere prostească, ci o supunere cu
dragoste, o supunere ca pentru Dumnezeu, care pleacă din iubire și rugăciune
pentru soț și unde este această supunere și Dumnezeu va binecuvânta acea familie
dând înțelepciune soțului.
Femeilor vreți soți model? Fiți soții
model! Ce frumos ar fi să domnească în familie această imagine: atunci când
soțul vine obosit de la muncă soția să-l aștepte cu masa pusă, cu un mic
aranjament floral ca la restaurant și cu zâmbetul pe buze. Nu sună frumos? Ba
da! Dar cum să fie bine și armonie în familie când soțul vine de la muncă iar soția
în loc să-l aștepte așa, ea stă în fața televizorului care promovează imaginea
femeii de succes. Dar care succes? Succesul de fațadă şi spunea un alt Părinte
rus, Protoiereul Artemie Vladimirov: „soției creștine i-aș dori să se rupă
puțin câte puțin, de imaginea energicei „lady” contemporane, care este
necruțătoare în judecățile sale critice și batjocorește neputințele soțului
său, neștiind că „dragostea îndelung
rabdă, este binevoitoare… nu se aprinde de mânie…toate le suferă, toate le crede…
toate le rabdă” (I Cor. 13, 4-7). Eu i-aș dori să se străduie totdeauna
să-i placă soțului, fiindcă pentru el trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai
dorită, cea mai dragă, trebuie să fie mângâietoarea lui și izvorul lui de
inspirației” și dacă mai pune aici îndemnul din cartea Pildelor referitor la
cum trebuie să fie soția pentru un soț: „cerboaică
preaiubită şi gazelă plină de farmec să-ţi fie ea; dragostea de ea să te îmbete
totdeauna şi iubirea ei să te desfăteze” (Pilde 5, 19)
Citind cele de mai sus ne putem
întreba până la urmă cum este soția? Trebuie ca prin faptele și iubirea ei să-l
îmbete întotdeauna pe soț. Dacă soția va fi așa nu se va mai putea plânge că
soțul vine beat de băutură, că o bate sau că o înșeală. Focul dragostei într-o
familie tot timpul este ținut aprins de soție. Soția poate prin focul dragostei
și al chibzuinței să-și îndrepte soțul și Sfântul cel cu Gură de Aur ne spune
cum poate soția să-și îndrepte soțul: „nu
atât cu vorba, cât cu fapta trebuie îndreptat soțul. În ce fel? Când vede că
ești așezată, necheltuitoare, că nu ești împătimită de podoabe, că nu ceri o
grămadă de bani, ci te mulțumești cu ceea ce este, că nu pretinzi nici aur,
nici mărgăritare, nici haine de preț, ci iubești cumințenia, curăția, bunătatea
și ceri de el aceleași lucruri, va asculta sfaturile tale cu răbdare și chiar
cu plăcere!”. Respectând exemplul Sfântului Ioan Gură de Aur, exemplu care
trebuie urmat încă înainte de căsătorie, femeia îl va face pe bărbat să preia şi el, la rândul lui, sfatul dat de
marele Solomon în Pildele sale: „nu te
uita la femeia linguşitoare, căci buzele celei străine picură miere şi cerul
gurii sale e mai alunecător decât untdelemnul, dar la sfârşit ea este mai amară
decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuţişuri. Picioarele ei
coboară către moarte; paşii ei duc de-a dreptul în împărăţia morţii. Ea nu ia
seama la calea vieţii, paşii ei merg în neştire, nici ea nu ştie unde.
Fereşte-ţi calea ta de ea şi nu te apropia de uşa casei ei” (Pilde 5, 3-8).
Însă, nu numai pe bărbat îl va face să urmeze acest exemplu, ci ea ca și femeie
se va feri să ajungă lingușitoare, sau după cum s-a denaturat termenul „o mironosiță”
şi va reuși să restabilească adevăratul sens al termenului devenind o
Mironosiță cu daruri alese pentru soț și pentru viitorii copii.
Soția nu trebuie să uite să-și
susțină soțul în toate planurile lui, îndreptându-le spre scopuri înalte, că
trebuie să-i fie sursă de inspirație și să-l îmbete cu iubirea ei. De asemenea,
nu trebuie să uite că misiunea ei este de fi soția și mamă și că datoare este
să se ocupe de firma numită familie și de bunurile mai de preț decât aurul și
argintul numite soț și copii. De aceea, poate îndemnul Sfintei Mucenițe
Alexandra, Împărăteasa Rusiei, trebuie să rămână veșnic în sufletul soției: „nu numai fericirea vieții bărbatului depinde
de soție, ci și dezvoltarea și creșterea caracterului său. O soție bună este o
binecuvântare cerească, cel mai bun dar pentru bărbat, îngerul lui și izvor de
bunătăți fără număr. Glasul ei este pentru el muzica cea mai dulce, zâmbetul ei
îi luminează ziua, sărutul ei este paznicul credincioșiei lui, mâinile ei sunt
balsam pentru sănătatea lui și pentru toată viața lui, hărnicia ei e chezășia
bunăstării lui, economia ei îi este cel mai de nădejde administrator, buzele ei îi sunt
sfetnicul cel mai bun, pieptul ei cea mai moale pernă, pe care sunt date
uitării toate grijile, iar rugăciunile ei sunt avocatul lui înaintea Domnului.”
Deci, întotdeauna nu trebuie uitat că
soția este binecuvântarea cerească pentru soț și ambii împreună formează un
singur trup spre Hristos, Viața Veșnică.
marți, 17 ianuarie 2023
Hrab Alexandru: Despre avva Antonie (Sfântul Antonie cel Mare) – ...
Hrab Alexandru: Viața și scrierile Sfântului Antonie cel Mare – 1...
vineri, 6 ianuarie 2023
joi, 5 ianuarie 2023
Predică la sărbătoarea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos - Părintele Placide Deseille
Predică la sărbătoarea
Botezului Domnului nostru Iisus Hristos[1]
În
economia anului liturgic, sărbătoarea Botezului Domnului este cel puțin la fel
de importantă ca sărbătoarea Crăciunului. Și vedem aceasta în primul rând din
însăși structura liturgică a acestei sărbători. Ea este precedată de un ajun în
care se slujesc ceasurile împărătești, la care ascultăm deja anumiți psalmi,
anumite texte ale Vechiului Testament care reiau temele fundamentale ale
sărbătorii. Apoi, urmează privegherea, asemănătoare aceleia a Crăciunului.
La Crăciun,
Domnul coboară printre noi, însă o face aproape în taină, arătându-se doar
Fecioarei Maria, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, lui Iosif, păstorilor și
magilor veniți din Răsărit, în mod discret însă, aproape tăinuit. Numai doi
evangheliști, Sfinții Matei și Luca, au cules direct de la cei apropiați lor
mărturii referitoare la primele luni, la primii ani din viața Mântuitorului
Hristos.
Astăzi
însă are loc manifestarea, arătarea oficială, am putea spune, a lui Hristos. El
este cu adevărat Mântuitorul Care vine în mijlocul nostru și Se arată pe deplin
poporului Său. Un rol cu totul special îl are în cadrul acestei manifestări un
personaj aparte, Sfântul Ioan Botezătorul. El apare în toate textele care ne
vorbesc despre Botezul lui Hristos, iar Biserica îi prăznuiește soborul a doua
zi după sărbătoarea Bobotezei, în strânsă legătură cu aceasta. Sfântul Ioan
Botezătorul este cel mai mare dintre proroci, deoarece în vreme ce ceilalți
proroci au vestit că Mântuitorul Hristos avea să vină, că Mesia urma să vină,
Sfântul Ioan Botezătorul vestește că Mesia a venit și că este prezent printre
oameni. El este cel care ni-L arată, ni-L desemnează și care este chemat să-L
boteze. Iar minunatele texte din slujbele liturgice ale sărbătorii de astăzi
exprimă sentimentele pe care le trăiește Sfântul Ioan Botezătorul în această
calitate, smerenia și fiorul de adorare care îl cuprinde în întregime.
