Pagini
- Pagina de pornire
- Despre mine
- Dezvoltare personală
- Linkuri psihologie și sociologie + dezvoltare personală
- Diferite linkuri
- Despre Țara Sfântă
- Predici
- Filme
- Softuri utile
- Rugăciuni
- Povești moralizatoare
- Conferințe
- De pe Facebook adunate
- Materiale pentru religie ortodoxa
- Colinde
- Citate
- Sunete de relaxare
- Cărți
- Programe pc gratuite
- Desene animate din 1990-2000: Marcelino pan y vino
- Destinatii turistice
- Pagina dedicat videografiei (pasiune)
- Cântece istorice/patriotice
- Să-i ajutăm pe cei de lângă noi
- Desene animate din 1990-2000: Marcelino pan y vino S02
- Să ne mai amuzăm
- Versetul zilei
Bine ați venit!
Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeu nostru, binecuvintează cu binecuvântarea Ta cea cerească pe toți cei ce vor citi acest blog. Deschide-le lor inima ca să înțeleagă cuvintele din el. Ferește-i de toată rătăcirea și Te preamărește în viața lor, făcându-i instrumente ale voinței Tale sfinte.
Faceți căutări pe acest blog
miercuri, 19 decembrie 2012
Despre Hallowenn-Hrab Alexandru
Hallowenn-o sărbătoare a creştinilor!? Halloween-ul
o sărbătoare a creştinilor!?
Hrab
Alexandru
Iată
că de câţiva ani, în ţara noastră şi-a făcut simţită prezenţa, tot mai mult, pe
lângă cunoscuta „sărbătoare” a Sfântului Valentin, încă o „sărbătoare” a noii generaţii cunoscută sub numele de Halloween.
Dar
ce este cu această „sărbătoare”? De
unde îşi are originea? Ce reprezintă ea? Pentru a răspunde la aceste întrebări
am apelat la definiţia dată de Enciclopedia
Universală Britannica care expune: „sărbătoare
(31 octombrie) în ajunul Zilei Tuturor Sfinţilor. Îşi are originile păgâne în
sărbătoarea celtică Samhain, celebrată în Antichitate în Anglia şi Irlanda,
pentru a marca sosirea Anului Nou celtic. Conform tradiţiei, sufletele morţilor
se întorc acasă în ajunul zilei de Samhain. Vrăjitoarele, spiriduşii, pisicile
negre şi fantomele hălăduiesc nestingherite. Se credea că seara aceasta era
potrivită pentru preziceri referitoare la căsătorie, noroc, sănătate şi moarte.
Riturile păgâne au influenţat sărbătoarea creştină din ajunul Zilei Tuturor
Sfinţilor. Sărbătoarea a fost laicizată treptat şi introdusă în SUA la sfârşitul
sec. XIX. Spiritele rele şi personajele supranaturale sunt interpretate de
copii mascaţi care sună la uşi şi primesc dulciuri, strigând <<Trick or
treat>> (în engleză, plăteşti sau o păţeşti!) unde cuvântul „trick” se
referă la poznele sau actele de vandalism care fac parte din tradiţia de Halloween”[1].
Din
definiţia dată de dicţionarul enciclopedic vede că acest „praznic” nu are nimic în comun cu creştinismul, poate doar faptul
că se sărbătoreşte în ajunul Zilei Tuturor Sfinţilor, praznic de care Biserica
Ortodoxă face amintire în prima duminica după Rusalii, cunoscută sub denumirea
de Duminica Tuturor Sfinţilor. Şi
atunci ne punem întrebarea ce treabă au sfinţii cu mascarea noastră de Halloween?
În care icoană îi vedem pe sfinţi mascaţi? Ce treabă au îngerii păzitorii cu
îngerii întunericului pe care îi imităm? Unde este Dumnezeu în toată această
afacere? Adevărul este că Dumnezeu este absent, de fapt devine din ce în ce mai
absent din viaţa noastră, singurul care are de câştigat din toată această
maimuţăreală a Halloween-ului este diavolul, tatăl minciunii.
Din
păcate uităm că trupul nostru este templu al Duhului Sfânt aşa cum afirma
Sfântul Apostol Pavel: „nu ştiţi că
trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de
la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (I Cor 6, 19). De asemenea omul
a fost creat după Chipul lui Dumnezeu, ca stăpânitor a toată creaţia: „Şi a zis Dumnezeu: <<Să facem om după
chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările
cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot
pământul!>> Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său;
după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Fc 1,
26-27). Deci dacă ştim că purtăm în noi Chipul lui Dumnezeu, că trupul nostru
este templu al Duhului Sfânt, oare al cui chip purtăm atunci când ne mascăm în
vampiri, vrăjitoare, vârcolaci, strigoi sau în tot felul de personaje supranaturale,
jucând farse macabre? Oare nu este diavolul „mincinos şi tatăl minciunii” (In 8, 44)? Să ne întrebăm dacă nu
cumva în loc să-i aducem Slavă lui Dumnezeu, îi aducem închinare diavolului
prin participarea la balurile de Halloween?
Domnul
Laurenţiu Dumitru într-un articol în care dezbătea această sărbătoare aducea în
vedere un studiu despre această întunecată sărbătoare. Redăm fragmentul aici: „de altfel, în cunoscutul documentar Tv Invazia păgână se spunea la întrebarea
<<Cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?>>,
80% din elevii americani de clasa a IV-a de la o şcoală au răspuns zâmbind:
<<Aş vrea să omor pe cineva…>>”[2]. Dacă în
clasa a IV gândeau aşa, oare cum vor gândi la maturitate? Sau poate mai rău,
îşi vor pune planurile în aplicare. Trebuie amintit că acest articol a fost
scris în 2002, de aceea vom reda şi concluzia autorului: „ca şi în anii precedenţi şi în acest an (2002 n.n.), la noi s-a
promovat această sărbătoare: grădiniţe şi teatre pentru copii speculând
momentul. De nu vom fi cu luare-aminte, copii noştri îşi vor forma treptat
gustul pentru macabru, ocult, sadism şi violenţă (îi ajută în acest sens
desenele animate cu monştrii, jocurile agresive pe calculator, filmele horror
şi cărţile pentru copii, deja clasice, din seria Harry Potter, etc.)”[3].
Iată că azi, în anul 2012, la 10 ani
după concluzia autorului, situaţia nu
stă roz. Lucrurile s-au înrăutăţit, parcă nu mai există şcoală sau grădiniţă în
care să nu existe petrecere de Halloween. Din păcate lucrurile nu stau bine
nici la sate, pentru că şi la sate trebuie neapărat să fie sărbătorit, că doar
trebuie să fie şi satul în pas cu moda. Din păcate, profesorii nu mai au timp
să-i înveţe pe copii de Hristos, ci lasă totul în seama profesorului de
religie, care şi el poate prea obosit de tot ceea ce este chemat să facă de
acest sistem bolnav este pur şi simplu neputincios în faţa marilor provocări.
Teste şi examene puse în zilele de sărbătoare când poate ar trebui împreună cu
elevii lor să participe la Liturghie sau măcar pentru un sfert de oră din curs
să-şi îndrepte atenţia către Dumnezeu. Să ne gândim de câte ori au fost
suspendate orele pentru a participa două ore la Sfânta Liturghie? Însă pentru
petrecerile de Halloween, nu contează se întrerup orele, se fac în timpul
orelor tot felul de obiecte care împodobesc şcolile pentru acest păgânism.
Atunci nu există materie de predat, nimeni nu rămâne în urmă cu materia, doar
când vine vorba de întâlnirea cu Cel Care a murit pentru noi, atunci există
atâta materie că „nu-şi mai văd capul <<sărăcii
profesori>> de cât au de predat”.
După toate aceste ne mirăm că, „pruncii”
noştri au coşmaruri noaptea, ca sunt nervoşi, agitaţi sau că nu mai au linişte
sau că întâmpină tot felul de probleme la învăţătură sau în relaţiile de
colegialitate dintre ei. Cum să fie bine când îi dăm de bună voi şi cu acordul
nostru să-l imite pe diavol.
Nu putem trece cu vederea petrecerile
la care participă adolescenţi şi cei ajunşi la maturitate. Toate aceste
petreceri se termină cu beţii, cu droguri, cu violuri şi de multe ori cu
pierderea de vieţi omeneşti. Şi toate acestea pentru ce? Pentru nimic sau
pentru un răspuns pueril pe care îl auzim de multe ori : „că alungăm duhurile necurate.” Cum poate fugi diavolul de cel care
îl imită? El fuge de Hristos şi de Sfinţii Săi.
Fără a ne întinde prea mult, readucem
din nou în vedere sărbătoarea religioasă de care se leagă Halloween-ul, Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Trebuie
să precizăm că nu există nici un sfânt pe care să-l vedem schimonisit şi
imitând tot felul de duhuri necurate. Oare sfinţii îşi doresc aşa o cinstire?
Nu s-ar bucura mai mult dacă le imităm purtarea lor prin mărturisirea lui
Hristos. Şi aici este bine să amintim exemplul Sfântului Arhiepiscop Ioan Maximovici
care atunci când enoriaşii săi participau la o petrecere în cinstea Halloween-ului
s-a dus printre ei, mustrându-i doar cu privirea sa, făcându-i să se ruşineze
că în loc să caute Adevărul din slujbele şi rugăciunile Bisericii, căutau
lucruri nefolositoare.
Biserica
din care facem parte cu toţii, atât clericii, cât şi mirenii suntem datori, urmând
exemplul Sfântului Ioan Maximovici să explicăm tuturor că a sărbătorii
Halloween-ul nu-i aduce nici o cinstire lui Hristos, nici Sfinţilor şi nici
celor adormiţi, pentru că „ce înţelegere
poate fi intre Hristos si Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel
necredincios?” (2 Cor 6, 15). Astfel putem spune clar că sărbătoarea
Halloween-ului nu-şi are rostul în cultura poporului român printre sărbătorile
Bisericii.
Bibliografie
1.
***Biblia
sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2006.
2.
Enciclopedia
Universală Britannica, vol. 7, ed. Litera, 2010.
3. Dumitru,
Laurenţiu, Halloweenu-ul, o sărbătoare de
care nu avem nevoie, în volumul Hristos
şi tinerii, ed. Egumeniţa, Galaţi, 2009.
Despre sotul crestin-Hrab Alexandru
Despre
soțul creștin
Hrab
Alexandru
Articol
apărut în revista Învierea, revistă
editată de Arhiepiscopia Timișoarei, Anul XXIII, nr. 11 (533), vineri 1 iunie
2012, p. 3.
Am constatat că peste
tot se vorbeşte despre cum trebuie să fie soţia perfectă, „Miss nevasta”, (aşa
îmi place mie să-i zic) că există o groază de îndreptare pentru fetele care vor
să devină soţii. Vai săracele fete câte sfaturi, câte poveţe unele folositoare,
altele mai puţin folositoare, dar să nu judecăm că ştie mai bine Dumnezeu să
judece. Dar despre viitorul soţ mai nimic, sau foarte puţin. Ori soţia trebuie
să fie sfântă, fecioară, supusă soţului, în schimb soţul mai îşi permite câte o
mică greşeală, un micuţ păcat, că doar soţia
trebuie să fie supusă bărbatului, replica preferată a soţilor cu care rămân în
urma slujbei Sfintei Taine a Căsătoriei. Mă întreb oare cum trebuie să fie
soţul care tinde spre perfecţiune? Dacă avem pretenţii ca viitoarea soţie să
fie aşa şi aşa, eu cred că şi viitorul soţ trebuie să fie şi mai şi decât soţia.
Voi încerca să vorbesc despre „soţul ideal” aşa cum voi putea în cel mai slab
mod, pentru că nu am aşa o cultură încât să vorbesc foarte frumos despre acest
subiect, la modul serios vorbind un subiect delicat.
Oare cum trebuie să fie
soţul? Viitorul soţ? Ce model trebuie să urmeze? Clar la aceste întrebări
răspunsul îl ştim cu toţi, are model de urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos! A
iubit Hristos Biserica? Da a iubit-o, aşa şi soţul să-şi iubească soţia şi Sfântul Ioan Gură de Aur spune ca soţul să se
îngrijească de soţia sa cum se îngrijeşte Hristos de Biserică. Chiar dacă ar
trebui să-şi dea viaţa pentru soţie, chiar dacă ar trebui să îndure o mulţime
de pierderi, să răzbată încercări grele, nu trebuie să se dea în lături,
deoarece chiar răbdând toate acestea tot nu ar face nimic care să se asemene cu
ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică.
Într-o conferinţă
Părintele Constantin Necula într-o conferinţă punea aşa o întrebare cum poate o
fată să iubească un băiat care o face pururi să plângă, că-i mitocan, că-i pute
sufletul de îngâmfare şi de egoism?! Aaa, facem pe martirele…. Cică: Îl iubesc
din milă! Hai, să fim serioşi! Mi-e milă de porc, că-l taie de
Crăciun, nu? Păi compari mila aia cu mila pentru ăstalalt?! „E beţiv, săracul,
dar e aşa băiat bun când e treaz!” „Şi când e treaz? Când a fost ultima dată
treaz?” Şi stă şi calculează şi ridică trei degete şi zice „Trei”. Şi tu zici:
„Zile”? Ea: „Luni!” „Acum trei luni?” Cică! „Nu! Acum trei luni avea trei ani
de când a fost treaz ultima dată” Şi, totuşi, ea continuă relaţia….Asta se
încadrează la prostologie. Examenul la care prietenul a picat şi asta este un
examen la vieţii care nu ar trebui să lase coringenţi.
Să nu uităm că în
paginile Sfintei Scripturi aflăm cuvinte care ar trebui să ne dea de gândit la
rolul nostru în viaţa familie, să ne gândim serios că soţia nu este ceea căruia
i se porunceşte şi ea să execute: „Voi,
bărbaţilor, de asemenea, trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind
făpturi mai slabe, şi faceţi-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu
voi, sunt moştenitoare ale harului vieţii, aşa încât rugăciunile voastre să nu
fie împiedicate.”(1 Petru 3,7) ci trebuie să dea dovadă de adevărata
bărbăţie şi nu de posesor, aşa cum remarca
părintele Alexander Schmemann că bărbatul poate să devină bărbat
adevărat, împărat al zidirii, doar dacă nu pretinde să fie proprietar al
zidirii, stăpân cu puteri nelimitate asupra ei, ci primeşte cu iubire şi
ascultare voia lui Dumnezeu în ce îl priveşte. De asemenea, şi femeia încetează să fie
numai femeie atunci când, dându-se celuilalt pe de-a-ntregul, devine la
rândul său întrupare a bucuriei şi plinătăţii vieţii, devine cea pe care în
Cântarea Cântărilor împăratul o aduce în cămara de nuntă zicând: „cât de frumoasă eşti tu, iubita mea. Şi fără
nici o pată!” (Cântarea Cântărilor 4,7). Mergând tot în paginile Bibliei
unde află răspuns la orice întrebare, mai găsim: „Aşadar,
bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel
ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.”(Efeseni 5, 28) şi cum ar trebui
să poarte prietenul sau soţul cu prietena sau soţia? Aşa cum îi sfătuia odată Sfânta Muceniţă
Alexandra, Împărăteasa Rusiei pe apropiaţii săi, că în dragoste este nevoie de
o delicateţe deosebită. Poţi fi sincer şi devotat, şi totuşi în cuvintele şi în
faptele tale să nu fie destul din acea tandreţe care cucereşte inimile. Iată un
sfat: nu-ţi afişa proasta dispoziţie şi sentimentele ofensate, nu vorbi cu
mânie, nu te purta urât. Nici o femeie
din lume nu va suferi atât de mult ca propria ta soţie din pricina cuvintelor
tăioase ori necugetate care ţi-au scăpat de pe buze. Dintre toate lucrurile din
lume, cel mai de temut să îţi fie tocmai s-o amărăşti. Dragostea nu-ţi dă
dreptul să te porţi grosolan cu cel pe care-l iubeşti. Cu atât sunt mai strânse
relaţiile dintre voi, cu atât mai rău doare inima de la orice privire, ton, gest
sau vorbă care arată iritat ori sunt pur şi simplu necugetate. Trebuie ca
mâinile soţului, însuflate de dragoste, să fie în stare să facă orice. Trebuie
ca fiecare soţ iubitor să aibă inimă mare. Fiecare soţ creştin trebuie să
se unească cu soţia sa în dragostea de
Hristos. Din dragoste de ea, el va trece prin încercările pe care le presupune
calea credinţei. Luând parte la viaţa ei plină de credinţă şi rugăciuni, el va
lega cu Cerul şi viaţa sa. Cei uniţi pe pământ prin credinţa comună în Hristos,
transfigurând dragostea lor reciprocă în dragoste de Dumnezeu, vor fi veşnic
uniţi şi în Cer. Soţul trebuie să se sfătuiască cu soţia sa în privinţa
treburilor sale, a planurilor sale, să aibă încredere în ea. Poate că ea nu se
pricepe atât de bine ca el la aceste treburi, însă poate că va propune multe
lucruri de valoare, întrucât intuiţia feminină funcţionează adeseori mai repede
decât logica masculină. Dar şi dacă soţia nu-şi poate ajuta soţul în treburile
lui, dragostea pentru el o face să
poarte un interes profund pentru grijile lui, şi este fericită atunci
când el îi cere sfatul. Şi în felul acesta cei doi se apropie şi mai mult.
Datoriile şi
obligaţiile relaţiei conjugale sunt reciproce şi întru totul egale. Soţul şi soţia
exercită funcţiuni diferite în sânul familiei, la fel cum preotul şi laicul o fac în „familia”
comunităţii parohiale. Totuşi, aceste funcţiuni sunt complementare, fiind
eficace doar atât timp cât se bazează pe egalitatea deplină şi necondiţionată a
fiecărei părţi implicate, în ce priveşte statutul ontologic şi valoarea
spirituală, care astăzi se cam uită din păcate. Protoiereul Artemeie Vladimirov
remarcă pe bună dreptate că soţilor
contemporani le lipseşte în primul rând cavalerismul, mărinimia, tandreţea,
bunăvoinţa, gentileţea –tocmai acele trăsături care alcătuiesc pentru o femeie
atmosfera de cămin, de cuib. Foarte des uităm că este de datoria noastră să ne
purtăm atent cu jumătatea noastră, măcar în lucrurile mărunte. După cum recunosc
chiar femeile, lor ne le trebuie mult. Soţia iubitoare se bucură de orice
mărturie, cât ar fi ea de microscopică, a faptului că ocupă un anumit loc în
gândurile şi inima soţului. Pe cine iubim, la acela ne şi gândim; pe cine
îndrăgim, pentru acela ne rugăm. Mă întreb câţi dinte soţi se mai roagă pentru
soţiile lor?
Ar fi cazul ca soţilor
să li se spună să mai lase bancurile cu supremaţia în căsnicie pentru că aşa
cum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, Hristos dă legi care privesc şi pe
bărbat şi pe femei, deşi pare că se adresează numai bărbaţilor. Vorbeşte
capului, dar poruncile Sale sunt adresate deopotrivă întregului trup. Vede în femeie
şi în bărbat o singură fiinţă şi nu face deosebire între sexe. Şi continuă tot
Sfântul Ioan Gură de Aur, soţul nu ar trebui să uite cuvintele iubirii pentru
soţie: eu dintre toate prefer iubirea ta! Şi nimic nu-mi este mai amar decât să
mă cert cu tine. Şi dacă trebuie să pierd toate, să devin sărac lipit
pământului, să ajung chiar în gura morţii,
să pătimesc orice, şi primesc pe toate, îmi este de ajuns ca tu să fii bine!
Niciodată să nu-i vorbeşti vulgar, ci cu cumpătare, cu preţuire, cu iubire multă,
s-o cinsteşti. Arată-i că-ţi place tovărăşia ei, că preferi să rămâi cu ea
acasă decât să te învârţi prin piaţă. S-o preferi dintre toate şi pentru toate
şi s-o lauzi pentru frumuseţea, pentru înţelepciunea ei. Pe ea s-o preferi
dintre toţi prietenii, chiar mai mult decât pe copiii tăi pe care ţi i-a dăruit.
Şi pe aceştia să-i iubeşti datorită ei.
Dacă azi am respecta
aceste cuvinte spuse sunt sigur că nu ar mai exista divorţuri sau alte probleme
în familie, pentru că şi bărbatul dacă ar primi avansuri de la alte femei, ar
avea puterea să spună: stop! stai domne! Păi eu am acasă o soţie, m-am
căsătorit cu ea în faţa lui Dumnezeu, mă aşteaptă, am iubit-o, nu o voi înşela,
a fost alături de mine la greu. Da o iubesc doar pe ea!
Şi până la urmă cum ar
trebui să se poarte bărbatul cu soţia sa, că tot am scris mai sus dar poate
fără nici un înţeles, dar ce este cel mai important că iubirea celor doi soţi
este conştientă de faptul că aparţine unei iubiri mai mari, pe care ei sunt
hotărâţi, o dată pentru totdeauna, să nu o mai părăsească pentru nici un motiv,
nici chiar dacă ar fi ca iubirea să devină o cale de a experimenta suferinţa,
din vina amândurora sau unuia dintre ei. Soţul să nu uite că femeia este
preţioasă şi de neînlocuit, că este o fiinţă unică şi irepetabilă. Să nu uite
că este maximul bine, că este parte din el şi un singur lucru cu el. Să nu uite
s-o ţină de mână când este cu ea, că fie fericit că o are aproape. Să nu ridice
vocea la ea, să-i facă mici atenţii, un mic cadou, o floare, o îngheţată, ceva
dulce. Soţul să nu uite să-i spună că o iubeşte,în orice ocazie, că este unică
şi atrăgătoare, importantă şi de neînlocuit.
Făcând toate acestea ajungem la o căsnicie trainică pe care doar moartea
o va destrăma. Să nu aşteptăm ca doar soţia să facă primul pas şi să se
schimbe, ci schimbarea să înceapă cu noi.
Pentru acest articol am
folosit următoarele surse:
1.
Biblia
sau Sfânta Scriptură, ed. EIBMBOR, Bucureşti, 2006;
2.
David C. Ford, Bărbatul
şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, ed. Sophia, Bucureşti, 2004;
3.
