Faceți căutări pe acest blog

luni, 10 ianuarie 2022

Sf. Grigorie de Nyssa - Preot Prof. Dr. Ioan G. Coman

 



Sf. Grigorie de Nyssa

 

Viața. Sg. Grigorie de Nyssa s-a născut în jurul anului 335 în Cezareea Capadociei, ca frate mai mic al Sf. Vasile cel Mare. A primit educația și instrucția elementară în familie, îndeosebi de la sora sa Macrina și de la fratele său Vasile, pe care-l stima în chip deosebit numindu-l „tatăl și învățătorul său” (Scrisoarea 13) și pe care-l compara cu Moise, cu Samuel, cu Ilie, cu Ioan Botezătorul și cu Pavel. Și-a completat cultura prin legătura sa cu Libaniu și alți oameni de seamă ai timpului. Grație atmosferei din familie, Grigorie a îndrăgit Biserica și a ajuns chiar până la rangul de citețe în ierarhia inferioară. Petru motive pe care nu le cunoaștem bine, el s-a depărtat de Biserică, a devenit profesor de retorică și s-a căsătorit. A profesat câtva timp retorica, dar în urma morții soției sale Teosebia, „cu adevărat sfântă și cu adevărat soție de preot” și în urma îndemnurilor fratelui său Vasile și a prietenului său Grigorie de Nazianz, autorul nostru s-a retras la mănăstirea întemeiată de fratele său Vasile, pe malul râului Iris în Pont. A stat aici aproximativ 10 ani, până în 371, când Sf. Vasile l-a ales episcop de Nyssa, o mică localitate în partea extrem răsăriteană a Capadociei. Ca episcop, Sf. Grigorie n-a mulțumit exigențele administrative și misiunile de politică bisericească ala fratelui său. Dacă Sf. Grigorie de Nyssa făcea figură de diplomat mediocru, în schimb el era foarte învățat și de o credință profundă. Pentru a scăpa de el, arienii i-au înscenat vina de a fi delapidat niște bunuri bisericești. E condamnat de arieni într-un sinod local la Nyssa, unde a fost depus din treaptă, la 376. Ar fi fost arestat, dacă n-ar fi fugit. După moartea lui Valens (9 august 378), el se reîntoarce și e primit triumfal (Scris. 6). După moartea fratelui său Vasile, sf. Grigorie se prezintă ca unul din apărătorii „cei mai autorizați ai Ortodoxiei în Asia Mică. Sinodul de la Antiohia (379) îi încredințează misiunea de inspector bisericesc în Pont, Palestina și Arabia. În acest timp el e ales mitropolit de Sevasta, în Armenia, unde a fost reținut zice el – câteva luni, ca „într-o captivitate babilonică” (Scris. 19). Telentul oratoric și știința teologică ale Sf. Grigorie au fost apreciate superlativ la sinodul Ii ecumenic (381) unde el a fost proclamat „stâlp al Ortodoxiei”. Renumele de care se bucura ca orator a făcut ca Sf. Grigorie să fie chemat să rostească numeroase necrologuri, printre altele pe acelea la moartea prințesei Pulheria și la moartea împărătesei Flaccilla. Știm că el a luat parte și la un Sinod de la Constantinopol în 349. După această dată nu se mai știe nimic despre el. a murit probabil în 394 sau 395. Sf. Grigorie de Nyssa are într-un grad mai mic calitățile de administratori ale Sf. Vasile și e un orator mai puțin elegant ca Sf. Grigorie de Nazianz, dar el îi egalează pe amândoi în teologie și îi depășește prin puterea de speculației.

Opera. Scrieri și omilii exegetice: Despre crearea omului, scrisă în 379, după moartea sf. Vasile și dedicată fratelui său mai mic, Petru de Sevasta. Această lucrare completează Omiliile Sf. Vasile la Hexaemeron, care s-au oprit la ziua a cincea a creației. Lumea a fost făcută pentru om, care e regele ei. Slăbiciunea aparentă a omului a făcut posibilă dezvoltarea civilizației. Omul e chipul lui Dumnezeu, ca și Acesta, chipul este netrupesc, dar sufletul rezidă în trup. Partea conducătoare a sufletului, adică mintea, nu sălășluiește într-o parte specială a trupului. Explciă alegoric crearea sexelor. Combate concepția origenistă despre preexistența sufletelor, dar reține ideea de apocatastază și de mântuire generală. Materia, ca și răul, sunt umbre. Ele vor dispărea. Combate metempsihoza. Trupul și sufletul încep odată și se dezvoltă în paralel. Sfârșitul tratatului se ocupă cu descrierea amănunțită a structurii corpului (Puech, op. cit., III, p. 402-404); Apologie, adresată fratelui său Petru pentru Hexaemeron scrisă puțin timp după cea precedentă. Ea e menită să răspundă la unele nedumeriri și critici pe care le treziseră Omiliile la Hexaemeron ale sf. Vasile. Ideea de creație se poate armoniza cu aceea de evoluție. Puterea și știința întrebuințate de Dumnezeu pentru crearea fiecărei părți a totului sunt urmate de o înlănțuire necesară potrivite unei anumite ordini. Ceea ce rațiunea explică logic, Moise a exprimat istoric. Toate lucrurile existau potențial în primul impuls creator al lui Dumnezeu ca o putere seminală aruncată pentru crearea lumii, dar în act. Lucrurile individuale nu existau încă (P.G. 44, col. 77 D). creația a avut loc odată (Ibidem, col. 77 C). Natura este în continuă mișcare și transformare (Ibidem, col. 108 AB). Elementele au deosebiri și corespondențe care ușurează trecerea de la unul al altul; Despre viața lui Moise, scrisă către sfârșitul vieții, fiindcă autorul vorbește în ea despre perii săi albi. Poarte ca subtitlu Despre desăvârșirea cea după virtute și e adresată unui tânăr Cezar, care-i ceruse un model de viață perfectă. Autorul la începutul lucrării spune adresantului ce-i e greu să dea răspuns la o asemenea problemă, pentru că virtutea este în continuu progres,. Cu toate acestea, deși desăvârșirea în sine este inaccesibilă, totuși se poate face o idee despre ea cercetând viața aleasă a oamenilor îmbunătățiți, dintre care cel dintâi e Moise. Moise pe muntele Sinai, simbolizează râvna sufletului omenesc după unirea cu Dumnezeu. Ex expune viața lui Moise, după care se meditează mistic faptele din cadrul acestei vieți. Despre ??????????. este un mic tratat de demonologie. Comentând textul din I regi 28, 12-18, autorul, spre deosebire de Origen, dar în acord cu Metodiu de Olimp și cu Eustațiu de Antiohia afirmă că umbra care s-a arătat lui Saul n-a fost sufletul lui Samuil ci un demon supus vrăjitoarei din Endor (P.G. 45, col. 112, VII C). La titlurile Psalmilor e o introducere la studiul Psalmilor. În fond e un tratat de desăvârșire vorbind despre înălțarea spirituală a sufletului prin virtute: La Psalmul VI, despre Octavă, completează lucrarea precedentă, tratând despre purificare și ascensiune spirituală: tâlcuire exactă la Eclesiastul lui Solomon în opt omilii, dă o interpretare morală acestei cărți. Scopul este înălțarea mistică. Tâlcuire exactă la Cântarea Cântărilor în 15 omilii, interpretează cuprinsul acestei cărți în sensul nuanței mistice a sufletului cu Dumnezeu. La Noul Testament, autorul ne-a lăsat următoarele serii de omilii: Despre Rugăciunea domnească, în cinci omilii, dintre care prima tratează despre rugăciune în general, iar celelalte dau tâlcuirea ortodoxă clasică. La fericiri, în opt omilii care tratează, în general, despre aceeași înălțare a sufletului către Dumnezeu. Lucrările exegetice ale Sf. Grigorie de Nyssa au o importanță deosebită pentru doctrina sa teologico-mistică și filosofică. Fie stau sub influență neoplatonică și se servesc general de metoda alegorică.

Scrieri dogmatico-polemice. Operele polemice: Contra lui Eunomiu, în 12 cărți, sau 13 cărți dacă a 12-a se împarte în două. Autorul combate aici în primul rând una din operele cele mai de seamă ale lui Eunomiu contra Sf. Vasile. Apologia apologiei, în trei cărți, apoi o Expunere de credință a ereziarhului prezentată de această dată împăratului Teodosie în 383. Apologia apologiei pe care o combate Sf. Grigorie poate fi reconstituită aproape în întregime din opera ????????????? Sf. Grigorie combate cu măiestrie erezia eunomiană deși el este inegal în opera sa. Contra lui Eunomiu. El nu prezintă întotdeauna cu claritate obiecțiile adversarului și propriile sale replici nu sunt ireproșabil organizate; Contra lui Apolinarie, combate tratatul lui Apolinarie intitulat Demonstrația întrupării divine după asemănarea omului. Această lucrare e cea mai importantă dintre toate scrierile antiapolinariste păstrate. Cuprinde 59 capitole. Autorul rezumă fidel opera lui Apolinarie și combate hristologia apolinaristă în linii mari și în amănunt. Tratatul Contra lui Apolinarie e o lucrare de adâncime și autoritate în teologia Capadocenilor; Contra lui Apolinarie-Către Teofil al Alexandriei scris înaintea tratatului precedent, semnalează patriarhului din Alexandria primejdia apolinarismului și cere condamnarea acestuia; Despre Sf. Duh, contra macedonienilor și pnevmatomahilor, în 25 capitole, lucrare mediocră.

Opere dogmatice: Marele Cuvânt Catehetic, cea mai importantă și sistematică operă dogmatică a Sf. Grigorie de Nyssa. E scrisă, probabil pe la 385 și cuprinde 40 capitole, afară de introducere. E adresată dascălilor creștini însărcinați cu instruirea catehumenilor. Introducerea tratează despre metoda pe care trebuie s-o folosească dascălul. Cuprinsul lucrării are trei părți: 1) Prima (cap. 1-4), tratează despre Dumnezeu și Sf. treime; 2) A doua (cap. 5-32) despre păcat, despre întrupare și mântuire prin Hristos; 3) A treia (capitolele 33-37) despre Botez și Euharistie; cp. 38-40 vorbesc despre roadele credinței. În cursul expunerii, autorul combate pe arieni, apolinariști, manihei, iudei și păgâni. Tratatul Sf. Grigorie e substanțial, dens, plin de tot ceea ce cugetarea elenică și creștină au creat mai solid și mai rezistent, uneori original, dar adesea sub influență platonică, origenistă, atanasiană sau chiar sub influența Sf. Metodiu de Olimp (A Puech, op. cit., III, p. 424). E o punte dogmatică între tratatul lui Origen – Περίαρχων și acela a lui Ioan Damaschin – Dogmatica; Cuvânt despre suflet și despre înviere sau Macrinia, consacrat surorii sale Macrina și scris probabil pe la 380. E o imitație parțial reușită a celebrului dialog platonic Phaidon, care relatează ultimele momente și idei ale lui Socrat despre moarte. Sf. Grigorie pune pe seama surorii sale Macrina ideile sale despre originea omului, despre suflet, despre moarte, despre învierea morților și apocatastază; Contra destinului e reproducerea unei discuții avute cu un filosof păgân la Constantinopol. Acest filosof pe cate Grigorie voia să-l convingă să treacă de la păgânism la creștinism, susținea morțiș că totul e supus destinului și că dacă el e destinat să ajungă creștin, va ajunge chiar fără voia creștinilor, că împotriva destinului nu se poate face nimic. Autorul nostru întreabă dacă destinul nu e Dumnezeu, la care filosoful răspunde ironic și negativ. Rolul astrelor în viața oamenilor nu se poate stabili cu certitudinea și cu precizia de care vorbește filosoful; Despre copiii care mor de timpuriu, către Hieriu încearcă să justifice Providența față de moartea timpurie a atâtor ființa omenești; Despre Sf. Treime și Contra pnevmatomahilor că Sf. Duh e Dumnezeu, către Eustațiu; Despre deosebirea dintre esență și ipostasă, către Petru fratele său. Despre suflet către Tațian, nu sunt de o autenticitate sigură; Că nu sunt trei Dumnezei, către Ablabiu, încearcă să demonstreze că cele trei Persoane ale Sf. treimi, îndeosebi despre Fiul și Sf. Duh și raportul acestora cu Tatăl; Sf. Duh e Dumnezeu; Contra grecilor, după noțiunile comune discută fără ajutorul Scripturii noțiunile de persoană, esență și ipostasă pe care le aplică Persoanele Sf. Treimi; cuvânt despre dumnezeirea Fiului și Sf. Duh, ținut la Constantinopol în 383, îi combate pe anomei, pe care-i compară cu epicurienii, adică cu ateii.

Scrieri ascetice: Despre feciorie, scris înainte de episcopat, pe la 370. Fecioria face din suflet mireasa lui Hristos pe care acesta o cheamă spre o desăvârșire din ce în ce mai mare. Autorul nostru citează ca modele de feciorie pe Maria sora lui Moise, pe Fecioara Maria, pe Iisus Hristos, pe Ap. Pavel și pe toți aceia care ca și el au vrut să fie răstigniți împreună cu Hristos. Viața Sf. Macrina, sora autorului și a Sf. Vasile. Această biografie scrisă cu talent și căldură arată cum se practica asceza în Ponta, în veacul IV. Macrina aceasta, numită cea tânără, nepoată a Macrinei celei Bătrâne, a jucat un rol mare în educația și orientarea tuturor fraților ei, de la Sf. Vasile cel Mare până la Sf. Petru de Sevasta. Ea a determinat, prin învățătura creștină și prin aleasa ei viață personală, pe frații ei, la îmbrățișarea vieții ascetice și a râvnei după desăvârșire. Patru lucrări mici tratează special problema desăvârșirii: 1) Către Harmonios despre sensul numelui de creștin; 2) Către monahul Olimp despre desăvârșire și cum trebuie să fie creștinul; 3) Despre ținta cea după Dumnezeu și despre asceza cea adevărată; 4) Către cei mâhniți de pedepse.

Cuvântări morale: 1) Contra celor ce amână Botezul; 2) Contra cămătarilor; 3) Despre iubirea de săraci și despre binefacere, două cuvântări; 4) La cuvântul „Cine face desfrânare păcătuiește față de propriul său trup”; 5) Către cei îndurerați pentru cei ce s-au mutat din această viață în iad; predici la sărbători împărătești; 1) La Bobotează; 2) Cinci predici la Paște, dintre care se pare că a doua și a cincea nu sunt autentice: 3) La înălțarea lui Hristos; 4) Cuvânt la Sf. Duh (sau la Rusalii); Panegirice: 1) La Sf. Ștefan întâiul mucenic, două cuvântări; 2) La marele mucenic Teodor; 3) La Sf. patruzeci de mucenici, două cuvântări; 4) La patruzeci de mucenici; Necrologuri: 1) Cuvânt funebru la Marele Vasile, propriul frate; 2) Lauda Sf. Părintelui nostru Efrem; 3) Cuvânt funebru la Marele Meletie, episcopul Antiohiei; 4) Cuvânt la moartea Pulheriei; 5) Cuvânt funebru la moartea împărătesei Flaccilla; 6) La viața Sf. Grigorie, făcătorul de minuni.

Scrisorile: 26 în ediția Migne plus o scrisoare canonică, dar 30 la număr în ediția G. Pasquali, 1925. Au în mare caracter personal.

Doctrina. Sf. Grigorie de Nyssa a fost numit „capul care cugetă”, între Sf. Vale supranumit „brațul care lucrează” și Sf. Grigorie denumit „gura care vorbește”. „Capul care cugetă” nu în înțelesul că ceilalți doi mari Capadocieni n-ar fi avut cap și n-ar fi gândit, ci în acela că episcopul de Nyssa a fost mintea cea mai speculativă și mai sistematică în ansamblul acestor Părinți ai Bisericii. Sf. Grigorie a făcut mare uz de filozofie. El se folosește la maxim de datele rațiunii. Toate elementele credinței care pot suporta argumente raționale sau judecăți de valoare sunt prezentate – în primul rând ca adevăruri raționale. Ar fi însă o greșeală se se susțină că Sf. Grigorie e un raționalist pur. Raționamentul său e de fapt o încredere de a justifica și a sistematiza – în măsura posibilului – datele revelației prin acelea ale științei și filozofie. Că nu toate datele revelației pot fi supuse acestei operații, se înțelege de la sine. Baza teologiei Sf. Grigorie e Sf. Scriptură pe care el o interpretează cel mai adesea alegoric, îndeosebi în lucrările sale mistice și de edificare.

Teognosia sau cunoașterea lui Dumnezeu o una din problemele cele mai dezbătute de Sf. Grigorie în operele sale. Cunoașterea lui Dumnezeu e scopul vieții noastre. Ea e rațională și naturală pe măsura ridicării treptate de la elementele firii celei mari și de la elementele firii umane până la hotarul dintre sensibil și suprasensibil. Dar cunoașterea rațională sau naturală e continuată de cunoașterea mistică. Cei înaintați pe calea desăvârșirii se unesc cu Dumnezeu prin υεωρία (contemplare) adică prin privirea nemijlocită a lui Dumnezeu.

Sf. Treime. Esența (ουσια) divină nu este împărțită în trei esențe (ουσιαι) după cele trei Persoane. Potrivit cunoscutei teorii platonice a universalelor deosebirea Persoanelor divine stă numai în relațiile lor. Lucrarea lui Dumnezeu în afară este comună celor trei Persoane. Persoanele umane nu au o existență continuă din una și aceeași persoană, ci unele din acesta, altele din cealaltă, iar cauzele se prezintă în multe și felurite elemente față de cele cauzate. În Sf. Treime însă, lucrurile nu stau așa. Este Una și aceeași Persoană a Tatălui din Care Se naște Fiul și Sf. duh purcede. De aceea zoi zicem că unicul Dumnezeu este, la propriu ???????????? celor cauzați de El, întrucât El  ???????????????????????????????????????????????????????? nici prin timp, nici prin loc, nici prin voință, nici prin ocupație, nici prin lucrare, nici prin afecțiune, nici prin nimic din cele ce se iau în considerare la oameni. Deosebirile, dacă poate di vorba de așa ceva între Persoanele treimice, nu sunt de natura sau ființă, ci de relație. Tatăl este Tată și nu Fiu, Fiul este Fiu și nu Tată de asemenea, Sf. Duh nu e Tatăl, nici Fiu. Iată de ce nu se poate spune că cele trei Persoane sunt trei Dumnezei (Contra Grecilor după noțiunile comune, P:G. 45, 180 B C D). tatăl este cauza. Fiul este „Cel din cauză”. Cele trei Persoane au în comun dumnezeirea. Fiul și Sf. Duh au comun faptul că amândoi sunt din Tatăl. Fiul e cauzat de Tatăl prin naștere, iar Sf. Duh e cauzat prin purcedere. Dumnezeu a creat lumea prin Rațiune-logos care este o Ipostază personală și înzestrată cu voință. Logosul este instrument al creației și Creator. Ființele create sunt de două categorii: pur spirituale (îngerii) și trupești (oamenii). Ființe spirituale se pot înmulți. Materia este o concentrare de însușiri. Omul este piscul creației. Sufletul crește o dată cu trupul ca urmare a păcatului originar.

Hristologia Sf. Grigorie e în general ortodoxă. El dezvoltă doctrina hristologiei îndeosebi în Artirrheticos cotra lui Apolinarie, apoi în Contra lui Eunomiu (cartea V) și în alte opere mici. Hristos a avut fire umană integrală, adică trupul real și sufletul rațional și a avut firea divină completă. Cele două firi sunt strâns unite între ele alcătuind o singură Persoană. Sf. Grigorie dezvoltă pe larg teoria comunicării însușirilor. Fecioara Maria e ϴεοτόκοϛ Născătoare de Dumnezeu 9(Scri. 3, P.G. 46 col. 1024 A). în soteriologie sau doctrina despre mântuire Sf. Grigorie operează cu teoria drepturilor demonului. Prin păcat noi deveniserăm proprietatea demonului, căruia nimeni nu ne putea smulge prin violență, fiindcă eram stăpâniți de el în chip legal. Mântuitorul ne-a scăpat de stăpânirea diavolului prin aceea că acestuia i s-a oferit mai mult decât avea dreptul. Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru ca vrăjmașul să nu se perie ca în cazul când Dumnezeu i S-ar fi prezentat neacoperit și să aibă dorința să-și ia prada. Demonul nu și-a dat seama că trupul lui Hristos era momeala prin care a fost prins în cârligul undiței Dumnezeirii, cum li se întâmplă peștilor lacomi și astfel, după ce viața a stat în moarte și lumina a luminat în întuneric, dușmanul vieții și al lumii a dispărut. Teoria aceasta a drepturilor demonului în cadrul mântuirii, teorie schițată de Origen și reluată de Sf. Vasile și de Sf. Grigorie de Nyssa a fost combătută de Sf. Grigorie de Nazianz și de întreaga ortodoxie ulterioară.

Antropologie. Sf. Grigorie de Nyssa este creatorul propriu-zis, în sens științific, al antropologiei creștine. El a consacrat o lucrare specială creării omului și vorbește despre ființa și rolul omului și în alte lucrări ca: Marele Cuvânt Catehetic, Despre suflet și înviere etc. Sf. Grigorie afirmă că Hristos întrupat reprezintă întreaga umanitate. Primul om creat exprimă omul în general, pur spiritual, fără sec în vederea căderii în păcat. Omul asexuat și din acest punct de vedere este chipul și asemănarea lui Dumnezeu care n-are sex după cuvântul Apostolului că „în Hristos Iisus nu e nici parte bărbătească, nici parte femeiască” (Gal. 3, 28). Dar pe urmă Dumnezeu a împărțit pe om în bărbat și femeie ceea ce numai reprezintă chipul lui Dumnezeu. Deci facerea omului are un aspect dublu sub raportul fierii: această fire are o parte care trebuie să se asemene cu Dumnezeu și o parte care diferențiază sexele. Omul este elementul mediator între firea divină și netrupească și între viața irațională și animală. Omul are în el din ambele firi: din cea divină puterea rațiunii și a inteligenței care nu admite deosebirea în sex masculin și feminin din firea nerațională are alcătuirea trupului și forma deosebită a sexelor (Despre facerea omului 16 P.G. 44, col. 181 A B C) omul e înzestrat cu liberul arbitru, pentru ca din propria inițiativă și hotărâre să aleagă bunurile sale. Această libertate poate să îndemne pe om să aleagă chiar răul. Posibilitatea păcatului a stat în calitate de creatură a omului și în libertatea duhurilor create. Deși omul se putea înmulți și în starea sa pur spirituală asemenea îngerilor adică în afara căsătoriei (Despre facerea omului 17, P.G. 44, col. 189 A), totuși el a ajuns să se înmulțească sexual după căderea în păcat. Structura trupească a omului este de o rară frumusețe. Poziția verticală a trupului, așezarea membrelor inferioare și superioare, poziția capului și a organelor sale, locul și funcția limbi, toate arată situația excepțională pe care o are omul în univers. „Chipul lui Dumnezeu este ansamblul tuturor care caracterizează Dumnezeirea, în primul rând inteligența și rațiunea, apoi independența și libertatea ” (Mar. Cuv. Cateh. 5, 7, 9). Asemănarea cu Dumnezeu este împlinirea voinței Acestuia printr-o viață curată. Curățenia se capătă prin harul lui Dumnezeu și faptele noastre bune. Urmarea principală a păcatului a fost moartea. Prin lupta împotriva morții sau luat naștere artele și științele. Sufletul e simplu și nemuritor. Grigorie oscilează uneori cu privire la originea sufletului între creaționism și traducianism. Sufletul este spiritual nu material, puterea de cugetare nu stă atât în materie. Materia ar trebui să arate și în alte cazuri înzestrată cu cugetare și să se transforme singură de exemplu într-o operă de artă. Grigorie respinge trihotomismul platonici. Sufletul supraviețuiește trupului.

Apocatastaza. Deși Sf. Grigorie respinge ideile lui Origen cu privire la eternitatea materiei și a preexistenței sufletului totuși el este de acord cu teoria marelui alexandrin despre apocatastasă. Apocatastasa (άποκατάστασιϛ) este teoria conform căreia la sfârșitul lumii, totul se va purifica treptat printr-un foc curățitor și va reveni la forma dintâi. Sf. Grigorie tratează despre apocatastasă în următoarele lucrări: Despre facerea omului. Despre feciorie. Marele Cuvânt Catehetic. Despre suflet și înviere, în acest din urmă tratat ocupându-se în chip special cu problema. Tratamentul purificării se face proporțional cu păcatul pătruns în fiecare. Iar tratamentul constă în purificarea sufletului de răutate. Acest lucru nu se face fără durere (Despre suflet și înviere P.G. 46, 152 A B). Starea de apocatastasă e o stare de fericire, de dumnezeire străină de orice mâhnire (Ibidem, 35, 13). Cei purificați de răutate vor fi într-o stare de virtute divină generată de fire divină pentru ca Dumnezeu să fie totul în toate.

Caracterizare. Sf. Grigorie de Nyssa e unul din Părinții cei mai de seamă ai Bisericii creștine atât prin mulțimea operelor, cât și prin numărul și varietatea problemelor tratate. Sf. Grigorie are meritul de a fi sistematizat elementele teologie de până la el și de a fi dat formule sau demonstrații filosofice unora din adevărurile de credință. El are de asemenea meritul de a fi lăsat Bisericii un tratat sistematic de doctrină: Marele Cuvânt Catehetic după tratatul lui Origen. ???????? Sf. Grigorie are o cugetare strânsă, logică, bine informată, adâncă și bogată în concluzii. Deși perioadele sale sunt lungi, totuși cugetarea sa e luminoasă și precisă. Sf. Grigorie este cel mai mare cugetător mistic creștin al sec. IV. Notăm printre operele sale mistice: Despre viața lui Moise, despre feciorie, Omilii la Tatăl nostru, Cântarea Cântărilor, Fericiri. Mistica lui e influențată de neoplatonism de la care împrumută nu numai idei și cadre generale, dar chiar aparat tehnic. Mistica gregoriană e influențată de mistica lui Filon, a lui Clement Alexandrinul și a lui Origen. Limba este, în general, încărcată datorită influenței sofisticei a doua. Biserica noastră îl prăznuiește pe Sf. Grigorie de Nyssa la 10 ianuarie[1].

 

 



[1] Preot Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, f.l, 1999,  pp. 114-119.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină