Bine ați venit!

Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeu nostru, binecuvintează cu binecuvântarea Ta cea cerească pe toți cei ce vor citi acest blog. Deschide-le lor inima ca să înțeleagă cuvintele din el. Ferește-i de toată rătăcirea și Te preamărește în viața lor, făcându-i instrumente ale voinței Tale sfinte.

Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 22 iunie 2019

Predică la Duminica Tuturor Sfinților (I)


Predică la Duminica Tuturor Sfinților (I)[1]
Arhimandritul Sofian Boghiu

            Ne aflăm aici înaintea lui Dumnezeu, în acest sfânt locaș mănăstiresc ridicat dintru început în cinstea Tuturor Sfinților, în ziua pomenirii lor de obște.
            Se împlinesc anul acesta 266 de ani de când ctitorul Martir, Fericitul Antim din Iviria, cu râvnă, cu pricepere și cu multă osteneală și cheltuială, din munca sa de tipograf, ajutat și de contemporanii săi, a ridicat acest sfânt locaș din piatră, între anii 171-1715. Ridicând în jurul bisericii chilii, tipografie și paraclis, a numit-o Mănăstirea Tuturor Sfinților. Mai târziu s-a numit Mănăstirea Antim, după numele vrednicului ei ctitor, Mitropolitul Antim Ivireanul.
            Din anul 1715 încoace, zi de zi și an de an, au slujit și s-au rugat aici cete multe de călugări și de mireni, binecredincioși creștini cerând ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al tuturor Sfinților, pentru toate trebuințele lor, așa cum facem și noi acum și cum vor face și cei ce vor veni după noi.
            Au cinstit și ei, și cinstim și noi, după cuviință, pe cei mai vrednici fii ai neamului omenesc, care și-au modelat viața după voia și după poruncile lui Dumnezeu: pe toți strămoșii neamului omenesc, pe toți Patriarhii și Sfinții Proroci ai Vechiului Testament, împreună cu toți Drepții de dinainte de întruparea Mântuitorului Hristos, răscumpărați de El, prin jertfa Sa de pe Cruce; cinstim pe aceia despre care Sfântul Apostol Pavel spune că: au fost chinuiți, au suferit batjocură și bici, au fost puși în lanțuri și în temnițe, au fost uciși cu pietre, au fost tăiați cu fierăstrăul, au fost uciși cu sabia sau arși de vii, au pribegit prin pustii și prin peșteri și prin crăpăturile pământului – ei, de care lumea nu era vrednică.
            Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul sunt cei mai puternici rugători pentru noi, oamenii, înaintea Dreptului Judecător Iisus Hristos. De aceea îi cinstim cu o deosebită evlavie.
            Împreună cu ei, cinstim acum cu evlavie pe toți prietenii lui Dumnezeu (Ecclesiastul 7, 14) din Legea Evangheliei sau a harului, adică, fericitele cete ale Apostolilor, ale Mucenicilor, ale Sfinților Ierarhi, ale Cuvioșilor Părinți, bărbați și femei, și alte tuturor celor plăcuți lui Dumnezeu din toate timpurile și din toate straturile sociale: pescari, grădinari, vameși, bucătari, negustori, ciobani, cizmari, ostași, împărați, mineri, fierari, bucătari, pictori, sculptori, doctori, avocați ori filosofi, care, lucrând în mijlocul societății și în cadrul vieții de familie, în munca lor de toate zilele s-au îngrijit și de sufletele lor, păstrând legătura cu Dumnezeu prin rugăciune, prin orice fel de faptă bună și prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu și astfel și-au sfințit viața, înscriindu-și numele în Cartea Vieții din Împărăția lui Dumnezeu.
            Noi îi cinstim pe toți aceștia pentru viața lor pilduitoare, pentru statornicia lor în dreapta credință, pentru caracterul lor hotărât pe calea binelui și a dreptății, pentru bunătatea inimii și pentru sfințenia vieții lor. Îi cinstim pentru că au devenit „cetățenii Casei lui Dumnezeu”, prieteni iubiți ai lui Dumnezeu.
            Îi cinstim și pentru că, de acolo unde sunt ei acum, în Împărăția lui Dumnezeu, ne văd cum trăim, ei cunosc, necazurile și trebuințele noastre, se bucură de întoarcerea noastră către Dumnezeu, ascultă rugăciunile noastre și ei înșiși se roagă și mijlocesc pentru noi, când le cerem ajutorul, iar rugăciunile și mijlocirile lor sunt ascultate și bine primite de Dumnezeu, căci, prin viața lor, sfântă de pe pământ, au căpătat har înaintea lui Dumnezeu. cinstindu-i pe ei și trăindu-ne viața noastră după modelul vieții lor, cinstim pe Stăpânul lor și Dumnezeul nostru al tuturor.
            Noi toți suntem chemați și îndemnați să cunoaștem și să ne împrietenim cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui încă din această viață pământească. Ei așteaptă: să-i chemăm în rugăciunile noastre; să le ascultăm povețele și să ne însușim modelul vieții lor și însuși scopul, idealul vieții lor. Scopul ultim al vieții lor a fost desăvârșirea sau sfințenia, iar viețile lor au strălucit ca niște făclii luminoase pe cărările întortocheate ale acestei lumi.
            Ei au ascultat și au împlinit străvechea poruncă, din Vechiul Testament, dată de Dumnezeu pentru toată lumea, când a zis: „Sfințiți-vă și veți fi sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt” (Levitic 11, 44-45). O poruncă asemănătoare  acesteia a fost rostită de Mântuitorul pe Muntele Fericirilor, când a poruncit tuturor ascultătorilor Săi, de atunci și de totdeauna, zicând: „Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5, 48).
            Când citim sau auzim din Sfintele Scripturi aceste porunci dumnezeiești: fiți sfinți sau fiți desăvârșiți, care în fond înseamnă același lucru, la prima auzire, aceste porunci ni se par cu neputință de aplicat sau de înfăptuit în propria noastră viață.
            Dacă privim însă la viețile Sfinților, despre care știm că au fost și ei oameni pătimitori, ca și noi, și vedem că ei au putut împlini în viața lor pământească porunca sfințeniei sau a desăvârșirii, prindem și noi curaj și smerită îndrăzneală.
            Un Sfânt Părinte spune că: „Dumnezeu este ascuns în poruncile Lui” și, în măsura în care Îi împlinim poruncile, Îi simțim prezența și pacea în inima și viața noastră. Iar poruncile Lui sunt rezumate de Însuși Mântuitorul în porunca dragostei față de Dumnezeu și față de aproapele nostru, care este orice om.
            Practic, dragostea de Dumnezeu este dovedită prin dragostea noastră față de aproapele nostru, care este orice om.
            Practic, dragostea de Dumnezeu este dovedită prin dragostea noastră față de aproapele nostru: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe aproapele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (1 Ioan 4, 20).
            Ca să-L iubim pe Dumnezeu, trebuie mai să-L cunoaștem și să credem în El. Dar nimeni nu poate cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu, nu poate crede în El și nu-L poate iubi cu adevărat, dacă nu scoate mai întâi răutatea din propria sa inimă, dacă nu dovedește prin faptă dragostea curată față de semnul său.
            Când face așa, se află pe calea sfințeniei, adică pe calea pe care au mers Sfinții în drumul lor către Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta așteptă Dumnezeu de la noi: să vrem, să ne ostenim și să mergem pe calea Lui, să fim de partea Lui. „Voia lui Dumnezeu aceasta este:  sfințirea voastră”, nu spune Sfântul Apostol Pavel (1 Tesaloniceni 4, 3).
            Sfântul Apostol Petru îndemna pe calea sfințeniei pe credincioșii din vremea sa și ne îndeamnă și pe noi, cei de astăzi, prin aceste cuvinte: „Fiți și voi înșivă sfinți în toată petrecerea vieții, căci scris este: «Fiți sfinți pentru că Eu sunt sfânt»”( 1 Petru 1, 15-16) și continuă, zicând: „Și dacă chemați Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceți în frică zilele vremelniciei voastre” (1 Petru 1, 17). „Curățiți-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefățarnică iubire de frați, iubiți-vă unul pe altul din toată inima, cu toată stăruința [...], lepădând toată răutatea și tot vicleșugul și fățărniciile și pizmele și toate clevetirile” (1 Petru 1, 22; 2, 1), că să deveniți, prin Duhul Sfânt, seminție aleasă, preoție împărătească și neam sfânt, popor ales al lui Dumnezeu (1 Petru 2, 9).
            Când ne vom afla pe o asemenea cale vom urî fărădelegea și păcatul, vom simți nevoia lăuntrică de a face cât mai mult bine în jurul nostru. Atunci ne vom însufleți ușor pentru tot ce este frumos, nobil și de folos semenilor noștri și vom simți din plin bucuria și dulceața faptei bune, având mereu în noi un duh smerit și blând.
            Din viețile lor învățăm că acesta este calea sfințeniei. Pe o asemenea cale au mers sfinții.
            Încheind aceste gânduri, să ne rugăm lui Dumnezeu așa: Dă-ne, Doamne, duhul sfințeniei, bărbăția și statornici Sfinților pe calea binelui! Dă-ne, Doamne, tăria credinței lor, râvna dragostei lor și duhul smereniei și al tuturor virtuților creștinești pe care le-au avut ei! Pentru ca, tot ce gândim, tot ce vorbim și tot ce înfăptuim în fiecare zi de-a lungul vieții noastre, să fie spre slava Ta și spre binele semenilor noștri. Amin[2].


[1] Rostită în anul 1981.
[2] Arhimandritul Sofian Boghiu, Buchet de cuvântări. Predici și meditații, Basilica, București, 2017, P. 118-122.

miercuri, 19 iunie 2019

Idei pentru Duminica tuturor Sfinților (Prima Duminică după Rusalii)

© https://doxologia.ro/duminica-intai-dupa-rusalii-tuturor-sfintilor#icoane


Idei pentru Duminica tuturor Sfinților (Prima Duminică după Rusalii)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate şi Ți-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi şi viaţă veşnică va moşteni. Și mulţi dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă vor fi întâi” (Ev. Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30).

o   Cea mai importantă Ființă pentru noi este Iisus Hristos. El trebuie să fie în centrul vieții noastre.
o   Este important să-L mărturisim pe Hristos și credința noastră în El.
o   Cuvintele Mântuitorului nu ne îndeamnă la necinstirea celor apropiați, ci la sădirea în suflete lor a învățăturii creștine – să nu ne atașăm egoist de ceea ce avem în această lume. Un proverb spune: „Nu pune carul înaintea boilor”.
o   „Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi şi viaţă veşnică va moşteni” sau „Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică” (Marcu 10, 29-30) – încredere deplină în purtarea de grijă a lui Dumnezeu – să nu fim cârtitori. Exemplu, dreptul Iov.
o   La slujba înmormântării spunem: „cu adevărat, toate dulceţile şi măririle vieţii sunt deşertăciune şi stricăciune, pentru că toţi vom pieri, toţi vom muri; împăraţii şi mai-marii, judecătorii şi căpeteniile, bogaţii şi săracii şi toată firea omenească” – totul este trecător.
o   Toți suntem chemați la sfințenie: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).
o   Cuvintele: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 2-32) sunt întâlnite în Duminica după înălțarea Sfintei Cruci: „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri” (Marcu 8, 38 și Duminica a III-a din Post și în Evanghelia de vineri din Săptămâna a XXIV după Rusalii: „Dar vă spun: Pe tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Luca 12, 8-9), dar și la Evanghelia de marți din săptămâna a XXII după Rusalii.
o   „În același context, Iisus își avertizează ucenicii că nu trebuie să se rușineze înaintea oamenilor de prietenia cu El, care nu doar că are o valoare inestimabilă (w. MacDonald, op. cit., p. 245 – n.n. nu am identificat cartea citată), dar prezintă și garanția unei protecții cu totul ieșite din comun. Este și un cuvânt de îmbărbătare în fața multiplelor împotriviri pe care le vom avea din partea lumii, împotriviri care vor merge, nu de puține ori, până la suprimarea vieții, cum s-a și întâmplat cu mulți dintre ucenici. Iisus ne spune că mai mult decât a ucide un trup, și așa destul de firav și perisabil, oamenii nu pot să facă. Cu toate că nu întotdeauna și nici toți vestitorii Evangheliei și-au sfârșit viața din cauza persecuțiilor declanșate de cei potrivnici, se impune să conștientizăm că lucrul cel mai sigur de pe pământ și imposibil de evitat de cineva este tocmai moartea fizică. Și chiar dacă nu mori din cauza vreunui accident, ori a dușmanilor, sunt destui viruși și microbi care te pot măcina și distruge din interior încât, vrând nevrând, tot acolo ajungi, când ți-a venit vremea. Dar este nobil și lăudabil să îți găsești sfârșitul împlinind o lucrare nobilă adică sacrificându-te, dacă se impune, pentru numele lui Dumnezeu ca să-L faci cunoscut lumii. Toți oameni se tem de moarte și de aceea, indiferent de unde și oricând ar veni, pentru toți moartea sosește mereu prea devreme, iar ca unii care nu cunoaștem deloc realitățile de dincolo de granițele acestei vieți, dacă Hristos ne spune să nu ne temem în viață, decât de ceea ce ne desparte de Dumnezeu, apoi să credem în cuvintele Sale, deoarece El ne-a spus și de unde a coborât și știm și unde s-a înălțat, și-L credem pe deplin. El a fost singurul Mesager al cerurilor și de aceea singurul cel mai au autorizat să ne transmită adevărurile de acolo [...] Ca și Evanghelistul Matei, Luca face trimitere la omnisciența și providența lui Dumnezeu care cuprinde toată creația și nici măcar o vrăbiuță, de doar câteva zeci de grame, nu este uitată de El [...]. Așadar, Dacă Dumnezeu știe și protejează pe fiecare făptură (Psalmul 103, 27), cu atât mai mult se va preocupa de oameni, mai ales de cei care împlinesc lucrarea pe care le-o încredințează Fiul Său cel mult iubit. În concluzia acestui verset reținem că Iisus îi asigură pe ucenici și de fapt pe toți lucrătorii misionari din via Sa, că și dacă vor avea cumva de suferit din pricina numelui Său, lucru de altfel imposibil de evitat, în moarte îi așteaptă Părintele Său cu brațele deschise și îi va așeza cu mare bucurie în împărăția Lui”[1].
o   „Aceste cuvinte (versetul despre mărturisire n.n.) ne îndeamnă la a-L mărturisi pe Dumnezeu în și prin viața noastră. Cum putem face acest lucru? Este important ca viața noastră să fie o mărturie a faptului că Iisus Hristos este Mântuitorul nostru și Fiul lui Dumnezeu. viața noastră, în consecință, trebuie să fie a unor buni creștini, fără sincope. Dacă ești tânăr, trebuie să-ți păstrezi sufletul curat, să asculți de părinți, să-ți respecți și să-ți iubești familia. Roagă-te și cere înțelepciune și întărire în credință. Să dorești să te realizezi prin muncă cinstită și să respecți pe cei din jurul tău. Dacă ești adult, mintea să-ți fie – cu adevărat – ca a unui om matur, arătându-te înțelept. Să-ți dorești neîncetat să întemeiezi o familie în care să te simți împlinit, să te știi iubit și apreciat; să te înconjori de copii care-ți vor schimba și împlini viața. Să te spovedești sincer și să participi la slujbele Bisericii. Muncește cinstit, iubește-ți soțul sau soția, crește-ți copiii în respect față de Dumnezeu și de cele sfinte. Dacă ești la vârsta înțelepciunii, poartă-te cu înțelepciune. Să te bucuri de ceea ce ai realizat și de fiecare răsărit de soare. Îndeamnă cu o vorbă bună și blândă și, mai ales, ferește-te să nu fii prilej de sminteală. Privește spre Dumnezeu toată viața ta; și în ziua de ieri, în cea de azi și în cea de mâine. Viața noastră să fie o autentică și vie mărturie a Crucii, a Învierii și a Înălțării. Sfântul Ioan de Kronstadt așa ne învață: «Dumnezeu Se bucură atunci când omul descoperă lucrarea sa în inima lui, fiindcă El este lumina și adevărul»”[2].
o   Toți suntem chemați la propovăduire și la misiune: „Vocația misionară nu este numai individuală, ci și colectivă. Comunitatea liturgică și parohială trebuie să devină de aceea o forță mărturisitoare la nivel local prin calitatea vieții creștine și slujirea semenilor. Dacă preoția slujitoare sau sacramentală are un rol și o responsabilitate specială în misiunea Bisericii, aceasta nu înseamnă că misiunea este rezervată numai clericilor, dimpotrivă, misiunea creștină este o datorie ce decurge din însăși starea de creștin. Toți creștinii sunt chemați să vestească în lume, după darurile și locul lor în Biserică și societate, bunătățile Celui Ce ne-a chemat din întuneric la lumină și din moarte la viață ( I Petru 2, 9), ca laudă și mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile ce ni le-a făcut. Apostolatul mirenilor este astăzi cu atât mai necesar, cu cât domeniile activității umane sunt tot mai diversificate și mai complexe așa încât există situații în care laicii pot desfășura o activate misionară poate chiar mai eficientă. Mărturia prin calitatea și sfințenia vieții este cel mai eficient mijloc de misiune. Pentru că nimic nu este mai atrăgător și mai convingător decât creștinul, comunitatea sau sfântul, care oferă un exemplu concret de împlinire a sensului vieții și iradiază liniște, pace și iubire”[3].
o   Nu toți trebuie să fim preoți, călugări sau profesori de religie, dar toți trebuie să trăim autentic viața de creștin în domeniile în care activăm (medici, profesori, mecanici, tâmplari etc.).
o   Ce pot să fac eu în locul în care sunt pentru a deveni sfânt? Pentru a duce o viață de sfințenie?
o   „După cuvântul Sfintei Scripturi și al Sfinților Părinți, creștinul are o responsabilitate nu numai pentru propria mântuire, ci și pentru mântuirea altora și a întregii lumi. Această responsabilitate se concretizează în acel mod de viață la care ne îndeamnă ectenia: „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toți suntem chemați să ne aducem pe noi înșine și pe alții jertfe duhovnicești, bineplăcute lui Dumnezeu în Iisus Hristos (Romani 12, 1), pentru ca întreaga creație să devină o liturghie cosmică, spre lauda lui Dumnezeu și fericirea creaturii”[4].
o   Fiecare dintre noi are datoria să-și pună în lucrare talanții (darurile) primiți de la Dumnezeu (Matei 25, 14-30). Să nu ne îngropăm talantul și astfel, să-l lăsăm nefolosit.
o   Să fim autentici.
o   Mântuitorul ne face o chemare la fel cum i-a făcut și lui Matei: „Vino după Mine” (Matei 9, 9).
o   Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39) – sunt cuvintele pe care le-a rostit Mântuitorul către cel ce fusese demonizat (cel din ținutul Gerghesenilor) – mărturisire a lui Hristos.
o   Toți creștinii suntem slujitorii lui Hristos alături de diaconi, preoți, episcopi și călugări.
o   Prin Botez cu toții suntem slujitori, robi și ostași ai lui Hristos.



[1] Petre Semen, Meditații la Evangheliile de peste săptămână, ed. Sf. Mina, Iași, 2018, pp 337-338.
[2] Preot Dumitru Păduraru, Evanghelia zilei. Comentarii la pericopele evanghelice de peste an, ediția a II-a – revizuită, ed. Trinitas a Patriarhiei Române, București, 2013, p. 301.
[3] Valer Bel, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2010, pp. 16-17.
[4] Ibidem, p. 17.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Sinpro

Totalul afișărilor de pagină