Darurile lui Dumnezeu, darurile noastre și darul Crăciunului Ieromonah Calnic Berger

 

Darurile lui Dumnezeu, darurile noastre și darul Crăciunului

 

Ieromonah Calnic Berger

 

„Al Domnului este pământul și plinirea lui” (Ps 23, 1). Acest verset din Psalmi ne aduce aminte un adevărat foarte important: Dumnezeu a creat toate lucrurile și, prin urmare, toate sunt ale Lui. Dar El ne împrumută aceste lucruri pe durata vieții noastre pe acest pământ. Lumea e înainte de toate un dar al lui Dumnezeu pentru noi. În chip asemănător, făcuți după chipul lui Dumnezeu, trebuie să ne folosim în lume în primul rând ca de un dar al nostru pentru Dumnezeu și pentru ceilalți. Primind lumea ca dar și oferind-o înapoi lui Dumnezeu ca dar, lumea devine un mijloc de creștere duhovnicească și comuniune. Într-adevăr, lumea și tot ce e în ea n-au sens decât ca mediu de părtășie între cei doi poli ai existenței sale: Dumnezeu care a creat-o și omul pentru care a fost creată.

În lumea creată omul se află „la mijloc”. În parte suflet nematerial și în parte trup material, omul este, în cuvintele sfântului Grigorie Teologul, un „închinător amestecat” aflat „la  jumătatea drumului între măreție și josnicie”. Suntem legați de lucrurile pământului prin însăși existența noastră. Dar tot prin însăși existența noastră suntem chemați să transcendem lucrurile pământului. Omul e deopotrivă parte a pământului și deasupra lui. Suntem administratori ai pământului, oferind lucrurile sale Domnului. Modul administrării noastre va determina destinul petrecut pe pământ, pentru că orientarea și desprinderile sufletului se pot schimba fără trup.

Ca să-l învețe pe om că lucrurile aceste lumi nu erau exclusiv pentru folosul său propriu, ci ca să fie folosite pentru scopurile lui Dumnezeu, Vechiul Testament poruncea să fie dată o zeciuială, o taxă de 10% pe an, pentru susținerea cultului de la Templu și a săracilor. Aducerea acestui dar era un act de slăvire și mulțumire adusă lui Dumnezeu, de recunoaștere a faptului că El este izvorul tuturor celor bune și al fiecărui bine în parte.

Darul Crăciunului a schimbat însă toate acestea. De Crăciun, Dumnezeu Însuși a fixat un nou standard al dăruirii: Dumnezeu Se dă pe Sine Însuși neamului omenesc făcându-Se om. În acest dar El nu ține pentru Sine Însuși nimic. Face o oferire totală și completă. Fiind El Însuși nelimitat și neschimbabil, binevoiește să devină parte a creației Sale limitate și supuse schimbării. Face asta „fără schimbare, fără contopire și fără împărțire”, cu alte cuvinte fără a înceta să fie Dumnezeu deplin și adevărat. Făcând astfel, a schimbat și locul omenirii în creație: dacă în „mijlocul” creației era omul, unind în sine însuși spiritualul și materialul, acum Fiul lui Dumnezeu devine El Însuși centru întregii existențe, unind în Sine Însuși ca Dumnezeu-om nu numai spiritualul și materialul ca om, ci și cerul și pământul, creatul și Necreatul, timpul și veșnicia.

Întruparea e o taină. Nici o analogie nu poate face înțeles cum anume Dumnezeu infinit, neschimbat, veșnic, aflat în afara spațiului și a timpului și Care vede trecutul, prezentul și viitorul într-un acum veșnic, Se face limitat și parte a timpului. „Eul” Fiului lui Dumnezeu e totodată „Eul” lui Iisus Hristos. Hristos este, în cuvintele sfântului Ioan Damaschinul, „singurul lucru nou sub soare”.

Cum putem să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru „un dar atât de nespus” (2 Co 9, 15)? Numai într-un singur fel: oferindu-ne pe noi înșine și viețile noastre în schimb lui Dumnezeu/ neținând nimic pentru noi. Făcând o oferire cât mai totală și mai completă cu putință, care va afecta toate activitățile, bunurile, relațiile, rațiunea, adevărurile, scopurile și visele noastre. Ceea ce înseamnă iubire. Asta e tot ce caută Dumnezeu: iubirea noastră liber oferită.

Putem spune atunci că Întruparea Fiului lui Dumnezeu vine cu un scop: El ni Se oferă pe Sine Însuși, ca și noi să I ne oferim pe noi înșine. A venit să ne facă asemenea Lui. „Iar noi vom fi prin har tot ceea ce este El prin fire”, scria sfântul Maxim. Devenim asemenea lui Dumnezeu, fără să încetăm să fim deplin și cu adevărat oameni. A fi „ca Dumnezeu” înseamnă însă și să fim dăruitori, căci mai presus de orice Dumnezeu e un Dăruitor. Iar noi suntem chemați să fim, la rândul nostru, dăruitori, nu doar primitori.

Ce chemare înaltă! Câți pot primi darul lui Dumnezeu și să întoarcă înapoi acest dar? Câți pot să-i urmeze pe Cruce Pruncului nou-născut în Betleem? Icoana Nașterii ni-L arată încă de la nașterea Sa drept Mielul jertfit al lui Dumnezeu: născut într-o peșteră-iesle, asemănătoare peșterii-mormânt, și venerat de păstorii care creștea oi pentru jertfele templului. Dăruirea lui Dumnezeu e o dăruire sacrificială, jertfelnică. De aceea întoarcerea acestui dar de către noi lui Dumnezeu trebuie să fie și ea sacrificială, jertfelnică. Dumnezeu nu Se mulțumește numai cu 10%, El vrea 100%. Nu putem să ne facem asemenea lui Hristos – Care S-a oferit deplin lui Dumnezeu – dacă nu ne oferim și noi deplin Lui.

Darul sacrificial, jertfelnic, făcut de Dumnezeu neamului omenesc e temeiul insistenței Bisericii pe dăruirea de milostenii în postul Crăciunului. Mesajul Crăciunului a fost însă în foarte mare măsură răsturnat cu capul în jos în lumea contemporană nouă. Notabilă e absența oricărei reflecții asupra Tainei reale a sărbătorii. Adeseori Crăciunul nu e nimic mai mult decât o sărbătoare a sărbătoririi, o tristă oglindire a falimentului spiritual și materialismului vieții contemporane. Și noi ortodocșii putem fi ispitiți să-i învățăm pe copiii noștri că sărbătoarea Crăciunului e una a primirii (de daruri etc.) mai degrabă decât a dăruirii sau a împărtășirii. Și noi putem fi atât de „ocupați” încât să pierdem orice simț al unei Taine dincolo de lume.

Felul cum sărbătorim Crăciunul devine prin aceasta o provocare. Intimitatea și veselia familiei își au locul lor, nu însă zgomotul și agitația, căcă bucuria liniștită caracterizează Crăciunul. Pentru ca să ne pregătim pentru asta, Biserica ne cheamă să postim. Contrat practicii contemporane, Crăciunul e o sărbătoare care trebuie prăznuită vesel, dar liniștit. În acest fel intră Fiul lui Dumnezeu în lume: născut în tăcerea nopții, în timp ce lumea ocupată dormea fără să-i pese. Numai câțiva păstori care vegheau și animalele necuvântătoare au putut auzi veselul cântec de bucurie al îngerilor. În această liniște s-au deschis cerurile și s-a arătat „Lumina veselă” a prezenței lui Hristos. În această liniște s-a arătat darul lui Dumnezeu și numai în această liniște ne putem apropia de El să-I oferim darurile noastre.

Pregătirea pentru Crăciune e o dublă provocare pentru credinciosul ortodox de azi. Pe de-o parte, e vreme unei meditări liniștite la darul deplin al lui Dumnezeu Care ni Se dă pe Sine însuși nouă. Pe de altă parte, e un prilej să aplicăm propriei noastre dăruiri standardele lui Dumnezeu, întorcându-I darurile Sale împreună cu propriile noastre vieți. Cel mai important lucru pe care i-L putem da este inima noastră. Toate celelalte vin după acesta. Așa cum spune sfântul Grigorie Teologul: „Să ne asemănăm lui Hristos, întrucât Hristos S-a asemănat nouă. Să ne face dumnezei pentru El, Care pentru noi S-a făcut om... să dăm totul, să oferim totul... dar nu-I putem da nimic decât pe noi înșine, înțelegând Taina și făcându-ne pentru El tot ceea ce El S-a făcut pentru noi”[1].

---

[1]Ieromonah Calinic (Berger), Provocări ale gândirii și vieții ortodoxe astăzi. Reflecții despre temeiurile creștine, trad. Maria-Cornelia și diac. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2012, pp. 13-17.

Cuvântare la Nașterea cea după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

 

Cuvântare la Nașterea cea după trup

a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului

nostru Iisus Hristos

 

 

            Astăzi văd că cerul și pământul se află întru aceeași cinste și că se înalță cele de jos până acolo unde se găsesc cele mai înalte dintre toate. Oricare ar fi firea, poziția și ordinea a celor mai presus de lume, nu există nimic mai minunat și mai valoros decât peștera și ieslea din Betleem și decât scutecele pruncului Hristos. Între cele ce a făcut de-a lungul veacurilor Dumnezeu pentru om, nu există nimic mai folositor pentru toți și mai sfânt decât ceea ce sărbătorim astăzi. Nașterea lui Hristos.

            Fiul lui Dumnezeu Cel mai înainte de veci și de nedescris Se naște după trup într-o peșteră. Este în acel moment fără adăpost. Nu are loc în care să locuiască și este așezat în ieslea animalelor necuvântătoare. Se face văzut și este pipăit și înfășurat în scutece. Trupul Său însă nu s-a născut pentru a se destrăma puțin. Împreună cu el S-a unit Dumnezeu în cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi în chip neconfundabil și s-a format un ipostas teandric (Dumnezeiesc-omenesc) care a locuit în pântece fecioresc și s-a născut fără să veteme puritatea Fecioarei. Aceea, de asemenea, după cum s-a arătat mai presus de orice plăcere pătimașă în timpul zămislirii, așa cum s-a arătat mai presus de durerile fizice în timpul nașterii. Nu este numai Dumnezeirea de neexplicat, ci și felul în care Hristos S-a unit cu trupul este cu neputință a fi înțeles în mod logic. Îngăduința aceasta aceasta a lui Dumnezeu este de nedescris și depășește orice minte și cuvânt. Acum Hristos este El Însuși Dumnezeu desăvârșit dar și Om desăvârșit.

            Diavolul nu a putut să primească să fie mai prejos decât nici un înger, dar nici chiar decât Dumnezeu. A vurt așadar să se asemene cu Însuși Ziditorul. Atunci a avut loc căderea lui înfricoșătoare. În continuare, neputând să suporte ceea ce i s-a întâmplat, s-a pornit cu invidie împotriva omului și cu vicleșug la târât pe Adam în neascultare. Astfel s-a înfățișat începătorul răutății, pe el însuși ca și prototip al răutății, la care participă în continuare numai aceia care preferă să fie cu el. iubitorul de oameni Dumnezeu a binevoit să elibereze făpturile Lui din preamândra răutate a diavolului. S-a pogorât de sus, S-a smerit și a sărăcit ca noi, amestecând omenirea cu Dumnezeirea. A arătat astfel tuturor smerenia, ca și cale ce duce către cele de sus. Acum și îngerii au învățat de la Stăpânul Hristos că drumul asemănării cu El nu este înălțarea, ci smerenia. Oamenii pot ușor să-și îndrepte greșelile, de vreme ce recunosc că smerenia este drumul care îi ridică la Dumnezeu și astfel pot să se îndrepte. Cu nașterea lui Hristos diavolul a fost rușinat și a fost înfrânt. Mai mult, acum a fost călcat în picioare de către aceia care au fost mai înainte sub picioarele lui.

            Acesta, Care rânduiește toate, astăzi este înfășat în scutece sărace. Cu vrerea Lui devine sărac și Se socotește împreună cu robii, deoarece dorește să vadă din nou bogat pe om. Cine și-a dat seama și a înțeles cinstea, pe care a primit-o firea noastră de la Dumnezeu și a sesizat iubirea Lui de oameni, va alerga cu dor către Acesta. Va auzi și va învăța poruncile Lui. Va fi surprins de taina prefacerii noastre.

            Steaua, care a condus magii, s-a oprit când s-au oprit ei, a înaintat când au început din nou să meargă. A fost conducătorul lor, care nu i-a lăsat niciodată singuri, până când au ajuns la casa unde L-au găsit și s-au închinat lui Hristos. I-au dăruit aur și tămâie și smirnă. Deoarece Acesta prin moartea Lui, a cărei simbol a fost smirna, ne-a dăruit dumnezeiasca viață, a cărei închipuire a fost tămâia, dar și sfânta strălucire și împărăția, pe care o înfățișează aurul. Păstorii întocmesc astăzi horă obștească cu îngerii pentru Nou-Născutul Hristos. Cauza acestor doxologii comune este mesajul marii bucurii, pe care au primit-o că astăzi S-a născut Mântuitorul oamenilor. Pentru toți au venit bunăvoirea și bucuria.

            Fraților, am primit ca moștenire de la Mântuitorul nostru duhul înfierii. Am devenit moștenitorii lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos. Să avem deci, pace între noi. Să devenim înțelepți și să spunem și să facem întotdeauna cele adevărate și drepte, orientați spre rugăciuni și implorări. Să cântăm și să psalmodiem către Acesta cu inimile noastre și nu numai cu buzele. Înlăuntrul nostru să avem pace cu noi înșine și să supunem trupul duhului. Să-i suportăm pe frații noștri cu iubire și să le oferim iubire, după cum și Hristos ne oferă nouă. Ne-a eliberat de stricăciune. Să ne bucurăm de darurile cerești veșnice, ca și copii ai Tatălui nostru ceresc. Această bucurie doresc să o dobândim cu toții și să ne bucurăm de slava, pe care ne-o pregătește la a doua Sa venire Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos[1].

---

[1] Mitropolia Tesalonicului. Biserica Mitropolitană a Sfântului Grigorie Palama, Viața în Hristos după Sfântul Grigorie Palama. Fragmente din textele Sfântului care au fost prezentate în adunările tinerilor din cadrul centrului Spiritual al Bisericii Mitropolitane sub îndrumarea Arhimandritului Metodie Alexiu doctor în teologie, Tesalonic, 2017, pp69-71.

🔴 LIVE: Concertul tradițional de colinde „RĂSĂRITUL CEL DE SUS” al Patri...

Povestiri moralizatoare: Al patrulea mag

The Nativity Story (2006) - un film despre Nașterea Domnului

IPS Bartolomeu Anania: Nașterea Domnului- Conferință, Iași, 2002 -

Paula Hriscu-Cerul si pamantul(colind)

COLINDĂ CUVÂNTUL - Părintele Ovidiu-Ciprian Marțiș & Zorina Bălan

Ramona Vița - Lângă ieslea minunată

Georgiana Vița - Împreună de Crăciun -Live

Pr. Florian Popa - COLIND TACUT

Oana Bozga Pintea - Colinde tradiționale (2021) [4K]

Muzica pentru Sărbătorile de Iarna

Colinde tradiționale: Colaj

Colinde: Stanilă Daliana - clasa a VII-a B - Colindăm, colindăm - live

Felicia Costa și Grupul din Carani (Colinde, Satchinez, 2019)

Concert de colinde la Satchinez (Liga Studenților din Timișoara)

Felicia Costa la Satchinez (Colinde la Satchinez)

Idei pentru predica din Duminica după Nașterea Domnului – Fuga în Egipt: †Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

Idei pentru predica

din Duminica după Nașterea Domnului – Fuga în Egipt

†Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

o        Binecuvântarea lui Dumnezeu se manifestă acolo unde familia este unită şi luptă împreună împotriva relelor şi primejdiilor din viaţa ei;

o        Fiecare copil trebuie păzit, ocrotit; el nu trebuie lăsat pradă frigului și foamei, neștiinței și nesiguranței, violenței și morții;

o        În familia credincioasă se pregătește mântuirea omului;

o        Întruparea Mântuitorului este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familie și pentru întreaga umanitate.

ü  Familia creştină tradiţională este din ce în ce mai ameninţată, deoarece trăieşte într-o lume secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual şi este confruntată adesea cu sărăcia, nesiguranţa zilei de mâine, şomajul, migraţia, instabilitatea şi dezorientarea.

ü  Așadar, să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului și tuturor sfinților să ocrotească familia și să înmulţească iubirea dintre soţi şi soţii, iubirea copiilor faţă de părinţi şi a părinţilor faţă de copii.

ü  Viața lui Hristos este de la început îndreptată spre suferință.

ü  Petrecându-se „într-o lume a violenței, robită de păcat și de moarte”, Naşterea Domnului Iisus Hristos poartă deja în ea arvuna Crucii şi a Învierii Sale și astfel, în mod minunat, vedem cum Dumnezeu schimbă răul în bine.

ü  În Irod se vede acumulată toată răutatea lumii robite de păcat sau patimi egoiste.

ü  Pe de o parte, evenimentele pe care le descrie Evanghelia de astăzi se desfășoară dramatic, întrucât bunătatea și generozitatea păstorilor și a magilor arătate Pruncului Iisus sunt umbrite de răutatea invidiei și a dorinței pătimașe de stăpânire a lui Irod, regele Iudeii.

ü  Pe de altă parte, se vede că în planul lui Dumnezeu, Care cunoaște cum se manifestă natura umană robită de păcat și amenințată de moarte, există o lucrare sfântă care biruiește răutatea demonilor și a oamenilor din lume, astfel încât Dumnezeu salvează viața oamenilor prigoniți și transformă fuga în salvare și înstrăinarea în binecuvântare.

ü  Pruncul Iisus Se naște într-o călătorie arătând că „este viețuitor pe pământ, dar nu se leagă de nimic din lumea pământească instabilă și trecătoare”.

ü  El nu Se naște în casa mamei Sale din Nazaretul Galileii, ci în Betleemul Iudeii, și nici măcar într-o casă, ci într-o peșteră, pentru că în casa de oaspeți din oraș nu mai era loc.

ü  și noi trebuie să înțelegem că „destinația ultimă a oamenilor sau cetatea lor stătătoare și definitivă este Împărăția cerurilor”.

ü  Binecuvântarea dăruită Egiptului care L-a adăpostit pe Iisus se va vedea câteva secole mai târziu, când în pustiile Egiptului a înflorit viaţa duhovnicească a monahilor care au fugit de lume, pentru a-şi salva sufletul de păcate şi a dobândi mântuirea sau viaţa veşnică.

ü  Iisus este prieten cu cei săraci, solidar cu străinii exilați sau refugiați, apropiat de cei marginalizați și disprețuiți.

ü  Mântuitorul vede în toți valoarea infinită a fiecărui om, dincolo de rangul lui în societate, poziție centrală sau supraviețuire marginală, dincolo de bogăție sau sărăcie, dincolo de orice clasificare sau judecată omenească subiectivă și colectivă.

Sursa: http://basilica.ro/patriarhul-daniel-ce-trebuie-sa-stie-familia-crestina-care-traieste-intr-o-lume-confuza-spiritual/

Felicia Costa - Colinde la Satchinez