Sf. Vasile cel Mare
Viața. Sf.
Vasile s-a născut pe la 330 dintr-o familie evlavioasă în Cezareea Capadociei.
Mama sa se numea Emilia, iar tatăl său era retorul Vasile. Bunica sa după tată era Macrina cea Bătrână
fostă ucenică a Sf. Grigorie Taumaturgul. El era unul din cei 10 frați, dintre
care trei vor fi episcopi: Vasile, Grigorie de Nyssa. Pentru de Sevasta, cinci
vor fi monahi: cei trei dinainte, plus Naucratios și Macriana cea Tânără; șase
vor fi sfinți ăn familia mare: Sf. Macriana cea Bătrână, Sf. Emilia, Sf.
Vasile, Sf. Grigorie, Sf. Petru, Sf. Macrina cea Tânără.
Sf. Vasile și-a făcut educația întâi în
familie cu tatăl său Vasile, cu sora Macrina, apoi în școlile din Cezareea
Capadociei, undee îl cunoscu pe Sf. Grigorie Teologul, pe urmă la Constantinopol
și în fine la Atena. A avut profesori vestiți: pe Libaniu, Proheresiu și
Himeriu. Închegă o prietenie vestită cu Sf. Grigorie de Nazianz. Viața lor
studențească e model pentru teologii de totdeauna. Cunoșteau doar două drumuri:
al școlii și al Bisericii. S-a întors în patrie pe la 355. A profesat câtva
timp retorica, dar a fost câștigat pentru misiunea bisericească de sora sa,
Macriana. A renunțat la lume și a intrat în monahism după ce a fost botezat. A
făcut o primă împărțire a averii sale la săraci. A călătorit pentru cunoașterea
monahismului în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia. S-a întors hotărât să
organizeze viața monahală după criteriul obștei. Pentru acest scop l-a chemat
pe Sf. Grigorie Teologul la mănăstirea
înființată de el în Pont, pe malul râului Iris, nu departe de satul Annesi.
Aici el îmbina munca manuală cu rugăciunea și cu râvna caldă intelectuală. Aici
scrie el Regulile vieții monahale
(Regulile mari și mici) și a pus bazele Filocaliei
cu Sf. Grigorie.
În curând, a fost chemat de episcopul Eusebiu
și hirotoni preot înn 364, spre a i se încredința pastorația episcopiei. După
un conflict trecător cu episcopul, se împacă cu acesta. În 368, cu prilejul
unei mari foamete, Sf. Vasile a organizat admirabil asistența socială și a făcut
a doua împărțire a averii sale săracilor. În 370, fu ales episcop-mitropolit al
Cezareei, cu o dârză opoziție din partea adversarilor. În urma atitudinii sale
neînfricate contra arianismului și a manevrelor împăratului Valens, dioceza i
se împărți în două.
În interiorul eparhiei, Sf. Vasile s-a impus
printr-o uriașă activitate dogmatică, pastoral și socială. Nu s-a lăsat înfrânt
de arieni. Se cunoaște bine cu prefectul Modestus al lui Valens. A înființat
instituții de asistență socială: azil, ospătărie, casă pentru reeducarea
fetelor alunecate, spital (și pentru leproși), școli tehnice. Toate aceste
așezăminte s-au cunoscut sub numele de Vasiliada.
A luptat pentru alinarea suferințelor celor mulți, criticându-i pe bogați. N-a
făcut deosebire între neamuri și credințele oamenilor. A împodobit serviciul
divin cu Sfânta sa liturghie.
În politica externă bisericească, Sf. Vasile
a încercat să împace Bisericile orientale, făcând apel la Sf. Atanasie și la
papa Damasus. De asemenea, a încercat o împăcare între Orient și Occident
împărțite pe tema schismei meletiene. Sf. Vasile a fost un mare animator în
lupta contra arianismului. El a dat lovituri grele acestei erezii. I-a ajutat
pe tineri la învățătură, a menținut legătura cu profesorul său Libaniu. A fost
pretutindeni prezent. A fost mare preot, mare liturghisitor, mare m de știință.
A fost numit „un roman printre greci”. A murit la 1 ianuarie 379, plâns de toți
și numit încă de atunci „cel Mare”
Opera. Sf.
Vasile a scris foarte mult în timpul scurtei sale vieți. Lucrările sale, care
au o importanță covârșitoare pentru credință, sunt în cea mai mare parte
normative pentru învățătura ortodoxă. Ele se împart în dogmatice, ascetice,
omilii și cuvântări pedagogice, liturgice, canonice, epistole.
Dogmatice:
Contra lui Eunomiu,
conducătorul anomeilor, lucrare scrisă pe la 36d, în trei părți. Cărțile IV și
V sunt neautentice: ele aparțin probabil, lui Didim. Eunomiu prezenta
arianismul ca pe un pur rațional. Ființa lui Dumnezeu rezidă, zicea el, în
nenașterea Lui. Dumnezeu poate fi perfect cunoscut, pretindea același eretic.
Sf. Vasile arată în prima carte eroarea gnoseologică a lui Eunomiu. În cartea a
ii-a se stabilește dumnezeirea Fiului și deoființimea Lui cu Tatăl; în cartea a
II-a se tratează despre dumnezeirea Sf. Duh; Despre Sf. Duh, lucrare de o importanță considerabilă, dedicată lui
Amfilohie de Iconiu. Autorul susține puterea și rolul Sf. Duh Care, ca și Tatăl
și Fiul, are dreptul la aceeași cinstire, fiindcă e de aceeași fire cu El. El a
evitat însă formula „homoousios” și pentru Sf. Duh.
Ascetice: Învățături morale, Regulile mare, Regulile
mici, Despre judecata lui Dumnezeu, Despre credință. Nu sunt autentice cele
trei cuvântări care deschid scrierile ascetice. De asemenea, Penitențialul monastic și Constituțiile monahale. Învățăturile
morale cuprind 80 de arătări formate din texte biblice, precedate de un mic
rezumat care le servește de introducere și comentariu. Sfaturile din ele nu-i
privesc special pe monahi, ci pe creștini în general și pe preoți. Regulile mici cuprind 313 numere și se
prezintă ca răspunsuri scurte la numite întrebări. Sunt aplicații. Regulile sunt în parte, proprietatea
spirituală a lui Eustațiu de Sevasta, care le transmisese numai oral. Ambele
colecții de Reguli au suferit mai
multe remanieri până la forma lor definitivă. Ele au influențat Așezămintele Sf. Ioan Casian și Regula lui Benedict de Nursia.
Omilii și
cuvântări: 9 Omilii
la Hexaemeron care explică
crearea lumii și toate fenomenele legate de actul creației pe zile.
Interpretarea e literală. Autorul pune la contribuție toată știința
antichității și a timpului său, în domeniul naturii și al filosofiei. El
folosește cu pricepere această știință și scoate totdeauna concluzii solide și
frumoase pentru spiritualismul creștin. Aceste omilii au câștigat curând o mare
autoritate și au fost imitate în Apus de Sf. Ambrozie. Sf. Vasile a trat
creația lumii până în ziua a cincea, fratele său Grigorie de Nyssa l-a
completat scriind o lucrare Despre
facerea omului, în ziua a șasea. Omiliile
vasiliene au fost rostite în timpul unui Post al Paștelui; 13 Omilii asupra Psalmilor, tratând Psalmii 1, 7, 14, 28, 29, 32,
33, 44, 45, 48, 59, 61, 114, verset cu verset și cu aplicații pentru edificarea
credincioșilor. Prima omilie e un studiu asupra psalmilor în general. Sf.
Ambrozie a imitat aceste omilii; Comentariu
la Isaia e de autenticitate discutabilă, 24 Cuvântări din diferite domenii;
dogmatice: despre credință, la textul „La
început era Cuvântul”. Contra bogaților, la textul din Luca 16, 18. Cu ocazia
secetei, Contra beției, Despre invidie, pedagogice: Către tineri: se poate
trage folos din studiul clasicilor profani care trebuie citiți așa cum albina
culege nectarul din flori; panegirice: La
martirii Sf. Iulita, Sf. Gordiu, Cei 40 de martiri din Sevasta, Sf. Mamant.
Liturgice,
canonice, corespondență: Liturghia;
Scrisorile 188, 199, 217, numite și Scrisori
canonice, au trecut în dreptul bisericesc. Colecția de scrisori a Sf.
Vasile cuprinde 365 de numere datând din toate perioadele vieții lui. Trebuie
socotită ca apocrifă corespondența cu Libaniu (Scris. 333-359); al fel scrisorile către Iulian Apostatul (numerele
39, 40, 41, 360) și poate și cele către Apoliniare. Scrisoarea a 8-a aparține lui Evagrie Ponticul. Scrisorile
vasiliene au cuprins variat și interesant. Unele sunt de natură dogmatic, ca
cele de la numerele 233, 234, 235 adresate lui Amfilohie de Iconium și care
sunt o completare a cărților contra lui Eunomiu. Alte scrisori sunt de natură
misionară, monahală sau ocazională. Merită să relevăm scrisorile adresate
Bisericilor din Apus în legătură cu schisma din Antiohia. Corespondența Sf.
Vasile e cea mai elegantă operă a sa sub raportul stilului și al fineții
spiritului.
Doctrina.
Cunoașterea naturală a lui Dumnezeu. Sf. Vasile dezvoltă o frumoasă și
interesantă teorie a cunoașterii lui Dumnezeu. Contra lui Eunomie. Ereziarhul
susținea că ființa lui Dumnezeu este nenașterea și că noi știind ce este
aceasta, știm implicit ce este Dumnezeu. Sf. Vasile observă că Dumnezeu nu
poate fi cunoscut decât din lucrările Sale și acesta pe calea minții. Prin
aceste lucrări noi cunoaștem însă numai puterea, nu și ființa lui Dumnezeu. Cu
ajutorul conceptelor sau noțiunilor, noi deducem pe Dumnezeu din operele Sale.
Aceste concepte exprima atributele sau însușirile lui Dumnezeu. Conceptele sunt
subiective, dar ele nu sunt vorbe goale, cum pretindea Eunomiu, ci corespund la
ceva real în Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar putea fi înțeles, El ar fi mărginit.
Nenașterea e o însușire negativă și nu poate sa exprime ființa întreagă sau
parțială a lui Dumnezeu.
Sf.
Treime. Sf. Vasile aduce o precizare prețioasă în folosirea termenilor
care exprimau în vremea lui ființa lui Dumnezeu și persoanele Treimii. Știm că
termenii „ființă” și „ipostas” se întrebuințau de-a valma. Sf. Vasile c cel
dintâi care întrebuințează numai formula „o singură ființă, trei ipostase”.
Prin „ipostas”, el înțelege o ființă de sine stătătoare caracterizată prin
însușiri proprii, în sensul de individ sau persoană. Sf. Vasile atribuie
Tatălui paternitatea, Fiului filiația și Sf. Duh sfințenia. Autorul nostru a
susținut dumnezeirea și deoființimea Sf. Duh cu celelalte persoane ale Sf.
Treimi, dar n-a întrebuințat niciodată expresiile: Dumnezeu și „deoființă cu
Tatăl”.
Caracterizare.
Sf.
Vasile a fost un mare păstor al
Bisericii, atât ca preot cât și ca mitropolit al Cezareei Capadociei. El a fost
un scriitor de culme al perioadei a II-a patristice. Operele sale numeroase,
patru volume în ediția Migne, dense, scurte ca întindere, dar pline de o rară
bogăție de probleme și idei, sunt folositoare pentru dogmatică, morală,
monahism, lucrări sociale și cult. Sf. Vasile e primul dintre „Cei trei mari
dascăli ai lumii creștine și ierarhi”. A adâncit problema cunoașterii lui
Dumnezeu, a Sf. Treimi, a Sf. Duh și a Sf. Taine. Materialul său documentar și
metoda sa sunt de o mare acrivie pentru vreme lui. El a fost un mare misionar
înlăuntrul eparhiei sale și marginile imperiului, interesându-se și de
creștinii din părțile noastre. El a fost unul din cei mai mari pedagogi ai
vremii sale. El recomandă în mod stăruitor însușirea culturii profane în
anumite condiții. El este alcătuitorul Regulilor
monahale în forma lor clasică, Reguli
pe care monahismul din Răsărit le folosește astăzi. Sf. Vasile a fost un
organizator al cultului bisericesc. De la el ne-au rămas Liturghia, care-i
poartă numele, frumoasele rugăciuni din Pravila Sf. Împărtășanii și Molitvele
ce se citesc în ziua numelui lui. El este prăznuit la 1 și 30 ianuarie[1].
