Sf. Grigorie de Nyssa
Viața.
Sg.
Grigorie de Nyssa s-a născut în jurul anului 335 în Cezareea Capadociei, ca
frate mai mic al Sf. Vasile cel Mare. A primit educația și instrucția
elementară în familie, îndeosebi de la sora sa Macrina și de la fratele său Vasile,
pe care-l stima în chip deosebit numindu-l „tatăl și învățătorul său” (Scrisoarea 13) și pe care-l compara cu
Moise, cu Samuel, cu Ilie, cu Ioan Botezătorul și cu Pavel. Și-a completat
cultura prin legătura sa cu Libaniu și alți oameni de seamă ai timpului. Grație
atmosferei din familie, Grigorie a îndrăgit Biserica și a ajuns chiar până la
rangul de citețe în ierarhia inferioară. Petru motive pe care nu le cunoaștem
bine, el s-a depărtat de Biserică, a devenit profesor de retorică și s-a
căsătorit. A profesat câtva timp retorica, dar în urma morții soției sale
Teosebia, „cu adevărat sfântă și cu adevărat soție de preot” și în urma
îndemnurilor fratelui său Vasile și a prietenului său Grigorie de Nazianz,
autorul nostru s-a retras la mănăstirea întemeiată de fratele său Vasile, pe
malul râului Iris în Pont. A stat aici aproximativ 10 ani, până în 371, când
Sf. Vasile l-a ales episcop de Nyssa, o mică localitate în partea extrem
răsăriteană a Capadociei. Ca episcop, Sf. Grigorie n-a mulțumit exigențele
administrative și misiunile de politică bisericească ala fratelui său. Dacă Sf.
Grigorie de Nyssa făcea figură de diplomat mediocru, în schimb el era foarte
învățat și de o credință profundă. Pentru a scăpa de el, arienii i-au înscenat
vina de a fi delapidat niște bunuri bisericești. E condamnat de arieni într-un
sinod local la Nyssa, unde a fost depus din treaptă, la 376. Ar fi fost
arestat, dacă n-ar fi fugit. După moartea lui Valens (9 august 378), el se
reîntoarce și e primit triumfal (Scris. 6).
După moartea fratelui său Vasile, sf. Grigorie se prezintă ca unul din
apărătorii „cei mai autorizați ai Ortodoxiei în Asia Mică. Sinodul de la
Antiohia (379) îi încredințează misiunea de inspector bisericesc în Pont,
Palestina și Arabia. În acest timp el e ales mitropolit de Sevasta, în Armenia,
unde a fost reținut zice el – câteva luni, ca „într-o captivitate babilonică” (Scris. 19). Telentul oratoric și știința
teologică ale Sf. Grigorie au fost apreciate superlativ la sinodul Ii ecumenic
(381) unde el a fost proclamat „stâlp al Ortodoxiei”. Renumele de care se
bucura ca orator a făcut ca Sf. Grigorie să fie chemat să rostească numeroase necrologuri,
printre altele pe acelea la moartea prințesei Pulheria și la moartea
împărătesei Flaccilla. Știm că el a luat parte și la un Sinod de la
Constantinopol în 349. După această dată nu se mai știe nimic despre el. a
murit probabil în 394 sau 395. Sf. Grigorie de Nyssa are într-un grad mai mic
calitățile de administratori ale Sf. Vasile și e un orator mai puțin elegant ca
Sf. Grigorie de Nazianz, dar el îi egalează pe amândoi în teologie și îi
depășește prin puterea de speculației.
Opera.
