Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 19 decembrie 2012

Despre sotul crestin-Hrab Alexandru

Despre soțul creștin

Hrab Alexandru
Articol apărut în revista Învierea, revistă editată de Arhiepiscopia Timișoarei, Anul XXIII, nr. 11 (533), vineri 1 iunie 2012, p. 3.
Am constatat că peste tot se vorbeşte despre cum trebuie să fie soţia perfectă, „Miss nevasta”, (aşa îmi place mie să-i zic) că există o groază de îndreptare pentru fetele care vor să devină soţii. Vai săracele fete câte sfaturi, câte poveţe unele folositoare, altele mai puţin folositoare, dar să nu judecăm că ştie mai bine Dumnezeu să judece. Dar despre viitorul soţ mai nimic, sau foarte puţin. Ori soţia trebuie să fie sfântă, fecioară, supusă soţului, în schimb soţul mai îşi permite câte o mică greşeală, un micuţ păcat, că doar  soţia trebuie să fie supusă bărbatului, replica preferată a soţilor cu care rămân în urma slujbei Sfintei Taine a Căsătoriei. Mă întreb oare cum trebuie să fie soţul care tinde spre perfecţiune? Dacă avem pretenţii ca viitoarea soţie să fie aşa şi aşa, eu cred că şi viitorul soţ trebuie să fie şi mai şi decât soţia. Voi încerca să vorbesc despre „soţul ideal” aşa cum voi putea în cel mai slab mod, pentru că nu am aşa o cultură încât să vorbesc foarte frumos despre acest subiect, la modul serios vorbind un subiect delicat.
Oare cum trebuie să fie soţul? Viitorul soţ? Ce model trebuie să urmeze? Clar la aceste întrebări răspunsul îl ştim cu toţi, are model de urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos! A iubit Hristos Biserica? Da a iubit-o, aşa şi soţul să-şi iubească soţia şi  Sfântul Ioan Gură de Aur spune ca soţul să se îngrijească de soţia sa cum se îngrijeşte Hristos de Biserică. Chiar dacă ar trebui să-şi dea viaţa pentru soţie, chiar dacă ar trebui să îndure o mulţime de pierderi, să răzbată încercări grele, nu trebuie să se dea în lături, deoarece chiar răbdând toate acestea tot nu ar face nimic care să se asemene cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică.
Într-o conferinţă Părintele Constantin Necula într-o conferinţă punea aşa o întrebare cum poate o fată să iubească un băiat care o face pururi să plângă, că-i mitocan, că-i pute sufletul de îngâmfare şi de egoism?! Aaa, facem pe martirele…. Cică: Îl iubesc  din milă! Hai, să fim serioşi! Mi-e milă de porc, că-l taie de Crăciun, nu? Păi compari mila aia cu mila pentru ăstalalt?! „E beţiv, săracul, dar e aşa băiat bun când e treaz!” „Şi când e treaz? Când a fost ultima dată treaz?” Şi stă şi calculează şi ridică trei degete şi zice „Trei”. Şi tu zici: „Zile”? Ea: „Luni!” „Acum trei luni?” Cică! „Nu! Acum trei luni avea trei ani de când a fost treaz ultima dată” Şi, totuşi, ea continuă relaţia….Asta se încadrează la prostologie. Examenul la care prietenul a picat şi asta este un examen la vieţii care nu ar trebui să lase coringenţi.
Să nu uităm că în paginile Sfintei Scripturi aflăm cuvinte care ar trebui să ne dea de gândit la rolul nostru în viaţa familie, să ne gândim serios că soţia nu este ceea căruia i se porunceşte şi ea să execute: „Voi, bărbaţilor, de asemenea, trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, şi faceţi-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moştenitoare ale harului vieţii, aşa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate.”(1 Petru 3,7) ci trebuie să dea dovadă de adevărata bărbăţie şi nu de posesor, aşa cum remarca  părintele Alexander Schmemann că bărbatul poate să devină bărbat adevărat, împărat al zidirii, doar dacă nu pretinde să fie proprietar al zidirii, stăpân cu puteri nelimitate asupra ei, ci primeşte cu iubire şi ascultare voia lui Dumnezeu în ce îl priveşte. De asemenea, şi femeia încetează  să fie  numai femeie atunci când, dându-se celuilalt pe de-a-ntregul, devine la rândul său întrupare a bucuriei şi plinătăţii vieţii, devine cea pe care în Cântarea Cântărilor împăratul o aduce în cămara de nuntă zicând: „cât de frumoasă eşti tu, iubita mea. Şi fără nici o pată!” (Cântarea Cântărilor 4,7). Mergând tot în paginile Bibliei unde află răspuns la orice întrebare, mai găsim:  „Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.”(Efeseni 5, 28) şi cum ar trebui să poarte prietenul sau soţul cu prietena sau soţia?  Aşa cum îi sfătuia odată Sfânta Muceniţă Alexandra, Împărăteasa Rusiei pe apropiaţii săi, că în dragoste este nevoie de o delicateţe deosebită. Poţi fi sincer şi devotat, şi totuşi în cuvintele şi în faptele tale să nu fie destul din acea tandreţe care cucereşte inimile. Iată un sfat: nu-ţi afişa proasta dispoziţie şi sentimentele ofensate, nu vorbi cu mânie, nu te purta  urât. Nici o femeie din lume nu va suferi atât de mult ca propria ta soţie din pricina cuvintelor tăioase ori necugetate care ţi-au scăpat de pe buze. Dintre toate lucrurile din lume, cel mai de temut să îţi fie tocmai s-o amărăşti. Dragostea nu-ţi dă dreptul să te porţi grosolan cu cel pe care-l iubeşti. Cu atât sunt mai strânse relaţiile dintre voi, cu atât mai rău doare inima de la orice privire, ton, gest sau vorbă care arată iritat ori sunt pur şi simplu necugetate. Trebuie ca mâinile soţului, însuflate de dragoste, să fie în stare să facă orice. Trebuie ca fiecare soţ iubitor să aibă inimă mare. Fiecare soţ creştin trebuie să se  unească cu soţia sa în dragostea de Hristos. Din dragoste de ea, el va trece prin încercările pe care le presupune calea credinţei. Luând parte la viaţa ei plină de credinţă şi rugăciuni, el va lega cu Cerul şi viaţa sa. Cei uniţi pe pământ prin credinţa comună în Hristos, transfigurând dragostea lor reciprocă în dragoste de Dumnezeu, vor fi veşnic uniţi şi în Cer. Soţul trebuie să se sfătuiască cu soţia sa în privinţa treburilor sale, a planurilor sale, să aibă încredere în ea. Poate că ea nu se pricepe atât de bine ca el la aceste treburi, însă poate că va propune multe lucruri de valoare, întrucât intuiţia feminină funcţionează adeseori mai repede decât logica masculină. Dar şi dacă soţia nu-şi poate ajuta soţul în treburile lui, dragostea pentru el o face să  poarte un interes profund pentru grijile lui, şi este fericită atunci când el îi cere sfatul. Şi în felul acesta cei doi se apropie şi mai mult.
Datoriile şi obligaţiile relaţiei conjugale sunt reciproce şi întru totul egale. Soţul şi soţia exercită funcţiuni diferite în sânul familiei, la fel cum  preotul şi laicul o fac în „familia” comunităţii parohiale. Totuşi, aceste funcţiuni sunt complementare, fiind eficace doar atât timp cât se bazează pe egalitatea deplină şi necondiţionată a fiecărei părţi implicate, în ce priveşte statutul ontologic şi valoarea spirituală, care astăzi se cam uită din păcate. Protoiereul Artemeie Vladimirov remarcă pe bună dreptate  că soţilor contemporani le lipseşte în primul rând cavalerismul, mărinimia, tandreţea, bunăvoinţa, gentileţea –tocmai acele trăsături care alcătuiesc pentru o femeie atmosfera de cămin, de cuib. Foarte des uităm că este de datoria noastră să ne purtăm atent cu jumătatea noastră, măcar în lucrurile mărunte. După cum recunosc chiar femeile, lor ne le trebuie mult. Soţia iubitoare se bucură de orice mărturie, cât ar fi ea de microscopică, a faptului că ocupă un anumit loc în gândurile şi inima soţului. Pe cine iubim, la acela ne şi gândim; pe cine îndrăgim, pentru acela ne rugăm. Mă întreb câţi dinte soţi se mai roagă pentru soţiile lor?
Ar fi cazul ca soţilor să li se spună să mai lase bancurile cu supremaţia în căsnicie pentru că aşa cum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, Hristos dă legi care privesc şi pe bărbat şi pe femei, deşi pare că se adresează numai bărbaţilor. Vorbeşte capului, dar poruncile Sale sunt adresate deopotrivă întregului trup. Vede în femeie şi în bărbat o singură fiinţă şi nu face deosebire între sexe. Şi continuă tot Sfântul Ioan Gură de Aur, soţul nu ar trebui să uite cuvintele iubirii pentru soţie: eu dintre toate prefer iubirea ta! Şi nimic nu-mi este mai amar decât să mă cert cu tine. Şi dacă trebuie să pierd toate, să devin sărac lipit pământului, să ajung chiar în gura  morţii, să pătimesc orice, şi primesc pe toate, îmi este de ajuns ca tu să fii bine! Niciodată să nu-i vorbeşti vulgar, ci cu cumpătare, cu preţuire, cu iubire multă, s-o cinsteşti. Arată-i că-ţi place tovărăşia ei, că preferi să rămâi cu ea acasă decât să te învârţi prin piaţă. S-o preferi dintre toate şi pentru toate şi s-o lauzi pentru frumuseţea, pentru înţelepciunea ei. Pe ea s-o preferi dintre toţi prietenii, chiar mai mult decât pe copiii tăi pe care ţi i-a dăruit. Şi pe aceştia să-i iubeşti datorită ei. 
Dacă azi am respecta aceste cuvinte spuse sunt sigur că nu ar mai exista divorţuri sau alte probleme în familie, pentru că şi bărbatul dacă ar primi avansuri de la alte femei, ar avea puterea să spună: stop! stai domne! Păi eu am acasă o soţie, m-am căsătorit cu ea în faţa lui Dumnezeu, mă aşteaptă, am iubit-o, nu o voi înşela, a fost alături de mine la greu. Da o iubesc doar pe ea!
Şi până la urmă cum ar trebui să se poarte bărbatul cu soţia sa, că tot am scris mai sus dar poate fără nici un înţeles, dar ce este cel mai important că iubirea celor doi soţi este conştientă de faptul că aparţine unei iubiri mai mari, pe care ei sunt hotărâţi, o dată pentru totdeauna, să nu o mai părăsească pentru nici un motiv, nici chiar dacă ar fi ca iubirea să devină o cale de a experimenta suferinţa, din vina amândurora sau unuia dintre ei. Soţul să nu uite că femeia este preţioasă şi de neînlocuit, că este o fiinţă unică şi irepetabilă. Să nu uite că este maximul bine, că este parte din el şi un singur lucru cu el. Să nu uite s-o ţină de mână când este cu ea, că fie fericit că o are aproape. Să nu ridice vocea la ea, să-i facă mici atenţii, un mic cadou, o floare, o îngheţată, ceva dulce. Soţul să nu uite să-i spună că o iubeşte,în orice ocazie, că este unică şi atrăgătoare, importantă şi de neînlocuit.  Făcând toate acestea ajungem la o căsnicie trainică pe care doar moartea o va destrăma. Să nu aşteptăm ca doar soţia să facă primul pas şi să se schimbe, ci schimbarea să înceapă cu noi.


Pentru acest articol am folosit următoarele surse:

1.      Biblia sau Sfânta Scriptură, ed.  EIBMBOR, Bucureşti, 2006;
2.      David C. Ford, Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, ed. Sophia,  Bucureşti, 2004;
3.      D. Novello Pederzini, A te căsători este frumos!  Ed. Serafica, Roman, 2009;
4.      John Breck, Darul sacru al vieţii, ed. Patmos, Cluj Napoca 2007;
5.      Preot Constantin Necula, Creştinism de vacanţă, ed. Agnos, Sibiu, 2011;
6.      Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Căsătoria, ed. Tabor, Bucureşti, 2010;
7.      Cum să întemeiem o familie ortodoxă, ed. Sophia,  Bucureşti, 2011;
8.      Familia creştină icoana a legământului de iubire dintre Dumnezeu şi om, ed. Viaţă Creştină, 2011;





Despre soțul creștin

Sfântul Ignatie Teoforul și tăierea porcilor



„Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sânt măcinat de dinţii fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos”
Sfântul Ignatie Teoforul

Sfântul Ignatie Teoforul și tăierea porcilor
Hrab Alexandru

Ne apropiem cu pași repezi de marele praznic al Nașterii Domnului. Televiziunile și presa din țara noastră ne ademenesc cu tot felul de programe și filme de „Sărbătoare” care mai de care să ne țină în fața televizorului sau a calculatorului atunci când citim presa pe internet. Să nu mai vorbim de cluburi care organizează tot felul de petreceri, unde ne simțim bine numai de Micul Prunc născut în ieslea din Betleem nu ne amintim.
Dar mai înainte de data 25 decembrie, presa vuiește de un alt mare eveniment în România, tăierea porcului de Ignat sau pomana porcului. A nu știți data? Ba da, v-ați prins! Este 20 decembrie când Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Ierarh Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei, sfânt mucenic. Din păcate ca membrii ai Bisericii Ortodoxe în loc să-i aducem cinstire Sfântul Ignatie, îl cinstim pe porc. Toate acestea poate și din cauză că nu-i știm viața și faptele mărețe ale acestui Sfânt martir.
Este adevărat că informaţiile pe care le avem despre Sfântul Ignatie al Antiohiei sunt foarte puţine. Se crede că ar fi fost al treilea episcop al Antiohiei dacă primul ar fi fost Sfântul Petru sau al doilea dacă primul era Evod. După unii autori poartă numele de Teofor fiindcă ar fi fost acel copil luat în braţe de Mântuitorul Iisus Hristos „Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis:Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine”(Marcu 9, 36-37), ori că la moartea lui când i-a fost despicată inima în două ar fi apărut în ea cu litere de aur Iisus Hristos, sau pentru harul pe care îl purta de la Dumnezeu, aşa cum se semna şi în scrierile sale. Cele mai multe informaţi le găsim în epistolele sale, şapte la număr (Efeseni, Magnezieni, Tralieni, Romani, Filadelfieni, Smirneni şi una către Policarp, Episcopul Bisericii din Smirna) pe care le-a scris în drumul său spre Roma, către locul martiriu.
Au scris despre această personalitate Irineu (Adv. haer.,V, 28, 4), Origen (Despre rugăciune, 20; Comentariu la Cântarea Cântărilor, Introducere; Comentariu la Luca, Omilia VI, 3), Eusebiu (I. B., III, 36), Ieronim (De vir. ill., 16); Sfântul Atanasie cel Mare şi Sfântul Vasilie citează din Epistola sa către Efeseni, iar Sfântul Ioan Gură de Aur îl engomiază într-o cuvântare[1].
Sfântul Ignatie al Antiohiei este una din figurile măreţe ale Bisericii creştine primare. El face parte din grupul Părinţilor Apostolici, deci al acelor Părinţi bisericeşti care au fost ucenici direcţi ai Sfinţilor Apostoli sau pe care tradiţia bisericească îi recunoaşte ca atare şi care au redat în scrierile lor cu fidelitatea învăţătura primită de la Sfinţii Apostoli[2]. Este primul Părinte şi Învăţător al Bisericii, aşa cum este şi primul mare teolog după Apostoli[3].
Aşa cum remarca şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „dacă, deci, prilejul ne îndeamnă la istorisirea faptelor drepte ale fericitului acestuia, mintea se tulbură şi se află încurcată, neştiind ce să povestească în primul, în al doilea sau în al treilea rând: şi mulţimea laudelor cuvenite izvorăsc de pretutindeni. Şi acelaşi lucru îl pătimim ca şi când ar întra cineva într-o grădină şi, văzând acolo mulţi trandafiri, multe rozarii, pajişti cu vioarele şi atât de mulţi crini şi multe alte flori de primăvară, diverse şi felurite, nu ştie pe care să o privească mai întâi, privirile fiindu-i atrase de fiecare cele văzute. Tot aşa şi noi, intrând în grădina duhovnicească a faptelor Sfântului Ignatie, văzând nu doar flori primăvăratice, ci contemplând însuşi rodul felurit şi divers al Duhului Sfânt, ne tulburăm şi suntem în încurcătură, neştiind unde să ne odihnim mai întâi mintea, fiecare din cele văzute distrăgând privirea de la cele din preajma lor şi atrăgând ochiul sufletului către contemplarea propriei vrednicii.”[4] Pentru că adevărul, caracterul direct şi siguranţa cuvintelor sale dau impresia unui bărbat într-adevăr apostolic[5].
Sfântul Ignatie a încercat să pună o bază în vremea sa, pentru religia întemeiată de Mântuitorul Hristos. El va reuşi să îmbogăţească terminologia creştină cu unele cuvinte din limbajul contemporan lui, din mediul iudaic, gnostic, elen, care vor fi îmbogăţit lumea creştină. Pe bună dreptate a primit numele de teolog pentru că prin el Biserica face un pas înainte spre fundamentarea teologică a mersului ei şi nu mai abordează problemele ei ocazional şi practic, ci mai ales teologic.[6] Aşa cum remarca şi Sfântul Ioan Gură de Aur, harul Sfântului Duh a adus multe roade pentru Sfântul Ignatie deoarece a vorbit în scrierile sale si a adus mărturie despre Sfânta Treime, despre Mântuitorul Iisus Hristos pe care îl considera una cu Tatăl, om adevărat şi Dumnezeu adevărat, despre Sfânta Fecioară Maria, pe care o considera Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu. A vorbit foarte mult şi foarte frumos despre Ierarhia Sacramentală în Biserică, (episcop, preot şi diacon), considera că fără episcop nu există Biserică şi tot odată îndemna la supunere faţă de aceasta. A vorbit despre Sfintele Teine, mai precis despre trei dintre ele: botez, euharistie şi mărturisirea păcatelor. Cu referire la Euharistie atrage din nou atenţia că săvârşitorul ei este episcopul.
Astfel teologia Sfântului Ignatie are amprenta unei mari opere, este autentică şi a devenit gândire, etos şi Tradiţie a Bisericii, pentru că este pastorală, constituie expresia şi continuare a Tradiţiei apostolice şi a fost creată prin îndrumarea Sfântului Duh[7].
Despre martiriul său se ştie că a avut loc în vremea Împăratului Traian, fie din cauza unei persecuţi scurte asupra Biserici Creştine, fie în urma războiului câştigat de Împăratul Traian cu Dacii. Se crede că a trecut spre veşnicie ca martir în anul 107 la Roma. Pe drumul de la Antiohia către Roma a fost păzit de zece soldaţi pe care îi numea leoparzi, el se purta foarte bine cu ei, iar ei foarte rău, „din in Siria până la Roma, mă lupt cu fiarele pe uscat şi pe apă, ziua şi noaptea, legat de zece leoparzi, adică o grupă de ostaşi care se fac şi mai răutăcioşi când primesc răsplăţi[8]”. A avut o dragoste pentru Hristos şi pentru moartea martirică încât le scrie romanilor: „mă tem, însă, ca dragostea voastră să nu-mi facă nedreptate; că vouă că este uşor să faceţi ce voiţi; dar mie îmi este greu să dobândesc pe Dumnezeu, dacă voi nu mă veţi cruţa”[9]. Aşa cum cu mai multă tărie le cere acest lucru şi prin cuvintele „scriu tuturor Bisericilor şi le poruncesc tuturora, că eu de bună voie mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă împiedicaţi. Vă rog să nu-mi arătaţi o bunăvoinţă nepotrivită. Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sânt măcinat de dinţii fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos”[10]. Ajuns la Roma este aruncat fiarelor sălbatice unde îţi încredinţează sufletul în mâinile lui Hristos pe care l-a slujit o viaţă întreagă.
Încercând în câteva cuvinte să prezentăm viața acestui om măreț, ne punem întrebarea să ne punem întrebarea dacă se mai cade să tăiem porcii în ziua de prăznuire a acestui Sfânt? Se cuvine să reamintim că în Biserica Ortodoxă este sărbătorit la 20 decembrie şi în 29 ianuarie când se sărbătoreşte aducerea moaştelor sale de la Roma la Antiohia, și să amintim că în Biserica Catolică prăznuirea lui se face la 1 februarie.
Datori suntem cu toți să ne încredințăm Sfântului Ignatie ca el să ne poarte în rugăciunile sale către Dumnezeu, să-i cercetăm opera, pentru că prin ceea ce a scris, noi putem să descoperim un model autentic, de urmare a lui Hristos.

Bibliografie

  1. ***Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte TEOCTIST Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu aprobarea Sfântului Sinod, ed. IBMBOR, București, 2006.
  2. ***Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. I Scrierile Părinților Apostolici, traducere note și indici de Pr. D. Fecioru, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1979.
  3. Ioan, Gură de Aur, Sfântul, Întru lauda Sfinţilor Mucenici, traducere din limba greacă, studiu introductiv şi note de Petka Grigoriu, ed. Ars Longa, 2007.
  4. Papadopulos, Prof. dr. Stylianos, G., Patrologie, vol. I, traducere de Lector dr. Adrian Marinescu, ed. Bizantină, Bucureşti, 2006.
  5. Voicu, Arhid. prof. dr. Constantin, Studii de teologie patristică, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004.




[1] Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. I Scrierile Părinților Apostolici, traducere note și indici de Pr. D. Fecioru, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1979, p. 147.
[2] Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, Studii de teologie patristică, ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004, p. 24.
[3] Prof. Dr. Stylianos G. Papadopulos, Patrologie, vol. I, traducere de Lector dr. Adrian Marinescu, ed. Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 168.
[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, Întru lauda Sfinţilor Mucenici, traducere din limba greacă, studiu introductiv şi note de Petka Grigoriu, ed. Ars Longa, 2007, Iaşi, p.133.
[5] Prof. Dr. Stylianos G. Papadopulos, op. Cit., p. 168.
[6] Idem, p. 168.
[7] Ibidem, p. 169.
[8] Sfântul Ignatie, „Epistola către Romani”, V, 1, în Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. I, …p. 176.
[9] Idem, I, 2 p. 174.
[10] Idem, IV, 1 p. 175.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Concursul Biserica Mea



Concursul Biserica Mea

            Parohia Ortodoxă cu Hramul Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, din localitatea Satchinez, Protopopiaul Sânnicolau Mare, Arhiepiscopia Timişoarei, Mitropolia Banatului, a organizat concursul „Biserica Mea” sub îndrumarea studentului teolog Hrab Alexandru, cu sprijinul părintelui Rusandu Alexandru şi a corului parohiei.
            Concursul s-a desfăşurat  în perioada 28.05.2012-17.06.2012 şi a cuprins o secţiune artistică, ce a constat din construirea unei bisericuţe în miniatură (din carton, lemn, plastic, hârtie, etc.)
            La acest concurs s-au înscris 9 copii cu vârstele cuprinse între 7 şi 16 ani din Parohia Ortodoxă Satchinez.
            Cele mai frumoase bisericuţe au fost premiate în data de 17.06.2012 după terminarea Sfintei Liturghii şi în urma jurizării. Juriul a fost format din părintele paroh Rusandu Alexandru, membrii ai corului şi enoriaşi ai parohiei.
De asemenea au fost premiaţi copii, cu premiul Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir,  care au avut  merite deosebite în cadrul programului Hristos Împărtăşit copiilor. Premiile constând în diplome şi cărţi cu caracter religios.
            Cu această ocazie şi-au primit premiile şi cele două eleve care au participat la Concursul Şcoala mea al Patriarhiei Române: Sarkozi Diana(III-Secţiunea Multimedia) şi Paul Monica(II-Secţiunea artistică).
Cei trei premianţi la concursul Biserica mea sunt:
1.      Trandafir Alin, Premiul I -clasa a III-a;
2.      Tand Sorana,    Premiul II -clasa a V-a;
3.      Maioş Oana,     Premiul III-clasa a III-a;

Mulţumim pe această cale tuturor celor care au participat, tuturor celor care au fost alături de noi şi care ne-au sprijinit, părinţilor care ne-au înţeles şi membrilor juriului!

A se vedea informația și la:




















miercuri, 16 mai 2012

Sfanta Liturghie în amintirea Parintelui Teofil Paraian-2012

     Fragmente din Sfânta Liturghie în amintirea Parintelui Teofil Părăian-2012. Sfânta Liturghie a avut loc în catedrala din Timișoara și a fost oficiată de Ps Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și de PS Sofian Brașoveanul, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină