marți, 12 martie 2019
duminică, 10 martie 2019
luni, 14 ianuarie 2019
Biserica Nașterii Domnului (Betleem)
Cu mici
modificări, Biserica din Betleem se păstrează până astăzi. Cu o lungime de 60 m
și 30 m înălțime, iar bolta lucrată din lemn, a fost refăcută după un incendiu
din 1842[3]. Altarul
principal al bisericii aparține ortodocșilor, străjuit de o catapeteasmă deosebită
lucrată în lemn poleit cu aur în 1764, iar cel din partea stângă aparține
armenilor. În partea dreaptă a altarului, pelerinii se pot închina la Icoana
făcătoare de minuni a Maicii Domnului – „Betleemița”. Peștera unde S-a născut
Hristos se află sub altar și are formă dreptunghiulară, lungă de 12 m și lată
de 3 m. interiorul este susținut de grinzi metalice și asigurat cu învelișuri
din materiale rezistente contra incendiilor. Peștera este străjuită de mai
multe candele din argint care ard necontenit, iar pardoseala este făcută din
marmură. În partea de răsărit a peșterii se află locul Nașterii Domnului, sub
masa unui altar ortodox, marc de o stea din argint donată în 1717, deasupra
căruia se găsesc 15 candele din argint: 6 ale ortodocșilor, 5 ale armenilor și
4 ale catolicilor[4].
La coborârea în peșteră (care se face pe partea dreaptă a altarului ortodox),
jos pe partea stângă se află altarul ieslei, locul unde a fost așezat Iisus după
naștere. Din absida dreaptă, niște trepte dau într-o curte interioară, care
face legătură cu reședința exarhului Bisericii Nașterii Domnului din Betleem. În
dreapta curții interioare se află o peșteră unde au fost înmormântați pruncii
uciși de Irod. În această grotă se află și moaștele unor părinți uciși de perși
în 614.
În timpul
dominației otomane s-a adăugat în partea de sus, la ușa principală pe care se
intră în biserică, un brâu de piatră, pentru a se împiedica accesul călare al
necredincioșilor. Deasupra ușii se află cinci rânduri de blocuri din piatră,
care umplu locul dintre arcada construită de cavalerii cruciați (secolul al XI-lea)
și poarta mică din secolul al XVI-lea, ce poartă numele de „Ușa smereniei”.
vineri, 4 ianuarie 2019
Semnificația Bobotezei - IPS Laurențiu Streza
Semnificația Bobotezei[1]
IPS Laurențiu Streza
Cinstirea
pe care Biserica o aduce Botezului Domnului se află exprimată într-o formă
concentrată în troparul praznicului, un imn de preamărire a Sfintei Treimi: „În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea
Treimii s-a arătat; căci glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine
numindu-Te, și Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel
ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, mărire Ție”.
Praznicul
acesta are o întreită semnificație. Întâi de toate, la Botezul Domnului, Sfânta Treime Se descoperă pentru prima
dată, deplin și vizibil, cât îi este dat omului a cunoaște: Fiul fiind în apa Iordanului, glasul Tatălui din ceruri confirmându-I
divinitatea, iar Duhul Sfânt în chip
de porumbel a stat deasupra Lui. Descoperirea Treimii întărește și dă sens
tuturor evenimentelor mântuitoare pe care noi le serbăm în cursul unui an
bisericesc, adică a tot ceea ce noi prăznuim din lucrarea și din activitatea
Mântuitorului Iisus Hristos. Prin praznicele Bisericii, vedem cum Dumnezeu a
rânduit în iconomia mântuirii Întruparea Fiului său, luând trup din Fecioara
Maria, prin naștere supranaturală. Pentru mântuirea noastră a ales Dumnezeu
lucrări omenești pe care le-a desăvârșit și care au depășit înțelesul minții
noastre, dar, în același timp, El S-a coborât la noi, intrând în condiția noastră
umană.
Deci,
întâi de toate praznicul acesta are un caracter realist, prezentând un eveniment
istoric, confirmat și de faptul că în Țara Sfântă se păstrează, până astăzi,
toate aceste mărturii ale sfintei Scripturi și la toate locurile biblice pelerinii
se pot închina. Prin prăznuire, noi înțelegem însă ceva mult mai mult decât o
comemorare istorică a unui eveniment religios, ceea ce oferă un caracter tainic sărbătorii. Prin comemorarea
liturgică a unui eveniment din istoria mântuirii, încununată de Sfânta
Liturghie, care cuprinde toate lucrările mântuitoare, prin Hristos, mort și
înviat, prezent în mod real, evenimentul
este actualizat, iar noi devenim contemporanii lui.
Perioada
celor 14 zile de sărbătorire deosebită, dintre Crăciun și Bobotează se aseamănă
cu Săptămâna Luminată prin bucuria prăznuirii, care ridică postul și ajunarea,
chiar depășind-o ca lungime. Ea cuprinde cele trei mari praznice de pregătire
pentru mântuirea lumii, prin Hristos: Nașterea
Domnului, ca venire în lume a Fiului lui Dumnezeu, Tăierea împrejur, adică asumarea în Trupul Săi și a acelei forme legământului
lăsate în legea lui Moise, și Botezul
Mântuitorului în apa Iordanului, deși nu avea nevoie pentru Sine de acestea
acte. Toate le-a făcut pentru că a luat trupul tuturor oamenilor, a luat
sarcina, păcatele omenirii și l-a afundat în apa Iordanului. A primit tăierea
împrejur pentru a face pentru noi un nou legământ sfânt prin Taina Sf. Botez.
A doua semnificație este cea legată de
misterul sărbătorii, de tainicul ei, de lucrarea dumnezeiască. Sfântul Ioan Damaschin, un sfânt al
Bisericii nedespărțite, amintește opt lucrări deosebite legate de Botez. Le numește
el pe toate botez, chiar dacă unele
sunt prefigurări ale Botezului. Botezul
crești este cel la care fac referire prevestirile Vechiului Testament și el
este cel care ne oferă mai presus de toate calitatea de fii ai lui Dumnezeu după har și mădulare ale trupului tainic al
Domnului, Sfânta Biserică.
Prima
lucrare prevestitoare a Botezului a fost potopul, care a omorât păcatul, l-a
înecat în apă. În baia Botezului moare și păcatul strămoșesc și sunt iertate și
păcatele personale, la cei care se botează mai târziu.
A doua
prevestire este trecerea prin Marea Roșie.
Botezul este prevestit prin această minune dumnezeiască, fiind el mai presus de
toate, salvarea de către Dumnezeu. Se deschid cerurile pentru noi, nu doar s-a
despărțit apa în două pentru ca poporul lui Israel să scape din robia
egipteană.
A treia
prefigurare a Botezului a fost Tăierea
împrejur. Și-am văzut în întâia zi a anului,, când Mântuitorul, la opt
zile, a suferit această lucrare dureroasă în trupul Său, pentru ca legătura pe
care o va lăsa în Taina Sfântului Botez să fie legătura directă cu El. prin
Botez noi murim și înviem împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, ne naștem din
nou la viața în Hristos și primim darurile virtuților teologice.
A patra
prefigurare a Botezului creștin este tocmai botezul
lui Ioan, pe care l-a primit și Mântuitorul Hristos.
Aici ne
aflăm astăzi. A intrat Fiul lui Dumnezeu în apă, adică S-a atins Creatorul de
creatură, de aceea creatura L-a respectat, s-a înspăimântat și râul Iordanului
și-a întors cursul, arătând cât de minunată este această lucrare. De aceea,
spunem astăzi în cântarea liturgică că „firea
apelor s-a sfințit” prin intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în apa
Iordanului. Noi știm că odată cu căderea primilor oameni a căzut și întreaga
natură, dar natura căzută a fost ridicată și s-a restabilit legătura cu
Creatorul, prin jertfa Mântuitorului de pe Cruce. Materia însă, repusă la locul
ei de către Hristos, a primit doar posibilitatea de a devenit purtătoare de
har. Ea este sfințită virtual.
Iată de
ce, prin lucrarea ierurgică pe care am săvârșit-o astăzi, în rânduiala Aghiasmei Mari, apa ca materie a primit
har și transmite binecuvântarea lui Dumnezeu tuturor celor ce o vor gusta, o
vor luat sau se vor stropi, sau cu ea se vor binecuvânta casele credincioșilor.
Al cincilea
botez este Botezul creștin.
Al șaselea
este botezul lacrimilor. Dacă noi
prin Botezul creștin am primit calitatea de fii ai lui Dumnezeu și de mădulare
ale trupului tainic al Domnului, Sf. Biserică, ne putem menține calitatea
aceasta prin Taina Mărturisirii, pentru că botezul nu se mai repetă. Această taina
a Bisericii este numită de Sfinți Părinți botezul lacrimilor, botezul
pocăinței.
Mai există
încă un botez, care le depășește pe toate și le poate înlocui, este botezul sângelui, adică martirajul. Sfinții
care și-au dat viața pentru Hristos au fost trecuți în rândul apropiaților lui
Dumnezeu, unii dintre ei chiar fiind nebotezați pentru că, înainte de a primi
taina aceasta, ei L-au mărturisit pe Hristos prin propria lor viață.
Și mai
există încă un alt fel de „botez”, la care poate să ajungă cel care pierde
rostul vieții acesteia, este focul veșnic.
Iată,
iubiți credincioși, dacă botezul Mântuitorului în Iordan a pregătit botezul
creștin, semnificația lui este pe măsură. De aceea, Biserica a adăugat o lucrare
practică de împărtășire a harului lui Dumnezeu.
Deci,
ce-am învățat astăzi? Că toate lucrările pe care Dumnezeu le-a săvârșit în lume
prin Fiul Său sunt pentru noi, sunt luate din rândul lucrărilor omenești și
îndumnezeite, ridicate la cel mai înalt rang. Apoi, lucrarea pe care Dumnezeu
ne-a pregătit-o, din punct de vere duhovnicesc, legată de afundarea noastră
întreită în apa Sfântului Botez, este o lucrare duhovnicească care ne oferă viața
veșnică. Biserica botează pruncii pentru că Mântuitorul Iisus Hristos i-a spus
lui Nicodim: „De nu se va naște cineva
(adică oricine) din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui
Dumnezeu” (In 3, 5). Ne-am născut din apă și din Duh, am primit Taina
Ungerii cu Sfântul Mir, îndată după Botez, și apoi Taina Împărtășaniei, ca
desăvârșire a celor trei trepte: naștere
din viața în Hristos, întărire în viața în Hristos și unire cu Hristos. Și,
iată-ne acum împărtășindu-ne la această slujbă dumnezeiască de darurile Duhului
Sfânt coborâte peste această materie. Un singur lucru aș vrea să vă mai spun
pentru ca să înțelegeți și să prețuiți așa cum se cuvinte materia aceasta
sfințită. Noi știm că, în ordinea sfințeniei, mai presus de toate este Sf. Împărtășanie. Ea nu este materie
sfințită, ea este o prezență reală a lui Hristos, Trup și Sânge. Noi ne
împărtășim în mod real cu Trupul și
Sângele Lui, devenind „hristofori”, adică purtători de Hristos. A doua, în
ordinea sfințeniei este Aghiasma Mare.
Apa, lăsată de Dumnezeu cu finalitatea de a ne întreține viața și a menține
curățenia noastră fizică, își schimbă finalitatea prin lucrarea Duhului Sfânt,
transformând-o într-o finalitate necesară vieții noastre spirituale. Ne-am rugat
ca Duhul Sfânt să vine peste apa aceasta și s-o sfințească, pentru ca ea să
devină purtătoare de har spre
iertarea păcatelor, spre sănătate trupului și sufletului, spre sfințirea
caselor, spre binecuvântarea a tot ceea ce există. Iată că și natura este binecuvântată
ca pentru ca noi să putem viețui sub ocrotirea darului Duhului Sfânt. Mai există
și Aghiasma Mică, pe care o săvârșim
peste an când sfințim câte ceva, dar aceasta își consumă finalitatea, îndată
după încheierea lucrării ierurgice. Apa sfințită numită Aghiasma Mare este singura
care se păstrează pe tot timpul anului nealterată, pentru că nu își consumă
finalitatea, fiind legată și de evenimentul cosmic al coborârii lui Hristos în
apa Iordanului. Mai sunt și celelalte materii sfințite, apa botezului, apa la
sfințirea bisericii, care și-au schimbat finalitatea pentru un anumit lucru,
iar când lucrarea respectivă s-a împlinit, își consumă finalitatea.
Vă îndemn
pe toți să luați și să păstrați apa aceasta în vase potrivite, în vase de sticlă.
