„Acesta
este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit“
(Matei 3, 17)
Botezul
Domnului în Scriptură şi iconografie
Marius Nedelcu
Botezul de
la Iordan marchează sfârşitul unei perioade tainice din viaţa Mântuitorului, de
la pruncie până la vârsta de 30 de ani, precum şi începutul activităţii Sale
publice. Pentru Teologie, momentul Botezului Domnului simbolizează hotarul de
separaţie dintre Vechiul Testament şi Noul Testament, dintre legea veche şi
legea harului care a început când Hristos S-a coborât la râul Iordan şi a
sfinţit natura umană, şi prin acesta toată creaţia.
Din Sfânta
Scriptură vedem că începutul lucrării lui Mesia a fost prefaţat de predica
Botezătorului Ioan: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!“ (Matei
3, 2). Evangheliile consemnează că Ioan administra botezul pocăinţei sau
botezul spre iertarea păcatelor. Viaţa ascetică şi predicarea pocăinţei i-au
adus Înaintemergătorului o mare faimă în rândul poporului care îl considera
drept. Botezătorul mai mărturisea că el nu este Mesia, ci pregăteşte calea
Domnului, a Celui care este mai înainte decât el: „Eu unul vă botez cu apă spre
pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt
vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“
(Matei 3, 11). Ioan spunea şi făcea toate acestea fiindcă a fost chemat de
Dumnezeu: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis“ (Ioan 1, 33).
Evanghelistul Marcu aminteşte la începutul Evangheliei sale cuvintele lui
Dumnezeu din Vechiul Testament: „Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei
Tale, care va pregăti calea Ta“ (Maleahi 3, 1; Marcu 1, 2). Destinul
Botezătorului Ioan concentrat în cuvintele profetice „Acela trebuie să crească,
iar eu să mă micşorez“ (Ioan 3, 30) se împlineşte după actul minunat al
Botezului Domnului. Evangheliştii redau concentrat momentul Botezului de la
Iordan, cu mici deosebiri de nuanţe. Matei spune că Iisus a venit din Galileea
la Ioan ca să Se boteze (3, 30), iar Luca precizează că Iisus era „ca de
treizeci de ani“ (3, 23) când a început să propovăduiască. Cei treizeci de ani
reprezintă „starea bărbatului desăvârşit, măsura vârstei deplinătăţii lui
Hristos“ (Efeseni 4, 13) şi au o valoare simbolică, desemnând vârsta
începutului maturităţii unui om. Evenimentul de la Iordan ne arată că
Mântuitorul era pregătit să îndeplinească misiunea pentru care a venit în lume.
Sfinţirea naturii umane asumate de Hristos prin întrupare ajunsese la un moment
hotârător. De la zămislirea şi naşterea lui Iisus Hristos, Duhul Sfânt S-a
revărsat continuu peste firea umană asumată de Fiul lui Dumnezeu, şi a ridicat-o
la stadiul în care să poată primi de la Dumnezeu harisme şi daruri excepţionale
şi puterea de a fi suport al lucrării dumnezeieşti pe care o înfăptuia Fiului
lui Dumnezeu. Numai în acest fel pot fi înţelese cuvintele Evanghelistului
Luca, care spune despre Pruncul Hristos: „Iar Copilul creştea şi se întărea cu
Duhul, umplându-se de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui“ (Luca
2, 40). Trebuie spus că în teologia ortodoxă se vorbeşte de aspectul teandric
al lucrărilor Domnului Hristos în sensul că natura umană era capabilă să
săvârşească cele dumnezeieşti, iar natura dumnezeiască lumina şi desăvârşea
cele omeneşti lucrate de Hristos.
Iisus vine
la Iordan şi îi cere lui Ioan să Îl boteze. Verbele greceşti „baptizo“ şi
„bapto“ de la care provine românescul „a boteza“ desemnează o cufundare totală
în apă, nu o stropire sau turnare. Cufundarea lui Iisus în apele Iordanului
este mărturisită în icoana Bobotezei, dar şi în imnografia bisericească, după
cum se arată într-o cântare de la Ceasurile împărăteşti ale praznicului
Bobotezei, care spune: „Mâna ta care s-a atins de preacurat creştetul
Stăpânului, prin care şi cu degetul pe Acesta L-ai arătat nouă, înalţ-o către
El pentru noi, Botezătorule, ca cel ce ai îndrăzneală multă“. Evangheliştii
Matei şi Marcu consemnează că Hristos a „ieşit din apă“, fapt care trimite la o
cufundare în râul Iordan.
Sfânta Treime Se
descoperă prima dată în lume
Aparenta
contradicţie între starea de curăţie totală şi lipsa de păcat a Domnului şi
botezul pocăinţei pe care l-a primit de la Ioan este rezolvată de cuvintele
Domnului, care spune Botezătorului: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să
împlinim toată dreptatea“ (Matei 3, 15). Deşi are implicaţii sfinţitoare asupra
naturii umane şi creaţiei, Botezul Domnului este un pogorământ din partea lui
Dumnezeu, un act de împlinire a legii Vechiului Testament şi solidarizare a
Mântuitorului Iisus Hristos cu întreaga umanitate căzută în păcat.
Smerenia
Mântuitorului este urmată de preamărirea Sa de Tatăl şi de Duhul Sfânt: „Când
ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut
pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El“ (Matei 3, 16). Tot atunci se
aude un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am
binevoit“ (Matei 3, 17). Este pentru prima dată când Sfânta Treime Se descoperă
în lume ca Tatăl, Duhul Sfânt şi Fiul; de aceea Botezul de la Iordan este numit
Teofanie, adică arătarea sau descoperirea lui Dumnezeu, sau Epifanie, arătarea
sau descoperirea de sus.
Semnificaţii iconografice
În stânga
şi în dreapta icoanei sunt dealuri reprezentate schematic prin stânci înalte.
Între ele curge Iordanul, iar în mijlocul râului stă Hristos, doar cu o pânză
albă în dreptul şoldurilor, binecuvântând apele. Chipul Său are o expresie de
sobrietate şi concentrare. În unele icoane, apa în care a intrat îi acoperea
tot trupul, până la umeri. În alte icoane, apa curgătoare apare de o parte şi
de alta a înălţimii trupului Său şi sub picioare, fără a-L acoperi. Botezătorul
Ioan stă pe malul Iordanului în partea dreaptă a lui Hristos, cu un picior
aşezat în urma celuilalt. Poartă tunică şi himation, care îi acoperă tot
trupul, cu excepţia antebraţelor şi a tălpilor. Cu o expresie de cutremurare,
întinde mâna dreaptă şi atinge capul lui Hristos. Cu mâna stângă face un gest
spre înălţime. În faţa Botezătorului, de cealaltă parte a râului, stau doi sau
trei îngeri, în rugăciune, plecaţi, cu aripile lăsate. Fiecare ţine, cu
amândouă mâinile, câte un ştergar. În unele icoane se pot observa lângă
picioarele lui Hristos, la dimensiuni foarte mici, o femeie şi un bărbat,
fiecare pe un peşte mare. Femeia simbolizează marea, iar bărbatul este simbolul
Iordanului. Femeia are o coroană pe cap şi un sceptru în mână. Bărbatul ţine un
vas din care se revarsă apă. Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar feţele lor
au o expresie de mare uimire. Aceste două figuri apar aici potrivit Psalmului
113, 3: „Marea a văzut şi a fugit. Iordanul s-a întors înapoi“. Uneori Hristos
este înfăţişat stând în picioare pe două dale de piatră ce formează o cruce sub
care se află şerpi cu capetele ridicate. Acest detaliu este inspirat din
Psalmul 73, 14: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă“. Balaurii îi
simbolizează pe diavoli. O componentă esenţială este bolta cerească cu raza de
lumină care coboară deasupra capului lui Iisus. Bolta este reprezentată în
mijlocul laturii de sus, exact deasupra lui Hristos. În interiorul razei apare
porumbelul, manifestare simbolică a Duhului Sfânt. În partea de sus a razei,
ieşind din boltă, o mână binecuvântează. Acesta este un mod de a-L reprezenta
pe Dumnezeu Tatăl, al Cărui glas de sus, conform relatarii evanghelice, s-a
auzit spunând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit“[1].
[1]
Marius Nedelcu, „Botezul Domnului în Scriptură şi iconografie” în ziarul Lumina, Marţi, 6 ianuarie 2015 , http://ziarullumina.ro/documentar/botezul-domnului-scriptura-si-iconografie.
