Felicia Costa și Grupul din Carani (Colinde, Satchinez, 2019)

Concert de colinde la Satchinez (Liga Studenților din Timișoara)

Satul Satchinez - Izvor de personalități culturale și religioase

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri,

care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu;

priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7).

Istoric:

o        Denumirea satului Satchinez provine de la cuvântul cneaz „conducător al unui cnezat; șef al unui sat liber. titlu purtat de conducătorul unei formațiuni statale feudale”;

o        Bănățenii au pronunţat cuvântul cneaz sub forma sa dialectală „chinez” de unde şi denumirea localităţii;

o        De asemenea, există o legendă care spune că satul ar fi fost fondat de Pavel Chinezu și de aici i s-ar trage numele;

o        3700–2700/2500 î.Hr. – primele urme ale existenței unei comunități pe teritoriul comunei, datează din perioada eneolitică (au fost găsite topoare perforate din piatră sau aramă, simple sau cu brațe duble, securi de aramă cu gaură pentru coadă, topoare cu lama îngustă și muchie în formă de disc, cu două braţe cu buzele tăioase, plasate cruciş una faţă de cealaltă și valvele de piatră pentru confecționarea lor);

o        1230 – apare menţionat cu numele „Kenaz”;

o        1332 – apare sub denumirea Kenes şi aparţinea de Cenad, pe listele de dijmă papale;

o        cca. 1432 – se naște în localitate Pavel Chinezu.

Așezare geografică

o   Satul Satchinez este reședința comunei Satchinez din care fac parte satele Bărăteaz și Hodoni;

o   Localitatea se situează în zona central - nordică a judeţului Timiş;

o   Localitatea Satchinez se află la o distanță de:

ü  25 km de municipiul Timișoara (pe drumul județean DJ693 Biled-Orţişoara);

ü  50 km de orașul Sânnicolau Mare;

ü  50 km de orașul Arad.

Personalități marcante

Pavel Chinezu (1432 – 1494)

A luptat împotriva expansiunii Imperiului Otoman.  Se spune că nu a pierdut nici o bătălie.

o        1432 – se naște în Satchinez, ca fiu de morar;

o        1448 – este numit general;

o        1478 – numit comite de Timiș de Matei Corvin;

o        octombrie 1479 – se remarcă printr-o memorabilă victorie la Orăștie, pe o ploaie teribilă, pe locul numit Câmpul Pâinii,  aduce „victoria ardelenilor împotriva beilor otomani de pe Dunăre, unde rămân morți 30000 de turci din 40000”;

o        1482 – o altă bătălie memorabilă împotriva otomanilor, obținută pe Câmpia Becicherecului;

o        24 noiembrie 1494 - moare în urma bătăliei de la Smeredevo (Serbia);

o        Este înmormântat în Biserica ctitorită de el Nagyvaszony (Ungaria).

Vincențiu (Vichentie) Babeș (1821 – 1907)

A făcut campanie pentru o ortodoxie românească, ca aceasta să fie independentă de ierarhii sârbi, susținând eforturile mitropolitului Sibiului, Andrei Șaguna pentru reorganizarea Mitropoliei Transilvaniei.

o        1821 – se naște în satul Hodoni (la 5 km de satul Satchinez), viitorul avocat, profesor, publicist și om politic, luptător pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania, tatăl savantului - medic Victor Babeș.;

o        1860 – elaborează broșura Chestiunea limbilor și naționalităților din Austria scrisă de către un român;

o        1866 – la Viena, a înființat alături de frații bănățeni Alexandru și Andrei Mocioni , ziarul „Albina” pentru emancipare românilor;

o        1907 – se stinge din viață la Budapesta;

o        1936 – reînhumat la Hodoni, în curtea bisericii;

o        1938 – reînhumat în naosul bisericii din Hodoni.

A fost:

Ø   unul dintre fondatorii Partidului Național Român din Transilvania;

Ø  unul din membrii fondatori ai Academiei Române;

Ø  a scris o istorie bisericească, rămasă în manuscris.

Emanuil Ungureanu (Ungurianu) (1845 – 1929)

Important militant pentru unirea  Transilvaniei și Banatului cu România.

o        21 decembrie 1845 – se naște la Satchinez;

o        1898 - Emanuil Ungureanu a înfiinţat mai multe filiale ale societăţii  „Astra”, începând cu cea din Timişoara;

o        1912 – a înfiinţat Fundaţia „E. Ungureanu” pentru ajutorarea unor instituţii culturale din Ardeal şi Banat, care dispunea de un fond de 500 de mii de coroane de aur

o        1929 – a încetat din viaţă şi a fost înmormântat în cimitirul din Calea Lipovei, Timișoara.

o        A sprijinit înfiinţarea unor bănci precum „Timişeana”, „Lipovana”, „Luceafărul” sau „Protectorul” pentru creditarea meseriaşilor.

Ø    A lăsat prin testament: ¼ din avere pentru construirea bisericii ortodoxe din Iosefin („Catedrala Mică”), alt ¼ pentru construirea bisericii ortodoxe din Cetate (actuala Catedrală Mitropolitană), iar ½ Casei de Educație Națională;

Ø    Avocat, senator, patriot, luptătorul, biruitor, şi, nu în ultimul rând, omul credincios până la moarte, lui Dumnezeu, Bisericii neamului romanesc, dar mai ales Bisericii și Banatului său natal.

Preotul Profesor Dr. Aurel Crăciunescu (1877 - 1943)

Important militant pentru unificarea bisericilor ortodoxe din provinciile surori ale României.

o        1877 – se naște în Satchinez;

o        1901 - 1903 – are diferite funcţii în administraţia bisericească la Arad;

o        1906 – hirotonit preot;

o        1903 - 1929 – este profesor la Institutul teologic din Sibiu;

o        1916 - 1918 – mobilizat ca preot militar;

o        1918 – protopop;

o        1 decembrie 1918 - la Alba Iulia, pe Câmpul lui Horea, ca reprezentant al Seminarului Andreian din Sibiu;

o        1929 - 1943 – consilier patriarhal;

o        ianuarie 1919 – apelul pentru organizarea unui congres al preoților din Transilvania, pentru unificarea bisericilor ortodoxe din provinciile surori ale României. Munca lui a fost continuată de preotul Gheorghe Maior;

o        1931 – secretar general în Ministerul Cultelor;

o        1943 – se stinge din această viață.

      A scris numeroase articole de interes pedagogic, recenzii, predici și studii, publicându-le în diferite publicații, dintre care numim:

Ø   Revista Teologică (Sibiu),

Ø   Revista Tinerimii Române (București),

Ø   Telegraful Român,

Ø   Anuarele Institutului Biblic Teologic din Sibiu (Sibiu).

Iată și câteva dintre titlurile studiilor sale:

•      „Religiunea, originea și necesitatea creșterii religioase” în Anuarul XXI, Inst. Teologic-pedagogic, 1904/1905;

•      „Critica biblică mai înaltă” în Revista Teologică 1/1907, nr. 9-10,

•      „Mitropolitul Andrei și Sfânta Scriptură” în Revista Teologică 3/1909, nr. 9-10,

•      „Predică pentru a doua zi de Paști” în Revista Teologică 3/1909, nr. 9-10,

•      „Disertație la Centenarul Seminarului Andreian” în Anuarul XXVIII/1909, nr. 9-10.

Episcopul Romano – Catolic Martin Roos (1942)

o        1942 – se naște în Satchinez;

o        1957-1961 – elev la Şcoala de Cantori din Alba Iulia;

o        1961 – începe studiile teologice la Institutul Teologic romano-catolic din Alba Iulia;

o        3 iulie 1971 –  hirotonit preot pentru Dieceza de Rottenburg;

o        24 iunie 1999 – Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Martin Roos în funcţia de episcop diecezan de Timişoara;

o        28 august 1999 – consacrat episcop.

            S-a ocupat de formarea permanentă a clerului prin cursuri și practică directă pentru preoți în cadrul așa-numitelor „Săptămâni de Sabbat”;

Sub păstorirea lui își desfășurau activitățile sociale și caritative:

ü    Federația „Caritas” (constituită din cele opt asociații omonime din Arad, Lipova, Reșița, Caransebeș, Lugoj, Orșova, Ciacova și Timișoara);

ü    12 centre de îngrijire medicală;

ü    case de copii de tip familial;

ü    cantine sociale pentru bătrâni și familii defavorizate;

ü    azilul de bătrâni de la Ciacova;

ü    azilul de noapte pentru persoane fără adăpost din Timișoara;

ü    cantine sociale pentru copii, staționar de zi pentru copii cu handicap.

Alte Personalități

·         Dumitru Chepețan (1929 - 2014) – cântăreț de folclor;

·         Josef Jochum (1930 - 2017) – solist vocal, autor, compozitor;

·         Ioan Cărmăzan  (1948) – regizor;

·         Bogdan Varvari (1981) – poet;

·         Vasile Gain (1912) – fotbalist;

·         Radu și Ilie Vincu – cântăreți de folclor.

Deportarea în Bărăgan

În noaptea de Rusalii a anului 1951, 17-18 iunie, 58 de familii cu 222 de membrii încărcați în 26 de vagoane au fost deportate - în Bărăgan.

Obiective de vizitat

o        Rezervația ornitologică Mlaștinile Satchinez - a fost descoperită în 1936 de ornitologul Dionisie Linția;

o        Conacul Manaszy-Barco (Hodoni)- construit în 1840, de familia de  baroni cu același nume;

o        Rezervația arheologică „La Picioroane”.

Concluzii

Localitatea Satchinez, din județul Timiș este un izvor de istorie națională, cu particularități și atracții turistice precum Rezervația ornitologică „Mlaștinile Satchinez”, Conacul „Manaszy-Barco” (Hodoni) și Rezervația arheologică „La Picioroane”.

Din acest mic colț de sat, provin personalități care au militat și contribuit la unificarea și dezvoltarea țării noastre, dar și la dezvoltarea caracterului religios al zonei și chiar al întregii Românii, din cele mai vechi timpuri, precum Pavel Chinezu, Vincențiu (Vichentie) Babeș, Emanuil Ungureanu, Preotul Profesor Dr. Aurel Crăciunescu, etc.

Este vitală schimbarea mentalității noii generații, cu privire la importanța comunității rurale, dar și a istoriei locul de unde provin, prin cunoașterea strămoșilor și a misiunii lor pentru popor și ce realizări au dobândit aceștia pentru noi, românii de pretutindeni.

Orice persoană, de oriunde ar fi, dacă are un vis, îl poate împlini, dacă va munci pentru realizarea acestuia asemenea înaintașilor prezentați în această succintă lucrare.

Toată lumea poate face ceva

 

Toată lumea poate face ceva

 

 

Principala diferență dinte un om obișnuit și un luptător constă în faptul că luptătorul consideră orice situație o provocare, în timp ce omul obișnuit consideră orice situație fie o binecuvântare, fie un blestem.

Don Juan

 

            Roger Crawford[1] avea tot ce îi trebuie ca să joace tenis, mai puțin două mâini și un picior.

            Când părinții lui Roger și-au văzut pentru prima dată fiul, ei au văzut un copil cu un singur deget ieșit direct din antebrațul drept și cu două degete ieșite din cel stâng. Pruncul nu avea deloc palme. Brațele și picioarele sale erau mai scurte decât cele normale. La piciorul drept avea doar trei degete, iar cel stâng era atât de contorsionat încă mai târziu a trebuit amputat.

            Mediul le-a explicat că Roger suferea de ectrodactilism, un defect din naștere rar întâlnit care afectează doar un copil din 90.000 în Statele Unite. Medicul a adăugat că Roger nu va putea umbla niciodată și că nu va putea avea grijă de el.

            Din fericire, părinții lui Roger nu i-au dat crezare medicului.

̶            Părinții mei mi-au spus întotdeauna că nu sunt decât atât de handicapat cât doresc să fiu, a declarat mai târziu Roger. Ei nu mi-au permis niciodată să îmi plâng singur de milă sau să profit de compasiunea celorlalți oameni în urma handicapului meu. Odată, am avut necazuri la școală din cauza că îmi predam întotdeauna prea târziu lucrările (Roger trebuie să țină pixul cu ambele mâini, așa că scrie foarte încet). L-am rugat pe tata să le scrie un bilet profesorilor mei, în care să le solicite prelungire de două zile pentru predarea temelor. Tata m-a refuzat și mi-a spus să încep să lucrez la teme cu două zile mai devreme!

            Tatăl lui Roger l-a încurajat întotdeauna pe acesta să facă sport, învățându-l să arunce și să prindă mingea de volei și să joace fotbal pe terenul sportiv al școlii. La vârsta de 12 ani, Roger a reușit să prindă un loc în echipa de fotbal a școlii.

            Înaintea fiecărui meci, Roger obișnuia să își vizualizeze visul, de a înscrie un eseu. Într-o zi, el a avut noroc. Mingea a ajuns la el și tânărul a început să alerge cât de tare putea cu piciorul său artificial către linia de marcare. În jurul lui, antrenorul și colegii săi îl aclamau din răsputeri. La linia de zece yarzi, un adversar l-a prins din urmă și s-a agățat de glezna lui stângă. Roger a încercat să își elibereze piciorul artificial, dar acesta s-a desprins de tot.

̶            Eram, încă în picioare, își amintește Roger. Nu știam ce altceva mai bun aș fi putut face, așa că am început să țopăi către linia de marcare. În sfârșit, arbitrul și-a ridicat fanionul. Am înscris un eseu! Chiar mai mult decât cele șase puncte marcate, privirea descumpănită a adversarului meu care rămăsese cu piciorul meu artificial în mână face toți banii!

            Dragostea de sport a lui Roger a continuat să crească, la fel ca și încrederea în sine. Nu toate obstacolele erau însă la fel de greu de depășit pentru el. de pildă, mâncatul în sala de mese alături de colegii săi s-a dovedit extrem de dureros pentru Roger (care se chinuia să își ducă mâncarea la gură), la fel ca și eșecurile sale de la cursul de dactilografie.

̶            Cursul de dactilografie m-a învățat o lecție valoroasă, povestește el: nu le poți face pe toate. Cel mai bine este să te concentrezi asupra lucrurilor pe care le poți face cel mai bine.

            S-a dovedit că unul din lucrurile pe care le putea face Roger era să țină racheta de tenis. Din păcat, atunci când o rotea prea tare, o scăpa cu ușurință din mână. Întâmplarea a făcut să găsească într-un magazin de vechituri o rachetă cu mâner dublu, în care degetul său putea intra cu ușurință. Acest model i-a permis să folosească racheta la fel ca un jucător profesionist. Roger a practicat zi de zi, iar în scurt timp a devenit capabil să joace meciuri întregi, ba chiar să câștige o parte din acestea.

            El nu s-a oprit însă aici. A continuat să practice cu înverșunare și a făcut o operație la cele două degete pe care le avea la mâna stângă, fapt care i-a permis să prindă mai bine racheta, îmbunătățindu-și astfel foarte mult jocul. Deși nu avea nici un exemplu la care să se raporteze, Roger a devenit obsedat de jocul de tenis, și încetul cu încetul a început să câștige din ce în ce mai multe meciuri.

            El a continuat să joace tenis în timpul facultății, încheindu-și cariera cu 22 de victorii și 11 înfrângeri. Mai târziu a devenit primul jucător de tenis cu handicap fizic certificat ca jucător și antrenor profesionist de către Asociația Tenismenilor Profesioniști din Statele Unitate. La ora actuală, Roger face turnee prin întreaga țară și ține seminare în care îi învață pe participanți ce înseamnă să fii un învingător indiferent de condiția ta.

̶            Singura diferență dintre voi și mine, le spune el participanților, este că voi îmi vedeți mie handicapul, în timp ce eu nu îl văd pe al vostru. Nu există om fără un handicap sau altul. Când oamenii mă întreabă cum cred că îmi voi depăși handicapul, le răspund că nu pot face orice face un om normal, dar în timp am învățat ce lucruri nu pot face cu nici un chip – de pildă să cânt la pian sau să mănânc cu bețișoarele chinezești – dar ceea ce este mai important, ce lucruri pot fac. De aceea, mă dăruiesc din tot sufletul lucrurilor pe care le pot face.

Jack Canfiel[2]

---

[1] Vorbitor motivațional și autor american de bestselleruri.

[2] Jack Canfield și Mark Victor Hansen, Supă de pui pentru suflet. Povești adevărate de viață care deschid inima și trezesc spiritul, Traducere din limba engleză: Cristian Hanu, Adevăr Divin, Brașov, 2014, pp. 212-215.

Biserica „Martiriul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință”

Biserica „Martiriul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,

purtătorul de biruință”[i]

            În cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe s-a ridicat o biserică în Lod, imediat după martiriul său. Locașul a fost distrus în perioade tulburi ale istoriei, însă prin lucrarea lui Dumnezeu, în 1870 s-a ridicat actuala biserică, păstrându-se memoria martiriului Marelui Mucenic din Lida. Pe ruinele din secolul al XV-lea s-a ridicat un nou locaș.

            Deasupra intrării în biserică se află un basorelief din marmură care îl înfățișează pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul. În mijlocul bisericii se află câteva icoane și lanțurile cu care a fost legat Sfântul Gheorghe. locașul are un altar mare, cu hramul Sfântului Gheorghe și sfinții Apostoli, iar în partea stângă se află un mic altar, ridicat în amintirea episodului vindecării paraliticului Enea de către Sfântul Apostol Petru, în Lida. La cele patru colțuri ale arcelor boltei principale se află medalioanele celor patru Evangheliști. Pe bolta altarului se află imagini ale serafimilor și heruvimilor alături de Ochiul Atotvăzător. Sub icoana Sfântului Gheorghe de pe catapeteasmă se află o mică raclă, cu moaștele Marelui Mucenic.

            Mormântul său se află în subsolul bisericii din Lod, frumos decorat cu marmură.

---

[i] Diac. Dr. Andrei-Mihai Zaieț, Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania, ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2016, pp. 278-279