Recenzie „Fii treaz in toate” - Hrab Alexandru

     Recenzia noastră la cartea părintelui profesor Mihai Iosu de la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” „Fii treaz in toate”.

Recenzie „Fii treaz in toate” - Hrab Alexandru

A doua zi de Rusalii 2014 - Parohia Ortodoxă Satchinez

Video: Imagini:

Botezul Domnului cântat în imne - Alexandru BRICIU

 

Botezul Domnului cântat în imne

 

Alexandru BRICIU

 

Fiecare popor are tradiţiile sale şi "îmbracă" manifestările religioase într-un specific local. Teologia siriană are darul de a "cânta" tainele, eliberându-le de chingile conceptelor şi ale definiţiilor. Unul dintre exponenţii lirismului sirian este Sfântul Cuvios Efrem Sirul, vieţuitor în secolul al IV-lea în cetăţile Nisibi şi Edessa, la graniţa dintre Imperiul Roman şi Persia. Imnograf şi catehet, a fost supranumit "Harpă a Duhului" sau "Soarele Sirienilor", pentru că ne-a lăsat o serie de "imne", veritabile omilii în versuri cu strofe şi refren, cântate deopotrivă de cler şi credincioşi într-un dialog liturgic sirian. Două secole mai târziu, un alt sirian, elenizat de această dată, Cuviosul Roman Melodul, alcătuia celebrele "kontakia" bizantine, o "traducere" a madrashelor siriene în specificul constantinopolitan.

Diac. Ioan I. Ică jr., cel care a tradus "Imnele Naşterii şi Arătării Domnului" în limba română, aminteşte supranumele de "Harfă a Duhului" acordat Sfântului Cuvios Efrem Sirul, "cel mai fascinant şi fabulos poet creştin din toate timpurile, dar şi unul dintre cei mai profunzi teologi ai tradiţiei creştine".

În ziua de pomenire a Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, redăm fragmente dintr-un imn-dialog ("sogyatha") incluse într-un manuscris al Sfântului Efrem, dar fără o paternitate certă a imnologului sirian asupra lor. Refrenul imnului este "Laudă Ţie, Doamne, Căruia I se închină cu bucurie cerul şi pământul!" Momentul relatat de Sfânta Scriptură este descris în versuri, astfel: "L-am văzut pe Ioan plin de uimire cu cetele cereşti împrejurul lui şi pe slăvitul Mire cum se pleacă fiului celei sterpe (Elisabeta) ca să-L boteze". După o introducere a autorului, începe un dialog între Mântuitor şi Botezător alcătuit din mai bine de 40 de versuri împărţite în replici, fiecare cântând mai frumos dumnezeirea lui Iisus şi smerenia lui Ioan.

Sfântul Ioan Botezătorul recunoaşte în Cel Ce vine la malul Iordanului pe Fiul lui Dumnezeu şi cere îndurare: "Rogu-Te, Doamne, să nu fiu silit la aceasta! Căci e cu neputinţă ceea ce mi-ai spus. Eu am nevoie să mă botez; căci Tu cu isopul Tău faci albe toate. (…) Cum poate aşchia să ţină cu mâinile ei focul, fiind lemn uscat! Ai milă de mine, Focule! Căci lucrul e cu neputinţă pentru mine. (…) Îngerii se tem şi nu cutează să se uite la Tine, ca să nu orbească. Şi cum Te voi boteza pe Tine, Doamne? Sunt prea slab să mă apropii de Tine". Mântuitorul Hristos îi răspunde, întărindu-l în lucrarea la care a fost chemat: "Te temi? Nu te împotrivi voii Mele! Căci Eu te-am rugat. Botezul mă aşteaptă cu nerăbdare. Împlineşte lucrul pentru care ai fost chemat! (…) La Botezul Meu vor vedea că Tatăl Care M-a trimis dă mărturie pentru Mine că sunt Fiul Lui şi a hotărât să Se împace întru Mine cu Adam, care s-a făcut mânia Lui".

Argumentele omeneşti ale Botezătorului pălesc în faţa înţelepciunii divine: "Prea mic e râul la care ai venit, ca să cobori în el şi să Te cuprindă. Cerurile sunt prea mici pentru puterea Ta. Şi cum să te cuprindă botezul? (…) Oştiri cereşti stau aici, şirul de îngeri se închină. Tremur de spaimă să vin să Te botez". Acestora, Mântuitorul le răspunde: "Mai mic decât Iordanul e pântecul Maicii Mele şi totuşi am vrut şi M-am sălăşluit în Fecioară. Şi aşa cum M-am născut din pântec, Mă voi boteza şi în Iordan. (…) Oştirile şi cetele te laudă că Mă botezi. Pentru aceasta te-am ales din pântecele maicii tale. Nu te teme! căci Eu am vrut aceasta".

Credincios, Sfântul Ioan Botezătorul acceptă misiunea încredinţată: "Ascult, Doamne, cuvântul Tău. Vino la botez, căci iubirea Ta Te-a mânat spre el! Ţărâna cade în genunchi minunându-se de cum a ajuns să-şi pună mâinile pe Plăsmuitorul său"[1].

---

[1] Alexandru BRICIU, „Botezul Domnului cântat în imne” în ziarul Lumina, Luni, 7 ianuarie 2013, http://ziarullumina.ro/repere-si-idei/botezul-domnului-cantat-imne.

 

Boboteaza, în Biserică şi în afara ei - Pr. Prof. Dr. Viorel Sava (Adaptare pentru blog)

 

Boboteaza, în Biserică şi în afara ei

 

Boboteaza este una dintre marile sărbători ale Ortodoxiei, o zi care amintește Botezul Domnului nostru Iisus Hristos în apele Iordanului și începutul lucrării Sale publice în lume. Pentru credincioșii ortodocși, această sărbătoare nu reprezintă doar o simplă comemorare a unui eveniment biblic, ci o adevărată reactualizare a prezenței și lucrării lui Dumnezeu în creație și în viața omului.

Încă din primele secole creștine, Boboteaza a ocupat un loc important în viața liturgică a Bisericii. În vechime, sărbătoarea Nașterii Domnului și cea a Botezului Domnului erau celebrate împreună, sub numele de Epifanie sau Arătarea Domnului. Prin această sărbătoare, creștinii contemplau atât venirea lui Hristos în lume, cât și descoperirea Sa ca Fiu al lui Dumnezeu la Iordan, în momentul în care Duhul Sfânt Se coboară peste El în chip de porumbel.

Boboteaza a fost legată încă de la începuturi și de Taina Sfântului Botez. În primele veacuri, mulți catehumeni erau botezați în această zi, după o perioadă de pregătire și post. Din acest motiv, sărbătoarea devenea și o aducere aminte a propriei renașteri spirituale pentru cei care intrau în Biserică. Chiar și astăzi, la marile sărbători legate de Botez, în cadrul Sfintei Liturghii se cântă: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”, amintind că viața creștină începe prin unirea omului cu Hristos.

Unul dintre cele mai impresionante momente ale praznicului este slujba Sfințirii celei Mari a apei. Pentru mulți credincioși, aceasta reprezintă inima sărbătorii. Agheasma mare nu este privită doar ca o apă binecuvântată simbolic, ci ca un semn al lucrării harului lui Dumnezeu asupra întregii creații. Prin coborârea Sa în Iordan, Hristos sfințește firea apelor și, odată cu ea, întreaga lume creată.

Textele liturgice ale Bobotezei vorbesc despre o adevărată înnoire a creației. Dacă la începutul lumii Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor, acum, la Iordan, Duhul Sfânt Se coboară din nou peste creație, arătând că omul și lumea sunt chemate la restaurare și sfințire. Boboteaza devine astfel nu doar o sărbătoare a apei, ci o sărbătoare a reînnoirii omului și a întregii făpturi.

Botezul Domnului descoperă și iubirea lui Dumnezeu față de oameni. Hristos, deși fără de păcat, intră în Iordan alături de oamenii care veneau să-și mărturisească păcatele. Gestul Său arată apropierea Lui de omul căzut și dorința Sa de a ridica lumea din întunericul păcatului. El nu Se desparte de oameni, ci Se solidarizează cu ei, pregătind astfel drumul mântuirii.

În viața credincioșilor, agheasma ocupă un loc aparte. Ea este păstrată cu evlavie, consumată în anumite zile, folosită la binecuvântarea caselor și ca sprijin duhovnicesc în momentele de încercare. Pentru omul credincios, apa sfințită devine semn al prezenței și ajutorului lui Dumnezeu în viața de zi cu zi.

Totuși, în jurul Bobotezei au apărut de-a lungul timpului și diferite tradiții sau credințe populare care se îndepărtează de spiritul autentic al Bisericii. Uneori, anumite practici au fost asociate cu prezicerea viitorului, cu vise sau diferite „semne” considerate aducătoare de noroc. Biserica atrage însă atenția că viața creștină nu se întemeiază pe superstiții, ci pe încrederea în Dumnezeu, pe rugăciune și pe pocăință.

Există și întrebări practice pe care credincioșii le adresează adesea despre Agheasma Mare. Una dintre ele privește posibilitatea înmulțirii ei. Din perspectivă teologică, harul lui Dumnezeu nu poate fi împărțit sau diminuat. Sfințenia nu se „diluează”, iar puterea lucrării lui Dumnezeu nu depinde de cantitatea apei, ci de harul Duhului Sfânt și de credința celui care o primește.

De asemenea, trebuie înțeles că adevărata valoare a Bobotezei nu stă doar în păstrarea unor obiceiuri exterioare, ci în chemarea la schimbarea vieții. Postul, rugăciunea și participarea la slujbele Bisericii urmăresc apropierea omului de Dumnezeu și curățirea sufletului. Atunci când omul transformă aceste lucruri în simple practici mecanice sau le amestecă cu superstiții, pierde esența sărbătorii.

Boboteaza rămâne, astfel, una dintre cele mai profunde sărbători ale Ortodoxiei. Ea vorbește despre sfințirea creației, despre iubirea lui Dumnezeu pentru oameni și despre chemarea fiecăruia la o viață nouă în Hristos. Dincolo de tradiții și obiceiuri, adevăratul sens al praznicului se descoperă în întâlnirea sinceră cu Dumnezeu și în dorința omului de a-și înnoi sufletul prin harul Său[1].

 

---

[1] Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, „Boboteaza, în Biserică şi în afara ei” în „În Biserica Slavei Tale”. Studii de teologie şi spiritualitate liturgică, vol. I, col. Episteme, Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 99-104. 

Gânduri despre Maica Domnului - Hrab Alexandru

Gânduri despre Maica Domnului

Hrab Alexandru

Nu știu câți v-ați gândit cu adevărat la viața pe care a dus-O Sfânta Fecioară Maria. Născută într-o familie modestă, la 15 ani ajunge să fie logodită cu Dreptul Iosif. În anul de logodnă, pentru că atât dura pe atunci logodna la evrei, Îngerul Gavril vine la Ea, aducându-I vestirea de bucurie, că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se va naște ca Om din Ea.

Obiceiul la iudei era acesta: dacă cineva dintre femei rămânea însărcinată înainte de a fi căsătorită, aceea femeie era considerată de moravuri ușoare și era condamnată la moarte prin ucidere cu pietre. Gândiți-vă cum locuitorii din orașul în care locuia Sfânta Fecioară, văzând-O însărcinată, se gândeau și o judecau în sinea lor, considerând că ar fi o femeie ușoară, care l-a înșelat pe Dreptul Iosif, de aceea ne spune Sfânta Evanghelie că Dreptul Iosif ar fi vrut să o părăsească în ascuns doar pentru a nu fi ucisă cu pietre. Să privim cu ochii minții la Măicuța noastră, care știind că poartă în pântece pe Fiul Lui Dumnezeu, a rămas smerită în fața privirilor răutăcioase și pline de pizmă ale oamenilor şi nu a căutat să se dezvinovățească spunându-le Taina, Miracolul, în urma căruia a rămas însărcinată, ci gândindu-se că dacă Dumnezeu a ales-O, cu siguranță tot El va îndrepta lucrurile și va arăta adevărul în ochii oamenilor și Dumnezeu a îndreptat în așa fel lucrurile că iată, pe Fecioara Maria o laudă toate neamurile.

            Un aspect deosebit, din viața Macii Domnului, îl vedem și atunci când I se apropia ora nașterii, pentru că nu a fost primită în nici o casă, nimeni nu a vrut să-i dea un loc de odihnă și cu toate acestea, Ea nu a deschis gura împotriva Lui Dumnezeu să-i strige spunându-i: „Cum Mie, nu poți să-mi dai un loc de odihnă, pentru că-L port în pântece pe Fiul Tău?”, ci a rămas smerită, acceptând să nască într-un grajd de vite.

            Un alt episod din viața Maicii Domnului îl vedem la nunta din Cana Galilei, atunci când tinerilor căsătoriți li s-a terminat vinul, Ea se înduioșează, nu stă pe gânduri ci merge la Fiul Ei cerându-I să-i ajute pe tinerii căsătoriți, ca să nu se facă de râs. Și aici vine minunea. Prima minune cunoscută a Mântuitorului a fost făcută datorită Maicii Sale, deci putem spune că ea a rămas de atunci mijlocitoare pentru toți oameni care o cheamă în ajutor.

            Poate cel mai greu din viaţa Fecioarei Maria și poate cel mai marcant, a fost atunci când și-a văzut Fiul, știindu-L fără de păcat, fără de vină, condamnat la moarte. Oare cum a fost inima Ei de mamă, cum s-a simțit, atunci când L-a văzut pe Domnul părăsit de toți ucenicii Săi, care au fugit speriați? Cum s-a simțit văzând că acei oameni, care L-au aclamat pe Domnul atunci când a intrat în Ierusalim, când El a fost pus în comparație cu tâlharul Baraba, de Pilat, au strigat „răstignește-L” și atunci când își ducea Crucea, L-au scuipat și L-au batjocorit? Poate gândind la acest lucruri, poeta Teodosia Lațcu, cea care mai târziu ajunge Maica Teodosia Lațcu, a scris poezia numită „Maica, în care chiar în prima strofă spune: „Când El suia cu trudă pe Golgota,/ Tu L-ai urmat, uitată în popor./ Și nimeni n-a știut că două trupuri Se frâng, spre mântuirea tuturor;/ Și nimeni n-a văzut, că patru palme/ Se-ntind pe lemn și-n cuie că se bat,/ Că două capete se-cununară/ Cu spinii grei, în curtea lui Pilat”. Deci, atunci când Domnul Își ducea Crucea spre Golgota, Maica Domnului a fost singură, uitată de toți, rămasă din nou în smerenie. Însă după ce vuitul mulțimii s-a potolit, când pe dealul Golgotei au rămas doar cele trei cruci și ostași care le păzeau, atunci când au venit și celelalte femei, dar și ucenicul Ioan, care s-a așezat lângă Sfânta Fecioară, Mântuitorul îi spune de pe Cruce cu referire la Sfântul Apostol Ioan: „Iată fiul tău” și Sfântului Apostol Ioan: „Iată Mama Ta”. Însă aceste cuvinte nu sunt adresate doar pentru ei, acolo ci pentru noi toți. Mântuitorul spunându-ne de fapt: „iat-O pe Mama voastră” Iar Macii Sale: „iată pe fii Tăi”, adică de acum Tu, Maica Mea, ești Mama oamenilor. Toate acestea ne arată că Maica Domnului merită o cinstire deosebită.

Festivitate dedicată zilei de 1 Decembrie – Hodoni

Festivitate dedicată zilei de 1 Decembrie – Hodoni

            În data de 30.11.2013 în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Hodoni, comuna Satchinez, după terminarea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te-Deum s-a desfășurat un moment artistic dedicat zilei de 1 decembrie. Momentul festiv a constat în interpretarea de elevii din grupa de cateheză a programului „Hristos împărtășit copiilor” împreună cu ceilalți elevi în interpretarea unei mici scenete și a unor cântece și poezii patriotice dedicate Zilei Naționale a României.

Aducem mulțumirile noastre în primul rând Părintelui Paroh Burdea Ioan pentru sprijinul acord și doamnei profesoare de Muzică, Doamnei Director Calianu Lililiana pentru susținere și pentru implicarea deosebită în această activitate. De asemenea aducem mulțumiri tuturor elevilor participanți, cât și părinților elevilor din localitate.

Tragem atenția și asupra faptului că poate nu a ieșit totul ca la carte și au fost și greșeli, însă nu asta contează, ci faptul că elevii au avut curaj și mai mult de atât au reușit să cultive spiritul național în sufletul celor prezenți în biserică, de aceea pentru efortul depus și pentru curajul lor merită toate laudele.

LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI HODONI!

Imagini:

Video: