Hrab Alexandru

miercuri, 13 noiembrie 2024

Hirotesia întru iconom a părintelui Mihai Herghelegiu de la Parohia Satc...

marți, 29 octombrie 2024

Exerciții practice

Exerciții practice

De ce dintre cele șapte sacramente (Taine), unul este în mod expres pentru căsătorie? Fiindcă iubirea omenească are nevoie de mântuire.

O anecdotă poate să redea această idee mai bine decât un discurs lung. Un tânăr îi scria prietenei lui rânduri pline de iubire și râvnă: „Draga mea, te iubesc, te iubesc, te iubesc nespus! Pentru tine aș străbate șuvoaiele cele mai năvalnice, aș urca stâncile cele mai amețitoare, aș înfrunta orice furtună...”. Și continua așa, pe un ton liric. Apoi începu să-i scrie despre ce făcuse și ce avea de gând să facă... Și-și încheie scrisoarea așa: „Bun, așa că-ți zic: Duminică, dacă nu plouă...”.

Prin jertfa Lui, Iisus ne-a salvat capacitatea de a iubi. Pentru soți, o face prin sacramentul căsătoriei (Taina Cununiei) care nu este un ritual punctual, ci un har ce se întinde de-a lungul întregii vieți, menit a le fi sprijin zi de zi. Suntem făcuți pentru a iubi. Așa că e ca și cum Domnul ne-ar spune: „Bun! Și acum să trecem la exercițiul practic”. Iar roadele acestui sacrament (acestei taine) le vedem...

Radiourile organizează din când în când tot felul de concursuri: într-o zi, era vorba despre un concurs în care trebuia să răspunzi la întrebarea: „Care este cea mai frumoasă frază pe care ar trebui să o audă o femeie?” După numeroase discuții, juriul acordă premiul unei tinere ce dăduse următorul răspuns: „Cea mai frumoasă frază pe care ar trebui să o audă o femeie e aceea a soțului care-i spune: «Dormi mai departe. Mă duc eu», rostită atunci când bebelușul se apucă de plâns la ora trei dimineața” (Pierre Trevet)[1].

[1] Pierre Trevet, Pildele unui preot de țară. 150 istorioare de meditat și de dat mai departe, Traducere din limba franceză de Cristian Șoimușan, Cluj-Napoca, edit. Viață creștină, 2019, p. 196-197.

luni, 28 octombrie 2024

Amintiri din tinerețe și prinos de cinstire unui om care a crezut în mine

Era în anul 2012. Știu și cine mi-a făcut fotografia. Tocmai am rostit o predică la seminarul de Omiletică despre Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Nu știu cum am rostit-o pe acolo, dar părintele profesor a fost impresionat, iar mie mi-a crescut inima de mândrie.

Am venit la Satchinez, era sărbătoarea Sf. Dimitrie, și am mers dimineața în altar, era părintele Rusandu Alexandru, și i-am zis cu o mândrie că am rostit la facultate o predică despre mucenic. Părintele m-a felicitat și gata. În viziunea mea, era cel mai tare student teolog. Terminasem anul III cu note excelente, am terminat și nivelul I al modului DPPD, învățasem să sintetizez, am fost în practică la Colegiul Național Bănățean. Cine mai era ca mine?! Am alcătuit și eu o predică, mai mult compilată din cărțile de predici pe care le aveam pe acasă. Ceva de la părintele Vasile Gordon, de la IPS Andrei Andreicuț și părintele Teofil de la Sâmbăta, am trecut-o prin filtru gândirii mele, dar slăbuț și cam atât. Dar în timpul antifonului II părintele Rusandu mi-a zis: „Gata! Azi predici tu!”. A cerut crâsnicului (paracliserului) să-mi caute un stihar de la un rând de veșminte și gata: „Predici!” M-au apucat emoțiile.

În strană, se vede în foto, era bătrânul Lazăr, „uica Laza” îi spuneam noi. Cântăreț bisericesc. Era dintr-o bucată și din oamenii care „comandau” în biserică. Îmi amintesc că dacă el spunea „nu”, rămânea „nu”. Om ce cunoștea rânduiala, nelipsit de la slujbe, de la Sf. Liturghie, auzise tot felul de predici, cunoscuse preoți, om citit, harnic și responsabil. Însă mai erau și alte persoane de vază, fiind și hramul bisericii. Îmi amintesc că în corul bisericii era și profesorul de desen din școală, dânsul cunoaște teologie foarte bine. Soția dânsului, profesoară de religie. Erau și câțiva din profesorii mei din generală. Așa că pe măsură ce venea timpul să rostesc predica mi-au căzut gradele de pe umăr.

La un moment dat, mi-am zis în sinea mea: „oricum, «ăștia» nu știu cât știu eu, dar ce fac cu părintele Rusandu?”. Părintele Rusandu era și este un om de aleasă cultură, avea o inteligență nativă, citea foarte mult, cunoștea istorie și geografie la perfecție, putea să vorbească liber pe orice subiect. Nu era el cu duhovnici ca părintele Cleopa, Arsenie Papacioc, nici nu-l impresionau, dar eram eu. Clar, mă credeam mare înduhovnicit. Părintele era om al cărții. Dacă stăteai cu el la masă îți povestea atâtea lucruri că nu te plictiseai. Uneori l-am necăjit. Eram ca lupul tânăr din haită care caută să-l sfâșie pe cel bătrân, dar niciodată nu mi-a purtat pică. Și târziu am înțeles că avea darul iertării. Era foarte îngăduitor. Uneori îngăduința lui mă enerva. Ca să evoc încă puțin personalitatea părintelui din punct de vedre intelectual, spun că duminica se trezea la 06:00 și ascultat la radio o emisiune ce cuprindea teme religioase și o explicare a Evangheliei zilei. Știu că mai avea un dosar care cuprindea articole decupate prin ziare, reviste (avea destule abonamente la presă) despre sărbători, sfinți, diferite informații istorice, geografice aranjate pe subiecte. La fel un Noul Testament, plin cu adnotări pe margine cu sublinieri, cu termeni, o minunăție. Pentru dosar și pentru acel exemplar din Noul Testament l-am invidiat foarte mult. Când a plecat în pensie i-am cerut dosarul și Noul Testament, dar nu a vrut să mi le dea. Cum să vorbești când ai un astfel de om lângă tine? Care te și ascultă.

A venit și momentul predicii. Cu emoții m-am dus. Încă știu ce le-am zis oamenilor și pe unii i-am văzut cu ochii înlăcrimați. Am povestit despre viața Sf. Mare Mucenic Dimitrie cu atâta pasiune și emoție încât am lăsat impresia că evenimentele se întâmplă în prezent. Am făcut o analogie între Nestor și Lie și David și Goliat. Apoi am vorbit de moartea la tinerețe, cine își dorește să moară la tinerețe? De regulă, mori, și ar fi logic, la bătrânețe. Câtă suferință să pierzi pe cineva la tinerețe? Dar am pus accentul și pe faptul că atât Dimitrie, cât și Nestor au acceptat moartea cu seninătate, chiar dacă erau tineri, chiar dacă aveau ranguri și averi (cazul Sf. Dimitrie). M-am folosit de stihul din acatist: „Bucură-te, că intrând ostaşii în temniţă, vesel te-au aflat stând la rugăciune” (Icos 7). Toate de aici sunt trecătoare și contează simplitatea și viața trăită cu Hristos. Nu ce faci pentru tine, ci ce faci pentru alții, cum rămâi în inimile celor care te-au cunoscut. Averea, cariera, hainele şi podoabele vestimentare, libertatea şi durerea sunt lucruri trecătoare, sunt lucruri fară folos în comparaţie cu viaţa veşnică dăruită de Dumnezeu. Aveam să descopăr despre puterea lucrurilor simple peste mulți ani citind cartea lui: Henri J.M. Nouwen, „Fiul risipitor Povestea unei întoarceri acasă”. Spre final, am spus ceva și de educația copiilor, erau și elevii prezenți, și de cât de important este ca părinții să-i educe de mici în credință, de a avea grijă de ei, de a-i aprecia, de a-i prețui, de a le spune cuvinte încurajatoare.

Nu știu cum am încheiat, dar la finalul slujbei părintele și uica Laza au venit și m-au felicitat. La mulți ani după plecarea în pensie a părintelui Rusandu ne-am întâlnit la o masă unde erau și alți preoți. S-a ridicat în picioare și de față cu toată lumea a spus: „Pe Alexandru eu l-am format, a ascultat de mine și a ajuns mare, l-am văzut de mic că-i bun de carte, a ascultat de mine!”. Nu știu dacă am ajuns mare în sensul de care vorbea padre Alexandru, nici nu am ascultat de dânsul în totalitate, dar știu că în sufletul meu el are locul său.

Dacă mă gândesc azi la toate, îmi dau seama că am cunoscut și am stat lângă preoți de la care am avut ce învăța și nu i-am prețuit îndeajuns și nici nu i-am ascultat până la capăt.