Bucuria comuniunii la Școala Gimnazială Șandra

        Articol despre activitatea metodică desfășurată la Școala Gimnazială Șandra în anul 2014 la disciplina Religie Ortodoxă.

Bucuria Comuniunii - La Școala Șandra

Bucuria comuniunii la Școala Gimnazială Șandra

Prof. de Religie Hrab Alexandru

În cursul lunii octombrie a anului 2014, Școala Gimnazială a comunei Șandra a fost gazda întâlnirii profesorilor care fac parte din Cercul Metodic de Religie Sânnicolaul Mare, aflat sub protecția Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei și condus de doamna profesor Ruscu Dana Nicoleta. Această întâlnire dintru început a fost un moment de bucurie al comuniunii frățești care există între profesorii care fac parte din acest cerc „căci ce este mai bun și mai frumos, decât a locui frații împreună?”, așa cum ne învăță o rugăciune a Bisericii, bucuria fiind pecetluită de prezența în mijlocul nostru a doamnei Prof. Daniela Buzatu, Inspector școlar pentru disciplina Religie, alături de dumneaei a participat doamna director a școlii Pașca Dana Constantina, precum și părintele paroh din Șandra, Prea Cucernicul Nicolae Andreescu și Prea Cucernicul Părinte Referent Catehetic Cristian Tomescu.

În deschiderea activității metodice cu tema „Metode și mijloace de evaluare” a fost rostită rugăciunea așa cum se cuvine ca orice oră de curs că înceapă și nu doar ora de Religie, rugăciunea fiind urmată de un moment de reculegere în amintirea vrednicului de pomenire IPS Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului. A urmat apoi cuvântul introductiv al doamnei profesor Ruscu Dana prin care a fost aratată importanța întâlnirii și a fost pusă în evidență necesitatea autoevaluării profesorului de Religie pentru ca predarea Religiei să-și atingă scopul dorit. A urmat apoi doamna profesor Cornelia Petcov care a prezentat un amplu portofoliu pe care trebuie să-l dețină profesorul de Religie. Un portofoliu alcătuit din programe școlare, planificări, proiecte didactice, fișe de evaluare, fișe de lucru, (adaptate la nivelul clasei şi la nevoile elevilor: elevi capabili de performanţă şi elevi cu dificultăţi de învăţare), lista manualelor şcolare şi a auxiliarelor didactice, programări pentru participarea elevilor la Sfânta Liturghie și la primirea Sfintelor Taine, calendarul concursurilor şi olimpiadelor şcolare (la nivel local, judeţean, naţional) etc.

În continuare domnul profesor Pescar Viorel ne-a prezentat testele de evaluare inițială pe care le-a întocmit. Testele reprezintă un real folos în evaluarea inițială a elevilor datorită acurateței conceperii lor. Ca o continuare a testelor prezentate de domnul profesor Viorel și a amplului portofoliu al doamnei Cornelia a fost prezentat referatul doamnei profesoare Miloș Crina „Metode remediale eficiente în evaluare”. Astfel s-a pus accentul pe problemele care pot apărea în evaluarea elevilor și autoevaluarea profesorilor, dar în același timp a arătat și câteva modalități prin care aceste probleme pot fi rezolvate, iar în același timp a arătat prin exemple concrete cum pot fi stimulați să învețe elevii cu un comportament mai dificil.

A urmat apoi prezentarea unor lecții interactive asistate de calculator, prezentări în PowerPoint și filmulețe editate video ale subsemnatului profesor la școala Șandra. Lecțiile prezentate au fost: „Persecuțiile primilor creștini”, „Hristos binecuvintează familia – Minunea din Cana Galileii” și „Săptămâna Patimilor”, care au fost apreciate pozitiv de toți ceilalți participanți la cercul metodic, punându-se accentul că ele se pot folosi în special în perioadele de recapitulare.

Cu totul special a fost momentul în care doamna inspector Daniela Buzatu a luat cuvântul arătându-ne că ora de religie trebuie să reprezinte pentru elevi chemarea „veniți de luați bucurie”, arătându-ne în acest fel că ora de Religie trebuie să fie răspânditoare de bucurie, iar noi trebuie să devenim în primul rând primitori ai bucuriei și apoi răspânditori ai bucuriei lui Hristos. După acest cuvânt ne-a împărtășit din experiența dumneaei la catedră, prezentându-ne un model de lecție prin care să stârnim interesul elevilor pentru Dumnezeu.

Ultima persoană care a prezentat, doamna profesor Delia Fiț, printr-un PowerPoint atent alcătuit ne-a pus înaintea ochilor: tipurile de evaluare, metodele și tehnicile de evaluare pe care le putem folosi la clasă. Meritul doamnei profesoare este că a reușit în prezentarea dumneaei să sintetizeze toate aspectele evaluării evidențiate de ceilalți profesori care au prezentat.

            Au urmat apoi discuții de „masă rotundă” unde au luat cuvântul Prea Cucernicul Părinte Cristian Tomescu, iar apoi Prea Cucernicul Părinte Nicolae Andreescu care ne-au împărtășit din experiența dumnealor de a-i face pe elevi să participe la Sfânta Liturghie și de a-i aduce în fața Sfântului Potir în cadrul Sfintei Liturghii, după ce au fost pregătiți în prealabil prin Taina Sfintei Spovedanii.

            Ce se mai poate spune despre această întâlnire? A fost în primul rând prilejul anumitor schimburi de experiență în vederea perfecționării metodelor de evaluare, dar și a celor de predare, neavând altă menire decât perfecționarea continuă a cadrelor didactice în vederea predării Religiei într-un mod cât mai atractiv pentru elevi. De asemenea, a pus în evidență marele rol care le revine profesorilor de Religie pentru educarea în spiritul valorilor creștine a personalității viitorilor enoriași ai Bisericii, pentru că așa cum remarca IPS Nicolae Corneanu într-un studiu: „Personalitatea nu e un fruct care vine de la sine; ea angajează toate forțele tinereții. Ea nu e rezultatul indiferenței și delăsării, ci a unui efort conștient, dârz și fără răgaz. În acest efort, sprijinul cel mai puternic este comuniunea cu Dumnezeu în Hristos și în sfinții Lui”. De împlinirea acestui rol vom răspunde cu toții în fața lui Hristos. Fără a exagera cu nimic, trebuie să spunem că s-a discutat și despre obligația profesorilor de a intra în contact cu preoții parohi pentru a-i invita pe aceștia la orele de Religie astfel ca profesorul de Religie să câștige o mai mare autoritate în fața elevilor și a părinților acestora, dar și buna colaborare care există între unii preoți și profesori de religie.

Ca o ultimă idee, trebuie să precizăm că această întâlnire a fost un moment pentru a ne cunoaște mai bine și a lega noi prietenii, precum și a schimbului de experiență. Cu toții am putut învăța câte ceva și cu toții am plecat la casele noastre cu speranța că ora de Religie va avea un viitor mai strălucit în ciuda tuturor luptelor pe care persoane rău-intenționate le duc împotriva ei.

Pe această cale aș dori să aduc mulțumiri: Doamnei inspector Daniela Buzatu pentru că ne-a onorat cu prezența și cuvintele de înțelepciune rostite; Doamnei directoare Dana Pașca pentru timpul acordat, spațiul oferit și bunăvoința arătată ca această întâlnire să aibă loc în școala pe care o conduce; Prea Cucernicului Părinte Paroh din Șandra pentru dragostea cu care m-a înconjurat și toată susținerea de care m-am bucurat din partea dumnealui; Prea Cucernicului Părinte Referent Catehetic Cristian Tomescu pentru bucuria pe care ne-a făcut-o fiind în mijlocul nostru și împărtășindu-ne din experiența dumnealui; Doamnei responsabile de cerc Ruscu Dana pentru toate sfaturile pe care mi le-a dat ca această întâlnire să aibă loc într-un cadru cât mai apropiat Bisericii, precum și pentru încrederea arătată ca activitatea metodică să se desfășoare în școala noastră; și nu în ultimul rând, aș dori să aduc mulțumiri speciale doamnei profesoare Delia Fiț pentru tot ajutorul acordat.

            Gânduri alese de mulțumire se îndreaptă și spre doamna Petcov Cornelia, doamna Miloș Crina și spre Domnul Pescar Viorel care ne-au împărtășit din experiența lor de la catedră. Aceleași gânduri de recunoștință se îndreaptă și spre toate cadrele didactice care au participat și care și-au spus punctul de vedere.

loading..

Recenzie „Fii treaz in toate” - Hrab Alexandru

     Recenzia noastră la cartea părintelui profesor Mihai Iosu de la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” „Fii treaz in toate”.

Recenzie „Fii treaz in toate” - Hrab Alexandru

Gânduri despre Maica Domnului - Hrab Alexandru

Gânduri despre Maica Domnului

Hrab Alexandru

Nu știu câți v-ați gândit cu adevărat la viața pe care a dus-O Sfânta Fecioară Maria. Născută într-o familie modestă, la 15 ani ajunge să fie logodită cu Dreptul Iosif. În anul de logodnă, pentru că atât dura pe atunci logodna la evrei, Îngerul Gavril vine la Ea, aducându-I vestirea de bucurie, că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se va naște ca Om din Ea.

Obiceiul la iudei era acesta: dacă cineva dintre femei rămânea însărcinată înainte de a fi căsătorită, aceea femeie era considerată de moravuri ușoare și era condamnată la moarte prin ucidere cu pietre. Gândiți-vă cum locuitorii din orașul în care locuia Sfânta Fecioară, văzând-O însărcinată, se gândeau și o judecau în sinea lor, considerând că ar fi o femeie ușoară, care l-a înșelat pe Dreptul Iosif, de aceea ne spune Sfânta Evanghelie că Dreptul Iosif ar fi vrut să o părăsească în ascuns doar pentru a nu fi ucisă cu pietre. Să privim cu ochii minții la Măicuța noastră, care știind că poartă în pântece pe Fiul Lui Dumnezeu, a rămas smerită în fața privirilor răutăcioase și pline de pizmă ale oamenilor şi nu a căutat să se dezvinovățească spunându-le Taina, Miracolul, în urma căruia a rămas însărcinată, ci gândindu-se că dacă Dumnezeu a ales-O, cu siguranță tot El va îndrepta lucrurile și va arăta adevărul în ochii oamenilor și Dumnezeu a îndreptat în așa fel lucrurile că iată, pe Fecioara Maria o laudă toate neamurile.

            Un aspect deosebit, din viața Macii Domnului, îl vedem și atunci când I se apropia ora nașterii, pentru că nu a fost primită în nici o casă, nimeni nu a vrut să-i dea un loc de odihnă și cu toate acestea, Ea nu a deschis gura împotriva Lui Dumnezeu să-i strige spunându-i: „Cum Mie, nu poți să-mi dai un loc de odihnă, pentru că-L port în pântece pe Fiul Tău?”, ci a rămas smerită, acceptând să nască într-un grajd de vite.

            Un alt episod din viața Maicii Domnului îl vedem la nunta din Cana Galilei, atunci când tinerilor căsătoriți li s-a terminat vinul, Ea se înduioșează, nu stă pe gânduri ci merge la Fiul Ei cerându-I să-i ajute pe tinerii căsătoriți, ca să nu se facă de râs. Și aici vine minunea. Prima minune cunoscută a Mântuitorului a fost făcută datorită Maicii Sale, deci putem spune că ea a rămas de atunci mijlocitoare pentru toți oameni care o cheamă în ajutor.

            Poate cel mai greu din viaţa Fecioarei Maria și poate cel mai marcant, a fost atunci când și-a văzut Fiul, știindu-L fără de păcat, fără de vină, condamnat la moarte. Oare cum a fost inima Ei de mamă, cum s-a simțit, atunci când L-a văzut pe Domnul părăsit de toți ucenicii Săi, care au fugit speriați? Cum s-a simțit văzând că acei oameni, care L-au aclamat pe Domnul atunci când a intrat în Ierusalim, când El a fost pus în comparație cu tâlharul Baraba, de Pilat, au strigat „răstignește-L” și atunci când își ducea Crucea, L-au scuipat și L-au batjocorit? Poate gândind la acest lucruri, poeta Teodosia Lațcu, cea care mai târziu ajunge Maica Teodosia Lațcu, a scris poezia numită „Maica, în care chiar în prima strofă spune: „Când El suia cu trudă pe Golgota,/ Tu L-ai urmat, uitată în popor./ Și nimeni n-a știut că două trupuri Se frâng, spre mântuirea tuturor;/ Și nimeni n-a văzut, că patru palme/ Se-ntind pe lemn și-n cuie că se bat,/ Că două capete se-cununară/ Cu spinii grei, în curtea lui Pilat”. Deci, atunci când Domnul Își ducea Crucea spre Golgota, Maica Domnului a fost singură, uitată de toți, rămasă din nou în smerenie. Însă după ce vuitul mulțimii s-a potolit, când pe dealul Golgotei au rămas doar cele trei cruci și ostași care le păzeau, atunci când au venit și celelalte femei, dar și ucenicul Ioan, care s-a așezat lângă Sfânta Fecioară, Mântuitorul îi spune de pe Cruce cu referire la Sfântul Apostol Ioan: „Iată fiul tău” și Sfântului Apostol Ioan: „Iată Mama Ta”. Însă aceste cuvinte nu sunt adresate doar pentru ei, acolo ci pentru noi toți. Mântuitorul spunându-ne de fapt: „iat-O pe Mama voastră” Iar Macii Sale: „iată pe fii Tăi”, adică de acum Tu, Maica Mea, ești Mama oamenilor. Toate acestea ne arată că Maica Domnului merită o cinstire deosebită.

Fragmente din revista Învierea - Aug. 2013 + articol despre Educația creștină a copiilor

   Scris cu ceva timp în urmă, aproximativ un an, iată că articolul despre „Educația creștină a copiilor” a apărut în numărul 14 (548) din luna august 2013 al revistei Arhiepiscopiei Ortodoxe a Timișoarei „Învierea”. Pe această cale doresc să mulțumesc celor care m-au susținut și celor pe care i-am bâzâit de să corecteze și să-și spună părerea despre ceea ce am scris, dar și celor care m-au anunțat despre apariția articolului. Aș vrea să mulțumesc duhovnicului meu (nu-i dau numele) domnișoarei Delia Elena Lotrean încă o dată pentru atenționare și îi spun pe această cale felicitări și pentru articolul despre Maica Domnului, apoi domnișoarelor Ada Flavia Cristina și Borșieru Ștefania pentru proptitudinea pe care au arătat-o la corectat. Ultimele, dar nu cele din urmă domnișoarelor Bidașcă Oana Nicoleta și Elena Rățulea pentru cât de mult le-am stresat să-și spună părerea despre ceea ce am scris!

Rev. Învierea aug. 2013

Suferinţa fizică în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Suferinţa fizică în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Hrab Alexandru

Introducere

            Anul 2012 este Anul omagial a Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor, de aceea se cuvine ca o atenţie deosebită să fie acordată acestei Taine pentru că Biserica Ortodoxă este vie, este vie prin spiritul Sfinţilor Părinţi care ne-au lăsat prin operele lor, învăţături duhovniceşti actuale şi azi, care au menirea de a întoarce spre Adevăr pe cei care L-au părăsit. Înaltpreasfinţia Sa dr. Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului, sublinia în anul 1984 necesitatea întoarcerii la operele Sfinţilor Părinţi şi Scriitori Bisericeşti „deşi aparţin unor vremi trecute, Sfinţii Părinţi rămân mereu un izvor de nesecată înţelepciune pentru toţi fiii Bisericii. Petrecerea lor pământească şi scrierile pe care le-au lăsat, învăţămintele ce se desprind din ele, constituie bogat roditoare sămânţă aruncată în ogorul creştinătăţii”.^[1] Şi pentru că „Sfinţii Părinţi rămân mereu un izvor de nesecată înţelepciune”, am considerat că este important să vedem cum era practicată această taină în lucrarea şi opera de caritate a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Despre viaţa, lucrarea şi învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur s-a scris mult^[2] şi se va scrie în continuare pe măsură ce timpul va trece şi Sfântul va lumina mintea tuturor celor ce vor încerca să-i înţeleagă valoarea. Pe aceste considerente nu vom mai trata viaţa sa, plină de realizări, ci doar acele aspecte care ne conduc cu gândul înspre Taina Sfântului Maslu.

            Trebuie să amintim că în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur, Taina Sfântului Maslu nu era cunoscută sub acest nume. Se ştie că de la începutul creştinismului, Biserica nu a vorbit despre un număr exact de taine, de altfel nici nu exista o clasificare până prin secolul XV. Primul Părinte al Bisericii care vorbeşte despre un număr exact de taine este Dionisie Pseudo-Aeropagitul în lucrarea Despre Ierarhia Bisericească unde enumeră printre taine: Botezul, Euharistia, Sfinţirea Mirului (această s-ar putea să reprezinte Taina Sfântului Maslu sau Sfinţirea Marelui Mir), Hirotonia, Tunderea în monahism şi Înmormântarea. Abia în secolul al XV-lea, Sfântul Simeon al Tesalonicului vorbeşte, la modul direct despre 7 Taine unind Tunderea în monahism cu Pocăinţa, însă lucrurile nu rămân fixate pe deplin. În secolul al XVII, Biserica Ortodoxă recunoaşte unanim Cele 7 Taine, în mare măsură datorită Mărturisirilor de Credinţă ale patriarhului Dositei al Ierusalimului şi ale mitropolitului Petru Movilă[3]. Această împărţire a rămas până astăzi.

            Mântuitorul a dat puterea vindecării Apostolilor Săi prin rugăciune şi ungerea cu untdelemn: „şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate […]şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu 6, 7, 13). Aceştia au transmis-o la rândul lor prin hirotonie episcopilor şi preoţilor, aşa cum reiese cel mai bine din cuvântul Sfântului Apostol Iacob: „este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.” (Iacob 5, 14-15)

            Lucrarea de tămăduire a fost continuată de Biserică, însă nu s-a vorbit de o Taină separată pentru că toate Tainele aveau loc în timpul Sfintei Liturghii, strâns legate de Jertfa Euharistică. Sfinţirea undelemnului pentru vindecare avea loc imediat după sfinţirea pâinii şi vinului, „dacă aduce cineva drept ofrandă untdelemn, [episcopul] să mulţumească în aceeaşi ordine ca şi la pâine şi vin. Să mulţumească însă nu spunând aceleaşi cuvinte, ci în acelaşi sens astfel: ‹‹Ca sfinţind acest ulei, să dai, Dumnezeule, sănătate celor ce se ung cu el şi gustă din el. Aşa cum ai uns împăraţi, preoţi şi profeţi, tot aşa să dea tuturor celor ce gustă din el şi se folosesc de el întărire şi sănătate››”^[4]. Mergând în continuare pe linia Sfintei Tradiţii aflăm că „cea mai veche mărturie păstrată cu privire la untdelemnul vindecării se găseşte în Tradiţia Apostolică a lui Ipolit. În „versiunea egipteană, (n.n. este vorba de Tradiţia Apostolică) lucrare datând din sec. II, se găseşte o scurtă rugăciune de binecuvântare a untdelemnului, care dă celor care vor gusta din el putere şi sănătate celor care-l vor utiliza”^[5].

            Din cele ce am menţionat mai sus, fără să intrăm în adâncime, am încercat să arătăm continuitatea vindecărilor săvârşite în Biserică şi după moartea ultimului Apostol, nefiind numai o harismă specială limitată doar la Perioada Apostolică aşa cum învaţă cultele protestante şi neoprotestante şi implicit o continuare a ei de Biserică până în ziua de azi şi care va continua până la sfârşitul veacurilor.

           

Boala şi tămăduirea ei în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur

           

            Revenind la Taina Sfântului Maslu, unele dintre manualele de dogmatică de la noi din ţară ne fac cunoscut că Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre existenţa acestei Tainei, astfel enumerăm pe părintele Mihail Pomazanski care fără a aduce nici un citat, în manualul său de dogmatică afirmă ca Sfântul Ioan Gură de Aur a vorbit despre Taina Sfântului Maslu^[6], la fel amintesc şi părintele profesor dr. Isidor Todoran împreună cu părintele Arhidiacon dr. Ioan Zăgrean, în manualul de dogmatică pentru seminariile teologice^[7], însă şi ei fără a cita ceva. Doar în manualul de dogmatică întocmit de profesorul N. Chiţescu, împreună cu părintele profesor Isidor Todoran şi părintele profesor I. Petruţă, pentru Facultăţile de Teologie se aminteşte de comparaţia Sfântului Ioan din Tratatul despre preoţie^[8],cu privire la preoţii Legii Vechi şi a Legii celei Noi.

Pornind de la cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur din Tratatul despre Preoţie: „preoţii însă ne sunt pricinuitorii naşterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite naşteri din nou, ai libertăţii celei adevărate şi ai înfierii după har. Preoţii iudeilor aveau numai puterea să vindece trupul de lepră (Levitic 14, 2-32); dar, mai bine spus, nici nu aveau puterea să vindece, ci numai să vadă dacă cineva a fost sau nu vindecat de lepră (Levitic 14, 2-3). Şi ştii doar cât de dorită era slujba preoţilor Vechiului Testament! Preoţii Noului Testament însă au luat puterea să vindece, nu lepra trupului, ci necurăţia sufletului; n-au luat numai puterea de a vedea dacă cineva a fost vindecat, ci puterea de a vedea dacă cineva a fost sau nu vindecat, ci puterea deplină de a vindeca.[…]Dumnezeu a dat preoţilor o putere mai mare decât părinţilor noştri trupeşti, nu numai când ne pedepsesc ci şi când ne fac bine. Deosebirea între unii şi alţii este tot atât de mare pe cât de mare este deosebirea între viaţa de acum şi viaţa viitoare. Părinţi noştri ne nasc pentru viaţa de acum; preoţii, pentru viaţa viitoare; unii nu ne pot apăra nici de moartea aceasta trupească şi nici nu pot îndepărta bolile ce vin peste noi; ceilalţi, de multe ori, au mântuit chiar suflete bolnave şi pe cale de a pieri, pentru că le-au făcut unora mai uşoară pedeapsa, iar pe altele chiar de la început nu le-au lăsat să cadă în păcate, nu numai cu ajutorul învăţăturilor şi al sfaturilor, ci şi cu ajutorul rugăciunilor. Preoţii au puterea să ne ierte păcatele nu numai când ne nasc din nou prin Sfântul Botez, ci şi după ce ne-au botezat. <<Este cineva bolnav dintre voi, spune Scriptura, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului; şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul şi de va fi făcut păcate i se vor ierta lui>> (Iacov 5, 14-15) ”^[9], unii autori de teologie, printre care profesorul N. Grosu conform cu ideea lui Hr. Andruţos spune: „mergând pe linia Sfintei Tradiţii, ne referim şi la Sfântul Ioan Hrisostom, care în vestitul său Tratat despre preoţie, (VIII, 6) spune că părinţii trupeşti nu pot să împiedice venirea morţii asupra fiilor, însă părinţii sufleteşti, lucrând după modul arătat în Epistola Sfântului Iacob, au scăpat pe mulţi din suferinţă”^[10]. Apoi, Părintele I. Pricop, tot pe baza afirmaţilor lui Hr. Andruţos, precizează: „Sfântul Ioan Gură de Aur în lucrarea Despre preoţie cap. VIII, versetul 6, spune că: <<Părinţilor trupeşti care nu pot să împiedice venirea nici a morţii corporale şi nici a bolii, li se pun în faţă părinţi spirituali, care de multe ori au scăpat de suferinţă viaţa aceasta pe care erau să o piardă, lucrând după modelul arătat de Sfântul Apostol Iacob>>”^[11].

Analizând textul de mai sus putem spune că este un argument solid care să ateste existenţa Tainei vindecării şi săvârşirii ei de preoţii Biserici în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur, însă pentru a înţelege cum percepea Sfântul Ioan această Taină este important de reţinut cum vedea el suferinţa. Pentru el suferinţa era văzută ca o mare comoară cu profunde ecouri în viaţa celui suferind, mai ales prin modul de a suporta suferinţa^[12], cu mulţumire şi cu gândul la viaţa veşnică dăruită de Dumnezeu, deoarece suferinţa cauzată de bolile trupului se datorează în primul rând şi în mare parte păcatelor: „păcatele sunt rădăcina tuturor relelor. Din cauza păcatelor îndurăm supărări, tulburări, ispite şi boli”^[13].

Astfel dacă cauza bolilor sunt păcatele, pentru a scăpa de boli trebuie să scăpăm mai întâi de păcate. Nu putem scăpa de păcate decât prin Taina Pocăinţei, iar după Sfântul Părinte: „pocăinţa posedă o mare putere, ea poate să elibereze pe cel botezat care a păcătuit mult, de greutăţile greşelilor sale şi să restabilească în siguranţă (linişte), pe cel care era în pericol, chiar dacă el coborâse până în adâncul răutăţii Iar pe cel care se căieşte, ea îl încurajează: ‹‹De fiecare dată când tu cazi înaintea adunării, ridică-te. Astfel, de fiecare dată când tu păcătuieşti, pocăieşte-te de păcatul tău; nu deznădăjdui de tine însuţi, chiar dacă tu păcătuieşti a doua oară, pocăieşte-te a doua oară.››‹‹Chiar dacă tu eşti la o bătrâneţe înaintată şi păcătuieşti, întră (în Biserică), pocăieşte-te, tămăduirea este acolo dând iertarea păcatelor››”^[14]. Sfântul Ioan a înţeles că Mântuitorul mai înainte să ofere vindecarea trupească a oferit vindecarea sufletească, iertarea păcatelor, de aceea şi el vorbea mai întâi despre căinţa sinceră din partea celui bolnav.

Am văzut după spusele Sfântului Ioan că un prim pas spre vindecare este dat de părerea de rău pentru păcatele săvârşite, dar pentru a aduce rod această căinţă, trebuie însoţită de rugăciune, pentru că: „rugăciunea este armă puternică, comoară nesfârşită, bogăţie care nu se cheltuieşte niciodată, port fără valuri, temelie a liniştii; rugăciunea este rădăcină şi izvor şi mamă a nenumărate bunuri şi este mai tare decât puterea unui rege. Când cel care poartă diadema regală este bolnav de friguri şi zace în pat şi are fierbinţeli, îl asistă de multe ori, desigur, medici, ostaşi, slujitori şi generali: şi nici priceperea medicilor, nici prezenţa prietenilor, nici slujirea robilor, nici abundenţa medicamentelor, nici măreţia curţii sale, nici prisosul bogăţiilor şi nici nimic altceva din cele omeneşti nu poate să potolească boala care se înteţeşte. Dar dacă va veni cineva care are încredere în Dumnezeu şi doar îi va atinge trupul ţi va face pentru el o rugăciune curată, va alunga toată boala. Şi ceea ce n-au putut să facă bogăţia şi mulţimea slujitorilor, nici experienţa şi mulţimea medicilor şi nici fastul împărătesc, de multe ori a putut să facă rugăciunea unui om sărac şi lipsit de orice bogăţie. Însă vorbesc nu de rugăciunea monotonă şi plină de indiferenţă, ci de rugăciunea făcută cu concentrare sufletească, cu suflet încercat de durere şi cu mintea foarte încordată. Căci acesta este rugăciunea care se înalţă la cer”[15]. Este de observat în textul de mai sus că pe lângă proprietăţile rugăciunii pe care le prezintă Sfântul Ioan, acesta vorbeşte şi despre faptul că cel aflat în boală grea chiar dacă este asistat de medici şi de cunoscuţi aceştia nu pot să-i aducă alinarea, însă dacă vine cineva cu încredere în Dumnezeu şi-i va atinge trupul rugându-se cu putere îi va alunga boala. Această atingere de care vorbeşte Sfântul Ioan nu poate să fie altă atingere decât cea cu untdelemn sfinţit ştiindu-se că din Perioada Apostolică cei bolnavi erau unşi cu untdelemn spre tămăduire aşa cu afirmă Sfântul Apostol Iacov[16], apoi în primele trei secole Biserica a continuat ungerea cu untdelemn, iar în timpul nostru în rânduiala Tainei Sfântului Maslu s-a păstrat ungerea cu untdelemn, astfel era cu neputinţă că în timpul Sfântului Ioan să existe doar o simplă atingere.

Însă Sfântul nu se opreşte, doar la aceste cuvinte cu privire la rugăciune ci precizează mai departe, fără a tăgădui importanţa medicilor: „doctorii, chiar dacă vindecă de bolii, totuşi nu pot să-l facă dintr-o dată sănătos pe bolnav; au nevoie de timp îndelungat, de timp de refacere, ca să scoată şi să alunge din trup încetul cu încetul rămăşiţele bolii. Hristos însă n-a vindecat aşa, ci într-o clipită de vreme a izbăvit de boală, şi a readus sănătatea”^[17]. Încercând astfel să-i facă pe păstoriţii săi ca mai întâi să se încreadă în Hristos, iar apoi după ce sunt întăriţi cu Hristos să caute puterea medicilor.

Sfântul Ioan a înţeles că locul în care sunt împlinite rugăciunile nu poate să fie decât Sfânta Biserica, pentru că „bisericile se aseamănă, după Sfântul Ioan, cu limane, în larg în care Dumnezeu a rânduit cetăţile. Ele sunt limane duhovniceşti în care găsim pacea sufletească negrăită”^[18], deci implicit şi împlinirea rugăciunilor în unitate şi dragoste, „când te rogi singur lui Dumnezeu nu vei fi ascultat aşa cum eşti ascultat când te rogi cu fraţii tăi. Căci (la biserică) este ceva mai mult: înţelegerea, armonia, legătura dragostei şi rugăciunile preoţilor”^[19].

Pornind de la puterea dată preoţilor, urmând pocăinţa ca început al vindecării şi continuând cu rugăciunea stăruitoare făcută în comuniune de membrii Bisericii, Sfântul Ioan a reuşit să exprime legătura sobornicească dintre membrii Bisericii care „se susţin unii pe alţii, având în frunte pe preoţii şi ierarhii Bisericii, toţi împreună înaintând spre lumina împărăţiei veşnice, având încă de pe pământ o oarecare arvună între ei”^[20]. De aceea revenind la citatul despre rugăciune nu putem spune decât că acel om simplu şi sărac care poate să facă o rugăciune puternică nu este altul decât preotul, deoarece: „preotul este ambasadorul către Dumnezeu, nu numai al întregii cetăţi, ci al întregi lumi. El se roagă lui Dumnezeu pentru greşelile tuturor, vii şi morţi”^[21]. Se cunoaşte din Tratatul despre Preoţie că Sfântul Ioan Gură de Aur a dorit ca preoţii să ducă o viaţă curată, să-şi dedice viaţa în primul rând lui Hristos şi mai apoi în folosul oamenilor. Pentru că ducând o viaţă curată, dedicată pentru Hristos preotul va putea face acea rugăciune, în urma căreia apare vindecarea.

Cu toate că Sfântul Părinte a susţinut că în principal cauza bolilor sunt păcatele, el nu a uitat să-i îmbărbăteze şi pe cei care nu sufereau din pricina păcatelor având grijă să le dea pilde din rândul sfinţilor^[22], pentru că să se arate răbdarea sfinţilor că „ei slujesc lui Dumnezeu nu în vederea răsplăţii, şi că îşi arată faţă de El atât de mare recunoştinţă, încât îl iubesc în mod deplin, chiar după atâtea necazuri şi suferinţă”^[23]. Pe acest temei a căutat tot timpul să-i îmbărbăteze şi pe acei care cârteau din cauză că vindecarea nu mai apărea. Pentru Sfântul Ioan vindecarea nu era un scop în sine, ci vindecarea ţine mai mult pentru întoarcerea omului către Dumnezeu, astfel îşi îndemna supuşi să devină detaşaţi de boala trupească: „să nu ne intereseze nici lucrurile care pierd, nici slava care apune, nici trupul care îmbătrâneşte, nici frumuseţea care se ofileşte, nici desfătarea care trece. Să ne adunăm toate forţele ca să slujim sufletul. Este greu să vindecăm trupul bolnav, dar să vindecăm sufletul este un lucru uşor. Ajunge să vrem lucrul acesta”^[24], ci să caute vindecarea sufletului.

Concluzii

            Cu toate că nu avem informaţii despre rânduiala Tainei Sfântului Maslu în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur credem că cele câteva spicuiri din vasta operă a Sfântului Ioan Gură de Aur reprezintă începutul unor căutări mai adânci despre dovezile existenţei Tainei vindecării în acel timp.

            Am încercat să prezentăm în câteva cuvinte că Taina Vindecării nu era străină de Tradiţia Bisericii din vremurile Sfântului Ioan, ci că exista o continuitate din momentul întemeierii ei de către Mântuitorul Iisus Hristos şi practicată apoi de Sfinţii Apostoli cât şi de Biserica Primelor trei veacuri. Am văzut că Sfântul Ioan a vorbit mai întâi de puterea preoţilor, urmată de căinţa sinceră a celui bolnav unită cu rugăciunea puternică, urmată de atingere celui bolnav( cu siguranţă ungerea cu untdelemn sfinţit) de către o persoană simplă( această persoană fiind preotul) şi toate aceste împlinite în Biserică.

            Am văzut că Sfântul Ioan a pus mare preţ pe pocăinţă de aceea fără a ne abate de la subiect, specificăm faptul că în Molitfelnicele tipărite la noi, Taina Sfântului Maslu se găseşte ordonată între Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Euharistiei[25], pentru a arăta legătura dintre cele trei Taine, pentru că „Taina Spovedaniei se adresează realităţii faptului că toţi păcătuim după botez şi ne oferă un mijloc de împăcare cu [Biserica]. Taina Maslului, în vreme ce abordează şi iertarea păcatelor, se concentrează mai ales asupra realităţii suferinţei fizice sau psihice”^[26], iar Taina Euharistiei reprezintă unirea omului cu Hristos, fiind scopul ultim al celor două Taine spre viaţa veşnică.

            În final putem spune că Sfântul Ioan Gură de Aur nu a fost străin de Taina Sfântului Maslu, că aceasta se săvârşea de preoţi prin atingerea celui bolnav şi prin rugăciune. El a înţeles că vindecarea nu este un scop în sine, că nu Dumnezeu este cel care trimite boala ci cel care o îngăduie pentru a-i aduce pe oameni spre El, ca aceştia prin pocăinţă să ajungă la viaţa veşnică: „Dumnezeu nu ne lasă într-o stare de fericire continuă, însă nici într-o stare de suferinţă continuă Ne dăruieşte perioade de linişte şi pace, pentru a ne mângâia şi odihni, dar din când în când, uneori mai de şi alteori mai rar, ne trimite şi ispite şi necazuri. În anumite cazuri, desigur, întârzie mult să ne scap de nenorociri. Din ce motiv? Ca să ne gândim la el şi să ne apropiem de El, ca să alergăm lângă El şi să-I cerem ajutor. De aceea îngăduie durerile, bolile, nenorocirile, foametea şi alte rele. Astfel, rămânând aproape de Dumnezeu, ne câştigăm mântuirea”^[27].

Bibliografie

Izvoare

• ***Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2006.
• Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Omiliile la statui, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007.
• Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007.

·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Sfântul, Problemele vieţii, Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Editura Egumeniţa, Galaţi.

·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Scrisori din exil, către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi, despre deprimare, suferinţă şi Providenţă, volum realizat de diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu.

·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Omiliile despre pocăinţă, Sofronie al Ierusalimului, Sfântul, Viaţa sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Traducere din limba greacă veche de Preotul profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2006.

·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul,, Sfântul, din Nazianz, Grigorie, Sfântul, Sirul, Efrem, Sfântul, Despre Preoţie, Traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sophia, Bucureşti, 2004.

·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Predici la Duminici şi Sărbători,  Tradus şi orânduite după Duminicile şi Sărbătorile anuale ale Bisericii Ortodoxe de Melchisedec, Episcopul de Roman, Editura Bunavestire, Bacău, 2005.

Cărţi, manuale şi studii

• Badea, Gheorghe, Flori Ales din învăţăturile Sfântului Ioan Gură de Aur, Editura Sfântul Mina, Iaşi, 2008.
• Chiţescu, Prof. N., Todoran, Pr. Prof. Isidor, Petruţa, Pr. Prof. I., Teologie Dogmatică şi Simbolică, Manual pentru Facultăţile Teologice, vol. 2, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005.

·         Corneanu, Mitropolit Nicolae, Studii Patristice - Aspecte din vechea literatură creştină, Timişoara, 1984.

·         Glasul Sfinţilor Părinţi, Traducere de Preot Victor Manolache, Ed. Cartea Ortodoxă/Egumeniţa, Galaţi, 2008.

• Meyendorff, Paul, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note Cezar Login, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011.

·         Necula, Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin, Îndumnezeirea maidanului, Editura Agnos, Sibiu, 2008.

·         Pomazanski, Pr. Mihail, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Traducere din limba engleză de Florin Caragiu,  Ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2009.

·         Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru seminariile teologie,  Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006.

Articole

·         Belea, Prot. Nicodim, Problema suferinţei omeneşti în lumea creştinismului, în Mitropolia Banatului, an XXXVI, nr. 3, 1986.

·         Grosu, Prof. N., Taina Sfântului Maslu, în Ortodoxia, , an XXXI, nr. 3-4, 1979.

·         Radu, Gh., Pr. Lector Dumitru,  Caracterul Ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii, Teză de Doctorat, în Ortodoxia, an XXX, nr. 1-2, 1978.

·         Răducă, Diac. Asist. Vasile, Probleme Pastorale  în Biserica Ortodoxă Română, an CVII, nr.7-10, 1989.

·         Pricop, Prot. I., Sfintele Taine a Mirului, a Cununiei şi a Maslului,  în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, , an LIII, nr. 1-3, 1977.

Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Rugăciunile pentru alţii şi si sobornicitatea Bisericii, în Studii Teologic

---

[1] Mitropolit Nicolae Corneanu, Studii Patristice - Aspecte din vechea literatură creştină, Timişoara, 1984, p. 9;

[2] Printre studiile în amănunţit despre Sfântul Ioan Gură de Aur şi traduceri în limba română : enumerăm Preot Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Ed. Sfânta Mănăstire Dervent, 1999, p. 133-139; Introducere Părintelui Prof. D. Fecioru, la volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, Partea I, P.S.B., vol. 21, Traducere, introducere, indici şi note de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987, ediţie electronică, p. 5-28; Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur în relatările istoricilor bisericeşti Paladie, Teodor la Trimitundei, Socrates, Sozomen şi Fer. Teodoret al Cirului, Traducere din limba grească, introducere şi note de Preotul prof. dr. Constantin Corniţescu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001; Virgil Gheorghiu, Gură de Aur, atletul lui Hristos, Traducere Maria-Cornelia Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2008; în Schiţa biografică a lui David C. Ford, din volumul cu acelaşi autor, Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Traducere din limba engleză de Luminiţa Irina Niculescu, Ed. Sophia, Bucureşti, p. 16-33; Conf. Univ. dr. Claudiu T. Arieşan  Sfântul Ioan Chrysostomul. Studiu biografic, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viaţa de familie, Traducere Preot Marcel Hancheş, Ed. Învierea, Timişoara, 2008, p.7-18; Arhiepiscopul şi diaconiţa, semnat de diac. Ioan I. Ică jr. şi O viaţă, o prietenie, o corespondenţă şi două mesaje din exil, semnat de Anne-Marie Malingrey, în volumul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisori din exil, către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi, Despre deprimare, suferinţă şi Providenţă, volum realizat de diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Deisis, Sibiu, p.5-96; Sfântul Ioan Gură de Aur, Întru Luda Sfinţilor Mucenici, Traducere din limba greacă, studiu introductiv şi note de Petka Grigoriu, Editura Ars Longa, Iaşi 2007, p. 7-16; în prefaţa volumului: Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze Baptismale, Traducere din limba greacă veche de Pr. Marcel Hancheş, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 7-20, semnată de †P.S. Lucian Lugojanu Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, în prezent Episcop al Episcopiei Caransebeşului; A.L.-M., Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia,  2002, p. 5-11; Cuvânt înainte al volumului Flori alese din învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Traducere de Gh. Badea şi Constantin-Bogdan Badea, Ed. Sf. Mina, Iaşi, 2008, p. 3-11.

[3] Sfântul Ierarh Petru Movilă după unele cercetări s-ar fi  inspirat din enumerarea Apuseană (catolică) a celor 7 Taine.

[4] Tradiţia Apostolică V (Canonul Ortodoxiei, Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008 p. 575), apud Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note de Cezar Login, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 36.

[5] Diac. Asist. Vasile Răducă, Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinului, în Biserica Ortodoxă Română, CVII, nr. 7-10, 1989, p. 178.

[6] Pr. Mihail Pomazanski, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Traducere din limba engleză de Florin Caragiu, Ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p. 250.

[7] Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru seminariile teologie,  Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, p. 326.

[8] Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petruţă, Teologie Dogmatică şi Simbolică, Manual pentru Facultăţile Teologice, vol. 2, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 265.

[9] Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie din Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, Despre Preoţie, Traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, p. 78-79.

[10] Prof. N. Grosu, Taina Sfântului Maslu, în Ortodoxia, nr. 3-4, an XXXI, 1979, p. 559.

[11] Prot. I. Pricop, Sfintele Taine a Mirului, a Cununiei şi a Maslului, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 1-3, an LIII, 1977, p. 137.

[12] Anne-Marie Malingrey, O viaţă, o prietenie, o corespondenţă şi două mesaje din exil, în vol. Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisori din exil, către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi, Despre deprimare, suferinţă şi Providenţă, volum realizat de diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Deisis, Sibiu, p. 77.

[13] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Ed. Egumeniţa, Galaţi, p. 360.

[14] Sfântul Ioan Hrisostom, În Hebr. Hom. IX, 4; P.G., LXIII, 80 şi De poenit. III, 4, P.G. XLIX, 297 apud Pr. Lector Dumitru Gh. Radu, Caracterul Ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii, Teză de Doctorat, în Ortodoxia, an XXX, nr. 1-2, 1978, p. 303.

[15] Contra anomenilor despre neputinţa de a înţelege pe Dumnezeu, Omilia 5,6 în P.G. 48, col. 744, apud Gheorghe Badea, Flori alese din învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Traducere de Gh. Badea şi Constantin-Bogdan Badea, Ed. „Sf. Mina”, Iaşi, 2008, p. 22; Despre fiinţa lui Dumnezeu, că este de neînţeles. Împotriva anomenilor, Cuvântul V,6, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 85-86.

[16] Este cineva bolnav dintre voi, spune Scriptura, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului; şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul şi de va fi făcut păcate i se vor ierta lui. (Iacov 5, 14-15)

[17] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântul XII, Împotriva anomeilor, La slăbănogul care era bolnav de treizeci şi opt de ani; şi la cuvintele: Tată Meu până acum lucrează: şi Eu lucrez, XII, 3, în vol. Cuvântări împotriva anomeilor, Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 187;

[18] Sfântul Ioan Gură de Aur, Mersul la biserică, în volumul Glasul Sfinţilor Părinţi, Traducere de Preot Victor Manolache, Ed. Cartea Ortodoxă/Egumeniţa, 2008, p.416.

[19] Idem, Contra anomeilor despre neputinţa de a înţelege pe Dumnezeu, Omilia 3,6 în P.G. 48, 725 apud Gheorghe Badea, op. Cit., p. 22; Despre fiinţa lui Dumnezeu, că este de neînţeles: şi că pogorământul lui Dumnezeu nu-l pot privi nici chiar Serafimii, Cuvântul III,6, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 52.

[20] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Rugăciunile pentru alţii şi si sobornicitatea Bisericii, în Studii Teologice, Nr. 1-2, 1970, p. 30.

[21] Despre preoţie în texte alese, Editura Ştefan, Bucureşti, 2009, p. 108.

[22] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie rostită în Antiohia, pe când era preot, în biserica veche, la cuvântul Apostolului: „Foloseşte-te de puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni”( 1 Tim. 5,23) în volumul Omiliile la statui, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p.18-19; Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Întâmpinarea Domnului în volumul Predici la Duminici şi Sărbători, Traduse şi orânduite după Duminicile şi Sărbătorile anuale ale Bisericii Ortodoxe de Melchisedec, Episcopul de Roman, Ed. Bunavestire, Bacău, 2005, p. 346-347.

[23] Idem, Omilie rostită în Antiohia…., op. cit., p.18.

[24] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 357.

[25] Idee preluată din cartea Părintelui Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Îndumnezeirea Maidanului, apărută la Ed. Agnos, Sibiu, în 2008, unde între paginile p.220-246 găsim o adevărată teologie a Sfântului Maslu.

[26] Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note Cezar Login, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 88.

[27] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii….op. cit. p. 31.

Sursa:  http://altarul-banatului.ro/?page_id=448