Botezul Domnului cântat în imne
Alexandru BRICIU
Fiecare
popor are tradiţiile sale şi "îmbracă" manifestările religioase
într-un specific local. Teologia siriană are darul de a "cânta"
tainele, eliberându-le de chingile conceptelor şi ale definiţiilor. Unul dintre
exponenţii lirismului sirian este Sfântul Cuvios Efrem Sirul, vieţuitor în
secolul al IV-lea în cetăţile Nisibi şi Edessa, la graniţa dintre Imperiul
Roman şi Persia. Imnograf şi catehet, a fost supranumit "Harpă a
Duhului" sau "Soarele Sirienilor", pentru că ne-a lăsat o serie
de "imne", veritabile omilii în versuri cu strofe şi refren, cântate
deopotrivă de cler şi credincioşi într-un dialog liturgic sirian. Două secole
mai târziu, un alt sirian, elenizat de această dată, Cuviosul Roman Melodul,
alcătuia celebrele "kontakia" bizantine, o "traducere" a
madrashelor siriene în specificul constantinopolitan.
Diac. Ioan
I. Ică jr., cel care a tradus "Imnele Naşterii şi Arătării Domnului"
în limba română, aminteşte supranumele de "Harfă a Duhului" acordat
Sfântului Cuvios Efrem Sirul, "cel mai fascinant şi fabulos poet creştin
din toate timpurile, dar şi unul dintre cei mai profunzi teologi ai tradiţiei
creştine".
În ziua de
pomenire a Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul
Domnului, redăm fragmente dintr-un imn-dialog ("sogyatha") incluse
într-un manuscris al Sfântului Efrem, dar fără o paternitate certă a
imnologului sirian asupra lor. Refrenul imnului este "Laudă Ţie, Doamne,
Căruia I se închină cu bucurie cerul şi pământul!" Momentul relatat de
Sfânta Scriptură este descris în versuri, astfel: "L-am văzut pe Ioan plin
de uimire cu cetele cereşti împrejurul lui şi pe slăvitul Mire cum se pleacă
fiului celei sterpe (Elisabeta) ca să-L boteze". După o introducere a
autorului, începe un dialog între Mântuitor şi Botezător alcătuit din mai bine
de 40 de versuri împărţite în replici, fiecare cântând mai frumos dumnezeirea
lui Iisus şi smerenia lui Ioan.
Sfântul
Ioan Botezătorul recunoaşte în Cel Ce vine la malul Iordanului pe Fiul lui
Dumnezeu şi cere îndurare: "Rogu-Te, Doamne, să nu fiu silit la aceasta!
Căci e cu neputinţă ceea ce mi-ai spus. Eu am nevoie să mă botez; căci Tu cu
isopul Tău faci albe toate. (…) Cum poate aşchia să ţină cu mâinile ei focul,
fiind lemn uscat! Ai milă de mine, Focule! Căci lucrul e cu neputinţă pentru
mine. (…) Îngerii se tem şi nu cutează să se uite la Tine, ca să nu orbească.
Şi cum Te voi boteza pe Tine, Doamne? Sunt prea slab să mă apropii de
Tine". Mântuitorul Hristos îi răspunde, întărindu-l în lucrarea la care a
fost chemat: "Te temi? Nu te împotrivi voii Mele! Căci Eu te-am rugat.
Botezul mă aşteaptă cu nerăbdare. Împlineşte lucrul pentru care ai fost chemat!
(…) La Botezul Meu vor vedea că Tatăl Care M-a trimis dă mărturie pentru Mine
că sunt Fiul Lui şi a hotărât să Se împace întru Mine cu Adam, care s-a făcut
mânia Lui".
Argumentele
omeneşti ale Botezătorului pălesc în faţa înţelepciunii divine: "Prea mic
e râul la care ai venit, ca să cobori în el şi să Te cuprindă. Cerurile sunt
prea mici pentru puterea Ta. Şi cum să te cuprindă botezul? (…) Oştiri cereşti
stau aici, şirul de îngeri se închină. Tremur de spaimă să vin să Te
botez". Acestora, Mântuitorul le răspunde: "Mai mic decât Iordanul e
pântecul Maicii Mele şi totuşi am vrut şi M-am sălăşluit în Fecioară. Şi aşa
cum M-am născut din pântec, Mă voi boteza şi în Iordan. (…) Oştirile şi cetele
te laudă că Mă botezi. Pentru aceasta te-am ales din pântecele maicii tale. Nu
te teme! căci Eu am vrut aceasta".
Credincios,
Sfântul Ioan Botezătorul acceptă misiunea încredinţată: "Ascult, Doamne,
cuvântul Tău. Vino la botez, căci iubirea Ta Te-a mânat spre el! Ţărâna cade în
genunchi minunându-se de cum a ajuns să-şi pună mâinile pe Plăsmuitorul
său"[1].
[1]
Alexandru BRICIU, „Botezul Domnului cântat în imne” în ziarul Lumina, Luni, 7 ianuarie 2013, http://ziarullumina.ro/repere-si-idei/botezul-domnului-cantat-imne.
