Faceți căutări pe acest blog

vineri, 31 decembrie 2021

5 rezoluții pentru un 2019 mai bun/ Pentru 2022

 



5 rezoluții pentru un 2019 mai bun/ Pentru 2022

 

 

1. Roagă-te cât poţi mai frecvent şi mai fervent

Vrei să îl întâlneşti pe Hristos, caută-l în rugăciune! Rugăciunea este temelia unei vieţi duhovniceşti optime şi calea cea mai sigură spre Rai.

În anul 2019 fă tot posibilul să asculţi sfaturile Sfinţilor Părinţi şi să petreci mai mult timp în rugăciune, în dialog cu Dumnezeu şi sfinţii săi.

Pe cine iubeşti, în mod cert ţii aproape prin dialog. Fă acelaşi lucru şi în viaţa duhovnicească: vorbeşte cât mai des cu Dumnezeu.

Reaminteşte-ţi pe tot parcursul anul viitor cuvântul Sfântului Nectarie: „Rugăciunea este soarele ochilor nematerialnici ai sufletului. După cum soarele este lumină pentru trup, rugăciunea este lumină pentru suflet”.

2. Fă-ţi mai mult timp pentru lecturi duhovniceşti

Alocă mai mult timp lecturilor duhovniceşti, pentru că „eşti ceea ce citeşti”. Mintea, sufletul, omul întreg se formează şi prin prisma a ceea ce lecturăm.

Dacă vrei linişte, pace şi o minte limpede sporeşte timpul de lectură şi caută să te îmbogăţeşti selectând lecturi duhovniceşti.

Uite ce spune Sfântul Isaac Sirul despre lectură şi despre alegerea cu înţelepciune a cărţilor

„Fără citire mintea nu se poate apropia de Dumnezeu; ea atrage inteligența și o îndreaptă în fiecare clipă spre El; prin înțelegerile ei o botează depărtând o de lumea trupească și făcând o să fie neîncetat mai presus de trup. Nici o osteneală nu l face pe om să înainteze atât de mult cum o face citirea. Dacă o practică cineva de dragul adevărului, va găsi în ea toate acestea și altele asemănătoare”.

3. Fii mai ordonat!

Trăirea unei vieți dezorganizate este contrară voii divine întrucât „Dumnezeu nu este al neorânduielii ci al păcii”(I Corinteni 14:33).

Fă-ți planurile împreună cu Dumnezeu! În fiecare zi avem de luat decizii mai mult sau mai puțin importante. Prin implicarea lui Dumnezeu în planurile tale vei primi binecuvântare și ajutor.

4. Nu te sfii să îţi mărturiseşti credinţa în Hristos

Fii mereu mărturisitor. Chiar și pe social media! Adu-ți aminte de Sfinții Apostoli care foloseau toate mijloacele de comunicare existente pentru a propovădui Evanghelia.

Dacă te temi de reacțiile prietenilor tăi mai puțin angrenați în viața Bisericii, atunci când vrei să fii mărturisitor, nu uita ce a spus Mântuitorul „Cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (Luca 9:26).

5. Practică milostenia

Fii alături de cei care suferă, îndrumă-i pe cei ce au pierdut calea. Nu ignora pe cei ignoranți, ajută-i să înțeleagă, încurajează-i, empatizează!

Să ne dea Dumnezeu un an nou binecuvântat cu bucurii duhovnicești!

Sursa: http://basilica.ro/5-rezolutii-pentru-un-2019-mai-bun/

Idei pentru predica din 1 ianuarie: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, Sf. Ier. Vasile cel Mare și Anul Nou civil - †Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 






Idei pentru predica

din 1 ianuarie: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului,

Sf. Ier. Vasile cel Mare și Anul Nou civil

†Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

 

-        Tăierea-împrejur Mântuitorul arată că a venit să împlinească Legea, să o pună în practică, și în același timp să o plinească, adică să o desăvârșească.

-        Tăierea-împrejur Mântuitorul arată că a venit să împlinească Legea, să o pună în practică, și în același timp să o plinească, adică să o desăvârșească.

-        Taina Botezului este o tăiere-împrejur spirituală care înseamnă a tăia din preocupările noastre toate gândurile rele și toate simțămintele păcătoase.

-        Deci numele complet al Mântuitorului este Iisus – Dumnezeu Mântuitor și Hristos – Unsul lui Dumnezeu.

-        Creștinii păstrează din tradiția veche iudaică punerea numelui noului născut la vârsta de opt zile, „în general nume de sfinți, ca să fie ocrotiți prin rugăciunile lor copilul, dar și pentru a-i avea ca model”.

-        Sfântul Vasile cel Mare este „un păstor înțelept, un teolog profund, dar în același timp un om care ajută foarte mult pe cei săraci”.

-        De la Sf. Vasile cel Mare avem tradiția operei filantropice, a lucrării de caritate a Bisericii, această tradiție de a lega rugăciunea cu fapta cea bună, rugăciunea cu munca.

-        Sf. Vasile a realizat:

·         case pentru primirea străinilor;

·         case pentru bolnavi;

·         case pentru bătrâni;

·         cantine pentru săraci;

·         case pentru tratarea bolnavilor;

·         o leprozerie.

-        Anul nou civil, sărbătoare care derivă de la numele zeului roman Ianus, care era reprezentat cu două fețe, una îndreptată spre trecut și alta spre viitor, Anul Nou fiind un moment de bilanț.

-        Începutul lui ianuarie, „e timpul să ne gândim ce am făcut în trecut și să îndreptăm ceea ce n-a fost bine și să privim spre viitor cu speranță și cu gânduri bune de a săvârși mai multe fapte bune și de a ne apropia mai mult de Dumnezeu și de semenii noștri”.

Sursa: http://basilica.ro/live-parintele-patriarh-oficiaza-sf-liturghie-in-prima-zi-a-anului/

luni, 27 decembrie 2021

File din Jurnal: Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului,

 

 



Primește-L în inimă pe Mântuitorul

 

Pentru ei nu era loc la han.

(Luca 2, 7)

 

            Să ne reamintim emoționatul moment al Nașterii lui Hristos și ne vom pătrunde de înțelesul tainic și adânc al acestui eveniment. Nu s-a găsit loc la han pentru Cel ce a venit pe lume ca să mântuiască omenirea, Cel ce era Fiul lui Dumnezeu și Împăratul lumii.

            Mulțimea de popor care se îndrepta către Betleem era mare, toți se grăbeau într-acolo, către un eveniment care li se părea a fi cel mai important atunci și care făcea ca însăși apariția Mântuitorului lumii să nu fie luată în seamă.

            Apropiindu-ne de rememorarea acestui eveniment de supremă importanță pentru lumea creștină, pregătindu-ne să întâmpinăm sărbătoarea Nașterii Domnului, să nu lăsăm grijile pământești să înăbușe ceea ce este mai important în inima noastră, să-I face loc acolo în primul rând Mântuitorului nostru, să-L primim în inimă cu iubire, cu care să ne străduim să-i ajutăm, să-i alinăm și să le ușurăm viața semenilor noștri.

            În mijlocul deșartei larme a lumii, care însoțește de cele mai multe ori marile sărbători, să avem mereu înaintea ochilor chipul dumnezeiescului Prunc, ca să ne se poată spune că nu I s-a găsit loc la noi!

            Să facem binele în numele Lui, dând deoparte toată grija cea lumească[1].



[1] Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, în românește de Boris Buzilă, ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, București, 2008, p. 412.


 

Nașterea lui Hristos

 

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și

pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

(Luca 2, 14)

 

            Pe între pământul unde se propovăduiește numele lui Hristos se serbează nașterea lui Hristos. În fiecare an această sărbătoare aduce parcă cu sine un suflu proaspăt de iubire și lumină. În fiecare casă, în fiecare familie au loc pregătiri pentru această zi. Copiii o așteaptă cu bucuroasă nerăbdare, părinții se gândesc la surprizele pe care le vor face copiilor, toți stau cu gândul la cum va fi împodobit pomul de Crăciun.

            Nu trebuie să uităm însă că Crăciunul este în primul rând o zi sfântă, pe care o cinstim în amintirea acelei nemărginite Iubiri Care n-a pregetat să-L jertfească pe Fiul Său pentru mântuirea neamului omenesc. Așadar, pentru întâmpina și a petrece după cuviință această zi de sărbătoare, să fim pătrunși de evlavie în fața preacuratei icoane a Pruncului Iisus, fiindcă, altminteri, sărbătoarea ar fi lipsită de orice noimă. Sărbătorind nașterea Domnului, să ne rugăm ca duhul iubirii Sale să se trezească și să sporească în inima noastră, să afle în el iesle gata să-l primească. Să-L primim și să-I pregătim darurile de preț pe care I le vom pune înainte. Nașterea Domnului înseamnă iubire, pace, bunăvoire, iar bunăvoirea înseamnă iertare reciprocă, dorințe de bine și o dragoste care să îmbrățișeze toată omenirea.

            De acest sfânt Praznic să ne străduim să domnească în mijlocul nostru dreptatea și adevărul. Atunci se va repeta minunea: Hristos se va pogorî din nou pe pământ, fiindcă Duhul Său va sălășlui în fiecare dintre noi, iar tonurile cântării îngerești ne vor răsuna mereu în suflet, umplându-ne de nemărginită bucurie[1].



[1] Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, în românește de Boris Buzilă, ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, București, 2008, p. 413.




duminică, 26 decembrie 2021

De meditat la zile de sărbătoare

 



De meditat la zile de sărbătoare

Crăciunul este, poate, cea mai grea dintre perioadele anului. Bate și Valentine’s day. Fiindcă nicicînd presiunea socială, familială, emotională nu este atît de mare ca de Crăciun. Fericirea celorlalti, mai zgomotoasă și stridentă. Perfectiunea lor, mai vie. Bunăstarea lor – mai evidentă. Toti par să se descurce cu toate cele trebuincioase mai bine decît tine. Au bradul mai mare și mai strălucitor, cadouri mai frumoase și mai scumpe, treaba mai degrabă făcută, cozonacii mai pufoși și mai dulci, sarmalele mai bine învelite. Coafura, țoalele, bijuteriile potrivite. Pozele mai reușite. Pe Facebook apar traditionalele fotografii de familie de Crăciun, cu ei trei sau patru îmbrăcati în haine roșii, pupîndu-se și pozînd în familia perfectă și obstinant fericită. Numai zilele astea am numărat eu vreo patru, despre care știam adevărul din spatele pozei: amantlîcuri descoperite recent, abuz, alcoolism, nefericire și control, în ordinea de pe tricouri. Nu am putut da un amărît de like minciunii frumos ambalate. Pot crede unei poze făcute instant, într-un moment în care și o relatie altminteri nefericită are un moment de bine, însă nu pot valida o minciună cu premeditare. Am și întrebat pe cineva: de ce, dacă voi sunteti așa de rău, faceti pozele astea? Pentru copil, au zis, să aibă o amintire frumoasă micutul. Am zîmbit amar. Ce ne mai place să mintim și ne mintim! Cum ajungem să credem că dacă îmbrăcăm copilul în roșu și plătim o sesiune foto profi ștergem din memoria lui certurile noastre, nefericirea, faptul că nu ne suportăm, că el vede și simte asta în fiecare clipă. Cînd el ne va reproșa că i-am distrus copilăria cu scandalurile dintre noi și ura pe care am perpetuat-o ani de-a rîndul, vom scoate ca magicianul din pălărie poza de Crăciun din 2017 și i-o vom băga sub nas, despre ce vorbești, copile, avem dovezi roșu pe hîrtie fotografică de 8×13 că eram o familie frumoasă și fericită! Inventezi.

Ne comparăm mereu cu minciunile sociale ale celorlalti și mereu ieșim pe minus. Și așa ajungem să ne simtim mai greșiti, mai defecti, mai singuri, mai nefericiti, mai deprimati decît toată lumea. Iar asta ne adîncește depresia și sentimentul de inadecvare. Și atunci mintim și noi, să nu cădem de fraieri. Mimăm și noi binele sărbătoresc, doar nu suntem mai proști decît altii.

Știu oameni care au luat bani împrumut de la institutii din alea de credit instant ca să aibă bani de cadouri scumpe, să nu se facă de rîs la neamurile mai bogate cu care nu se văd decît o dată pe an, la masa de Crăciun. Fiindcă vor să simuleze o bunăstare pe care nu o trăiesc și mai degrabă se lasă picati cu ceară decît să admită că nu le merge tocmai strălucit. Asta i-ar face mai putin buni decît ceilalti, le-ar scădea și mai tare stima de sine, i-ar face să admită că ei nu au reușit, e ceva greșit la ei. Le-ar activa rușinea.

E multă, enorm de multă presiune. Toate luminițele de pe străzi, colindele și cîntecele de sezon vesele care rulează pe fundalul oricărui magazin, for fuck’s sake, și la funebre îl auzi pe Hrușcă în perioada asta dacă ai ghinion să trebuiască să alegi un sicriu, goana tuturor după cadoul cel mai frumos, cel mai potrivit. Și în toată veselia stridentă, generalizată, dacă tu ești trist, cum să nu te simti și mai trist și mai nepotrivit în peisaj? Mai greșit, mai singur în drama ta?

Apoi sunt vizitele și mesele de Crăciun, aproape toate fiindcă așa se face, așa e traditia, nu avem de ales, o dată pe an e Crăciunul. Și epuizarea pentru a pregăti totul, pentru a termina salata de biof care numai biof nu contine, și ouăle umplute, și cozonacii, și friptura. Ca apoi să ți se umple (sau să umpli, la rîndul tău) casa și masa de tot felul de oameni pe care i-ai evitat tot anul sau ani de-a rîndul, nu întîmplător. Unul dintre marile motive de anxietate și depresie. Fiindcă acolo ți se apasă pe toate rănile și problemele nerezolvate de cînd erai mic. Te nimerești la masă cu toti oamenii ăia, fiecare bea cîte ceva și te trezești că tranșati vreun conflict rămas suspendat de la masa precedentă sau din copilărie, reproșurile zboară, unchiul se îmbată și tipă la nevastă, femeile tipă la copii, ăia zbiară și mai tare, verișoarele se privesc cu invidie pe sub genele rimelate, uite-o pe fufa aia cu ce blană a venit, oare de unde are atîtia bani, sigur are vreun amant bogat, că bărbat-su, vai steaua lui, apoi se apleacă și îi șoptește la ureche bărbatului, Gicule, vreau și eu blană din asta, ce, noi suntem mai prejos decît ăștia, dragă, m-ai adus ca pe o săracă, să mă înjosesc, apoi cu voce tare, Nicu a zis că îmi ia mașină nouă de Crăciun, a comandat-o, trebuie să-mi sosească, să vezi ce frumoasă e, full-option, spune-le, dragă, cît a costat, o avere! Și cei care nu-și vorbesc, nora care nu a mai lăsat copilul la bunica dinspre tată fiindcă e certată cu scorpia aia, nu mergem nicăieri, du-te singur la mă-ta aia dacă vrei, eu ti-am zis că nu calc acolo, ce dacă e Crăciunul. Și apoi vii acasă sau pleacă toată lumea aia și te pui pe plîns, ce naiba mi-o fi trebuit să îi chem/să mă duc, parcă nu știam de anul trecut că o să mă facă să mă simt? Și ce cadouri oribile am primit…

Între timp, au apărut sfaturile moderniste, care îti spun că nu e nevoie să faci toate astea, e ok si dacă nu faci cozonaci și nu inviti pe nimeni, e ok și dacă nu ai casa lună și bradul perfect, e ok orice, important e să fii tu fericit, numai că lucrurile astea le știm cu totii rational, însă, din nefericire, aproape nimeni nu face lucrurile rational, ci emotional, degeaba știu că e ok să fie casa mizerabilă, dacă eu nu sunt în regulă cu asta, după ce 50 de ani am făcut același lucru, cum mă conving eu de pe o zi pe alta că acum e ok să fie și altfel? Iar faptul că nu reușesc pune și mai multă presiune pe mine. Ce e greșit cu mine, de ce eu nu pot face așa cum scrie X că face, că ea e relaxată și zen și face sărbători minunate, în timp ce eu mă stresez ca o proastă? Toti știm rational că nu avem nici motive să fim depresivi dacă suntem sănătoși și avem un acoperiș deasupra capului, dar asta nu ne face să devenim brusc veseli, doar fiindcă ne repetăm motivele rationale pentru care nu ar trebui să ne simtim așa cum ne simtim.

Presiune, presiune, presiune. Îmbuibare. Iar dacă le alături, aproape că întelegi motivul pentru care presiunea vine la pachet cu îmbuibarea. Sau invers, îmbuibarea la pachet cu presiunea. Fiindcă, aproape întotdeauna, mîncatul excesiv (orice excesiv, for that matter, băutul excesiv) vine ca răspuns emotional la vidul emotional care se creează în interiorul nostru. Mănînc (beau) ca să umplu cu ceva golul ăla, tristetea, inadecvarea, sentimentul că sunt defect, rușinea, frica. Probabil nu întîmplător mîncăm atît de mult de sărbători, cînd presiunea de a fi conformi, fericiti șamd este cea mai mare din tot timpul anului. Mîncăm și bem ca să uităm, fiindcă e cel mai la îndemînă panaceu, fiindcă îndulcește suferinta.

Și nimic din toate astea nu s-ar întîmpla dacă noi am fi bine cu noi. Dacă am fi sinceri cu noi și cu ceilalti. Dacă nu am avea vieti duble, nu în sensul de adulter, ci în sensul de a fi unii cînd suntem singuri cu noi înșine și altii cînd suntem alături de ceilalti. Dacă am avea curajul vulnerabilitătii. Dacă nu am avea o mie de măști. Dacă ne-am cunoaște cu adevărat și ne-am lăsa cunoscuti.

Asta îmi amintește de un film italian foarte mișto, pe care vi-l recomand de sărbătorile astea, e făcut anul trecut parcă și vorbește despre faptul că ne suntem atît de străini unii altora, chiar dacă trăim în aceleași case cu anii sau suntem prieteni de cînd eram mici. Actiunea are loc la o masă festivă, care ar putea fi masa de Crăciun de care vorbeam mai devreme, unde niște prieteni foarte vechi, cupluri, genul prieten de familie dintotdeauna, se lasă prinși în capcana unui joc de-a adevărul. Cineva aruncă provocarea de a pune toate telefoanele mobile pe masă și de a răspunde la ele pe speaker și de a citi cu voce tare orice mesaje vor primi pentru tot restul serii. Ce urmează e lesne de prevăzut, nu e așa? Nu încercati asta acasă, la masa de Crăciun. Fiindcă chiar suntem perfect necunoscuti, celorlalti, dar și nouă înșine.

Sărbători fără incidente majore vă doresc. Că alea minore sunt inevitabile, nu e așa? Am văzut eu bărbati aproape bătuti în supermarket de neveste vigilente și aprige, în goana după făină și carne tocată.

 

De Petronela Rotar

Sursa: https://www.facebook.com/Desufletpentrusuflet/photos/a.662667133822077/4654563064632444/

vineri, 17 decembrie 2021

Despre post

 

Ține post:

 

Ține post de la a-i judeca pe ceilalți

Ține post de la cuvinte care rănesc

Ține post de la a fi nemulțumit

Ține post de la a te enerva

Ține post de la bârfă

Tine post de la minciună

Ține post de la patimile tale

Ține post de la a-ți acorda atâta importanță

Ține post de la a te îngrijora pentru orice fleac

Ține post de la a te descuraja

Ține post de la tot ce te desparte de Dumnezeu !

 

Însă:

 

Nu ține post de la rugăciune

Nu ține post de la a face fapte bune

Nu ține post de la a face milostenie

Nu ține post de la a participa la Sfintele slujbe

Nu ține post de la iertare

Nu ține post de la răbdare

Nu ține post de la speranță

Nu ține post de la a înțelege pe celălalt

Nu ține post de la tot ce te apropie de Dumnezeu !

 

Sursa: https://www.facebook.com/photo/?fbid=10159636335381678&set=gm.1022764548568419

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină