Faceți căutări pe acest blog

marți, 20 ianuarie 2015

Bucuria comuniunii la Școala Gimnazială Șandra

        Articol despre activitatea metodică desfășurată la Școala Gimnazială Șandra în anul 2014 la disciplina Religie Ortodoxă.




Bucuria comuniunii la Școala Gimnazială Șandra
Prof. de Religie Hrab Alexandru

În cursul lunii octombrie a anului 2014, Școala Gimnazială a comunei Șandra a fost gazda întâlnirii profesorilor care fac parte din Cercul Metodic de Religie Sânnicolaul Mare, aflat sub protecția Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei și condus de doamna profesor Ruscu Dana Nicoleta. Această întâlnire dintru început a fost un moment de bucurie al comuniunii frățești care există între profesorii care fac parte din acest cerc „căci ce este mai bun și mai frumos, decât a locui frații împreună?”, așa cum ne învăță o rugăciune a Bisericii, bucuria fiind pecetluită de prezența în mijlocul nostru a doamnei Prof. Daniela Buzatu, Inspector școlar pentru disciplina Religie, alături de dumneaei a participat doamna director a școlii Pașca Dana Constantina, precum și părintele paroh din Șandra, Prea Cucernicul Nicolae Andreescu și Prea Cucernicul Părinte Referent Catehetic Cristian Tomescu.
În deschiderea activității metodice cu tema „Metode și mijloace de evaluare” a fost rostită rugăciunea așa cum se cuvine ca orice oră de curs că înceapă și nu doar ora de Religie, rugăciunea fiind urmată de un moment de reculegere în amintirea vrednicului de pomenire IPS Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului. A urmat apoi cuvântul introductiv al doamnei profesor Ruscu Dana prin care a fost aratată importanța întâlnirii și a fost pusă în evidență necesitatea autoevaluării profesorului de Religie pentru ca predarea Religiei să-și atingă scopul dorit. A urmat apoi doamna profesor Cornelia Petcov care a prezentat un amplu portofoliu pe care trebuie să-l dețină profesorul de Religie. Un portofoliu alcătuit din programe școlare, planificări, proiecte didactice, fișe de evaluare, fișe de lucru, (adaptate la nivelul clasei şi la nevoile elevilor: elevi capabili de performanţă şi elevi cu dificultăţi de învăţare), lista manualelor şcolare şi a auxiliarelor didactice, programări pentru participarea elevilor la Sfânta Liturghie și la primirea Sfintelor Taine, calendarul concursurilor şi olimpiadelor şcolare (la nivel local, judeţean, naţional) etc.
În continuare domnul profesor Pescar Viorel ne-a prezentat testele de evaluare inițială pe care le-a întocmit. Testele reprezintă un real folos în evaluarea inițială a elevilor datorită acurateței conceperii lor. Ca o continuare a testelor prezentate de domnul profesor Viorel și a amplului portofoliu al doamnei Cornelia a fost prezentat referatul doamnei profesoare Miloș Crina „Metode remediale eficiente în evaluare”. Astfel s-a pus accentul pe problemele care pot apărea în evaluarea elevilor și autoevaluarea profesorilor, dar în același timp a arătat și câteva modalități prin care aceste probleme pot fi rezolvate, iar în același timp a arătat prin exemple concrete cum pot fi stimulați să învețe elevii cu un comportament mai dificil.
A urmat apoi prezentarea unor lecții interactive asistate de calculator, prezentări în PowerPoint și filmulețe editate video ale subsemnatului profesor la școala Șandra. Lecțiile prezentate au fost: „Persecuțiile primilor creștini”, „Hristos binecuvintează familia – Minunea din Cana Galileii” și „Săptămâna Patimilor”, care au fost apreciate pozitiv de toți ceilalți participanți la cercul metodic, punându-se accentul că ele se pot folosi în special în perioadele de recapitulare.
Cu totul special a fost momentul în care doamna inspector Daniela Buzatu a luat cuvântul arătându-ne că ora de religie trebuie să reprezinte pentru elevi chemarea „veniți de luați bucurie”, arătându-ne în acest fel că ora de Religie trebuie să fie răspânditoare de bucurie, iar noi trebuie să devenim în primul rând primitori ai bucuriei și apoi răspânditori ai bucuriei lui Hristos. După acest cuvânt ne-a împărtășit din experiența dumneaei la catedră, prezentându-ne un model de lecție prin care să stârnim interesul elevilor pentru Dumnezeu.
Ultima persoană care a prezentat, doamna profesor Delia Fiț, printr-un PowerPoint atent alcătuit ne-a pus înaintea ochilor: tipurile de evaluare, metodele și tehnicile de evaluare pe care le putem folosi la clasă. Meritul doamnei profesoare este că a reușit în prezentarea dumneaei să sintetizeze toate aspectele evaluării evidențiate de ceilalți profesori care au prezentat.
            Au urmat apoi discuții de „masă rotundă” unde au luat cuvântul Prea Cucernicul Părinte Cristian Tomescu, iar apoi Prea Cucernicul Părinte Nicolae Andreescu care ne-au împărtășit din experiența dumnealor de a-i face pe elevi să participe la Sfânta Liturghie și de a-i aduce în fața Sfântului Potir în cadrul Sfintei Liturghii, după ce au fost pregătiți în prealabil prin Taina Sfintei Spovedanii.
            Ce se mai poate spune despre această întâlnire? A fost în primul rând prilejul anumitor schimburi de experiență în vederea perfecționării metodelor de evaluare, dar și a celor de predare, neavând altă menire decât perfecționarea continuă a cadrelor didactice în vederea predării Religiei într-un mod cât mai atractiv pentru elevi. De asemenea, a pus în evidență marele rol care le revine profesorilor de Religie pentru educarea în spiritul valorilor creștine a personalității viitorilor enoriași ai Bisericii, pentru că așa cum remarca IPS Nicolae Corneanu într-un studiu: „Personalitatea nu e un fruct care vine de la sine; ea angajează toate forțele tinereții. Ea nu e rezultatul indiferenței și delăsării, ci a unui efort conștient, dârz și fără răgaz. În acest efort, sprijinul cel mai puternic este comuniunea cu Dumnezeu în Hristos și în sfinții Lui”. De împlinirea acestui rol vom răspunde cu toții în fața lui Hristos. Fără a exagera cu nimic, trebuie să spunem că s-a discutat și despre obligația profesorilor de a intra în contact cu preoții parohi pentru a-i invita pe aceștia la orele de Religie astfel ca profesorul de Religie să câștige o mai mare autoritate în fața elevilor și a părinților acestora, dar și buna colaborare care există între unii preoți și profesori de religie.
Ca o ultimă idee, trebuie să precizăm că această întâlnire a fost un moment pentru a ne cunoaște mai bine și a lega noi prietenii, precum și a schimbului de experiență. Cu toții am putut învăța câte ceva și cu toții am plecat la casele noastre cu speranța că ora de Religie va avea un viitor mai strălucit în ciuda tuturor luptelor pe care persoane rău-intenționate le duc împotriva ei.
Pe această cale aș dori să aduc mulțumiri: Doamnei inspector Daniela Buzatu pentru că ne-a onorat cu prezența și cuvintele de înțelepciune rostite; Doamnei directoare Dana Pașca pentru timpul acordat, spațiul oferit și bunăvoința arătată ca această întâlnire să aibă loc în școala pe care o conduce; Prea Cucernicului Părinte Paroh din Șandra pentru dragostea cu care m-a înconjurat și toată susținerea de care m-am bucurat din partea dumnealui; Prea Cucernicului Părinte Referent Catehetic Cristian Tomescu pentru bucuria pe care ne-a făcut-o fiind în mijlocul nostru și împărtășindu-ne din experiența dumnealui; Doamnei responsabile de cerc Ruscu Dana pentru toate sfaturile pe care mi le-a dat ca această întâlnire să aibă loc într-un cadru cât mai apropiat Bisericii, precum și pentru încrederea arătată ca activitatea metodică să se desfășoare în școala noastră; și nu în ultimul rând, aș dori să aduc mulțumiri speciale doamnei profesoare Delia Fiț pentru tot ajutorul acordat.
            Gânduri alese de mulțumire se îndreaptă și spre doamna Petcov Cornelia, doamna Miloș Crina și spre Domnul Pescar Viorel care ne-au împărtășit din experiența lor de la catedră. Aceleași gânduri de recunoștință se îndreaptă și spre toate cadrele didactice care au participat și care și-au spus punctul de vedere.

luni, 19 ianuarie 2015

Pyaar Impossible


Pyaar Impossible

În ultima vreme nu m-am mai uitat la filme. Am văzut la cineva din lista de prieteni de pe FACEBOOK (țara tuturor posibilităților) că a urmărit filmul: „New Year's Eve”. Am vrut să-l văd și eu (dacă tot a avut o reclamă așa de mare), dar nu am apucat să vizionez mai mult de câteva minute. Nu mai contează. O să-l văd eu cumva, cândva.
Și dacă tot a venit vorba de filme vă recomand cu căldură: „Pyaar Impossible”. Nici pe acesta nu l-am văzut decât secvențial. Îi cer scz. că îmi permit să vă dau sfaturi de vizionare a unui film văzut doar pe secvențe și informat despre el din sinopsis-urile lui și din părerile altora. Bine, bine, bine... Este un film indian, o comedie de dragoste. Un film romantic.
De ce l-am ales pentru blog? Pentru că el spune povestea unei iubiri neîmplinite în prima fază. Câți dintre noi nu am fost puși în situația lui Abhay Sharma? Bine poate nu îndrăgostiți de cea mai frumoasă fată din școala, dar de o fată. Gata! Stop!
            Apoi el ne arată dragostea pe care: un soț trebuie să o poare soției sale/un iubit trebuie să o poare iubita lui. Deci un film în legătură cu familia.
            Filmul ne mai arată că trebuie câteodată să ne mărturisim și simțirile noastre. Să avem curaj. Un creștin trebuie să aibă curaj să nu fie laș.
Despre film pe scurt:
Povestea începe cu Abhay Sharma (Uday Chopra), care este îndrăgostit în secret de Alisha Merchant (Priyanka Chopra), o fată cu o imensă priză la băieți și cu o mare popularitate în universitate. După ce el îi salvează viața, ea neștiind lucrul acesta, tatăl ei o transfera de la facultate; timpul trece - mai exact 7 ani; în tot acesta timp se schimbă datele problemei: Abhay continuî sa se gândeascî la Alisha, dar totodatî lucrează și la un soft numit Unify. Alisha e acum o femeie divorțată, cu o fetiță de 7 ani.
Aventura începe când Abhay încearcă un parteneriat cu Siddharth Singh, sperând ca în felul acesta softul lui va fi cunoscut; Singh îi fura softul și se auto-intitulează creatorul softului. În încercarea de a recupera softul Abhay trece numai prin peripeții. Sursa: http://www.cinemagia.ro/filme/pyaar-impossible-475386/.
!Dacă vreți să-l vedeți online se poate găsi foarte ușor!
(Asta pare piraterie, dar nu v-am spus-o eu)

miercuri, 7 ianuarie 2015

marți, 6 ianuarie 2015

Imaginea evanghelică a Botezului Domnului - Marius Nedelcu

 


„Cel ce Te-ai arătat şi lumea ai luminat, slavă Ţie“

Imaginea evanghelică a Botezului Domnului

 

Marius Nedelcu

 

Timp de treizeci de ani, de la naşterea în Betleemul Iudeii şi până la începutul activităţii publice, Domnul Hristos a stat în umbră şi în tăcere. În afară de episodul venirii la templu a Domnului la 12 ani, Evangheliile nu consemnează nimic despre copilăria şi perioada maturizării lui Hristos. Botezul Domnului la Iordan a inaugurat lucrarea publică a Mântuitorului Iisus Hristos. Acest moment misterios reprezintă hotarul de separare a etapei Vechiului Testament de vremea harului care s-a deschis când Hristos S-a coborât la râul Iordan şi a sfinţit firea apelor şi toată făptura. Cel ce o vreme a fost necunoscut şi tainic acum a ieşit la lumină şi în văzul tuturor.

Vremurile mesianice au fost deschise de predica puternică şi neobosită a Botezătorului Ioan: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!“ (Matei 3, 2). Evangheliile consemnează că Ioan boteza în râul Iordan poporul ce venea la dânsul, îndemnându-i să îşi mărturisească păcatele. Predica răscolitoare a lui Ioan i-a adus o mare faimă în rândul poporului care îl considera drept şi ales de Dumnezeu. Botezătorul mărturisea că el nu este Mesia, ci pregăteşte calea Domnului, a Celui care este mai înainte decât el: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“ (Matei 3, 11). Ioan spunea şi făcea toate acestea fiindcă a fost chemat de Dumnezeu. El însuşi mărturisea: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis…“ (Ioan 1, 33). Iar Marcu aminteşte la începutul Evangheliei sale cuvintele lui Dumnezeu consemnate în Vechiul Testament: „Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta“ (Maleahi 3,1; Marcu 1, 2). Destinul Botezătorului Ioan concentrat în cuvintele sale profetice: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez“ (Ioan 3, 30) se împlineşte după actul minunat al Botezului Domnului. 

Iisus a venit din Galileea la Ioan ca să Se boteze

Evangheliştii redau concentrat momentul Botezului de la Iordan, cu mici deosebiri de nuanţe. Matei spune că Iisus a venit din Galileea la Ioan ca să Se boteze (3, 30), iar Luca precizează că Iisus era „ca de treizeci de ani“ (3, 23) când a început să propovăduiască. Cei treizeci de ani reprezintă „starea bărbatului desăvârşit, măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos“ (Efeseni 4, 13).

 

Sfinţirea naturii umane asumate de Hristos prin întrupare ajunsese la un moment hotârător. De la zămislirea şi naşterea Fiului, Duhul Sfânt s-a revărsat continuu peste firea umană a lui Hristos şi a ridicat-o la stadiul în care să poată primi de la Dumnezeu harisme şi daruri excepţionale şi puterea de a suporta lucrarea dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu. Numai în acest fel pot fi înţelese cuvintele Evanghelistului Luca, care spune despre Pruncul Hristos: „Iar Copilul creştea şi se întărea cu Duhul, umplându-se de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui“ (Luca 2, 40). Acest proces de sporire şi întărire a umanităţii lui Hristos, pentru a fi receptacul al harului lui Dumnezeu şi al Însuşi Duhului Sfânt, a atins apogeul la Botez. 

Hristos S-a cufundat în apele Iordanului

Iisus vine la Iordan şi îi cere lui Ioan să Îl boteze. Verbele greceşti „baptizo“ () şi „bapto“ () de la care provine românescul „a boteza“ desemnează o cufundare totală în apă, nu o stropire sau turnare. Cufundarea lui Iisus în apele Iordanului este mărturisită în icoana Bobotezei, dar şi în imnografia bisericească, după cum ne arată şi „Slava…“ de la Ceasurile împărăteşti ale praznicului, care spune: „Mâna ta care s-a atins de preacurat creştetul Stăpânului, prin care şi cu degetul pe Acesta L-ai arătat nouă, înalţ-o către El pentru noi, Botezătorule, ca cel ce ai îndrăzneală multă“. Evangheliştii Matei şi Marcu consemnează că Hristos a „ieşit din apă“, fapt care trimite la cufundarea Sa totală în râul Iordan. 

Sfânta Treime Se descoperă prima dată în lume

Matei consemnează uimirea Botezătorului: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?“ (Matei 3, 14). Evanghelistul Ioan merge mai departe şi amplifică starea Botezătorului de neînţelegere a ceea ce îi cere Iisus: „Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Si a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El!“ (Ioan 1, 31-32). 

La Matei sunt redate cuvintele Domnului: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea“ (Matei 3, 15), care arăta caracterul iconomic al Botezului lui Iisus. Prin Botezul la Iordan, Domnul Se smereşte şi Se solidarizează cu oamenirea păcătoasă, iar prin Pogorârea Duhului Sfânt întreaga făptură se sfinţeşte. Cuvintele „toată dreptatea“ înseamnă legea Vechiului Testament. Smerenia Mântuitorului este urmată de preamărirea Sa de Tatăl şi de Duhul Sfânt: „Când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El“ (Matei 3, 16). Tot atunci se aude un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit“ (Matei 3, 17). Este pentru prima dată când Sfânta Treime Se descoperă în lume ca Tatăl, Duhul Sfânt şi Fiul; de aceea Botezul de la Iordan este numit Teofanie, adică arătarea sau descoperirea lui Dumnezeu, sau Epifanie, arătarea sau descoperirea de sus.

Reprezentarea Botezului Domnului în iconografie

 

În stânga şi în dreapta icoanei sunt dealuri reprezentate schematic prin stânci înalte. Între ele curge Iordanul, iar în mijlocul râului stă Hristos, doar cu o pânză albă în dreptul şoldurilor, binecuvântând apele. Chipul Său are o expresie de sobrietate şi concentrare. 

În unele icoane, apa în care a intrat îi acoperea tot trupul, până la umeri. În alte icoane apa curgătoare apare de o parte şi de alta a înălţimii trupului Său şi sub picioare, fără a-L acoperi. Botezătorul Ioan stă pe malul Iordanului în partea dreaptă a lui Hristos, cu un picior aşezat în urma celuilalt. 

Poartă tunică şi himation care îi acoperă tot trupul, cu excepţia antebraţelor şi a tălpilor. Cu o expresie de cutremurare, întinde mâna dreaptă şi atinge capul lui Hristos. Cu mâna stângă face un gest spre înălţime.

În faţa Botezătorului, de cealaltă parte a râului, stau doi sau trei îngeri, în rugăciune, plecaţi, cu aripile lăsate. Fiecare ţine, cu amândouă mâinile, câte un ştergar. În unele icoane se pot observa lângă picioarele lui Hristos, la dimensiuni foarte mici, o femeie şi un bărbat, fiecare pe un peşte mare. Femeia simbolizează marea, iar bărbatul este simbolul Iordanului. Femeia are o coroană pe cap şi un sceptru în mână. Bărbatul ţine un vas din care se revarsă apă. Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar feţele lor au o expresie de mare uimire. Aceste două figuri apar aici potrivit Psalmului 113, 3: „Marea a văzut şi a fugit. Iordanul s-a întors înapoi“. 

Uneori Hristos este înfăţişat stând în picioare pe două dale de piatră ce formează o cruce sub care se află şerpi cu capetele ridicate. Acest detaliu este inspirat din Psalmul 73, 14: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă“. Balaurii îi simbolizează pe diavoli. 

O componentă esenţială este bolta cerească şi raza de lumină care coboară deasupra capului lui Iisus. Bolta este reprezentată în mijlocul laturii de sus, exact deasupra lui Hristos. În interiorul razei apare porumbelul, manifestare simbolică a Duhului Sfânt. În partea de sus a razei, ieşind din boltă, o mână binecuvântează. Acesta este un mod de a-L reprezenta pe Dumnezeu Tatăl, al Cărui glas de sus, conform relatarii evanghelice, s-a auzit spunând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit“[1].

 



[1] Marius Nedelcu, „Imaginea evanghelică a Botezului Domnului” în ziarul Lumina, Luni, 6 ianuarie 2014, http://ziarullumina.ro/documentar/imaginea-evanghelica-botezului-domnului.

 

Botezul Domnului în Scriptură şi iconografie - Marius Nedelcu

 



„Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit“

(Matei 3, 17)

Botezul Domnului în Scriptură şi iconografie

 

Marius Nedelcu

 

Botezul de la Iordan marchează sfârşitul unei perioade tainice din viaţa Mântuitorului, de la pruncie până la vârsta de 30 de ani, precum şi începutul activităţii Sale publice. Pentru Teologie, momentul Botezului Domnului simbolizează hotarul de separaţie dintre Vechiul Testament şi Noul Testament, dintre legea veche şi legea harului care a început când Hristos S-a coborât la râul Iordan şi a sfinţit natura umană, şi prin acesta toată creaţia.

Din Sfânta Scriptură vedem că începutul lucrării lui Mesia a fost prefaţat de predica Botezătorului Ioan: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!“ (Matei 3, 2). Evangheliile consemnează că Ioan administra botezul pocăinţei sau botezul spre iertarea păcatelor. Viaţa ascetică şi predicarea pocăinţei i-au adus Înaintemergătorului o mare faimă în rândul poporului care îl considera drept. Botezătorul mai mărturisea că el nu este Mesia, ci pregăteşte calea Domnului, a Celui care este mai înainte decât el: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“ (Matei 3, 11). Ioan spunea şi făcea toate acestea fiindcă a fost chemat de Dumnezeu: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis“ (Ioan 1, 33). Evanghelistul Marcu aminteşte la începutul Evangheliei sale cuvintele lui Dumnezeu din Vechiul Testament: „Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta“ (Maleahi 3, 1; Marcu 1, 2). Destinul Botezătorului Ioan concentrat în cuvintele profetice „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez“ (Ioan 3, 30) se împlineşte după actul minunat al Botezului Domnului. Evangheliştii redau concentrat momentul Botezului de la Iordan, cu mici deosebiri de nuanţe. Matei spune că Iisus a venit din Galileea la Ioan ca să Se boteze (3, 30), iar Luca precizează că Iisus era „ca de treizeci de ani“ (3, 23) când a început să propovăduiască. Cei treizeci de ani reprezintă „starea bărbatului desăvârşit, măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos“ (Efeseni 4, 13) şi au o valoare simbolică, desemnând vârsta începutului maturităţii unui om. Evenimentul de la Iordan ne arată că Mântuitorul era pregătit să îndeplinească misiunea pentru care a venit în lume. Sfinţirea naturii umane asumate de Hristos prin întrupare ajunsese la un moment hotârător. De la zămislirea şi naşterea lui Iisus Hristos, Duhul Sfânt S-a revărsat continuu peste firea umană asumată de Fiul lui Dumnezeu, şi a ridicat-o la stadiul în care să poată primi de la Dumnezeu harisme şi daruri excepţionale şi puterea de a fi suport al lucrării dumnezeieşti pe care o înfăptuia Fiului lui Dumnezeu. Numai în acest fel pot fi înţelese cuvintele Evanghelistului Luca, care spune despre Pruncul Hristos: „Iar Copilul creştea şi se întărea cu Duhul, umplându-se de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui“ (Luca 2, 40). Trebuie spus că în teologia ortodoxă se vorbeşte de aspectul teandric al lucrărilor Domnului Hristos în sensul că natura umană era capabilă să săvârşească cele dumnezeieşti, iar natura dumnezeiască lumina şi desăvârşea cele omeneşti lucrate de Hristos. 

Iisus vine la Iordan şi îi cere lui Ioan să Îl boteze. Verbele greceşti „baptizo“ şi „bapto“ de la care provine românescul „a boteza“ desemnează o cufundare totală în apă, nu o stropire sau turnare. Cufundarea lui Iisus în apele Iordanului este mărturisită în icoana Bobotezei, dar şi în imnografia bisericească, după cum se arată într-o cântare de la Ceasurile împărăteşti ale praznicului Bobotezei, care spune: „Mâna ta care s-a atins de preacurat creştetul Stăpânului, prin care şi cu degetul pe Acesta L-ai arătat nouă, înalţ-o către El pentru noi, Botezătorule, ca cel ce ai îndrăzneală multă“. Evangheliştii Matei şi Marcu consemnează că Hristos a „ieşit din apă“, fapt care trimite la o cufundare în râul Iordan.

Sfânta Treime Se descoperă prima dată în lume

Aparenta contradicţie între starea de curăţie totală şi lipsa de păcat a Domnului şi botezul pocăinţei pe care l-a primit de la Ioan este rezolvată de cuvintele Domnului, care spune Botezătorului:  „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea“ (Matei 3, 15). Deşi are implicaţii sfinţitoare asupra naturii umane şi creaţiei, Botezul Domnului este un pogorământ din partea lui Dumnezeu, un act de împlinire a legii Vechiului Testament şi solidarizare a Mântuitorului Iisus Hristos cu întreaga umanitate căzută în păcat. 

Smerenia Mântuitorului este urmată de preamărirea Sa de Tatăl şi de Duhul Sfânt: „Când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El“ (Matei 3, 16). Tot atunci se aude un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit“ (Matei 3, 17). Este pentru prima dată când Sfânta Treime Se descoperă în lume ca Tatăl, Duhul Sfânt şi Fiul; de aceea Botezul de la Iordan este numit Teofanie, adică arătarea sau descoperirea lui Dumnezeu, sau Epifanie, arătarea sau descoperirea de sus.

Semnificaţii iconografice

În stânga şi în dreapta icoanei sunt dealuri reprezentate schematic prin stânci înalte. Între ele curge Iordanul, iar în mijlocul râului stă Hristos, doar cu o pânză albă în dreptul şoldurilor, binecuvântând apele. Chipul Său are o expresie de sobrietate şi concentrare. În unele icoane, apa în care a intrat îi acoperea tot trupul, până la umeri. În alte icoane, apa curgătoare apare de o parte şi de alta a înălţimii trupului Său şi sub picioare, fără a-L acoperi. Botezătorul Ioan stă pe malul Iordanului în partea dreaptă a lui Hristos, cu un picior aşezat în urma celuilalt. Poartă tunică şi himation, care îi acoperă tot trupul, cu excepţia antebraţelor şi a tălpilor. Cu o expresie de cutremurare, întinde mâna dreaptă şi atinge capul lui Hristos. Cu mâna stângă face un gest spre înălţime. În faţa Botezătorului, de cealaltă parte a râului, stau doi sau trei îngeri, în rugăciune, plecaţi, cu aripile lăsate. Fiecare ţine, cu amândouă mâinile, câte un ştergar. În unele icoane se pot observa lângă picioarele lui Hristos, la dimensiuni foarte mici, o femeie şi un bărbat, fiecare pe un peşte mare. Femeia simbolizează marea, iar bărbatul este simbolul Iordanului. Femeia are o coroană pe cap şi un sceptru în mână. Bărbatul ţine un vas din care se revarsă apă. Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar feţele lor au o expresie de mare uimire. Aceste două figuri apar aici potrivit Psalmului 113, 3: „Marea a văzut şi a fugit. Iordanul s-a întors înapoi“. Uneori Hristos este înfăţişat stând în picioare pe două dale de piatră ce formează o cruce sub care se află şerpi cu capetele ridicate. Acest detaliu este inspirat din Psalmul 73, 14: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă“. Balaurii îi simbolizează pe diavoli. O componentă esenţială este bolta cerească cu raza de lumină care coboară deasupra capului lui Iisus. Bolta este reprezentată în mijlocul laturii de sus, exact deasupra lui Hristos. În interiorul razei apare porumbelul, manifestare simbolică a Duhului Sfânt. În partea de sus a razei, ieşind din boltă, o mână binecuvântează. Acesta este un mod de a-L reprezenta pe Dumnezeu Tatăl, al Cărui glas de sus, conform relatarii evanghelice, s-a auzit spunând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit“[1].

 



[1] Marius Nedelcu, „Botezul Domnului în Scriptură şi iconografie” în ziarul Lumina, Marţi, 6 ianuarie 2015 , http://ziarullumina.ro/documentar/botezul-domnului-scriptura-si-iconografie.

 

joi, 1 ianuarie 2015

Sf. Vasile cel Mare - Preot Prof. Dr. Ioan G. Coman

 





Sf. Vasile cel Mare

 

Viața. Sf. Vasile s-a născut pe la 330 dintr-o familie evlavioasă în Cezareea Capadociei. Mama sa se numea Emilia, iar tatăl său era retorul Vasile.  Bunica sa după tată era Macrina cea Bătrână fostă ucenică a Sf. Grigorie Taumaturgul. El era unul din cei 10 frați, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Grigorie de Nyssa. Pentru de Sevasta, cinci vor fi monahi: cei trei dinainte, plus Naucratios și Macriana cea Tânără; șase vor fi sfinți ăn familia mare: Sf. Macriana cea Bătrână, Sf. Emilia, Sf. Vasile, Sf. Grigorie, Sf. Petru, Sf. Macrina cea Tânără.

Sf. Vasile și-a făcut educația întâi în familie cu tatăl său Vasile, cu sora Macrina, apoi în școlile din Cezareea Capadociei, undee îl cunoscu pe Sf. Grigorie Teologul, pe urmă la Constantinopol și în fine la Atena. A avut profesori vestiți: pe Libaniu, Proheresiu și Himeriu. Închegă o prietenie vestită cu Sf. Grigorie de Nazianz. Viața lor studențească e model pentru teologii de totdeauna. Cunoșteau doar două drumuri: al școlii și al Bisericii. S-a întors în patrie pe la 355. A profesat câtva timp retorica, dar a fost câștigat pentru misiunea bisericească de sora sa, Macriana. A renunțat la lume și a intrat în monahism după ce a fost botezat. A făcut o primă împărțire a averii sale la săraci. A călătorit pentru cunoașterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia. S-a întors hotărât să organizeze viața monahală după criteriul obștei. Pentru acest scop l-a chemat pe Sf. Grigorie  Teologul la mănăstirea înființată de el în Pont, pe malul râului Iris, nu departe de satul Annesi. Aici el îmbina munca manuală cu rugăciunea și cu râvna caldă intelectuală. Aici scrie el Regulile vieții monahale (Regulile mari și mici) și a pus bazele Filocaliei cu  Sf. Grigorie.

În curând, a fost chemat de episcopul Eusebiu și hirotoni preot înn 364, spre a i se încredința pastorația episcopiei. După un conflict trecător cu episcopul, se împacă cu acesta. În 368, cu prilejul unei mari foamete, Sf. Vasile a organizat admirabil asistența socială și a făcut a doua împărțire a averii sale săracilor. În 370, fu ales episcop-mitropolit al Cezareei, cu o dârză opoziție din partea adversarilor. În urma atitudinii sale neînfricate contra arianismului și a manevrelor împăratului Valens, dioceza i se împărți în două.

În interiorul eparhiei, Sf. Vasile s-a impus printr-o uriașă activitate dogmatică, pastoral și socială. Nu s-a lăsat înfrânt de arieni. Se cunoaște bine cu prefectul Modestus al lui Valens. A înființat instituții de asistență socială: azil, ospătărie, casă pentru reeducarea fetelor alunecate, spital (și pentru leproși), școli tehnice. Toate aceste așezăminte s-au cunoscut sub numele de Vasiliada. A luptat pentru alinarea suferințelor celor mulți, criticându-i pe bogați. N-a făcut deosebire între neamuri și credințele oamenilor. A împodobit serviciul divin cu Sfânta sa liturghie.

În politica externă bisericească, Sf. Vasile a încercat să împace Bisericile orientale, făcând apel la Sf. Atanasie și la papa Damasus. De asemenea, a încercat o împăcare între Orient și Occident împărțite pe tema schismei meletiene. Sf. Vasile a fost un mare animator în lupta contra arianismului. El a dat lovituri grele acestei erezii. I-a ajutat pe tineri la învățătură, a menținut legătura cu profesorul său Libaniu. A fost pretutindeni prezent. A fost mare preot, mare liturghisitor, mare m de știință. A fost numit „un roman printre greci”. A murit la 1 ianuarie 379, plâns de toți și numit încă de atunci „cel Mare”

Opera. Sf. Vasile a scris foarte mult în timpul scurtei sale vieți. Lucrările sale, care au o importanță covârșitoare pentru credință, sunt în cea mai mare parte normative pentru învățătura ortodoxă. Ele se împart în dogmatice, ascetice, omilii și cuvântări pedagogice, liturgice, canonice, epistole.

Dogmatice: Contra lui Eunomiu, conducătorul anomeilor, lucrare scrisă pe la 36d, în trei părți. Cărțile IV și V sunt neautentice: ele aparțin probabil, lui Didim. Eunomiu prezenta arianismul ca pe un pur rațional. Ființa lui Dumnezeu rezidă, zicea el, în nenașterea Lui. Dumnezeu poate fi perfect cunoscut, pretindea același eretic. Sf. Vasile arată în prima carte eroarea gnoseologică a lui Eunomiu. În cartea a ii-a se stabilește dumnezeirea Fiului și deoființimea Lui cu Tatăl; în cartea a II-a se tratează despre dumnezeirea Sf. Duh; Despre Sf. Duh, lucrare de o importanță considerabilă, dedicată lui Amfilohie de Iconiu. Autorul susține puterea și rolul Sf. Duh Care, ca și Tatăl și Fiul, are dreptul la aceeași cinstire, fiindcă e de aceeași fire cu El. El a evitat însă formula „homoousios” și pentru Sf. Duh.

Ascetice: Învățături morale, Regulile mare, Regulile mici, Despre judecata lui Dumnezeu, Despre credință. Nu sunt autentice cele trei cuvântări care deschid scrierile ascetice. De asemenea, Penitențialul monastic și Constituțiile monahale. Învățăturile morale cuprind 80 de arătări formate din texte biblice, precedate de un mic rezumat care le servește de introducere și comentariu. Sfaturile din ele nu-i privesc special pe monahi, ci pe creștini în general și pe preoți. Regulile mici cuprind 313 numere și se prezintă ca răspunsuri scurte la numite întrebări. Sunt aplicații. Regulile sunt în parte, proprietatea spirituală a lui Eustațiu de Sevasta, care le transmisese numai oral. Ambele colecții de Reguli au suferit mai multe remanieri până la forma lor definitivă. Ele au influențat Așezămintele Sf. Ioan Casian și Regula lui Benedict de Nursia.

Omilii și cuvântări: 9 Omilii la Hexaemeron care explică crearea lumii și toate fenomenele legate de actul creației pe zile. Interpretarea e literală. Autorul pune la contribuție toată știința antichității și a timpului său, în domeniul naturii și al filosofiei. El folosește cu pricepere această știință și scoate totdeauna concluzii solide și frumoase pentru spiritualismul creștin. Aceste omilii au câștigat curând o mare autoritate și au fost imitate în Apus de Sf. Ambrozie. Sf. Vasile a trat creația lumii până în ziua a cincea, fratele său Grigorie de Nyssa l-a completat scriind o lucrare Despre facerea omului, în ziua a șasea. Omiliile vasiliene au fost rostite în timpul unui Post al Paștelui; 13 Omilii asupra Psalmilor, tratând Psalmii 1, 7, 14, 28, 29, 32, 33, 44, 45, 48, 59, 61, 114, verset cu verset și cu aplicații pentru edificarea credincioșilor. Prima omilie e un studiu asupra psalmilor în general. Sf. Ambrozie a imitat aceste omilii; Comentariu la Isaia e de autenticitate discutabilă, 24 Cuvântări din diferite domenii; dogmatice: despre credință, la textul „La început era Cuvântul”. Contra bogaților, la textul din Luca 16, 18. Cu ocazia secetei, Contra beției, Despre invidie, pedagogice: Către tineri: se poate trage folos din studiul clasicilor profani care trebuie citiți așa cum albina culege nectarul din flori; panegirice: La martirii Sf. Iulita, Sf. Gordiu, Cei 40 de martiri din Sevasta, Sf. Mamant.

Liturgice, canonice, corespondență: Liturghia; Scrisorile 188, 199, 217, numite și Scrisori canonice, au trecut în dreptul bisericesc. Colecția de scrisori a Sf. Vasile cuprinde 365 de numere datând din toate perioadele vieții lui. Trebuie socotită ca apocrifă corespondența cu Libaniu (Scris. 333-359); al fel scrisorile către Iulian Apostatul (numerele 39, 40, 41, 360) și poate și cele către Apoliniare. Scrisoarea a 8-a aparține lui Evagrie Ponticul. Scrisorile vasiliene au cuprins variat și interesant. Unele sunt de natură dogmatic, ca cele de la numerele 233, 234, 235 adresate lui Amfilohie de Iconium și care sunt o completare a cărților contra lui Eunomiu. Alte scrisori sunt de natură misionară, monahală sau ocazională. Merită să relevăm scrisorile adresate Bisericilor din Apus în legătură cu schisma din Antiohia. Corespondența Sf. Vasile e cea mai elegantă operă a sa sub raportul stilului și al fineții spiritului.

Doctrina. Cunoașterea naturală a lui Dumnezeu. Sf. Vasile dezvoltă o frumoasă și interesantă teorie a cunoașterii lui Dumnezeu. Contra lui Eunomie. Ereziarhul susținea că ființa lui Dumnezeu este nenașterea și că noi știind ce este aceasta, știm implicit ce este Dumnezeu. Sf. Vasile observă că Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât din lucrările Sale și acesta pe calea minții. Prin aceste lucrări noi cunoaștem însă numai puterea, nu și ființa lui Dumnezeu. Cu ajutorul conceptelor sau noțiunilor, noi deducem pe Dumnezeu din operele Sale. Aceste concepte exprima atributele sau însușirile lui Dumnezeu. Conceptele sunt subiective, dar ele nu sunt vorbe goale, cum pretindea Eunomiu, ci corespund la ceva real în Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar putea fi înțeles, El ar fi mărginit. Nenașterea e o însușire negativă și nu poate sa exprime ființa întreagă sau parțială a lui Dumnezeu.

Sf. Treime. Sf. Vasile aduce o precizare prețioasă în folosirea termenilor care exprimau în vremea lui ființa lui Dumnezeu și persoanele Treimii. Știm că termenii „ființă” și „ipostas” se întrebuințau de-a valma. Sf. Vasile c cel dintâi care întrebuințează numai formula „o singură ființă, trei ipostase”. Prin „ipostas”, el înțelege o ființă de sine stătătoare caracterizată prin însușiri proprii, în sensul de individ sau persoană. Sf. Vasile atribuie Tatălui paternitatea, Fiului filiația și Sf. Duh sfințenia. Autorul nostru a susținut dumnezeirea și deoființimea Sf. Duh cu celelalte persoane ale Sf. Treimi, dar n-a întrebuințat niciodată expresiile: Dumnezeu și „deoființă cu Tatăl”.

Caracterizare. Sf. Vasile a fost un mare păstor al Bisericii, atât ca preot cât și ca mitropolit al Cezareei Capadociei. El a fost un scriitor de culme al perioadei a II-a patristice. Operele sale numeroase, patru volume în ediția Migne, dense, scurte ca întindere, dar pline de o rară bogăție de probleme și idei, sunt folositoare pentru dogmatică, morală, monahism, lucrări sociale și cult. Sf. Vasile e primul dintre „Cei trei mari dascăli ai lumii creștine și ierarhi”. A adâncit problema cunoașterii lui Dumnezeu, a Sf. Treimi, a Sf. Duh și a Sf. Taine. Materialul său documentar și metoda sa sunt de o mare acrivie pentru vreme lui. El a fost un mare misionar înlăuntrul eparhiei sale și marginile imperiului, interesându-se și de creștinii din părțile noastre. El a fost unul din cei mai mari pedagogi ai vremii sale. El recomandă în mod stăruitor însușirea culturii profane în anumite condiții. El este alcătuitorul Regulilor monahale în forma lor clasică, Reguli pe care monahismul din Răsărit le folosește astăzi. Sf. Vasile a fost un organizator al cultului bisericesc. De la el ne-au rămas Liturghia, care-i poartă numele, frumoasele rugăciuni din Pravila Sf. Împărtășanii și Molitvele ce se citesc în ziua numelui lui. El este prăznuit la 1 și 30 ianuarie[1].



[1] Preot Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, f.l, 1999,  pp. 111-114.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină