Faceți căutări pe acest blog

duminică, 25 mai 2025

Predică la Duminica a șasea după Paști - IPS Bartolomeu Anania

 

Predică la Duminica a șasea după Paști

IPS Bartolomeu Anania

 

Iubiții mei, toată această întâmplare extraordinară, și pe care o povestește minunat Sfântul Evanghelist Ioan, a pornit de la o întrebare: „Cine a păcătuit, el sau părinții lui, de s-a născut orb?”, pornindu-se de la premisa că orice suferință are drept cauză o greșeală sau un păcat, ceea ce este adevărat, dar numai în parte, pentru că există suferință și suferință, pricină și pricină. În Apostolul de astăzi se vorbește de faptul că Sf. Ap. Petru, împreună cu colegul său Sila, au fost închiși și au petrecut o vreme în temniță. Ei bine, dar aceea nu era o temniță pentru prizonierii de conștiință, cum erau ei; era o închisoare pentru cei de drept comun, pentru borfași, pentru criminali, pentru răufăcători. Ei au stat împreună și au suferit împreună cu aceia în aceeași temniță, dar ei sufereau pentru că Îl iubeau pe Hristos și Îl mărturiseau, în timp ce ceilalți sufereau pentru că urau oamenii și îi jefuiau sau îi ucideau.

luni, 5 mai 2025

Film: Risen (2016)

Tinerii din Parohia Birda, pe primul loc la Concursul Național Catehetic – etapa eparhială

 

Tinerii din Parohia Birda, pe primul loc la Concursul Național Catehetic – etapa eparhială

În Anul omagial dedicat „Centenarului Patriarhiei Române” și „Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, în Arhiepiscopia Timișoarei s-a desfășurat etapa eparhială a Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat”, ajuns la ediția a XVII-a.

Dr. Radu Țincu, medic Terapie Intensiva Floreasca, marturie despre Sfântul Efrem cel Nou

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină