Sfântul Ignatie Teoforul și tăierea porcilor

„Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sânt măcinat de dinţii fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos”

Sfântul Ignatie Teoforul

Sfântul Ignatie Teoforul și tăierea porcilor

Hrab Alexandru

Ne apropiem cu pași repezi de marele praznic al Nașterii Domnului. Televiziunile și presa din țara noastră ne ademenesc cu tot felul de programe și filme de „Sărbătoare” care mai de care să ne țină în fața televizorului sau a calculatorului atunci când citim presa pe internet. Să nu mai vorbim de cluburi care organizează tot felul de petreceri, unde ne simțim bine numai de Micul Prunc născut în ieslea din Betleem nu ne amintim.

Dar mai înainte de data 25 decembrie, presa vuiește de un alt mare eveniment în România, tăierea porcului de Ignat sau pomana porcului. A nu știți data? Ba da, v-ați prins! Este 20 decembrie când Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Ierarh Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei, sfânt mucenic. Din păcate ca membrii ai Bisericii Ortodoxe în loc să-i aducem cinstire Sfântul Ignatie, îl cinstim pe porc. Toate acestea poate și din cauză că nu-i știm viața și faptele mărețe ale acestui Sfânt martir.

Este adevărat că informaţiile pe care le avem despre Sfântul Ignatie al Antiohiei sunt foarte puţine. Se crede că ar fi fost al treilea episcop al Antiohiei dacă primul ar fi fost Sfântul Petru sau al doilea dacă primul era Evod. După unii autori poartă numele de Teofor fiindcă ar fi fost acel copil luat în braţe de Mântuitorul Iisus Hristos „Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis:Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine”(Marcu 9, 36-37), ori că la moartea lui când i-a fost despicată inima în două ar fi apărut în ea cu litere de aur Iisus Hristos, sau pentru harul pe care îl purta de la Dumnezeu, aşa cum se semna şi în scrierile sale. Cele mai multe informaţi le găsim în epistolele sale, şapte la număr (Efeseni, Magnezieni, Tralieni, Romani, Filadelfieni, Smirneni şi una către Policarp, Episcopul Bisericii din Smirna) pe care le-a scris în drumul său spre Roma, către locul martiriu.

Au scris despre această personalitate Irineu (Adv. haer.,V, 28, 4), Origen (Despre rugăciune, 20; Comentariu la Cântarea Cântărilor, Introducere; Comentariu la Luca, Omilia VI, 3), Eusebiu (I. B., III, 36), Ieronim (De vir. ill., 16); Sfântul Atanasie cel Mare şi Sfântul Vasilie citează din Epistola sa către Efeseni, iar Sfântul Ioan Gură de Aur îl engomiază într-o cuvântare^[1].

Sfântul Ignatie al Antiohiei este una din figurile măreţe ale Bisericii creştine primare. El face parte din grupul Părinţilor Apostolici, deci al acelor Părinţi bisericeşti care au fost ucenici direcţi ai Sfinţilor Apostoli sau pe care tradiţia bisericească îi recunoaşte ca atare şi care au redat în scrierile lor cu fidelitatea învăţătura primită de la Sfinţii Apostoli^[2]. Este primul Părinte şi Învăţător al Bisericii, aşa cum este şi primul mare teolog după Apostoli^[3].

Aşa cum remarca şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „dacă, deci, prilejul ne îndeamnă la istorisirea faptelor drepte ale fericitului acestuia, mintea se tulbură şi se află încurcată, neştiind ce să povestească în primul, în al doilea sau în al treilea rând: şi mulţimea laudelor cuvenite izvorăsc de pretutindeni. Şi acelaşi lucru îl pătimim ca şi când ar întra cineva într-o grădină şi, văzând acolo mulţi trandafiri, multe rozarii, pajişti cu vioarele şi atât de mulţi crini şi multe alte flori de primăvară, diverse şi felurite, nu ştie pe care să o privească mai întâi, privirile fiindu-i atrase de fiecare cele văzute. Tot aşa şi noi, intrând în grădina duhovnicească a faptelor Sfântului Ignatie, văzând nu doar flori primăvăratice, ci contemplând însuşi rodul felurit şi divers al Duhului Sfânt, ne tulburăm şi suntem în încurcătură, neştiind unde să ne odihnim mai întâi mintea, fiecare din cele văzute distrăgând privirea de la cele din preajma lor şi atrăgând ochiul sufletului către contemplarea propriei vrednicii.”^[4] Pentru că adevărul, caracterul direct şi siguranţa cuvintelor sale dau impresia unui bărbat într-adevăr apostolic^[5].

Sfântul Ignatie a încercat să pună o bază în vremea sa, pentru religia întemeiată de Mântuitorul Hristos. El va reuşi să îmbogăţească terminologia creştină cu unele cuvinte din limbajul contemporan lui, din mediul iudaic, gnostic, elen, care vor fi îmbogăţit lumea creştină. Pe bună dreptate a primit numele de teolog pentru că prin el Biserica face un pas înainte spre fundamentarea teologică a mersului ei şi nu mai abordează problemele ei ocazional şi practic, ci mai ales teologic.^[6] Aşa cum remarca şi Sfântul Ioan Gură de Aur, harul Sfântului Duh a adus multe roade pentru Sfântul Ignatie deoarece a vorbit în scrierile sale si a adus mărturie despre Sfânta Treime, despre Mântuitorul Iisus Hristos pe care îl considera una cu Tatăl, om adevărat şi Dumnezeu adevărat, despre Sfânta Fecioară Maria, pe care o considera Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu. A vorbit foarte mult şi foarte frumos despre Ierarhia Sacramentală în Biserică, (episcop, preot şi diacon), considera că fără episcop nu există Biserică şi tot odată îndemna la supunere faţă de aceasta. A vorbit despre Sfintele Teine, mai precis despre trei dintre ele: botez, euharistie şi mărturisirea păcatelor. Cu referire la Euharistie atrage din nou atenţia că săvârşitorul ei este episcopul.

Astfel teologia Sfântului Ignatie are amprenta unei mari opere, este autentică şi a devenit gândire, etos şi Tradiţie a Bisericii, pentru că este pastorală, constituie expresia şi continuare a Tradiţiei apostolice şi a fost creată prin îndrumarea Sfântului Duh^[7].

Despre martiriul său se ştie că a avut loc în vremea Împăratului Traian, fie din cauza unei persecuţi scurte asupra Biserici Creştine, fie în urma războiului câştigat de Împăratul Traian cu Dacii. Se crede că a trecut spre veşnicie ca martir în anul 107 la Roma. Pe drumul de la Antiohia către Roma a fost păzit de zece soldaţi pe care îi numea leoparzi, el se purta foarte bine cu ei, iar ei foarte rău, „din in Siria până la Roma, mă lupt cu fiarele pe uscat şi pe apă, ziua şi noaptea, legat de zece leoparzi, adică o grupă de ostaşi care se fac şi mai răutăcioşi când primesc răsplăţi^[8]”. A avut o dragoste pentru Hristos şi pentru moartea martirică încât le scrie romanilor: „mă tem, însă, ca dragostea voastră să nu-mi facă nedreptate; că vouă că este uşor să faceţi ce voiţi; dar mie îmi este greu să dobândesc pe Dumnezeu, dacă voi nu mă veţi cruţa”^[9]. Aşa cum cu mai multă tărie le cere acest lucru şi prin cuvintele „scriu tuturor Bisericilor şi le poruncesc tuturora, că eu de bună voie mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă împiedicaţi. Vă rog să nu-mi arătaţi o bunăvoinţă nepotrivită. Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sânt măcinat de dinţii fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos”^[10]. Ajuns la Roma este aruncat fiarelor sălbatice unde îţi încredinţează sufletul în mâinile lui Hristos pe care l-a slujit o viaţă întreagă.

Încercând în câteva cuvinte să prezentăm viața acestui om măreț, ne punem întrebarea să ne punem întrebarea dacă se mai cade să tăiem porcii în ziua de prăznuire a acestui Sfânt? Se cuvine să reamintim că în Biserica Ortodoxă este sărbătorit la 20 decembrie şi în 29 ianuarie când se sărbătoreşte aducerea moaştelor sale de la Roma la Antiohia, și să amintim că în Biserica Catolică prăznuirea lui se face la 1 februarie.

Datori suntem cu toți să ne încredințăm Sfântului Ignatie ca el să ne poarte în rugăciunile sale către Dumnezeu, să-i cercetăm opera, pentru că prin ceea ce a scris, noi putem să descoperim un model autentic, de urmare a lui Hristos.

Bibliografie

1. ***Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte TEOCTIST Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu aprobarea Sfântului Sinod, ed. IBMBOR, București, 2006.
2. ***Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. I Scrierile Părinților Apostolici, traducere note și indici de Pr. D. Fecioru, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1979.
3. Ioan, Gură de Aur, Sfântul, Întru lauda Sfinţilor Mucenici, traducere din limba greacă, studiu introductiv şi note de Petka Grigoriu, ed. Ars Longa, 2007.
4. Papadopulos, Prof. dr. Stylianos, G., Patrologie, vol. I, traducere de Lector dr. Adrian Marinescu, ed. Bizantină, Bucureşti, 2006.
5. Voicu, Arhid. prof. dr. Constantin, Studii de teologie patristică, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004.

---

[1] Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. I Scrierile Părinților Apostolici, traducere note și indici de Pr. D. Fecioru, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1979, p. 147.

[2] Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, Studii de teologie patristică, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004, p. 24.

[3] Prof. Dr. Stylianos G. Papadopulos, Patrologie, vol. I, traducere de Lector dr. Adrian Marinescu, ed. Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 168.

[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, Întru lauda Sfinţilor Mucenici, traducere din limba greacă, studiu introductiv şi note de Petka Grigoriu, ed. Ars Longa, 2007, Iaşi, p.133.

[5] Prof. Dr. Stylianos G. Papadopulos, op. Cit., p. 168.

[6] Idem, p. 168.

[7] Ibidem, p. 169.

[8] Sfântul Ignatie, „Epistola către Romani”, V, 1, în Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. I, …p. 176.

[9] Idem, I, 2 p. 174.

[10] Idem, IV, 1 p. 175.

loading..

Concursul Biserica Mea

Concursul Biserica Mea

            Parohia Ortodoxă cu Hramul Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, din localitatea Satchinez, Protopopiaul Sânnicolau Mare, Arhiepiscopia Timişoarei, Mitropolia Banatului, a organizat concursul „Biserica Mea” sub îndrumarea studentului teolog Hrab Alexandru, cu sprijinul părintelui Rusandu Alexandru şi a corului parohiei.

            Concursul s-a desfăşurat  în perioada 28.05.2012-17.06.2012 şi a cuprins o secţiune artistică, ce a constat din construirea unei bisericuţe în miniatură (din carton, lemn, plastic, hârtie, etc.)

            La acest concurs s-au înscris 9 copii cu vârstele cuprinse între 7 şi 16 ani din Parohia Ortodoxă Satchinez.

            Cele mai frumoase bisericuţe au fost premiate în data de 17.06.2012 după terminarea Sfintei Liturghii şi în urma jurizării. Juriul a fost format din părintele paroh Rusandu Alexandru, membrii ai corului şi enoriaşi ai parohiei.

De asemenea au fost premiaţi copii, cu premiul Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir,  care au avut  merite deosebite în cadrul programului Hristos Împărtăşit copiilor. Premiile constând în diplome şi cărţi cu caracter religios.

            Cu această ocazie şi-au primit premiile şi cele două eleve care au participat la Concursul Şcoala mea al Patriarhiei Române: Sarkozi Diana(III-Secţiunea Multimedia) şi Paul Monica(II-Secţiunea artistică).

Cei trei premianţi la concursul Biserica mea sunt:

1.      Trandafir Alin, Premiul I -clasa a III-a;

2.      Tand Sorana,    Premiul II -clasa a V-a;

3.      Maioş Oana,     Premiul III-clasa a III-a;

Mulţumim pe această cale tuturor celor care au participat, tuturor celor care au fost alături de noi şi care ne-au sprijinit, părinţilor care ne-au înţeles şi membrilor juriului!

A se vedea informația și la:

 http://www.ziarullumina.ro/articole;1992;0;73018;0;Concursul-Biserica-mea-in-Parohia-Satchinez.html

 http://www.basilica.ro/stiri/concursul_ibiserica_meai_in_parohia_satchinez_6928.html

Sfanta Liturghie în amintirea Parintelui Teofil Paraian-2012

     Fragmente din Sfânta Liturghie în amintirea Parintelui Teofil Părăian-2012. Sfânta Liturghie a avut loc în catedrala din Timișoara și a fost oficiată de Ps Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și de PS Sofian Brașoveanul, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

Prohodul Domnului 2012-Parohia Ortodoxă Satchinez

      Fragmente din Slujba Prohodului Domnului din Parohia Ortodoxă Satchinez, Protopopiatul Sânnicolaul Mare.

Botezul Domnului în Evanghelia după Marcu - Adrian Agachi

 

Botezul Domnului în Evanghelia după Marcu

Adrian Agachi

 

Botezul Domnului este unul dintre cele mai importante momente ale activităţii Sale mântuitoare. Fiecare dintre cei patru Evanghelişti ne-a oferit o relatare cu privire la acest aspect şi, în fiecare din textele respective, descoperim amănunte importante din punct de vedere teologic.

Deşi reprezintă în continuare o problemă dificil de rezolvat, pentru unii cercetători motivele pentru care Domnul a ales să Se boteze, cu toate că nu avea nici un păcat, sunt destul de clare. Cum privesc însă acest eveniment cei patru Evanghelişti?

Ieşirea Domnului din apă şi pogorârea Duhului

Mărturia Sfinţilor Evanghelişti este cea mai importantă pentru că ei au fost fie cei mai apropiaţi ca timp de perioada respectivă (Matei, Marcu, Luca), fie chiar martori oculari ai evenimentului botezării Domnului (Ioan). Având în vedere că majoritatea cercetătorilor consideră Evanghelia după Marcu drept cea mai veche dintre toate cele patru, am decis să alegem varianta cronologică pentru prezentarea textelor care conţin relatări despre Botezul Domnului. "Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi S-a botezat în Iordan de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit" (Mc. 1:9-11). Deşi la prima vedere textul pare destul de sărac în detalii, el cuprinde o serie de amănunte importante. Modalitatea botezării Domnului pare a fi fost cea prin afundare, având în vedere că botezul administrat de Sfântul Ioan păstra influenţe iudaice din acest punct de vedere. Un alt amănunt esenţial apare în versetul 10, acolo unde ni se spune că Iisus a ieşit din apă, iar Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Sa. Desigur, această ridicare, completată de o coborâre, are un anumit sens şi a fost remarcată de Sfinţii Părinţi. Hristos sfinţeşte firea umană ridicând-o în sânul Sfintei Treimi, iar Duhul Sfânt se pogoară pentru a întemeia Biserica şi a îmbogăţi spiritual noua comunitate. Aici, această ridicare a Domnului şi pogorâre a Duhului au un caracter profetic. Cunoaştem faptul că Biserica urma să fie întemeiată la Cincizecime, iar urcarea firii umane în Sfânta Treime s-a petrecut odată cu Înălţarea Domnului. În altă ordine de idei, pogorârea Duhului sub forma unui porumbel aminteşte, în opinia cercetătorului american Everett Ferguson, de momentul anterior creaţiei din Cartea Facerii. În capitolul 1:2 al Facerii citim că Duhul Sfânt se purta pe deasupra apelor. Verbul din limba greacă folosit aici are inclusiv sensul de reprezentare a zborului unei păsări. Un alt moment din Vechiul Testament al cărui ecou îl regăsim aici este cel al trimiterii unui porumbel de către Noe pentru a observa dacă pământul era uscat după desfăşurarea potopului (Fac. 8:8-11).

Psalmul 2 şi Proorocia lui Isaia

În cursul versetului 11, regăsim două trimiteri la Psalmul 2, respectiv Proorocia lui Isaia. În primul dintre aceste texte este precizat: "Domnul a zis către Mine: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut!" (Ps. 2:7). Aici, doar o parte din acest verset este citat în Evanghelia după Marcu. Dumnezeu-Tatăl Îl identifică pe Hristos ca fiind nu doar un simplu om, ci Însuşi Fiul Său. Al doilea text care aparţine Proorociei lui Isaia cuprinde informaţii cu privire la pogorârea Duhului Sfânt: "Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea" (Is. 42:1). Comentând aceste alegeri, Everett Ferguson afirmă: "Combinaţia psalmului 2:7 cu Isaia 42:1 trimite la faptul că Iisus este atât Regele mesianic, cât şi Servitorul care trebuie să pătimească. Iisus primeşte astfel, la Botez, atât Duhul Sfânt, cât şi confirmarea filiaţiei Sale. Aceste două idei, desigur, într-un sens mult diminuat, erau esenţiale în cadrul Botezului creştin: primirea darului Duhului Sfânt şi încorporarea sau adoptarea ca "fiu al lui Dumnezeu" (Baptism in the Early Church..., p. 101). Observăm prin medierea acestui comentariu că, în cursul botezării Sale, Hristos îşi manifestă toate cele trei funcţii esenţiale: Împărat, Profet, Învăţător. El profeţeşte extinderea Botezului şi necesitatea sa pentru intrarea în comunitatea creştină, anticipând astfel şi învăţătura esenţială despre conţinutul actului baptismal, dar şi propriile Patimi (la care se va referi ca la un Botez - vezi Mc. 10:38). De asemenea, Iisus Se revelează ca Fiu al lui Dumnezeu şi Împărat, dar şi ca Servitor, şi Pătimitor în egală măsură.

Diferenţa dintre Botez şi viziune

Protestantismul modern, în special cel influenţat de exegeza lui Bultmann, a trasat o diferenţiere între momentul Botezului Domnului şi cel al viziunii pogorârii Sfântului Duh asupra Sa. Bultmann însuşi a afirmat că recunoaşte Botezul Domnului drept un fapt istoric real, dar consideră o simplă legendă pogorârea Sfântului Duh sub forma unui porumbel. S-a ajuns destul de repede la situaţia în care momentul pogorârii Duhului Sfânt a fost interpretat drept o simplă intrare într-o stare cataleptică a Domnului (mai multe informaţii la Richard E. DeMaris, "Possesion, Good and Bad - Ritual, Effects and Side-Effects: The Baptism of Jesus and Mark 1.9-11 from a Cross-Cultural Perspective", JSNT 80 (2000), pp. 2-4). Desigur, nu putem susţine asemenea idei contrare nu doar mărturiilor evanghelice, ci şi învăţăturii Bisericii despre Persoana şi lucrarea de mântuire a Domnului. În opinia noastră, evenimentul Botezului nu poate fi separat de cel al pogorârii Duhului Sfânt. Aşa cum afirmă Sfântul Irineu de Lyon, Fiul şi Duhul Sfânt sunt cele două mâini ale Tatălui. Pavel Evdokimov a dezvoltat această afirmaţie într-o contribuţie teologică veritabilă privind lucrarea comună a Fiului şi a Duhului Sfânt, care îşi pregătesc reciproc acţiunile în cursul istoriei.

Inferioritate şi superioritate

În finalul articolului său privind importanţa relatării Sfântului Evanghelist Marcu cu privire la Botezul Domnului, Richard E. DeMaris afirma: "Pasajele narative care amintesc actul baptismal din Evanghelia după Marcu îl plasează pe Iisus, despre care comunitatea ştia că îi este superior lui Ioan în situaţia inferioară a celui botezat. În acelaşi timp, Ioan, cel considerat inferior, este pus în situaţia superioară a celui care administrează Botezul. Această poziţionare anticipează şi contrazice o eventuală ierarhizare care era plauzibilă între cel care boteza şi cel care era botezat" ("Possesion, Good and Bad - Ritual, Effects and Side-Effects...", p. 22). Considerăm că opinia exprimată de Richard DeMaris este corectă până la un punct. Desigur, cercetătorul doreşte să susţină aici părerea generală a comunităţilor protestante cu privire la imposibilitatea existenţei unui ierarhii stabile. aşa cum este ea întâlnită în Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică. Explicaţia ortodoxă însă pentru această inversare a rolurilor petrecută la Botezul Domnului este mult mai simplă. Hristos S-a smerit în momentul respectiv, arătând că nu a venit să fie slujit, ci să slujească şi să Îşi ofere viaţa pentru mântuirea oamenilor (Mc. 10:38 - botezul ca anticipare a Patimilor). În nici un caz nu avem de-a face aici cu o contrazicere totală a ierarhiei, aşa cum afirmă DeMaris. Ceea ce este util din concluziile cercetătorului american rămâne doar ideea că Iisus acceptă situaţia inferioară a celui botezat. Ceea ce ignoră DeMaris este faptul că Iisus nu a avut nevoie de viziunea ulterioară Botezului pentru a realiza că este Fiul lui Dumnezeu şi nici că Ioan şi Iisus nu ştiau de la bun început cine este mai mare. Cuvintele Domnului adresate Sfântului Ioan: "Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea" (Mt. 3:15) sunt destul de clare şi nu lasă loc de interpretări. Vom continua analiza textelor evanghelice care amintesc de Botezul Domnului cu cele oferite de Luca şi Matei în materialul următor[1].

 

---

[1] Adrian Agachi, „Botezul Domnului în Evanghelia după Marcu” în ziarul Lumina, Marţi, 10 mai 2011, http://ziarullumina.ro/patristica/botezul-domnului-evanghelia-dupa-marcu.