Scrieri și omilii exegetice: Despre
crearea omului, scrisă în 379, după moartea sf. Vasile și dedicată fratelui
său mai mic, Petru de Sevasta. Această lucrare completează Omiliile Sf. Vasile la Hexaemeron,
care s-au oprit la ziua a cincea a creației. Lumea a fost făcută pentru om,
care e regele ei. Slăbiciunea aparentă a omului a făcut posibilă dezvoltarea
civilizației. Omul e chipul lui Dumnezeu, ca și Acesta, chipul este netrupesc,
dar sufletul rezidă în trup. Partea conducătoare a sufletului, adică mintea, nu
sălășluiește într-o parte specială a trupului. Explciă alegoric crearea
sexelor. Combate concepția origenistă despre preexistența sufletelor, dar
reține ideea de apocatastază și de mântuire generală. Materia, ca și răul, sunt
umbre. Ele vor dispărea. Combate metempsihoza. Trupul și sufletul încep odată
și se dezvoltă în paralel. Sfârșitul tratatului se ocupă cu descrierea amănunțită
a structurii corpului (Puech, op. cit.,
III, p. 402-404); Apologie, adresată
fratelui său Petru pentru Hexaemeron scrisă puțin timp după cea precedentă. Ea
e menită să răspundă la unele nedumeriri și critici pe care le treziseră Omiliile la Hexaemeron ale sf. Vasile.
Ideea de creație se poate armoniza cu aceea de evoluție. Puterea și știința
întrebuințate de Dumnezeu pentru crearea fiecărei părți a totului sunt urmate
de o înlănțuire necesară potrivite unei anumite ordini. Ceea ce rațiunea
explică logic, Moise a exprimat istoric. Toate lucrurile existau potențial în
primul impuls creator al lui Dumnezeu ca o putere seminală aruncată pentru
crearea lumii, dar în act. Lucrurile individuale nu existau încă (P.G. 44, col.
77 D). creația a avut loc odată (Ibidem,
col. 77 C). Natura este în continuă mișcare și transformare (Ibidem, col. 108 AB). Elementele au
deosebiri și corespondențe care ușurează trecerea de la unul al altul; Despre viața lui Moise, scrisă către
sfârșitul vieții, fiindcă autorul vorbește în ea despre perii săi albi. Poarte
ca subtitlu Despre desăvârșirea cea după
virtute și e adresată unui tânăr Cezar, care-i ceruse un model de viață
perfectă. Autorul la începutul lucrării spune adresantului ce-i e greu să dea
răspuns la o asemenea problemă, pentru că virtutea este în continuu progres,.
Cu toate acestea, deși desăvârșirea în sine este inaccesibilă, totuși se poate
face o idee despre ea cercetând viața aleasă a oamenilor îmbunătățiți, dintre
care cel dintâi e Moise. Moise pe muntele Sinai, simbolizează râvna sufletului
omenesc după unirea cu Dumnezeu. Ex expune viața lui Moise, după care se
meditează mistic faptele din cadrul acestei vieți. Despre ??????????. este un mic tratat de demonologie. Comentând
textul din I regi 28, 12-18, autorul, spre deosebire de Origen, dar în acord cu
Metodiu de Olimp și cu Eustațiu de Antiohia afirmă că umbra care s-a arătat lui
Saul n-a fost sufletul lui Samuil ci un demon supus vrăjitoarei din Endor (P.G.
45, col. 112, VII C). La titlurile
Psalmilor e o introducere la studiul Psalmilor. În fond e un tratat de
desăvârșire vorbind despre înălțarea spirituală a sufletului prin virtute: La Psalmul VI, despre Octavă, completează
lucrarea precedentă, tratând despre purificare și ascensiune spirituală:
tâlcuire exactă la Eclesiastul lui
Solomon în opt omilii, dă o interpretare morală acestei cărți. Scopul este
înălțarea mistică. Tâlcuire exactă la
Cântarea Cântărilor în 15 omilii, interpretează cuprinsul acestei cărți în
sensul nuanței mistice a sufletului cu Dumnezeu. La Noul Testament, autorul
ne-a lăsat următoarele serii de omilii: Despre
Rugăciunea domnească, în cinci omilii, dintre care prima tratează despre
rugăciune în general, iar celelalte dau tâlcuirea ortodoxă clasică. La fericiri, în opt omilii care
tratează, în general, despre aceeași înălțare a sufletului către Dumnezeu.
Lucrările exegetice ale Sf. Grigorie de Nyssa au o importanță deosebită pentru
doctrina sa teologico-mistică și filosofică. Fie stau sub influență
neoplatonică și se servesc general de metoda alegorică.
Scrieri
dogmatico-polemice. Operele polemice: Contra lui Eunomiu,
în 12 cărți, sau 13 cărți dacă a 12-a se împarte în două. Autorul combate aici
în primul rând una din operele cele mai de seamă ale lui Eunomiu contra Sf.
Vasile. Apologia apologiei, în trei
cărți, apoi o Expunere de credință a
ereziarhului prezentată de această
dată împăratului Teodosie în 383. Apologia
apologiei pe care o combate Sf. Grigorie poate fi reconstituită aproape în
întregime din opera ????????????? Sf. Grigorie combate cu măiestrie erezia
eunomiană deși el este inegal în opera sa. Contra
lui Eunomiu. El nu prezintă întotdeauna cu claritate obiecțiile
adversarului și propriile sale replici nu sunt ireproșabil organizate; Contra lui Apolinarie, combate tratatul
lui Apolinarie intitulat Demonstrația
întrupării divine după asemănarea omului. Această lucrare e cea mai
importantă dintre toate scrierile antiapolinariste păstrate. Cuprinde 59
capitole. Autorul rezumă fidel opera lui Apolinarie și combate hristologia
apolinaristă în linii mari și în amănunt. Tratatul Contra lui Apolinarie e o lucrare de adâncime și autoritate în
teologia Capadocenilor; Contra lui
Apolinarie-Către Teofil al Alexandriei scris înaintea tratatului precedent,
semnalează patriarhului din Alexandria primejdia apolinarismului și cere
condamnarea acestuia; Despre Sf. Duh, contra macedonienilor și pnevmatomahilor,
în 25 capitole, lucrare mediocră.
Opere dogmatice: Marele Cuvânt
Catehetic, cea mai importantă și sistematică operă dogmatică a Sf. Grigorie
de Nyssa. E scrisă, probabil pe la 385 și cuprinde 40 capitole, afară de
introducere. E adresată dascălilor creștini însărcinați cu instruirea
catehumenilor. Introducerea tratează despre metoda pe care trebuie s-o
folosească dascălul. Cuprinsul lucrării are trei părți: 1) Prima (cap. 1-4),
tratează despre Dumnezeu și Sf. treime; 2) A doua (cap. 5-32) despre păcat,
despre întrupare și mântuire prin Hristos; 3) A treia (capitolele 33-37) despre
Botez și Euharistie; cp. 38-40 vorbesc despre roadele credinței. În cursul
expunerii, autorul combate pe arieni, apolinariști, manihei, iudei și păgâni.
Tratatul Sf. Grigorie e substanțial, dens, plin de tot ceea ce cugetarea
elenică și creștină au creat mai solid și mai rezistent, uneori original, dar
adesea sub influență platonică, origenistă, atanasiană sau chiar sub influența
Sf. Metodiu de Olimp (A Puech, op. cit.,
III, p. 424). E o punte dogmatică între tratatul lui Origen – Περίαρχων și acela a lui Ioan Damaschin
– Dogmatica; Cuvânt despre suflet și
despre înviere sau Macrinia, consacrat surorii sale Macrina și scris
probabil pe la 380. E o imitație parțial reușită a celebrului dialog platonic Phaidon, care relatează ultimele momente
și idei ale lui Socrat despre moarte. Sf. Grigorie pune pe seama surorii sale
Macrina ideile sale despre originea omului, despre suflet, despre moarte,
despre învierea morților și apocatastază; Contra
destinului e reproducerea unei discuții avute cu un filosof păgân la
Constantinopol. Acest filosof pe cate Grigorie voia să-l convingă să treacă de
la păgânism la creștinism, susținea morțiș că totul e supus destinului și că
dacă el e destinat să ajungă creștin, va ajunge chiar fără voia creștinilor, că
împotriva destinului nu se poate face nimic. Autorul nostru întreabă dacă
destinul nu e Dumnezeu, la care filosoful răspunde ironic și negativ. Rolul
astrelor în viața oamenilor nu se poate stabili cu certitudinea și cu precizia
de care vorbește filosoful; Despre copiii
care mor de timpuriu, către Hieriu încearcă să justifice Providența față de
moartea timpurie a atâtor ființa omenești; Despre
Sf. Treime și Contra pnevmatomahilor că Sf. Duh e Dumnezeu, către Eustațiu;
Despre deosebirea dintre esență și
ipostasă, către Petru fratele său. Despre
suflet către Tațian, nu sunt de o autenticitate sigură; Că nu sunt trei Dumnezei, către Ablabiu,
încearcă să demonstreze că cele trei Persoane ale Sf. treimi, îndeosebi despre
Fiul și Sf. Duh și raportul acestora cu Tatăl; Sf. Duh e Dumnezeu; Contra grecilor, după noțiunile comune
discută fără ajutorul Scripturii noțiunile de persoană, esență și ipostasă pe
care le aplică Persoanele Sf. Treimi; cuvânt despre dumnezeirea Fiului și Sf.
Duh, ținut la Constantinopol în 383, îi combate pe anomei, pe care-i compară cu
epicurienii, adică cu ateii.
Scrieri ascetice: Despre feciorie, scris înainte de episcopat, pe la 370.
Fecioria face din suflet mireasa lui Hristos pe care acesta o cheamă spre o
desăvârșire din ce în ce mai mare. Autorul nostru citează ca modele de feciorie
pe Maria sora lui Moise, pe Fecioara Maria, pe Iisus Hristos, pe Ap. Pavel și
pe toți aceia care ca și el au vrut să fie răstigniți împreună cu Hristos. Viața Sf. Macrina, sora autorului și a
Sf. Vasile. Această biografie scrisă cu talent și căldură arată cum se practica
asceza în Ponta, în veacul IV. Macrina aceasta, numită cea tânără, nepoată a
Macrinei celei Bătrâne, a jucat un rol mare în educația și orientarea tuturor
fraților ei, de la Sf. Vasile cel Mare până la Sf. Petru de Sevasta. Ea a
determinat, prin învățătura creștină și prin aleasa ei viață personală, pe
frații ei, la îmbrățișarea vieții ascetice și a râvnei după desăvârșire. Patru
lucrări mici tratează special problema desăvârșirii: 1) Către Harmonios despre sensul numelui de creștin; 2) Către monahul Olimp despre desăvârșire și
cum trebuie să fie creștinul; 3) Despre
ținta cea după Dumnezeu și despre asceza cea adevărată; 4) Către cei mâhniți de pedepse.
Cuvântări morale: 1) Contra celor ce
amână Botezul; 2) Contra cămătarilor;
3) Despre iubirea de săraci și despre
binefacere, două cuvântări; 4) La
cuvântul „Cine face desfrânare păcătuiește față de propriul său trup”; 5) Către cei îndurerați pentru cei ce s-au
mutat din această viață în iad; predici la sărbători împărătești; 1) La Bobotează; 2) Cinci predici la Paște, dintre care se pare că a doua și a cincea
nu sunt autentice: 3) La înălțarea lui
Hristos; 4) Cuvânt la Sf. Duh (sau
la Rusalii); Panegirice: 1) La Sf. Ștefan întâiul mucenic, două
cuvântări; 2) La marele mucenic Teodor;
3) La Sf. patruzeci de mucenici, două
cuvântări; 4) La patruzeci de mucenici;
Necrologuri: 1) Cuvânt funebru la Marele
Vasile, propriul frate; 2) Lauda Sf.
Părintelui nostru Efrem; 3) Cuvânt
funebru la Marele Meletie, episcopul Antiohiei; 4) Cuvânt la moartea Pulheriei; 5) Cuvânt
funebru la moartea împărătesei Flaccilla; 6) La viața Sf. Grigorie, făcătorul
de minuni.
Scrisorile:
26
în ediția Migne plus o scrisoare canonică, dar 30 la număr în ediția G.
Pasquali, 1925. Au în mare caracter personal.
Doctrina.
Sf.
Grigorie de Nyssa a fost numit „capul care cugetă”, între Sf. Vale supranumit
„brațul care lucrează” și Sf. Grigorie denumit „gura care vorbește”. „Capul
care cugetă” nu în înțelesul că ceilalți doi mari Capadocieni n-ar fi avut cap
și n-ar fi gândit, ci în acela că episcopul de Nyssa a fost mintea cea mai
speculativă și mai sistematică în ansamblul acestor Părinți ai Bisericii. Sf.
Grigorie a făcut mare uz de filozofie. El se folosește la maxim de datele
rațiunii. Toate elementele credinței care pot suporta argumente raționale sau
judecăți de valoare sunt prezentate – în primul rând ca adevăruri raționale. Ar
fi însă o greșeală se se susțină că Sf. Grigorie e un raționalist pur.
Raționamentul său e de fapt o încredere de a justifica și a sistematiza – în
măsura posibilului – datele revelației prin acelea ale științei și filozofie.
Că nu toate datele revelației pot fi supuse acestei operații, se înțelege de la
sine. Baza teologiei Sf. Grigorie e Sf. Scriptură pe care el o interpretează
cel mai adesea alegoric, îndeosebi în lucrările sale mistice și de edificare.
Teognosia
sau
cunoașterea lui Dumnezeu o una din problemele cele mai dezbătute de Sf.
Grigorie în operele sale. Cunoașterea lui Dumnezeu e scopul vieții noastre. Ea
e rațională și naturală pe măsura ridicării treptate de la elementele firii
celei mari și de la elementele firii umane până la hotarul dintre sensibil și
suprasensibil. Dar cunoașterea rațională sau naturală e continuată de
cunoașterea mistică. Cei înaintați pe calea desăvârșirii se unesc cu Dumnezeu
prin υεωρία (contemplare) adică prin
privirea nemijlocită a lui Dumnezeu.
Sf.
Treime. Esența (ουσια) divină
nu este împărțită în trei esențe (ουσιαι)
după cele trei Persoane. Potrivit cunoscutei teorii platonice a universalelor
deosebirea Persoanelor divine stă numai în relațiile lor. Lucrarea lui Dumnezeu
în afară este comună celor trei Persoane. Persoanele umane nu au o existență
continuă din una și aceeași persoană, ci unele din acesta, altele din cealaltă,
iar cauzele se prezintă în multe și felurite elemente față de cele cauzate. În
Sf. Treime însă, lucrurile nu stau așa. Este Una și aceeași Persoană a Tatălui
din Care Se naște Fiul și Sf. duh purcede. De aceea zoi zicem că unicul
Dumnezeu este, la propriu ???????????? celor cauzați de El, întrucât El
???????????????????????????????????????????????????????? nici prin timp,
nici prin loc, nici prin voință, nici prin ocupație, nici prin lucrare, nici
prin afecțiune, nici prin nimic din cele ce se iau în considerare la oameni.
Deosebirile, dacă poate di vorba de așa ceva între Persoanele treimice, nu sunt
de natura sau ființă, ci de relație. Tatăl este Tată și nu Fiu, Fiul este Fiu
și nu Tată de asemenea, Sf. Duh nu e Tatăl, nici Fiu. Iată de ce nu se poate
spune că cele trei Persoane sunt trei Dumnezei (Contra Grecilor după noțiunile comune, P:G. 45, 180 B C D). tatăl
este cauza. Fiul este „Cel din cauză”. Cele trei Persoane au în comun
dumnezeirea. Fiul și Sf. Duh au comun faptul că amândoi sunt din Tatăl. Fiul e
cauzat de Tatăl prin naștere, iar Sf. Duh e cauzat prin purcedere. Dumnezeu a
creat lumea prin Rațiune-logos care este o Ipostază personală și înzestrată cu
voință. Logosul este instrument al creației și Creator. Ființele create sunt de
două categorii: pur spirituale (îngerii) și trupești (oamenii). Ființe
spirituale se pot înmulți. Materia este o concentrare de însușiri. Omul este
piscul creației. Sufletul crește o dată cu trupul ca urmare a păcatului
originar.
Hristologia
Sf.
Grigorie e în general ortodoxă. El dezvoltă doctrina hristologiei îndeosebi în Artirrheticos cotra lui Apolinarie, apoi
în Contra lui Eunomiu (cartea V) și
în alte opere mici. Hristos a avut fire umană integrală, adică trupul real și
sufletul rațional și a avut firea divină completă. Cele două firi sunt strâns
unite între ele alcătuind o singură Persoană. Sf. Grigorie dezvoltă pe larg
teoria comunicării însușirilor. Fecioara Maria
e ϴεοτόκοϛ Născătoare de Dumnezeu 9(Scri. 3, P.G. 46 col. 1024 A). în soteriologie sau doctrina despre
mântuire Sf. Grigorie operează cu teoria drepturilor demonului. Prin păcat noi
deveniserăm proprietatea demonului, căruia nimeni nu ne putea smulge prin
violență, fiindcă eram stăpâniți de el în chip legal. Mântuitorul ne-a scăpat
de stăpânirea diavolului prin aceea că acestuia i s-a oferit mai mult decât
avea dreptul. Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru ca vrăjmașul să nu se perie
ca în cazul când Dumnezeu i S-ar fi prezentat neacoperit și să aibă dorința
să-și ia prada. Demonul nu și-a dat seama că trupul lui Hristos era momeala
prin care a fost prins în cârligul undiței Dumnezeirii, cum li se întâmplă
peștilor lacomi și astfel, după ce viața a stat în moarte și lumina a luminat
în întuneric, dușmanul vieții și al lumii a dispărut. Teoria aceasta a
drepturilor demonului în cadrul mântuirii, teorie schițată de Origen și reluată
de Sf. Vasile și de Sf. Grigorie de Nyssa a fost combătută de Sf. Grigorie de
Nazianz și de întreaga ortodoxie ulterioară.
Antropologie.
Sf.
Grigorie de Nyssa este creatorul propriu-zis, în sens științific, al antropologiei
creștine. El a consacrat o lucrare specială creării omului și vorbește despre
ființa și rolul omului și în alte lucrări ca: Marele Cuvânt Catehetic, Despre suflet și înviere etc. Sf. Grigorie
afirmă că Hristos întrupat reprezintă întreaga umanitate. Primul om creat
exprimă omul în general, pur spiritual, fără sec în vederea căderii în păcat.
Omul asexuat și din acest punct de vedere este chipul și asemănarea lui
Dumnezeu care n-are sex după cuvântul Apostolului că „în Hristos Iisus nu e nici parte bărbătească, nici parte femeiască”
(Gal. 3, 28). Dar pe urmă Dumnezeu a împărțit pe om în bărbat și femeie ceea ce
numai reprezintă chipul lui Dumnezeu. Deci facerea omului are un aspect dublu
sub raportul fierii: această fire are o parte care trebuie să se asemene cu
Dumnezeu și o parte care diferențiază sexele. Omul este elementul mediator
între firea divină și netrupească și între viața irațională și animală. Omul
are în el din ambele firi: din cea divină puterea rațiunii și a inteligenței
care nu admite deosebirea în sex masculin și feminin din firea nerațională are
alcătuirea trupului și forma deosebită a sexelor (Despre facerea omului 16 P.G. 44, col. 181 A B C) omul e înzestrat
cu liberul arbitru, pentru ca din propria inițiativă și hotărâre să aleagă bunurile
sale. Această libertate poate să îndemne pe om să aleagă chiar răul.
Posibilitatea păcatului a stat în calitate de creatură a omului și în
libertatea duhurilor create. Deși omul se putea înmulți și în starea sa pur
spirituală asemenea îngerilor adică în afara căsătoriei (Despre facerea omului 17, P.G. 44, col. 189 A), totuși el a ajuns
să se înmulțească sexual după căderea în păcat. Structura trupească a omului
este de o rară frumusețe. Poziția verticală a trupului, așezarea membrelor
inferioare și superioare, poziția capului și a organelor sale, locul și funcția
limbi, toate arată situația excepțională pe care o are omul în univers. „Chipul
lui Dumnezeu este ansamblul tuturor care caracterizează Dumnezeirea, în primul
rând inteligența și rațiunea, apoi independența și libertatea ” (Mar. Cuv. Cateh. 5, 7, 9). Asemănarea cu
Dumnezeu este împlinirea voinței Acestuia printr-o viață curată. Curățenia se
capătă prin harul lui Dumnezeu și faptele noastre bune. Urmarea principală a
păcatului a fost moartea. Prin lupta împotriva morții sau luat naștere artele
și științele. Sufletul e simplu și nemuritor. Grigorie oscilează uneori cu
privire la originea sufletului între creaționism și traducianism. Sufletul este
spiritual nu material, puterea de cugetare nu stă atât în materie. Materia ar
trebui să arate și în alte cazuri înzestrată cu cugetare și să se transforme
singură de exemplu într-o operă de artă. Grigorie respinge trihotomismul
platonici. Sufletul supraviețuiește trupului.
Apocatastaza.
Deși Sf. Grigorie respinge ideile lui Origen cu privire la eternitatea materiei
și a preexistenței sufletului totuși el este de acord cu teoria marelui
alexandrin despre apocatastasă. Apocatastasa (άποκατάστασιϛ) este teoria conform căreia la sfârșitul lumii,
totul se va purifica treptat printr-un foc curățitor și va reveni la forma
dintâi. Sf. Grigorie tratează despre apocatastasă în următoarele lucrări: Despre facerea omului. Despre feciorie.
Marele Cuvânt Catehetic. Despre suflet și înviere, în acest din urmă tratat
ocupându-se în chip special cu problema. Tratamentul purificării se face
proporțional cu păcatul pătruns în fiecare. Iar tratamentul constă în
purificarea sufletului de răutate. Acest lucru nu se face fără durere (Despre suflet și înviere P.G. 46, 152 A
B). Starea de apocatastasă e o stare de fericire, de dumnezeire străină de
orice mâhnire (Ibidem, 35, 13). Cei
purificați de răutate vor fi într-o stare de virtute divină generată de fire
divină pentru ca Dumnezeu să fie totul în toate.
Caracterizare.
Sf.
Grigorie de Nyssa e unul din Părinții cei mai de seamă ai Bisericii creștine
atât prin mulțimea operelor, cât și prin numărul și varietatea problemelor
tratate. Sf. Grigorie are meritul de a fi sistematizat elementele teologie de
până la el și de a fi dat formule sau demonstrații filosofice unora din
adevărurile de credință. El are de asemenea meritul de a fi lăsat Bisericii un
tratat sistematic de doctrină: Marele
Cuvânt Catehetic după tratatul lui Origen. ???????? Sf. Grigorie are o
cugetare strânsă, logică, bine informată, adâncă și bogată în concluzii. Deși
perioadele sale sunt lungi, totuși cugetarea sa e luminoasă și precisă. Sf.
Grigorie este cel mai mare cugetător mistic creștin al sec. IV. Notăm printre
operele sale mistice: Despre viața lui
Moise, despre feciorie, Omilii la Tatăl nostru, Cântarea Cântărilor, Fericiri.
Mistica lui e influențată de neoplatonism de la care împrumută nu numai idei și
cadre generale, dar chiar aparat tehnic. Mistica gregoriană e influențată de
mistica lui Filon, a lui Clement Alexandrinul și a lui Origen. Limba este, în
general, încărcată datorită influenței sofisticei a doua. Biserica noastră îl
prăznuiește pe Sf. Grigorie de Nyssa la 10 ianuarie[1].
