Trebuie să ne apropiem de preot ca de
Hristos, că El săvârșește și acum Taina Sfintei Împărtășanii. Mai mare este
milostenia decât jertfa. Trebuie să se săvârșească întâi milostenia și numai
după aceea să afierosim bisericii vase sfinte de mare preț[1]
Sfântul Ioan Gură de Aur
Să ne atingem și noi de poalele haine
Lui! Dar, mai bine spus, dacă vrem putem să-L avem pe
Hristos în întregime. Și acum trupul Lui stă în fața noastră; nu numai haina
Lui, ci și trupul Lui. Nu numai ca să ne atingem de El, ci să-L și mâncăm și să
ne săturăm. Să ne apropiem deci de El, cu credință, fiecare cu boala lui! Dacă
ei care s-au atins de poalele haine Lui au atras o atât de mare putere, cu mult
mai mult noi, care-L ținem în întregime! A ne apropia cu credință nu înseamnă
numai a primi sfintele taine ce stau înaintea noastră, ci și a le atinge cu
inima curată și a fi însuflețiți de același gânduri și simțăminte ca și cum
ne-am apropiat de Însuși Hristos. Ce dacă nu-I auzi glasul? Dar Îl vezi
pe Sfânta Masă! Dar, mai bine spus, Îi auzi și glasul!
Îți grăiește prin evangheliști.
Credeți, dar, că și acum este Cina cea de Taină la care Domnul a mâncat.
Întru nimic nu se deosebește aceea de aceasta. Pe
aceasta n-o săvârșește un om, iar pe cealaltă Hristos, ci El o săvârșește și pe
aceasta și pe aceea. Când îl vezi pe preot
că-ți dă trupul și sângele Lui, nu socoti că preotul face asta, ci că mâna lui
Hristos se întinde spre tine. După cum atunci când te botez, nu te botează
preotul, ci Dumnezeu este Cel Care-ți ține capul cu putere nevăzută; și
nici înger, nici arhanghel, nici altcineva nu îndrăznește să se apropie și să
te atingă, tot așa și acum. Când Dumnezeu ne naște prin baia botezul, darul
este numai al Lui. Nu vezi că aici pe pământ cei care înfiază pe cineva nu
îngăduie ca slugile lor să facă acte înfiere, ci ei înșiși se duc la tribunal?
Tot așa și Dumnezeu n-a îngăduit ca îngerii să ne facă acest, ci El Însuși este
de față, poruncind și zicând: „Și tată al vostru să nu numiți pe pământ”[2].
Hristos n-a spus aceste cuvinte ca să disprețuim pe părinți, ci ca, înaintea
tuturor acestora, să preferi pe Creatorul tău, pe Cel Ce te-a înscris printre
copiii Lui. Că Cel Ce a dat ceea ce-i mai mult, adică pe El Însuși, cu
mult mai mult nu va refuza să-ți dea și trupul Său.
Să auzim, dar, și preoți și
credincioși, de ce am învredniciți! Să auzim și să ne cutremurăm! Ne- dat să ne
săturăm cu sfântul Lui trup! S-a da pe El Însuși jertfă! Ce cuvânt de apărare
mai avem când fiind hrăniți așa păcătuim atât! Când mâncând Mielul, suntem
lupi! Când fiind hrăniți cu Oaia, răpim ca leii! Taina aceasta a sfintei
împărtășanii ne poruncește să fim totdeauna curați nu numai de jaf și de
răpire, dar chiar de cea mai mică dușmănie. Că taină a păcii este taina
aceasta. Taina aceasta nu ne lasă să ne lipim inima de bani. Dacă Dumnezeu nu
S-a cruțat pe El Însuși pentru noi, ce n-am merita dacă am cruța banii, dar nu
ne-am cruța sufletul, pentru care Hristos nu S-a cruțat pe sine? Dumnezeu a dat
iudeilor în fiecare an un număr de sărbători ca să-și aducă aminte de
binefacerile primite de la Dumnezeu. Ție însă, prin aceste sfintei taine, să-ți
aducă aminte în fiecare zi de binefacerile lui Dumnezeu. Nu te rușina deci de cruce! Ea este cinstea
noastră! Ea este taina noastră! Cu acest dar să ne împodobim. Cu el să ne
gătim! De aș spune că Dumnezeu a întins cerul, că a făcut marea și uscatul, că
a trimis profeții și îngerii, nu voi spune nimic egal crucii. Crucea este capul
tuturor bunătăților, că Dumnezeu n-a cruțat pe Fiul Său pentru mântuirea
slugilor Sale, înstrăinate de El. Nici un Iuda să nu se apropie de
aceasta masă, nici un Simon Magul! Că și unul și altul au pierit din pricina
iubirii de argint! Să fugim de această prăpastie; nici
să socotim că ne este de ajuns spre mântuire dacă facem dar acestei sfintei mese
un potir de aur bătut în pietre scumpe dezbrăcând pe văduvă și orfani. Dacă
vrei să cinstești jertfa, adu-I sufletul pentru care Hristos S-a jertfit.
Sufletul fă-ți-l de aur. Care ți-i câștigul dacă sufletul ți-i mai rău decât
plumbul și lutul, iar potirul dăruit, de aur? Nici unul! Să nu căutăm, dar, să
dăruim bisericii vase de aur, ci să căutăm ca ele să fie și din muncă cinstită.
Munca aceasta cinstită, în care nu intră nici jaful, nici furtul, este mai de
preț decât aurul din potirul dăruit! Biserica nu-i un loc unde se adună vase de
aur și de argint, ci un loc de adunare a îngerilor; De aceea trebuie să aducem
la biserică sufletele noastre. Dumnezeu Se apropie de darurile noastre de aur numai dacă și
sufletul nostru este de aur. Nu este de argint masa aceea de la Cina
cea de Taină, nici nu era de aur potirul din care a dat Hristos ucenicilor
sângele Său! Dar toate erau de preț, toate înfricoșătoare, pentru că erau pline
de Sfântul Duh! Vrei să cinstești trupul lui Hristos? Nu-L trece cu vederea
când este dezbrăcat! Nu-l cinsti aici în biserică cu haine de mătase, iar afară
Îl lași să degere de frig, că n-are cu ce se îmbrăca! Cel care a spus „Acesta este trupul Meu”[3], și prin
cuvânt a întărit lucrul, Același a spus și: „Flămând M-ați văzut și nu M-ați hrănit”[4] și „Întrucât n-ați făcut unui a dintre acești
prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut”[5]. Trupul
lui Hristos de pe altar n-are nevoie de acoperăminte prețioase, ci de suflet
curat; dar cel gol cel flămând are nevoie de multă îngrijire. Să învățăm, dar,
să filozofăm și să cinstim pe Hristos, așa cum El vrea. Cea mai plăcută cinste
pentru Cel pe Care Îl cinstim este să-l cinstim așa cum vrea El, nu cum socotim
noi. Și Petru socotea că-L cinstește, oprindu-L să-i spele picioarele[6]. Dar
ceea ce voia să facă nu era de cinste, ci cu totul dimpotrivă. Tot așa și tu, cinstește-L pe Hristos cu cinstea pe care El
ți-a cerut-o, cheltuind cu săracii avuția ta. Dumnezeu n-are nevoie de vase de
aur, ci de suflete de aur.
Și acestea le spun NU ca
să vă opresc de a face daruri bogate bisericii! Cer însă ca, odată cu aceste
daruri. Ba chiar înainte de acestea, să faceți milostenie! Dumnezeu primește și darurile voastre, dar cu mult mai
mult milostenie voastră. Într-un caz se folosește numai cel ce face darul, în
celălalt, și cel care-l primește; într-un caz, darul pare a fi prilej de
ambiție, în celălalt, întreg darul este milostenie și iubire de oameni. Care e
folosul când sfânta masă e plină de potire de aur, iar Hristos piere de foame?
Satura-L pe El mai întâi, că-i flămând, și după aceea împodobește-I din belșug
și masa Lui! Faci potir de aur, dar nu dai un pahar cu apă rece! Și care-i
folosul? Îmbraci sfânta masă cu stofe brodate cu aur, iar lui Hristos nu-I dai
nici acoperământul de care are nevoie! Care-i câștigul faptei tale? Spune-mi,
dacă ai vedea pe cineva lipsit de hrana cea de toate zilele și l-ai lăsa să
piară de foame, dar i-ai îmbrăca cu argint masa lui, ți-ar mulțumii oare? Nu
s-ar supăra mai degrabă pe tine? La fel, dacă ai vedea pe cineva că umblă în
zdrențe și că îngheață de frig și nu i-ai da o haină să se îmbrace, dar i-ai
înălța statuie de aur, spunând că faci asta în cinstea lui, nu ți-ar spune,
oare că-ți bați joc de el, n-ar socoti o ocară fapta ta, și încă cea mai mare
ocară? Același lucru gândește-l și de Hristos, când colindă străzile și
drumurile străin și pribeag căutându-Și adăpost. Nu vrei să-L primești, dar
împodobești pardoseala bisericilor Lui, împodobești zidurile lor și capetele
coloanelor lor! Atârni candele cu zale de argint în biserica Lui, dar pe El,
înlănțuit în temniță, nici nu vrei să-L vezi!
Și spun acestea nu ca să te
împiedic să fii darnic cu biserica lui Hristos, ci te îndemn să faci daruri
bisericii odată cu milosteniile, dar, mai bine spus, acestea înaintea acelora.
Nimeni nu te-a ținut vreodată de rău dacă n-ai făcut daruri bisericii; dar te-a
amenințat Hristos și cu iadul și cu focul cel nestins și cu osânda la un loc cu
demonii dacă nu faci milostenii. Să nu împodobim, dar,
biserica și să trecem cu vederea pe fratele nostru care-i strâmtorat și
necăjit. Biserica aceasta e mai de preț decât cealaltă biserică. Odoarele
scumpe pe care le dăruiești bisericii pot fi luate și de împărați necredincioși
și de tirani și de tâlhari. Dar tot ce faci pentru fratele tău flămând, străin și
gol, nici diavolul nu poate jefui; se află într-o vistierie care nu poate fi
jefuită.
Poate că cineva mă va întreba:
- Dar
atunci pentru ce Hristos a spus: „Pe
săraci pururi îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea?[7]”
- Dar
tocmai pentru aceasta trebuie să-L miluim, că nu-L avem pe El pururi flămând, ci
numai în viața aceasta. Iar dacă vrei să cunoști tot înțelesul spuselor
Domnului, află că aceste cuvinte n-au fost spuse pentru ucenici, chiar dacă
pare așa, ci pentru slăbiciunea femeii care I-a uns picioarele cu mir[8]. Pentru
că ea era încă nedesăvârșită, iar ucenicii puneau la îndoială fapta ei; Domnul
a spus aceste cuvinte ca să încurajeze. Că a grăit așa, ca s-o mângâie a
adăugat: „Pentru ce faceți supărare
femeii?”[9]
Iar că noi Îl avem pe Hristos pururea cu noi, o spune El Însuși: „Și iată Eu sunt cu voi în toate zilele până
la sfârșitul veacului”[10]. Din
toate acestea se vede că Domnul nu pentru altă pricină a spus aceste cuvinte,
ci pentru ca nu cumva mustrarea pe care au făcut-o ucenicii femeii să nu
veștejească credința ei atunci odrăslită. Și să nu aducem, dar, ca argument
împotriva milosteniei cuvintele Domnului spuse pentru oarecare iconomie, ci să
citim toate legile puse de El despre milostenie, atât în Noul cât și în Vechiul
Testament, ca să depunem multă râvnă pentru milostenie. Că milostenia ne
curățește păcatele: „Dați milostenie,
spune Domnul, și toate vă vor fi curate”[11]. Milostenia e mai mare decât jertfa: „milă voiesc, iar nu jertfă”[12].
Milostenia deschide cerurile: „Rugăciunile
tale și milosteniile tale s-au suit spre pomenirea înaintea lui Dumnezeu”[13].
Milostenia este mai necesară decât fecioria. Fecioarele care n-au făcut
milostenie au fost aruncate afară de cămara de nuntă și au intrat numai cele ce
făcuseră milostenie[14].
Pe acestea toate știindu-le, să
semănăm cu dărnicie, ca să secerăm rod și mai îmbelșugat și să avem parte de
bunătățile cele viitoare cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru
Iisus Hristos, Căruia slava în veci, Amin.
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri. Partea a III-a. Omilii la Matei, PSB 23, Omilia L „Slobozind mulțimile, S-a suit în munte ca să
Se roage îndeosebi. Și făcându-se seară este singur acolo. Iar corabia era în
mijlocul mării, învăluindu-se de valuri, că era vântul împotrivă”, Ed.
IBMBOR. București, 1994, pp. 582-586.
[2] Matei 23, 9.
[3] Matei 26, 26.
[4] Matei 25, 45.
[5] Matei 25, 42.
[6]
Ioan 13, 8.
[7] Matei 26, 11.
[8] Matei 26, 6-13.
[9] Matei 26, 10.
[10] Matei 28, 20.
[11] Luca 11, 41.
[12] Osea 6, 6; Matei 9, 13.
[13] Fapte 10, 4.
[14] Matei 25, 1-13.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu