Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 30 decembrie 2020

Mănăstirea „Sfântul Teodosie” (Betleem)

 

Mănăstirea „Sfântul Teodosie” (Betleem)[i]

 

 

Mănăstirea se află la aproximativ 8 km de Betleem și locul ei este legat de peștera în care au poposit cei trei magi de la Răsărit, când au venit să I se închine Domnului.

Numele locașului este legat de sfântul care întemeiază prima mănăstire cu viață de obște, Sfântul Teodosie. Acesta, conform informaților pe care le avem din Viețile Sfinților, s-a născut în părțile Capadociei (Turcia de astăzi în anul 424. Aproape de vârsta de 30 de ani pleacă la Locurile Sfinte și după ce primește binecuvântare de la duhovnicul său, în Antiohia, se reîntoarce în Țara Sfântă, unde prin rugăciune, Dumnezeu îi descoperă locul peșterii magilor: „Locul îi era cunoscut, însă mulțime de peșteri se găseau acolo. Punându-și nădejdea în Domnul, Sfântul Teodosie a postit și s-a rugat cu multă râvnă. Apoi a luat un tămâier, a pus cărbuni stinși, tămâie și a cercetat pe rând peșterile. Lângă peștera cea adevărată, cărbunii s-au aprins singuri, iar aroma jertfei celei bine-plăcute s-a înălțat îndată, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru marea Sa îndurare”[1].

            Între anii 465-475, Sfântul Teodosie reușește să ridice aici o mănăstire, iar în jurul său se va aduna o mulțime de ucenici care vor respecta regulile monahale stabilite de el. Amplasarea mănăstirii pe un platou înalt făcea posibilă observarea unor locuri deosebite din Țara Sfântă: Muntele Măslinilor, Betleemul, Marea Moartă și pustia Carantaniei. Numărul viețuitorilor ajunse la 700 de monahi, iar daniile făcute de diferite persoane și pelerini au ajutat la consolidarea bisericii, a chiliilor și a ale celorlalte anexe de trebuință obștii și a pelerinilor la Locurile Sfintei, la care s-a adăugat o școală mănăstirească unde erau instruiți în învățătura teologică și duhovnicescă tinerii neofiți. Pe lângă școală s-au construit în mănăstire diferite ateliere în care se confecționau diferite obiecte necesare pentru obște, precum și pentru vânzarea acestora, iar sumele de bani obținute erau folosite la întreținerea locului.

            În învățăturile Sfântului Teodosie, desăvârșirea călugărului se arăta în îndeplinirea ascultărilor și săvârșirea faptelor bune în folosul aproapelui[2].

            Sfântul Teodosie a trecut la cele veșnice la 11 ianuarie 529, la vârsta de 105 ani. A fost înmormântat în Peștera Magilor de lângă mănăstire, unde se află și mormintele altor sfinți: Sfânta Sofia (mama Sfântului Sava cel Sfințit); Sfânta Teodota (mama Sfinților Cosma și Damian); Sfântul Ioan Moshu (cel care a alcătuit Limonariul sau Livada cu flori duhovnicești, o colecție de istorioare și învățături ale marilor viețuitori din Palestina); Sfânta Maria (mama Sfinților Arcadie și Ioan).

            Sfântul Sofronie, cel care îi urmează Sfântului Teodosie, va continua lucrarea lui. Acesta s-a mutat la Domnul la 21 martie 546. Urmașii lui Sofronie au fost Rufos, Stratigios și Modest. Ultimul dintre aceștia a fost martor al teribilului masacru săvârșit de perși în anul 614, când aproape toți viețuitorii au fost uciși.

În timpul secolelor XII-XIII, mănăstirea este refăcută, dar nu rezistă multă vreme, deoarece terenul din jurul ei va fi folosit de populația locală în scopul cultivării lui.

În anul 1881, datorită trecutului deosebit, locul va fi cumpărat de Fotios Alexandritis, directorul Seminarului „Sfânta Cruce”, iar în 1896 la 11 ianuarie, ziua de prăznuire a Sfântului Teodosie, patriarhul Ierusalimului sfințește noua fundație a bisericii. În 1950, se vor finaliza lucrările de la biserică, în timpul Cuviosului Leontie din Creta.

În interior se află așezate spre închinare, mici racle cu părticele din moaștele mai multor sfinți. Biserica este împodobită cu icoane ale Sfinților Cuvioși Sava și Teodosie. Pardoseala este realizată din granit și marmură, în mijlocul căreia se află vulturul bicefal, simbolul Patriarhiei Ecumenice. În pronaos, pe partea stângă după intrare, se află așezate în racle din lemn părticele din moaște ale părinților viețuitori în mănăstire, uciși in timpul masacrului provocat de persani.

 



[1] Pr. David Pristavu, Betleem Biserica Nașterii, Ierusalim, 2008, p. 52.

[2] Ibidem, p. 56.



[i] Diac. Dr. Andrei-Mihai Zaieț, Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania, ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2016, pp. 137-140.

 































[1] Pr. David Pristavu, Betleem Biserica Nașterii, Ierusalim, 2008, p. 52.

[2] Ibidem, p. 56.



[i] Diac. Dr. Andrei-Mihai Zaieț, Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania, ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2016, pp. 137-140.


luni, 2 noiembrie 2020

Programe și site-uri de ajutor în activitatea didactică. (Crearea de jocuri online). Rebus, cuvinte încrucișate, crearea de itemi, amestecare de cuvinte etc (Update 02.11.2020)

Programe și site-uri de ajutor în activitatea didactică.
(Crearea de jocuri online).
Rebus, cuvinte încrucișate, crearea de itemi, amestecare de cuvinte etc.
           
La adresa: http://www.discoveryeducation.com//free-puzzlemaker/index.cfm?campaign=flyout_teachers_puzzle găsim numeroase găsim opțiuni pentru a crea: criptograme, cuvinte încrucișate, labirinturi, fraze ascunse, mesaje ascunse, căutare de cuvinte etc. Aceste jocuri pot fi salvate de regulă ca și .pdf, iar la o simplă căutare pe google.ro putem găsi site-uri care să transforme .pdf în .jpg (imagine): http://pdf2jpg.net/ sau în word https://www.pdftoword.com/. De asemenea, există numeroase progrămele care pot fi instalate în PC care pot să facă transformări. După transformare imaginile pot fi introduse în word și se pot crea fișe de lucru.
            La adresa https://crosswordlabs.com/ putem să realizăm într-un mod simplu cuvinte încrucișate. El pot fi salvate ca .pdf sau word. Pot fi imprimare ușor sau share-uite pentru a fi rezolvate on-line. Site-ul este gratuit, rapid și ușor.
            La următoare adresă găsim progrămelul gratuit și simplu Hotpotoes https://hotpot.uvic.ca/index.php#downloads care include șase opțiuni, permițându-vă să creați jocuri interactive și teste cu tipuri de itemi cu alegere multiplă, scurt-răspuns, amestecare de cuvinte, cuvinte încrucișate, și jocuri de potrivire/comanda de cuvinte. Exercițiile pot fi exportate pentru word sau direct e o platformă online. Hot Potatoes este freeware, și poate fi  folosi pentru orice scop sau proiect.  P.S Are o interfață în limba română.
            

A.    https://translate.google.ro/?hl=ro&tab=TT – Google Translate – cuprinde funcții de tradus cuvinte, funcție audio, tradus documente și fotografii

B.     https://www.didactic.ro/instrumente-interactive/creati-rebus - permite creare de rebusuri

C.     http://www.readwritethink.org/ - diverse informații, dar și o aplicație de a crea rebusuri: http://www.readwritethink.org/classroom-resources/student-interactives/crossword-puzzles-30068.html

D.    https://crosswordlabs.com/ - aplicație pentru rebusuri

E.     De la Discovery întâlnim această aplicație utilă în crearea de rebusuri http://puzzlemaker.discoveryeducation.com/WordSearchWithMessageSetupForm.asp

F.      https://www.puzzle-maker.com/ - un alt soft pentru rebusuri

G.    https://www.gimp.org/downloads/ - editor de imagini gratuit

H.    https://inkscape.org/ - un alt editor de imagine gratuit

I.        https://www.libreoffice.org/download/download/ - editor word și PP asemănător suite Office de la Microsoft.

J.       https://www.digitaliada.ro/materiale-premiate - diverse materiale cuprinse în programul Digitaliada

K.    https://www.manuale.edu.ro/ - Manualele Digitale din România

L.     https://books.google.ro/ - găsim numeroase cărți. Unele se pot citi integral, altele pe fragmente. De asemenea, cărțile pot fi cumpărate.

M.   https://scholar.google.com/ - studii, cărți, referate – un motor de căutare pe domeniul educației

N.    https://calibre-ebook.com/ - Softul citește documente în format electronic MOBI, LIT, PRC, EPUB, ODT, HTML, CBR, CBZ, RTF, TXT, PDF și LRS.

O.    https://stellarium.org/ - pentru profesorii de geografie și fizică. Softul dispune de o simulare 3D a cerului înstelat. Varianta standard cuprinde peste 600.000,iar extra cuprinde peste 210 milioane de stele

P.      https://www.geogebra.org/?lang=ro - Aplicații Matematice GeoGebra. Obțineți instrumentele noastre online gratuite pentru grafice, geometrie, 3D și mai mult!

Q.    http://www.dudamath.com/ - Creați și calculați cu ușurință expresii aritmetice în diferite moduri.

R.     https://prezi.com/ - prezentări

S.      https://kahoot.com/ - teste online

T.     https://wordwall.net/ro - ne permite să creăm diferite exerciții

U.    https://learningapps.org/ - asemănător cu cel de mai sus


LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină