O inimă perfectă

 

O inimă perfectă

 

 

Într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraș și a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din împrejurimi. Nu după multă vreme, în jurul lui s-a strâns o mare mulțime de oameni și toți îi admirau inima care într-adevăr perfectă. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisură. Da, toți au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată. Tânărul era foarte mândru de inima lui și nu contenea să se laude singur cu ea. Când deodată de mulțime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniștit, el a rostit ca pentru sine:

-                     „Și totuși, perfecțiunea inimii lui nu se compară cu frumusețea inimii mele”. Oamenii din mulțimea strânsă în jurul tânărului au început să-și întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Până și tânărul a fost curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, locuri unde bucăți din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucățile străine și inima bătrânelului fiind sinuoase, chiar colțuroase pe alocuri. Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucăți întregi din inima concurentă, răni larg deschise, încă sângerânde.

-                     „Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă, își șopteau uimiți oamenii”. Tânărul, după ce examinase atent inima bătrânelului, și-a ridicat privirea și i-a spus râzând:

-                     „Cred că glumești, moșnege. Privește la inima mea – este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi și durere.

-                     „Da, a spus bătrânelul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aș schimba niciodată inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea – rup o bucată din inima mea și i-o dau omului de lângă mine, care adesea îmi dă în schimb o bucată din inima lui, ce se potrivește în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru că bucățile nu sunt măsurare la milimetru, rămân margini colțuroase, pe care eu le prețuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtășit-o cu cel de lângă mine. Uneori am dăruit bucăți din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucățică din inima lor. Acestea sunt rănile deschide din inima mea, găurile negre – a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Și deși aceste răni sângerează încă și mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până și pentru acești oameni; și, cine știe, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine și să-mi umple locurile goale cu bucăți din inimile lor. Înțelegi acum, dragul meu, care este adevărata frumusețe a inimii?” – a încheiat cu glas domol și zâmbet cald bătrânelul.

Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrânel, a rupt o bucată din inima lui perfectă și i-a întins-o cu mâini tremurânde. Bătrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucată din inima lui brăzdată de cicatrice și a dat inima tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colțuroase. Tânărul și-a privit inima, care nu mai era perfectă, dare care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima cândva perfectă pulsa de-acum dragoste din inima bătrânelului. Cei doi s-au îmbrățișat, și-au zâmbit și au pornit împreună la drum. Cât de trist trebuie să fie să mergi pe calea vieții cu o inimă întreagă în piept. O inimă perfectă, dar lipsită de frumusețe...

...........................................................................................................................................

O inimă rănită este semnul cultivării sensibilității relaționale. Întemeiat pe credința în Dumnezeu creștinismul ne învață să-l iubim pe fiecare om ca pe o ființă de neînlocuit cu o valoare absolută. Cicatricea sufletului este amprenta purtării unei iubiri care oferă, investește, se jertfește chiar dacă primește înapoi indiferență, dezinteres sau chiar ură (Matei 5, 46-48)[1].

---

[1] Pr. Lect. Univ. dr. Ovidiu Panaite, Prin joc spre viață, Reîntregirea, Alba Iulia, 2010, pp. 247-248

Ieremia

 

Ieremia

 

 

            Ieremia s-a născut cu probleme fizice, cu probleme de înțelegere și cu o boală cronică ce îi lua puțin câte puțin din viață. Chiar și așa, părinții lui încercaseră să-i ofere o viață cât mai normală și l-au trimis la școala primară „Sfânta Tereza”. La 12 ani, Ieremia era în clasa a doua, fiind incapabil să învețe. Învățătoarea lui, Doris, era tot timpul deranjată de el. Se răsucea în scaun, îi ieșea salivă din gură și scotea gemete. Câteodată vorbea atât de clar, încât se părea că o rază de lumină a pătruns în mintea lui încețoșată, dar, de cele mai multe ori, Ieremia o făcea pe învățătoare să se simtă prost. Într-o zi, i-a sunat pe părinți și i-a chemat la școală să vorbească despre Ieremia. În timp ce părinții se așezau încet pe scaune în clasa goală, Doris le-a zis: „Ieremia ar trebui de fapt să fie într-o școală de copii specializată pe probleme pentru cei ca el, nu este bine ca el să stea într-o școală unde copiii nu prezintă probleme de învățare, mai ales că este o diferență mare între el și ceilalți copii din clasă”. Mama lui Ieremia a început să plângă, în timp ce soțul ei spunea: „Nu este nici o școală de acest gen prin apropiere, suntem siguri că lui îi place aici”. Doris a meditat pentru o vreme după ce au plecat ei, ar fi vrut să nu fie atât de dură cu ei. Până la urmă, Ieremia nu avea decât o boală cronică, dar nu era drept să-l țină în clasă. Ea avea 18 elevi pe care trebuia să-i învețe, iar Ieremia le distrăgea atenția, în plus, niciodată nu avea să învețe să citească sau să scrie. La ce bun să pierzi atât încercând?

            În timp ce să gândea ala situația asta, a avut un sentiment de vină: „Oh, Doamne, uite-mă cum mă plâng de problemele mele care nu sunt nimic în comparație cu durerea acestor oameni! Te rog, ajută-mă să fiu mai răbdătoare cu Ieremia!” Și din acea zi, a făcut eforturi să nu bage în seamă gemetele lui Ieremia. Într-o zi, Ieremia s-a dus până la catedra ei, târându-și după el piciorul bolnav. Apropiindu-se de ea, i-a spus: „TE IUBESC!” Și a zis atât de tare încât toți copiii din clasă au auzit. Au început să râdă pe ascuns. Fața lui Doris era roșie de rușine și bâlbâindu-se i-a zis: „E foarte frumos, Ieremia, dar acum du-te la locul tău, te rog”. Primăvara se apropia și copii, emoționați vorbeau despre Paște.

            Doris le-a spus povestea morții și învierii Domnului Iisus și despre renașterea naturii primăvara, a dat câte un ou mare de plastic fiecărui copil și le-a spus: „Vreau să luați acasă ouăle astea și să mi le aduceți mâine înapoi cu ceva înăuntru care să reprezinte o nouă viață, ați înțeles cu toții?” „Da”, au răspuns emoționați. Toți, mai puțin Ieremia, el doar a ascultat cu atenție și ochii lui nu au privit în altă parte decât la fața învățătoarei. În mod curios, de data aste nu mai gemuse. Să fi înțeles oare povestea morții și învierii Domnului Iisus? O fi înțeles tema pe care le-o dăduse învățătoarea pentru a doua zi? A doua zi de dimineață, 19 elevi erau în clasă, zâmbind și vorbind, în timp ce lăsau fiecare ouăle la catedră într-un săculeț de pânză. După ora de matematică, era timpul să deschidă ouăle. În primul ou, Doris a găsit o floare. „Oh, da, o floare este semnul unei vieți noi, când plantele încep să crească înseamnă că a venit primăvara”. O fetiță a ridicat mâna și a zis: „Hei, este al meu”. Următorul ou avea un fluture de plastic care părea real. Doris l-a ridicat și a spus: „Cu toții știm că omida se schimbă: crește și se transformă într-un fluture frumos și asta este într-adevăr tot o nouă viață”. Micuța Judith a strigat cu mândrie: „acesta este al meu”. Atunci Doris a deschis cel de-al treilea ou. A rămas surprinsă. Oul era gol!

            S-a gândit: „Cu siguranță este al lui Ieremia care bineînțeles că nu a înțeles instrucțiunile”. Ca să nu-l facă de rușine pe Ieremia, a luat oul și l-a pus încet alături pe catedră și tocmai voia să scoată alt ou când, deodată, Ieremia a strigat; „Nu vorbiți și despre al meu, doamna învățătoare?” Doris i-a răspuns: „Dar, Ieremia, oul tău este gol!” Ieremia a privit-o drept în ochi pe învățătoare și i-a spus cu blândețe: „DA; DAR ȘI MORMÂNTUL DOMNULUI IISUS ERA GOL!” Timpul parcă s-a oprit în loc până să mai zică ceva învățătoarea. Doris l-a întrebat: „Tu știi de ce era gol mormântul?” „Da!, a exclamat Ieremia, Domnul Iisus a fost crucificat și pus într-un mormânt, iar Tatăl lui l-a înviat!” Clopoțelul a sunat de pauză. În timp ce copiii ieșeau alergând în curte, Doris a început să plângă. O trecuse un fior cutremurător. Trei luni mai târziu, Ieremia a murit. Toți cei prezenți la înmormântare au fost surprinși să vadă 19 ouă pe mormântul lui Ieremia. Toate erau goale.

            Fie ca viața noastră să însemne o continuă renaște a lui Iisus^[1].

---

[1] Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 6, ed. Pauline, București, 2006, pp. 54-59.

De ascultat pentru suflet

Charlie Chaplin - Cel Mai Bun Discurs Motivational

N-ai încredere în tine, urmărește asta!

Zidul și parcul!

 

Zidul și parcul!

 

 

            Povestea următoare este despre doi bărbați grav bolnavi, imobilizați la pat împărțind aceeași cameră de spital. Unuia dintre ei i se permitea să stea așezat în fiecare zi câte o oră pentru a facilita drenarea fluidului din plămâni. Patul său era poziționat în dreptul singurei ferește din cameră.

Celălalt bărbat era imobilizat în poziție culcată și îi era inaccesibilă ipotetica priveliște pe care o oferea unica fereastră.

Cei doi nu aveau altceva de făcut decât să stea de vorbă. Și vorbeau la nesfârșit: despre soțiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar și despre locurile în care își petreceau vacanțele. În fiecare după-amiază, cel căruia i se permitea să stea așezat, îi descria celuilalt ceea ce vedea afară.

Omul care nu putea privi pe fereastră ajunsese să trăiască pentru ora aceea din zi când i se descria amănunțit ceea ce se întâmpla în afara spitalului. Perspectiva sa se lărgea și căpăta substanță datorită acestei descrieri. Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un minunat lac. O mulțime de rațe sălbatice și lebede își găsiseră cămin în acel lac, iar copiii se jucau lansând în apă bărci în miniatură. Îndrăgostiții se plimbau îmbrățișați admirând florile în toate culorile curcubeului ce creșteau din belșug în parc. Copacii seculari mărgineau aleile, iar pe cer se profilau clădirile orașului ce se vedea în depărtare.

Omul de la fereastră povestea cu o voce domoală și cu detalii minuțios alese tot ce parcul îi dezvăluia. Celălalt se lăsa purtat de poveste închizând ochii și imaginându-și toate scenele. Într-o după-amiază călduță omul de la fereastră povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Deși bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reușea să își imagineze clovnii, carele alegorice, caii împodobiți și mașinile decorate de sărbătoare.

Zilele treceau, iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios pe șansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întâmpla afară, dar și-ar fi dorit să fie el cel care putea admira priveliștea. Începuse să-și antipatizeze colegul de cameră și, în cele din urmă, ajunsese să-și dorească cu disperare să fel așezat în locul aceluia.

Într-o dimineață, infirmiera ce îi avea în grijă constantă că bolnavul de la fereastră murise liniștit în somn. Cu tristețe, cheamă asistenții să ia trupul neînsuflețit.

Curând după aceea, bolnavul ce tânjea după patul de lângă geam întrebă dacă nu poate fi mutat în locul pe care și-l dorise atât. Infirmiera îl transferă imediat și se asigură că stă confortabil apoi îl lăsă singur. Încet și cu mare greutate bolnavul nostru reuși se să proptească într-un cot și să încerce să arunce o primă privire afară. În sfârșit, se putea bucura nemijlocit de priveliștea de afară!

Se căzni să se întoarcă și privi pe fereastră. În locul parcului nu era decât un zid gol! Sună infirmiera și o întreabă: „Cum se face că omul acela, colegul meu de cameră, vedea un parc și un lac și îmi descria totul atât de fidel? Cum putea să îmi spună despre frumusețe și dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi de cărămidă?”

Sora îi răspunse surprinsă: „Vai! Nu știai că bietul tău coleg de cameră era orb? Nu putea vedea nici măcar zidul darămite altceva”. Apoi adăugă tristă: „Poate vroia doar să te încurajeze”[1].

---

[1] Pr. Lect. Univ. dr. Ovidiu Panaite, Prin joc spre viață, Reîntregirea, Alba Iulia, 2010, pp. 267-268

Toată lumea poate face ceva

 

Toată lumea poate face ceva

 

 

Principala diferență dinte un om obișnuit și un luptător constă în faptul că luptătorul consideră orice situație o provocare, în timp ce omul obișnuit consideră orice situație fie o binecuvântare, fie un blestem.

Don Juan

 

            Roger Crawford[1] avea tot ce îi trebuie ca să joace tenis, mai puțin două mâini și un picior.

            Când părinții lui Roger și-au văzut pentru prima dată fiul, ei au văzut un copil cu un singur deget ieșit direct din antebrațul drept și cu două degete ieșite din cel stâng. Pruncul nu avea deloc palme. Brațele și picioarele sale erau mai scurte decât cele normale. La piciorul drept avea doar trei degete, iar cel stâng era atât de contorsionat încă mai târziu a trebuit amputat.

            Mediul le-a explicat că Roger suferea de ectrodactilism, un defect din naștere rar întâlnit care afectează doar un copil din 90.000 în Statele Unite. Medicul a adăugat că Roger nu va putea umbla niciodată și că nu va putea avea grijă de el.

            Din fericire, părinții lui Roger nu i-au dat crezare medicului.

̶            Părinții mei mi-au spus întotdeauna că nu sunt decât atât de handicapat cât doresc să fiu, a declarat mai târziu Roger. Ei nu mi-au permis niciodată să îmi plâng singur de milă sau să profit de compasiunea celorlalți oameni în urma handicapului meu. Odată, am avut necazuri la școală din cauza că îmi predam întotdeauna prea târziu lucrările (Roger trebuie să țină pixul cu ambele mâini, așa că scrie foarte încet). L-am rugat pe tata să le scrie un bilet profesorilor mei, în care să le solicite prelungire de două zile pentru predarea temelor. Tata m-a refuzat și mi-a spus să încep să lucrez la teme cu două zile mai devreme!

            Tatăl lui Roger l-a încurajat întotdeauna pe acesta să facă sport, învățându-l să arunce și să prindă mingea de volei și să joace fotbal pe terenul sportiv al școlii. La vârsta de 12 ani, Roger a reușit să prindă un loc în echipa de fotbal a școlii.

            Înaintea fiecărui meci, Roger obișnuia să își vizualizeze visul, de a înscrie un eseu. Într-o zi, el a avut noroc. Mingea a ajuns la el și tânărul a început să alerge cât de tare putea cu piciorul său artificial către linia de marcare. În jurul lui, antrenorul și colegii săi îl aclamau din răsputeri. La linia de zece yarzi, un adversar l-a prins din urmă și s-a agățat de glezna lui stângă. Roger a încercat să își elibereze piciorul artificial, dar acesta s-a desprins de tot.

̶            Eram, încă în picioare, își amintește Roger. Nu știam ce altceva mai bun aș fi putut face, așa că am început să țopăi către linia de marcare. În sfârșit, arbitrul și-a ridicat fanionul. Am înscris un eseu! Chiar mai mult decât cele șase puncte marcate, privirea descumpănită a adversarului meu care rămăsese cu piciorul meu artificial în mână face toți banii!

            Dragostea de sport a lui Roger a continuat să crească, la fel ca și încrederea în sine. Nu toate obstacolele erau însă la fel de greu de depășit pentru el. de pildă, mâncatul în sala de mese alături de colegii săi s-a dovedit extrem de dureros pentru Roger (care se chinuia să își ducă mâncarea la gură), la fel ca și eșecurile sale de la cursul de dactilografie.

̶            Cursul de dactilografie m-a învățat o lecție valoroasă, povestește el: nu le poți face pe toate. Cel mai bine este să te concentrezi asupra lucrurilor pe care le poți face cel mai bine.

            S-a dovedit că unul din lucrurile pe care le putea face Roger era să țină racheta de tenis. Din păcat, atunci când o rotea prea tare, o scăpa cu ușurință din mână. Întâmplarea a făcut să găsească într-un magazin de vechituri o rachetă cu mâner dublu, în care degetul său putea intra cu ușurință. Acest model i-a permis să folosească racheta la fel ca un jucător profesionist. Roger a practicat zi de zi, iar în scurt timp a devenit capabil să joace meciuri întregi, ba chiar să câștige o parte din acestea.

            El nu s-a oprit însă aici. A continuat să practice cu înverșunare și a făcut o operație la cele două degete pe care le avea la mâna stângă, fapt care i-a permis să prindă mai bine racheta, îmbunătățindu-și astfel foarte mult jocul. Deși nu avea nici un exemplu la care să se raporteze, Roger a devenit obsedat de jocul de tenis, și încetul cu încetul a început să câștige din ce în ce mai multe meciuri.

            El a continuat să joace tenis în timpul facultății, încheindu-și cariera cu 22 de victorii și 11 înfrângeri. Mai târziu a devenit primul jucător de tenis cu handicap fizic certificat ca jucător și antrenor profesionist de către Asociația Tenismenilor Profesioniști din Statele Unitate. La ora actuală, Roger face turnee prin întreaga țară și ține seminare în care îi învață pe participanți ce înseamnă să fii un învingător indiferent de condiția ta.

̶            Singura diferență dintre voi și mine, le spune el participanților, este că voi îmi vedeți mie handicapul, în timp ce eu nu îl văd pe al vostru. Nu există om fără un handicap sau altul. Când oamenii mă întreabă cum cred că îmi voi depăși handicapul, le răspund că nu pot face orice face un om normal, dar în timp am învățat ce lucruri nu pot face cu nici un chip – de pildă să cânt la pian sau să mănânc cu bețișoarele chinezești – dar ceea ce este mai important, ce lucruri pot fac. De aceea, mă dăruiesc din tot sufletul lucrurilor pe care le pot face.

Jack Canfiel[2]

---

[1] Vorbitor motivațional și autor american de bestselleruri.

[2] Jack Canfield și Mark Victor Hansen, Supă de pui pentru suflet. Povești adevărate de viață care deschid inima și trezesc spiritul, Traducere din limba engleză: Cristian Hanu, Adevăr Divin, Brașov, 2014, pp. 212-215.

O fetiță de 5 ani, maestră în credință

 

O fetiță de 5 ani, maestră în credință

 

            La Colegiul „Nuestra Señora del Pilar”, din Chapinero, în Bogota, în timpul unui curs al Escuela de Padres de Familia având ca subiect Credința, în al doilea semestru din 2001, unul dintre participanți a luat cuvântul și a spus:

-          „Azi dau mărturie personală despre un lucru pe care nici eu însumi nu l-aș fi crezut

vreodată”. La auzul acestor cuvinte, toți au făcut liniște; îl cunoșteau foarte bine pe care vorbea pentru că nu era foarte implicat în problemele religioase.

-          „În mine s-a întâmplat un lucru extraordinar. Avea cancer în ultima fază și, deși sunt

medic, nu-mi venea să cred, în ciuda durerii de cap continue. Am fost la mai multe clinici, unde mi-au făcut radiografii, și toate indicau același rezultat. Deși nu voiam să recunosc, existau probleme: cancer în ultima faza în propriul meu craniu!”

            În sala de conferințe era o liniște absolută.

-          „Într-o noapte am început să plâng împreună cu soția mea, deoarece trebuia să înfrunt

această fatală realitate. Ea nu știa ce să-mi spună, doar mă îmbrățișa. Dar după ușa se afla fiica mea de numai 5 ani, elevă la Colegio del Pilar, care ne găzduiește azi. În liniște, ea a venit și ne-a îmbrățișat pe amândoi și prin prudența sa a arătat înțelegere. A întrebat: «Tati, ce ți-a spus doctorul?» Nimic grav, am răspuns, preocupat să-mi ascund lacrimile.

-          „Dar tu ești medic. Analizele și durerea ta de cap zilnică… ce-ți spun?” avea un ton

patetic și demn de oamenii în vârstă.

-          „Da, sunt un pic bolnav…”

-          „Fetița m-a îmbrățișat cu multă blândețe până m-a făcut să plâng în brațele ei. Mi-a

spus suav:

-          „Liniștește-te, tati, în timp ce îmi mângâia zona parietală a capului, unde aveam acele dureri atroce”.

-          „În acea noapte, m-am lăsat ghidat de ea. M-a luat de mână, m-a dus în pat, s-a așezat

pe margine, m-a sprijinit și, ca o persoană adultă mi-a zis”:

-          „Dumnezeu nu mă dezamăgește!”

-          „M-a făcut să pun capul pe picioarele ei, și-a așezat mâinile pe partea capului care mă

durea, și cu o încredere și o credință nemaiîntâlnite, a spus”:

-          „Mami, hai să ne rugăm pentru sănătatea tăticului meu. Eu știu o rugăciune”.

-          „Și cu mâinile puse pe capul meu, și-a închis ochii și a afirmat din nou, cu o enfază

nemaipomenită”:

-          „Dumnezeu nu mă dezamăgește! – și a adăugat – mămico, să ne rugăm!

-          „închizându-și ochișorii, s-a rugat lent rugăciunea de la Virgen Pilar, pe care a învățat-

o la Colegiul, cu o devoțiune atât de profundă încât eu însumi eram înduioșat. Fără să știu cum, simțeam ceva ciudat în creierul meu. Într-adevăr, îmi reveneam în poala micului meu înger care se ruga cu atâta încredere. A terminat rugăciunea către Fecioară și a adăugat cereri:

« - Tu, Dumnezeul meu, nu mă poți dezamăgi. Tăticul meu trebuie să rămână sănătos. Tu nu mă dezamăgești! Mami și cu mine nu putem rămâne singure…»”.

-          „Sentimentul meu se transforma într-un respect imens pentru o persoană care îmi

dădea atâtea dovezi de maturitate și de încredere în Acela pe care eu îl dădeam la o parte… micul meu îngeraș îmi dădea lecții profunde de Credință”.

-          „Adevărul este că au început să-mi treacă durerile puternice de cap și, la insistențele

soției mele, am fost la ultima clinică unde îmi făcuseră radiografiile. Au făcut una șu nu a mai ieșit nimic, alta, și nimic. Au chemat persoana care îmi făcuse ultimele radiografii și era aceeași care se afla acolo la Raze X. au optat pentru un nou set de radiografii și nu au găsit nimic! Nu puteam să cred că acel cancer în ultimă fază plecase din creierul meu așa, ca și când…”.

-          „M-am dus și la celelalte clinici unde mi-am făcut mai multe radiografii deoarece, ca

Medic, nu voiam să accept că mă aflam în acel stadiu. Și ce surpriză mare! La nici una dintre clinici nu au apărut urme ale acelui rău teribil”!.

-          „Înțelegeți, dragi capi de familie, de ce m-am întors la Dumnezeu și că micuța mea de

numai 5 ani a fost mereu maestra mea în ce privește Credința”.

            Când și-a terminat mărturisirea, toți plângeam…, în liniște.

Sora Aracely Brajas, Rector[1]

---

[1]Sora aracely Brajas, care face parte din las Hermánás de la Carida din Santa Fe, a murit neașteptat într-un accident de mașină, după ce a dictat articolul de mai sus. Ea fusese martoră la cele întâmplate. Amintirea sa este nepieritoare pentru Colegio Nuestra Señora del Pilar din Chapinero, Bogota, unde era rector și director la Escuela de Padres. Odinească-se în pace! Apud Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 11, trad.: Sofia alexe, ed. Pauline, București, 2008, pp. 45-49.

Abandon total

 

Abandon total

 

Nu te neliniști din cauza greutăților vieții, din cauza suișurilor și coborâșurilor, din cauza dezamăgirilor, din cauza viitorului mai mult sau mai puțin sumbru. Dorește ceea ce dorește Dumnezeu. Oferă-i sacrificiul sufletului tău simplu în mijlocul neliniștilor și greutăților și, mai ales, acceptă voia Lui. Nu contează că te consideri un ratat dacă Dumnezeu te consideră pe deplin realizat după placul Lui. Lasă-te cu încredere în mâinile lui dumnezeu, cate te iubește și va ajunge la tine, deși tu nu-l vezi. Gândește-te că ești în mâinile Lui, ocrotit cu atât mai puternic cu cât te simți mai trist și dezolat. Trăiește fericit, trăiește în pace, nimic să nu te deranjeze, nimic să nu te neliniștească, nici oboseala, nici eșecurile. Fă să apară și să se mențină tot timpul un zâmbet dulce pe fața ta, mărturie că Dumnezeu te călăuzește mereu. Și în adâncul inimii tale pune, înainte de toate, tot ceea ce te umple de pacea lui Dumnezeu. Roagă-te cu ardoare și ai încredere.

(Părintele Teilhard de Chardin)[1].

---

[1] Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 4, ed. Pauline, București, 2004, P. 88-89.

Gânduri de decembrie: Profesor Paul Krizner

 

Gânduri de decembrie

Profesor Paul Krizner

           

Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la acest început de an la mănăstirea Bodrog. La pangar am văzut o carte care mi-a atras atenţia. Citind prin cuprins, la asta m-am uitat prima data, nu ştiu de ce, mi s-a părut interesantă şi am cumpărat-o. Este vorba de cartea domnului profesor de Religie Ortodoxă Paul Krizner, o carte de eseuri născătoare de predici şi cateheze şi deschizătoare de drumuri pentru alte articole legate de problemele pastoraţiei actuale. Mi-a atras atenţia un articol legat de iarnă şi a cărui lectură m-a bucurat. Merită citit articolul ceea ce înseamnă că această carte şi-a atins scopul, deci aveţi ocazia: căutaţi cartea. Redau mai jos articolul:

„A venit şi-aici Crăciunul

Să ne mângâie surghiunul.

Radu Gyr

 

Ori de câte ori mă gândesc la această lună nu pot să nu retrăiesc amintiri nostalgice după anii copilăriei mele, când luna decembrie era cea mai frumoasă, nu doar pentru că e ultima lună din an şi e vacanţă, ci, mai degrabă, pentru farmecul iernii care era odinioară… Da, luna decembrie ere confundată cu vremea zăpezii, luna în care totul era alb-albăstriu, luna colindelor, a tradiţiilor populare ce parcă dădeau un farmec aparte evenimentelor religioase, cu precădere cele dedicate Naşterii Domnului.

Erau zile de basm, zăpada sclipea atât de puternic încât te orbea, acel alb cristalin ce scârţâia sub ghetele noastre, parcă suportând cu bucurie această călcare la propriu, devenea din ce în ce tot mai lucios… da, era peste tot alb şi frumos, fumurile ce ieşeau pe hornurile caselor îţi spunea ceva… că acolo este o gazdă harnică, că acolo urmează să ajungă colindătorii.

De departe se adu zurgălăi, pe semne că au început deja colindătorii să meargă din casă în casă pentru a vesti naşterea Domnului. Această sărbătoare este a familiei, a bucuriei şi a dăruirii. Casa frumos gătită, cu mirosul de brad ce deja e împodobit şi focul din sobă parcă te rupe de realitate, ducându-te într-o lume de poveste pentru a aştepta vestitorii cei mici, parcă eşti într-o altă lume… într-o lume de unde nu ai mai pleca, e atâta iubire şi fericire, atâta dar dumnezeiesc, încât timpul parcă dispare, te bucuri… te bucuri fără să spui nimic.

Cu fiecare clipă scursă tot mai profund se aud glasurile colindătorilor, primiţi-i în casele voastre, ei sunt atât de firavi şi de mititei, încât parcă au venit îngerii să vă colinde, primiţi-i în casele voastre, gazde bune, deschideţi larg porţile pentru că o veste aşa de minunată nu o auzim oricând, primiţi-i aşa cum se cuvine, că poate prin ei Dumnezeu ne încearcă mila. Chiar dacă nu zic nimic şi doar îţi urează viaţă ungă şi sănătate, chiar dacă nu prea ştiu să colinde, primiţi-i în casele voastre cele gătite, că de la voi vor pleca mai departe, în mijlocul satului şi acolo poate vor găsi porţile domnilor de azi închise pentru că aceşti colindători vor fi consideraţi nişte săraci.

Domnilor de azi, boierilor de ieri, să vă apuce frica, nu-i lăsaţi în frig şi înfometaţi, primiţi-i, domnilor de azi, că le este gura uscată şi lacrimile le curg pe obraji de la frigul de afară; nu fiţi indiferenţi la aceşti vestitori trimişi de Dumnezeu, că dacă nu vor mai veni să ne aducă aminte de ceea ce este important în viaţa noastră, cine o s-o mai facă?

Din păcate, colindul e tot mai rar auzit pe la casele oamenilor, tineretul s-a emancipat, «colindă» barurile de zi şi noapte, iar bucuria sărbătorii se rezumă la un concediu bahic până, poate, după Sfântul Ion, că de”… e concediu. Peste tot în jur vezi mâncăruri alese, dar şi azi, la masa lui Lazăr ajung doar fărâmituri. Mai vezi câte un demnitar cu trei cameramani ş cinci ziarişti după el, împărţind pachete bătrânilor din aziluri şi copiilor din centrele de plasament, promiţându-le că va mai veni… la Paşti.

Atunci luna decembrie era frumoasă, parcă peste tot plutea în aer parfumul veşnic al iubirii, al dăruirii, al respectului, al dragostei, ce minunaţi erau atunci oamenii, sau poate că eram mic şi de aceea vedea lucrurile altfel. Dar oricât aş încerca să văd un alt sens al lunii decembrie din zilele noastre nu-l găsesc, decât rezumându-mă la marketing, Moş Crăciun tot mai subnutrit şi crăciuniţe îmbrăcate în aşa fel încât numai la iubire divină nu te îndeamnă. Oare asta-i ceea ce vrem? Oare nu te doare sufletul când vezi câte un copil orfan privind lung a o vitrină cu jucării pe care ştie că nu o să le poată avea niciodată? Dar, spre deosebire de noi, el le admiră, admiră şi se bucură fără să poftească la ele, mai boieri de astăzi.

Acum în prag de Sărbători vă doresc gând de mântuire şi, măcar o clipă, să meditaţi la colindătorii cei ce încă mai vestesc prin frig şi ger Naşterea Domnului.

«Hristos se naşte măriţi-L». Praznic cu folos![1]”

 

---

[1] Profesor Paul Krizner, Sensuri uneori uitate, ed. Concordia, Arad, 2013, pp. 108-111.

Despre încrederea în Dumnezeu

Despre încrederea în Dumnezeu

A vorbi despre încredințarea în Mâinile lui Dumnezeu, a privi imagini motivaționale în legătură cu această încredințare, a viziona filme cu oameni care și-au pus toată nădejdea în Dumnezeu, reușind într-un „final fericit” și a citi versete biblice despre acest lucru este cel mai ușor. Te gândești că atunci când valurile vieții vor veni peste tine te vei simți pregătit și ești pregătit. Dar tu în acel moment ești ca Sf. Ap. Petru. Crezi până la o vreme, primești cu bucurie Cuvântul Domnului, dar nu ai rădăcină, și la vreme de încercare te lepezi și nu mai crezi în ajutorul lui Dumnezeu sau luându-te cu grijile și plăcerile vieții te sufoci și gândul de încredințare în Dumnezeu dispare (cf. Lc 8, 13-14). Nu mai vezi mâna lui Hristos întinsă spre tine. Tu nu ești în stare să spui nici măcar „Doamne miluiește-mă”. Este ușor să-i spui unui om că lucrurile se vor așeza și că totul va fi bine. Dar când acel om vede că lucrurile nu se mai așază în viața lui, crezi că el mai gândește la rezolvare?! Este asemănător bolnavului de cancer care săracul știe că moare, dar toți îi spun că se face bine. Nimeni nu are curajul să-i spună „mori cu demnitate!” Cum să vezi tu ajutorul lui Dumnezeu când aștepți poate o vindecare sau îți vezi copilul bolnav, luptând cu moartea, iar mâna vindecătoare a lui Hristos nu apare sau întârzie să apară, când, poate, Dumnezeu îți i-a părinții într-un mod tragic, când ești copil și îți vezi mama murind? Ori când îți pierzi copilul nenăscut? Ești asemenea cuvintelor pe care azi le-am citit la un coleg pe Facebook:

„...Cu toată creatura

mi-am ridicat în vânturi rănile

şi-am aşteptat: oh, nici o minune nu se-mplineşte.

Nu se-mplineşte, nu se-mplineşte!

Şi totuşi cu cuvinte simple ca ale noastre

s-au făcut lumea, stihiile, ziua şi focul.

Cu picioare ca ale noastre

Iisus a umblat peste ape”

(Lucian Blaga, Tristețe metafizică).

            Suntem trăitori după aceste cuvinte pe care le spunem în Acatistul Sf. Nectarie: „în focul încercărilor puțină credință avem (…) și în inimile noastre se cuibăresc ușor îndoiala și deznădejdea”(Icos 10). Și așa este. Poate ești în situația în care ai făcut „rețete de acatiste” și zile de post și Dumnezeu nu răspunde. Zile în care ți-ai chemat sfinții apropiați în ajutor și nu vezi ajutorul. Ești atât de deznădăjduit încât nu mai vezi alte binefaceri ale lui Dumnezeu. Te întrebi ce vrea Dumnezeu de la tine sau cu tine? Dar nici la asta nu ai răspuns. Cazi în genunchi și aștepți. Te lepezi ca și Petru și iar revii ca Sf. Petru.

            Este ușor să vorbim despre iubirea lui Dumnezeu, dar este greu să trăim în această iubire. De cele mai multe ori ceea ce spunem despre Dumnezeu sunt „doar povești”, pentru că atunci când ai de dat proba credinței ești corigent. Bine că Dumnezeu nu ne lasă și repetenți.

            Și totuși ești „obligat” la o speranță sau de cele mai multe ori la „muncă” veșnică. Nu știm niciodată Judecățile lui Dumnezeu și tare ne-am dori să le cunoaștem ca să ne liniștim!

Nenorocire sau binecuvântare

 

Nenorocire sau binecuvântare

 

Într-un sat mic, trăia un bătrân cu băiatul lui de 17 ani.

Într-o zi, singurul cal alb cu care lucra a sărit gardul și a fugit cu niște cai sălbatici. Lumea din sat murmura: „Ce nenorocire pe dumneata, nea Cipriane!”, iar el, liniștit, răspundea: „Poate e o nenorocire, poate e o binecuvântare”.

La câteva zile după, calul alb s-a întors cu un alt frumos cal sălbatic, iar lumea îl saluta pe bătrân, zicându-i: „Ce noroc!”, la care nea Ciprian răspundea: „Poate e un noroc, poate e o nenorocire”.

După alte câteva zile, băiatul adolescent, în timp ce urca pe calul sălbatic pentru a-l îmblânzi, a fost dărâmat și și-a fracturat un picior și din cauza asta a început să șchiopăteze, iar oamenii îi spuneau bătrânului: „Ce nenorocire pe capul tău, omul”, la care el răspundea: „Poate e o nenorocire, poate e un noroc”.

După o vreme, a izbucnit războiul și toți tinerii din sat au fost luați la luptă în fruntea frontului, dar pe băiatul lui nu l-au luat pentru că șchiopăta. Și toată lumea din sat când îl saluta pe bătrân îi spunea: „Ce binecuvântare pe capul tău, nea Ciprian!” Iar el, cu credința lui de neclintit, a răspuns din nou: „Numai Dumnezeu știe, poate este o binecuvântare, poate este o nenorocire”.

Într-adevăr, numai Dumnezeu știe și el niciodată nu se înșală.

 

Mulțumiri lui Luis Vece[1].

---

[1]Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 5, trad.: Simona Tănăsescu, ed. Pauline, București, 2006, pp. 8-10.

Un ghid intensiv al gândirii pozitive pentru începător

Nu sunt o persoană prea curajoasă, din păcate nu gândesc pozitiv așa cum ar trebui să gândească un adevărat creștin, un om care ar trebui să se încreadă cu toată tăria în Dumnezeu și în ajutorul său și am o stimă de sine scăzută. Știu că și tu ești o astfel de persoană sau dacă nu ești, cu siguranță, ai nevoie de sfaturi pentru a-i încuraja pe alții, iar eu am găsit ceva ce cred că ne-ar putea ajuta. Nu putem uita că „Domnul ne scoate din robia păcatului și totodată ne liberează din tirania fricii. Ne dăruiește cele două nestemate: libertatea și curajul. Așa fiind, creștinului nici nu-i incumbă îndatorire mai sfinte și mai de seamă decât a iubi și a-și dovedi curajul”[1]. În cazul meu și al altora aceasta înseamnă să ne îmbunătățim stima de sine și de a ne vedea într-un mod pozitiv corect, pentru că „modul în care te vezi tu poate influența modul în care te văd ceilalți…sau chiar modul în care te tratează”. De aceea, „nu prin fuga de obstacole, nu prin ocolirea greutăților ne formăm caracterul, ci prin luptă, prin luare lor în piept, prin eforturile reluate de câte ori este nevoie până la izbânda finală. Încât, atunci când Mântuitorul îngăduie să fim puși în prezența unor piedici, El face lucrul acesta din înalte considerente pedagogice. Domnul nu voiește ca urmașii Săi, să fie slabi, molâi, timorați, ci voiește oameni energici, dârji, consecvenți, capabili să slujească lui Dumnezeu și oamenilor cu ne înduplecată fermitate și în spiritul unei iubiri dezinteresate…Domnul nu dorește să aibă în Biserica Sa niște contemplativi pasivi, niște abulici, niște ființe fără linie în viață și gata ă dea bir cu fugiții la cele dintâi ciocniri cu greutățile ivite în cale. Hristos Domnul ne cere să fim credincioși cu voință tare, cu inimi receptive, pentru înnoiri sănătoase și mereu disponibili de a participa la lupta împotriva a tot ce împiedică înfăptuirea unor tot mai înalte forme de viață”[2].

P.S. În următorul text am adăugat și eu unele paranteze acolo unde am găsit de cuviință și am crezut că pot fi de folos anumite adnotări.

Un ghid intensiv al gândirii

pozitive pentru începători[3]

1.      Imediat după ce te-ai trezit, dă drumul la aparatul audio. Amintește-ți să îți pregătești aparatul cu o seară înainte, introducând în el caseta sau CD-ul pe care dorești să îl asculți dimineața, astfel încât atunci când te trezești să nu ai altceva de făcut decât să apeși pe butonul Play. O casetă sau un CD cu afirmați pozitive reprezintă o modalitate ideală de a-ți începe ziua (Dialogul interior pentru începerea unei zile într-o stare de încredere în sine este ideal în acest scop). La fel de bine, poți opta pentru o casetă cu o meditație ghidată, una motivațională, inspirațională sau pentru o carte audio. Trăim într-o perioadă excepțională pentru învățare și pentru creșterea personală! După cei ai apăsat pe butonul Play, rămâi în pat cu ochii închiși și lasă afirmațiile pline de putere și de iubire să pătrundă adânc în interiorul tău. Cred că ești de acord că această metodă este mai bună decât să zaci în pat, spunându-ți că nu ai nici chef să te dai jos din el și să te confrunți cu toate necunoscutele îngrozitoare ale zilei. [n.n. Aici aș adăuga că „atunci când te trezești, încearcă să-ți îndrepți gândurile către Dumnezeu. Aceasta trebuie să fie cea mai firească activitate și în celelalte momente ale zilei, pentru că nu există ființă căreia Dumnezeu să nu-i fie atât de necesar, atât de drag, atât de mult dorit. Căci fiecare lucru pe care îl avem sau l-am avut, chiar și propria noastră ființă – absolut orice -, este un dar de la Dumnezeu… prin urmare, este firesc ca gândurile noastre să se îndrepte întâi către Dumnezeu, cu astfel de cuvinte din inimă: «Slavă Ție, Doamne, slavă Ție, Multmilostive!»”][4].

2.      După ce te-ai dat jos din pat, caută cu privirea citatele pozitive pe care le-ai plasat prin casă: pe pereți, pe frigider, pe oglindă și așa mai departe. Gândește-te cât de ușor le-ar fi oamenilor să se simtă bine! [n.n. Noi în ortodoxie nu ne-am ocupat prea mult de dezvolta latura aceasta a citatelor motivaționale, dar frații noștri de alte confesiuni au dezvoltat pe cât este posibil această latură, chiar și în psihologie există numeroase cărți editate pe această temă. Aceasta înseamnă că noi ne putem folosi de unele din aceste citate sau meditații, dar să le trecem prin filtrul gândirii ortodoxe; aș aminti de la frații greco-catolici colecția Vitamine zilnice pentru suflet, 12 volume, ed. Pauline.

De asemenea, pentru noi de mare cinste avem unele scrieri din Filocalie, din Pateric pe lângă versetele din Sfânta Scriptură, dar și din scrierile Sfinților Părinți. Mie îmi place foarte mult Sf. Ioan Gură de Aur. Aici aș recomanda scrisorile dânsului către Diaconița Olimpiada[5]. Am selectat aici, ca exemplu, câteva versete și citate pe care le putem folosi:

„Te voi lăuda (Doamne), că sunt o făptură aşa de minunată” (Ps. 138, 14).

„Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?” (Ps. 26, 1).

„Nu te teme, că Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu îţi dau tărie şi te ocrotesc şi dreapta Mea cea tare te va sprijini” (Isaia 41, 10).

„Eu sunt chipul lui Dumnezeu. Mă iubesc și mă accept pe mine însumi, exact așa cum sunt”.

„Necazurile de acum pune-le alături cu bunătățile viitoare și nicicând descurajarea nu-ți va moleși nevoința” (Sf. Marcu Ascetul).

„Când suferi vreo ocară de la oameni, cugetă îndată la slava ce-ți va veni de la Dumnezeu. Și ocara te va lăsa neîntristat și netulburat; iar slava credincios și nesupus osândei, când va veni” (Sf. Marcu Ascetul).

„De multe ori, Dumnezeu, când nu convinge cu cuvintele, ne lasă să ne învățăm minte cu faptele” (Sf. Ioan Gură de Aur).

„Cercetează bine faptele tale și vei vedea că cel care te-a nedreptățit te-a făcut mai puternic” (Sf. Ioan Gură de Aur).

3.      În timp ce te îmbraci, pune-ți o muzică ce îți face sufletul să cânte. Poate fi o muzică de relaxare, clasică, rock sau de orice al tip [n.n. Religioasă, Populară, o rugăciune]. Important este să îți facă plăcere în momentul respectiv.

4.      Simultan (tot în timp ce te îmbraci), repetă afirmațiile pe car ele-ai ales pentru ziua respectivă. Ideal ar fi să faci acest lucru în fața oglinzii. Repetă afirmațiile timp de cel puțin 10 minute și amintește-ți de ele inclusiv de-a lungul zilei, ori de câte ori negativitatea încearcă să pătrundă iarăși în mintea ta. Procesul necesită o vigilență continuă, căci negativitatea are un fel al ei de a se furișa pe nesimțite înapoi în minte ta, unde crede că îi este locul. De îndată ce devii conștient de ele înlocuiește gândurile negative cu afirmațiile pozitive ales pentru ziua în curs. Ne lăsa micuța voce din minte ta să preia controlul asupra ta. Depășește-ți negativitatea interioară cu ajutorul afirmaților pozitive! Îți garantez că dacă vei persevera cu această practică, vocea negativă va deveni o raritate, iar cea pozitivă va deveni regula. Tot secretul constă în a crede că repetițiile continue vor sfârși pentru a avea efectul scontat. [n. n. „După ce te-ai spălat și te-ai îmbrăcat, t educi în fața sfintei icoane și spui rugăciunea de dimineață…Mulțumește-I lui Dumnezeu că te-a păzit în noaptea ce a trecut și îți dă timp de pocăință și îndrepte, căci fiecare zi este pentru noi una nouă, și nu una meritată. Căci nici o zi nu urmează automat după noapte. Foarte mulți oameni, după ce s-au culcat seara, nu s-au mai sculat în această viață, ci în cea viitoare, în veșnicie…Câteodată și o mică sperietură ne poate produce moartea…N-am putea și noi muri? Da, am putea, foarte ușor…Atotbunul, Atotmilotsivul Dumnezeu…ne-a salvat și ne-a mai dat o nouă zi pentru mântuirea sufletului. Nu putem atunci să-I mulțumim lui Dumnezeu?...Mulțumește-I lui Dumnezeu și pentru alte binefaceri pe care le-ai primit de la El. mulțumește-I că te-a creat, că te ține în viață, că te-a răscumpărat, că te-a adus la credința cea adevărată și în ea ți-a dat și continuă să-ți dea toate mijloacele pentru mântuire. Toate aceste binefaceri sunt nemăsurat de mari și merită recunoștință profundă și neîncetată. Ai fi simțit bucurie vieții dacă Dumnezeu nu te-ar fi creat? Ai fi acum în viață dacă El nu te-ar ține în viață?...Mulțumește-I Domnului că în noapte ce a trecut a binevoit să-ți întărească puterile trupului și ți-a dat posibilitatea să te îndeletnicești iar cu probleme de folos vieții. Câți oameni, din cauza infirmităților lor, nu sunt în stare s-și câștige existența? Câți oameni nu pot să facă nici cele mai simple și necesare mișcări…Mulțumește-I lui Dumnezeu că ți-a dat putere trupului][6].

Notă: La început, îți sugerez să nu dai drumul la televizor sau la radio și să nu asculți știrile, dacă ești obișnuit să faci acest lucru. Acestea sunt concepute în mod deliberat într-o manieră uluitor de negativă. Până când ajungi la măiestrie, lasă vocea pozitivă să fie singura „știre” pe care o asculți în timp ce te pregătești pentru ziua care începe. Dacă ești obișnuit să citești ziarul în timpul micului dejun, înlocuiește această obișnuință cu o carte inspirațională sau motivațională.

