!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei ori ale Școlii Gimnaziale Satchinez nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!


duminică, 8 octombrie 2017

Învierea fiului văduvei din Nain (Mântuitorul și tinerii)

Învierea fiului văduvei din Nain
(Mântuitorul și tinerii)



            Mântuitorul Iisus Hristos nu a rămas indiferent față de tineri. Dimpotrivă le-a arătat interes și i-a învăluit în prețuirea și dragostea Sa dumnezeiască.
            A primit în Colegiul apostolic pe un reprezentant al lor, al tinerilor, așezând astfel, printr-însul tinerețea la temelia și în fruntea Bisericii.
            A prețuit în gradul cel mai înalt elanul, cuvântul tineresc spre scopuri morale, spre noi forme de viață.
            A privit cu îndurerare alunecările unora dintre tineri, dar nu i-a părăsit și nici nu Și-a pierdut niciodată încrederea în posibilitățile lor de refacere, de reabilitare.
            Nu puțini din cei promovați la treapta sfințeniei au fost tineri. Uneori au fost canonizați tineri care au avut un trecut încărcat, dar care prin căință și trudă au izbutit să-și îmbunătățească viața, până într-atât că Biserica n-a ezitat să așeze pe fruntea lor cununa sfințeniei.
            În frământările și aspirațiile lumii de azi spre libertate, înnoire, progres și pace, Biserica acordă o pondere mare aportului pe care îl pot aduce tinerii prin entuziasmul, neastâmpărul, generozitatea, spiritul de sacrificiu.
            Biserica sprijină mișcările revendicative, legitime ale tinerilor de pretutindeni. Ea e alături de tinerii care se ridică cu hotărâre împotriva războiului. Sprijină acțiunea celor ce luptă împotriva războiului. Sprijină acțiunea celor ce luptă împotriva discriminărilor rasiale. E împreună cu tinerii care cer condiții mai bune de studiu, de muncă și de viață.
            Prin glasul tinerilor de pretutindeni care cer înlăturarea orânduirilor nedreptate și instaurarea unor structuri noi mai corespunzătoare demnității umane, Hristos Însuși ne cheamă la lupta pentru o viață mai dreaptă, mai înaltă, mai plină.
            Prin rostul tinerilor, Hristos nu ne îngăduie să ne instalăm în placida comoditate a prezentului, ci ne răscolește, ne îmboldește, ne incită să ne încordăm, să muncim cu tot mai multă hotărâre pentru un viitor mai vrednic, de înalta demnitate, de creștini și oameni[1].
            În Evanghelia citită astăzi am aflat despre minunea învierii fiului văduvei din Nain. Este o minune pe care Mântuitorul trebuie să o facă și cu unii dintre tinerii de azi. Tinerii noștri nu sunt morți fizic, dar sunt într-o moarte spirituală. Ei se adâncesc cu fiecare zi în această moarte. Din păcate îi vedem azi pe unii părinți văduviți de nepăsarea cu care tratează educația religioasă a copiilor lor. S-a pierdut din vedere că adevărata salvare vine de la Dumnezeu prin Iisus Hristos în Biserică. Trebuie să fim realiști că „sunt împrejurări când fie din slăbiciune, fie din alte pricini, tinerii se abat de la rânduielile vieții normale, lăsându-se în voia păcatului, a patimilor și a viciilor. Față de unii ca aceștia Domnul arată multă înțelegere. El dezaprobă alunecarea, dar nu tună și nu fulgeră împotriva lor. Prin participarea la drama lor, prin durerea pe care o încearcă prin dezechilibrul lor, Domnul Își manifestă dezaprobarea pentru păcatele săvârșite, dar, în același timp, Își exprimă și încrederea în rezerva de puteri nefisurate de păcate ale sufletului tânăr, Își exprima încrederea în posibilitățile de reabilitare și reîncadrarea respectivului în circuitul normal al vieții[2]. În aceasta stă miracolul: Hristos nu renunță la noi, ci rămâne alături de noi până în ultima clipă pe acest pământ.





[1] Pr. Dumitru Belu, Chemări la slujire, ed. InfoArt Media, ed. Andreiana, Sibiu, 2012, pp. 162-163.
[2] Ibidem, p. 161.

Trei Sfinți pentru această toamnă


Recomandare de carte: Două cărți care n-ar trebui să lipsească unui preot



luni, 2 octombrie 2017

Voi pleca…

Voi pleca…

           
Știu că nu sunt pentru o veșnicie pe acest pământ, sincer nu mi-aș dori, știu că într-o zi voi pleca cât mai departe și nimeni…., dar nimeni nu va ști ceasul când voi pleca, când voi răspunde la chemarea Ta, Doamne.
            Voi pleca poate din multe inimi, că așa este viața, desparte atâtea drumuri dintre noi, însă poate voi trăi în fiecare crâmpei de soare pe care l-am semănat în atâtea suflete, voi pleca în ciuda faptului că pentru mulți este un mistere și doar albastrul cerului ne mai cuprinde. Voi pleca fără nimic din ceea ce ne sunt date pe pământ, voi pleca doar cu o inimă ce a dus uneori primăvara în suflete, alteori nostalgii plăcute și poate un gram din marea dragoste a lui Dumnezeu pe care am revărsat-o în atâtea ființe dragi. Voi pleca, dar voi trăi, în ciuda faptului că nu ne vom mai revederea, și totuși, voi pleca acolo unde brațele părintești sunt mereu întinse, voi pleca așa cum pleacă soarele în amurg, dar fără să mă întorc, voi pleca cum plecăm toți din lumea asta, voi pleca păstrând din toate amintirile frumoase ce mi-au schimbat viața într-o mare de frumos, voi pleca și voi iubi, chiar și acolo unde voi pleca…
            Da, voi pleca, dar nu cum pleacă cineva din viața ta sau a mea, lăsând în urmă răni ascunse, ce mai târziu se pot vinde doar printr-o simplă întoarcere înapoi, voi pleca poate prea tainic și prea liniștit cu mine însumi, în ciuda revoltei unora că am plecat, dar oare bobul de grâu, dacă nu putrezește va da roadă? Nicidecum; și el pleacă pentru a da rod însutit. Oare floarea ce îmi înmiresmează fiecare zi, oare de nu-i va cădea petalele, va putea fi rod pentru primăvara ce vine? Oare teiul de nu va înflori, ar mai da de lucru albinelor ce cu atâta trudă adună polenul pentru a ne îndulci pe noi, care vom pleca? Oare anii nu trec peste noi cu un scop, de a deveni mai buni? Oare natura nu-și urmează cursul firesc de se schimba pentru a se reînnoi? Oare omul nu suferă pentru a dobândi fericirea? Oare în creștinism nu mor întâi pentru ca mai apoi să trăim în Hristos? Oare nu din toate trebuie să învățăm cum să trăim în veci, cum să trăim pentru veșnicie, pentru Dumnezeu, începând chiar aici de pe pământ?
            Voi pleca ca și cum nu am fost de mult sau poate prea mult pe aceste meleaguri, voi pleca ca și cum aș relua visele din nopțile cu lună plină, voi pleca, nu neapărat pentru că toți plecăm, ci pentru că tuturor ne vine rândul să spunem „voi pleca”.
            Poate te întristează aceste rânduri care, într-un fel sau altul, te fac să te gândești că și tu vei pleca. Nu, să nu te întristeze, ci să te facă mai senin să te gândești că prea mult timp ai pierdut, legându-ți viața de grijile ei, uitând splendoarea din tine, adică de suflet. Să nu te întristeze, ci să te trezească la o realitate existențială pe care Hristos ne-o pune în față. Suntem trecători, prea trecători pe acest pământ pentru a nu ne gândi că, la un moment dat, vom pleca și nu cred că rezolvarea este să nu te gândește la plecare ca și cum ar mai fi multă vreme până atunci. Nu, dragul meu, nu știm ceasul când vom pleca și chemarea va veni ca un fulger și vom pleca poate atunci când ne așteptăm cel mai puțin. Hristos este cel ce a zis „privegheați și vă rugați căci nu știți ziua și ceasul când va veni Fiul Omului” (Matei XXIV, 42) și atunci cum să stau cu mâinile în sân, indiferent și nepăsător la momentul când voi pleca?
            În amurgul serilor de mai, când soarele parcă sărută pământul cu atâta gingășie, lăsându-l parcă trist, și totuși, cu speranța că se reîntoarce a doua zi, tot așa mă gândesc și eu că voi pleca fără să promit nimic nimănui, fără să las în urmă ceva rău, încercând o împăcare cu mine și cu Dumnezeu, o împăcare atât de gingași și așteptată, lăsând în urmă tot ceea ce am păstrat și am dăruit, chiar și atunci când viața mi-a despărțit atâtea drumuri ce parcă le doream împreună, poate că în pronia divină și în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, drumurile s-au despărțit pentru a se intersecta cu altele mult mai frumoase, da… poate de aceea voi pleca prin viață găsind noi daruri minunate, noi suflete în care Dumnezeu a revărsat atâta dragoste pentru a înfrumuseța lumea, până când toți vom pleca.
            Cel mai important lucru pentru mine nu este că voi pleca, ci cum voi pleca, cu ce gânduri, cu ce stări, cu ce trăiri și emoții, cu ce râvnă și dragoste în suflet, cu ce nostalgii și neîmpliniri, cu ce emoții și cu ce teamă când voi ajunge în fața Celui ce m-a trimis aici.
            Oare în viață de câte ori nu am plecat din inimile atâtor persoane, nu pentru că am vrut, ci pentru că ei au ales, poate ne-a fost greu, mult prea greu în a înțelege de ce au făcut-o, însă plecarea noastră lasă în urmă doruri nemărginite, poate lacrimi și doar atunci când vom pleca, vor ști că acest gol nu poate fi umplut de nimeni decât de noi, dacă ne vom întoarce.
            Când voi pleca, vreau să cred că nu sunt vinovat de plecarea mea, ci că am răspuns la o alegere pe care lumea a făcut-o, căutând să pună în balanță decizii irecuperabile, și totuși, voi pleca, chemat fiind de Dumnezeu la odihna ce poate acest pământ nu mi-a dăruit-o, voi pleca pentru a nu deranja mediocritatea și minciuna dintre semeni, lăsându-i să aleagă după egoismul din suflet, fără să le reproșez vreodată ceva, pur și simplu voi pleca cum pleacă dragostea din omul ce nu știe să o prețuiască[1].


[1] Paul Krizner, Picături din veșnicie, ed. Tiparnița, Arad, 2015, pp. 125-128.

marți, 26 septembrie 2017

Din minunile Sf. Iosif cel Nou de la Partoș

„În urmă cu 15 ani am aflat că am un cancer terminal. Le-am spus celor din familie ce mi se întâmplă. În primul moment, au fost uluiți. Apoi, pe ascuns, își împărtășeau tristețea și formulau debusolata întrebare: Ce se va întâmpla cu noi în anii care vor urma?
            Locuind la bloc, întreaga scară a aflat vestea năprasnică. Un vecin mai în vârstă, care merge frecvent la slujbele de la Catedrală, m-a strâns de umăr și a zis: Nelule, e în oraș un doctor de care nu se vorbește prea des; e Sfântul din Catedrala noastră, Sfântul Iosif. Trebuie să-l consultăm și pe el!
            Am schițat un zâmbet amar. Auzisem câte ceva despre Sfântul Iosif, dar departe de mine gândul că cele sugerate ar putea fi o rezolvare terapeutic… Acerb prin felul lui de a fi, vecinul a revenit cu soluția sa medicospirituală. Am acceptat să-i urmez îndemnul și ne-am dus la raclă. Acolo mi-a ținut o lecție: Aici tu te vei ruga lui Dumnezeu pentru sănătate, dar îi ceri și Sfântului Iosif să se roage împreună cu tine. Dacă ai credință că aceste lucruri se vor petrece, bucuria ta, a familiei tale și a noastră va fi neîndoielnică. Uite, și eu mă rog cu voi, cu tine și Sfântul Iosif.
            Ezitant, am început rugăciunea, o rugăciune sinceră și încrezătoare. Apoi, am plecat acasă. Am povestit familiei cele întâmplate, iar seara ne-am rugat încă o dată, cu toții, neuitând de Sfântul Iosif. Împreună rugătorul cu cei aflați în suferință. Treptat, am făcut din rugăciunea comună a familiei o obișnuință zilnică. Iar ceea ce am constatat a fost că teama de moarte s-a diminuat total. Mi-a revenit buna dispoziție și încrederea în faptul că voi trăi, iar medicii au rămas copleșiți de cele întâmplate. Și iată că trăiesc! Și iată că așa l-am cunoscut pe Dumnezeu, marele Medic”.
            (Mărturie culeasă de părintele conf. Dr. Nicolae Morar – Timișoara)
Mai departe un fragment găsit în revista Sfinții Ortodoxiei, Anul II, Nr.8 (11):




luni, 25 septembrie 2017

Fragmente din Predica rostită de PF Părinte Patriarh Daniel (2017) (Duminica a 18-a după Rusalii


Evanghelia Duminicii a 18-a după Rusalii
Luca 5, 1-11

„În vremea aceea şedea Iisus lângă lacul Ghenizaretului şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii ieşiseră din ele şi-şi spălau mrejele. Intrând în corabia care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat; apoi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a terminat de vorbit, i-a zis lui Simon: depărteaz-o la adânc şi aruncaţi mrejele voastre, ca să pescuiţi. 
Atunci, răspunzând Simon, I-a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic n-am prins; dar, la porunca Ta, voi arunca mreaja. Şi, făcând ei aşa, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. Deci au făcut semn tovarăşilor, care erau în cealaltă corabie, ca să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, de erau gata să se scufunde. 
Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la picioarele lui Iisus şi I-a zis: du-Te de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos; pentru că îl cuprinsese spaimă pe el şi pe toţi cei care erau cu el, din pricina pescuitului atâtor peşti pe care îi prinseseră; tot aşa şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau tovarăşii lui Simon. Atunci Iisus a zis către Simon: nu-ţi fie frică; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după Dânsul”.

Fragmente din Predica rostită de PF Părinte Patriarh Daniel (2017)

După ce Mântuitorul a învăţat mulţimile adunate pe malul Lacului Ghenizaretului, i-a poruncit lui Petru să ducă mai în larg corabia, unde apa e mai adâncă, pentru a putea pescui cu mrejele. Petru, care se străduise toată noaptea să prindă peşti şi nu reuşise, deşi era un pescar iscusit, din smerenie L-a ascultat pe Învăţătorul Său. Astfel, ucenicii Domnului au prins o cantitate mare de peşte şi s-au înspăimântat, deoarece pescuirea aceasta neaşteptată nu era ceva obişnuit, ci o minune săvârşită prin puterea cuvântului lui Dumnezeu[…]
În mod firesc, primele cuvinte ale lui Petru ar fi trebuit să fie unele de bucurie sau de mulţumire. Lucrurile nu au stat deloc aşa […] deoarece Apostolul a simţit puterea dumnezeiască a lui Hristos, iar cuvintele sale du-te de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! (Lc. 5, 8) exprimă fiorul şi teama omului credincios când se întâlneşte cu puterea sfinţeniei lui Dumnezeu Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor[…]
Minunea aceasta săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos a fost parte a unui stagiu de pregătire a Apostolilor care Îi vor propovădui învăţătura în toată lumea. Pescuirea minunată a fost o lucrare de pregătire a ucenicilor lui Iisus ca să înţeleagă că lucrarea lor viitoare trebuie să se bazeze mai întâi pe puterea harului lui Hristos, nu pe forţele proprii[…]
O altă temă abordată în predica de astăzi este taina Bisericii. Corabia din Evanghelie preînchipuie Biserica lui Hristos ca spaţiu al mântuirii, ca adunare a oamenilor în iubirea mântuitoare a lui Hristos. El este şi conducătorul corabiei[…]
Hristos Cel răstignit şi înviat conduce tainic această corabie a mântuirii. El stă la cârma Bisericii pentru că El este Capul Bisericii. Însă, El cheamă la lucrarea mântuirii slujitori care binevestesc lumii Evanghelia vieţii veşnice şi îndrumă pe calea mântuirii pe cei ce cred în El şi sunt botezaţi în numele Preasfintei Treimi[…]
Învăţătura principală pe care o primim din textul biblic de astăzi[…]este că Harul lui Dumnezeu primează faţă de osteneala omului[…].
Lucrarea de pescuire sau adunare a oamenilor din marea vieţii în corabia mântuirii, adică în Biserică, se realizează prin harul lui DumnezeuTotuşi, trebuie remarcat că Hristos nu a săvârşit minunea pentru nişte pescari leneşi, care au dormit toată noaptea, ci minunea s-a făcut pentru pescari harnici, care s-au ostenit toată noaptea. Iar din multa lor osteneală s-a născut multa lor smerenie[…]
Să ne ajute Dumnezeu să-I simţim puterea Lui atunci când Îi cerem ajutorul. […]să nu deznădăjduim niciodată, chiar dacă nu se împlineşte dorinţa noastră când şi cum voim. În acest scop, trebuie să învăţăm că înţelepciunea lui Dumnezeu este mai mare decât înţelepciunea noastră, puterea Lui este mai mare decât puterile noastre, iar harul Lui şi sfinţenia Lui sunt izvor de lucrări minunate şi mântuitoare.
Sursa: http://basilica.ro/ajutorul-lui-dumnezeu-se-dobandeste-prin-rugaciune-smerita-osteneala-si-rabdare-multa-a-spus-pf-daniel/

duminică, 24 septembrie 2017

Tu ai un „CINEVA”?


Tu ai un „CINEVA”?

            CINEVA.
Bucurati-va de acest text superb, o frumoasa declaratie de dragoste venind din partea unui barbat! Articolul a fost scris de Andy Charrington si a aparut in publicatia Elephant Journal.
Cineva
Cineva langa care sa te trezesti. Cineva cu care sa imparti vremea, apoi cafeaua.
Cineva cu care sa visezi – sa planuiesti, sa proiectezi si apoi cu care sa sarbatoresti.
Cineva cu care sa castigi si cineva cu care sa pierzi.
Cineva de care sa iti pese si pe care sa il protejezi – si cineva pe care sa il lasi sa plece si sa il privesti zburand.
Cineva la care sa te holbezi uimit si sa te gandesti “Aceasta inima o iubeste pe a mea.”
Cineva cu care sa porti conversatii sub cerul instelat in noptile geroase. Cineva cu care sa chicotesti dindaratul fularelor, al manusilor si al caciulilor infundate pe cap. Cineva cu care sa te saruti sub vasc.
Cineva pe care sa il tii. Cineva care sa te tina. Sa fii pretuit de o comoara.
Cineva cu care sa privesti pasarile. Sa surprinzi licariri de albastru si verde si purpuriu si maro – si sa simti entuziasmul micilor minuni care se avanta spre cer. Sa vezi viata asa cum este, nu asa cum pare.
Cineva langa care sa stai si sa privesti copiii, poate chiar ai tai, si sa te bucuri de inocenta lor si sa te simti binecuvantata de cat de norocosi sunteti.
Cineva cu care sa uiti.
Cineva cu care sa gatesti. Cu care sa maturi podeaua. Cineva cu care sa faci magie din cotidian si sa zambesti fiindca este impreuna.
Cineva cu care sa plangi. Cu care sa impartasesti chiar si raurile de durere care nu se vad. Cineva pe care sa il tii strans, pe care sa il imbratisezi, pe care sa il ajuti, pe care sa il vindeci.
Cineva pe care sa il tii de mana. Cineva in ochii caruia sa privesti, iar degetele sa vi se impleteasca pe sub mesele de cafea si inimile sa vi se citeasca in ochi.
Cineva alaturi de care sa stai intins, fara nimic altceva intre voi. Sa fie totul sfant si sa existi intr-un vis. Sufletele sa vi se dezbrace si sa ofere tot ce nu se vede.
Cineva in care sa ai incredere. Caruia sa ii spui cele mai intunecate secrete si sa ii dezvalui frici acaparatoare.
Cineva care sa stie tot din tine si sa vrea sa vada mai mult. Cineva ai carui ochi reflecta ce este in ai tai.
Cineva cu care sa te plimbi. Cineva cu care sa calatoresti. Cineva alaturi de care sa gasesti rezervoare de magie in tristetea gri a orasului. Cineva alaturi de care sa conduci kilometri si kilometri doar pentru acel “kilometru” care este al vostru.
Cineva cu care sa zambesti. Un zambet profund, pe care il cunosti, si care spune “te vad” si “raman”.
Cineva care sa iti lipseasca, chiar si pentru un minunt – pana cand se intoarce si te simti ca si cum ai fi din nou acasa.
Cineva la care sa te holbezi pentru clipe in sir.
Cineva pe care sa il iubesti.
Cineva.

Despre încrederea în Dumnezeu

Despre încrederea în Dumnezeu

A vorbi despre încredințarea în Mâinile lui Dumnezeu, a privi imagini motivaționale în legătură cu această încredințare, a viziona filme cu oameni care și-au pus toată nădejdea în Dumnezeu, reușind într-un „final fericit” și a citi versete biblice despre acest lucru este cel mai ușor. Te gândești că atunci când valurile vieții vor veni peste tine te vei simți pregătit și ești pregătit. Dar tu în acel moment ești ca Sf. Ap. Petru. Crezi până la o vreme, primești cu bucurie Cuvântul Domnului, dar nu ai rădăcină, și la vreme de încercare te lepezi și nu mai crezi în ajutorul lui Dumnezeu sau luându-te cu grijile și plăcerile vieții te sufoci și gândul de încredințare în Dumnezeu dispare (cf. Lc 8, 13-14). Nu mai vezi mâna lui Hristos întinsă spre tine. Tu nu ești în stare să spui nici măcar „Doamne miluiește-mă”. Este ușor să-i spui unui om că lucrurile se vor așeza și că totul va fi bine. Dar când acel om vede că lucrurile nu se mai așază în viața lui, crezi că el mai gândește la rezolvare?! Este asemănător bolnavului de cancer care săracul știe că moare, dar toți îi spun că se face bine. Nimeni nu are curajul să-i spună „mori cu demnitate!” Cum să vezi tu ajutorul lui Dumnezeu când aștepți poate o vindecare sau îți vezi copilul bolnav, luptând cu moartea, iar mâna vindecătoare a lui Hristos nu apare sau întârzie să apară, când, poate, Dumnezeu îți i-a părinții într-un mod tragic, când ești copil și îți vezi mama murind? Ori când îți pierzi copilul nenăscut? Ești asemenea cuvintelor pe care azi le-am citit la un coleg pe Facebook:
„...Cu toată creatura
mi-am ridicat în vânturi rănile
şi-am aşteptat: oh, nici o minune nu se-mplineşte.
Nu se-mplineşte, nu se-mplineşte!
Şi totuşi cu cuvinte simple ca ale noastre
s-au făcut lumea, stihiile, ziua şi focul.
Cu picioare ca ale noastre
Iisus a umblat peste ape
(Lucian Blaga, Tristețe metafizică).
            Suntem trăitori după aceste cuvinte pe care le spunem în Acatistul Sf. Nectarie: „în focul încercărilor puțină credință avem (…) și în inimile noastre se cuibăresc ușor îndoiala și deznădejdea”(Icos 10). Și așa este. Poate ești în situația în care ai făcut „rețete de acatiste” și zile de post și Dumnezeu nu răspunde. Zile în care ți-ai chemat sfinții apropiați în ajutor și nu vezi ajutorul. Ești atât de deznădăjduit încât nu mai vezi alte binefaceri ale lui Dumnezeu. Te întrebi ce vrea Dumnezeu de la tine sau cu tine? Dar nici la asta nu ai răspuns. Cazi în genunchi și aștepți. Te lepezi ca și Petru și iar revii ca Sf. Petru.
            Este ușor să vorbim despre iubirea lui Dumnezeu, dar este greu să trăim în această iubire. De cele mai multe ori ceea ce spunem despre Dumnezeu sunt „doar povești”, pentru că atunci când ai de dat proba credinței ești corigent. Bine că Dumnezeu nu ne lasă și repetenți.
            Și totuși ești „obligat” la o speranță sau de cele mai multe ori la „muncă” veșnică. Nu știm niciodată Judecățile lui Dumnezeu și tare ne-am dori să le cunoaștem ca să ne liniștim!

sâmbătă, 23 septembrie 2017

DESPRE DRAGOSTE


DESPRE DRAGOSTE
- Nu este dragoste dacă plângi mai mult decât râzi;
- Nu este dragoste dacă te controlează;
- Nu este dragoste dacă ți-e frică să fii tu însăți;
- Nu este dragoste dacă te lovește;
- Nu este dragoste dacă te umilește;
- Nu este dragoste dacă îți interzice să porți hainele care iți plac;
- Nu este dragoste dacă se îndoiește de capacitățile tale intelectuale;
- Nu este dragoste dacă nu-ți respectă voința;
- Nu este dragoste dacă faci numai sex;
- Nu este dragoste dacă se îndoiește constant de tine;
- Nu este dragoste dacă nu-ți este confidentul tău;
- Nu este dragoste dacă te oprește din muncă;
- Nu este dragoste dacă te înșală;
- Nu este dragoste dacă te face proastă sau nebună;
- Nu este dragoste dacă doare;
- Nu este dragoste dacă bate copii;
- Nu este dragoste dacă bate animalele;
- Nu este dragoste dacă minte constant;
- Nu este dragoste dacă iși varsă nervii pe tine.
Acesta se numește abuz!
Iar tu meriți dragoste, multă dragoste.
Există viața în afara unei relații abuzive.
Ai încredere! Pățești, pleacă!
Declarația unei fete ucisă de iubitul său, înainte să moar
Sursa: https://www.facebook.com/fabinro/hc_ref=ARQBhmb7GmSocccBVhZO9C1Dqjzcixl5Rc5I9MmWf4An1D7jU8AkyplnUyKV3rTSveU&fref=nf

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Cuvântul Ortodox

Cuvântul Ortodox

Sinpro

Sophia.ro

Libris.ro

Elefant.ro

Totalul afișărilor de pagină