Rămânerea în comuniune: reflecții despre Biserica Ortodoxă Română și grupările necanonice

 

 Rămânerea în comuniune: reflecții despre Biserica Ortodoxă Română și grupările necanonice

 

În ultimii ani se poate observa o dinamică notabilă în spațiul religios local, marcată de tensiuni între structurile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române și anumite grupări care se revendică drept ortodoxe, dar nu beneficiază de recunoaștere canonică din partea acesteia.

În unele situații, în anumite situații, funcții religioase sunt preluate de persoane care nu figurează în evidențele instituționale ale Bisericii Ortodoxe Române privind hirotonirea sau pregătirea teologică acreditată preiau funcții de conducere religioasă în aceste grupuri. În astfel de situații, pot apărea percepții diferite cu privire la statutul acestor structuri, ceea ce poate genera neînțelegeri, fiind interpretate ca acte de denigrare, deși, din punct de vedere juridic, ele reprezintă simple constatări referitoare la statutul instituțional.

Această situație subliniază nevoia unei mai bune informări publice privind regimul juridic al cultelor și delimitarea clară între libertatea religioasă individuală, garantată de lege, și apartenența canonică la un cult recunoscut de stat.

Menționarea faptului că o persoană nu face parte din clerul Bisericii Ortodoxe Române sau că nu deține studii teologice acreditate constituie o constatare factuală, bazată pe criterii instituționale și juridice, nu o judecată de valoare. În temeiul Constituției României și al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, orice persoană are dreptul de a-și exprima convingerile religioase și de a practica o formă de spiritualitate, indiferent de recunoașterea sa instituțională.

Prin urmare, precizarea statutului canonic sau a lipsei unei recunoașteri oficiale nu are un scop denigrator, ci urmărește exclusiv clarificarea cadrului legal și ecleziastic în care o persoană își desfășoară activitatea religioasă.

În prezentul articol doresc să o formulez ca un apel la luciditate și discernământ, nu o polemică. Ceea ce urmează este un strigăt către atenție și responsabilitate spirituală. Nu-mi doresc, din tot sufletul, ca oameni care, într-un fel sau altul, s-au apropiat de Biserică — sau poate s-au depărtat pentru o vreme — să se rupă de dulcea și tainica legătură a harului din sânul Bisericii lui Hristos. Comuniunea aceasta nu este doar o apartenență formală, ci un izvor viu de lumină, de iertare și de pace, în care fiecare dintre noi se regăsește ca fiu al aceleiași credințe.

Există persoane care poartă veșminte specifice cultului ortodox, împodobite cu cruci și engolpioane[1], și care își desfășoară activitatea religioasă în lăcașuri de cult – adesea improvizate – se autointitulează preoți sau chiar episcopi. În realitate, acestea aparțin unor grupări care s-au desprins de Biserica Ortodoxă canonică dintr-o anumită țară și s-au constituit ulterior sub forma unor asociații religioase independente. Aceste grupări nu sunt recunoscute nici de statul român ca aparținând unui cult religios oficial, nici de vreo biserică ortodoxă autocefală din lume. Unele dintre aceste persoane provin din medii culturale diverse, cu lipsa unei formări teologice recunoscute oficial și a unei integrări în tradiția canonică a Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce duce la riscul ca anumite interpretări sau practici să nu corespundă învățăturii ortodoxe asumate instituțional. În consecință, mesajele și practicile lor nu se înscriu în învățătura și practica Bisericii Ortodoxe, așa cum sunt ele definite oficial și pot crea confuzie în rândul credincioșilor.

Este adevărat că Legea nr. 489/2006 garantează libertatea religioasă fiecărui cetățean al României. Nimeni nu poate fi constrâns în credință și fiecare are dreptul să se închine potrivit propriei conștiințe. Totuși, trebuie făcută o distincție clară între dreptul la libertate religioasă și recunoașterea unei biserici autentice. Legea poate da libertatea de a te organiza religios, dar nu poate conferi autoritate spirituală. O biserică nu devine Biserică printr-o simplă înregistrare juridică, ci prin credința mărturisită, doctrina sănătoasă, succesiunea duhovnicească și recunoașterea comunității creștine.

O biserică adevărată are o învățătură clară, întemeiată pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție, are slujitori recunoscuți și validați printr-o lucrare spirituală autentică, și se supune unei auto-evaluări doctrinare în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Fără acestea, orice grup poate purta numele de „biserică”, dar rămâne doar o formă omenească, fără legitimitate teologică și fără continuitate apostolică.

Adevărata libertate religioasă nu înseamnă haos spiritual, ci responsabilitate înaintea lui Dumnezeu și fidelitate față de adevărul revelat. Statul este laic, dar Biserica lui Hristos este vie, sfântă și întemeiată pe piatra credinței, nu pe documente administrative. Libertatea este un dar, dar adevărul este cel care sfințește. Fără adevăr, orice libertate devine doar o iluzie.

P.S. Vă dau acest exemplu: juridic, statul îți permite să îți faci o asociație (fie ea culturală, educațională sau religioasă). Poți funcționa legal, poți avea membri, activități, școală, poți chiar emite „diplome” în interiorul organizației tale. Dar diplomele tale nu sunt recunoscute oficial la nivel național, decât dacă:

·         școala ta este acreditată de Ministerul Educației;

·         îndeplinește criteriile, standardele, programele și evaluările oficiale.

La fel e și în cazul unei biserici sau organizații religioase: poți funcționa legal, în baza libertății religioase; dar nu ești recunoscut ca „Biserică” în sens teologic și canonic, și nici ca „cult religios” recunoscut de stat, decât dacă îndeplinești condițiile de recunoaștere — doctrină, practică stabilă, număr de membri, aviz de la Secretariatul de Stat pentru Culte etc. Pe scurt: Legea îți permite să exiști. Dar recunoașterea (fie academică, fie religioasă) vine doar de la o autoritate competentă — Ministerul, în primul caz; cultul sau comunitatea teologică legitimă, în al doilea. Iar pentru noi, ortodocșii, autoritatea teologică și canonică vine de la Biserica Ortodoxă Română prin Patriarhia Română, așa cum și noi am primit-o la 25 aprilie 1885, când Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a trimis „Tomosul de autocefalie[2]” și recunoașterea ca și patriarhie în urmă cu 100 de ani tot de la aceeași Patriarhie.

„Condițiile în care se poate proceda – în mod canonic – la constituirea unei Biserici autocefale sunt următoarele: (a) Biserica ce cere autocefalia: să facă dovada statorniciei în dreapta credință și păstrarea rânduielilor canonice și cultice, să aibă cel puțin patru ierarhi, să ceară autocefalia de la Biserica-mamă, să aibă consimțământul Statului, să facă cunoscut și celorlalte Biserici obținerea autocefaliei; (b) Biserica-mamă care acordă autocefalia: să emită un «Tomos» sinodal sau un act sinodal prin care se conferă formal autocefalia, să facă cunoscut și altor Biserici acest act; și (c) Bisericile autocefale înștiințate de existența unei noi Biserici autocefale să o recunoască prin scrisori și să o accepte ca soră în comuniunea ortodoxă. În raporturile ecumenice, drepturile principale de care se bucură orice Biserică autocefală sunt: să-și spună părerea în orice problemă, să hotărască împreună cu celelalte Biserici autocefale asupra întrunirii unui Sinod ecumenic; să fie convocată la Sinodul Ecumenic; să aprobe sau să respingă conferirea autocefaliei în Biserici; să confere autocefalia cu consimțământul Bisericilor surori; să stabilească împreună cu Bisericile surori ordinea ierarhică onorifică a scaunelor.

Între obligațiile ce revin Bisericii autocefale menționăm: să respecte unitatea dogmatică, canonică și a cultului, să respecte rânduielile statului, să se supună hotărârilor sinoadelor ecumenice, să se consulte cu celelalte Biserici surori, să facă cunoscut Bisericilor surori orice eveniment, să întrețină corespondență cu Bisericile surori, să înscrie în diptice numele căpeteniilor Bisericilor surori, să recunoască pedepsele aplicate de alte Biserici. Autocefalia unei Biserici poate înceta: prin renunțare, prin retragerea acestui drept, prin dispariția credincioșilor, prin voința puterii de stat etc. Prin urmare, autocefalia este o instituție canonică veche, care s-a păstrat până azi în Ortodoxie”[3].

Și știți care este, poate, cel mai dureros lucru? Faptul că unele dintre aceste asociații ajung să acuze Biserica Ortodoxă Română că nu ar respecta canoanele sau „adevărata ortodoxie”, în timp funcționarea în afara cadrului canonic al Bisericii Ortodoxe Române presupune automat absența obligațiilor și responsabilităților specifice structurilor ortodoxe recunoscute. Astfel, nimeni nu le-ar contesta existența sau activitatea. În lipsa unei recunoașteri canonice, se creează în rândul credincioșilor impresia că respectivele grupări ar avea legătură instituțională cu Biserica Ortodoxă Română, deși aceasta nu există.

Autoritatea teologică și canonică în Ortodoxie derivă din comuniunea cu Biserica Universală Ortodoxă, nu din inițiative personale sau locale. De aceea, orice structură care se rupe de comuniunea canonică a Bisericii Ortodoxe Române nu poate beneficia de recunoașterea canonică și de legitimitatea eclezială conferite de comuniunea cu Biserica Ortodoxă Româ, chiar dacă își păstrează libertatea legală. Libertatea de a face ceva nu înseamnă recunoașterea valorii sau autorității acelui lucru. Și, în final, vă recomand manualul de Misiologie Ortodoxă, vol. I, editat la editura Patriarhiei Române, Basilica, sub coordonarea Pr. Prof. Valer Bel.

Cuvinte cheie:

·         libertate religioasă România

·         asociații religioase nerecunoscute

·         Biserica Ortodoxă Română statut canonic

·         diferența între cult și asociație

·         recunoaștere canonică ortodoxie

·         Legea 489/2006 religie

·         grupări pseudo-ortodoxe

·         comunități religioase independente

·         succesiune apostolică Ortodoxie

·         autocefalie condiții

·         rânduieli canonice ortodoxe

·         probleme de discernământ spiritual

·         identitate ortodoxă autentică

·         statut juridic al cultelor

·         confuzie spirituală contemporană

 

---

[1] Obiect sfânt, propriu treptei arhierești, în formă de medalion-iconiță, lucrat din email sau din metal prețios, atârnat de gât cu un lănțișor, având în iconiță chipul Mântuitorului sau al Maicii Domnului. Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan (Coord.), Dicționar de Teologie Ortodoxă, București, Editura Basilica, 2019, p. 335.

[2] Principiul fundamental de organizare în Biserica Ortodoxă, în temeiul căruia ierarhia unei Biserici Ortodoxe constituită în mod canonic în sinod, în cuprinsul unui stat suveran, exercită în cadrul Bisericii respective

puterea bisericească deplină, în mod independent de ierarhia oricărei alte Biserici Ortodoxe, organizate în același mod, recunoscând drept căpetenie supremă numai pe Întemeietorul Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos. Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan (Coord.), Dicționar de Teologie Ortodoxă, București, Editura Basilica, 2019, p. 99.

 

[3] Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan (Coord.), Dicționar de Teologie Ortodoxă, București, Editura Basilica, 2019, p. 101.

15 citate ale Sfântului Ioan Gură de Aur

15 citate ale Sfântului Ioan Gură de Aur

 

 

1.   De ce a iubit Dumnezeu lumea? Pentru nici un alt motiv decât acela că este bun.

 

2. Dumnezeu ne iubește mai mult decât ne iubim noi pe noi înșine.

 

3. Dumnezeu este mai iubitor decât oricare alt tată.

 

4. Nu există vreun păcat care să nu poată fi biruit de generozitatea Domnului.

 

5.   Astfel este firea iubirii: nu se ofilește de trecerea timpului, nici nu este umbrită de greutatea situaților, ci rămâne totdeauna înfloritoare.

 

6.   Iubirea îți arată pe aproapele așa cum te arată pe tine, și te învață să te bucuri pentru binele aceluia, așa cum te bucuri pentru cele bune ale tale, și -i accepți defectele, precum le accepți pe ale tale.

 

7.   Gândește-te la toate binefacerile lui Dumnezeu pe care le-a făcut către tine în toată viața ta, și cu siguranță că vei găsi multe lucruri ce ți s-au făcut, nu numai în întreaga ta viață, ci chiar pe parcursul unei zile din viața ta. Iar dacă Dumnezeu ar fi vrut să așeze în fața noastră toate facerile de bine pe care ni le dăruiește zilnic, și pe care nu le băgăm în seamă sau nu le știm, nu am mai putea nici să le măsurăm.

 

8.   Dumnezeu la rânduiește pe toate conform propriului nostru interes, însă noi nu cunoaștem cauza celor ce au loc. De aceea, trebuie să slăvim iubirea Sa de oameni cea nedescrisă. Această au fost spuse de noi pentru siguranța voastră, încât să arătați mare recunoștință și să nu cercetați planurile lui Dumnezeu.

 

9.   Dacă este auzită rugăciunea ta, continuă să-i mulțumești lui Dumnezeu. Dacă iarăși nu ai fost auzit, continuă cu stăruință rugăciunea ta, ca să fii auzit. Să nu zici: „M-am rugat foarte mult și nu am fost auzit”, fiindcă și acest lucru de multe ori se face spre binele tău. Căci știe că ești leneș și cu sufet împuținat, și dacă reușești ceea ce ai nevoie pleci și nu te mai rogi. Având în vedere ceea ce tu ceri, Acesta nu îți dă imediat, pentru ca tu să vorbești mai des cu El și să te preocupe rugăciunea.

 

10.                      Pe cel care dorește să fie bun, nimic nu îl împiedică, chiar dacă se găsește în fața celor mai rele lucruri.

 

11.                      Asta înseamnă bunătate: când cineva rabdă cu blândețe, nedreptățit de cei ce sunt mai puternici decât el, și atunci când se retrage, jignit fiind de cei ce sunt considerați a fi mai prejos decât el.

 

12.                      Lângă Dumnezeu nimic nu este trecător, nimic stricăcios.

 

13.                      Sfinții nu au dus lipsă de supărări, dar și când se aflau în acestea erau ajutați de Dumnezeu.

 

14.                      Nu există nimic mai murdar decât sufletul care blestemă, nici mai necurat decât limba care se despică în două cu astfel de cuvinte rele.

 

15.                      Să nu-l blestemi pe cel care te rănește, fiindcă și această vătămare o suporți și rod nu câștigi dacă-l blestemi. Și de pagubă ai parte, dar și plata o pierzi. Aceasta este culmea lipsei de minte. Să suportăm ceea ce este mai greu pentru noi și să nu îndurăm ceea ce este mai ușor.

 

Bibliografie:

Sfântul Ioan Gură de Aur, Texte ales, vol. I, II, III, IV, V, VI, ed. Bunavestire / Credința Ortodoxă, 2012, 2013, 2015, 2016.

 

 

Life Is Beautiful (La Vita e bella) cu subtitrare inclusă

 

Link 2:

Scrisoarea a 125-a a Sfântului Ioan Gură de Aur către episcopul Chiriac, aflat și el în surghiun

 

Căutând pe net nu am găsit nici unde scrisoarea 125 a Sfântului Ioan Gură de Aur către episcopul Chiriac, un al episcop aflat în surghiun. De aceea având în vedere că a fost și praznicul Sfinților Trei Ierarhi, am considerat să vă pun în atenție această scrisoare plină de semnificații duhovnicești, care pot sluji tuturor oamenilor mai ales atunci când sunt la necazuri și supărări.

 

Scrisoarea a 125-a a Sfântului Ioan Gură de Aur către episcopul Chiriac, aflat și el în surghiun[1]

 

            Haide să-ți storc iarăși buboiul tristeții, să-ți împrăștii gândurile care au adus norul acesta! Ce te întristează, ce te amărăște? Că e cumplită furtuna și amar prăpădul care a cuprins Biserica? Aceasta o știu și eu, nu te contrazic. Dar, dacă vrei, am să-ți zugrăvesc o icoană a celor ce se petrec acum. Vedem o mare răvășită de furtună până în adâncuri, iar corăbierii, în loc să țină în mâini cârma și vâslele, își strâng în mâini genunchii, neștiind ce să facă în fața greutăților furtunii; nu se mai uită nici la cer, nici la mare, nici la uscat, ci stau întinși în așternuturile lor, plângând și văitându-se. Așa se întâmplă pe mare. Pe marea noastră, însă, furtuna este mai cumplită, valurile mai primejdioase. Dar roagă-L pe Stăpânul nostru Hristos! El nu biruie furtuna cu tehnica unui maistru corăbier, ci cu un semn potolește tulburarea. Dacă L-ai ruga de multe ori și nu te-a auzit, nu-ți pierde curajul! Are Bunul Dumnezeu acest obicei. N-ar fi putut oare să-i scape pe cei trei tineri din Babilon ca să nu fie aruncați în cuptorul cel de foc? Dar după ce au fost duși în robie, după ce au fost duși în țară barbară, după ce și-au pierdut patria, după ce pierduseră nădejdea în totul, după ce nu le mai rămăsese nimic, atunci Dumnezeu, Adevăratul nostru Dumnezeu, a făcut minunea și a împrăștiat focul. Focul neputând suferi virtutea drepților, a izbucnit afară și i-a ars pe cei pe care i-a găsit lângă cuptorul caldeean[2]. Tinerilor însă li s-a prefăcut cuptorul în biserică; au chemat în jurul lor întreaga fire, și pe cea văzută, și pe cea nevăzută, pe îngeri și puterile; și astfel, adunându-le pe toate la un loc, tinerii ziceau: „Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul”[3]. Ai văzut că răbdarea drepților a prefăcut focul în rouă, l-a rușinat pe tiran și l-a făcut pe împărat să trimită scrisori în toată lumea, în care spunea: „Mare este Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego”[4]? Și iată ce pedeapsă dădea celor ce spuneau vreun cuvânt împotriva tinerilor: casa le era confiscată și averile luate[5].

            Așadar, nu te întrista, nu te neliniști. Eu, când am fost izgonit din oraș, n-am gândit așa, ci îmi spuneam: <<Dacă vrea împărăteasa să mă surghiunească, surghiunească-mă! „Al Domnului este pământul și plinirea lui>>[6]. Dacă vrea să mă fierăstruiască, fierăstruiască-mă! Isaia îmi este pildă[7]. Dacă vrea să mă înece în mare, mi-aduc aminte de Iona[8]. Dacă vrea să mă arunce în cuptor, am pe cei trei tineri care au suferit la fel[9]. Dacă vrea să mă dea fiarelor sălbatice, mi-aduc aminte de Daniel, care a fost aruncat în groapa cu lei[10]. Dacă vrea să mă omoare cu pietre, omoară-mă! Am pe Ștefan, întâiul mucenic[11]. Dacă vrea să-mi ia capul, să mi-l ia! Am pe Ioan Botezătorul[12]! Dacă vrea să-mi ia averile, să mi le ia! <<Gol am ieșit din pântecele mamei mele, gol mă voi întoarce>>[13]. Pe mine mă înseamnă Apostolul: <<Dumnezeu nu caută la fața omului>>[14]; și <<Dacă aș plăcea oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos>>[15]. Iar David mă înarmează când spune: <<Și am grăit întru mărturiile Tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat>>”[16].

            Multe au ticluit împotriva mea! Spun că am împărtășit pe unii după ce au mâncat. Dacă am făcut una a aceasta, să fie șters numele meu din cartea episcopilor, să nu fie scris în cartea credinței ortodoxe! Dacă am făcut una ca aceasta, să mă scoată Hristos din împărăția Sa! Iar dacă tot mai susțin această, dacă tot se încăpățânează, să-l doboare atunci și pe Pavel, care a botezat o casă întreagă după ce au mâncat[17]. Să-l doboare chiar pe Domnul, Care după Cină, i-a împărtășit pe apostoli[18]. Spun că m-am culcat cu femei. Dezbrăcați-mi trupul meu, și veți găsi mortificarea mădularelor mele. Dar toate acestea le-au făcut din invidie. Negreșit te întristezi, frate Chiriac, că aceia care m-au surghiunit se plimbă cu îndrăzneală prin piață, că au suite mari în urma lor! Dar, iarăși, adu-ți aminte de bogat și de Lazăr! Cine s-a chinuit în lumea aceasta și cine s-a desfătat? Cu ce l-a vătămat pe Lazăr sărăcia? N-a fost urcat atletul și biruitorul în sânurile lui Avraam? Ce i-a folosit bogatului că s-a desfătat în profiră și vizon? Unde sun lictorii? Unde sunt însoțitorii și mesele împărătești? N-a fost dus ca un hoț legat în mormânt, plecând din lume cu sufletul gol? Nu striga el zadarnic: „Părinte Avraam, trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă să-mi răcorească limba, căci cumplit mă chinui”[19]? Pentru ce-l numești, bogatule pe Avraam tată, când nu i-ai imitat viața? Acela găzduia în casa lui pe orice om, tu nu te-ai îngrijit nici de un sărac. Nu trebuie dar plâns și tânguit că n-a fost vrednici de o picătură de apă, când a avut atâta bogăție! N-a primit nici o picătură de apă, pentru că n-a dar săracului nici măcar firimituri. N-a semănat în timpul iernii milostenia. A venit iarna, și n-a secerat. Și asta e o rânduială a Stăpânului, că i-a pus pe păcătoși cu pedepsele lor față cu drepții cu răsplățile lor, ca să se vadă unii pe alții și să se cunoască unii pe alții. Atunci, fiecare mucenic îl va vedea pe tiranul lui și fiecare tiran îl va vedea pe mucenicul pe care l-a chinuit. Nu sunt cuvintele mele. Ascultă ce zice Înțelepciunea: „Atunci va sta cu multă îndrăznire dreptul înaintea feței celor ce l-au necăjit pe el”[20]. După cum unui călător care merge pe arșiță, ars de sete și topit de foame, când dă de un izvor și de o masă bogată cu tot felul de mâncăruri pe ea, dar este împiedicat de unul mai puternic să se atingă de masă și să guste din mâncăruri, i se mărește chinul și suferința, că stă lângă masă, dar nu poate să mănânce că stă lângă izvor și nu poate să bea, tot așa și în ziua judecății, cei necredincioși îi văd pe sfinți veselindu-se, dar nu pot să guste din masa împărătească. Dumnezeu vrând să-l pedepsească pe Adam, l-a pus să lucreze pământul în fața raiului, ca să aibă totdeauna durerea în suflet văzând fiecare zi locul acela plăcut din care a ieșit. Da, aici nu ne întâlnim cu alții, dar acolo nimeni nu ne împiedică să ne vedem unii pe alții. Îi vom vedea pe cei ce ne-au surghiunit, așa cum l-a văzut Lazăr pe bogat și cum îi vor vedea mucenicii pe tirani. Nu te întrista, dar! Adu-ți aminte de cuvintele profetului, care spune: „Nu vă temeți de ocara oamenilor și nu vă lăsați doborâți de hulirea lor; ca lâna de molii, așa se vor mânca, și ca o haină se vor învechi”[21]. Gândește-te că Stăpânul a fost prigonit chiar din scutece, că Cel ce ține lumea a fost aruncat în pământ barbar, fiindu-ne nouă pildă, ca să nu ne pierdem curajul în încercări. Adu-ți aminte de patimile Mântuitorului! Câte ocări n-a suferit pentru noi! Unii îl numeau samaritean, alții că are că are în el pe diavolul, că e mincinos și profet mincinos. Spuneau: „Iată om mâncător și băutor de vin”[22]; „Cu domnul dracilor îi scoate pe draci”[23]. Ce ai de zis când L-au dus să-L arunce în prăpastie și când L-au scuipat în față? Ce ai de zis când L-au îmbrăcat cu hlamidă, când L-au încununat cu spini, când se închinau Lui în bătaie de joc, când Îl batjocoreau în tot felul? Ce ai de zis când Îi dădeau palme, când L-au adăpat cu oțet și fiere, când L-au lovit cu trestie peste cap, când Îl târau câinii aceia setoși de sânge? Ce ai de zis când era gol la patimi, când toți ucenicii L-au părăsit când unul L-a vândut, altul L-a tăgăduit, iar ceilalți au luat-o la fugă, și numai El stătea gol în mijlocul mulțimii aceleia? Că era atunci o sărbătoare care i-a adunat pe toți. Ce ai de zis când L-au răstignit în mijlocul făcătorilor de rele, ca pe un făcător de rele, când stătea pe cruce neîngropat, că nici nu l-au coborât de pe cruce până ce nu L-a cerut cineva ca să-L îngroape? Adu-ți aminte că nu I s-a făcut slujbă de înmormântare și că au răspândit zvon rău împotriva Lui: cum că ucenicii L-au furat, că n-a înviat. Adu-ți aminte că și apostolii au fost izgoniți pretutindeni, că stăteau ascunși și nu puteau să se arate în orașe. Adu-ți aminte că Petru a fost ascuns de Simon curelarul[24], iar Pavel, de o vânzătoare de purpură[25], că nu aveau încredere în cei bogați. Dar pe urmă toate s-au limpezit. Tot așa și acum, nu te întrista! Am auzit și eu de flecarul acela, de Arsachie, pe care l-a pus împărăteasa pe scaunul episcopal, că i-a prigonit pe toți frații care n-au vrut să aibă părtășie cu el, pe mulți dintre ei i-a aruncat în închisoare din pricina mea. Are înfățișare de oaie, dar este lup; are chip de episcop, dar este adulter. Că este adulteră femeia care trăiește cu un alt bărbat cât timp bărbatul ei este în viață. Tot așa și acesta este adulter, nu cu trupul, ci cu duhul, că, fiind eu în viață, mi-a răpit scaunul Bisericii.

            Îți trimit această scrisoare din Cucuson, unde a poruncit împărătească să fiu surghiunit. Multe necazuri am avut pe drum, dar n-am ținut seamă de ele. Când am ajuns în Capadocia și în Taurocilicia, au ieșit întru întâmpinarea mea multe cete de sfinți părinți, și nu numai aceștia, ci și mulțime de monahi și monahii, care vărsau nemuritoare izvoare de lacrimi. Plângeau când vedea că sunt dus în surghiun și spuneau între ei: „Mai de folos era ca soarele să-și acopere razele lui decât să tacă gura lui Ioan”. Acestea m-au tulburat și m-au întristat, că-i vedeam pe toți plângând pentru mine. De toate celelalte necazuri ce-am avut pe drum n-am ținut seama. Tare bine m-a primit episcopul orașului acestuia și mi-a arătat multă dragoste, atâta dragoste încât, dacă ar fi fost cu putință și dacă eu n-aș fi păzit canoanele, mi-ar fi dat scaunul lui episcopal. Te rog dar, stăruitor te rog, căzându-ți la picioare, aruncă jalea tristeții tale, fă pomenire de mine în fața lui Dumnezeu și, te rog, răspunde-mi la scrisoare.[i]

---

[1] Scrisă din Cucuson în anul 404.

[2] Cf. Dan. 3, 22.

[3] Cânt. tin. 34.

[4] Dan. 3, 28.

[5] Cf. Dan. 3, 29.

[6] Ps. 23, 1.

[7] Cf. Evr. 11, 37.

[8] Cf. Iona 1, 15.

[9] Cf. Dan. 3, 21.

[10] Cf. Dan. 6, 17.

[11] Cf. Fapte 7, 58.

[12] Marcu 6, 27.

[13] Iov 1, 21.

[14] Gal. 2,6.

[15] Gal. 1, 10.

[16] Ps. 118, 46.

[17] Cf. Fapte 16, 33.

[18] Cf. Matei 26, 36.

[19] Luca 16, 24.

[20] Înț. Sol. 5, 1.

[21] Is. 51, 7-8.

[22] Luca 7, 34.

[23] Matei 9, 34.

[24] Cf. Fapte 9, 43.

[25] Cf. Fapte 16, 14-15.

---

[i] Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisorile către persoane oficiale, către diaconița Olimpiada, către alte persoane, traducere din limba greacă veche și note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008, pp. 209-214.

Teatru radiofonic - Viața Sfântului Ioan Gura de Aur

50 de lucruri despre Timișoara

 

50 de lucruri despre Timișoara

 

1. Timișoara este reședința județului Timiș, cel mai vestic județ al României.

2. Este al treilea oraș ca mărime din România, după București și Cluj-Napoca.

3. Este supranumită „Mica Vienă”, datorită arhitecturii sale baroce și influențelor austriece.

4. A fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1212.

5. În secolul al XIV-lea, regele Carol Robert de Anjou și apoi Ludovic de Anjou au folosit cetatea Timișoarei ca reședință regală temporară.

6. A fost una dintre cele mai importante cetăți din Banat în timpul Imperiului Otoman și apoi Habsburgic.

7. În 1716, Eugeniu de Savoia a eliberat Timișoara de sub dominația otomană.

8. După eliberare, Timișoara a fost reconstruită complet după modelul orașelor vest-europene.

9. În 1849, în timpul revoluției, Timișoara a fost singurul oraș din Imperiul Habsburgic care a rezistat asediului trupelor maghiare revoluționare.

10. A fost primul oraș din Europa continentală cu iluminat public electric (1884).

11. Timișoara a fost primul oraș din România cu tramvai tras de cai (1869).

12. Tot aici a apărut prima stradă asfaltată din România (1895).

13. A fost primul oraș liber de comunism din România (decembrie 1989).

14. A fost primul oraș românesc cu rețea de telefonie (1881).

15. Primul oraș din România cu apă curentă în locuințe (1912).

16. Sistemul de canalizare modern a fost introdus înaintea multor alte orașe europene.

17. În 1889, Timișoara avea deja un sistem modern de transport public.

18. În 1895 s-a inaugurat prima linie de tramvai electric din România.

19. Aici s-a înființat prima fabrică de bere din România (1718).

20. A fost printre primele orașe din Europa cu spital modern de boli infecțioase.

21. Timișoara a fost Capitală Europeană a Culturii în 2023.

22. Are patru teatre de stat, fiecare în altă limbă (română, maghiară, germană și sârbă).

23. Aici se află Opera Națională Română Timișoara, una dintre cele mai vechi din țară.

24. Universitatea Politehnica Timișoara a fost fondată în 1920.

25. Universitatea de Vest din Timișoara este una dintre cele mai prestigioase din România.

26. Timișoara are o scenă culturală vibrantă, cu festivaluri de teatru, film, jazz și artă stradală.

27. Casa de Cultură a Studenților organizează Festivalul Studențesc de Teatru și Film.

28. Are una dintre cele mai mari comunități de artiști urbani din România.

29. Catedrala Mitropolitană este un simbol arhitectonic și spiritual al Timișoarei.

30. Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” adăpostește peste un milion de volume.

31. Timișoara este cunoscută drept „Orașul-parc”, datorită numeroaselor grădini și spații verzi.

32. Are peste 30 de parcuri și grădini publice.

33. Parcul Rozelor găzduiește anual Festivalul de Operetă și Muzică Ușoară.

34. Bega este singurul canal navigabil urban din România.

35. Poți merge cu vaporașul pe Bega — transport public fluvial unic în România.

36. Parcul Botanic este o rezervație naturală cu peste 200 de specii de plante.

37. Clima este blândă, cu influențe mediteraneene.

38. Iarna este una dintre cele mai calde din România, iar verile sunt lungi.

39. Timișoara este unul dintre cele mai curate orașe din România.

40. Are o tradiție de peste 100 de ani în amenajarea peisagistică urbană.

41. Populația Timișoarei este de aproximativ 320.000 de locuitori.

42. Orașul are o diversitate etnică remarcabilă: români, maghiari, germani, sârbi, italieni, evrei etc.

43. Timișoara este unul dintre cele mai cosmopolite orașe din România.

44. Comunitatea germană a avut o influență majoră asupra arhitecturii și culturii locale.

45. De asemenea, are o importantă comunitate sârbă, cu biserici și instituții proprii.

46. Este considerat un model de toleranță și conviețuire multiculturală.

47. Timișoara are o diasporă activă, cu mulți timișoreni plecați în Vest.

48. Este un centru universitar cu zeci de mii de studenți, inclusiv mulți internaționali.

49. Este unul dintre orașele cu cea mai ridicată calitate a vieții din România.

50. Locuitorii sunt cunoscuți pentru spiritul lor liber, deschis și revoluționar.