Hrab Alexandru: predici

Se afișează postările cu eticheta predici. Afișați toate postările

duminică, 11 septembrie 2022

Despre Post: Sf. Grigorie Palama

Despre Post

Sf. Grigorie Palama

Părinții Bisericii au caracterizat postul ca esență a rugăciunii, zicând că „prima materie a rugăciunii este foamea”. Moise ținând un post de mai multe zile pe munte vede pe Dumnezeu față către față și vorbește cu El, precum vorbește cineva cu un prieten al lui. Prin post profetul Ilie ia putere să ungă profet în locul lui și să-i dăruiască îndoit harul pe care îl deținea el însuși. S-a învrednicit să se ridice de la pământ la cer. Însuși Hristos postind în pustiu, a biruit pe ispititorul de obște și a destrămat puterea lui împotriva oamenilor și a surpat tirania lui eliberând pe om.

Vedeți darurile postului și câte sunt bunurile de care se învrednicește să le primească omul prin post? Contrarul postului, adică lăcomia și nestăpânirea, arată în mod vădit folosul pe care postul îl oferă omului. Desfătarea nu este numai cauză a păcatului, ci și a lipsei de cucernicie. Dimpotrivă, postul și înfrânarea nu ajută numai virtuții, ci și cucerniciei față de Dumnezeu, deoarece totdeauna împreună cu postul trebuie să fie și înfrânarea. Când omul se hrănește fără măsură zădărnicește apariția în sufletul său a mâhnirii cea după Dumnezeu pentru păcatele lui și a străpungerii, care ajută în pocăință statornică în vederea mântuirii noastre. Fără inimă zdrobită nu este posibil să se pocăiască cineva cu adevărat. Ceea ce zdrobește în mod vădit inima și o ajută să se întristeze pentru păcatele ei, este micșorarea hranei și a somnului și curăția simțurilor.

Bogatul, despre care vorbește Hristos în Evanghelie, zicând către sine: „Ai multe bunuri, mănâncă, bea și te veselește”, a devenit vrednic de veșnica pedeapsă, dar nevrednic și de însăși prezenta viață. Noi fraților, să zicem cele potrivnice către noi înșine: să ne înfrânăm și să postim, să priveghem și să ne adunăm, să ne smerim și să pătimim cele rele de dragul mântuirii noastre.

În vremea postului și a rugăciunii să iertăm din sufletul nostru dacă într-adevăr avem sau credem că avem ceva împotriva altcuiva. Să ne dăruim cu toții dragostei. Să încercăm să ne înțelegem mai bine unul pe celălalt. Să ajungem la înfăptuirea iubirii și a facerii de bine cuvântând unul în favoarea celuilalt. Să gândim înlăuntrul nostru numai cele bune față de Dumnezeu și față de oameni. Astfel postul nostru va fi desăvârșit și vrednic de cinstire de la Dumnezeu și cererile noastre în timpul postului vor fi bineprimite.

Deseori diavolul se luptă ca postul nostru să fie nefolositor punând înăuntrul nostru egoism, precum a făcut fariseul, care, deși postea și se ruga, a plecat lipsit de ajutor. Noi, știind că fiecare om mândru este necurat și nu se face primit de către Domnul și recunoscând că suntem noi înșine datori față de Dumnezeu pentru multe și mari daruri, să postim și să ne rugăm cu inima zdrobită. Astfel postul nostru va fi cu adevărat curat și plăcut lui Dumnezeu. Când ținem un astfel de post duhovnicesc și trupesc și ne rugăm se va stinge focul poftei trupești. Mânia va fi îmblânzită ca un leu și vom gusta hrana profetică cu nădejdea bunătăților viitoare, credința și strălucirea duhovnicească biruind cu harul lui Hristos toată puterea vrăjmașului.

Darurile postului sunt multe. Fiecare dintre celelalte virtuți curăță și împodobesc fie sufletul, fie trupul, precum rugăciunea, blândețea, înțelepciunea. Postul și înfrânarea adorm zburdările trupului. Veștejește turbarea mâniei și a poftei și face cugetul curat și fără nori, de vreme ce îl izbăvește de aburii care ies din mulțimea hranei și de greutatea pe care acesta o provoacă. Cu postul și cu înfrânarea se smerește omul cel din afară și în același timp se reînnoiește cel dinlăuntru, precum subliniază apostolul Pavel în epistola lui către Corinteni. A zis cineva „Pântecul gras nu naște minte subțire”. Când pântecul se subțiază prin post și înfrânare se subțiază cu siguranță și mintea. Îngrădire îndoită sunt postul și înfrânarea și acela care trăiește cu acestea se bucură de multă pace. Către acesta, așadar, privind, să ne îndepărtăm de lăcomia pântecului, să iubim înfrânarea și să îmbrățișăm aceste zile de post. Acesta face trupul să asculte de suflet și curăță gândurile. Omul aleargă atunci cu dragoste către Dumnezeu. Apostolul Pavel spune despre sine că de multe ori a petrecut cu foamete și sete și cu posturi.

Pentru tine fratele meu, perioada postului nu ține întreaga ta viață. Apusul soarelui îți îngrădește în fiecare zi postul. Nu este oare postul pentru toți aproape ușor și după măsura lor în aceste zile pe care le stabilește Biserica? Poate îți pare rău de trupul tău și te ferești de post cu impresia că îți provoacă slăbire fizică, dar se întâmplă contrariul. Îndestularea prin firea ei provoacă dureri în articulații, din hrană provin multe alte boli precum și un sentiment de îngreunare ce îl învăluie pe om. Postul este dimpotrivă maica sănătății. Lacomul își disprețuiește trupul și îl face slăbit și bolnăvicios.

Nestăpânirea este săvârșită de către toate simțurile. Să impunem așadar în toate înfrânarea. Dacă postești de mâncăruri, fii atent la gândurile tale din adâncul sufletului tău, la curiozitate și la invidie. Auzul tău să nu primească învinuiri ale altora și șoptiri rele. Fiindcă răutatea de care te ferești printr-un simț poate să coboare în suflet prin alt simț. Suntem compuși din suflet și trup. Postul adevărat este acela care trece prin toate simțurile și curăță și vindecă toate, pentru că este, fraților, într-adevăr, iubitoare de oameni tămăduirea sufletului prin post. De aceea, ni l-au rânduit pentru această perioadă părinții noștri.

Noi, fraților, predându-vă într-un mod corect toate câte vă scriem, vă vorbim duhovnicește. În timpul postului atacă fiare sălbatice în chip văzut și nevăzut împotriva acelora care postesc. În chip văzut atacă dorința de mâncare și de desfătare cu cele materiale. În chip ascuns atacă slava deșartă, mândria și ipocrizia. Postul și nestăpânirea sunt potrivnice între ele precum viața și moartea. Postul este poruncă a vieții și începe de la primul om, de vreme ce a fost dată de la început de către Dumnezeu lui Adam în Rai, pentru păstrarea vieții și a dumnezeiescului har, care fusese dat lui de către Dumnezeu. Nestăpânirea este sfat pentru moartea trupului și a sufletului, care fost dat cu viclenie de către diavolul lui Adam prin Eva ca să cadă din viață și ca să se înstrăineze de harul Dumnezeiesc. Dumnezeu nu a creat moartea și nici nu se mulțumește cu pierderea oamenilor. Cine, așadar, vrea să găsească viață și har de la Dumnezeu? Acesta să se ferească de nestăpânirea cea purtătoare de moarte, să alerge spre postul îndumnezeitor și către înfrânare, pentru ca să se reîntoarcă cu bucurie în Rai.

Moise postind sus pe munte patruzeci de zile, a zburat către înălțimea îndumnezeirii și a primit tablele cinstirii de Dumnezeu. Poporul evreilor la poalele muntelui îmbătându-se a căzut în necinstire și a făcut ca idol un vițel în asemănarea zeului egiptean Apis. Dacă nu ar fi stat Moise mijlocitor către Dumnezeu, nicidecum nu s-ar fi milostivit Dumnezeu de poporul Său. Deci, dacă avem nevoie și noi de mila lui Dumnezeu , să nu ne îmbătăm și să nu ne îngreunăm cu multa săturare, căci acolo este desfrânarea și lipsa de cucernicie. Văzătorul de Dumnezeu Ilie s-a curățit mai înainte cu post.

Să ne temem așadar, nu cumva și noi urmând lăcomia, să cădem din binecuvântarea lui Dumnezeu. Să ne întărim întru post adevărat. Domnul nostru, după ce a luat trup și S-a făcut om pentru noi, ne-a arătat modul de biruință împotriva diavolului postind în toate. Astfel a biruit ispita care a mișcat toate împotriva Lu. ucenicilor Lui le-a spus despre demonul mut și surd: „Acest demon nu iese decât numai cu rugăciune și post”. Să nu fim purtați de nesăturarea pântecelui, și de plăcerea gătlejului. Să ne reținem de la mâncare, atât timp cât încă avem poftă. Să mănânce fiecare din alimentele existente conform cu boala sa, fără să adauge la cele de nevoie cele de prisos. Să ceară cineva hrana și nu desfătarea, folosința cu măsură și nu nestăpânirea și abuzul. Scopul pentru care s-a instituit pentru creștini postul este curățirea sufletului.

Dacă ai posibilitatea, surplusul hranei tale să se ofere pentru mângâierea celor lipsiți. De vreme ce tu te hrănești cu înfrânarea pune de-o parte pentru mâine prisosul. Satură-l pe cel ce flămânzește. Însoțește cu postul rugăciunea stăruitoare. Sfinții mai mult decât oricine au exersat rugăciunea și postul. Toate membrele și părțile trupului, când o duc rău prin post, vor striga către Domnul împreună-vorbind prin rugăciune și atunci cu dreptate acesta va fi mult mai bine primită de Dumnezeu, răsplătindu-l pe cel care rabdă de bunăvoie osteneala postului[1].

[1] Mitropolia Tesalonicului. Biserica Mitropolitană a Sfântului Grigorie Palama, Viața în Hristos după Sfântul Grigorie Palama. Fragmente din textele Sfântului care au fost prezentate în adunările tinerilor din cadrul centrului Spiritual al Bisericii Mitropolitane sub îndrumarea Arhimandritului Metodie Alexiu doctor în teologie, Tesalonic, 2017, pp. 101-105.

Despre alcătuirea predicii: Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon

Despre alcătuirea predicii

Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon

Conferință Gherla (Cluj)

Citare Grigorie Cristescu, Îndrumări omiletice:

o Rugăciunea: „Rugăciunea întâi pe urmă predica. Întâi vorbești cu Dumnezeu, după aceea cu oamenii. Atunci vei ști să le vorbești. În rugăciune vei vorbi mai întâi despre tine și despre semenii tăi, în predică vei vorbi oamenilor despre Dumnezeu și negrăita Sa bunătate”.

o Schița personală: „Fiecare predicator să se încălzească la focul vetrei lui. Este foarte important folosirea unui caiet în care să schițezi predica ta personală pentru că nici o pâine nu este atât de buna ca cea frământată în casa ta și rumenită în cuptorul tău”.

Comentarii Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon:

· În schița predicii ne asigurăm o mică originalitate

· Să nu considerați că sunteți total lipsiți de experiență (preoții tineri) => alungarea complexelor că nu sunteți buni predicatori.

· Nimeni nu se naște predicator: „Poetul se naște, oratorul se construiește bucățică cu bucățică”.

· De la schițe personale vom ajunge la un grad de originalitate mai mare de 50% sau 70%.

Cinstind jertfa Domnului pe Cruce: Ieromonah Calnic Berger

Cinstind jertfa Domnului pe Cruce

Ieromonah Calnic Berger

Cum putem înțelege de ce a murit Hristos așa cum a murit? Care e sensul Vinerii Mari? Cinstesc oare creștinii astăzi această zi cum ar trebui?

Deși răspunsul la prima întrebare e amplu și profund, putem începe cu o perspectivă: apostolul Pavel schițează o paralele între primul om, Adam, și Domnul nostru Iisus Hristos, pe care el îl numește „al Doilea Adam” (1 C 15, 22. 45). Părinții Bisericii, de exemplu sfinții Iustin Martirul și Irineu al Lyonului din secolul II, construiesc pe această temă, schițând paralele între primul Adam și al doilea Adam sau Adam „cel nou”, Hristos. Primul Adam e „fiul lui Dumnezeu” (Lc 3, 38), o creatură specială făcută după „chipul” lui Dumnezeu (Fac 1, 26), unind în sine lumea materială și cea spirituală. Noul Adam e prim excelență Fiul lui Dumnezeu, chipul întipărit al lui Dumnezeu (col 1, 15; Evr 1, 3), unind în El Însuși cerul și pământu, Necreatul și creatul. Primul Adam nu are tată omenesc – el fiind rădăcina umanității, fiindcă toți suntem născuți din Adam -, iar Noul Adam nu are nici el tată pământesc – el fiind rădăcina umanității înnoite, pentru că în Hristos toți sunt botezați, sau născuți din nou.

Prin întreaga sa viață, Noul Adam Hristos desface ceea ce a adus primul Adam, pentru a întări umanitatea în noul său început. Primul Adam, ispitit în grădină, a păcătuit; noul Adam, ispitit în pustie, n-a păcătuit. Primind întinderea mâinilor Evei spre pom în egoism, primul Adam a căzut din comuniunea cu Dumnezeu, după care i-a făcut pe alții responsabili de cele întâmplate. Noul Adam și-a întins mâinile pe lemnul Crucii, în jertfire de sine, și i-a iertat pe ceilalți pentru cele ce i-au făcut. Din coasta primul Adam a ieșit mireasa sa, Eva, în timp cel el se afla în somn adânc. Din coasta noului Adam a ieșit mireasa Sa, Biserica (ca sânge și apă – Euharistie și Botez) în timp ce El era în somnul morții. Fapta primului Adam, care a arătat neascultare ivită din egoism, o falsă autonomie, auto-conservare și chiar o mentalitate de tipul „supraviețuirii celui mai tare”, a dus la separarea de Dumnezeu și intrarea morții în lume. Toate acestea au fost răsturnate prin ascultarea lui Hristos „până la moarte” (Flp 2, 8), într-o renunțare la orice autoconservare, egoism și orice autonomie separată de Dumnezeu. În locul egoismului vechiului Adam stă jertfirea de sine totală și desăvârșită a lui Iisus Hristos, care au dus la învierea din morți și revărsarea Duhului Sfânt, la restaurarea omului într-o stare de nemurire plină de har.

Moartea lui Hristos pe Cruce e astfel actul definitiv care desființează moștenirea primului Adam. E punctul culminant al marii economii a lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră și „ne deschide ușile raiului” prilejuind învierea noastră, unirea noastră cu Dumnezeu, îndumnezeirea noastră. „Aveam nevoie de un Dumnezeu întrupat, de un Dumnezeu omorât, ca noi să putem fi vii”, scria Sfântul Grigorie Teologul (Cuvântarea 45, 28). Crucea e împlinirea și scopul Întrupării. Hristos n-a murit însă pur și simplu; a murit în umilire, în părăsire, în toată deplinătatea tragediei și groazei omenești. S-a identificat cu ce e mai rău în condiția umană; S-a făcut „blestem” pentru noi (Ga 3, 13). A primit toate acestea, nevinovat fiind, ca să ne elibereze din toate (Evr 4, 15; 9, 26-28). Acesta a fost marele Sau act de iubire și jertfire de sine.

Hristos n-a lăsat nimic nefăcut pentru mântuirea noastră. Lucru adevărat atât pentru omenire în general, cât și pentru fiecare om în parte. Depinde numai de noi să ne însușim darul Său. Dar după cum spune Domnul Însuși pentru asta e o singură cale: „Ia-ți crucea și urmează-Mi!” (Lc 9, 23).

Or aceasta n-ar trebui să înceapă oare prin cinstirea acestui mare eveniment, răstignirea lui Iisus Hristos, care ne-a adus mântuirea noastră? Cum se face atunci că creștinii de astăzi – de toate confesiunile – nu-și pot lua liber de la muncă sau școală în această zi unică, cea mai sfântă zi din an, în care e pomenită și cinstită pătimirea și moartea lui Hristos pentru mântuirea fiecăruia din noi? O dramă profund și spectaculoasă a avut loc în acea singură zi – și totuși lumea își vede mai departe de trebuirile ei, fără să o bage în seamă deloc.

Un autor american, protestantul David Rensberger, a publicat recent câteva reflecții foarte pătrunzătoare despre lipsa de respect față de Vinerea Mare în America. În acea zi, scrie el, se simte cu totul nelalocul lui în societate, normalitatea vieții de zi cu zi i se pare „ciudată, îndepărtată, aproape ireală” și se poate simți o ruptură spirituală între credincios și restul lumii. El exprimă bine sentimentele pe care le trăiesc și mulți ortodocși care caută să pătrundă mai adânc în slujbele din Vinerea Mare.

Mai face și o altă observație semnificativă: Vinerea Mare e necomercială. Nu se poate face bani în această zi – giganții media, de vânzări și publicitate nu au nimic de câștigat. Așa că o ignoră. Un singur punct poate fi adăugat: în societatea noastră de azi Vinerea Mare nu e zi liberă. E singura zi din an pentru care creștinul trebuie să facă sacrificiu ca s-o cinstească. Biserica noastră Ortodoxă ne cheamă să facem tocmai asta, pentru că Vinerea Mare e ziua cu cel mai strict post din an. „Nu mâncăm nimic în această zi a Răstignirii”, spune Tipicul. Chiar și azi, credincioșii evlavioși se vor strădui să nu mănânce până după Prohodul Domnului, sau măcar până după Vecernie.

Iisus S-a simțit părăsit pe Cruce. Cu excepția Mamei Sale și altor câțiva, toți prietenii, ucenicii și chiar mulțimile celor pe care-i vindecase, îi ridicase din moarte, îi iertare și învățase plecaseră toți de lângă El în clipele Sale pe Cruce. Și în cele din urmă s-a simțit părăsit și de Dumnezeu: „Dumnezeu Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Mt 27,46). Dar Dumnezeu nu L-a părăsi pe Iisus. Nu ne părăsește nici pe noi. Așadar, nici noi să nu-L părăsim acum pe Iisus pe Cruce. Noi știm ceea ce ucenicii poate n-au înțeles atunci: că Iisus se va scula din morți, plin de Duhul Sfânt, într-un trup preaslăvit, spiritualizat, ca Dumnezeul-om. De aceea noi n-avem nici o scuză – trebuie doar să punem „cele dintâi pe locul dintâi” și să-I arătăm Domnului prin faptele noastre concrete recunoștința pentru ce a făcut El pentru noi pe Cruce. N-ar trebui oare să cuprindă asta și cinstirea deplină a acestei zile unice din an?

Să facem orice efort – ținând postul, lăsând deoparte orice altă preocupare și participând la toate sfintele slujbe – să ținem această zi, această singură zi din an, Vinerea Mare, sfântă așa cum și este. Scopul cinstirii Vinerii Mari e acela de a-I arăta lui Hristos recunoștința noastră pentru dragostea Lui, și dorința noastră fierbinte de a fi cuprinși între ucenicii Lui, pe care îi face fii adoptivi ai lui Dumnezeu, purtători de Duh și asemenea lui Hristos, și care și-au luat crucea, iar pentru aceasta vor fi părtași Învierii Sale din morți[1].

[1]Ieromonah Calinic (Berger), Provocări ale gândirii și vieții ortodoxe astăzi. Reflecții despre temeiurile creștine, trad. Maria-Cornelia și diac. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2012, pp. 62-66.

„Ce-i folosește omului Să câștige lumea întreagă…” (Marcu 8, 34-38; 9, 1) - Preot Prof. Dr. Constantin Necula

„Ce-i folosește omului

Să câștige lumea întreagă…”

(Marcu 8, 34-38; 9, 1)

Preot Prof. Dr. Constantin Necula

Evanghelia din Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci ne pune înaintea sufletului nostru o chemare cu adevărat venită de la Dumnezeu: „Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”.

A urma lui Hristos într-o lume care nu vrea să-L recunoască drept Domn și Dumnezeu.

A urma lui Hristos în toate Golgotele Sale. A sta cu Hristos sub toate loviturile și sub toate huiduielile. A te răstigni cu El pe toate crucile înălțate pentru re-răstignirea Lui.

A urma lui Hristos-Împăratul, pășind peste stârvurile tuturor iadurilor, sfărâmând porțile incandescente care încorsetează nemurire.

A urma lui Hristos în întunecimea rece a mormintelor în care-i sunt aruncate toate învățăturile. A fi cu Hristos. Adică a fi cu Iubirea. Adică a fi cu Veșnicia și Stăpânul Veșniciei. „Cel ce voiește să vină după Mine…”

Hristos Domnul nu forțează sufletul nimănui. Cu discreție absolută Se îndreaptă spre toți orbii, surzii, muții, dăruind lumină, auz și cuvânt.

Dar când spui: „Da, Doamne. Sunt al Tău!”, toate ale tale trebuie să-L mărturisească. Pe toate Golgotele lumii[1].

[1] Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Duminici în dar – Predici și gânduri, ed. „Cu drag”, Chișinău, 2013, pp. 198-199.

Predicatorul: Ștefan Zambo

Predicatorul

Ștefan Zambo[1]

Câteva cuvinte despre calitățile unui predicator într-o viziune neoprotestantă. Este interesantă și de luat aminte cum văd și cei de alte confesiuni persoana predicatorului, a omului care răspândește Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru noi teologi, diaconi, preoți, episcopi; pentru ei teologi și pastori.

„Predicarea Bibliei, proclamarea Evangheliei în puterea Duhului Sfânt este cea mai mare nevoie a omului de astăzi, cea mai acută cerință a societății contemporane. Chemarea de a împlini această nevoie este cea mai nobilă dintre chemările divine. Pentru a îndeplini bine o astfel de chemare este nevoie de cunoștințe, seriozitate, deprinderi specifice, perseverență, dedicare, călăuzire etc”[2].

Ca în orice meserie, și în cea de predicator se cer anumite calități care îl califică pe un om să devină slujitor al Cuvântului de la amvon. Aceste calități țin în primul rând de ce este predicatorul ca om și mai apoi de ceea ce știe și face. Iată câteva dintre cele mai importante:

- Să fie născut din nou. Prima condiție este aceea de a-L cunoaște personal pe Dumnezeu, de a cunoaște personal harul divin, de a fi avut parte personal de regenerarea Duhului Sfânt, într-un cuvânt, de a fi născut de sus.

- Să iubească pe Dumnezeu și sufletele oamenilor. Un om care nu-l admiră și iubește pe Dumnezeu nu poate fi slujitorul Lui. Un om care nu are dragoste și compasiune pentru cei care-l înconjoară nu se poate califica în a-i sluji. Apostolul Pavel spune: poți vorbi în limbi o mie, dacă nu ai dragoste, nu-ți ajută la nimic.

- Să fie permanent cercetător al Bibliei. Cuvântul Domnului este însăși rațiunea pentru care există profesia de predicator. Un predicator care nu predică Cuvântul nu-și împlinește menirea. Pentru a putea prezenta Cuvântul complet și cu acuratețe, predicatorul trebuie să-și adâncească zilnic ființa în el.

- Să fie un om al rugăciunii. Cunoașterea, harul, puterea, inspirația, reușita până la urmă, se obțin în genunchi. Cuvântul este de la Dumnezeu, chemarea este divină, Biserica este a lui Hristos, sufletele sunt ale Domnului, iar predicatorul este un crainic al cerului; poate el să-și împlinească menirea fiind deconectat de Sursă?

- Să fie sănătos spiritual și fizic. Este cred evident pentru fiecare dintre noi că un om vicios nu se poate califica în slujba de predicator, chiar dacă cunoaște multe. De asemenea, un om care deși este un exemplu de moralitate nu este în stare să se exprime coerent, nu poate fi învățătorul altora. O sănătate fizică bună, o înfățișare agreabilă, o voce puternică, sunt calitățile de dorit pentru un predicator.

- Să fie chemat de Dumnezeu! Pot fi spuse multe despre importanța și necesitatea chemării. Numai două vorbe însă aici: înțelegerea și conștientizarea chemării dă forță lucrătorului, și de asemeni, chemarea aduce cu sine harisme speciale din partea Domnului pentru împlinirea lucrării Sale.

Completând enumerarea de adineauri, trebuie spus că un predicator, pentru a fi eficient în

lucrarea sa, trebuie să fie un om smerit, curat, încrezător, dispus să învețe și dependent de Duhul Sfânt.

Domnul îi folosește doar pe cei umili. Un om al lui Dumnezeu spunea: „nu te considera egalul lucrării pe care o faci”, dacă ești la o anumită dată într-un anumit loc în vie, este pentru că așa a ales Stăpânul, deci bucură-te tremurând, cum spune Scriptura. Apoi, să nu uităm că lucrarea de predicare este dumnezeiască. Dumnezeu este sfânt în toate atributele și lucrările Sale și așa este și Cuvântul Său. Cuvântul lui Dumnezeu este sfânt și sfințește, iar pentru a fi slujitorii lui este de neapărată nevoie de o viață despărțită de păcat. E. Sargent, știind acestea, se ruga așa: „Isus [Iisus], Mântuitorul meu, în comportamentul meu/ Ajută-mă să fiu ca Tine;/smerit și sfânt, iubitor și blând,? Răbdător și curat ca Tine!”.

Potrivit Pildei semănătorului, inima trebuie să fie bună și curată ca să poți aduce roadă (Lc. 8, 15).

Și, inima predicatorului trebuie adânc pătrunsă de mesajul său și să crească cu tărie în puterea și actualitatea Cuvântului lui Dumnezeu pe de-o parte, iar pe de alta, trebuie să admită că în slujire va avea parte de greutăți și eșecuri. Vor fi poate unii în jurul tău care nu vor înțelege chemarea sa, vor fi alții care nu-i vor aprecia întotdeauna munca. Nu trebuie să se lase pradă descurajării și depresiilor, mai toți slujitorii Domnului au avut parte și de momente delicate. Predicatorii au însă asigurarea că Mântuitorul este cu ei în toate zilele, până la sfârșit (Matei 28, 20).

De asemenea, predicatorul trebuie să fie mereu preocupat de perfecționarea sa. Un slujitor al evangheliei care a încetat să mai învețe ar trebui să înceteze să-i învețe pe alții.

Și în fine, predicatorul trebuie, în munca sa, să se sprijine nu pe calitățile sale, ci pe puterea, prezența și lucrarea Duhului Sfânt. Despre Spurgeon, supranumit prințul predicatorilor, se spune că atunci când urca treptele amvonului mereu repeta în gândul său: „cred în puterea Suhului Sfânt, cred în puterea Duhului Sfânt, cred în puterea Duhului Sfânt…” (1 Tes. 1, 5). Dependența de Duhului Domnului, dorința sinceră de a glorifica Sfânta Treime și entuziasmul în munca de mântuire a unora, iată câteva dintre ingredientele de bază pentru reușita în munca grea, necesară și binecuvântată de predicator[3].

[1] Autorul este un Pastor Baptist.

[2] Ștefan Zambo, Ajutor pentru predicatori, ed. CLC România, 2010, p. 7.

[3] Ibidem, pp. 25-27.

miercuri, 20 iulie 2022

Idei pentru Duminica tuturor Sfinților (Prima Duminică după Rusalii)

Idei pentru Duminica tuturor Sfinților (Prima Duminică după Rusalii)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate şi Ți-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi şi viaţă veşnică va moşteni. Și mulţi dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă vor fi întâi” (Ev. Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30).

o Cea mai importantă Ființă pentru noi este Iisus Hristos. El trebuie să fie în centrul vieții noastre.

o Este important să-L mărturisim pe Hristos și credința noastră în El.

o Cuvintele Mântuitorului nu ne îndeamnă la necinstirea celor apropiați, ci la sădirea în suflete lor a învățăturii creștine – să nu ne atașăm egoist de ceea ce avem în această lume. Un proverb spune: „Nu pune carul înaintea boilor”.

o „Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi şi viaţă veşnică va moşteni” sau „Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică” (Marcu 10, 29-30) – încredere deplină în purtarea de grijă a lui Dumnezeu – să nu fim cârtitori. Exemplu, dreptul Iov.

o La slujba înmormântării spunem: „cu adevărat, toate dulceţile şi măririle vieţii sunt deşertăciune şi stricăciune, pentru că toţi vom pieri, toţi vom muri; împăraţii şi mai-marii, judecătorii şi căpeteniile, bogaţii şi săracii şi toată firea omenească” – totul este trecător.

o Toți suntem chemați la sfințenie: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).

o Cuvintele: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 2-32) sunt întâlnite în Duminica după înălțarea Sfintei Cruci: „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri” (Marcu 8, 38 și Duminica a III-a din Post și în Evanghelia de vineri din Săptămâna a XXIV după Rusalii: „Dar vă spun: Pe tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Luca 12, 8-9), dar și la Evanghelia de marți din săptămâna a XXII după Rusalii.

o „În același context, Iisus își avertizează ucenicii că nu trebuie să se rușineze înaintea oamenilor de prietenia cu El, care nu doar că are o valoare inestimabilă (w. MacDonald, op. cit., p. 245 – n.n. nu am identificat cartea citată), dar prezintă și garanția unei protecții cu totul ieșite din comun. Este și un cuvânt de îmbărbătare în fața multiplelor împotriviri pe care le vom avea din partea lumii, împotriviri care vor merge, nu de puține ori, până la suprimarea vieții, cum s-a și întâmplat cu mulți dintre ucenici. Iisus ne spune că mai mult decât a ucide un trup, și așa destul de firav și perisabil, oamenii nu pot să facă. Cu toate că nu întotdeauna și nici toți vestitorii Evangheliei și-au sfârșit viața din cauza persecuțiilor declanșate de cei potrivnici, se impune să conștientizăm că lucrul cel mai sigur de pe pământ și imposibil de evitat de cineva este tocmai moartea fizică. Și chiar dacă nu mori din cauza vreunui accident, ori a dușmanilor, sunt destui viruși și microbi care te pot măcina și distruge din interior încât, vrând nevrând, tot acolo ajungi, când ți-a venit vremea. Dar este nobil și lăudabil să îți găsești sfârșitul împlinind o lucrare nobilă adică sacrificându-te, dacă se impune, pentru numele lui Dumnezeu ca să-L faci cunoscut lumii. Toți oameni se tem de moarte și de aceea, indiferent de unde și oricând ar veni, pentru toți moartea sosește mereu prea devreme, iar ca unii care nu cunoaștem deloc realitățile de dincolo de granițele acestei vieți, dacă Hristos ne spune să nu ne temem în viață, decât de ceea ce ne desparte de Dumnezeu, apoi să credem în cuvintele Sale, deoarece El ne-a spus și de unde a coborât și știm și unde s-a înălțat, și-L credem pe deplin. El a fost singurul Mesager al cerurilor și de aceea singurul cel mai au autorizat să ne transmită adevărurile de acolo [...] Ca și Evanghelistul Matei, Luca face trimitere la omnisciența și providența lui Dumnezeu care cuprinde toată creația și nici măcar o vrăbiuță, de doar câteva zeci de grame, nu este uitată de El [...]. Așadar, Dacă Dumnezeu știe și protejează pe fiecare făptură (Psalmul 103, 27), cu atât mai mult se va preocupa de oameni, mai ales de cei care împlinesc lucrarea pe care le-o încredințează Fiul Său cel mult iubit. În concluzia acestui verset reținem că Iisus îi asigură pe ucenici și de fapt pe toți lucrătorii misionari din via Sa, că și dacă vor avea cumva de suferit din pricina numelui Său, lucru de altfel imposibil de evitat, în moarte îi așteaptă Părintele Său cu brațele deschise și îi va așeza cu mare bucurie în împărăția Lui”[1].

o „Aceste cuvinte (versetul despre mărturisire n.n.) ne îndeamnă la a-L mărturisi pe Dumnezeu în și prin viața noastră. Cum putem face acest lucru? Este important ca viața noastră să fie o mărturie a faptului că Iisus Hristos este Mântuitorul nostru și Fiul lui Dumnezeu. viața noastră, în consecință, trebuie să fie a unor buni creștini, fără sincope. Dacă ești tânăr, trebuie să-ți păstrezi sufletul curat, să asculți de părinți, să-ți respecți și să-ți iubești familia. Roagă-te și cere înțelepciune și întărire în credință. Să dorești să te realizezi prin muncă cinstită și să respecți pe cei din jurul tău. Dacă ești adult, mintea să-ți fie – cu adevărat – ca a unui om matur, arătându-te înțelept. Să-ți dorești neîncetat să întemeiezi o familie în care să te simți împlinit, să te știi iubit și apreciat; să te înconjori de copii care-ți vor schimba și împlini viața. Să te spovedești sincer și să participi la slujbele Bisericii. Muncește cinstit, iubește-ți soțul sau soția, crește-ți copiii în respect față de Dumnezeu și de cele sfinte. Dacă ești la vârsta înțelepciunii, poartă-te cu înțelepciune. Să te bucuri de ceea ce ai realizat și de fiecare răsărit de soare. Îndeamnă cu o vorbă bună și blândă și, mai ales, ferește-te să nu fii prilej de sminteală. Privește spre Dumnezeu toată viața ta; și în ziua de ieri, în cea de azi și în cea de mâine. Viața noastră să fie o autentică și vie mărturie a Crucii, a Învierii și a Înălțării. Sfântul Ioan de Kronstadt așa ne învață: «Dumnezeu Se bucură atunci când omul descoperă lucrarea sa în inima lui, fiindcă El este lumina și adevărul»”[2].

o Toți suntem chemați la propovăduire și la misiune: „Vocația misionară nu este numai individuală, ci și colectivă. Comunitatea liturgică și parohială trebuie să devină de aceea o forță mărturisitoare la nivel local prin calitatea vieții creștine și slujirea semenilor. Dacă preoția slujitoare sau sacramentală are un rol și o responsabilitate specială în misiunea Bisericii, aceasta nu înseamnă că misiunea este rezervată numai clericilor, dimpotrivă, misiunea creștină este o datorie ce decurge din însăși starea de creștin. Toți creștinii sunt chemați să vestească în lume, după darurile și locul lor în Biserică și societate, bunătățile Celui Ce ne-a chemat din întuneric la lumină și din moarte la viață ( I Petru 2, 9), ca laudă și mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile ce ni le-a făcut. Apostolatul mirenilor este astăzi cu atât mai necesar, cu cât domeniile activității umane sunt tot mai diversificate și mai complexe așa încât există situații în care laicii pot desfășura o activate misionară poate chiar mai eficientă. Mărturia prin calitatea și sfințenia vieții este cel mai eficient mijloc de misiune. Pentru că nimic nu este mai atrăgător și mai convingător decât creștinul, comunitatea sau sfântul, care oferă un exemplu concret de împlinire a sensului vieții și iradiază liniște, pace și iubire”[3].

o Nu toți trebuie să fim preoți, călugări sau profesori de religie, dar toți trebuie să trăim autentic viața de creștin în domeniile în care activăm (medici, profesori, mecanici, tâmplari etc.).

o Ce pot să fac eu în locul în care sunt pentru a deveni sfânt? Pentru a duce o viață de sfințenie?

o „După cuvântul Sfintei Scripturi și al Sfinților Părinți, creștinul are o responsabilitate nu numai pentru propria mântuire, ci și pentru mântuirea altora și a întregii lumi. Această responsabilitate se concretizează în acel mod de viață la care ne îndeamnă ectenia: „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toți suntem chemați să ne aducem pe noi înșine și pe alții jertfe duhovnicești, bineplăcute lui Dumnezeu în Iisus Hristos (Romani 12, 1), pentru ca întreaga creație să devină o liturghie cosmică, spre lauda lui Dumnezeu și fericirea creaturii”[4].

o Fiecare dintre noi are datoria să-și pună în lucrare talanții (darurile) primiți de la Dumnezeu (Matei 25, 14-30). Să nu ne îngropăm talantul și astfel, să-l lăsăm nefolosit.

o Să fim autentici.

o Mântuitorul ne face o chemare la fel cum i-a făcut și lui Matei: „Vino după Mine” (Matei 9, 9).

o „Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39) – sunt cuvintele pe care le-a rostit Mântuitorul către cel ce fusese demonizat (cel din ținutul Gerghesenilor) – mărturisire a lui Hristos.

o Toți creștinii suntem slujitorii lui Hristos alături de diaconi, preoți, episcopi și călugări.

o Prin Botez cu toții suntem slujitori, robi și ostași ai lui Hristos.

o Atenție la Binecuvântările morților: II și III:

„Cei ce pe Mielul lui Dumnezeu ați mărturisit și ați fost junghiați ca niște miei, fiind mutați la viața cea neîmbătrânitoare și pururea veșnică, sfinților; Aceluia cu deadinsul, Mucenicilor, vă rugați, să ne dăruiască dezlegarea datoriilor”.

„Cei ce ați umblat pe calea ce strâmtă și cu chinuri, toți care în viață crucea ca jugul ați luat, și Mie Mi-ați urmat cu credință, veniți de luați darurile, care am gătit vouă, și cununile cerești”.

[1] Petre Semen, Meditații la Evangheliile de peste săptămână, ed. Sf. Mina, Iași, 2018, pp 337-338.

[2] Preot Dumitru Păduraru, Evanghelia zilei. Comentarii la pericopele evanghelice de peste an, ediția a II-a – revizuită, ed. Trinitas a Patriarhiei Române, București, 2013, p. 301.

[3] Valer Bel, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2010, pp. 16-17.

[4] Ibidem, p. 17.