Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Filocalia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Filocalia. Afișați toate postările

luni, 17 ianuarie 2022

Viața și scrierile Sfântului Antonie cel Mare – 17 ianuarie

 


Viața și scrierile

Sfântului Antonie cel Mare – 17 ianuarie

 

      Omul bun și iubitor de Dumnezeu nu mustră pe oameni pentru rele când sunt de față; iar în dos nu-i bârfește. Dar nici celor ce încearcă să-i grăiască de rău nu le îngăduie”.

Sfântul Antonie cel Mare

 

Sfântul Antonie a fost cel dintâi monah care s-a retras în pustiu, fiind urmat de mai mulți ucenici. Viața lui, care a umplut de uimire lumea din acea vreme, a fost descrisă de Sfântul Atanasie, patriarhul Alexandriei.

Născut într-un sat din Egiptul de Mijloc, după moartea părinților săi, țărani cu bună stare,
Antonie s-a hotărât, pe la vârsta de 18-20 de ani, să vândă tot ce moștenise, să împartă săracilor și să-și închine viața Domnului. Aceasta s-a întâmplat pe la anul 270 după Hristos. La început nu s-a depărtat prea mult de locurile în care trăiau oamenii. Câtăva vreme i-a slujit drept adăpost un mormânt gol. Pe urmă, crescându-i dorința după singurătate, s-a retras în munții nisipoși de pe malul drept al Nilului. Mai târziu a părăsit și acest loc, și pe monahii care se strânseseră în jurul lui și s-a dus în mijlocul pustiei din preajma Mării Roșii, de unde venea numai la anumite răstimpuri pentru a da sfaturi pelerinilor care alergau să i le ceară. A murit la 356 și a fost înmormântat într-un loc necunoscut, neavând lângă el decât doi oameni de încredere, cărora le-a poruncit să nu descopere locul mormântului.

Ca scrieri adevărate ale lui au fost dovedite până acum șapte scrisori, amintite încă de Sfântul Ieronim[1]. Aceste șapte epistole le avem tipărite (în Migne, Patrologia Graeca, tom. 40) în două redacții, ambele în traducere latină. Prima redacție 9col. 997-1000) e o traducere a lui Symphorian Champerius, de la 1516, după un manuscris grec, care n-a fost indicat și a rămas necunoscut. O a doua, care cuprinde un text mai larg, tradus de pe un manuscris arab, o formează primele șapte epistole din cele douăzeci, date toate sub numele lui Antonie (col. 999-1066), din care însă pe cele treisprezece din urmă (col. 1016-1066) Klejna le-a dovedit că sunt ale lui Ammonah, ucenicul și urmașul lui Antonie la conducerea chinoviei de la Pispir. În timpul mai nou a început să fie descoperit și textul copt, cel original, al unora din aceste epistole.

O. Bardenhewer (Geschicte der altkirchlichen Literatur, vol. 3, ed. 2, p. 81) scira la 1923, până nu se dovedise că aceste epistole sunt ale lui Antonie, că ele nu pot fi ale lui și motivul că sunt prea de cuprins general și lipsite de putere și de sevă ca să fie de la marele ascet.

Cum stăm însă cu autenticitatea celor 170 de capete pe care Nicodim Aghioritul, care a trăit la sfârșitul veacului al 18-lea, le-a așezat în fruntea Filocaliei? Nici Bardenhewer, nici Viller-Rahner, din care iau acest însemnări, nu le pomenesc între scrierile atribuite lui Antonie. Ele nu se cuprinde nici în Patrologia lui Migne. Nu știm, de asemenea, după ce manuscrise le-a luat Nicodim Aghioritul. Ne dă aceasta dreptul să afirmăm cu siguranță că nu sunt ale Sfântului Antonie? Nu, acest drept nu-l avem. Chiar dacă azi el nu s-ar mai găsi în nici un manuscris ascuns pe cine știe unde, Nicodim Aghioritul le-a luat sigur din vreun manuscris care s-a putut pierde. Faptul că aceste capete au și ele același caracter general nu poate fi un argument sigur că nu sunt ale lui Antonie, cum nu e nici pentru epistole. Oarecari înrudiri interne între aceste capete li epistole se pot constata, deși ele sunt o lucrare deosebită, cu propriul ei cuprins. Asemenea înrudiri am avea, de pildă, în ideea de „om rațional”, pe care o folosesc și capetele și epistolele; în prețul ce se pune și în unele, și în altele pe „deosebirea între bine și rău”, pe caracterizarea lui Dumnezeu ca „medic” ș.a.m.d.[2].



[1] Dovada a făcut-o F. Klejna, „Antonius und Ammonas. Eine untersuchung über Herkunft und Eigenart der ältesten Mönchbriefe”, în Zeitschrift für katholische Theologie 62 (1938), 309-348. (Cf. Marcel Viller, SJ, und Karl Rahner, SJ, Aszese und Mystik in der Väterzeit, Fr. I. Br., Herder, 1939, p. 89.

[2] Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăța, lumina și desăvârși, vol. 1, Traducere din grecește, introduceri și note de Preotul Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, ed. IBMBOR, București, 2008, pp. 9-11.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină