O inimă perfectă
Într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul
unui mare oraș și a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă
inimă din împrejurimi. Nu după multă vreme, în jurul lui s-a strâns o mare
mulțime de oameni și toți îi admirau inima care într-adevăr perfectă. Nu vedeai
pe inima lui nici un semn, nici o fisură. Da, toți au căzut de acord că era cea
mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată. Tânărul era foarte mândru de
inima lui și nu contenea să se laude singur cu ea. Când deodată de mulțime s-a
apropiat un bătrânel. Cu glas liniștit, el a rostit ca pentru sine:
-
„Și totuși, perfecțiunea inimii lui nu se
compară cu frumusețea inimii mele”. Oamenii din mulțimea strânsă în jurul
tânărului au început să-și întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Până și
tânărul a fost curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui. Era
o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era
plină de cicatrice, locuri unde bucăți din ea fuseseră înlocuite cu altele care
nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucățile străine și
inima bătrânelului fiind sinuoase, chiar colțuroase pe alocuri. Ba mai mult,
din loc în loc lipseau bucăți întregi din inima concurentă, răni larg deschise,
încă sângerânde.
-
„Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă,
își șopteau uimiți oamenii”. Tânărul, după ce examinase atent inima
bătrânelului, și-a ridicat privirea și i-a spus râzând:
-
„Cred că glumești, moșnege. Privește la inima
mea – este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi și durere.
-
„Da, a spus bătrânelul. Inima ta arată perfect,
dar nu mi-aș schimba niciodată inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de
pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea – rup o
bucată din inima mea și i-o dau omului de lângă mine, care adesea îmi dă în
schimb o bucată din inima lui, ce se potrivește în locul rămas gol în inima
mea. Dar pentru că bucățile nu sunt măsurare la milimetru, rămân margini
colțuroase, pe care eu le prețuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de
dragostea pe care am împărtășit-o cu cel de lângă mine. Uneori am dăruit bucăți
din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o
bucățică din inima lor. Acestea sunt rănile deschide din inima mea, găurile
negre – a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Și deși
aceste răni sângerează încă și mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o
am până și pentru acești oameni; și, cine știe, s-ar putea ca într-o zi să se
întoarcă la mine și să-mi umple locurile goale cu bucăți din inimile lor. Înțelegi
acum, dragul meu, care este adevărata frumusețe a inimii?” – a încheiat cu glas
domol și zâmbet cald bătrânelul.
Tânărul a rămas tăcut
deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrânel, a
rupt o bucată din inima lui perfectă și i-a întins-o cu mâini tremurânde. Bătrânul
i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucată din inima
lui brăzdată de cicatrice și a dat inima tânărului. Se potrivea, dar nu perfect,
pentru ca marginile erau cam colțuroase. Tânărul și-a privit inima, care nu mai
era perfectă, dare care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima
cândva perfectă pulsa de-acum dragoste din inima bătrânelului. Cei doi s-au
îmbrățișat, și-au zâmbit și au pornit împreună la drum. Cât de trist trebuie să
fie să mergi pe calea vieții cu o inimă întreagă în piept. O inimă perfectă,
dar lipsită de frumusețe...
...........................................................................................................................................
O inimă rănită este
semnul cultivării sensibilității relaționale. Întemeiat pe credința în Dumnezeu
creștinismul ne învață să-l iubim pe fiecare om ca pe o ființă de neînlocuit cu
o valoare absolută. Cicatricea sufletului este amprenta purtării unei iubiri
care oferă, investește, se jertfește chiar dacă primește înapoi indiferență,
dezinteres sau chiar ură (Matei 5, 46-48)[1].
[1]
Pr. Lect. Univ. dr. Ovidiu Panaite, Prin joc spre viață, Reîntregirea, Alba
Iulia, 2010, pp. 247-248