D. Novello Pederzini, A te căsători este frumos! Ed. Serafica, Roman, 2009;
4.
John Breck, Darul sacru al vieţii, ed. Patmos, Cluj
Napoca 2007;
5.
Preot Constantin
Necula, Creştinism de vacanţă, ed.
Agnos, Sibiu, 2011;
6.
Arhimandrit Vasilios
Bacoianis, Căsătoria, ed. Tabor,
Bucureşti, 2010;
7.
Cum
să întemeiem o familie ortodoxă, ed. Sophia, Bucureşti, 2011;
8.
Familia
creştină icoana a legământului de iubire dintre Dumnezeu şi om,
ed. Viaţă Creştină, 2011;
Despre soțul creștin
Sfântul Ignatie Teoforul și tăierea porcilor
„Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care
pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sânt măcinat de dinţii
fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos”
Sfântul Ignatie Teoforul
Sfântul Ignatie Teoforul și tăierea porcilor
Hrab Alexandru
Ne apropiem cu pași repezi de marele praznic al
Nașterii Domnului. Televiziunile și presa din țara noastră ne ademenesc cu tot
felul de programe și filme de „Sărbătoare” care mai de care să ne țină în fața
televizorului sau a calculatorului atunci când citim presa pe internet. Să nu
mai vorbim de cluburi care organizează tot felul de petreceri, unde ne simțim
bine numai de Micul Prunc născut în ieslea din Betleem nu ne amintim.
Dar mai înainte de data 25 decembrie, presa
vuiește de un alt mare eveniment în România, tăierea porcului de Ignat sau
pomana porcului. A nu știți data? Ba da, v-ați prins! Este 20 decembrie când
Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Ierarh Ignatie Teoforul, Episcopul
Antiohiei, sfânt mucenic. Din păcate ca membrii ai Bisericii Ortodoxe în loc
să-i aducem cinstire Sfântul Ignatie, îl cinstim pe porc. Toate acestea poate
și din cauză că nu-i știm viața și faptele mărețe ale acestui Sfânt martir.
Este adevărat că informaţiile pe care le avem
despre Sfântul Ignatie al Antiohiei sunt foarte puţine. Se crede că ar fi fost
al treilea episcop al Antiohiei dacă primul ar fi fost Sfântul Petru sau al doilea
dacă primul era Evod. După unii autori poartă numele de Teofor fiindcă ar fi
fost acel copil luat în braţe de Mântuitorul Iisus Hristos „Şi
luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis:Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine
Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a
trimis pe Mine”(Marcu
9, 36-37), ori că la moartea lui când i-a fost despicată inima în două ar fi
apărut în ea cu litere de aur Iisus Hristos, sau pentru harul pe care îl purta
de la Dumnezeu, aşa cum se semna şi în scrierile sale. Cele mai multe informaţi
le găsim în epistolele sale, şapte la număr (Efeseni, Magnezieni, Tralieni,
Romani, Filadelfieni, Smirneni şi una către Policarp, Episcopul Bisericii din
Smirna) pe care le-a scris în drumul său spre Roma, către locul martiriu.
Au scris despre această personalitate Irineu (Adv. haer.,V, 28, 4), Origen (Despre rugăciune, 20; Comentariu la Cântarea Cântărilor,
Introducere; Comentariu la Luca,
Omilia VI, 3), Eusebiu (I. B., III,
36), Ieronim (De vir. ill., 16);
Sfântul Atanasie cel Mare şi Sfântul Vasilie citează din Epistola sa către
Efeseni, iar Sfântul Ioan Gură de Aur îl engomiază într-o cuvântare[1].
Sfântul Ignatie al Antiohiei este una din
figurile măreţe ale Bisericii creştine primare. El face parte din grupul
Părinţilor Apostolici, deci al acelor Părinţi bisericeşti care au fost ucenici
direcţi ai Sfinţilor Apostoli sau pe care tradiţia bisericească îi recunoaşte
ca atare şi care au redat în scrierile lor cu fidelitatea învăţătura primită de
la Sfinţii Apostoli[2].
Este primul Părinte şi Învăţător al Bisericii, aşa cum este şi primul mare
teolog după Apostoli[3].
Aşa cum remarca şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „dacă, deci, prilejul ne îndeamnă la istorisirea
faptelor drepte ale fericitului acestuia, mintea se tulbură şi se află
încurcată, neştiind ce să povestească în primul, în al doilea sau în al treilea
rând: şi mulţimea laudelor cuvenite izvorăsc de pretutindeni. Şi acelaşi lucru
îl pătimim ca şi când ar întra cineva într-o grădină şi, văzând acolo mulţi
trandafiri, multe rozarii, pajişti cu vioarele şi atât de mulţi crini şi multe
alte flori de primăvară, diverse şi felurite, nu ştie pe care să o privească
mai întâi, privirile fiindu-i atrase de fiecare cele văzute. Tot aşa şi noi,
intrând în grădina duhovnicească a faptelor Sfântului Ignatie, văzând nu doar
flori primăvăratice, ci contemplând însuşi rodul felurit şi divers al Duhului
Sfânt, ne tulburăm şi suntem în încurcătură, neştiind unde să ne odihnim mai
întâi mintea, fiecare din cele văzute distrăgând privirea de la cele din
preajma lor şi atrăgând ochiul sufletului către contemplarea propriei
vrednicii.”[4]
Pentru că adevărul, caracterul direct şi siguranţa cuvintelor sale dau impresia
unui bărbat într-adevăr apostolic[5].
Sfântul Ignatie a încercat să pună o bază în
vremea sa, pentru religia întemeiată de Mântuitorul Hristos. El va reuşi să
îmbogăţească terminologia creştină cu unele cuvinte din limbajul contemporan
lui, din mediul iudaic, gnostic, elen, care vor fi îmbogăţit lumea creştină. Pe
bună dreptate a primit numele de teolog pentru că prin el Biserica face un pas
înainte spre fundamentarea teologică a mersului ei şi nu mai abordează
problemele ei ocazional şi practic, ci mai ales teologic.[6] Aşa cum
remarca şi Sfântul Ioan Gură de Aur, harul Sfântului Duh a adus multe roade
pentru Sfântul Ignatie deoarece a vorbit în scrierile sale si a adus mărturie
despre Sfânta Treime, despre Mântuitorul Iisus Hristos pe care îl considera una
cu Tatăl, om adevărat şi Dumnezeu adevărat, despre Sfânta Fecioară Maria, pe
care o considera Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu. A vorbit foarte mult şi
foarte frumos despre Ierarhia Sacramentală în Biserică, (episcop, preot şi
diacon), considera că fără episcop nu există Biserică şi tot odată îndemna la
supunere faţă de aceasta. A vorbit despre Sfintele Teine, mai precis despre
trei dintre ele: botez, euharistie şi mărturisirea păcatelor. Cu referire la
Euharistie atrage din nou atenţia că săvârşitorul ei este episcopul.
Astfel teologia Sfântului Ignatie are amprenta
unei mari opere, este autentică şi a devenit gândire, etos şi Tradiţie a
Bisericii, pentru că este pastorală, constituie expresia şi continuare a
Tradiţiei apostolice şi a fost creată prin îndrumarea Sfântului Duh[7].
Despre martiriul său se ştie că a avut loc în
vremea Împăratului Traian, fie din cauza unei persecuţi scurte asupra Biserici
Creştine, fie în urma războiului câştigat de Împăratul Traian cu Dacii. Se
crede că a trecut spre veşnicie ca martir în anul 107 la Roma. Pe drumul de la
Antiohia către Roma a fost păzit de zece soldaţi pe care îi numea leoparzi, el
se purta foarte bine cu ei, iar ei foarte rău, „din in Siria până la Roma, mă lupt cu fiarele pe uscat şi pe apă, ziua
şi noaptea, legat de zece leoparzi, adică o grupă de ostaşi care se fac şi mai
răutăcioşi când primesc răsplăţi[8]”. A avut o dragoste pentru Hristos şi
pentru moartea martirică încât le scrie romanilor: „mă tem, însă, ca dragostea voastră să nu-mi facă nedreptate; că vouă că
este uşor să faceţi ce voiţi; dar mie îmi este greu să dobândesc pe Dumnezeu,
dacă voi nu mă veţi cruţa”[9]. Aşa cum cu mai multă tărie le cere
acest lucru şi prin cuvintele „scriu
tuturor Bisericilor şi le poruncesc tuturora, că eu de bună voie mor pentru
Dumnezeu, dacă voi nu mă împiedicaţi. Vă rog să nu-mi arătaţi o bunăvoinţă
nepotrivită. Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe
Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sânt măcinat de dinţii fiarelor, ca să
fiu găsit pâine curată a lui Hristos”[10]. Ajuns la Roma este aruncat fiarelor
sălbatice unde îţi încredinţează sufletul în mâinile lui Hristos pe care l-a
slujit o viaţă întreagă.
Încercând în câteva cuvinte să prezentăm viața
acestui om măreț, ne punem întrebarea să ne punem întrebarea dacă se mai cade
să tăiem porcii în ziua de prăznuire a acestui Sfânt? Se cuvine să reamintim că
în Biserica Ortodoxă este sărbătorit la 20 decembrie şi în 29 ianuarie când se
sărbătoreşte aducerea moaştelor sale de la Roma la Antiohia, și să amintim că în
Biserica Catolică prăznuirea lui se face la 1 februarie.
Datori suntem cu toți să ne încredințăm
Sfântului Ignatie ca el să ne poarte în rugăciunile sale către Dumnezeu, să-i
cercetăm opera, pentru că prin ceea ce a scris, noi putem să descoperim un
model autentic, de urmare a lui Hristos.
Bibliografie
- ***Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte TEOCTIST Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu aprobarea Sfântului Sinod, ed. IBMBOR, București, 2006.
- ***Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. I Scrierile Părinților Apostolici, traducere note și indici de Pr. D. Fecioru, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1979.
- Ioan, Gură de Aur, Sfântul, Întru lauda Sfinţilor Mucenici, traducere din limba greacă, studiu introductiv şi note de Petka Grigoriu, ed. Ars Longa, 2007.
- Papadopulos, Prof. dr. Stylianos, G., Patrologie, vol. I, traducere de Lector dr. Adrian Marinescu, ed. Bizantină, Bucureşti, 2006.
- Voicu, Arhid. prof. dr. Constantin, Studii de teologie patristică, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004.
[1]
Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol.
I Scrierile Părinților Apostolici, traducere
note și indici de Pr. D. Fecioru, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1979, p. 147.
[2]
Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, Studii
de teologie patristică, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004, p. 24.
[3]
Prof. Dr. Stylianos G. Papadopulos, Patrologie,
vol. I, traducere de Lector dr. Adrian Marinescu, ed. Bizantină, Bucureşti,
2006, p. 168.
[4]
Sfântul Ioan Gură de Aur, Întru lauda
Sfinţilor Mucenici, traducere din limba greacă, studiu introductiv şi note
de Petka Grigoriu, ed. Ars Longa, 2007, Iaşi, p.133.
[5]
Prof. Dr. Stylianos G. Papadopulos, op.
Cit., p. 168.
[6]
Idem, p. 168.
[7]
Ibidem, p. 169.
[8]
Sfântul Ignatie, „Epistola către Romani”, V, 1, în Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. I, …p. 176.
[9]
Idem, I, 2 p. 174.
[10]
Idem, IV, 1 p. 175.
loading..
sâmbătă, 16 iunie 2012
Concursul Biserica Mea
Concursul
Biserica Mea
Parohia Ortodoxă cu Hramul Sfântul
Dimitrie Izvorâtorul de Mir, din localitatea Satchinez, Protopopiaul Sânnicolau
Mare, Arhiepiscopia Timişoarei, Mitropolia Banatului, a organizat concursul „Biserica Mea” sub îndrumarea studentului
teolog Hrab Alexandru, cu sprijinul părintelui Rusandu Alexandru şi a corului
parohiei.
Concursul s-a desfăşurat în perioada 28.05.2012-17.06.2012 şi a cuprins
o secţiune artistică, ce a constat din construirea unei bisericuţe în miniatură
(din carton, lemn, plastic, hârtie, etc.)
La acest concurs s-au înscris 9 copii
cu vârstele cuprinse între 7 şi 16 ani din Parohia Ortodoxă Satchinez.
Cele mai frumoase bisericuţe au fost
premiate în data de 17.06.2012 după terminarea Sfintei Liturghii şi în urma jurizării.
Juriul a fost format din părintele paroh Rusandu Alexandru, membrii ai corului
şi enoriaşi ai parohiei.
De
asemenea au fost premiaţi copii, cu premiul Sfântul
Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care au
avut merite deosebite în cadrul
programului Hristos Împărtăşit copiilor. Premiile constând în diplome şi cărţi
cu caracter religios.
Cu această ocazie şi-au primit
premiile şi cele două eleve care au participat la Concursul Şcoala mea al Patriarhiei Române:
Sarkozi Diana(III-Secţiunea Multimedia) şi Paul Monica(II-Secţiunea artistică).
Cei
trei premianţi la concursul Biserica mea sunt:
1. Trandafir
Alin, Premiul I -clasa a III-a;
2. Tand
Sorana, Premiul II -clasa a V-a;
3. Maioş
Oana, Premiul III-clasa a III-a;
Mulţumim
pe această cale tuturor celor care au participat, tuturor celor care au fost alături
de noi şi care ne-au sprijinit, părinţilor care ne-au înţeles şi membrilor
juriului!
A se vedea informația și la:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)