O carte/un Roman al Preotului
Hrab
Alexandru
Mă întreb oare ce m-a apucat să
scriu despre o carte, despre un roman? Sincer nici eu nu știu! Ceea ce știu
este că această operă merită citită de toată lumea. Oare de ce? Pentru că
prezintă destinul unui preot într-un sat, un sat……Oare ce mai are specific
această carte? Nu știu!
A da, știu! Participând la una din
orele Modului Psihopedagogic, cineva din sală a făcut un comentariu răutăcios
la adresa Bisericii și mai ales la adresa Preoților. Oare toți Preoții sunt la
fel? Oare avem noi dreptul să judecăm? Oare uităm noi că din Biserică facem
parte toți, atât Ierarhii, Preoții, cât și noi mirenii?
Cartea domnului Dumitru Beleneș,
„Lucrătorii viei”, editată la editura Oastea Domnului în Sibiu, în anul 2011 ne
pune în față modelul unui Preot, dar ce fel de preot ne spune Părintele Lector
Universitar Dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei
Șaguna”- Sibiu: „Cartea
pe care o țineți în mână este una din cele mai frumoase declarații de dragoste făcute
de un mirean Preoției. Povestea unui tânăr seminarist (care va ajunge în chip
real, istoric, episcop), care pleacă pe drumul lung al Emausului slujirii sale
dimpreună cu Dumnezeu și forța pe care o inimă curată o pună în slujba
Acestuia. Însoțit de mireasa, preotul Ioan Mirea (în realitate, cel ce va
ajunge, cum spuneam, Episcopul Iosif Gafton) caută să biruiască, după porunca
Mântuitorului, lumea.
Icoană de preț a jertfei preoțești, acum, când preoții ortodocși
trăiesc cu drama vulnerabilității tensionată în toată fibra slujirii lor,
paginile cărții constituie exemple de teologie practică, de cateheză și omilie
în situații de risc maxim și, nu în ultimul rând, pagini dătătoare
de nădejde. După ce citești cartea, gândești: <<Deci se poate!”
Fie cartea aceasta în mâna preoților mângâiere, în a preoteselor
îndemn, și în cea a credincioșilor din parohii unitate de măsură a lucrării
întru Hristos, în ogorul lui Dumnezeu, în binecuvântata Vie a Împărăției.
Celui care ne-a dăruit-o, Dumitru Beleneș, smerit condeier, să-i
rânduie Hristos bucurie în Cerurile către care atât de mult a râvnit”.
De asemenea despre această carte,
găsim o mică recenzie și pe site-ul: http://proortodoxia.wikiforum.ro/t338-dumitru-belene-lucratorii-viei:
„Un
roman creștin superb, scris cu toată dăruirea de Dumitru Beleneș și publicat cu
binecuvantarea PS Galaction al Alexandriei si Teleormanului in anul 2001.
Romanul este dedicate de autor părintelui Ioan Gafton, eroul romanului, care va
deveni mai târziu ( in 1977) PS Iosif Gafton. Cartea este semnata si de Pr.
Lect. Univ. Dr. C-tin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu, care
descrie acest roman ca fiind <<una din cele mai frumoase declarații de
dragoste făcute de un mirean preoției>>. Opera redă în mod strălucit, cu
intense note artistice, descriptive, naturale dar și încărcate adesea de mult
umor, primii opt ani din viața pastoral misionara a unui tânăr preot (Ioan
Mirea, alias Ioan Gafton ) însoțit de jertfelnica lui soție, preoteasa Paula
Mirea (in realitate Valeria). Preotul Mirea, tânăr absolvent de Teologie în
capitală, își încredințează viața total în mâinile lui Dumnezeu îndreptându-și
pașii în ascultarea preoțească spre una dintre cele mei denigrate si nedorite
parohii (Teslari, în realitate satul Rotari, com. Ceptura, jud. Prahova), un
loc teribil de părăsit de tot ceea ce însemna moralitate, frică de Dumnezeu,
credință și spirit creștin. Activitatea de debut a preotului Ioan Mirea, alături
de iubita lui soție, e marcată de evenimente și situații care reflectă în mod
surprinzător de frumos rolul preotului într-o comunitate, chemarea misionara a
acestuia, virtuțile, emoțiile, bucuriile, întristările, surprizele,
neajunsurile, mulțumirile și multe alte aspecte ale slujirii preoțești. Mai
presus de orice uimește modul în care acest simplu și totodată înțelept preot
educa o comunitate de oameni, transformându-i radical în cursul celor opt ani
de slujire și înfruntând cu demnitate gândirea stalinistă - cu note de raționalism
deistic - a vremurilor anilor 1930. Romanul emoționează cu fiecare pagina
citită, transmite cititorului fiorul evenimentelor ce se petrec, este un izvor
viu de alese experiențe, gânduri sublime, fapte vrednice, sfaturi și vorbe înțelepte.
Pentru orice slujitor al sfântului altar, pentru orice tânăr absolvent de studii
teologice, pentru orice creștin, cartea lui Dumitru Beleneș se va înscrie, cu
siguranță, în topul celor mai sensibile opere despre experiență creștină si
preoțească, deopotrivă”.
Carte aceasta este un bun manual, o
bună învățătură de credință, care vine să arate tuturor că avem preoți cu har,
că avem preoți buni, că avem preoți cu dragoste, doar noi să avem ochii pentru
ei și să nu ne mai aplecăm urechea spre bârfele auzite din alte locuri.
Sperăm ca cele două descrieri ale
ei, v-au făcut curioși să puneți mâna pe această operă pentru a o lectura. Cu
siguranță nu o să regretați!
Însă pentru a vă convinge prezentăm
aici două mici fragmente din această operă:
„Fericirea este ceva mai presus de fizic și nu poate cădea sub
simțurile noastre. Alergăm după un lucru oarecare cu speranța că, atingându-l,
vom fi fericiți, dar constatăm după ce ne-am atins ținta că mai fericiți eram
în timpul alergăturii, fiindcă acțiunea umple golul ce există în viața noastră
terestră și care este un dezastru pentru noi. Am putea ilustra golul acesta cu
spațiul lugubru dintr-o încăpere sinistră, din care, pe măsură ce este umplut
cu un lucru oarecare, groaza de acolo dispare. Chiar și durerea în lipsa unui
bun este un bun care umple teribil acest gol.”
„Oamenii se cunosc atât de puțin pe ei înșiși, încât se înșală și
în dorințe. Suspină după fericire și o caut pune nu poate fin găsită. Doresc o
viață lungă, deși bocesc în continuu că traiul de pe pământ este un chin și
împlinirea atâtor dorințe o socotesc fericire la care nu ajung niciodată, ci
numai o confundă cu mulțumirea, pentru ca fericirea nici nu există pe pământ,
decât dorul după ea”.