Bine ați venit!

Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeu nostru, binecuvintează cu binecuvântarea Ta cea cerească pe toți cei ce vor citi acest blog. Deschide-le lor inima ca să înțeleagă cuvintele din el. Ferește-i de toată rătăcirea și Te preamărește în viața lor, făcându-i instrumente ale voinței Tale sfinte.

Faceți căutări pe acest blog

!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei ori ale Școlii Gimnaziale Satchinez nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!
Unele din materiale de pe blog (filme și cărți) sunt descărcate de pe internet (Scribd sau alte site-uri) și au caracter informațional.

sâmbătă, 16 iunie 2018

FAMILIA PREOTULUI ȘI PASTORAȚIA EI - Prof. ALEXANDRU HRAB

Familia preotului și pastorația ei

                    Prof. de religie,
                    Hrab Alexandru Sorin

                    ..... „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!” (Luca 4, 23). Declarația la hirotonie este un punct de plecare în conștientizarea preotului în legătură cu rolul pe care îl are familia sa pentru el, pentru Biserică și societate. În aceasta se precizează: „Sunt la prima căsătorie și Cununie, după Pravilele bisericești și legile țări, cu…, fiica lui… și…, din…., jud…, de credință ortodoxă, care este și ea la prima căsătorie și Cununie. Încă mai înainte i-am făcut cunoscut că eu doresc să devin slujitor al Sfântului Altar și că această misiune impune o viață de model pentru alții și, deci, este obligată și ea să trăiască o viață sfântă, ca soție de preot, spre folosul sufletului ei, devenind pentru mine ajutorul necesar împlinirii lucrării duhovnicești, cum prevăd sfintele canoane (17, 18 Ap; 3, 6, 13 VI Ec.; 8 Neocez.). Conform acestor canoane, ea se obligă să fie model de soție, ajutătoare în toate activitățile preotului, prin viața ei exemplară și sfaturile pe care le va da credincioaselor, în calitatea ei de preoteasă, părtașă fiind la misiunea mea pastorală. Atât eu, cât și ea ne vom sili să fim împlinitori, nu doar ascultători ai cuvântului Evangheliei (cf. Iac 1,22)[1]. Declarația exprimă că „de o importanță deosebită în economia unei vieți de familie preoțești este cateheza pe care viitorul preot o face viitoarei sale soții. Îi va prezenta acesteia amănunte importante ale misiunii sale, făcând referire la statura exemplară a ei și ulterior a familiei lor”[2]. Pe mai departe se continuă: „Mă oblig să îmi potrivesc viața mea cu învățăturile Sf. Apostol Pavel, care cere ca preotul să fie fără prihană, bărbat al unei singure femei, treaz, întreg la minte, cuviincios, primitor de oaspeți, îndemânatic a învăța pe alții, nebețiv, nedeprins să bată, necertăreț, neiubitor de argint, bun chivernisitor al casei lui, căci dacă cineva a sa casă nu știe să și-o rânduiască, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? (I Tim 3, 2-5). După Sf. Scriptură și sfintele canoane (25 Ap.; 3, 4 VI Ec.; (, 10 Neocez. Și 3, 32 Sf. Vasile), m-am studiat pe mine însumi și știu că un preot nu se poate căsători, iar clericul care va cădea în păcatul desfrânării se caterisește, fiindcă: Nici desfrânații, (…) nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții (…) nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu, zic Sf. Apostol Pavel (I Cor. 6, 9-10)[3] și mai departe: „Potrivit sfintelor canoane (15 Gangra și 35 Cartagina), mă oblig să-mi cresc toți copiii pe care mi-i dă Dumnezeu întru evlavie și moralitate și la vremea cuvenită să nu-i căsătoresc cu cei de altă credință (21 Cart.; 72 VI Ec.; 10, 21 Laod.) și să nu nesocotesc slujbele și darurile Bisericii[4]. Această declarație vine să-l responsabilizeze pe viitorul candidat la preoție în legătură cu viața familiară.
                    Din practică și urmărind viața unor preoți, se poate observa că cel mai mult au de suferit familiile lor. Familia preotului nu este familia unui sfânt. Nici nu se poate cere acest lucru din moment ce drumul spre sfințenie este un drum anevoios, un drum care este parcurs până la sfârșitul vieții pământești. Cu toate acestea ne punem întrebarea: „Cum îi poate îndemna clericul pe alții, în problemele de viață familiară și conjugală, când propria lui căsătorie și familie nu constituie un exemplu demn de urmat? Căsnicia și familia preotului sunt mult mai expuse privirii comunității decât cele ale unui psihoterapeut, întrucât familia celui dintâi participă la viața comunității bisericești, unde acesta este păstor”[5].
                    Integralist în știință, preotul trebuie să fie integralist și în viața personală. Dacă în Biserica Apuseană preoții sunt celibatari, Biserica Ortodoxă care a păstrat întotdeauna calea de mijloc permițând candidaților la treapta preoției să rămână fie celibatari[6], fie să se căsătorească, fie să intre în mănăstire ca monahi. Odată hirotonit, preotul este trimis în parohie unde este „pus în mijlocul comunității sale în condiții egale, legat profund de lume, de grijile ei, de existența vremelnică și de societate, prin relații de familie, obligat, cu alte cuvinte, a străluci nu numai prin virtuți individuale, ci și domestice”[7].
                    Preotul este omul lui Dumnezeu, dar și omul familiei. Conduita lui de la Biserică, trebuie să fie aceeași și în casa lui. Conform proverbului Casa preotului este o casă cu pereți de sticlă ușa casei trebuie să fie „gata oricând a fi deschisă, în ea se vede totul: dacă preotul aplică ceea ce propovăduiește la biserică și dacă soția și copiii se comportă, la rândul lor, ca membri ai familiei preoțești. Când nu se întâmplă așa, credincioșii sesizează imediat, iar preotul pierde din autoritate în fața lor, ajungând să se întrebe revoltați, odată cu Sfântul Apostol Pavel: «Dacă nu știe să-și rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?» (I Tim. 3, 5)”[8]. În aceste condiții, „membrii familiei preotului simt permanent presiunea de a constitui o pildă de comportament pentru ceilalți, întrucât aparțin unui cap de familie a cărui lucrare sau «profesie» este să constituie un exemplu personal”[9].
                    Orice greșeală a membrilor familiei este taxată. Familia preotului stă sub presiune. Preotul la rândul lui, „întrucât este identificat cu familia și lucrarea sa, poate ajunge să simtă o anumită dușmănie atât față de comunitatea bisericească, cât și față de propria familie când aude critici la adresa lor ce nu-l privesc direct pe el”[10]. În aceste condiții, el nu mai găsește un loc de odihnă trupească fiindcă pentru un preot „căminul, în afară de biserică, trebuie să însemne o atmosferă de reconfortare, în care să-și refacă și să-și tonifice entuziasmul pentru chemarea sa, să se reculeagă, să-și verifice acțiunea și tactul, punând la contribuție ca punct de reper și control acea fină și subtilă intuiție a sensibilității feminine a unei soții pioase și sănătoase la suflet”[11].
                    Se poate observa că se cere o stare de jertfă și soției preotului. În același timp și o atenție deosebită tânărului teolog în vederea alegerii soției. El trebuie să fie conștient că viața la parohie nu este ușoară, că adevăratele bucurii vin din slujirea lui Dumnezeu și din împlinirea vocației pentru care este chemat. Poate vor fi momente grele când nu se vor descurca din punct de vedere financiar, vor fi tot timpul în ochii enoriașilor, poate nu vor avea o locuință confortantă, vor veni copii pe lume, de aceea el trebuie să caute o fată care „să iubească fără seamăn Biserica – Mireasa lui Hristos, să aibă respect deosebit față de fețele bisericești, față de care să se afle în ascultare și supunere. Să iubească sfintele slujbe, împodobind biserica prin prezența ei și a copiilor ei la toate acestea, fiind astfel o pildă pentru toți parohienii, un îndemn la viața și învățătura acesteia”[12]. Ea devine prima persoană catehizată de preot.
                    Soția preotului trebuie să aibă o credință și dragoste puternică, să fie deschisă spre a „purta cu ușurință și spre folos duhovnicesc un dialog înalt, nu atât intelectual sau științific, cât mai ales din suflet, cu fiecare dintre păstoriți, fie că este vorba despre intelectuali sau despre enoriași simpli”[13]. Ea mai trebuie să fie harnică, „să aibă o fire echilibrată, calmă, temperată, optimistă”[14]. Mai mult „dacă preotul este «părintele» tuturor păstoriților săi, indiferent de vârstă, maica preoteasă trebuie să se facă, prin felul ei de a fi: cald, plin de afecțiune, o adevărată mamă și soră pentru aceștia. Mamă pentru cei mai tineri ai parohiei, care să afle de la ea povețe și sfaturi, pentru folosul lor duhovnicesc; soră apropiată, gată să sară în ajutor tuturor celor mai în vârstă și lipsiți de sprijin”[15]. Sunt calități, am putea spune, ideale, doar că azi în lumea noastră lucrurile nu stau tocmai așa, ne-o spune viața practică a preoților din parohii.
                    Chiar dacă soția are astfel de calități, ea ajunge din disperare să le piardă, fie există unele soții care nu le au defel. Este de reținut că „o soție bună în casa preotului este un alter ego al său, este mâna dreaptă nu numai în viața sa domestică, ci și în succesul misiunii sale de păstor sufletesc al enoriei, căreia i-l lasă la dispoziție în toată liniștea și seninătatea, de care are nevoie devotamentul în slujba mântuirii altora. Dimpotrivă, o soție rea și sub nivelul poziției sale de soție de preot, este un motiv de scandalizare pentru popor și o piedică pentru preot, al cărui moral nu se resimte și nu se deprimă de nimic altceva mai mult”[16].
                    Ce se întâmplă atunci când soția este neglijată? Când pe umerii ei cade greul creșterii copiilor și aici spunem ca o paranteză, că „în educația copiilor însă, mama este, precum se știe cheia boltă, ca una care-și petrece tot timpul în mijlocul lor, le poate observa înclinațiile odată cu creșterea și-i poate îndruma după indicațiile soțului său. Fără îndoială, preotul, ca tată, nu poate angrena educația fiilor săi chiar în planul activității sale din parohie”[17]. Totuși „copiii preotului pot contribui efectiv în plan misionar-pastoral, cu activități în rândurile tinerilor credincioși, la strană și la cor, în acțiuni social-caritabile, în organizarea și însuflețirea pelerinajelor, la buna funcționare a bibliotecii, la susținerea publicațiilor parohiale etc”[18]. Însă, pe lângă acestea, dacă greșesc ceva, ei devin obiectul unei atenții speciale din partea enoriașilor[19].
                    Dar revenind, la soția clericului. Ce se întâmplă cu ea când preotul este „sezonier” pe acasă. Când este sunat noaptea să meargă la un caz special sau când lucrează și în administrația bisericească, „astfel dimineața, se găsesc (n.n. autorii se referea la plural: preoții) la școală ori la birourile administrației bisericești, iar după amiaza până seara târziu emit certificate, primesc cereri pentru căsătorie, iau parte la adunările diferitelor parohii, spovedesc, botează sau aleargă să facă vreun maslu sau vreo sfințire”[20]. Din păcate, preotul riscă să ajungă un străin în casa lui sau în situația de a-și neglija fie parohia, fie familia. Este interesant următorul exemplu: „Există multe alte lucruri pe care soția unui cleric ar trebui să le înțeleagă. Pentru un cleric este necesar să cumpere și să citească cărți. Soția trebuie să înțeleagă că banii destinați cărților și revistelor nu constituie o risipă, chiar dacă ele presupun amânarea cumpărării unei bluze sau a unei genți mult dorite. Mai trebuie să țină cont că, atunci când soțul stă liniștit într-un fotoliu, citind o carte valoroasă, în timp ce ea îi îmbracă pe copii sau curăță podeaua ori spală farfuriile, nu înseamnă că este puturos sau nesimțit, fără să-i pese că ea muncește, ci că cititul face parte din munca preotului”[21]. Sunt diferite răspunsuri la aceste întrebări, dar unul singur stă în picioare: rugăciune, răbdare și jertfă și mai ales stare de afectivitate pentru soț pentru că nu trebuie uitat că „un cleric poate cădea mai ușor în păcate cu caracter erotic, dacă nevoia lui de afectivitate și tandrețe nu este satisfăcută și dacă nu înțelege în general ce neîmpliniri sufletești are, în afara acelor momente când este încercat de o anumită ispită”[22].
                    Ce poate face preotul concret pentru familia lui? Poate începe prin valorificarea timpului, stabilirea unei zile pe săptămână pe care să o petreacă doar în familie și numai dacă are un caz grav de împărtășit sau o înmormântare care nu poate fi amânată atunci poate să se abată de la acest obicei. El trebuie să se folosească de înclinațiile pe care le are soția și de calitățile ei, asemenea și în cazul copiilor. Nu trebuie ca soția să devină neapărat profesoară de Religie și nici copiii preoți, ci este de ajuns să fie buni creștini. Să încerce pe cât se poate să-și facă simțită prezența și în familie cât de mult poate, ajutând după putință în treburile gospodărești. Stabilirea unor priorități de comun acord cu soția sa.
                    Cu toate riscurile la care sunt supuși preotul, soția și copiii săi trebuie să înțeleagă că sunt un exemplu pentru comunitate și că sunt chemați la stare de jertfă continuă. În același timp, enoriașii la rândul lor, trebuie să cunoască că familia preotului nu este o familie din sinaxar, ci o familie care tinde spre sinaxar în care fiecare membru are anumite nevoi, scăpări și neîmpliniri.





[1] Preot Mihai Iosu, Fii treaz în toate! Studii pastorale, ed. Astra Museum, Sibiu, 2012, p. 193.
[2] Ibidem, p. 194.
[3] Ibidem, p. 195.
[4] Ibidem, p. 196.
[5] Părintele Filotheos Faros, Clerul azi – o privire din interior. Tentații, impasuri, maladii și remedii, traducere: Lăzărescu Ovidiu, ed. Egumenița, f.l., 2013.
[6] De o bună bucată de vreme în Biserica Ortodoxă Română nu se mai hirotonesc preoți celibatari.
[7] Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Vintilescu, Preotul în fața chemării sale de păstor al sufletelor, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, f.a., p. 140.
[8] Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon, Cateheze pastorale pe înțelesul tuturor, vol. I, ed. Sophia, București, f.a., p. 151.
[9] Părintele Filotheos Faros, op. cit., p.233.
[10] Ibidem, p. 234.
[11] Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Vintilescu, op. cit., p. 151.
[12] Pr. prof. dr. Ioan C. Teșu, Frumusețea preoției creștine, ed. Doxologia, Iași, 2010, p. 104.
[13] Ibidem, p. 108.
[14] Ibidem, p.112.
[15] Ibidem, p. 113.
[16] Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Vintilescu, op. cit., p. 158.
[17] Ibidem, p. 156.
[18] Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon, op. cit., p. 153.
[19] Părintele Filotheos Faros, op. cit., p.233.
[20] Ibidem,.p.240.
[21] Ibidem, p. 258.
[22] Ibidem, p. 268.

duminică, 15 aprilie 2018

De ce suntem tot timpul nemulțumiți


vineri, 13 aprilie 2018

Cinci ani la catedră

Ce m-au învățat cei 5 ani de la catedră? Din punct de vedere religios? Dacă la terminarea facultății credeam că preotul îi „boss-ul”, azi știu că nu preotul este „buricul târgului”, ci doar un simplu slujitor. Sunt oameni care au o trăire aleasă și nu au treabă cu Teologia.
Sunt profesori, ingineri, medici, asistenți / asistente (medicină), oameni care lucrează în diferite domenii care prin calitatea muncii lor îți impun respect. Prin faptele și atitudinea lor sunt trăitori și împlinitori ai cuvintelor evanghelice. 
Cu adevărat, preotul nu trebuie să fie decât părintele oamenilor prin dragoste și respect. Să nu aștepte să i se dea, ci să dea, în primul rând, dragoste.

Religia și copilăria



Dacă au fost două lucruri în materie de religie care mi-au marcat copilăria, acestea au fost Noul Testament în imagini și Viața lui Iisus după Evanghelia de la Luca. Știu că atunci când am terminat de citit N.T. am rămas cu un dor după Iisus care S-a înălțat la cer (nu puteam înțelege de ce a plecat dintre noi), iar despre film îmi aduc aminte că Baptiștii îl proiectau în perioada pascală de vreo câteva ori și întotdeauna mergeam să-l văd. Și acum am emoții când revăd și filmul și când îmi răsfoiesc N.T,

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Cuvântul Ortodox

Cuvântul Ortodox

Sinpro

Sophia.ro

Elefant.ro

Totalul afișărilor de pagină