Sfinții Mucenici Adrian și Natalia – iubirea care îl conduce pe celălalt spre Hristos

 Sfinții Mucenici Adrian și Natalia – iubirea care îl conduce pe celălalt spre Hristos

 

Într-o lume în care iubirea este adesea confundată cu posesivitatea, confortul sau simpla emoție, viața Sfinților Mucenici Adrian și Natalia ne așază înainte o înțelegere mult mai profundă a căsătoriei. Ei ne arată că adevărata iubire nu îl reține pe celălalt de la Dumnezeu, ci îl sprijină să meargă spre El. Nu îl slăbește în fața încercărilor, ci îi dă puterea de a rămâne credincios.

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește la 26 august. Viața lor s-a desfășurat în cetatea Nicomidiei, la începutul secolului al IV-lea, în timpul persecuțiilor împăratului Maximian Galeriu. Deși erau căsătoriți numai de treisprezece luni, legătura lor a devenit una dintre cele mai frumoase mărturii despre iubirea conjugală transformată în drum spre sfințenie.

Credința păstrată în taină

Natalia provenea dintr-o familie creștină și credea în Hristos, însă, din cauza persecuțiilor, își păstra credința ascunsă. A fi creștin în acele vremuri nu însemna numai asumarea unei convingeri religioase, ci și primejdia pierderii libertății, a averii și chiar a vieții.

Soțul ei, Adrian, nu era încă creștin. Era un bărbat tânăr, în vârstă de douăzeci și opt de ani, provenea dintr-o familie înstărită și ocupa o funcție importantă în administrația imperială. Din punct de vedere omenesc, avea înaintea lui o viață sigură, o poziție socială bună și numeroase perspective.

Dumnezeu avea însă să lucreze în sufletul său prin mărturia unor oameni care, deși lipsiți de libertate și supuși suferințelor, aveau o pace pe care puterea imperială nu le-o putea lua.

Convertirea lui Adrian

În Nicomidia au fost descoperiți douăzeci și trei de creștini. Aceștia au fost arestați și aduși înaintea autorităților, fiind siliți să renunțe la Hristos și să aducă jertfe idolilor.

Adrian a asistat la judecarea și chinuirea lor. A rămas uimit de răbdarea, curajul și liniștea cu care acești oameni își mărturiseau credința. Nu putea înțelege ce putere îi făcea să suporte asemenea suferințe fără să se lepede de Dumnezeul lor.

Atunci i-a întrebat ce răsplată așteptau să primească de la Dumnezeu. Mucenicii i-au vorbit despre bunătățile vieții veșnice și i-au amintit cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Corinteni 2, 9).

Mărturia lor a pătruns în sufletul lui Adrian. Nu a asistat nepăsător la suferința lor și nici nu a amânat răspunsul. A mers la cei care consemnau numele condamnaților și le-a spus:

„Să scrieți și numele meu cu acești sfinți, că și eu sunt creștin.”

A fost un gest neașteptat. Un dregător imperial renunța de bunăvoie la rangul, averea și siguranța sa pentru a se alătura unor oameni condamnați la moarte.

Împăratul a încercat să-l determine să se răzgândească. I-a spus că și-a pierdut mințile și i-a promis iertarea dacă va aduce jertfă idolilor. Adrian i-a răspuns că nu înnebunise, ci tocmai se întorsese de la rătăcire la cunoașterea adevărului.

Pentru mărturisirea sa a fost legat și aruncat în temniță alături de ceilalți creștini.

Bucuria neașteptată a Nataliei

Când a aflat că soțul ei fusese întemnițat, Natalia a început să plângă, crezând că acesta săvârșise vreo fărădelege. Dar când a auzit că fusese arestat deoarece Îl mărturisise pe Hristos, durerea ei s-a transformat în bucurie.

Credința pe care o păstrase până atunci în taină putea fi mărturisită înaintea propriului soț. Natalia a alergat la temniță, a căzut la picioarele lui Adrian, i-a sărutat lanțurile și l-a fericit pentru alegerea făcută.

Începând din acel moment, cei doi soți au devenit uniți nu numai prin legătura căsătoriei, ci și prin aceeași credință în Hristos.

Natalia nu i-a cerut soțului să-și salveze viața prin lepădarea de credință. Nu i-a amintit de tinerețea lor, de averea pe care o aveau sau de viitorul pe care l-ar fi putut trăi împreună. Dimpotrivă, l-a îndemnat să nu privească înapoi și să nu piardă comoara pe care o descoperise.

Cuvintele ei pot părea greu de înțeles pentru omul contemporan. Natalia își iubea însă soțul atât de mult, încât nu dorea doar să-l păstreze lângă ea pentru câțiva ani, ci să-l știe unit cu Hristos pentru veșnicie.

Soția care a devenit sprijin duhovnicesc

La un moment dat, Adrian a primit îngăduința de a merge acasă pentru a o anunța pe Natalia că se apropia ziua pătimirii sale. Văzându-l venind, ea a crezut că se lepădase de Hristos și fusese eliberat. Cuprinsă de durere, a închis ușa și nu a vrut să-l primească.

Adrian i-a explicat că nu fugise de mucenicie, ci venise numai pentru a o chema să-i fie alături. Auzind acestea, Natalia i-a deschis și cei doi s-au îmbrățișat cu bucurie.

Întorcându-se în temniță, Natalia le-a slujit timp de șapte zile lui Adrian și celorlalți mucenici. Le-a curățat și le-a legat rănile, le-a adus pânze curate și a încercat să le aline suferința.

Ea nu a fost numai soția unui mucenic, ci a devenit ea însăși părtașă la nevoința lui. În timp ce Adrian Îl mărturisea pe Hristos prin suferință, Natalia Îl mărturisea prin slujire, iubire și curaj.

În fața chinurilor, ea îl îndemna:

„Scurtă este pătimirea, iar slava mucenicească este veșnică.”

Mucenicia Sfântului Adrian

Adrian a fost adus înaintea împăratului și supus unor chinuri cumplite. I s-au promis din nou iertarea, vindecarea rănilor și întoarcerea la vechea sa poziție, dacă va accepta să se închine idolilor.

Sfântul a refuzat. Nici amenințările, nici promisiunile și nici suferința nu l-au făcut să se lepede de Hristos. Cel care cu puțin timp înainte fusese păgân devenise acum mărturisitor al credinței până la moarte.

Natalia i-a rămas alături până în ultimele clipe, întărindu-l și rugându-se pentru el. Sfântul Adrian și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu împreună cu ceilalți mucenici.

Împăratul a poruncit ca trupurile lor să fie arse, pentru ca creștinii să nu le poată cinsti. Potrivit relatării hagiografice, o furtună puternică s-a pornit, ploaia a stins focul, iar credincioșii au reușit să salveze moaștele mucenicilor. Acestea au fost duse mai târziu la Vizantia.

Natalia a păstrat mâna soțului ei ca pe un odor de mare preț, ungând-o cu mir și așezând-o cu cinste în casa sa.

Natalia, mucenița fără vărsare de sânge

După moartea lui Adrian, un tribun a dorit să o ia pe Natalia de soție și a obținut chiar sprijinul împăratului. Pentru a nu fi constrânsă la o nouă căsătorie, ea a părăsit Nicomidia, luând cu sine mâna Sfântului Adrian, și a plecat spre locul unde se aflau moaștele mucenicilor.

Ajunsă la Vizantia, s-a rugat lângă trupul soțului ei și a așezat mâna păstrată lângă celelalte moaște.

După puțină vreme, Sfântul Adrian i s-a arătat în vis și a chemat-o la odihna pregătită de Dumnezeu. Natalia și-a încredințat sufletul Domnului și a fost numărată în ceata mucenicilor, deși nu murise prin chinuri.

Biserica o cinstește ca muceniță pentru toate suferințele pe care le-a purtat: slujirea celor întemnițați, vederea pătimirii soțului, despărțirea de el, fuga din propria casă și statornicia cu care și-a păstrat credința.

Ce ne spun astăzi Sfinții Adrian și Natalia?

Viața lor ne arată că iubirea creștină nu se măsoară numai prin ceea ce simțim, ci mai ales prin ceea ce suntem dispuși să facem pentru mântuirea celuilalt.

Adrian a fost întărit de credința Nataliei, iar Natalia a primit curaj prin mărturisirea lui Adrian. Fiecare l-a ajutat pe celălalt să se apropie de Hristos.

Aceasta ar trebui să fie și chemarea oricărei familii creștine. Soții nu sunt chemați doar să locuiască împreună, să-și împartă grijile și să-și construiască o viață confortabilă. Ei sunt chemați să se ajute unul pe altul pe drumul mântuirii, să se ridice atunci când unul cade, să se roage unul pentru celălalt și să nu îngăduie ca încercările să-i despartă de Dumnezeu.

Sfinții Adrian și Natalia nu au avut o căsnicie îndelungată. Au fost căsătoriți numai treisprezece luni. Și totuși, în acest timp atât de scurt, iubirea lor a ajuns la măsura sfințeniei.

O familie nu devine puternică pentru că este lipsită de încercări, ci pentru că membrii ei trec prin încercări împreună, avându-L pe Hristos în mijlocul lor.

Să-i rugăm pe Sfinții Mucenici Adrian și Natalia să ocrotească familiile noastre, să aducă pace acolo unde există neînțelegere și să ne dăruiască puterea de a ne sprijini unii pe alții pe drumul mântuirii.

Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!