Cum să avem mai multă inspirație

 

Predică la sărbătoarea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos - Părintele Placide Deseille

 

Predică la sărbătoarea

Botezului Domnului nostru Iisus Hristos[1]

 

 

            În economia anului liturgic, sărbătoarea Botezului Domnului este cel puțin la fel de importantă ca sărbătoarea Crăciunului. Și vedem aceasta în primul rând din însăși structura liturgică a acestei sărbători. Ea este precedată de un ajun în care se slujesc ceasurile împărătești, la care ascultăm deja anumiți psalmi, anumite texte ale Vechiului Testament care reiau temele fundamentale ale sărbătorii. Apoi, urmează privegherea, asemănătoare aceleia a Crăciunului.

            La Crăciun, Domnul coboară printre noi, însă o face aproape în taină, arătându-se doar Fecioarei Maria, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, lui Iosif, păstorilor și magilor veniți din Răsărit, în mod discret însă, aproape tăinuit. Numai doi evangheliști, Sfinții Matei și Luca, au cules direct de la cei apropiați lor mărturii referitoare la primele luni, la primii ani din viața Mântuitorului Hristos.

            Astăzi însă are loc manifestarea, arătarea oficială, am putea spune, a lui Hristos. El este cu adevărat Mântuitorul Care vine în mijlocul nostru și Se arată pe deplin poporului Său. Un rol cu totul special îl are în cadrul acestei manifestări un personaj aparte, Sfântul Ioan Botezătorul. El apare în toate textele care ne vorbesc despre Botezul lui Hristos, iar Biserica îi prăznuiește soborul a doua zi după sărbătoarea Bobotezei, în strânsă legătură cu aceasta. Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare dintre proroci, deoarece în vreme ce ceilalți proroci au vestit că Mântuitorul Hristos avea să vină, că Mesia urma să vină, Sfântul Ioan Botezătorul vestește că Mesia a venit și că este prezent printre oameni. El este cel care ni-L arată, ni-L desemnează și care este chemat să-L boteze. Iar minunatele texte din slujbele liturgice ale sărbătorii de astăzi exprimă sentimentele pe care le trăiește Sfântul Ioan Botezătorul în această calitate, smerenia și fiorul de adorare care îl cuprinde în întregime.

            Hristos vine așadar pentru a fi botezat de Sfântul Ioan. El se manifestă apropiindu-se de Ioan ca un păcătos asemenea altor păcătoși, arătând prin aceasta că a luat asupra Sa păcatul nostru, că a luat asupra sa păcatul lumii. Nu că ar fi săvârșit El vreodată cât de mic păcat personal, ci că a luat asupra Sa, în mod real, păcatul lumii. Și-a asumat umanitatea noastră în starea ei de păcătoșenie și pentru a ne arăta aceasta El vine astăzi pentru a primi Botezul din mâinile lui Ioan. În acest sens vine, după cum El Însuși o spune, pentru „ plini toată dreptatea”.

            Botezul lui Hristos capătă o semnificație cu totul deosebită, deoarece prin acest gest simbolic, de cufundare în apă și de ieșire din ea, Mântuitorul Își vestește deja moartea și Învierea din morți. El ia asupra Sa păcatul lumii, se afundă în apă, iar la contactul cu trupul Său dătător de viață, această apă încetează a mai fi distrugătoare ca potop, și se transformă în râurile raiului, în izvor dătător de viață și de binefaceri pentru toți cei care se vor cufunda apoi în ea pentru Sfântul Botez.

            Da, prin Botezul Său în apa Iordanului, Mântuitorul Hristos a instaurat taina sacramentală a Botezului ca semn profetic al morții și al Învierii Sale personale și, în același timp, ca taină a participării noastre la acestea, la moartea și la Învierea Sa.

            Se cuvine să remarcăm faptul că în această scenă a Botezului sunt prezentate numeroase imagini și figuri din Vechiul Testament. Mai întâi, avem râul Iordan; de asemenea, avem vocea Tatălui, deja prezentă în însăși lucrarea creației, vocea Tatălui care pronunță cuvintele creatoare: „Să fie cutare sau cutare lucru”, în cele șase zile ale creației și care astăzi proclamă creația cea nouă în Persoana Fiului Său Cel iubit. Îl vedem pe Sfântul Duh Care apare sub forma unui porumbel, ceea ce ne trimite din nou cu gândul la primele zile ale creației, deoarece, pe când Tatăl crea lumea cu Cuvântul, Duhul Sfânt era acolo. Cartea Facerii ne spune că „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Facere 1, 2). Și la sărbătoarea de astăzi, Duhul lui Dumnezeu Se poartă deasupra apelor Iordanului în chip de porumbel, pentru a ne arăta că se împlinește o nouă creație, prin cuvântul Tatălui și cu puterea Duhului Sfânt.

            Faptul că Duhul Sfânt Se arată sub forma unui porumbel ne trimite la un alt pasaj din Vechiul Testament, referitor la potop, mai precis la sfârșitul lui, când are loc revenirea milostivirii divine, iertarea lui Dumnezeu manifestându-se prin porumbelul trimis de Noe care se întoarce la arcă cu o ramură verde de măslin în cioc (Facerea 8, 11). Porumbelul reprezintă semnul care se coboară din cer, deasupra apelor Iordanului și se oprește deasupra lui Hristos în momentul Botezului arată că tot potopul păcatului a luat sfârșit în potențialitate, că prin Hristos, prin moartea și prin Învierea Sa, păcatul va fi biruit, că prin și în Hristos, Tatăl îi oferă omenirii iertarea.

            Da, faptul că Duhul Sfânt Se manifestă astfel în chip de porumbel nu este deloc lipsit de semnificație, evocând aceste numeroase aspecte.

            Cufundarea Mântuitorului în apele Iordanului și ieșirea sa din apă ne trimite cu gândul la traversarea Mării Roșii de poporul lui Israel, eliberat din robia faraonului, simbol al faraonului cel spiritual care este diavolul. Prin această traversare a Mării Roșii, Israel se eliberează din robie, așa cum și noi, creștinii, ne eliberăm prin Botez din robia diavolului, pentru a pătrunde în libertatea de fii ai lui Dumnezeu. Însă după traversarea Mării Roșii, Israel a trebuit să traverseze și deșertul. Și Hristos va trăi aceasta, fiind dus peste câteva zile, de Duhul în pustie pentru a-l înfrunta pe diavol, pentru a se lupta cu el față către față timp de patruzeci de zile, număr ce face trimitere la cei patruzeci de ani petrecuți de poporul lui Israel în deșert. Iar pentru noi, cele patruzeci de zile de post care se apropie fac referire la cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitorul Hristos în pustie.

            Botezul lui Hristos în apa Iordanului ne amintește și de trecerea Iordanului de către poporul lui Israel, la încheierea celor patruzeci de ani de pribegie în deșert, sub conducerea lui Iosua, al cărui nume este identic cu cel a lui Iisus, reprezentând doar o transcriere diferită a acestuia. Iosua conduce poporul prin Iordanul care se desparte în două lăsându-l să-l traverseze ca pe uscat, așa cum se întâmplase și cu Marea Roșie, însă de data aceasta îl conducere spre Pământul făgăduinței. La fel și Hristos, prin Botezul Său, ne face să intrăm împreună cu El, pe urmele Lui și „în El” în adevăratul Pământ al făgăduinței care este cerul; or, în scena Botezului Domnului vedem cerurile deschise, iar faptul că ele se deschid este extrem de semnificativ. Acest lucru ne arată că acum putem, datorită lui Hristos, adevăratul nostru Mesia, adevăratul nostru Iosua, să intrăm în adevăratul Pământ al făgăduinței care este Împărăția cerurilor, în care pătrundem deja prin intermediul Botezului, a cărui taină ar trebui să o retrăim pe parcursul întregii noastre vieți creștine, în așteptarea revelării vieții noastre cerești de dincolo. Sfântul Nicolae Cabasila, mare autor ortodox din veacul al XIV-lea, insista în mod deosebit asupra folosului duhovnicesc pe care îl pot avea creștinii citind și meditând asupra textelor de la slujba Botezului, deoarece ele ne arată ce suntem și, în același timp, ce trebuie să devenim. Ele ne revelează ce am devenit deja în mod definitiv și ceea ce trebuie să devenim în mod tot mai real, într-o plinătate tot mai mare, pe parcursul întregii noastre vieți de creștini.

            Această sărbătoare a Botezului Domnului ne invită deci să medităm asupra propriului nostru botez, asupra acestui imens dar primit de la Dumnezeu Care a făcut din noi fii ai lui Dumnezeu, Care ne-a altoit pe Hristos cel Înviat, pe Trupul Său proslăvit Care a sfințit apele și Care revarsă acum asupra noastră, în toate zilele vieții noastre, izvoare de har, deoarece tot harul și toată participarea noastră la viața cea dumnezeiască ne vin prin sfânta și proslăvita omenitate a lui Hristos.

            Toate aceste aspecte ne sunt revelate de acest praznic al Bobotezei și de toate aceste minunate texte liturgice, atât de frumoase și bogate în semnificații la care ar trebui să medităm mai mult. Și atunci Tatăl Se va putea apleca asupra noastre pentru a ne spune: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit”. Fiecare dintre noi trebuie să devină, în Fiul cel Unul Născut, fiu adoptiv al tatălui, nu într-un mod juridic și exterior, ci în chip profund real, devenind cu adevărat părtaș la viața Sa cea dumnezeiască.

            Să ne ajută bunul Dumnezeu ca acest lucru să se împlinească cu adevărat în fiecare dintre noi, tot mai mult și în toate zilele vieții noastre, prin conlucrarea noastră cu harul primit la Botez. Spre slava Tatălui, prin Fiul Său Cel Unul Născut și în Duhul Sfânt, Dumnezeu Cel unul, Căruia I se cuvinte toată slava, în vecii vecilor. Amin[2].

---

[1] Rostită la Mănăstirea „Sfântul Antonie cel Mare” din Vercors, la 6 ianuarie 2009.

[2] Părintele Placide Deseille, Cununa binecuvântată a anului creștin. Predici la Duminicile și sărbătorile anului liturgic, Traducere din limba franceză și introducere de Felicia Dumas, Doxologia, Iași, 2015, pp. 273-278. Cartea se poate cumpăra de aici: https://edituradoxologia.ro/cununa-binecuvantata-anului-crestin.

Botezul lui Iisus - Ion Bria

 

Botezul lui Iisus

 

 

            Toate Evangheliile pun la începutul misiunii lui Iisus același eveniment: botezul în Iordan, când Duhul Sfânt coboară asupra Sa în chip de porumbel (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 8-11; Luca 3, 21-23; Ioan 1, 29-34). Duhul a coborât și a rămas peste Iisus, Care a fost astfel conformat și proclamat Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1, 32-24). Deși n-a avut păcat (Ioan 8, 46), Iisus a acceptat să-Și inaugureze misiunea Sa cu botezul în Iordan de la Ioan (Matei 3, 13-17), aceasta atât pentru a împlini o rânduială sacră (Matei 21, 25), cât și ca semn anticipat al jertfei Sale. De acum înainte Iisus este pregătit să ia asupra Sa păcatul lumii.

            Iisus vine la Iordan atras de Ioan, profetul care face legătura între Vechiul și Noul Testament. Poporul vedea în Ioan pe profetul Ilie care anunța venirea lui Mesia (Matei 11, 14). El era vocea care striga în pustie: „Pregătiți calea Domnului” (Matei 3, 3). Iisus, vorbind mulțimilor despre Ioan (Matei 11, 7-11), a recunoscut că acesta a venit în „calea dreptății”, convertind vameșii și prostituatele (Matei 21, 32).

            Ioan Botezătorul predica în „deșertul Iudeii” (Matei 3, 1), lângă Marea Moartă, nu departe de Qumran, unde se afla comunitatea esenienilor. Propovăduia convertirea, dar fără intenția de a întemeia o sectă (Luca 3, 7-14), și practica un singur botez, cel cu apă, ca pregătire pentru Mesia și ca anticipare a botezului creștin cu Duh Sfânt (Luca 3, 3, 16). El este cel ce recunoaște în Iisus pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1, 34), punându-L în legătură directă cu profețiile Vechiul Testament: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29, 36). totuși, fiind în închisoare, Ioan vrea o confirmare a credinței sale și trimite doi ucenici să întrebe dacă El este „Cel ce va veni”.

            Evanghelistul Luca dă unele indicații cronologice foarte exacte, numind autoritățile politice și religioase din vremea misiunii lui Ioan Botezătorul: „În al cincisprezecelea an (septembrie 27-Octombrie 28), al domniei Împăratului Tiberiu, pe când Pilat din Pont era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh la Ituriei și al ținutului Trahoniei, iar Lisanias, tetrarh al Abileniei, în zilele arhiereilor Anna și Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie” (Luca 3, 1-2). Ținând seama că Tiberiu i-a urmat lui August ca împărat al Romei, după anul 14 d. Hr., că Irod Tetrarhul era Irod Antipa, care a domnit peste Galileea și Pereea între anii 4-39 d.Hr., și că Filip Tetrarhul a domnit peste regiunile din nord ale Palestinei între anii 4-34 d.Hr., epoca despre care vorbește Luca se poate fixa în jurul anului 28 d.Hr.

            Ioan propovăduia poporul „Vestea cea bună” (Luca 3, 18), practicând botezul pocăinței cu apă, spre iertarea păcatelor. Botezul cu apă este un rit simbolic de purificare a păcătoșilor. Venind din Nazaret la Iordan, Iisus acceptă să fie botezat de Ioan (Marcu 1, 9-11) ca să arate că asumă pe deplin condiția umanității păcătoase, cu toate că El va zice: „Cine dintre voi Mă vă acuza de păcat?” (Ioan 8, 46).

            Una dintre măsurile lui Ioan a fost aceea de a cere mulțimilor care veneau la el, credincioși evrei, vameși și ostași, să facă fapte vrednice de pocăință. „Bărbat drept și sfânt” (Marcu 6, 20), mare ascet și practicant al Legii, Ioan nu cerea altceva decât: „Nu faceți nimic mai mult peste ce vă este rândui” (Luca 3, 13), cu toate că, din propria experiență, își dădea seama de severitatea Legii. El a denunțat deschis ceea ce era contrar Legii, având curajul să-i spună lui Irod: „Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). Faptul acesta, la instigarea Irodiadei, femeia lui Filip, fratele lui Irod, i-a adus moartea prin tăierea capului (Marcu 6, 17-29).

            Iisus este în mod constat confundat cu unul dintre proorocii cunoscuți: Ilie, Ioan sau Ieremia (Matei 16, 14; Luca 9, 8). De unde, părerea greșită că Ioan și Iisus nu ar fi două persoana deosebite. Irod credea că Acesta este Ioan Botezătorul care s-a sculat din morți și de aceea se fac minuni. Dar Ioan însuși face o distincție clară între rolul său și misiunea lui Iisus; el nu a făcut decât pregătirea poporului pentru primirea lui Iisus, cu Care se afla doar într-o intimitate aparte, socotindu-se „prietenul Mirelui”: „Şi s-a iscat o neînţelegere între ucenicii lui Ioan şi un iudeu, asupra curăţirii. Şi au venit la Ioan şi i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, şi despre Care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi se duc la El. Ioan a răspuns şi a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. Şi ce a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni. Cel ce a primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat. Căci cel pe care l-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna Lui. Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3, 25-36).

            Botezul este unul din marile momente ale vieții lui Iisus. Cu trupul în apă, cu Duhul Sfânt pogorât peste El, cu glasul de tunet al Tatălui, Iisus confirma că este Unul din Treime, așa cum revelează Tatăl: „Acesta este Fiul Meu cel iubit”. El lasă să se înțeleagă că „epifania” Treimii, din care El Însuși face parte, trebuie pusă în legătură cu „teofania” din Vechiul Testament, la care sunt martori profeții. Într-adevăr, Moise făcuse experiența îngerului Domnului care i s-a arătat în rugul arzând fără să se mistuie pe Muntele Sinai (Ieșire 3, 2; Deuteronom 33, 16; Fapte 7, 30, 35). Prin urmare, îngerul Domnului din experiența teofanică a profeților, înainte de întrupare, este unul și același cu Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Experiența teofanică și cea ipostatică au în centrul lor aceeași persoană divină. Noul Testament și Biserica de mai târziu au dat o mare valoare experiențelor teofanice ale profeților, deoarece aceștia au văzut și au auzit nemijlocit slava lui Dumnezeu (gr. dóxa tou Theou), manifestarea Sa personală. Acesta este „ca o făclie ce strălucește în întuneric până când va străluci ziua și luceafărul va răsări în inimile noastre” (II Petru 1, 19). Din cauza aceasta, Grigorie de Nyssa nu va ezita să propună creștinilor, ca model de perfecțiune în sfințenie, Viața lui Moise.

            După Botezul în Iordan, Iisus renunța la meseria de tâmplar și părăsește satul de origine, mergând în Galileea, unde se pregătește intens pentru apropiata Sa misiune. Evangheliști sinoptici sunt de acord că Iisus și-a început slujirea după ce Ioan Botezătorul a fost aruncat în închisoare și că cea mai mare parte din activitatea Sa publică a desfășurat-o în Galileea (Matei 4, 12; Marcu 1, 39; Luca 4, 14). Luca vorbește de călătoria lui Iisus în Samaria (Luca 9, 52-53), provincie din centrul Palestinei, între Iudeea și Galileea, ai căror locuitori erau într-o aprigă dispută cu iudeii, iar Ioan relatează pe larg convorbirea lui Iisus cu femeia samarineancă, lângă fântâna lui Iacov (Ioan 4). Evanghelistul Matei menționează predicile lui Iisus în Iudeea, la est de Iordan (Matei 19, 1) și în Pereea, precum și numeroasele Sale călătorii la Ierusalim. Faptul acesta nu este exclus, deoarece Iisus „străbătea toate cetățile și satele” (Matei 9, 35); a călătorit în regiunea lacului Ghenizaret, în Capernaum (Matei 14, 34), în regiunea Gadara (Matei 8, 28). ajungând în orașele feniciene din nor, Tir și Sidon 9Matei 15, 21) și până în Cezareea lui Filip (Matei 4, 12-13).

            Din cauza persecutării lui Ioan Botezătorul, Iisus a părăsit Nazaretul și s-a stabilit în Capernaum (Marcu 2, 1), o localitate lângă lacul Galileii, în ținuturile Zabulon și Neftali (Matei 4, 12-13).

            După experiența botezului în Iordan, Duhul Sfânt, Același Duh Care a rămas peste El și L-a confirmat Îl conduce în deșert, ca să fie supus tentațiilor diavolului. În deșert, Iisus petrece, în post și rugăciune, patruzeci de zile și patruzeci de nopți, deci același timp pe care Moise l-a petrecut pe munte 9Ieșire 24, 18). Parte din pregătirea Sa pentru misiune, Iisus avea să facă față unei puternice împotriviri din partea spiritului ostil lui Dumnezeu, diavolul. În pustie, Iisus este supus la grele ispitiri (Matei 4, 11) pentru a fi întors de la calea pe care pornise. Dar El refuză tentațiile diavolului într-un mod de neclintit, cu răspunsuri luate din Vechiul Testament (Deuteronom 8, 3; 6, 16; 13). Desigur, timpul de retragere a fost dedicat postului și, mai ales, rugăciunii. Postul era o practică religioasă a iudeilor, respectată chiar de farisei, și însoțea rugăciunea, pe care El a considerat-o drept cea mai importantă pregătire pentru misiunea Sa. Iisus a dus o viață de continuă rugăciune. De mic copil, a participat la slujbele de la sinagogă, unde S-a rugat și a cântat psalmi (Luca 4, 15-16). Nu numai că S-a rugat în toate momentele decisive din viața Sa și în toate felurile, ci i-a îndemnat și pe ucenicii Săi să se roage, compunând pentru ei texte de rugăciune (Luca 11, 1-14)[1].

---

[1] Ion Bria, Iisus Hristos, ed. Enciclopedică, București, 1992, pp. 36-39.

Hrab Alexandru: Acatistul Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros (4 ...

Hrab Alexandru: Acatistul Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros (4 ...:   Acatistul Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros (4 Ianuarie) Tropar Bine ai plăcut lui Dumnezeu, Cuvioase Nichifor, mult pătimitorule, care...

Hrab Alexandru: Cuviosul Nichifor cel Lepros, mare rugător în vrem...

Hrab Alexandru: Cuviosul Nichifor cel Lepros, mare rugător în vrem...:   .... În continuare, voi prezenta câteva elemente esențiale din viața acestui sfânt grabnic ajutător mai ales în vremurile grele ale aceste...