Cum trebuie să luăm parte la Sfânta
Liturghie?
[*] (Material
catehetic și omiletic în legătură cu explicarea Sfintei Liturghii)
1.
Cum
trebuie să ne pregătim pentru Sfânta Liturghie?
Când vrei să iei parte la Sfânta
Liturghie, frate creștine, adu-ți aminte că biserica este „casa lui Dumnezeu”, de care se cuvine „să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinței,
curățindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, și spălându-ne trupul în
apă curată”, cum ne povățuiește Sf. Apostol Pavel (Evrei 10, 22). Încetează
deci, din ajuns, lucrul și obișnuiește-ți sufletul cu rugăciune, cu înfrânarea
de la păcate și cu împăcarea inimii, alungând din ea orice ură și orice
vrăjmășie (cf. Matei 5, 23-24; cf. 1 Timotei 2, 8), mai ales atunci când
vrei să te împărtășești.
Dacă poți, bine este să iei parte la
slujba de seară (Vecernie). Iar a doua zi dimineața, îmbracă-te în haine curate
și îngrijite de sărbătoare, dar nu cu pregătire prea multă și lux; îndeosebi
femeile să lase obișnuitele podoabe și să vină cu capul acoperit (cf. 1
Corinteni 11, 5; cf. 1 Timotei 2, 9). Și pentru că, precum zice Scriptura, nu e
cuviincios să ne înfățișăm înaintea Domnului cu mâinile gale (Ieșirea 23, 15),
de poți, pregătește din vreme darul tău pentru Sfântul Altar: lumânări, tămâie,
prinoase din roadele pământului, dar mai ales prescura, vinul și pomelnicul cu
numele viilor și morților casei și neamului tău.
2.
Când
să venim la biserică?
Bun și folositor lucru este să fii de
față la întreaga Liturghie, în toate Duminicile și
sărbătorile. Sârguiește-te deci să fii din vreme în
biserică. De poți, bine este să iei parte și la slujba dimineții (Utrenie și
ceasuri, căci în timpul ei se săvârșește de fapt Proscomidia, care face parte
tot din Sfânta Liturghie și atunci se cade să dăm preotului prescurile și
pomelnicele. Dar de nu poți veni mai din vreme, caută, să te îndrepți spre casa
Domnului cel puțin atunci când auzi clopotul sau toaca de Liturghie.
Iar
odată ce ai ajuns în biserică, rămâi până la sfârșit, căci numai așa te vei
bucura pe deplin și de toate roadele dumnezeieștii slujbe. Cei ce nu vin la
timp și pleacă din biserică înainte de sfârșitul slujbei, pe deoparte nu
folosesc nimic din comoara de daruri a Liturghiei, iar pe de alta tulbură și
liniștea celorlalți, precum și buna rânduială care trebuie să domnească în
biserică în timpul sfintelor slujbe. Pe bună dreptare, Sf. Ioan Gură de Aur
aseamănă pe nii ca aceștia cu Iuda vânzătorul, care, pentru a-și îndeplini
gândul ticălos al trădării, a părăsit pe Domnul și pe Sfinții Apostoli înainte
de sfârșitul Cinei celei de taină. De aceea, cei ce părăseau sfântul locaș
înainte de sfârșitul Liturghiei, erau pedepsiți odinioară cu cea mai mare
pedeapsă: afurisirea sau excomunicarea, adică îndepărtarea din rândul
creștinilor (Canonul 9 al Sfinților
Apostoli și Canonul 2 al Sinodului
din Antiohia).
3.
Cum
trebuie să luăm parte la Sfânta Liturghie? Sau cum se cuvine să stăm
și
ce trebuie să facem în biserică?
Intrând în biserică, nu uita că intri într-un locaș
sfințit, în casa lui Dumnezeu. Nu este deci, de prisos să știi cum trebuie să
te porți în casa lui Dumnezeu care este
„Biserica Dumnezeului Celui Viu […]”, cum
spune Sfântul Apostol Pavel (1 Timotei 3, 15).
În clipa când pășim pragul Bisericii,
să lăsăm afară toate gândurile, toate
grijile lumești și toate simțirile pământești. În Biserică se intră cu „credință, cu frica lui Dumnezeu și cu bună
evlavie”, precum ne îndeamnă preotul să ne rugăm, în ectenia cea mare de la
începutul Sfintei Liturghii. Pășind în sfântul locaș, să fim slobozi de povara
grijilor de toate zilele: „toată grija
cea lumească să o lepădăm”. Să nu ațintim deci gândul și inima numai spre
cer și spre Dumnezeu: „Sus să avem
inimile”, așa cum ne îndeamnă preotul înainte de a începe marea rugăciune
în timpul căreia se aduce Sfânta Jertfă.
Pășește apoi ușor și fără zgomot,
spre a te închina la iconostas. Dacă ai adus lumânări, aprinde-le în sfeșnic,
iar dacă ai adus prescură. Vin și pomelnic, dă-le preotului, prin ușa dinspre
miază-noapte a Sfântului Altar.
Închină-te cu cuviința și evlavie, în
fața sfintelor icoane, fără stai prea mult îngenunchiat mai ales în fața
icoanelor împărătești, pentru a îngădui și altora să-și facă rugăciunile lor și
pentru ca să nu împiedici pe preot în săvârșirea slujbei (dar dacă s-a început
Sfânta Liturghie, rămâi mai bine să te închini la icoane după sfârșitul
slujbei).
Mergi după aceea în liniște și te
așază la locul cuvenit: bărbații la dreapta, iar femeile la stânga (sau cum se
obișnuiește la țară, femeile în pronaos sau în tindă, iar bărbații în sânul
bisericii). Ai grijă să lași prin mijloc, loc de trecere pentru cei ce vor veni
după tine și pentru sfințiții slujitori, când trebuie să cădească toată
biserica. Ai grijă, de asemenea, ca locul de sub policandrul cel mare să rămână
gol, pentru ca preotul să poată ieși de acolo cu Sfânta Evanghelie și cu
Sfintele Daruri. Cuviincios este, iarăși, ca stranele să rămâne libere, la
îndemâna celor mai în vârstă, mai neputinicioși și mai osteniți ca tine, pentru
ca aceștia să poată să se așeze jos în anumite momente ale slujbei.
Nu umbla și nu te mișca fără rost în
biserică, ci rămâi în liniște la locul ce ți l-ai ales dintru început, pentru a
nu tulbura buna rânduială din casa Domnului,
căci „Dumnezeu nu e al
neorânduielii, ci al păcii” (1
Corintei 14, 33). Păstrează, tot timpul, în ținută și înfățișarea ta
trupească seriozitatea, cuviința și evlavia pe care trebuie să le avem în fața
Împăratului tuturor. Nu sta tolănit sau fără luare aminte în strană, ci drept,
în picioare: „Să stăm bine, să stăm cu
frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă cu pace să o aducem”.
Nu vorbi și nu râde, nu scuipa și
nu-ți roti ochii împrejur, ca să vezi cine a mai intrat sau cine iese, sau ce
face vecinul de lângă tine, ci urmărește cu băgare se seamă rânduiala slujbei,
bine știind și încredințat fiind că toate câte se săvârșesc în timpul Sfintei
Liturghii se fac nu numai pentru preotul slujitor sau pentru cântăreții care
dau răspunsurile la strană, ci pentru noi toți, slujitorii și credincioși,
împreună. Ascultă mai ales, cu multă luare aminte, cele ce se cotesc la Apostol
și Evanghelie, ca și cum ai asculta pe Domnul Însuși sau pe Sfinții Săi
Apostoli; fii de asemenea atent la predica rostită de preot, căci el nu
vorbește în numele lui, ci al lui Dumnezeu Căruia slujește.
Luarea aminte, cuviința și credința
noastră trebuie să sporească pe măsură ce ne apropiem de inima Sfintei
Liturghii, adică de clipa sfințirii Darurilor. Închină-te, adică fă-ți semnul
Sfintei Cuci și pleacă-ți genunchii la timpul cuvenit, adică: în timpul citirii
Sfintei Evanghelii, la ieșirea cu cinstitele Daruri, în timpul cântării Pre Tine Te lăudăm (când se sfințesc
darurile), la Axion (când preotul
mijlocește pentru noi). Nu faci rău dacă stai în genunchi atunci când se cântă Tatăl Nostru.
4.
Se
cuvine ca mirenii (credincioșii de rând) să cânte în biserică?
Da! Să ne sârguim a învăța cântările
stranei, pentru ca atunci când le-am deprins bine,
să ne alăturăm cântăreților sau corului din jurul
stranie, lăudând împreună cu ei pe Dumnezeu prin cântare și împlinind astfel
îndemnul Psalmistului: „Toată suflarea să
laude pe Domnul” (Psalmul 150,
6). Bun și plăcut lui Dumnezeu este ca toată lumea din biserică „să slăvească cu un glas și cu o inimă”
pe Dumnezeu. Căci doar așa ne îndeamnă preotul la începutul ecteniei de după
citirea Sfintei Evanghelii: „Să zicem
toți, din tot sufletul și din tot cugetul nostru să zicem: Doamne miluiește”!
Dar dacă am ajuns să putem cânta la
Liturghie fie în cor, fie la strană, să nu cântăm numai cu glasul, cu și cu
inima și să nu producem tulburare, cântând mai tare ca ceilalți, pentru ca să
ni se audă glasul, sau luând-o înainte ori rămânând în urmă și încurcând astfel
pe cântăreți, căci lucru acesta este neplăcut și urechilor noastre și Domnului
și e spre paguba noastră sufletească.
Iar dacă nu știm sau nu putem cânta,
să ne rugăm în liniște, să ne rugăm fierbinte, cu credință și cu tot sufletul.
Să unim rugăciunile noastre la rugăciunile obștești ale bisericii, rostite de
preot sau de diacon.
Dar mai ales să ne silim, pregătindu-ne
din vreme și cu cuviință a ne împărtăși cât mai des cu Sfintele Daruri. Căci
numai atunci, împreună petrecerea și unirea noastră cu Domnul este întreagă,
deplină și desăvârșită. Iar la sfârșitul Liturghiei, închină-te și mulțumește
lui Dumnezeu și tot restul zilei petrece-l în cuviincioase îndeletniciri spre
folosul și îmbogățirea sufletului.
Făcând așa, vom putea spune că am
luat parte, cu adevărat, la sfânta slujbă și vom ieși din biserică mai
luminați, mai buni și mai apropiați de Dumnezeu, „coborându-ne fiecare mai îndreptat la casa sa”, cum spune
Mântuitorul despre vameșul cel smerit din Sfânta Evanghelie (cf. Luca 18, 14)[i].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu