Anne Frank – Fata care a scris lumină în mijlocul
întunericului
Amsterdam,
vara anului 1942.
O
fetiță de treisprezece ani își primește de ziua ei un caiet mic, legat în
coperți roșii cu carouri, fără să știe că acel dar modest avea să devină una
dintre cele mai importante cărți din istoria omenirii.
Îl
deschide, zâmbește și scrie cu litere rotunde:
„Sper că vei fi un prieten bun pentru mine, Kitty.”
Așa
a început Jurnalul Annei Frank – o conversație cu un prieten imaginar, scrisă
dintr-un loc ascuns, într-un timp în care speranța era aproape un act de
rebeliune.
Anne
Frank s-a născut în 1929, la Frankfurt, într-o familie evreiască obișnuită,
iubitoare și modernă.
Dar
când naziștii au ajuns la putere, părinții ei, Otto și Edith Frank, au înțeles
repede că Germania nu mai era un loc sigur.
Au
fugit în Olanda, sperând că acolo viața va continua normal.
Pentru
o vreme, așa a fost.
Anne
mergea la școală, râdea cu prietenele, visa să devină scriitoare.
Dar
în 1940, Germania a invadat Olanda, iar legile antievreiești au început să
apară una după alta, tăind din libertate cu precizia rece a unui cuțit:
evreii
nu mai aveau voie în parcuri, în cinematografe, la școală, nu mai aveau voie să
meargă cu tramvaiul, să dețină afaceri, să trăiască la fel ca ceilalți.
Și,
treptat, au început să dispară.
Când
sora Annei, Margot, a primit ordinul de deportare către un „lagăr de muncă”,
familia Frank a știut că trebuie să dispară și ea – dar nu în moarte, ci în
ascundere.
Anexa
secretă
Pe
6 iulie 1942, familia Frank s-a refugiat într-un loc ascuns în spatele biroului
unde lucra Otto Frank, pe Prinsengracht 263 – o clădire din centrul
Amsterdamului.
O
ușă secretă, mascată de o bibliotecă rotativă, ducea către „anexa secretă”: o
serie de camere mici, reci, unde aveau să trăiască ascunși peste doi ani.
În
acele încăperi tăcute, Anne a început să scrie.
Scria
în fiecare zi, despre tot – despre frică, despre foame, despre zgomotele
pașilor de afară care o făceau să tresară, dar și despre dragoste, visuri,
curiozitate, dorința de a trăi.
În
timp ce de afară se auzeau sirene, împușcături și pași de soldați, ea nota în
jurnal:
„În ciuda a tot ceea ce se întâmplă, eu cred
că oamenii sunt buni în adâncul inimii lor”.
Cum
poate o copilă să creadă asta, în mijlocul unui război care ucidea milioane?
Poate
pentru că Anne nu voia să lase ura să-i ucidă sufletul.
Sfârșitul
tăcerii
În
august 1944, cineva a trădat ascunzătoarea.
Gestapo-ul
a venit brusc, a spart tăcerea și a ridicat pe toți cei ascunși.
Anne,
sora ei și părinții au fost duși mai întâi la Auschwitz, apoi deportați în
Bergen-Belsen, un alt lagăr al morții.
În
primăvara anului 1945, când războiul era aproape terminat, Anne și Margot au
murit de tifos, într-un cort murdar, înconjurate de mii de trupuri fără viață.
Avea
doar 15 ani.
Câteva
luni mai târziu, lagărul a fost eliberat.
Doar
Otto Frank, tatăl ei, a supraviețuit.
Când
s-a întors la Amsterdam, a găsit jurnalul fiicei sale, salvat de o prietenă
care îl găsise după arestare.
A
citit paginile și a plâns – nu doar pentru ce pierduse, ci pentru ce lumina
rămăsese în acele rânduri.
A
decis să-l publice.
În
1947, a apărut prima ediție a „Jurnalului Annei Frank”, iar vocea acelei fete
care scrisese dintr-un colț de întuneric a început să străbată lumea întreagă.
Moștenirea
Annei Frank
De
atunci, milioane de oameni au citit jurnalul.
Unii
au plâns, alții au fost rușinați, alții au învățat ce înseamnă curajul tăcut al
unui copil care a știut să rămână om într-o lume care își pierduse umanitatea.
Casa
unde s-a ascuns familia Frank este astăzi muzeu – Casa Annei Frank –, un loc
unde vizitatorii merg în liniște, ating pereții și simt aerul greu al acelei
istorii.
Dar
poate cea mai mare moștenire nu este casa, nici cartea, ci credința Annei:
credința că binele există, chiar și atunci când este îngropat sub ruine.
Morala
Anne
Frank ne învață că lumina nu are nevoie de spațiu, ci de credință.
Că
și într-un pod întunecat, înconjurat de frică, poți scrie fraze care strălucesc
mai tare decât războiul.
Că
adevărata rezistență nu înseamnă ură, ci speranță.
Ea
nu a avut timp să devină femeie, dar a devenit conștiința unei lumi întregi.
Prin
cuvintele ei, și-a depășit moartea, și-a învins frica, și a dovedit că, uneori,
un creion și o inimă curată pot fi mai puternice decât o armată întreagă.
„Cine este fericit va face și pe alții
fericiți”.
Curajul
și credința sunt stelele care luminează chiar și cea mai neagră noapte.”
Sursa:
Facebook by Asmarandi
Alexandra
Ce
putem învăța de la Anne Frank?
1)
Puterea cuvintelor
Un
simplu jurnal a devenit o voce auzită de milioane de oameni. Scrisul poate
păstra adevărul viu.
2)
Speranța în vremuri grele
Chiar
și în pericol, Anne a scris:
„Eu
cred că oamenii sunt buni în adâncul inimii lor.”
3)
Curajul nu înseamnă lipsa fricii
Anne
s-a temut, dar nu a renunțat să spere.
4)
Fiecare copil/om contează
Deși
a trăit doar 15 ani, Anne a influențat o lume întreagă.
Morala
·
Lumina vine din interior.
·
Bunătatea este o formă de rezistență.
·
Cuvintele pot schimba lumea.
·
Nu vârsta contează, ci ce lași în urmă.
Poate
vă interesează și o altă poveste impresionantă: Povestea
Neerjei Bhanot