            În timp ce predam un curs despre teamă la New York, mi-am instruit cursanții să evite complet știrile, experimental. Cu toții au rămas surprinși de diferența pe care au simțit-o. în loc să mai discute cu prietenii lor despre cât de groaznice sunt lucrurile care se întâmplă în această lume, ei au început să le împărtășească ideile pozitive pe care le-au învățat din cărțile de dezvoltare personală pe car ele-au citit, iar conversațiile lor au devenit mai animate și mai savuroase.

            După ce ți-ai schimbat complet atitudinea mentală, înlocuind-o pe cea negativă cu cea pozitivă, poți reîncepe să asculți știrile și să citești ziare. Cel mai probabil vei constata cu însă surprindere că ți-ai dezvoltat o perspectivă nouă, mai constructivă asupra mass-mediei, privind „știrile proaste” ca pe niște oportunități de a-ți asuma responsabilitatea pentru tine însuți și pentru comunitatea în care trăiești.

5.      Dacă faci zilnic exerciții fizice, inserează în timpul lor și gânduri pozitive. Afirmații de gen: „simt cum energia curge liberă prin corpul meu” sau „Îmi creez o zi frumoasă” vor face ca ședința de exerciții fizice să devină mult mai eficientă.

6.      Să spunem că ți-ai terminat micul dejun și a sosit timpul să te pregătești pentru a pleca la lucru. Eu locuiesc în Los Angeles și îi aud adeseori pe oameni plângându-se de perioada pe care trebuie să o petreacă în automobilul lor. Nu este însă cazul meu! Eu una mi-am transformat mașina într-un „templu al învățării” și de-abia aștept să mă urc în ea. De îndată ce pornesc motorul, dau drumul la una din benzile sau unul din CD-urile mele. Ascult în mașină fie mesaje inspiraționale sau motivaționale, fie muzică ce îmi creează o stare de bună dispoziție. În timp ce alți oameni consideră acest timp pierdut, eu îl consider extrem de productiv. Dacă nu aș călători cu mașina, aș avea mult mai puțin timp la dispoziție pentru ascultat.

Notă: Nu asculta muzică de relaxare sau de meditație în mașină, din motive evidente!

      Dacă te duci pe jos la serviciu, echipamentele audio moderne permit ascultarea materialelor dorite. Dacă preferi, poți repeta mintal afirmațiile pozitive. Dacă lucrezi acasă, ești norocos, căci înseamnă că poți asculta toată ziua mesaje pozitive, în timp ce faci curat prin casă sau gătești. Dacă ai copii mici acasă, gândește-te la impactul pozitiv pe care îl pot avea aceste mesaje asupra minții lor tinere și ușor de impresionat.

7.      Când ajungi la birou, uită-te mai întâi pe toate mesajele pozitive pe care ți le-ai plasat aici. Savurează momentul și lasă-ți sufletul să își ia zborul la auzul mesajelor inspiraționale!

8.      Alege o afirmație specială pentru ziua în curs. Noteaz-o în jurnalul tău. Dacă nu îți vine nicio idee, alege unda in cărțile sau benzile mele din seria Dialogul interior. Alternativ, vizitează site-ul meu[7] și folosește afirmația zilei pe care o plasez pe el. ori de câte ori îți consulți jurnalul, repetă afirmația zilei de cel puțin zece ori. Dacă dorești, poți plasa un cartonaș pe care ți-ai notat afirmația zilei pe birou, astfel încât să îți sară în ochi. În momentul de față, afirmația de pe cartonașul pe care îl am chiar lângă calculator este: „Tot ce mi se întâmplă este perfect” [n.n. „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8, 28)]. Ea îmi reamintește că tot ceea ce mi se întâmplă viață are scopul de a mă învăța ceva și de a mă ajuta să îmi continui creșterea personală. De aceea, o consider o afirmație minunată! [n. n. „Orice fel de muncă ai de făcut, fie că ești într-o funcție de conducere, de judecată, de învățare a cuiva, de a scrie ceva, de a face vreo muncă artistică sau un lucru de mână, de arat câmpul, de semănat, de recoltat sau treierat, de cosit și strâns fânul și altele, să faci toate acestea, fie că sunt pentru tine, pentru familia ta sau pentru alții, ca și cum ai face-o pentru Însuși Dumnezeu…să o faci așa cum se cuvine…din suflet…cu bucurie, cu mare dragoste și mai ales fără să cârtești…Să-ți îndeplinești îndatoririle ce îți revin conform funcției și profesiei tale cu hărnicie și corectitudine; în nici un caz să nu-ți permiți neglijență și întârziere nejustificată. Să faci totul cât pot de bine, având conștiința curată…Dacă munca ta este încununată de succes, nu te mândri și mai ales nu atribui succesul puterii tale…«Căci fără de Mine nu puteți face nimic» (Ioan 15,5)…Dacă munca pe care trebuie s-o faci este anevoioasă și necesită strădanie aparte sau este neplăcută și înjositoare și necesită mai multă răbdare sau este împiedicată de oameni rău-intenționați sau de împrejurări nefericite, care te duc la descurajare sau este puțin respectată și chiar disprețuită, nu-ți pierde curajul, nu te lenevi și nu te lăsa pradă sentimentelor dușmănoase: mâniei, nerăbdării, iritării, nemulțumirii și altora. O vei face mai bine și mai repede, să zicem, leneș, iritat, furios sau dacă folosești un limbaj urât?...Este bine să te întărești și să te însuflețești cu astfel de gânduri: «a) această treabă, care mie mi se pare foarte grea și neplăcută, este fără îndoială mântuitoare pentru sufletul meu. Dumnezeu nu face nimic fără a avea un scop mântuitor pentru noi…b) treaba pe care o fac este poate ultima din această viață, după care Dumnezeu îmi va cere imediat socoteala pentru toate faptele mele…c)aceste trebui care sunt o povară pentru mine și cu care nu sunt deloc obișnuit și care îmi produc atâta iritare nu vor dura la nesfârșit. Se vor sfârși cu viața mea»…Dacă munca pe care o face se prelungește, îți este neplăcută, grea sau te împiedică să te menții într-o stare de spirit bună și plăcută lui Dumnezeu și să te protejezi de orice fel de vătămare a sufletului, întărește-te cu cântări duhovnicești, în caz că acest lucru nu contravine locului, timpului sau muncii înseși. Aceste cântări aduc bucurie, veselie, mângâie și liniștesc sufletul…Dacă vezi că ele provoacă indignare celorlalți și prin asta nu vei mai avea dragostea lor, ci le va ațâța răutatea, oprește-te din cântat și roagă-te în tăcere. În rest, nu da atenție altora, și continuă să cânți ca mai înainte. Strădania ta îi va învăța în final și pe cei de lângă tine sau cel puțin îi va face să te lase în pace. De același motiv, în timpul unei munci fizice, dacă ea este mecanică, reflectează asupra adevărurilor pe care le-ai auzit la predică sau le-ai citit într-o carte duhovnicească”][8].

9.      Dacă nu ești masochist, vei simți nevoia să îți menții atitudinea mentală pozitivă și starea pe care ți-ai creat-o în timpul ritualului de dimineață. Ori de câte ori presiunile și îndoielile zilei încep să se furișeze în mintea ta, oferă-ți o doză de energie pozitivă. Tot ce trebuie să face în această direcție este să repeți de mai multe ori afirmațiile pozitive dorite, până când simți că redevii optimist și plin de energie. Nu uita că vocea ta interioară te însoțește pretutindeni, și deci va încerca în permanență să își redobândească statutul pierdut. Nu o lăsa să te controleze. Oferă-ți noi și noi doze de gândire pozitivă, zi și noapte, atât timp cât este necesar.

10.  Înainte de a te duce la culcare, pune-ți o bandă audio de relaxare și ascultă mesajul ei liniștitor. Ideală în acest scop este banda Dialogul interior pentru o stare de pace mentală, care facilitează un somn odihnitor și liniștit. Alternativ, poți folosi orice înregistrare care îți conferă o senzație de pace interioară. Este mult mai bine să asculți o astfel de înregistrare decât să îți lași mintea să monologheze singură, spunându-ți la infinit câte îți lipsesc din viața ta și că nu ești suficient de bun [n.n. practică Rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase…”]. Ce groaznic! Este de preferat să te scufunzi într-un somn beatific ascultând mesaje pline de iubire și de afecțiune. [n.n. „Mulțumește lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui față de tine și față de toată lumea…Roagă-te ca Dumnezeu să-ți ierte toate păcatele făcute în acea zi și în trecut, după cum și tu îi ierți pe cei ce ți-au greșit… Roagă-te ca să binevoiască să-ți păzească locuința de dușmanul nostru și de cursele lui viclene…să-ți trimită pe îngerul păzitor care întotdeauna se roagă pentru tine, te povățuiește și te apără sufletește și trupește de tot răul. Roagă-te ca Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toți cei apropiați inimii tale: părinți, frați, surori, întreaga familie, rude, cunoștințe, binefăcători, prieteni, dușmani și, de asemenea, pe mai-marii tăi atât cei duhovnicești, cât și cei din lume. Roagă-te ca Dumnezeu să-i ajute pe săraci, pe năpăstuiți, pe cei în necazuri și în dureri, pe cei ce călătoresc, pe cei bolnavi, pe toți cei nedreptățiți, să-i aline pe nefericiți, să dea adăpost orfanilor, să-i întărească pe muribunzi, să dea odihnă celor adormiți, să binecuvinteze pe copii, să călăuzească pe tineri spre fapte bune, să întărească pe vârstnici în viața sfântă, să-i facă pe bătrâni model de viață sfântă, să-i aducă pe păcătoși la pocăință, să stârpească întunericul în care trăiesc păgânii, ereticii, schismaticii, să-i lumineze cu lumina cunoștinței Sale și să-i îndrume pe calea mântuirii și să-i mântuiască pe ei”][9].

            Îți garantez că dacă vei aplica cu perseverență acest program, întreaga ta lume se va schimba aproape peste noapte. Gândurile pozitive schimbă toate percepțiile despre viață. Dacă nu îți vei mai asculta vocea negativă din interiorul minții, vei ajunge să te întrebi de ce anume ți-a fost atât de teamă în trecut. Vei dispune de o energie pe care nu ți-ai fi imaginat-o niciodată posibilă. Vei râde mai mult și vei iubi încă și mai mult. Vei deveni o prezență extrem de plăcută și dorită. Pe scurt, te vei bucura pentru simplu motiv că trăiești.

            Într-o perioadă relativ scurtă de timp (vei ști când vei fi pregătit), vei putea reduce puțin intensitatea programului și vei putea începe un program de întreținere. Oferă-ți cel puțin o lună înainte de a face acest pas. Dacă sunt zile în care nu ai fost atât de vigilent pe cât ți-ai fi dorit, nu lăsa vocea interioară să te critice. Parcă o aud spunându-ți: „Vezi!? Nu poți urma nici măcar un program simplu ca acesta. Nu te vei simți niciodată bine. Este neputincios și lipsit de orice speranță”. Amintește-ți că acest dialog interior este declanșat de vocea negativă din mintea ta și evită-l cu ajutorul afirmaților pozitive. „Mă descurc perfect!” este o afirmație minunată pentru perioadele în care vocea interioară încearcă să te facă să te simți vinovat.

            Nu pot sublinia îndeajuns faptul că gândirea pozitivă necesită o practică zilnică. Personal am practicat-o ani la rând, dar încă petrec o parte din timpul fiecărei zile concentrându-mă asupra eliminării negativității din gândirea mea. Dacă nu fac acest lucru (așa cum mi s-a spus întâmplat de câteva ori în viață), sunt perfectă conștientă că starea mea de bine va tinde să scadă treptat. Slavă cerului că este atât de ușor să o regăsesc prin reluarea programului descris mai sus. De aceea, am ajuns să mă întreb: „De ce încetez să fac ceva care mă face să mă simt atât de bine?”

            Doresc să mai subliniez un lucru important legat de gândirea pozitivă: aceasta nu trebuie folosită niciodată cu un pretext pentru negare. De multe ori, noi începem să ne simțim atât de bine sub impactul puterii gândurilor noastre pozitive încât încercăm să ne sufocăm în fașă orice tristețe sau durere autentică, fie din viața noastră, fie din cea a lumii în care trăim.

            Da, există durere în viața fiecărui om. Cu toții experimentăm pierderi și dezamăgiri. Nimeni nu este imun la aceste realități. Atunci când este autentică, gândirea pozitivă nu se opune lacrimilor, căci știe că mai devreme sau mai târziu vom ajunge din nou la extrema opusă durerii și vom trăi iarăși o viață frumoasă și productivă. La fel, există durere în această lume… iar gândirea pozitivă autentică nu se opune niciodată lacrimilor de compasiune pentru durerea semenilor noștri. Există foamete. Există rasism. Există războaie. Există probleme ale mediului. Și așa mai departe. Lasă-ți lacrimile să curgă, iar apoi implică-te în rezolvarea acestor probleme! Pornește întotdeauna de la premisa pozitivă că se poate face ceva, chiar dacă deocamdată nu îți dai seama ce. Negarea conduce la inactivitate…la fel ca și lipsa de speranță.

            Nimeni nu este imun la durere. De aceea, această emoție nu trebuie negată atunci când este reală și autentică. Secretul constă în a porni întotdeauna de la premisa că poți duce o viață productivă și semnificativă indiferent de circumstanțele exterioare. Gândirea pozitivă nu face altceva decât să îți confere mai multă putere cu ajutorul căreia să poți face mai bine față circumstanțelor vieții. În acest fel, nu te mai lași dominat de „perioadele negative” din viața ta, ci de puterea ta interioară. Atunci când simți această putere, tu îți poți gestiona orice team de pe poziția ei (a puterii) și poți inversa cursul lucrurilor, creând noi realități pozitive în viața ta.

Cartea citată se poate cumpăra de aici.

            S-ar putea să-ți placă și:          Ești nemulțumit de viața ta? Urmărește pe acest predicator

                                                           Te-ai saturat de viață? Urmărește asta!

            Poți comanda și O zi de viață sfântă. Sfaturi practice pentru organizarea vieții creștinului de aici.

---

[1] N. Steinhardt (Monahul Nicolae Delarohia), Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credință, Editura Mănăstirii Rohia, 2006, p. 90.

[2] Pr. Dumitru Belu, Chemări la slujire, ed. IfoArt Media, Ed. Andreiana, Sibiu, 2012, p.103.

[3] Dr. Susan Jeffers, Acceptă-ți teama, dar nu te lăsa inhibat de ea. Metode de a transforma frica, indecizia și mânia în curaj, încredere și iubire, Traducerea din limba engleză: Cristian Hanu, ed. Adevăr Divin, Brașov, 2014, pp. 88-94.

[4] Mitropolit Grigorie al Sankt Petersburgului, O zi de viață sfântă. Sfaturi practice pentru organizarea vieții creștinului, În românește de Laura Datcu, ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 9

[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisori din exil. Către Olimpiada și cei rămași credincioși. Despre deprimare, suferință și Providență, volum realizat de diac. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2014, 362 pp.

[6] Mitropolit Grigorie al Sankt Petersburgului, op. cit., pp. 11-15 (selectiv).

[7] http://www.susanjeffers.com/home/index.cfm

[8] Mitropolit Grigorie al Sankt Petersburgului, op. cit., pp. 74-80 (selectiv).

[9] Mitropolit Grigorie al Sankt Petersburgului, op. cit., pp. 107-108 (selectiv).