Hristos
vine așadar pentru a fi botezat de Sfântul Ioan. El se manifestă apropiindu-se
de Ioan ca un păcătos asemenea altor păcătoși, arătând prin aceasta că a luat
asupra Sa păcatul nostru, că a luat asupra sa păcatul lumii. Nu că ar fi săvârșit
El vreodată cât de mic păcat personal, ci că a luat asupra Sa, în mod real,
păcatul lumii. Și-a asumat umanitatea noastră în starea ei de păcătoșenie și
pentru a ne arăta aceasta El vine astăzi pentru a primi Botezul din mâinile lui
Ioan. În acest sens vine, după cum El Însuși o spune, pentru „ plini toată
dreptatea”.
Botezul
lui Hristos capătă o semnificație cu totul deosebită, deoarece prin acest gest
simbolic, de cufundare în apă și de ieșire din ea, Mântuitorul Își vestește
deja moartea și Învierea din morți. El ia asupra Sa păcatul lumii, se afundă în
apă, iar la contactul cu trupul Său dătător de viață, această apă încetează a mai
fi distrugătoare ca potop, și se transformă în râurile raiului, în izvor
dătător de viață și de binefaceri pentru toți cei care se vor cufunda apoi în
ea pentru Sfântul Botez.
Da,
prin Botezul Său în apa Iordanului, Mântuitorul Hristos a instaurat taina
sacramentală a Botezului ca semn profetic al morții și al Învierii Sale
personale și, în același timp, ca taină a participării noastre la acestea, la
moartea și la Învierea Sa.
Se cuvine
să remarcăm faptul că în această scenă a Botezului sunt prezentate numeroase
imagini și figuri din Vechiul Testament. Mai întâi, avem râul Iordan; de asemenea,
avem vocea Tatălui, deja prezentă în însăși lucrarea creației, vocea Tatălui
care pronunță cuvintele creatoare: „Să fie cutare sau cutare lucru”, în cele șase
zile ale creației și care astăzi proclamă creația cea nouă în Persoana Fiului
Său Cel iubit. Îl vedem pe Sfântul Duh Care apare sub forma unui porumbel, ceea
ce ne trimite din nou cu gândul la primele zile ale creației, deoarece, pe când
Tatăl crea lumea cu Cuvântul, Duhul Sfânt era acolo. Cartea Facerii ne spune că
„Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Facere 1, 2). Și la
sărbătoarea de astăzi, Duhul lui Dumnezeu Se poartă deasupra apelor Iordanului
în chip de porumbel, pentru a ne arăta că se împlinește o nouă creație, prin
cuvântul Tatălui și cu puterea Duhului Sfânt.
Faptul
că Duhul Sfânt Se arată sub forma unui porumbel ne trimite la un alt pasaj din
Vechiul Testament, referitor la potop, mai precis la sfârșitul lui, când are
loc revenirea milostivirii divine, iertarea lui Dumnezeu manifestându-se prin
porumbelul trimis de Noe care se întoarce la arcă cu o ramură verde de măslin
în cioc (Facerea 8, 11). Porumbelul reprezintă semnul care se coboară din cer,
deasupra apelor Iordanului și se oprește deasupra lui Hristos în momentul
Botezului arată că tot potopul păcatului a luat sfârșit în potențialitate, că
prin Hristos, prin moartea și prin Învierea Sa, păcatul va fi biruit, că prin
și în Hristos, Tatăl îi oferă omenirii iertarea.
Da, faptul
că Duhul Sfânt Se manifestă astfel în chip de porumbel nu este deloc lipsit de
semnificație, evocând aceste numeroase aspecte.
Cufundarea
Mântuitorului în apele Iordanului și ieșirea sa din apă ne trimite cu gândul la
traversarea Mării Roșii de poporul lui Israel, eliberat din robia faraonului,
simbol al faraonului cel spiritual care este diavolul. Prin această traversare
a Mării Roșii, Israel se eliberează din robie, așa cum și noi, creștinii, ne eliberăm
prin Botez din robia diavolului, pentru a pătrunde în libertatea de fii ai lui
Dumnezeu. Însă după traversarea Mării Roșii, Israel a trebuit să traverseze și
deșertul. Și Hristos va trăi aceasta, fiind dus peste câteva zile, de Duhul în
pustie pentru a-l înfrunta pe diavol, pentru a se lupta cu el față către față
timp de patruzeci de zile, număr ce face trimitere la cei patruzeci de ani
petrecuți de poporul lui Israel în deșert. Iar pentru noi, cele patruzeci de
zile de post care se apropie fac referire la cele patruzeci de zile petrecute de
Mântuitorul Hristos în pustie.
Botezul
lui Hristos în apa Iordanului ne amintește și de trecerea Iordanului de către
poporul lui Israel, la încheierea celor patruzeci de ani de pribegie în deșert,
sub conducerea lui Iosua, al cărui nume este identic cu cel a lui Iisus,
reprezentând doar o transcriere diferită a acestuia. Iosua conduce poporul prin
Iordanul care se desparte în două lăsându-l să-l traverseze ca pe uscat, așa
cum se întâmplase și cu Marea Roșie, însă de data aceasta îl conducere spre
Pământul făgăduinței. La fel și Hristos, prin Botezul Său, ne face să intrăm împreună
cu El, pe urmele Lui și „în El” în adevăratul Pământ al făgăduinței care este
cerul; or, în scena Botezului Domnului vedem cerurile deschise, iar faptul că
ele se deschid este extrem de semnificativ. Acest lucru ne arată că acum putem,
datorită lui Hristos, adevăratul nostru Mesia, adevăratul nostru Iosua, să intrăm
în adevăratul Pământ al făgăduinței care este Împărăția cerurilor, în care
pătrundem deja prin intermediul Botezului, a cărui taină ar trebui să o retrăim
pe parcursul întregii noastre vieți creștine, în așteptarea revelării vieții noastre
cerești de dincolo. Sfântul Nicolae Cabasila, mare autor ortodox din veacul al
XIV-lea, insista în mod deosebit asupra folosului duhovnicesc pe care îl pot
avea creștinii citind și meditând asupra textelor de la slujba Botezului,
deoarece ele ne arată ce suntem și, în același timp, ce trebuie să devenim. Ele
ne revelează ce am devenit deja în mod definitiv și ceea ce trebuie să devenim
în mod tot mai real, într-o plinătate tot mai mare, pe parcursul întregii
noastre vieți de creștini.
Această
sărbătoare a Botezului Domnului ne invită deci să medităm asupra propriului
nostru botez, asupra acestui imens dar primit de la Dumnezeu Care a făcut din
noi fii ai lui Dumnezeu, Care ne-a altoit pe Hristos cel Înviat, pe Trupul Său
proslăvit Care a sfințit apele și Care revarsă acum asupra noastră, în toate zilele
vieții noastre, izvoare de har, deoarece tot harul și toată participarea
noastră la viața cea dumnezeiască ne vin prin sfânta și proslăvita omenitate a
lui Hristos.
Toate
aceste aspecte ne sunt revelate de acest praznic al Bobotezei și de toate
aceste minunate texte liturgice, atât de frumoase și bogate în semnificații la
care ar trebui să medităm mai mult. Și atunci Tatăl Se va putea apleca asupra noastre
pentru a ne spune: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit”. Fiecare dintre noi trebuie
să devină, în Fiul cel Unul Născut, fiu adoptiv al tatălui, nu într-un mod juridic
și exterior, ci în chip profund real, devenind cu adevărat părtaș la viața Sa
cea dumnezeiască.
Să ne
ajută bunul Dumnezeu ca acest lucru să se împlinească cu adevărat în fiecare
dintre noi, tot mai mult și în toate zilele vieții noastre, prin conlucrarea
noastră cu harul primit la Botez. Spre slava Tatălui, prin Fiul Său Cel Unul
Născut și în Duhul Sfânt, Dumnezeu Cel unul, Căruia I se cuvinte toată slava,
în vecii vecilor. Amin[2].
[1] Rostită
la Mănăstirea „Sfântul Antonie cel Mare” din Vercors, la 6 ianuarie 2009.
[2]
Părintele Placide Deseille, Cununa binecuvântată
a anului creștin. Predici la Duminicile și sărbătorile anului liturgic,
Traducere din limba franceză și introducere de Felicia Dumas, Doxologia, Iași,
2015, pp. 273-278. Cartea se poate cumpăra de aici: https://edituradoxologia.ro/cununa-binecuvantata-anului-crestin.