Căutând pe net nu am găsit nici unde
scrisoarea 125 a Sfântului Ioan Gură de Aur către episcopul Chiriac, un al
episcop aflat în surghiun. De aceea având în vedere că a fost și praznicul
Sfinților Trei Ierarhi, am considerat să vă pun în atenție această scrisoare
plină de semnificații duhovnicești, care pot sluji tuturor oamenilor mai ales
atunci când sunt la necazuri și supărări.
Scrisoarea a 125-a a Sfântului Ioan
Gură de Aur către episcopul Chiriac, aflat și el în surghiun[1]
Haide să-ți storc
iarăși buboiul tristeții, să-ți împrăștii gândurile care au adus norul acesta!
Ce te întristează, ce te amărăște? Că e cumplită furtuna și amar prăpădul care
a cuprins Biserica? Aceasta o știu și eu, nu te contrazic. Dar, dacă vrei, am
să-ți zugrăvesc o icoană a celor ce se petrec acum. Vedem o mare răvășită de
furtună până în adâncuri, iar corăbierii, în loc să țină în mâini cârma și
vâslele, își strâng în mâini genunchii, neștiind ce să facă în fața greutăților
furtunii; nu se mai uită nici la cer, nici la mare, nici la uscat, ci stau
întinși în așternuturile lor, plângând și văitându-se. Așa se întâmplă pe mare.
Pe marea noastră, însă, furtuna este mai cumplită, valurile mai primejdioase.
Dar roagă-L pe Stăpânul nostru Hristos! El nu biruie furtuna cu tehnica unui
maistru corăbier, ci cu un semn potolește tulburarea. Dacă L-ai ruga de multe
ori și nu te-a auzit, nu-ți pierde curajul! Are Bunul Dumnezeu acest obicei.
N-ar fi putut oare să-i scape pe cei trei tineri din Babilon ca să nu fie
aruncați în cuptorul cel de foc? Dar după ce au fost duși în robie, după ce au
fost duși în țară barbară, după ce și-au pierdut patria, după ce pierduseră
nădejdea în totul, după ce nu le mai rămăsese nimic, atunci Dumnezeu,
Adevăratul nostru Dumnezeu, a făcut minunea și a împrăștiat focul. Focul neputând
suferi virtutea drepților, a izbucnit afară și i-a ars pe cei pe care i-a găsit
lângă cuptorul caldeean[2].
Tinerilor însă li s-a prefăcut cuptorul în biserică; au chemat în jurul lor
întreaga fire, și pe cea văzută, și pe cea nevăzută, pe îngeri și puterile; și
astfel, adunându-le pe toate la un loc, tinerii ziceau: „Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul”[3]. Ai
văzut că răbdarea drepților a prefăcut focul în rouă, l-a rușinat pe tiran și
l-a făcut pe împărat să trimită scrisori în toată lumea, în care spunea: „Mare este Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și
Abed-Nego”[4]?
Și iată ce pedeapsă dădea celor ce spuneau vreun cuvânt împotriva tinerilor:
casa le era confiscată și averile luate[5].
Așadar,
nu te întrista, nu te neliniști. Eu, când am fost izgonit din oraș, n-am gândit
așa, ci îmi spuneam: <<Dacă vrea
împărăteasa să mă surghiunească, surghiunească-mă! „Al Domnului este pământul
și plinirea lui>>[6]. Dacă
vrea să mă fierăstruiască, fierăstruiască-mă! Isaia îmi este pildă[7]. Dacă vrea
să mă înece în mare, mi-aduc aminte de Iona[8]. Dacă
vrea să mă arunce în cuptor, am pe cei trei tineri care au suferit la fel[9]. Dacă
vrea să mă dea fiarelor sălbatice, mi-aduc aminte de Daniel, care a fost
aruncat în groapa cu lei[10]. Dacă
vrea să mă omoare cu pietre, omoară-mă! Am pe Ștefan, întâiul mucenic[11]. Dacă
vrea să-mi ia capul, să mi-l ia! Am pe Ioan Botezătorul[12]! Dacă
vrea să-mi ia averile, să mi le ia! <<Gol
am ieșit din pântecele mamei mele, gol mă voi întoarce>>[13]. Pe
mine mă înseamnă Apostolul: <<Dumnezeu
nu caută la fața omului>>[14];
și <<Dacă aș plăcea oamenilor, n-aș
fi robul lui Hristos>>[15]. Iar David mă înarmează când spune: <<Și am grăit întru mărturiile Tale
înaintea împăraților și nu m-am rușinat>>”[16].
Multe
au ticluit împotriva mea! Spun că am împărtășit pe unii după ce au mâncat. Dacă
am făcut una a aceasta, să fie șters numele meu din cartea episcopilor, să nu
fie scris în cartea credinței ortodoxe! Dacă am făcut una ca aceasta, să mă
scoată Hristos din împărăția Sa! Iar dacă tot mai susțin această, dacă tot se
încăpățânează, să-l doboare atunci și pe Pavel, care a botezat o casă întreagă
după ce au mâncat[17]. Să-l
doboare chiar pe Domnul, Care după Cină, i-a împărtășit pe apostoli[18]. Spun
că m-am culcat cu femei. Dezbrăcați-mi trupul meu, și veți găsi mortificarea
mădularelor mele. Dar toate acestea le-au făcut din invidie. Negreșit te
întristezi, frate Chiriac, că aceia care m-au surghiunit se plimbă cu
îndrăzneală prin piață, că au suite mari în urma lor! Dar, iarăși, adu-ți
aminte de bogat și de Lazăr! Cine s-a chinuit în lumea aceasta și cine s-a
desfătat? Cu ce l-a vătămat pe Lazăr sărăcia? N-a fost urcat atletul și
biruitorul în sânurile lui Avraam? Ce i-a folosit bogatului că s-a desfătat în
profiră și vizon? Unde sun lictorii? Unde sunt însoțitorii și mesele
împărătești? N-a fost dus ca un hoț legat în mormânt, plecând din lume cu
sufletul gol? Nu striga el zadarnic: „Părinte
Avraam, trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă să-mi răcorească
limba, căci cumplit mă chinui”[19]? Pentru
ce-l numești, bogatule pe Avraam tată, când nu i-ai imitat viața? Acela găzduia
în casa lui pe orice om, tu nu te-ai îngrijit nici de un sărac. Nu trebuie dar
plâns și tânguit că n-a fost vrednici de o picătură de apă, când a avut atâta
bogăție! N-a primit nici o picătură de apă, pentru că n-a dar săracului nici
măcar firimituri. N-a semănat în timpul iernii milostenia. A venit iarna, și
n-a secerat. Și asta e o rânduială a Stăpânului, că i-a pus pe păcătoși cu
pedepsele lor față cu drepții cu răsplățile lor, ca să se vadă unii pe alții și
să se cunoască unii pe alții. Atunci, fiecare mucenic îl va vedea pe tiranul
lui și fiecare tiran îl va vedea pe mucenicul pe care l-a chinuit. Nu sunt
cuvintele mele. Ascultă ce zice Înțelepciunea: „Atunci va sta cu multă îndrăznire dreptul înaintea feței celor ce l-au
necăjit pe el”[20]. După
cum unui călător care merge pe arșiță, ars de sete și topit de foame, când dă
de un izvor și de o masă bogată cu tot felul de mâncăruri pe ea, dar este
împiedicat de unul mai puternic să se atingă de masă și să guste din mâncăruri,
i se mărește chinul și suferința, că stă lângă masă, dar nu poate să mănânce că
stă lângă izvor și nu poate să bea, tot așa și în ziua judecății, cei
necredincioși îi văd pe sfinți veselindu-se, dar nu pot să guste din masa
împărătească. Dumnezeu vrând să-l pedepsească pe Adam, l-a pus să lucreze
pământul în fața raiului, ca să aibă totdeauna durerea în suflet văzând fiecare
zi locul acela plăcut din care a ieșit. Da, aici nu ne întâlnim cu alții, dar
acolo nimeni nu ne împiedică să ne vedem unii pe alții. Îi vom vedea pe cei ce
ne-au surghiunit, așa cum l-a văzut Lazăr pe bogat și cum îi vor vedea
mucenicii pe tirani. Nu te întrista, dar! Adu-ți aminte de cuvintele
profetului, care spune: „Nu vă temeți de
ocara oamenilor și nu vă lăsați doborâți de hulirea lor; ca lâna de molii, așa
se vor mânca, și ca o haină se vor învechi”[21].
Gândește-te că Stăpânul a fost prigonit chiar din scutece, că Cel ce ține lumea
a fost aruncat în pământ barbar, fiindu-ne nouă pildă, ca să nu ne pierdem
curajul în încercări. Adu-ți aminte de patimile Mântuitorului! Câte ocări n-a
suferit pentru noi! Unii îl numeau samaritean, alții că are că are în el pe
diavolul, că e mincinos și profet mincinos. Spuneau: „Iată om mâncător și băutor de vin”[22]; „Cu domnul dracilor îi scoate pe draci”[23]. Ce ai
de zis când L-au dus să-L arunce în prăpastie și când L-au scuipat în față? Ce
ai de zis când L-au îmbrăcat cu hlamidă, când L-au încununat cu spini, când se
închinau Lui în bătaie de joc, când Îl batjocoreau în tot felul? Ce ai de zis
când Îi dădeau palme, când L-au adăpat cu oțet și fiere, când L-au lovit cu
trestie peste cap, când Îl târau câinii aceia setoși de sânge? Ce ai de zis
când era gol la patimi, când toți ucenicii L-au părăsit când unul L-a vândut,
altul L-a tăgăduit, iar ceilalți au luat-o la fugă, și numai El stătea gol în
mijlocul mulțimii aceleia? Că era atunci o sărbătoare care i-a adunat pe toți.
Ce ai de zis când L-au răstignit în mijlocul făcătorilor de rele, ca pe un
făcător de rele, când stătea pe cruce neîngropat, că nici nu l-au coborât de pe
cruce până ce nu L-a cerut cineva ca să-L îngroape? Adu-ți aminte că nu I s-a
făcut slujbă de înmormântare și că au răspândit zvon rău împotriva Lui: cum că ucenicii
L-au furat, că n-a înviat. Adu-ți aminte că și apostolii au fost izgoniți
pretutindeni, că stăteau ascunși și nu puteau să se arate în orașe. Adu-ți
aminte că Petru a fost ascuns de Simon curelarul[24], iar
Pavel, de o vânzătoare de purpură[25], că nu
aveau încredere în cei bogați. Dar pe urmă toate s-au limpezit. Tot așa și
acum, nu te întrista! Am auzit și eu de flecarul acela, de Arsachie, pe care
l-a pus împărăteasa pe scaunul episcopal, că i-a prigonit pe toți frații care
n-au vrut să aibă părtășie cu el, pe mulți dintre ei i-a aruncat în închisoare
din pricina mea. Are înfățișare de oaie, dar este lup; are chip de episcop, dar
este adulter. Că este adulteră femeia care trăiește cu un alt bărbat cât timp
bărbatul ei este în viață. Tot așa și acesta este adulter, nu cu trupul, ci cu
duhul, că, fiind eu în viață, mi-a răpit scaunul Bisericii.
Îți
trimit această scrisoare din Cucuson, unde a poruncit împărătească să fiu
surghiunit. Multe necazuri am avut pe drum, dar n-am ținut seamă de ele. Când
am ajuns în Capadocia și în Taurocilicia, au ieșit întru întâmpinarea mea multe
cete de sfinți părinți, și nu numai aceștia, ci și mulțime de monahi și
monahii, care vărsau nemuritoare izvoare de lacrimi. Plângeau când vedea că
sunt dus în surghiun și spuneau între ei: „Mai de folos era ca soarele să-și acopere
razele lui decât să tacă gura lui Ioan”. Acestea m-au tulburat și m-au
întristat, că-i vedeam pe toți plângând pentru mine. De toate celelalte
necazuri ce-am avut pe drum n-am ținut seama. Tare bine m-a primit episcopul
orașului acestuia și mi-a arătat multă dragoste, atâta dragoste încât, dacă ar
fi fost cu putință și dacă eu n-aș fi păzit canoanele, mi-ar fi dat scaunul lui
episcopal. Te rog dar, stăruitor te rog, căzându-ți la picioare, aruncă jalea
tristeții tale, fă pomenire de mine în fața lui Dumnezeu și, te rog,
răspunde-mi la scrisoare.[i]
[1]
Scrisă din Cucuson în anul 404.
[2]
Cf. Dan. 3, 22.
[3]
Cânt. tin. 34.
[4]
Dan. 3, 28.
[5]
Cf. Dan. 3, 29.
[6]
Ps. 23, 1.
[7]
Cf. Evr. 11, 37.
[8]
Cf. Iona 1, 15.
[9]
Cf. Dan. 3, 21.
[10]
Cf. Dan. 6, 17.
[11]
Cf. Fapte 7, 58.
[12]
Marcu 6, 27.
[13]
Iov 1, 21.
[14]
Gal. 2,6.
[15]
Gal. 1, 10.
[16]
Ps. 118, 46.
[17]
Cf. Fapte 16, 33.
[18]
Cf. Matei 26, 36.
[19]
Luca 16, 24.
[20]
Înț. Sol. 5, 1.
[21]
Is. 51, 7-8.
[22]
Luca 7, 34.
[23]
Matei 9, 34.
[24]
Cf. Fapte 9, 43.
[25]
Cf. Fapte 16, 14-15.
[i]
Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisorile
către persoane oficiale, către diaconița Olimpiada, către alte persoane,
traducere din limba greacă veche și note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru,
ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008, pp. 209-214.