Excursie de o zi pe Transsemenic
Dacă sunteți din Timișoara sau din apropierea orașului (cum sunt eu) aveți ocazia să faceți o excursie de o zi pe Transsemenic. Eu am ales să parcurg acest traseu de la Slatina Timiș spre Trei Ape – Gărâna – Văliug – Reșița, iar de aici am continuat spre Bocșa – Gătaia. La Gătaia am luat-o spre Șemlacu Mic, pentru a vizita Mănăstirea Săraca.
Biserica veche (Mănăstirea Săraca) |
Privire spre biserica nouă a Mănăstirii Săraca |
Detaliu (biserica veche Mănăstirea Săraca) |
Detaliu (Mănăstirea Săraca) |
Detaliu (Mănăstirea Săraca) |
De la Săraca am mers spre Birda (satul Mănăstire). Aici Am
vizitat Mănăstirea sârbească „Sfântul Gheorghe”, unde m-am închinat la o parte
din capul său și la o parte din lanțurile cu care a fost legat.
Mănăstirea Sf. Gheorghe - Birda |
Biserica Mănăstirii Sf. Gheorghe |
Iconostasul bisericii Mănăstirii Sf. Gheorghe |
Puncte tari:
·
Frumusețea peisajului, mai ales acum în culorile
toamnei, parcă ploua cu frunze. Un tablou pictat de natură.
·
Posibilitatea de a face drumeții în natură.
·
Este o ocazie de relaxare și meditație.
·
Să găsesc restaurante și locuri de cazare pentru
cine dorește să rămână pentru mai multe zile. Eu am fost doar în recunoaștere 😊.
Văliug |
Peisaj Transsemenic |
Peisaj Transsemenic |
Peisaj Transsemenic |
Peisaj Transsemenic |
Văliug |
·
Cele două mănăstiri amintite sunt adevărate oaze
de liniște și rugăciune. Mănăstirea Săraca, una dintre cele mai vechi vetre
monahale din Banat, are o curte plină de „verdeață” și flori, chiar și acum,
iar Sfântul Gheorghe vă așteaptă la Birda să vă dea o parte din binecuvântările
sale. Biserica acestei mănăstiri este împodobită un iconostas extraordinar.
Nu mi-a plăcut:
· Drumul are gropi (prima parte a traseului: Slatina Timiș – Văliug). În unele dintre ele sunt puse crengi de brad, iar în altele balize ☹. De la Văliug spre Reșița drumul este bun. La fel cum este de la Reșița spre Bocșa – Gătaia – Timișoara.
·
La Trei Ape am oprit în dreptul drumului forestier
care duce spre Barajul Trei Ape și spre cabana Ocolului Silvic. Nu aveți o
priveliște așa bună asupra lacului. O vedere deosebită aveți din fața pensiunii
Orizont. Mi-ar fi plăcut să fie amenajat și ceva public, nu doar pe la pensiuni
sau restaurante ori zone camping.
Drum Transsemenic |
Trei Ape |
Trei Ape |
Trei Ape |
·
De asemenea, poate ar fi bine să existe unele
indicatoare rutiere cu vizibilitate mai mare.
Concluzii:
Locuri de drumeții în natură, vara merge o baie sau plajă la
Văliug, plimbări cu barca pe lac sau cu atv-urile pe traseele montane ori cu
bicicletele. Iarna, aveți pârtie de schi la Gărâna și la Văliug.
Dacă aveți posibilitatea să ajungeți prin aceste locuri, nu ezitați
să o faceți.
Cuvinte cheie: Garana, Valiug, destinatii turistice,
Transsemenic, Timisoara, Timis, Caras-Severin, pelerinaje.