Oare mai citim Biblia?!

 

– Citește întreaga Biblie în anul care vine! (1)

– Dar nu am timp!

„Citește întreaga Bibilie într-un an!”

„Sunt foarte ocupat! Am de îngrijit o familie, am o slujbă foarte solicitantă, iar pe lângă toate acestea sunt implicat și în proiectele/ activitățile/ programele bisericii locale.”

Mai poți zice ceva? Toate sunt, ca să folosim o expresie foarte îndrăgită de doi ani încoace, activități esențiale. „Nu pot renunța la nimic, dar nici nu mai pot adăuga”, vor spune mulți, temându-se că tocmai această activitate va fi paiul care, odată adăugat, va face spatele cămilei să cedeze.

Deși nu putem nega aglomerarea excesivă și ritmul halucinant în care se desfășoară viețile noastre, la o cercetare mai atentă, argumentul nu este unul valid. Iată motivele:

În primul rând, indiferent cât suntem de aglomerați, vom găsi mereu timp pentru ceea ce socotim că este important. Pastorul Beniamin Fărăgău se întreba la un moment dat, cu amară ironie, dacă există persoane care nu au mâncat de vreo două-trei săptămâni, pentru că au fost ocupate....Răspunsul este evident.

Faptul că citirea Bibliei este primul punct pe care îl tăiem de pe agenda noastră încărcată, uneori fără mari mustrări de conștiință, arată nu atât de mult că suntem ocupați, ci că suntem nepăsători față de cele spirituale. Ne facem timp să ne hrănim trupul, oricât am fi de ocupați, datorită faptului că este viu și, prin intermediul diverselor mecanisme, semnalează nevoia de hrană.

Ne îngrijim de viața noastră biologică, dar ce se întâmplă cu partea spirituală a lucrurilor? Cât de chircită, cât de slăbănogită trebuie să fie aceasta din moment ce o ținem mereu înfometată? Un organism viu, nehrănit multă vreme, slăbește și... moare. Chemarea este să (re)începem să cultivăm viața noastră spirituală. Pe măsură ce aceasta se dezvoltă și crește, va cere tot mai multă hrană. Citirea Bibliei nu va mai fi încă o activitate sufocantă, ci aer proaspăt pe care îl respirăm în fiecare dimineață.

În al doilea rând, indiferent cât suntem de aglomerați, vom găsi timp chiar și pentru ceea ce NU este important, dar care ne place. Adeseori tăiem citirea Bibliei de pe agenda noastră, dar oferim timp generos hoinăririi virtuale. Spunem că nu avem timp pentru citirea Bibliei, dar cutreierăm cu o voioșie zglobie și inconștientă rețelele de socializare, deși știm foarte bine că, adeseori, sacrificăm timpul pentru nimicuri.

Unele telefoane trimit o informare numită raport săptămânal. Această indică timpul folosit pe telefon în ultimele șapte zile și domeniile în care a fost utilizat. Oare de câte ori raportul nu începe cu „timpul dvs. de utilizare a crescut...” Cu riscul unei generalizări forțate, cred că multe persoane ar putea să citească Biblia de două ori pe an în timpul irosit pe rețelele de socializare. Nu vorbesc despre timpul folosit, pentru că, și în acel spațiu, timpul poate fi folosit în mod legitim. Fac referire la cantitatea imensă de timp irosită acolo.

În al treilea rând, tocmai pentru că suntem aglomerați, avem nevoie să citim Biblia în fiecare zi. Adeseori, renunțăm la citit pe considerentul că ceea ce facem deja ne sufocă și nu ne mai putem permite să adăugăm nimic, de teama că vom ceda. Viața sufocantă însă este tocmai unul dintre argumentele cele mai importante PENTRU a citi Biblia.

Biblia ne ajută să selectăm. Pe măsură ce ne adâncim în Scripturi, vom descoperi că unele dintre lucrurile pe care le facem sunt greșite și le vom pune deoparte. Mai mult, vom descoperi că unele nu sunt greșite, dar inutile, și vom căuta să le înlăturăm și pe acelea. Biblia ne ajută să selectăm valorile, iar viața noastră va fi mai spațioasă și mai aerisită.

Mai este însă ceva. Viețile noastre sunt într-adevăr foarte pline, foarte aglomerate, dar fără direcție. Ceea ce le face sufocante este aglomerația, cuplată cu o mișcare haotică, fără țintă. Citirea Bibliei ne poate ajuta, pentru că oferă vieților noastre un sens și o coerență profunde, dincolo de „target-urile” imediate. Ne arată că, folosind afirmația apostolului Pavel, „osteneala noastră în Domnul nu este zadarnică.” Că, dacă facem ceea ce suntem chemați să facem, vom găsi mereu puterea să mergem mai departe, în ciuda oboselii și a greutăților.

În al doilea rând, s-ar putea să spui că nu vei citi întreaga Biblie într-un an, pentru că nu ești legalist și nici nu vrei să aluneci în atitudine legaliste. În cele din urmă, nu este esența creștinismului relația cu Dumnezeu? „O relație,” spunem noi, „nu poate fi turnată în astfel de tipare, pentru că va fi mutilată.”

Primul lucru pe care l-aș menționa...va urma.

Un text de Valentin Făt, pentru Edictum Dei

Sursa: https://www.facebook.com/edictumdei/photos/a.297955690310931/4284736308299496/

Corala CONTRAST - Colinde 2021

Spicuiri din slujba rânduită pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului Arhimandritul Teofil Părăian

 

Spicuiri din slujba rânduită pentru

Sărbătoarea Nașterii Domnului

 

 

Arhimandritul Teofil Părăian

 

Sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos este precedată de un post de patruzeci de zile (15 noiembrie – 24 decembrie) și de o înainte-prăznuire (20 – 24 decembrie). Vreme de douăsprezece zile, cât ține pomenirea evenimentului Nașterii Domnului, de la 20 decembrie până la 31 decembrie, slujbele dumnezeiești ale Bisericii noastre se referă la însuși evenimentul sărbătorit, precum și la cele ce au însoțit Nașterea Domnului: cântarea îngerilor, închinarea păstorilor și a magilor, fuga în Egipt, uciderea pruncilor, întoarcerea în Egipt și stabilirea în Nazaret. Acestea sunt istorisite în Sfânta Evanghelie de la Matei (capitolele 1 și 2) și în Sfânta Evanghelie de la Luca (capitolul 2). Ele sunt preluate în sfintele slujbe și sunt prezentate, interpretate și oferite spre a fi trăite și în vremea noastră tot așa cum au fost trăite odinioară și mai cu seamă în vremea când au avut loc. în cele ce urmează, vom aduce în atenție unele texte din Sfintele slujbe, spre folosul celor ce caută folos.

De-a lungul postului pregătitor pentru Crăciun, credincioșii dreptmăritori spun cu rostire sau cu cântare, în zilele de duminică și sărbătoare, următoarele cuvinte: „Hristos se naște măriți-L. Hristos din ceruri, întâmpinați-L. Hristos pe pământ, înălțați-vă. Cântați Domnului tot pământul. Și cu veselie lăudați-L, popoarelor, căci S-a preamărit!”.

La fel, tot în acea vreme de pregătire, precum și în zilele praznicului, se spune: „Taină străină văd și preamărită: cer fiind peștera, scaun de heruvimi, fecioara; ieslea, sălășluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L, Îl mărim”.

Evenimentul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, precum și realitățile legate de El, așa cum ne sunt istorisite de Sfinții Evangheliști, ne sunt prezentate de Sfânta noastră Biserică în chip de taină, e vreme ce ni se spune: „Astăzi se naște din fecioară Cel ce are în mână toată făptura. Cu scutece Se înfașă, ca un prunc, Dumnezeu, Cel ce din fire este nepipăit. În iesle Se culcă Cel ce a întărit cerurile de demult, întru început. Din piept, cu lapte Se hrănește Cel ce odinioară a ploua în pustie mană poporului. Pe magi cheamă Mirele Bisericii. Darurile acestora le primește Fiul Fecioarei”. Și după toate acestea, ne angajăm cu închinare și cu rugăciune, zicând: „Închinu-mă Nașterii Tale, Hristoase, arată-ne nouă și dumnezeiasca arătare a dumnezeirii Tale!”. În lumina unor astfel de alcătuiri înțelegem mai bine ceea ce se spune în însăși ziua praznicului, într-un imn adresat Maicii Domnului, care are următorul cuprins: „De Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul, pierduta-i blestemul cel dintâi al Evei; că maică ai fost bunei-voințe a Tatălui, purtând în brațe pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat. Taina nu suferă ispitire (cercetare), nu cu credință toți să o slăvim, strigând cu Tine (cu  Maica Domnului) și zicând: Negrăite Doamne, mărire Ție!”. Această taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu și a nașterii Lui din fecioară, mai presus de fire și mai presus de înțelegerea noastră, dar coborâtă și la măsura noastră de înțelegere, o are în vedere Biserica noastră când zice: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței. Că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor (magii de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, mărire Ție!”.

Cu evlavie și cu dragoste zicem cu toții, la sărbătoarea de Crăciun: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul, peștera, Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii măresc, iar magii cu steaua călătoresc. Că S-a născut, pentru noi, prunc tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci”. Pe unele ca acestea sărbătorindu-le, Sfânta noastră Biserică ne aduce și spre cercetare de sine, când la sfintele slujbe ne pune în față și în atenție cuvinte ca acestea: „Ce-ți vom aduce Ție, Hristoase, că Te-ai arătat pe pământ, ca un om, pentru noi? Că fiecare din făpturile cele făcut de Tine mulțumită aduce Ție: îngerii, lauda; cerurile, steaua; magii, daruri; păstorii, minunea; pământul, peștera; pustiul, ieslea; iar noi, pe Maica Fecioară. Dumnezeule, Cel mai înainte de veci, miluiește-ne pe noi”.

Astfel de gânduri având în minte, să zicem și noi împreună cu îngerii: „Mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” și să avem acest îndreptar ca program pentru cealaltă vreme a vieții noastre, ca Nașterea lui Hristos să ne fie de folos.

Telegraful Român, Sibiu, 15 decembrie 2003

Nr. 47-48/2003[1]

---

[1] Arhimandritul Teofil Părăian, Gânduri de altădată pentru atunci, pentru acum și pentru totdeauna, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, pp. 281-282.

File din Jurnal: Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului,

 

 

Primește-L în inimă pe Mântuitorul

 

Pentru ei nu era loc la han.

(Luca 2, 7)

 

            Să ne reamintim emoționatul moment al Nașterii lui Hristos și ne vom pătrunde de înțelesul tainic și adânc al acestui eveniment. Nu s-a găsit loc la han pentru Cel ce a venit pe lume ca să mântuiască omenirea, Cel ce era Fiul lui Dumnezeu și Împăratul lumii.

            Mulțimea de popor care se îndrepta către Betleem era mare, toți se grăbeau într-acolo, către un eveniment care li se părea a fi cel mai important atunci și care făcea ca însăși apariția Mântuitorului lumii să nu fie luată în seamă.

            Apropiindu-ne de rememorarea acestui eveniment de supremă importanță pentru lumea creștină, pregătindu-ne să întâmpinăm sărbătoarea Nașterii Domnului, să nu lăsăm grijile pământești să înăbușe ceea ce este mai important în inima noastră, să-I face loc acolo în primul rând Mântuitorului nostru, să-L primim în inimă cu iubire, cu care să ne străduim să-i ajutăm, să-i alinăm și să le ușurăm viața semenilor noștri.

            În mijlocul deșartei larme a lumii, care însoțește de cele mai multe ori marile sărbători, să avem mereu înaintea ochilor chipul dumnezeiescului Prunc, ca să ne se poată spune că nu I s-a găsit loc la noi!

            Să facem binele în numele Lui, dând deoparte toată grija cea lumească[1].

---

[1] Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, în românește de Boris Buzilă, ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, București, 2008, p. 412.

 

Nașterea lui Hristos

 

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și

pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

(Luca 2, 14)

 

            Pe între pământul unde se propovăduiește numele lui Hristos se serbează nașterea lui Hristos. În fiecare an această sărbătoare aduce parcă cu sine un suflu proaspăt de iubire și lumină. În fiecare casă, în fiecare familie au loc pregătiri pentru această zi. Copiii o așteaptă cu bucuroasă nerăbdare, părinții se gândesc la surprizele pe care le vor face copiilor, toți stau cu gândul la cum va fi împodobit pomul de Crăciun.

            Nu trebuie să uităm însă că Crăciunul este în primul rând o zi sfântă, pe care o cinstim în amintirea acelei nemărginite Iubiri Care n-a pregetat să-L jertfească pe Fiul Său pentru mântuirea neamului omenesc. Așadar, pentru întâmpina și a petrece după cuviință această zi de sărbătoare, să fim pătrunși de evlavie în fața preacuratei icoane a Pruncului Iisus, fiindcă, altminteri, sărbătoarea ar fi lipsită de orice noimă. Sărbătorind nașterea Domnului, să ne rugăm ca duhul iubirii Sale să se trezească și să sporească în inima noastră, să afle în el iesle gata să-l primească. Să-L primim și să-I pregătim darurile de preț pe care I le vom pune înainte. Nașterea Domnului înseamnă iubire, pace, bunăvoire, iar bunăvoirea înseamnă iertare reciprocă, dorințe de bine și o dragoste care să îmbrățișeze toată omenirea.

            De acest sfânt Praznic să ne străduim să domnească în mijlocul nostru dreptatea și adevărul. Atunci se va repeta minunea: Hristos se va pogorî din nou pe pământ, fiindcă Duhul Său va sălășlui în fiecare dintre noi, iar tonurile cântării îngerești ne vor răsuna mereu în suflet, umplându-ne de nemărginită bucurie[1].

---

[1] Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, în românește de Boris Buzilă, ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, București, 2008, p. 413.

Martorii Nașterii Domnului Hristos Arhimandritul Teofil Părăian

 

Martorii Nașterii Domnului Hristos

 

Arhimandritul Teofil Părăian

 

Cine zice „Hristos s naște, măriți-L...” dă mărturie despre Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Și cum noi toți, cei credincioși spunem acest cuvânt, precum și altele asemenea, suntem martori ai acestui eveniment, pe care îl sărbătorim. Martori ai Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos suntem și când spunem: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței”. Tot martori ai Nașterii Mântuitorului suntem și când afirmăm că „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște” sau când spunem, din partea fiecăruia dintre noi: „Taină străină văd și preamărită: cer fiind peștera; scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, sălășluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos-Dumnezeu, pe Care lăudându-L, Îl mărim”. Toate acestea sunt mărturisiri de credință, sunt mărturii pe care le dăm noi înșine despre evenimentul ce s-a petrecut în Betleem, când Maica Domnului, într-un staul de acolo, „născut pe Fiul ei Cel întâi și L-a înfășat și L-a culcat în iesle” (Lc. 2, 7). Mărturie despre aceasta dă Sfântul Evanghelist Luca, dar împreună cu el suntem și noi martori despre faptul că „ni S-a născut nouă un Mântuitor, Care este Hristos-Domnul” (Lc. 2, 11). Noi n-am fost de față când îngerii, la Nașterea Mântuitorului, i-au cântat: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Lc. 2, 14), dar cuvintele acestea le spunem și noi, iar aceasta nu numai la sărbătoarea Nașterii Domnului, ci și cu multe alte prilejuri. Credința noastră în cele ce s-au petrecut atunci, când Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca Dumnezeu adevărat și om adevărat, ne face să spunem împreună cu îngerii: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” și să avem aceste cuvinte ca un program de viață, dând și prin aceasta mărturie că „la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4).

Știm că cei dintâi care L-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, ca „prunc culcat în iesle”, au fost niște păstori de oi, niște ciobani.

Credința noastră ne face părtași cu ei, căci și noi, asemenea lor, dăm mărturie, în vremea noastră, despre evenimentul de atunci, când preamărim și lăudăm pe Dumnezeu pentru cele ce s-au făcut (Lc. 2, 20).

După mărturia Sfântului Evanghelist Matei, în fața Mântuitorului, ca prunc, au văzut cu fețele la pământ și I s-au închinat magii de la Răsărit, care i-au adus și daruri: aur, tămâie și smirnă. Asemenea lor, li noi, cei credincioși, călăuziți nu de o stea de pe cer, ci de mărturia sfinților evangheliști și de învățătura Sfintei noastre Biserici, suntem martori ai Nașterii Domnului, ca unii care, după pilda magilor, dar la măsurile noastre, ne închinăm Mântuitorului și zicem: „Mărirea întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”; „Lăudămu-Te, bine Te cuvântată, ne închinăm Ție, mărimu-Te, mulțumim Ție, pentru mărirea Ta cea mare”.

Împreună cu Pruncul culcat în iesle, păstorii au văzut pe Maria și pe Iosif, pe care mai apoi i-au văzut și magii de la Răsărit. Maria, Maica Domnului și dreptul Iosif au fost cei dintâi care L-au văzut pe Mântuitorul lumii, cei dintâi care au știut că Cel ce S-a născut „S-a întrupat de la Duhul SFânt” (Lc 1, 35; Mt. 1, 20. Privind și noi, cu ochii credinței, pe dreptul Iosif, alături de Pruncul Iisus, ne gândim cu bucurie la delicatețea lui, căci în vremea nedumeririi sale, nevrând să vădească pe Fecioara Maria, „și-a pus în gând s-o lase pe ascuns” (Mt. 1, 19), dar care primind îndreptare de la înger, a luat-o pe Preasfânta Fecioară și a sprijinit-o în rosturile ei. Iar la Maica Domnului fiindu-ne luarea aminte, noi cei credincioși, ca martori ai Nașterii Domnului, zicem cu cinstirea cea după puterea noastră: „De frumusețea fecioriei tale și de prealuminată curăția ta, Gavriil mirându-se, a strigat ție, Născătoare de Dumnezeu: «Ce laudă vrednică voi aduce ție, ce te voi numi pe tine nu mă pricep, ci mă minunez. Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ție: Bucură-te, cea plină de dar; Domnul este cu tine»”.

 

Telegraful Român, Sibiu, 1 și 15 decembrie 1991

Nr. 47-48/1991[1]

---

[1] Arhimandritul Teofil Părăian, Gânduri de altădată pentru atunci, pentru acum și pentru totdeauna, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, pp. 289-290.