PESTE 100 de ANI - Florin Boldea

 

PESTE 100 de ANI

 

Adică în 2123, vom fi cu toții îngropați împreună cu familia și prietenii noștri.

Străinii vor locui în casele noastre și vor deține tot ce avem astăzi. Toată proprietatea noastră va aparține unor străini, care azi, nu s-au născut încă.

Descendenții noștri nici nu își vor aminti de noi. Câți dintre noi îl cunoșteau pe tatăl bunicului nostru?

După ce vom muri, vom fi amintiți câțiva ani, apoi vom fi doar un portret pe raftul cuiva, iar câțiva ani mai târziu nu vom mai fi nici asta.

În acest moment ai realizat cât de ignorant și de deficitar este visul oamenilor de a dori să cucerim totul.

Dacă ne-am putea gândi la asta înainte de a pleca, cu siguranță prioritățile noastre s-ar schimba, fără îndoială ar fi altele și cea mai importantă întrebare este:

Cât de mult merită să ai din ce în ce mai mult, fără să ai timp pentru ceea ce merită cu adevărat ?

Cu siguranță aș schimba totul ca să trăiesc și să mă bucur de acele plimbări pe care nu le-am făcut niciodată...

Cu siguranță aș schimba totul pentru acele îmbrățișări pierdute...

Cu siguranță aș schimba totul pentru acele sărutări pentru copiii noștri și iubirile noastre...

Aceste momente ne umplu viața de bucurie pe care le pierdem zi de zi...

ÎNCĂ MAI E TIMP PENTRU NOI!

Trăiește și bucură-te de viață!

Florin Boldea

Sursa: https://www.facebook.com/intaicaracterul?locale=ro_RO

 

Stefanos Anagnostopoulos - Explicarea Dumnezeiestii Liturghii

        Cartea se poate descărca de aici: https://mega.nz/file/IoIVlCaI#Ppd5L7Wp3_12mXnGoZrLRN-kFO7t7RYOhzq7t_CEmOk sau cumpăra de aici: https://www.librariabizantina.ro/explicarea-dumnezeiestii-liturghii-pr-stefanos-anagnostopoulos-2017. Chiar vă recomand, cei care puteți, să o cumpărați.

Stefanos Anagnostopoulos - ... by Mihai Donka

De ce S-a botezat Iisus Hristos? - Ieromonah Calnic Berger

 

De ce S-a botezat Iisus Hristos?

 

Ieromonah Calnic Berger

 

De ce a fost botezat Iisus? Ioan boteza la Iordan „spre iertarea păcatelor” (Mc 1, 4). Evangheliștii spune foarte limpede că Iisus a ieșit „îndată” din apă (Mt 3, 16; Mc 1, 10), aceasta însemnând că Iisus n-a mărturisit nici un păcat, pentru că El singur e fără de păcat. Când a fost întrebat de Ioan, Iisus Însuși spune: să împlinim toată dreptatea”. De ce a fost atunci necesar acest lucru? Ce dreptate împlinită?

Sensurile spirituale ale apei nu erau pierdute la evreii din zilele lui Iisus. Apa implica ceva primordial, pur, dătător de viață, curățitor – dar totodată și putere, judecată și moarte.

Existența însăși a apei și rolul său fundamental în lume e o taină. Într-un anume sens, apa „datează dinaintea” ordonării lumii. Creând lumea, Dumnezeu nu spune: „Să fie apă!” apele erau deja acolo când începe relatarea detaliată a creației: „Și Duhul lui dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Și a zis Dumnezeu: să fie lumină” (Fc 1, 2-3). La începutul lumii, glasul Tatălui și odihna sau plutirea Duhului lui Dumnezeu deasupra apelor dau prilejul venirii Luminii. Tatăl și Duhul sunt condițiile prealabile pentru Lumină. În chip asemănător, la începutul lucrării Domnului: glasul Tatălui și Duhul coborând ca un porumbel peste apele Iordanului și rămânând deasupra lui Hristos dau prilejul venirii Luminii – revelării Fiului lui Dumnezeu – văzută de poporul ce ședea în întuneric (Mt 4, 16).

Cu alte cuvinte, începutul activității Domnului e începutul unei noi creații, o nouă geneză, o altă șansă pentru omenire. Sfântul Chiril al Ierusalimului exprimă într-un mod succint acest lucru: „La începutul lumii – apă; la începutul Evangheliei – Iordanul”. Evanghelia lui Iisus Hristos e Noua Facere.

Ca element primordial, tanic, apa e implicată și în alte „începuturi” menționate în Biblie. Al doilea apare atunci când Dumnezeu a văzut că „răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ și că toate cugetele și dorințele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele” și „pământul se umpluse de silnicii” (Fc 6, 5. 11). Dumnezeu nu poate locui într-o inimă mânioasă sau violentă – comuniunea omului cu Dumnezeu a încetat. Văzând cum trăiau oamenii, Scriptura spune că Dumnezeu „s-a întristat” (Fc 6, 6). După ce le-a dat oamenilor o sută de ani să se pocăiască la predica lui Noe (potrivit tradiției rabinice), judecata omenirii vine sub forma potopului, apele potopului înlăturând toată răutatea omului.

După această mare judecată, un porumbele a fost trimis de Noe deasupra apelor, iar acesta întorcându-se cu o ramură de măslin a devenit semnul noii lumi. Ulterior porumbelul a devenit un simbol universal al Duhului și păcii, și ca totdeauna izvorul oricărui nou început. Tocmai aceasta a fost slujirea lui Ioan Botezătorul: predicarea pocăinței, mărturisirea păcatelor, prin care apele baptismale ale iordanului spălau toată nedreptatea. Rezultatul a fost că Duhul a venit ca un porumbele la arătarea lui Iisus Hristos ca inaugurator al unui nou început, al unei lumi noi, Împărăția lui Dumnezeu.

Al treilea început fundamental în Scriptură e relatat în cartea Ieșirii, unde este narată scoaterea de către Moise a copiilor lui Israel din întunericul Egiptului păgân la închinarea lui Dumnezeu pe Sinai. Aici Moise desparte apele Mării Roșii cu ajutorul „toiagului lui Dumnezeu” și al unui „vânt puternic de la răsărit” (Iș 14, 16. 21). Așa cum cântăm în canonul sfintei Cruci, Moise a despărțit și adunat la un loc marea făcând deasupra apelor cu toiagul său semnul crucii, prin mișcarea lui verticală despărțind marea, iar prin cea orizontală adunând-o iarăși la un loc. în aceste ape răutatea omenească (armata egipteană urmăritoare) a fost din nou spălată. Rezultatul a fost un nou început pentru poporul al cărui scop era adevărata închinare a lui Dumnezeu. Tot așa și la Iordan: botezul lui Hristos e începutul unui nou „neam creștin” și al adevăratei închinări a lui Dumnezeu de către el.

În toate aceste cazuri, apa e mijlocul deopotrivă al vieții și al judecății, al înnoirii și eliberării. Duhul face o nouă creație, un nou început, o nouă lume, care merge mână în mână cu revelarea lui Dumnezeu. Mai poate fi vreo mirare că Fiul lui Dumnezeu și-a început lucrarea de mântuire și recrearea a lumii în apă, cu Duhul odihnindu-se deasupra Lui? Prin urmare, Hristos S-a botezat ca să „împlinească toată dreptatea”, toate marile fapte creatoare și mântuitoare ale lui Dumnezeu.

Hristos nu S-a lăsat botezat însă pur și simplu pentru a împlini trecutul, ci pentru a făuri o cale pentru viitorul nostru, ca și noi să fim botezați, înnoiți, recreați și să avem Duhul lui Dumnezeu odihnindu-Se peste ca fii adoptivi ai lui (cf. Rm 8, 15; Ga 4, 5). Acesta e provocarea Arătării Lui: să ne înnoim, să ne luăm botezul în serios, să trăim în Duhul și să umblă în Duhul (Ga 5, 25) și prin aceasta să facem lucrurile lui Hristos, ba chiar și „lucruri mai mari” (In 14, 12). E un prilej să luăm apele binecuvântate de acest praznic ca mijloc de înnoire (sfințire, binecuvântare, sănătate a sufletului și a trupului) și eliberare (înecare a patimilor, a relelor obiceiuri, a atașamentelor lumești, spaimelor și oricărei animozități). Iisus Hristos S-a botezat și pentru a dărui această înnoire și eliberare fiecăruia din noi[1].

---

[1]Ieromonah Calinic (Berger), Provocări ale gândirii și vieții ortodoxe astăzi. Reflecții despre temeiurile creștine, trad. Maria-Cornelia și diac. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2012, pp. 58-61.

LA MULȚI ANI, 2024!

 LA MULȚI ANI, 2024!

Acum la final de an, cred că cele mai potrivite cuvinte ar fi următoarele:

Oprește-te un pic, lasă această agitație și această alergare fără sens care umple sufletul de amărăciunea de a simți că nu se ajunge niciodată nicăieri. Oprește-te, lasă această obligație de a trăi în mod accelerat, care risipește, desparte și ajunge să distrugă timpul familiei, timpul prieteniei, timpul copiilor, timpul bunicilor, timpul gratuității… timpul lui Dumnezeu.

Oprește-te un pic în fața necesității de a apărea și de a fi văzut de toți, de a sta încontinuu „în vitrină”, care te face să uiți valoarea intimității și reculegerii.

Oprește-te un pic în fața privirii orgolioase, a comentariului fugar și disprețuitor care se naște din faptul de a fi uitat duioșia, pietatea și respectul față de întâlnirea cu ceilalți, în special cei vulnerabili, răniși și chiar cufundați în păcat și în greșeală.

Oprește-te un pic în fața impulsului de voi să se controleze totul, să se știe totul, să se devasteze totul, care se naște din faptul de a fi uitat recunoștința față de darul vieții și față de atât de mult bine primit.

Oprește-te un pic în fața zgomotului asurzitor care atrofiază și asurzește urechile noastre și ne face să uităm puterea rodnică și creatoare a tăcerii.

Oprește-te un pic în fața atitudinii de a instiga sentimente sterile, nerodnice, care derivă din închidere și din autocompătimire și duc la uitarea faptului de a merge în întâmpinarea altora pentru a împărtăși poverile și suferințele.

Oprește-te în fața golului a ceea ce este instantaneu, momentan și efemer, care ne privează de rădăcini, de legături, de valoarea parcursurilor și de a ne ști mereu pe drum.

Oprește-te. Oprește-te pentru a privi și a contempla!

Privește. Privește semnele care împiedică să se stingă caritatea, care mențin vie flacăra credinței și a speranței. Fețe vii ale duioșiei și bunătății lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul nostru.

Privește fața familiilor noastre care continuă să parieze zi de zi, cu mare efort pentru a merge înainte în viață și, printre atâtea lipsuri și strâmtorări, nu neglijează nicio tentativă pentru a face din casa lor o școală de iubire.

Privește fețele, care ne interpelează, fețele copiilor și tinerilor noștri încărcate de viitor și de speranță, încărcate de mâine și de potențialități care cer dăruire și protecție. Vlăstare vii ale iubirii și ale vieții care mereu își fac spațiu în mijlocul calculelor noastre meschine și egoiste.

Privește fețele bătrânilor noștri brăzdate de trecerea timpului: fețe purtătoare ale amintirii vii a oamenilor noștri. Fețe ale înțelepciunii active a lui Dumnezeu.

Privește fețele bolnavilor noștri și ale atâtora care se ocupă de ei; fețe care în vulnerabilitatea lor și în slujirea lor ne amintesc că valoarea fiecărei persoane nu poate fi redusă niciodată la o problemă de calcul sau de utilitate.

Privește fețele căite ale atâtora care încearcă să remedieze propriile erori și greșeli și, pornind de la mizeriile lor și de la durerile lor, luptă pentru a transforma situațiile și a merge înainte.

Privește și contemplă fața Iubirii Răstignite, care astăzi de pe cruce continuă să fie aducătoare de speranță; mâna întinsă pentru aceia care se simt răstigniți, care experimentează în propria viață povara eșecurilor, a înșelărilor și a dezamăgirilor.

Privește și contemplă fața concretă a lui Cristos răstignit, răstignit din iubire față de toți fără excludere. Față de toți? Da, față de toți. A privi fața sa este invitația plină de speranță din acest timp al Postului Mare pentru a învinge demonii neîncrederii, apatiei și resemnării. Față care ne invită să exclamăm: Împărăția lui Dumnezeu este posibilă!

Oprește-te, privește și întoarce-te. Întoarce-te la casa Tatălui tău. Întoarce-te fără frică la brațele doritoare și întinse ale Tatălui tău bogat în milostivire care te așteaptă (cf. Ef 2,4)!

Întoarce-te! Fără frică: aceste este timpul potrivit pentru a te întoarce acasă, la casa „Tatălui meu și a Tatălui vostru” (cf. In20,17). Aceste este timpul pentru a ne lăsa atinși la inimă… A rămâne pe calea răului este numai izvor de iluzie și de tristețe. Adevărata viață este ceva foarte diferit și inima noastră știe bine asta. Dumnezeu nu încetează și nu va înceta să întindă mâna (cf. Bula Misericordiae vultus, 19).

Întoarce-te fără frică pentru a experimenta duioșia vindecătoare și reconciliatoare a lui Dumnezeu! Lasă ca Dumnezeu să vindece rănile păcatului și să împlinească profeția făcută părinților noștri: „Vă voi da o inimă nouă, voi pune în voi un duh nou, voi lua de la voi inima de piatră și vă voi da o inimă de carne” (Ez 36,26).

Oprește-te, privește, întoarce-te![1]

Cartea se poate cumpăra de aici: https://www.all.ro/papa-francisc-mesaje-pline-de-compasiune-si-gingasie-editie-necartonata.html#

---

[1] Papa Francisc, Mesaje pline de compasiune și gingășie, Ed. All, București, 2023, p.25-26.

 

Ediție Specială - PS Damaschin Dorneanul - 28 decembrie 2023

Darurile inimii

 

Darurile inimii

„Dragostea pe care o dăruim este singura pe care o păstrăm” (Elbert Hubbard).

 

În această lume nebună-nebună în care trăim, este mult mai ușor să treci ceva în contul propriu decât să faci un dar din inimă.

Iar darurile făcute din inimă sunt necesare mai ales în timpul sărbătorilor.

Cu câțiva ani în urmă, am început să-mi pregătesc copiii să accepte faptul că în anul acela, Crăciunul va fi mai sărac. Reacția lor a fost: „Da, sigur, mamă, am mai auzit asta și înainte!” Îmi pierdusem credibilitatea pentru că le spusesem același lucru și cu un an înainte, în timp ce treceam printr-un divorț. Dar atunci îmi dădusem osteneala și folosisem încrederea la maximum. Găsisem chiar niște măsuri de finanțare pline de imaginație ca să plătesc cadourile de Crăciun ale copiilor. Desigur, anul acesta urma să fie diferit, dar copiii nu mă mai credeau.

Cu o săptămână înainte de Crăciun, mi-am pus întrebarea: „Cu ce, din ce am, pot să fac Crăciunul acesta deosebit?” În toate casele în care locuisem înainte de divorț, îmi făcusem timp să le decorez. Învățasem să lipesc tapetul, să pun gresie și faianță, să cos perdele și multe altele. Dar în casa pe care o închiriasem acum aveam puțin timp s-o decorez iar bani, și mai puțini. În plus, eram furioasă pe casa asta urâtă, cu covoarele roșu cu alb și pereții turcoaz cu verde. Refuzam să bag banii în ea. În forul meu interior, glasul mândriei rănite striga: „Nu vom sta prea mult aici!” Nimeni altcineva nu părea să fie deranjat de casă, cu excepția fiicei mele, Lisa, care se străduia întotdeauna să-și facă din camera ei un loc deosebit.

Era momentul să-mi pun talentul la bătaie. L-am sunat pe fostul meu soț și i-am cerut să cumpere o anume cuvertură de pat pentru Lisa. Apoi am cumpărat eu cearceafurile care să meargă cu ea.

În ajunul Crăciunului, am cheltuit 15 $ pe 4 l de vopsea. Am cumpărat și cele mai frumoase articole de papetărie pe care le-am găsit. Scopul meu era simplu: aveam să zugrăvesc, să cos și să fiu ocupată până la Crăciun ca să nu găsesc timp să-mi plâng de milă tocmai de sărbătoarea aceasta atât de importantă pentru familie.

Seara le-am dat copiilor câte trei seturi de rechizite și plicuri. La începutul fiecărei pagini scrisesem: „Ce îmi place la sora mea Mia”, „Ce îmi place la fratele meu Kris”, „Ce îmi place la sora mea Lisa” și „Ce îmi place la fratele meu Erik”. Copiii mei aveau 16, 14, 10 și 8 ani, și mi-a luat ceva timp să-i conving că vor fi în stare să găsească măcar un singur lucru care le place la ceilalți. În timp ce ei scriau fiecare în camera lui, eu m-am dus în dormitor să le împachetez darurile cumpărate de la magazin.

Când m-am întors în bucătărie, copiii terminaseră de scris. Numele erau și ele trecute pe plic. Ne-am îmbrățișat, ne-am sărutat și ne-am urat noapte bună, și s-au dus la culcare. Lisei îi dădusem voie – temporar – să doarmă cu mine, cu condiția să nu arunce vreo privire iscoditoare până dimineața.

M-am pus pe treabă. Cu puțin înainte de zorii Crăciunului, am terminat de cusut perdelele, de zugrăvit și m-am dat un pas înapoi ca să-mi admir opera. Ia stai – de ce n-aș pune curcubee și norișori pe perete să meargă cu perdelele? Așa au apărut periile și pămătufurile mele de machiaj și la ora 5 eram gata. Prea obosită ca să mă mai gândesc că suntem o biată „familie descompusă” cum spun statisticile, m-am dus în dormitor și am găsit-o pe Lisa întinsă de-a curmezișul patului. Am decis că nu pot să dorm cu brațele și picioarele ei peste mine, așa că am luat-o încet în brațe și am dus-o ușor în camera ei. Când i-am pus capul pe pernă, m-a întrebat: „Mami, s-a făcut deja dimineață?”

„Nu, iubito, ține ochișorii închiși până vine Moșul”.

M-am trezit dimineața cu o șoaptă veselă la ureche: „Mami, e minunată!”

Mai târziu ne-am trezit cu toții și ne-am așezat în jurul bradului și am deschis puținele cadouri împachetate. Apoi fiecare copil a primit de la ceilalți cele trei plicuri. Am citit scrisorile cu ochii în lacrimi și nasul curgând. Apoi am ajuns la scrisorile „mezinului” familiei. Erik, la cei opt ani ai lui, nu se aștepta să audă nimic drăguț. Fratele lui scrisese: „Ce îmi place la fratele meu Erik este că nu-i e teamă de nimic.” Mia notase: „Ce îmi place la fratele meu Erik este că vorbește cu toată lumea!” Lisa scrisese: „Ce îmi place la fratele meu Erik este că se urcă în pomi mai sus decât toți!”

Am simțit că mă trage cineva, ușor, de mânecă, apoi o palmă micuță se făcu căuș lângă urechea mea și Erik îmi șopti: „I-auzi, mami… n-am știut că mă plac!”

În perioadele cele mai grele, imaginația și inventivitatea ne-au oferit cele mai frumoase clipe. Sunt acum din nou pe picioarele mele din punct de vedere financiar și, între timp, am petrecut multe Crăciunuri minunate cu sumedenie de daruri în jurul bradului… dar când ne întreabă cineva care Crăciun ne-a plăcut cel mai mult, cu toții ne gândim la acela.

DAMIAN ANFILE: „Povestea Crăciunului: e păcat la Dumnezeu să fie cineva ...