Satul Satchinez - Izvor de personalități culturale și religioase

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri,

care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu;

priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7).

Istoric:

o        Denumirea satului Satchinez provine de la cuvântul cneaz „conducător al unui cnezat; șef al unui sat liber. titlu purtat de conducătorul unei formațiuni statale feudale”;

o        Bănățenii au pronunţat cuvântul cneaz sub forma sa dialectală „chinez” de unde şi denumirea localităţii;

o        De asemenea, există o legendă care spune că satul ar fi fost fondat de Pavel Chinezu și de aici i s-ar trage numele;

o        3700–2700/2500 î.Hr. – primele urme ale existenței unei comunități pe teritoriul comunei, datează din perioada eneolitică (au fost găsite topoare perforate din piatră sau aramă, simple sau cu brațe duble, securi de aramă cu gaură pentru coadă, topoare cu lama îngustă și muchie în formă de disc, cu două braţe cu buzele tăioase, plasate cruciş una faţă de cealaltă și valvele de piatră pentru confecționarea lor);

o        1230 – apare menţionat cu numele „Kenaz”;

o        1332 – apare sub denumirea Kenes şi aparţinea de Cenad, pe listele de dijmă papale;

o        cca. 1432 – se naște în localitate Pavel Chinezu.

Așezare geografică

o   Satul Satchinez este reședința comunei Satchinez din care fac parte satele Bărăteaz și Hodoni;

o   Localitatea se situează în zona central - nordică a judeţului Timiş;

o   Localitatea Satchinez se află la o distanță de:

ü  25 km de municipiul Timișoara (pe drumul județean DJ693 Biled-Orţişoara);

ü  50 km de orașul Sânnicolau Mare;

ü  50 km de orașul Arad.

Personalități marcante

Pavel Chinezu (1432 – 1494)

A luptat împotriva expansiunii Imperiului Otoman.  Se spune că nu a pierdut nici o bătălie.

o        1432 – se naște în Satchinez, ca fiu de morar;

o        1448 – este numit general;

o        1478 – numit comite de Timiș de Matei Corvin;

o        octombrie 1479 – se remarcă printr-o memorabilă victorie la Orăștie, pe o ploaie teribilă, pe locul numit Câmpul Pâinii,  aduce „victoria ardelenilor împotriva beilor otomani de pe Dunăre, unde rămân morți 30000 de turci din 40000”;

o        1482 – o altă bătălie memorabilă împotriva otomanilor, obținută pe Câmpia Becicherecului;

o        24 noiembrie 1494 - moare în urma bătăliei de la Smeredevo (Serbia);

o        Este înmormântat în Biserica ctitorită de el Nagyvaszony (Ungaria).

Vincențiu (Vichentie) Babeș (1821 – 1907)

A făcut campanie pentru o ortodoxie românească, ca aceasta să fie independentă de ierarhii sârbi, susținând eforturile mitropolitului Sibiului, Andrei Șaguna pentru reorganizarea Mitropoliei Transilvaniei.

o        1821 – se naște în satul Hodoni (la 5 km de satul Satchinez), viitorul avocat, profesor, publicist și om politic, luptător pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania, tatăl savantului - medic Victor Babeș.;

o        1860 – elaborează broșura Chestiunea limbilor și naționalităților din Austria scrisă de către un român;

o        1866 – la Viena, a înființat alături de frații bănățeni Alexandru și Andrei Mocioni , ziarul „Albina” pentru emancipare românilor;

o        1907 – se stinge din viață la Budapesta;

o        1936 – reînhumat la Hodoni, în curtea bisericii;

o        1938 – reînhumat în naosul bisericii din Hodoni.

A fost:

Ø   unul dintre fondatorii Partidului Național Român din Transilvania;

Ø  unul din membrii fondatori ai Academiei Române;

Ø  a scris o istorie bisericească, rămasă în manuscris.

Emanuil Ungureanu (Ungurianu) (1845 – 1929)

Important militant pentru unirea  Transilvaniei și Banatului cu România.

o        21 decembrie 1845 – se naște la Satchinez;

o        1898 - Emanuil Ungureanu a înfiinţat mai multe filiale ale societăţii  „Astra”, începând cu cea din Timişoara;

o        1912 – a înfiinţat Fundaţia „E. Ungureanu” pentru ajutorarea unor instituţii culturale din Ardeal şi Banat, care dispunea de un fond de 500 de mii de coroane de aur

o        1929 – a încetat din viaţă şi a fost înmormântat în cimitirul din Calea Lipovei, Timișoara.

o        A sprijinit înfiinţarea unor bănci precum „Timişeana”, „Lipovana”, „Luceafărul” sau „Protectorul” pentru creditarea meseriaşilor.

Ø    A lăsat prin testament: ¼ din avere pentru construirea bisericii ortodoxe din Iosefin („Catedrala Mică”), alt ¼ pentru construirea bisericii ortodoxe din Cetate (actuala Catedrală Mitropolitană), iar ½ Casei de Educație Națională;

Ø    Avocat, senator, patriot, luptătorul, biruitor, şi, nu în ultimul rând, omul credincios până la moarte, lui Dumnezeu, Bisericii neamului romanesc, dar mai ales Bisericii și Banatului său natal.

Preotul Profesor Dr. Aurel Crăciunescu (1877 - 1943)

Important militant pentru unificarea bisericilor ortodoxe din provinciile surori ale României.

o        1877 – se naște în Satchinez;

o        1901 - 1903 – are diferite funcţii în administraţia bisericească la Arad;

o        1906 – hirotonit preot;

o        1903 - 1929 – este profesor la Institutul teologic din Sibiu;

o        1916 - 1918 – mobilizat ca preot militar;

o        1918 – protopop;

o        1 decembrie 1918 - la Alba Iulia, pe Câmpul lui Horea, ca reprezentant al Seminarului Andreian din Sibiu;

o        1929 - 1943 – consilier patriarhal;

o        ianuarie 1919 – apelul pentru organizarea unui congres al preoților din Transilvania, pentru unificarea bisericilor ortodoxe din provinciile surori ale României. Munca lui a fost continuată de preotul Gheorghe Maior;

o        1931 – secretar general în Ministerul Cultelor;

o        1943 – se stinge din această viață.

      A scris numeroase articole de interes pedagogic, recenzii, predici și studii, publicându-le în diferite publicații, dintre care numim:

Ø   Revista Teologică (Sibiu),

Ø   Revista Tinerimii Române (București),

Ø   Telegraful Român,

Ø   Anuarele Institutului Biblic Teologic din Sibiu (Sibiu).

Iată și câteva dintre titlurile studiilor sale:

•      „Religiunea, originea și necesitatea creșterii religioase” în Anuarul XXI, Inst. Teologic-pedagogic, 1904/1905;

•      „Critica biblică mai înaltă” în Revista Teologică 1/1907, nr. 9-10,

•      „Mitropolitul Andrei și Sfânta Scriptură” în Revista Teologică 3/1909, nr. 9-10,

•      „Predică pentru a doua zi de Paști” în Revista Teologică 3/1909, nr. 9-10,

•      „Disertație la Centenarul Seminarului Andreian” în Anuarul XXVIII/1909, nr. 9-10.

Episcopul Romano – Catolic Martin Roos (1942)

o        1942 – se naște în Satchinez;

o        1957-1961 – elev la Şcoala de Cantori din Alba Iulia;

o        1961 – începe studiile teologice la Institutul Teologic romano-catolic din Alba Iulia;

o        3 iulie 1971 –  hirotonit preot pentru Dieceza de Rottenburg;

o        24 iunie 1999 – Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Martin Roos în funcţia de episcop diecezan de Timişoara;

o        28 august 1999 – consacrat episcop.

            S-a ocupat de formarea permanentă a clerului prin cursuri și practică directă pentru preoți în cadrul așa-numitelor „Săptămâni de Sabbat”;

Sub păstorirea lui își desfășurau activitățile sociale și caritative:

ü    Federația „Caritas” (constituită din cele opt asociații omonime din Arad, Lipova, Reșița, Caransebeș, Lugoj, Orșova, Ciacova și Timișoara);

ü    12 centre de îngrijire medicală;

ü    case de copii de tip familial;

ü    cantine sociale pentru bătrâni și familii defavorizate;

ü    azilul de bătrâni de la Ciacova;

ü    azilul de noapte pentru persoane fără adăpost din Timișoara;

ü    cantine sociale pentru copii, staționar de zi pentru copii cu handicap.

Alte Personalități

·         Dumitru Chepețan (1929 - 2014) – cântăreț de folclor;

·         Josef Jochum (1930 - 2017) – solist vocal, autor, compozitor;

·         Ioan Cărmăzan  (1948) – regizor;

·         Bogdan Varvari (1981) – poet;

·         Vasile Gain (1912) – fotbalist;

·         Radu și Ilie Vincu – cântăreți de folclor.

Deportarea în Bărăgan

În noaptea de Rusalii a anului 1951, 17-18 iunie, 58 de familii cu 222 de membrii încărcați în 26 de vagoane au fost deportate - în Bărăgan.

Obiective de vizitat

o        Rezervația ornitologică Mlaștinile Satchinez - a fost descoperită în 1936 de ornitologul Dionisie Linția;

o        Conacul Manaszy-Barco (Hodoni)- construit în 1840, de familia de  baroni cu același nume;

o        Rezervația arheologică „La Picioroane”.

Concluzii

Localitatea Satchinez, din județul Timiș este un izvor de istorie națională, cu particularități și atracții turistice precum Rezervația ornitologică „Mlaștinile Satchinez”, Conacul „Manaszy-Barco” (Hodoni) și Rezervația arheologică „La Picioroane”.

Din acest mic colț de sat, provin personalități care au militat și contribuit la unificarea și dezvoltarea țării noastre, dar și la dezvoltarea caracterului religios al zonei și chiar al întregii Românii, din cele mai vechi timpuri, precum Pavel Chinezu, Vincențiu (Vichentie) Babeș, Emanuil Ungureanu, Preotul Profesor Dr. Aurel Crăciunescu, etc.

Este vitală schimbarea mentalității noii generații, cu privire la importanța comunității rurale, dar și a istoriei locul de unde provin, prin cunoașterea strămoșilor și a misiunii lor pentru popor și ce realizări au dobândit aceștia pentru noi, românii de pretutindeni.

Orice persoană, de oriunde ar fi, dacă are un vis, îl poate împlini, dacă va munci pentru realizarea acestuia asemenea înaintașilor prezentați în această succintă lucrare.

Toată lumea poate face ceva

 

Toată lumea poate face ceva

 

 

Principala diferență dinte un om obișnuit și un luptător constă în faptul că luptătorul consideră orice situație o provocare, în timp ce omul obișnuit consideră orice situație fie o binecuvântare, fie un blestem.

Don Juan

 

            Roger Crawford[1] avea tot ce îi trebuie ca să joace tenis, mai puțin două mâini și un picior.

            Când părinții lui Roger și-au văzut pentru prima dată fiul, ei au văzut un copil cu un singur deget ieșit direct din antebrațul drept și cu două degete ieșite din cel stâng. Pruncul nu avea deloc palme. Brațele și picioarele sale erau mai scurte decât cele normale. La piciorul drept avea doar trei degete, iar cel stâng era atât de contorsionat încă mai târziu a trebuit amputat.

            Mediul le-a explicat că Roger suferea de ectrodactilism, un defect din naștere rar întâlnit care afectează doar un copil din 90.000 în Statele Unite. Medicul a adăugat că Roger nu va putea umbla niciodată și că nu va putea avea grijă de el.

            Din fericire, părinții lui Roger nu i-au dat crezare medicului.

̶            Părinții mei mi-au spus întotdeauna că nu sunt decât atât de handicapat cât doresc să fiu, a declarat mai târziu Roger. Ei nu mi-au permis niciodată să îmi plâng singur de milă sau să profit de compasiunea celorlalți oameni în urma handicapului meu. Odată, am avut necazuri la școală din cauza că îmi predam întotdeauna prea târziu lucrările (Roger trebuie să țină pixul cu ambele mâini, așa că scrie foarte încet). L-am rugat pe tata să le scrie un bilet profesorilor mei, în care să le solicite prelungire de două zile pentru predarea temelor. Tata m-a refuzat și mi-a spus să încep să lucrez la teme cu două zile mai devreme!

            Tatăl lui Roger l-a încurajat întotdeauna pe acesta să facă sport, învățându-l să arunce și să prindă mingea de volei și să joace fotbal pe terenul sportiv al școlii. La vârsta de 12 ani, Roger a reușit să prindă un loc în echipa de fotbal a școlii.

            Înaintea fiecărui meci, Roger obișnuia să își vizualizeze visul, de a înscrie un eseu. Într-o zi, el a avut noroc. Mingea a ajuns la el și tânărul a început să alerge cât de tare putea cu piciorul său artificial către linia de marcare. În jurul lui, antrenorul și colegii săi îl aclamau din răsputeri. La linia de zece yarzi, un adversar l-a prins din urmă și s-a agățat de glezna lui stângă. Roger a încercat să își elibereze piciorul artificial, dar acesta s-a desprins de tot.

̶            Eram, încă în picioare, își amintește Roger. Nu știam ce altceva mai bun aș fi putut face, așa că am început să țopăi către linia de marcare. În sfârșit, arbitrul și-a ridicat fanionul. Am înscris un eseu! Chiar mai mult decât cele șase puncte marcate, privirea descumpănită a adversarului meu care rămăsese cu piciorul meu artificial în mână face toți banii!

            Dragostea de sport a lui Roger a continuat să crească, la fel ca și încrederea în sine. Nu toate obstacolele erau însă la fel de greu de depășit pentru el. de pildă, mâncatul în sala de mese alături de colegii săi s-a dovedit extrem de dureros pentru Roger (care se chinuia să își ducă mâncarea la gură), la fel ca și eșecurile sale de la cursul de dactilografie.

̶            Cursul de dactilografie m-a învățat o lecție valoroasă, povestește el: nu le poți face pe toate. Cel mai bine este să te concentrezi asupra lucrurilor pe care le poți face cel mai bine.

            S-a dovedit că unul din lucrurile pe care le putea face Roger era să țină racheta de tenis. Din păcat, atunci când o rotea prea tare, o scăpa cu ușurință din mână. Întâmplarea a făcut să găsească într-un magazin de vechituri o rachetă cu mâner dublu, în care degetul său putea intra cu ușurință. Acest model i-a permis să folosească racheta la fel ca un jucător profesionist. Roger a practicat zi de zi, iar în scurt timp a devenit capabil să joace meciuri întregi, ba chiar să câștige o parte din acestea.

            El nu s-a oprit însă aici. A continuat să practice cu înverșunare și a făcut o operație la cele două degete pe care le avea la mâna stângă, fapt care i-a permis să prindă mai bine racheta, îmbunătățindu-și astfel foarte mult jocul. Deși nu avea nici un exemplu la care să se raporteze, Roger a devenit obsedat de jocul de tenis, și încetul cu încetul a început să câștige din ce în ce mai multe meciuri.

            El a continuat să joace tenis în timpul facultății, încheindu-și cariera cu 22 de victorii și 11 înfrângeri. Mai târziu a devenit primul jucător de tenis cu handicap fizic certificat ca jucător și antrenor profesionist de către Asociația Tenismenilor Profesioniști din Statele Unitate. La ora actuală, Roger face turnee prin întreaga țară și ține seminare în care îi învață pe participanți ce înseamnă să fii un învingător indiferent de condiția ta.

̶            Singura diferență dintre voi și mine, le spune el participanților, este că voi îmi vedeți mie handicapul, în timp ce eu nu îl văd pe al vostru. Nu există om fără un handicap sau altul. Când oamenii mă întreabă cum cred că îmi voi depăși handicapul, le răspund că nu pot face orice face un om normal, dar în timp am învățat ce lucruri nu pot face cu nici un chip – de pildă să cânt la pian sau să mănânc cu bețișoarele chinezești – dar ceea ce este mai important, ce lucruri pot fac. De aceea, mă dăruiesc din tot sufletul lucrurilor pe care le pot face.

Jack Canfiel[2]

---

[1] Vorbitor motivațional și autor american de bestselleruri.

[2] Jack Canfield și Mark Victor Hansen, Supă de pui pentru suflet. Povești adevărate de viață care deschid inima și trezesc spiritul, Traducere din limba engleză: Cristian Hanu, Adevăr Divin, Brașov, 2014, pp. 212-215.

Biserica „Martiriul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință”

Biserica „Martiriul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,

purtătorul de biruință”[i]

            În cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe s-a ridicat o biserică în Lod, imediat după martiriul său. Locașul a fost distrus în perioade tulburi ale istoriei, însă prin lucrarea lui Dumnezeu, în 1870 s-a ridicat actuala biserică, păstrându-se memoria martiriului Marelui Mucenic din Lida. Pe ruinele din secolul al XV-lea s-a ridicat un nou locaș.

            Deasupra intrării în biserică se află un basorelief din marmură care îl înfățișează pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul. În mijlocul bisericii se află câteva icoane și lanțurile cu care a fost legat Sfântul Gheorghe. locașul are un altar mare, cu hramul Sfântului Gheorghe și sfinții Apostoli, iar în partea stângă se află un mic altar, ridicat în amintirea episodului vindecării paraliticului Enea de către Sfântul Apostol Petru, în Lida. La cele patru colțuri ale arcelor boltei principale se află medalioanele celor patru Evangheliști. Pe bolta altarului se află imagini ale serafimilor și heruvimilor alături de Ochiul Atotvăzător. Sub icoana Sfântului Gheorghe de pe catapeteasmă se află o mică raclă, cu moaștele Marelui Mucenic.

            Mormântul său se află în subsolul bisericii din Lod, frumos decorat cu marmură.

---

[i] Diac. Dr. Andrei-Mihai Zaieț, Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania, ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2016, pp. 278-279

Haifa / Muntele Carmel / Manastirea Stella Maris, Sf. Profet Ilie

Site-uri cu clipuri video – Gratuite

Site-uri cu clipuri video – Gratuite

https://www.videvo.net/

https://www.shutterstock.com/video

Citat: „Să te mângâi cu femeia ta din tinerețe”

          Cred că atunci că Dumnezeu a binecuvântat unirea lui Adam și a Evei, i s-a adresat lui Adam cu textul de mai sus. Este un text care le arată bărbaților că atunci când apare plictisul de sotiile lor, monotonia, și îi încearcă gândul înșelării, cuvântul Biblic îndeamnă la (re)amintirea dragostei pe care au purtat-o soției lor la începutul relației: „Să te mângâi cu femeia ta din tinerețe”...„Dragostea de ea să te îmbete totdeauna și iubirea ei să te desfăteze”.

BUNUL PĂSTOR PICIOARELE ÎN CREDINȚĂ BRAȚELE DESCHISE - (Ecumenism)

Misiune printre Tinerii „petrecăreți” din Noaptea de Înviere

Misiune printre Tinerii „petrecăreți” din Noaptea de Înviere

            Odată cu Sfintele Paști televiziunile ne-au arătat fragmente din slujba săvârșită în această noapte de la diferite biserici, dar și mulțime de tineri în baruri și cluburi cu lumânarea pascală aprinsă pe masă, am putea spune lângă o țigară ori un pahar de ceva... sau îmbrăcați mai „altfel”... Dar sunt tinerii care Îl caută pe Dumnezeu.

            Despre acești tineri aș vrea să vorbesc. Cine sunt ei? Sunt tinerii care încă au un gram de credință sau cum ar spune părintele Necula „buzele acestea care înjură, care fumează, care scuipă, fetele astea care se dezbracă sunt totuşi trupuri mirunse cu Taina Sfântului Mir, sunt oameni botezaţi, sunt oameni care într-un fel sau altul fac parte din Trupul lui Hristos”^[1]. Sunt ai Bisericii, ai lui Hristos. Sunt oameni cu povești de viață, „fiecare dintre tinerii noștri are povestea lui de viață pe care ar împărtăși-o cu cineva capabil să o asculte, însă noi, așa-zișii maturi, suntem prea plictisiți sau importanță ca să mai ascultăm povești, darămite să mai dăm direcții de viață. Într-un astfel de context, sufletul tânărului face cunoștință cu răzvrătirea împotriva celui incapabil să-i acorde atenție. O răzvrătire ce se încearcă defulată în discoteci sau cluburi, narcotice sau limbaj viciat etc., tocmai pentru a demonstra că este suficient de matur ca să se gestioneze ființial singur. Uneori însă pierzi enorm până să-ți dai seama că de unul singur nu-ți prea ies treburile, că, de cele mai multe ori, te închizi ermetic în propria-ți suferință sau nemulțumire, pozând într-un frustrat și complexat evident. Simți nevoia unui sfătuitor sau a unui confident (i-aș spune mai degrabă părinte duhovnicesc) cu care să începi să reclădești ce s-a dărâmat în propria-ți ființă”[2].

            Tinerii aceștia Îl caută pe Hristos sau, mai bine zis, Hristos îi caută pe acești tineri. Și da, Hristos a înviat și pentru acești tineri. Poate mai mult pentru unii ca ei decât pentru „unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți” (Luca 18, 9). Cât încă tinerii vin și își aprind lumânarea la Înviere există o speranță. Poate noi nu credem în ei, pentru noi ei pot fi pierduți, pot fi păcătoși, dar nu și pentru Hristos – depinde cu ce ochi vrem să-i privim – cu ochii lui Hristos sau cu ochii noștri omenești? „Odată, El, Hristos, ne spunea: «căutați și veți afla» (Matei 7, 7), ceea ce înseamnă că, întotdeauna, în exercițiul căutării stă ascunsă soluția salvatoare, că «nebunia» încăpățânării de a încerca marea cu degetul își poate aduce mireasma nădejdii de mai bine sau chiar Binele Însuși”[3]. Să-i căutăm pe acești tineri așa cum i-ar căuta Hristos. Să-i privim fără aroganța versatului într-ale vieții, ci cu harisma Duhului Sfânt[4].

Mântuitorul a iubit copiii. I-a binecuvântat și le-a oferit Împărăția lui Dumnezeu cf. Marcu 10, 14. El a făcut nenumărate minuni în legătură cu copiii și tinerii: a înviat pe fiica lui Iair (Marcu 5, 21-43, Matei 9, 18-26), a înviat pe fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11-16) și pe prietenul Său Lazăr (Ioan 11, 1-46), a eliberat de sub puterea demonică pe băiatul demonizat (Marcu 9, 17-32) și pe fiica femeii cananeence (Matei 15, 21-28, Marcu 7, 24-30). A vindecat pe slujitorul sutașului (Matei 8, 5-13 și Luca 7, 1-10) și a privit cu dragoste la tânărul bogat cf. Marcu 10, 21 și cu îndurerare la tânărul din Pilda Fiului Risipitor cf. Luca 15, 11-32, ajuns în mocirla păcatelor. A vindecat-o pe femeia cu scurgere de sânge de 12 ani despre care am putea spune că era tânără, conform legilor medicale, „dar care murea lent, în fiecare zi, prin hemoragia neîntreruptă din trupul ei”[5] (Luca 8, 43-48). A primit darul de mir de la femeia păcătoasă (Luca 7, 37-50) – o altă tânără. De altfel, unul dintre apostoli era tânăr – Sfântul Evanghelist Ioan -. De asemenea, unii dintre ucenicii Sfântului Apostol Pavel erau tineri: Tihic, Trofim, Terţiu, Timotei şi Tit. De aici înțelegem că Mântuitorul „nu a rămas indiferent față de tineri. Dimpotrivă le-a arătat interes și i-a învăluit în prețuirea și dragostea Sa dumnezeiască [...] A privit cu îndurerare alunecările unora dintre tineri, dar nu i-a părăsit și nici nu și-a pierdut niciodată încrederea în posibilitățile lor refacere și reabilitare”^[6].

Dacă Hristos a crezut în tineri, indiferent de păcatele lor, cine suntem noi să nu fim alături de ei? Să credem în forța lor de schimbare, în puterea lor de respira aer curat! „Dar pentru aceasta este nevoie să urci muntele nevoințelor”[7]. Să urcăm pe muntele nevoințelor ducându-i în rugăciune în fața lui Hristos, o rugăciune care să ne mistuie și să căutăm să oferim răspunsuri și să căutăm răspunsuri în mijlocul tinerilor. „Locul unde vom găsi marile răspunsuri nu este altul decât în mijlocul tinerilor. Să nu ne amăgim cu poziționări periferice sau cu «fine» observații de duzină referitoare la profilul tânărului. Ar fi cel mai bine să coborâm în maidan și să-i privim în ochi pe acești «gangsteri», ba, mai mult, să le scanăm sufletul și să-i provocăm înspre orizonturi mai senine, fără pic de prejudecată. Strada arată altfel la firul ierbii decât din balcon”[8].

            Rămâne la latitudinea preoților, a noastră, a profesorilor de religie, a oamenilor Bisericii, cum gestionăm această situație și cum să le vorbim tinerilor de iubirea lui Hristos. Este cazul să ne întrebăm, acum mai mult ca niciodată: „Am făcut eforturi să-i înțelegem fără să-i stigmatizăm sau să-i etichetăm drept incurabili? V-ați întrebat de ce se moare în discoteci? Sau de ce se sting luminile în discoteci? Ați încercat să înțelegeți complexul fetei fără prieten sau teama tânărului de a nu reuși să fie cel mai bun, mai ales într-o societate concurențială, dar fără loialitate și spirit critic în actul concurenței? Din ce cauză îi este dat prietenului nostru să încerce și complexul părinților încuiați la minte, șablonați existențial? El este un consumist notoriu și alergic la sfaturi moralizatoare, stereotipii sterile, dorindu-și cu orice preț aur de original. Dar de ce toate astea?”[9]. Dacă nu am făcut asta până acum, să o facem de acum. A sosit momentul să fim alături de tinerii noștri.

            Hristos a fost foarte delicat cu tinerii și i-a înțeles. De asta îmi place Hristos, pentru că El a fost și este un „DELICAT”. Să fim delicați cu ei și noi, să încercăm să le înțelegem zbuciumul sufletesc, să-i îmbrățișăm și să-i ascultăm. Azi poate își aprind o lumânare în noaptea de Înviere, dar mâine își pot aprinde viața de lumina lui Hristos.

Să nu uităm că noi suntem învățători. Spunea Părintele Stăniloae, despre misiunea profetică a Mântuitorului, ceva și despre misiunea de învățător / profesor, Aceasta este una din misiunile culminante în lume „nu întrucât învățătorul descoperă o lume impersonală de idei și cunoștințe tehnice, ci întrucât se apleacă asupra unui suflet cu dragoste, făcându-l să crească până la înălțimea sa [a învățătorului, a profesorului n.n.], întrucât îi comunică nu lucruri exterioare, ci pe sine însuși, urmărind o identificare de destin cu ucenicul său, o ridicare a lui în «spațiul» cel mai lăuntric al său. E o lucrare din dragoste spre tot mai multă dragoste. Ea pornește din dragostea învățătorului, ca apoi, clipă de clipă, pe măsura ce de descoperă dragostea lui, să facă să se nască și cea a învățăcelului, legând printr-o dragoste tot mai adâncă cele două suflete și înființând un raport de totală înțelegere și negrăită comuniune între ele. Drumul învățăturii, ca adâncire a raportului între cele două persoane, este drumul spre comuniune, spre constituirea unei unități duale (Wirheit), fiind și drumul «mântuirii» uneia dintre cele două persoane, al creșterii ei la rang de subiect capabil de comuniune. Învățătorul e cel ce-și apropie mai strâns sufletul său de sufletul altuia, misiunea lui e slujba în favoarea umanității, a dezvoltării ei în fiecare ins. Deși în raportul învățător-învățăcel, primul are o poziție superioară, ultimul se simte la fel de fericit; nici cel dintâi nu observă în trăirea sa intimă și continuă superioritatea sa, nici cel din urmă inferioritatea sa. Fiecare uită de sine și vede numai pe celălalt atârnându-și tot rostul existenței de el; niciunul nu se simte dezavantajat. E o ierarhie fără distanță, fără mândrie și umilire. Dacă este o inegalitate funcțională, ea constituie pentru cel superior o obligație de slujire, nu un titlu de revendicări, iar la cel inferior ea e transformată în egalitate prin dragoste. Respectul se împreună cu dragostea. Astfel, raportul învățător-învățăcel e modelul desăvârșit al oricărei relații între ființele spirituale de grad deosebit”[10].

            Iată, ce dar minunat! Ce dar făcut nouă de Fiul lui Dumnezeu, acela de a fi învățători. Mântuitorul a dus la desăvârșire chipul învățătorului, al împreunării cuvântului cu dragostea[11]. Spunea, în continuare, Părintele Stăniloae că „dacă slujba de învățător e tot ce mai nobil pe pământ, fiind legată de lumină și având ca scop creșterea omului spiritual în dragoste și comuniune, ea e de la Dumnezeu. Învățătorul continuă pe Dumnezeu în opera de modelare a omului creat de El. la Dumnezeu este izvorul învățăturii și El singur are capacitatea de-a Se face însuși învățătorul desăvârșit al oamenilor, înființând între El și ei în formă perfectă raportul de Învățător și învățăcei”[12].

            Vom fi responsabili în fața lui Hristos de modul în care i-am tratat pe tineri. De aceea, închei printr-un cuvânt la care să medităm îndelung:

            „Tinerii sunt viitorul unei familii? Tinerii sunt viitorul unui popor. Tinerii sunt viitorul întregi lumi. Ei sunt purtătorii forței biologice menită să asigure continuitatea fizică a familiei, a poporului, a neamului omenesc. Dar în același timp tinerii sunt și purtătorii energiei sufletești capabile să preia valori viabile de la antecesori, să le sporească cu creații proprii și în condiții noi de viață, să asigure mersul înainte al lumii. Tineretul nu constituie numai o generație biologică, dar și istorică, în înțelesul că el aduce în circuitul vieții aptitudini și sensibilități noi, năzuințe spre cunoaștere și creație, spre înnoiri în toate domeniile de activitate. Tineretul e forța propulsivă a vieții, a istoriei. Fără tineri istoria ar încremeni în inerție. Viața ar stagna, ar fi curmată orice mișcare spre viitor. Tineretul constituie acea forță motrică capabilă să împiedice anchilozarea și să imprime istoriei o dinamică tinzând spre forme de viață din ce în ce mai evoluate. În general tineretul a fost întotdeauna și pretutindeni prețuit ca factorul în care oamenii își concentrau toate nădejdile lor de mai bine”[13].

           

---

[1] Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Îndumnezeirea maidanului, Editura Agnos, Sibiu, 2008, p. 113.

[2] Ovidiu Bârsan, Gânduri neastâmpărate. Iscodiri, deslușiri și temeri care ne privesc, Doxologia, Iași, 2018, p. 122.

[3] Ibidem, p. 120.

[4] Ibidem, p. 121.

[5] † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Evanghelia slavei lui Hristos. Predici la Duminicile de peste an, Basilica, București, 2016, p. 284.

[6] Pr. Prof. Dr. Dumitru Belu, Chemări la slujire, ed. Andreiana / InfoArt Media, Sibiu, 2012, p. 162.

[7] Ovidiu Bârsan, op. cit., p. 121.

[8] Ibidem, pp. 120-121.

[9] Ovidiu Bârsan, op. cit., pp. 121-122.

[10] Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2013, pp. 264-265.

[11] Ibidem, p. 265

[12] Ibidem, p. 266.

[13] Pr. Prof. Dr. Dumitru Belu, op. cit., p. 158.

Hristos a Înviat!