Consumați-o în timpul anului, luați-o în stare de ajun, înaintea anaforei. Sfințiți
cu aghiasmă vasele pe care le folosiți în bucătărie. Mama, în familie, este
„preotul” care sfințește totul, pentru că ea păstrează cu multă grijă apa
sfințită și o folosește ori de câte ori este nevoie, apoi primiți cu bucurie
binecuvântarea aceasta cu apă sfințită, care nu este o rebotezare, ci ne
reamintește de botezul pe care l-am primit noi și reactivează în noi credința și
darurile Duhului Sfânt, care sunt puse pe trupul nostru ca o pecete care nu se
șterge. Harul lui Dumnezeu, însă, nu lucrează împotriva voinței noastre. Să dorim
să-l reactivăm, să face, fapte ale credinței și atunci harul Duhului Sfânt va
fi lucrător în viața noastră, în familia noastră, în comunitățile din care
facem parte, în țara noastră și în toată lumea. Amin[2].
[2] † Laurențiu Mitropolitul Ardealului, Bucuria de a trăi viața în Hristos. Cuvinte de învățătură 2005-2011, ed. Andreiana, Sibiu, 2012, pp. 59-63.
Postul din ajunul Bobotezei
Postul din ajunul Bobotezei
Ziua
Ajunului Bobotezei (5 ianuarie) este, de asemenea, zi de
ajunare, adică post desăvârșit până la vremea ceasului IX. Postul din această
zi este păstrat prin tradiție din adâncă vechime (secolele IV-VI), când
catehumenii, care urmau să primească Botezul în seara acestei zile, posteau
pentru a se putea împărtăși la Liturghia credincioșilor, la care luau parte
pentru prima dată, după Botez. Astăzi creștinii postesc în această zi pentru a
putea gusta cu vrednicie din apa sfințită la Aghiasma mare.
Despre vechimea postului din ajunul
Bobotezei aveam mărturie în Constituțiile Apostolice: „Înainte de botez să postească însă cei ce se botează, căci Domnul a
fost mai întâi botezat de Ioan și a petrecut în pustie, după aceea a postit
patruzeci de zile și patruzeci de nopți [...]. Cine se inițiază în moartea Lui
trebuie mai întâi să postească și apoi să se boteze”.
Se face dezlegare la untdelemn și vin
(după vecernie)[1].
[1]
Preot Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgică
generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină –
vol. I-, Ediție a treia, revizuită și completată de Pr. Prof. Dr. Nicolae D.
Necula, Basilica, București, 2015, p. 378.
Întrebuințarea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare
Întrebuințarea Liturghiei Sfântului
Vasile cel Mare
Liturghia Sf. Vasile cel Mare a fost
la început Liturghia normală sau obișnuită în Biserica Ortodoxă; de aceea, în
unele dintre cele mai vechi manuscrise ca, de exemplu, Codicele Barberini, ea
era așezată înaintea celorlalte două Liturghii și înscrisă sub denumirea de
Liturghia zilnică (de toate zilele: καθημερίνη λειτουργία).
Cu timpul, începând cu secolele IX-X, din pricina lungimii anaforalei ei, a
fost înlocuită cu Liturghia, mai scurtă, a sf. Ioan Gură de Aur, iar săvârșirea
ei a fost limitată la un număr restrâns de zile din cursul anului bisericesc.
De aceea, astăzi ea se săvârșește numai de 10 ori pe ani, și anume:
o
În primele cinci duminici ale Postului
Mare;
o
În ziua Sfântului Vasile (1 ianuarie);
o
În joi și sâmbătă din Săptămâna
Pătimirilor;
o
În Ajunul Crăciunului (24 decembrie) și
Ajunul Bobotezei (5 ianuarie).
Atât în Joia și Sâmbăta Pătimirilor,
cât și în cele două ajunuri, Liturghia Sfântului Vasile se face unită cu
Vecernia (adică se dă binecuvântarea ca pentru Liturghie, dar începem cu
Vecernia până după Paremii sau Vohodul cu Evanghelia, după care urmează
Liturghia, de la Sfinte Dumnezeul înainte). Când însă cele două ajunuri cad
sâmbăta sau duminica, atunci în ziua ajunului se oficiază Liturghia Sfântului Ioan, iar Liturghia
Sfântului Vasile se face în zilele Praznicelor (al Nașterii și al Bobotezei),
fără să se mai combine cu Vecernia[1].
[1]
Preot Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgică
specială, Ediție revizuită și completată de Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula
și de Arhim. Asist. Dr. Chiril Lovin, Basilica, București, 20016, pp. 280-281.
joi, 3 ianuarie 2019
LinkWithin
